Dreptul la viata

Dreptul la viata este garantat de articolul 2 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului:

"1. Dreptul la viata al oricarei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzata cuiva īn mod intentio 818r1718i nat, decāt īn executarea unei sentinte capitale pronuntate de un tribunal īn cazul īn care infractiunea este sanctionata cu aceasta pedeapsa prin lege.

2. Moartea nu este considerata ca fiind cauzata prin īncalcarea acestui articol īn cazurile īn care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesara la forta:

a. pentru a asigura apararea oricarei persoane īmpotriva violentei ilegale;

b. pentru a efectua o arestare legala sau pentru a īmpiedica evadarea unei persoane legal detinute.

c. pentru a reprima, conform legii, tulburari violente sau o insurectie".

Asa cum se poate observa, prin dispozitiile acestui articol se protejeaza individul īmpotriva mortii impuse īn mod arbitrar, de catre un stat, īnsa nu se interzice recursul la pedeapsa capitala, īn cazul īn care legea prevede aceasta. Īn scopul remedierii acestei lacune, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a contribuit la adoptarea, īn 1985, a unui Protocol aditional la Conventie, prin care este abolita pedeapsa capitala īn timp de pace[2].

Atāt Adunarea Parlamentara dar si Comitetul Ministrilor din cadrul Consiliului Europei, continua sa faca propuneri pentru abolirea definitiva a pedepsei capitale, atāt īn tip de pace, cāt si īn tip de razboi. Īn acest sens, se īncurajeaza statele membre, care nu au abolit pedeapsa capitala, sa consimta la un moratoriu de facto sau de jure, īn ceea ce priveste executarea sentintelor de condamnare la moarte.

Sub examinarea organelor Conventiei Europene a Drepturilor Omului au existat, din fericire, relativ putine cazuri referitoare la nerespectarea dreptului la viata.

Cele mai grave cazuri de condamnare nejustificata la moarte au loc īn timp de razboi si īn timpul conflictelor sociale. Asemenea situatii s-au aflat, īn trecut, la originea unor procese interstatale īn temeiul Conventiei Europene.

Astfel, de exemplu, īn procesul initiat de Cipru contra Turciei, īn urma interventiei Turciei īn partea de nord a Ciprului, din iulie-august 1974, Comisia a constatat ca armata de la Ankara a procedat la numeroase executii sumare, concluzie sustinuta, pe deplin, si de catre Comitetul Ministrilor. Cu toate ca nu a fost gasita o solutie politica īn urma acestei interventiei a Turciei, nu trebuie subestimata importanta de care se bucura un organism quasi-jurisdictional independent, cum este Comisia, care sa stabileasca consecintele unor atare violari ale drepturilor omului.

Cu titlu de exemplu, este important a mentiona si Recomandarea Adunarii Parlamentare nr. 1246 din 1994, asupra abolirii pedepsei capitale, unde Adunarea "si-a declarat nemultumirea profunda īn legatura cu uciderea, īn mod legal, a cincizeci si noua de persoane" - s.n., īn anul precedent, iar alti cel putin 575 de detinuti asteptau sa fie executati īn unsprezece state ale Consiliului Europei, si īn alte state, ale caror adunari legislative aveau statut de invitat special īn acel moment.

Mai recent, īn anul 1995, īn cazul Mc Cann s.a. contra Regatului Unit, Curtea a constatat ca executia a trei teroristi, membri ai Armatei Republicane Irlandeze, suspectati a fi implicati īntr-un atentat cu bombe, a reprezentat o īncalcare nejustificata a dreptului la viata. Īn acest caz, Curtea a respins alegatia potrivit careia omuciderile au fost premeditate, dar a criticat modul īn care a fost organizata operatiune fortelor de securitate.