Dreptul īntregii populatii la protectie sociala.

Carta Sociala Europeana contine cāteva dispozitii importante referitoare la diversele aspecte ale dreptului la protectie sociala, si īn special:

- dreptul la ocrotirea sanatatii[1];

dreptul la securitate sociala[2];

dreptul la asistenta sociala si medicala[3];

- dreptul de a beneficia de serviciile sociale[4].

Asadar, īn ciuda progresului ur 14514j911o ias īnregistrat īn ultimii ani īn medicina si īn domeniul īngrijirilor medicale, mai exista motive majore de preocupare cu privire la sanatatea populatiei Europei, īn acest sens, foarte important fiind accesul tuturor persoanelor la īngrijirea medicala.

Dreptul la ocrotirea sanatatii este garantat prin art. 11 al Cartei, drept pentru a carui exercitare efectiva, partile trebuie sa ia fie direct, fie īn cooperare cu organizatiile publice si private, masuri corespunzatoare, vizānd, īn special: eliminarea, pe cāt posibil a cauzelor unei sanatati deficitare; prevederea serviciilor de consultare si educare īn ceea ce priveste ameliorarea sanatatii si dezvoltarea simtului responsabilitatii individuale īn materie de sanatate; prevenirea, pe cāt posibil, a bolilor epidemice, endemice si alte boli, precum si a accidentelor.

Masurile prevazute de art. 11, enumerate si de noi anterior, au fost apreciate de catre Comitetul Expertilor Independenti, ca cerinte adresate statelor contractante de a face dovada ca dispun de servicii medicale capabile sa asigure īngrijiri de calitate pentru īntreaga populatie. Printre atributiile acestor servicii trebuie sa se numere protectia mamelor, copiilor si a persoanelor īn vārsta, prevenirea si diagnosticarea bolilor, un sistem de educatie sanitar si programe de vaccinare adecvate.

Īn Carta Sociala Europeana sunt prevazute si alte dispozitii care se refera la protectia sanatatii. Astfel, de exemplu, art. 3 prevede asigurarea dreptului la securitate si igiena īn munca, cerānd partilor semnatare sa adopte regulamente de securitate si de igiena a muncii si sa se angajeze sa stabileasca masuri de control al aplicarii acestor regulamente. De asemenea, articolul 7 solicita statelor semnatare sa prevada un control medical periodic pentru tinerii lucratori, ocupati īn unele domenii de activitate.

si pentru exercitarea efectiva a dreptului la securitate sociala (art. 12 din Carta), partile trebuie sa ia unele masuri, putānd enumera astfel: stabilirea sau mentinerea unui regim de securitate sociala; mentinerea regimului de securitate sociala la un nivel satisfacator, cel putin egal cu cel necesar pentru ratificarea Codului european de securitate sociala; depunerea tuturor eforturilor pentru a aduce treptat regimul de securitate sociala la un nivel mai ridicat. Īn aceeasi ordine de idei, statele trebuie sa ia masuri, prin īncheierea de acorduri bilaterale sau multilaterale corespunzatoare sau prin alte mijloace pentru a asigura, pe de o parte, egalitatea de tratament īntre cetatenii fiecarei parti si cetatenii celorlalte parti īn ceea ce priveste drepturile de securitate sociala, inclusiv pastrarea avantajelor acordate de legislatiile de securitate sociala, indiferent de deplasarile pe care persoanele protejate le-ar putea efectua īntre teritoriile partilor, iar pe de alta parte, acordarea, mentinerea si restabilirea drepturilor de securitate sociala prin mijloace precum totalizarea perioadelor de asigurare sau de angajare īndeplinite conform legislatiei fiecareia dintre parti.

Comitetul Expertilor Independenti a scos īn evidenta caracterul dinamic al dispozitiilor art. 12 si a cerut statelor sa faca dovada perfectionarii sistemelor de securitate sociala. Comitetul a remarcat, de asemenea, ca, a existat o anumita tendinta de reducere a nivelului unor servicii sociale si de limitare a numarului beneficiarilor lor, evolutie ce se poate explica prin costurile ridicate ale protectiei sociale si prin dorinta statelor de a mari numarul de locuri de munca prin scaderea contributiei patronatului la bugetul de asigurari sociale. Tot el a apreciat ca aceasta tendinta s-ar putea sa existe si īn viitor, ca o consecinta a gradului de īmbatrānire tot mai accentuat al populatiei Europei, ceea ce face cu atāt mai dificila sarcina serviciilor de securitate sociala.

Alte masuri de protectie sociala sunt continute īn Codul European de Securitate Sociala si īn Protocolul sau aditional. Acestea au fost singurele instrumente juridice ce au definit normele de acoperire a cerintelor europene īn domeniul securitatii sociale[5]. Pentru a se putea tine pasul cu schimbarile conditiilor demografice, ale vietii e familie si ale pietei muncii, a fost deschis spre semnare la 6 noiembrie 1990 un Cod revizuit, prin care se stabilea un nivel sporit de protectie sociala.

Punerea īn aplicare a Conventiei Europene de Securitate Sociala si a Acordului sau Complementar are drept scop asigurarea coordonarii pe plan international a diferitelor sisteme de securitate sociala. Aceasta conventie permite persoanelor care calatoresc īn Europa - si, īn special, muncitorilor migranti si familiilor acestora - sa beneficieze de aceleasi drepturi sociale ca si cei din tara gazda, fara ca prin aceasta sa si le piarda pe cele din tara de origine.

Īn ceea ce priveste dreptul la asistenta sociala si medicala, potrivit art. 13 din Carta Sociala Europeana, partile se angajeaza: sa vegheze, ca orice persoana care nu dispune de resurse suficiente si care nu este īn masura sa si le procure prin propriile mijloace sau sa le primeasca dintr-o alta sursa, īn special prin prestatii rezultate dintr-un regim de securitate sociala, sa poata beneficia de o asistenta corespunzatoare si, īn caz de boala, de īngrijirile impuse de starea sa; sa vegheze ca persoanele care beneficiaza de o astfel de asistenta sa nu sufere, din acest motiv, o reducere a drepturilor lor politice sau sociale; sa prevada ca fiecare sa poata obtine, prin servicii competente cu caracter public sau privat, orice sfat si orice ajutor personal necesare pentru a preveni, īndeparta sau atenua starea de nevoie de ordin personal si de ordin familial; sa aplice toate dispozitiile enumerate anterior, īn conditii de egalitate cu proprii cetateni, cetatenilor celorlalte parti, care se afla īn mod legal pe teritoriul acestora, īn conformitate cu obligatiile pe care partile si le asuma īn virtutea Conventiei europene de asistenta sociala si medicala[6].

Rezulta astfel ca, chiar daca Europa este una dintre cele mai prospere zone ale lumii, caracterizata printr-un nivel de trai dintre cele mai ridicate, exista, totusi, numeroase persoane care traiesc īn saracie, fiind lipsite chiar si de resursele de baza, iar articolul 13 amintit mai sus, vine sa "dea o māna de ajutor" mai ales acestor categorii de persoane.

Art. 14 din Carta Sociala Europeana stipuleaza dreptul de a beneficia de servicii sociale, drept pentru a carui exercitare, statele, pe de o parte, se angajeaza sa īncurajeze sau sa organizeze serviciile care utilizeaza metode specifice serviciului social si care contribuie la bunastarea si la dezvoltarea indivizilor si grupurilor īn cadrul comunitatii, precum si la adaptarea lor la mediul social, iar, pe de alta parte, se angajeaza sa īncurajeze participarea indivizilor si organizatiilor benevole sau altor organizatii la crearea sau mentinerea acestor servicii.

Dreptul la ocrotirea sanatatii este reflectat si īn alte domenii de activitate ale Consiliului Europei.

Astfel, Directia Problemelor Sociale si Economice desfasoara un volum important de activitati īn domeniul serviciilor de sanatate, punānd accentul pe aspectele etice ale politicilor si practicilor medicale. Activitatile sunt axate pe subiecte ca: drepturile pacientilor, calitatea asigurarilor de sanatate precum si impartialitatea privind accesul la servicii si tratamente.

Bioetica este, de asemenea, o problema de actualitate, fiind examinate aspectele ei legate de ingineria genetica sau de folosirea embrionilor si foetusilor umani. Ca o īncununare a acestor activitati, īn 1994, a fost elaborat si proiectul unei Conventii privind bioetica. Aceasta Conventie avea drept scop de "a proteja demnitatea si identitatea tuturor fiintelor omenesti si de a garanta [.] respectul drepturilor si libertatilor lor fundamentale cu privire la aplicarea īn practica a biologiei si medicinei".

Raspāndirea virusului imuno-deficientei umane (HIV) care a provocat epidemia de SIDA, a stimulat luarea īn consideratie si a altor probleme de etica īn domeniul social si al sanatatii.

Astfel, īn Recomandarea R(89) 14, Comitetul Ministrilor a abordat necesitatea de a gasi un echilibru īntre drepturile individuale si cele colective īn lupta īmpotriva infectiei.

Principalele probleme de etica privesc testele pe baza de voluntariat si diversele forme de depistare a bolii; garantarea confidentialitatii pentru persoanele contaminate; masuri restrictive - mai ales asupra libertatii de circulatie; cercetari īn domeniul epidemiologic, menite sa evalueze incidenta si prevalenta virusului imuno-deficientei si a epidemiei de SIDA.