Drepturile reale si de creanta
In componenta patrimoniului intra asa cum am vazut drepturi reale si drepturi de creanta.
Dreptul real este acel drept subiectiv in virtutea caruia titularul sau poat sa-si exercite atributele asupra unui lucru determinat fara a fi necesara interventia alteir persoane, in mod direct si nemijlocit.
Dreptul de creanta este dreptul subiectiv in temeiul caruia subiectul activ numit creditor, poate pretinde unui subiect pasiv determinat numit debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca.
Intre cele 2 categorii exista urmatoarele deosebiri :
a)Ca drept absolut , dreptul real presupune existenta unui subiect activ determinat si 525b17f a
subiectului pasiv nedeterminat format din toate celelalte persoane. Astfel spus, dreptul real este opozabil tuturor - "erga omnes".
Ca drept relativ , dreptul de creanta presupune determinarea de la inceput atat a subiec-tului activ, cat si a subiectului pasiv, singurul obligat si caruia ii este opozabil.
b)Obligatia ce revine subiectului pasiv nedeterminat in cazul dreptului real este aceea de a nu face nimic de ntura a stanjeni exercitarea de catre subiectului activ a dreptului sau, ceea ce inseamna o obligatie generala negativa.
Dimpotriva, in cazul dreptului de creanta, obligatia subiectului pasiv poate fi atat pozi-tiva -a face - cat si negative -a nu face ceva.
c)Drepturile reale sunt insotite de efecte specifice neintalnite la dreptul de creanta, si anu me : dreptul de urmarire si dreptul de preferinta.
Dreptul de urmarire consta in facultatea recunoscuta titularului sau de a cauta si pretinde bunul in mana oricaui s-ar afla.
Dreptul de preferinta consta in facultatea de a avea prioritate fata de orice alt drept, in sensul satisfacerii titularului sau inaintea titularilor altor drepturi.
Clasificarea drepturilor reale :
Majoritatea autorilor clasifica drepturile reale in functie de 2 criterii, respectiv :
a)dupa natura bunurilor asupra carora poarta dreptul
b)in functie de interdependenta dintre bunuri
a)Potrivit primului criteriu drepturile reale pot fi mobiliare sau imobiliare, dupa cum bu-nurile asupra carora poarta, sunt bunuri mobile sau bunuri imobile. Importanta acestei clasificari consta in determinarea regimului juridic al unor drepturi reale, pornind de la natura bunurilor asupra carora sunt ele exercitate.
Efectele acestei determinari se produc, spre exemplu, in privinta modurilor diferite de dobandire sau stingere a drepturilor, consecintelor distincte in planul posesiei de buna credinta, competen-tei instantelor judecatoresti sau procedurii de executare silita.
b)In functie de interdependenta dintre bunurile asupra caruia este exercitat dreptul. Ele pot fi drepturi reale principale si drepturi reale accesorii.
Drepturile reale principale. Clasificare.
In sistemul dreptului civil roman, exista 2 categorii de drepturi reale principale si anume :
1)Dreptul de proprietate
2)Drepturile reale principale derivate din dreptul de proprietate
1)Dreptul de proprietate se poate infatisa la randul sau in 2 ipostaze, si anume dreptul de pro-prietate publica si dreptul de proprietate privat.
La randul sau, dreptul de proprietate privata se subclasifica in dreptul de proprietate particulara apartinand persoanelor fizice si persoanelor juridice de tip particular, si dreptul de proprietate privata al statului, unitatilor administrative-teritoriale sau al altor persoane juridice infiintate de stat.
2)Drepturile reale principale derivate din dreptul de proprietate pot preveni fie din dreptul de pro-prietate publica, fie din dreptul de proprietate private.
Singurul drept real derivate din dreptul de proprietate publica, este dreptul de administrare a unor bunuri proprietate publica, constituit prin acte de putere emise de autoritatile statale, sau locale in favoa-rea unor regii autonome si institutii publice de stat.
Drepturile reale pricipale derivate din dreptul de proprietate privata, numit curent dezmembramin-te ale dreptului de proprietate, in reglementarea codului civil roman, sunt urmatoarele : dreptul de uzu-fruct, dreptul de uz, dreptul de abitatie, dreptul de servitute si dreptul de superficie.
Dezmembramintele dreptului de proprietate, indiferent ca sunt o creatie a codului civil sau a altor legi, nu sunt compatibile cu dreptul de proprietate publica, bunurile din domeniul public fiind scoase din circuitul civil.
Drepturile reale accesorii. Clasificare
Sunt reale accesorii, acele drepturi constituite in vederea insotirii sau garantarii altor drepturi de creanta.
In raport cu dreptul de creanta pe care il insotesc si care este un drept principal, dreptul real este accesoriu deoarece el urmeaza de regula soarta dreptului principal, regula consacrata.
Codul civil roman reglementeaza urmatoarele drepturi reale accesorii : dreptul de gaj, dreptul de ipoteca si privilegiile speciale.
Dreptul de gaj : potrivit codului civil, gajul sau amanetul este un contract accesoriu, prin care de-bitorul remite creditoriului sau un lucru mobil pentru garantarea datoriei. Termenul de "gaj" poate fi fo-losit pentru desemnarea unui contract de gaj, dar si pentru a face trimitere la dreptul real nascut din acest contract. Ca drept real accesoriu, gajul este constituit in favoarea unui creditor asupra unui bun sau unor bunuri mobile determinate ale debitorului. Dreptul de gaj ii confera titularului dreptul de a fi platit cu pri-oritate din pretul acelui bun, inaintea altor creditori urmaritori.
Dreptul de ipoteca : Ipoteca este o garantie reala imobiliara, care spre deosebire de gaj nu presu-pune deposedarea celui ce o constituie. Potrivit art.1746 codul civil, "ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligatii ". Dreptul de ipoteca ii confera titularului sau, numit creditor ipotecar, facultatea de a urmari bunul, indifferent in stapanirea cui s-ar afla si de a fi platit cu prioritate din pretul acelui nemiscator.
Privilegiile speciale. Ca drepturi reale accesorii, ele apartin acelor creditori care, datorita specifi-cului creantelor lor, au posibilitatea de a fi platiti cu prioritate din valoarea unor bunuri determinate ale debitorilor, chiar inaintea unor creditori ipotecari posteriori.
Notiuni generale. Definitie.
Potrivit art.480 din Codul Civil "Proprietatea este dreptul cel are cineva de a se bucura si de a dis-pune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege". Dispozitiile art.481, prevad ca "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa afara numai pentru cazuri de utilitate publica si primind o dreapta si pretabila despagubire".
Aceste 2 texte pun in lumina conceptia clasica romana asupra proprietatii, inspirata fara dubiu din cea franceza, si anume cea a caracterului absolute al dreptului de proprietate.
Definitia formulate de textul art.480 cod civil a fost si este inca criticata.
In doctrina antebelica s-a retinut ca in loc sa clarifice natura dreptului de proprietate, textul se li-miteaza doar la o enumerare a caracterelor acestuia, caracterizare care oricum nu ar fi completa. In al 2 rand s-a considerat ca folosirea in text a expresiei "absolut" ar fi nejuridica si nesociala.
Evidentierea caracterului absolute al dreptului de proprietate nu ar mai justifica existenta dezmem-bramintelor. Impotriva acestor conceptii a fost dat un raspuns de catre Constantin Eraclide : Unde proprie-tatea nu este protejata se poate zice ca "acolo nu mai exista societate posibila si reincepe barbaria". In definirea doctrinara a dreptului de proprietate, avem in vedere doar acceptiunea sa juridica.
Dreptul de proprietate este dreptul subiectiv care permite titularului sau, persoana fizica sau juri-dica, sa posede, sa foloseasca si sa dispuna liber de un lucru, care se afla supus in mod exclusiv si perpe-tuu in puterea proprie a titularului sau in limitele legii.
Caracterele juridice ale dreptului de proprietate
Caracterele juridice ale dreptului de proprietate sunt exclusivitatea si perpetuitatea.
a)Caracterul exclusiv (exclusivitatea) rezulta din continutul art.480 cod civil potrivit ca-ruia "Proprietatea este dreptul ce-l are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusiv"
Notiunea de drept exclusiv scoate in evidenta ca acest drept se exercita numai de titularul sau, cu toate atributele recunoscute dreptului sau (posesia, folosinta si dispozitia) prin excluderea altor persoane.
In afara de art.480, exclusivitatea dreptului de proprietate rezulta si din dispozitia art.475 Cod civil care prevede ca "Oricare poate dispune liber de bunurile ce sunt ale lui, cu modificarile stabilite de lege".
Acest caracter cu valoare de principiu este insa susceptibil de exceptii, existand asadar si restrictii potrivit carora unele dintre atributele dreptului de proprietate pot fi exercitate si de alte persoane decat titularul sau (uzufructul, servitutea, superficia).
b)Caracterul perpetuu sau perpetuitatea dreptului de proprietate presupune ca durata sa este nelimitata in timp si in consecinta nu se poate stinge prin neintrebuintare din partea titularului, deci nici dupa moartea lui
Dreptul de proprietate subzista atata timp cat nu dispare bunul. Dreptul de proprietate nu dispare prin instrainarea bunului asupra caruia este exercitat. Dreptul de proprietate se perpetueaza transmitandu-se.
Dreptul de proprietate nu dispare prin neuz, in sensul ca principalele actiuni reale sunt imperscrip-tibile, ca efect al perpetuitatii de proprietate. In exercitiul actiunii in revendicare insa, posesorul poate in-voca prescriptia achizitiva (uzucapiunea), prin care acesta a dobandit dreptul de proprietate in dauna recla mantului care l-a pierdut. In doctrina au mai fost subliniate sau mentionate inca 2 caractere ale dreptului de proprietate, pe care ne rezumam a le mentiona deoarece ele vor fi studiate separate, si anume caracterul individual si cel total.
Caracterul individual consta in aceea ca dreptul nu poate fi exercitat decat de o singura persoana si doar in mod exceptional de mai multe, cum este in cazul coproprietatii.
Caracterul total al dreptului de proprietate presupune ca proprietarul dispune cu toate "puterile" asupra bunului.
Atributele dreptului de proprietate
Inca din dreptul roman, atributele dreptului de proprietate s-au apreciat si numit la fel : jus utendi, jus fruendi si jus abutendi.
a) Posesia (jus utendi) consta in dreptul titularului de a stapani in fapt un bun. Prin "jus utendi" se intelege intrebuintarea unui lucru potrivit naturii sale specifice ; a uza de lucru in sine ; dreptul de a te servi de un lucru.
Posesiunea presupune spre exemplu dreptul de a locui casa, de a folosi masina, de a calari bicicleta. Aceasta stapanire poate fi exercitata de proprietar, sau de o alta persoana.
b) Folosinta (jus fruendi) este dreptul pe care il are cineva de a folosi lucrurile perceptan-du-le fructele naturale, civile si industriale in interesul sau. Potrivit art.482 Cod Civil, "Proprietatea unui lucru mobil sau imobil da drept asupra tot ce produce lucrul si asupra tot ce se uneste ca accesoriu cu lu-crul, intr-un mod natural sau artificial".
Fructele sunt, in definitia data de doctrina produsele obtinute de la un anumit bun, cu o anumita periodicitate fara ca acesta sa-si altereze substanta. Ele pot fi produse prin urmre numai de bunu-rile frugifere (facatoare de fructe) si se impart in 3 categorii : naturale, industriale si civile.
c) Dispozitia (jus abutendi) consta potrivit unei mai vechi conceptii in a consuma, a instra-ina, a desfiinta, a distruge, a intrebuinta in mod definitiv fara posibilitatea de reincepere pentru cel ce a uzat astfel.
Definim dreptul de dispozitie ca acea facultate a proprietarului unui bun de a renunta ire-vocabil la toate atributele dreptului sau in limitele legii. Libertatea in material dispozitiei poate fi insa in-gradita in mod exceptional prin lege.
|
