EFECTELE CONTRACTULUI

EFECTELE CONTRACTULUI

3.1. Notiune si reglementare

Prin efectele contractului se īnteleg raporturile juridice civile nascute din acel contract, respectiv drepturile si obligatiile aflate īn continutul acestor raporturi.

Codul civil cuprinde reglementari referitoare la efectele contractului īn art. 969 - 985.

3.2. Interpretarea contractului

Determinarea efectelor contractului presupune stabilirea drepturilor si obligatiilor care s-au nascut, modificat sau stins prin acel contract.

Pentru aceasta este necesar sa se dovedeasca contractul si sa se interpreteze clauzele acestuia.

A interpreta īnseamna a determina īntelesul exact al clauzelor unui contract, prin cercetarea manifestarii de vointa a partilor īn strānsa corelatie cu vointa lor interna.[1]

Principalele reguli de interpretare sunt cuprinse īn art. 970, 977-985 din Codul civil, cu precizarea ca unele dintre aceste reguli au caracter general, īn sensul ca sunt avute īn vedere la interpretarea oricarui contract, īn timp ce altele au caracter special, dar sunt interdependente si trebuie sa fie aplicate concomitent.

3.2.1. Regulile generale de interpretare a contractului

Regulile generale[2] de interpretare a contractului sunt:

prioritatea vointei reale a partilor, regula reglementata īn art. 977 Cod civil conform caruia "interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor";

contractul produce pe lānga efectele expres aratate si alte efecte, regula reglementata īn art. 970 alin. 2 Cod civil, care dispune referitor la contracte ca "obliga nu numai la ceea ce este expres īntrīnsele, dar la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei dupa natura sa", precum si īn art. 981 Cod civil care prevede principiul conform caruia "clauzele obisnuite īntr-un contract se subīnteleg desi nu sunt expres īntrīnsul".

3.2.2. Regulile speciale de interpretare a contractului

Regulile speciale de interpretare a contractului[3] sunt urmatoarele:

clauzele īndoielnice se interpreteaza īn sensul care reiese din natura contractului (art. 979 Cod civil);

clauzele īndoielnice se interpreteaza īn sensul īn care ele pot produce un efect (art.978 Cod civil);

īn cazul īn care exista īndoiala clauzele contractului se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a īncheiat contractul (art.980 Cod civil);

regula in dubio pro reo, cānd este īndoiala, conventia se interpreteaza īn favoarea celui 15415o1424p care se obliga (art. 983 Cod civil);

oricāt de generali ar fi termenii contractului, acesta are ca obiect numai prestatiile la care partile s-au obligat (art.984 Cod civil);

atunci cānd īn contract se da un exemplu pentru aplicarea obligatiilor, nu se restrānge numarul si īntinderea acestora la exemplul dat (art.985 Cod civil).

3.3. Principiile efectelor contractului si exceptiile de la aceste principii

Principiile efectelor contractului sunt reguli de drept civil care arata cum si fata de cine se produc aceste efecte.

Efectele contractului sunt guvernate de principiul obligativitatii, principiul relativitatii si principiul opozabilitatii.

3.3.1. Principiul obligativitatii contractului

Principiul obligativitatii contractului este reglementat īn art. 969 alin. 1 Cod civil, conform caruia "conventiile legal facute au putere de lege īntre partile contractante".

Īn doctrina s-a sustinut ca un contract nu poate fi identificat cu o lege, fie numai pentru considerentul ca legea are o aplicatie generala, īn timp ce contractul obliga numai pe cei care l-au īncheiat.[4]

3.3.1.1. Exceptiile de la principiul obligativitatii contractului

Exceptiile de la principiul obligativitatii contractului trebuie sa fie prevazute expres de lege sau de contract.

Ne vom gasi īn prezenta unei exceptii de la acest principiu īn urmatoarele cazuri:

Denuntarea unilaterala a contractului

Īntre modul de īncheiere a contractului si modul de revocare a acestuia trebuie sa existe o simetrie, īn sensul ca daca īncheierea contractului este rezultatul unui mutuus consensus, revocarea contractului trebuie sa fie rezultatul unui mutuus dissensus.

Conform art. 969 alin. 2 Cod civil, revocarea conventiilor se poate realiza nu numai prin consimtamāntul mutual, dar si din cauze autorizate de lege. Īntre aceste cauze se īnscrie si denuntarea unilaterala a contractului care poate sa intervina īn materia contractului de īnchiriere fara termen (art. 1436 alin. 2 Cod civl), a contractului de mandat ( art. 1552 si 1556 Cod civil) sau a contractului de depozit (art.1616 Cod civil).

Īncetarea contractelor intuitu personae

Contractele intuitu personae sunt īncheiate īn considerarea calitatilor deosebite ale unei parti, iar daca partea a decedat, contractul īnceteaza de plin drept. Acest lucru se īntāmpla de exemplu īn cazul contractului de mandat.

Suspendarea fortei obligatorii a contractului

Daca una dintre parti nu īsi executa obligatia intervine suspendarea obligativitatii contractului. De exemplu, īn materia contractului de asigurare, daca partea obligata nu plateste prima de asigurare.

O suspendare temporara apare īn situatia īn care, pe parcursul existentei unui contract cu executare succesiva, intervine un caz de forta majora care īmpiedica executarea contractului.

Prorogarea legala

Un caz de modificare a fortei obligatorii a contractului, independent de vointa partilor, īl reprezinta prelungirea legala a contractului dincolo de termenul stabilit de parti.

De exemplu, īn materia contractului de īnchiriere, prin lege s-a dispus ca durata contactelor de īnchiriere privind suprafetele locative cu destinatia de locuinte, din proprietatea statului sau a unitatilor administrativ - teritoriale, aflate īn curs de executare, care expira la data de 8 aprilie 2004, se prelungeste de drept pentru o perioada de 5 ani.

3.3.2. Principiul relativitatii efectelor contractului

Principiul relativitatii efectelor contractului poate fi definit ca regula potrivit careia contractul produce efecte numai fata de partile contractante, el neputānd sa profite sau sa dauneze altor persoane.

Acest principiu este instituit prin art. 973 Cod civil, conform caruia "conventiile n-au efect decāt īntre partile contractante".

3.3.2.1. Exceptiile de la principiul relativitatii contractului

Exceptiile de la principiul relativitatii contractului sunt acele situatii juridice īn care contractul poate sa produca efecte si fata de alte persoane decāt partile sau succesorii īn drepturi ai partilor.[6]

Aceste exceptii sunt clasificate īn exceptii aparente si exceptii reale sau veritabile.

Exceptiile aparente sunt promisiunea faptei altuia sau conventia de porte - fort si actiunile directe, iar exceptia reala este stipulatia pentru altul sau contractul īn folosul unei terte persoane.

Promisiunea faptei altuia este un contract prin care debitorul se obliga fata de creditor sa determine o terta persoana sa-si asume un angajament juridic īn folosul creditorului din contract.[7]

Trasaturile caracteristice ale promisiunii pentru fapta altuia sunt urmatoarele:

tertul nu este obligat prin contractul īncheiat īntre promitent si creditorul promisiunii, iar obligatia sa se va naste numai daca adera la contract sau īncheie un nou contract;

ceea ce se promite este fapta personala a debitorului de a determina o terta persoana sa-si asume un angajament juridic fata de creditor;

debitorul nu este obligat sa garanteze fata de tert executarea angajamentului de catre terta persoana.

Actiunile directe reprezinta posibilitati recunoscute de lege unor persoane straine de un contract de a actiona īmpotriva uneia din partile contractante, invocānd contractul la a carui īncheiere nu au participat.

Codul civil reglementeaza doua cazuri de actiuni directe īn materia contractului de antrepriza[8] si a contractului de mandat

Stipulatia pentru altul - numita si contractul īn folosul unei terte persoane - este un contract prin care o parte, numita stipulant, dispune ca cealalta parte, numita promitent, sa dea, sa faca sau sa nu daca ceva īn folosul unei terte persoane, numita tert beneficiar, care nu participa la īncheierea contractului.

Codul civil face aplicatii ale stipulatiei pentru altul īn materia donatiei cu sarcina īn favoarea unui tert (art.828 - 830) si a rentei viagere (art.1642).

Īn afara de reglementarile cuprinse īn Codul civil, aplicatii ale acestei exceptii se mai īntālnesc īn cazul contractului de asigurare (art. 9 din Legea nr. 136/1995) si a contractului de transport de bunuri[10].

Pentru ca stipulatia pentru altul sa produca efecte juridice este obligatorie īntrunirea conditiilor generale mentionate īn art. 948 Cod civil pentru valabilitatea contractelor (capacitatea de a contracta, consimtamāntul valabil al partii care se obliga, un obiect determinat si o cauza licita), la care se adauga doua conditii speciale:

vointa de a stipula (animus stipulandi);

persoana tertului beneficiar trebuie sa fie determinata la momentul īncheierii contractului sau sa fie determinabila īn raport cu momentul executarii acestuia.

Stipulatia pentru altul genereaza raporturi juridice īntre stipulant si promitent, precum si īntre promitent si tertul beneficiar.

Raporturile juridice dintre stipulant si promitent au īn continutul lor dreptul stipulantului de a pretinde promitentului sa-si execute obligatia asumata īn folosul tertului beneficiar.

Raporturile juridice dintre promitent si tertul beneficiar pun īn evidenta caracterul de exceptie reala de la principiul relativitatii efectelor contractului a stipulatiei pentru altul, īn sensul ca favoarea tertului se naste un drept, direct si nemijlocit, independent de manifestarea de vointa a tertului.

Dreptul tertului beneficiar se naste direct īn puterea contractului dintre stipulant si promitent, dar exercitiul dreptului depinde de vointa tertului.

Tertul beneficiar exercita acest drept printr-o actiune personala (proprio nomine), iar dreptul de a cere executarea obligatiei īi apartine si stipulantului, dar īn puterea contractului, īnsa acesta va cere executarea obligatiei īn favoarea tertului, nu īn favoarea sa.

Stipulatia pentru altul a fost calificata ca o exceptie reala de la principiul relativitatii efectelor contractului deoarece prin intermediul acestei constructii juridice se creeaza drepturi īn favoarea altor persoane decāt partile contractului.

3.3.3. Principiul opozabilitatii efectelor contractului

Opozabilitatea contractului reprezinta modul de a defini obligativitatea contractului īn raport cu tertii.

Īn raport cu tertii un contract se impune ca o realitate juridica care nu poate fi ignorata.

3.3.3.1.Exceptia de la principiul opozabilitatii fata de terti a contractului

Exceptia de la principiul opozabilitatii fata de terti a contractului este situatia īn care un tert va fi īndreptatit sa ignore existenta unui contract, si, pe cale de consecinta, a drepturilor si obligatiilor nascute din acel contract.

O astfel de exceptie este simulatia.

Definitia simulatiei

Analizānd definitiile formulate īn doctrina[11]putem defini simulatia ca fiind o operatiune juridica īn cadrul careia doua persoane īncheie un contract public - aparent, mincinos - care nu reflecta vointa lor reala, prin care se creeaza o alta situatie juridica decāt cea creata printr-un contract secret - contraīnscris - care exprima vointa reala a partilor.

Conditiile existentei simulatiei

Īn cazul simulatiei se īncheie, īntre aceleasi parti, doua contracte, unul public si unul secret.

Pentru a ne gasi īn prezenta simulatiei este necesar ca actul secret sa se īncheie anterior sau concomitent cu actul public.

Formele simulatiei

Simulatia se poate prezenta, īn functie de modul īn care este conceput contractul public si de elementul īn privinta caruia opereaza, simulatia se poate prezenta īn una din urmatoarele forme:

contractul fictiv;

contractul deghizat;

contractul prin care se realizeaza o interpunere de persoane.

Simulatia prin īncheierea unui contract fictiv presupune o disimulare totala a realitatii, īn sensul ca actul public este lipsit de orice continut juridic, fiind anihilat de prevederile contraīnscrisului.

Īn acest caz partile convin, prin contractul secret, ca operatiunea juridica consemnata īn contractul public nu s-a realizat. De exemplu, vānzarea fictiva a unor bunuri pentru a evita executarea silita pornita de creditor.

Simulatia prin deghizarea contractului public este de doua feluri:

deghizare totala, cānd prin contractul public se urmareste sa se ascunda natura juridica a contractului secret. De exemplu, contractul public este un contract de vānzare - cumparare, iar contractul secret este un contract de donatie.

deghizare partiala daca prin contractul public sunt ignorate numai anumite elemente ale contractului secret, de exemplu pretul din contractul de vānzare - cumparare sau scadenta reala a obligatiei de plata a pretului.

Simulatia prin interpunere de persoane intervine atunci cānd contractul public se īncheie īntre anumite persoane, iar īn contractul secret se determina adevaratele persoane īntre care s-a īncheiat contractul. Aceasta forma de simulatie este īntālnita īn materia donatiei prin interpunere de persoane, pentru a se asigura anonimatul persoanei gratificate.

Scopurile urmarite de parti prin simulatie

Simulatia are un scop general si abstract, acela al ascunderii de catre parti a cuprinsului ori a existentei acordului de vointa, fata de terti, precum si un scop concret, care poate sa constea īn:

sustragerea unor bunuri de la urmarirea pornita de creditori;

evitarea raportului donatiilor si reductiunii liberalitatilor excesive;

asigurarea anonimatului unei persoane gratificate;

evitarea aplicarii integrale a taxelor de timbru.

Efectele simulatiei

Potrivit dispozitiilor art. 1175 Cod civil, actul secret care modifica un act public nu poate avea putere decāt īntre partile contractante si succesorii lor universali, un asemenea act nu poate avea nici un efect īn contra altor persoane.

Īn sistemul dreptului civil romān, simulatia nu este sanctionata cu nulitatea, sanctiunea specifica care intervine īn cazul simulatiei este, dupa caz, inopozabilitatea fata de terti a situatiei juridice create prin contractul secret si īnlaturarea simulatiei pe calea actiunii īn simulatie.

Efectele contractului īn caz de simulatie sunt guvernate de doua reguli:

contractul secret produce efecte numai īntre parti si, īn principiu, succesorii lor universali;

contractul secret nu produce efecte fata de tertii de buna-credinta.

Tertii au optiunea de a invoca īn favoarea lor contractul public sau contractul secret.

Actiunea īn simulatie

Actiunea īn declararea simulatiei este acea actiune civila prin care se urmareste constatarea caracterului simulat al contractului public si existenta contractului secret care modifica, total sau partial, contractul public.

Proba simulatiei se face dupa reguli diferite:

īntre parti, proba se face conform regulilor de drept comun referitoare la proba actului juridic;

tertii pot proba simulatia prin orice mijloc de proba, inclusiv martori sau prezumtii, deoarece fata de ei simulatia este un fapt juridic.

Admiterea actiunii īn simulatie va duce la īnlaturarea efectelor contractului public, iar singurul contract care īsi va produce efectele juridice va fi contractul secret, daca este īncheiat cu respectarea conditiilor de fond si, eventual, forma cerute de lege pentru īncheierea sa valabila.

Efectul principal al actiunii īn declararea simulatiei este īncetarea caracterului secret al contraīnscrisului.

3.4. Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice

Din reciprocitatea si interdependenta obligatiilor, caracteristice pentru contractele sinalagmatice, decurg urmatoarele efecte specifice:

obligatiile reciproce ale partilor trebuie sa fie executate simultan. De la aceasta regula fac exceptie acele contracte care prin natura lor sau datorita vointei partilor se executa altfel. Asa fiind, oricare parte contractanta are dreptul sa refuze executarea obligatiei proprii, atāta timp cāt cealalta parte, care pretinde executarea, nu executa obligatiile ce-i revin din acelasi contract. Aceasta posibilitate poarta denumirea de exceptie de neexecutare a contractului;

daca una din parti nu-si executa culpabil obligatiile, cealalta parte are dreptul sa ceara īn justitie rezolutiunea sau rezilierea contractului;

daca un eveniment independent de vointa sa īmpiedica o parte contractanta sa-si execute obligatiile, contractul īnceteaza, cealalta parte fiind exonerata de obligatiile sale. Legat de aceasta se pune problema suportarii riscurilor contractuale.

3.4.1. Exceptia de neexecutare a contractului (exceptio non adimpleti contractus)

Definitia

Exceptia de neexecutare a contractului este un mijloc de aparare aflat la dispozitia uneia dintre partile contractului sinalagmatic, īn cazul īn care i se pretinde executarea obligatiei ce-i incumba, fara ca partea care pretinde aceasta executare sa-si execute propriile obligatii.

Prin invocarea acestei exceptii, partea care o invoca obtine, fara interventia instantei judecatoresti, o suspendare a executarii propriilor obligatii, pāna īn momentul īn care cealalta parte īsi va executa obligatiile ce-i revin. De īndata ce aceste obligatii vor fi īndeplinite, efectul suspensiv al exceptiei de neexecutare a contractului īnceteaza.

Reglementare

Īn codul nostru civil nu exista un text general care sa reglementeze exceptia de neexecutare a contractului, dar ea este consacrata īn cāteva cazuri, īn materie de vānzare, de schimb si depozit remunerat.

"Vānzatorul nu este dator sa predea lucrul, daca cumparatorul nu plateste pretul si nu are dat de vānzator un termen pentru plata", dispune art. 1322 Cod civil. Tot astfel, cumparatorul are si el dreptul de a opune exceptia de neexecutare.

Īn cazul contractului de schimb, partea ce a primit lucrul ce i s-a dat īn schimb de catre cealalta parte, fara ca acesta sa fi fost proprietarul lucrului respectiv, nu poate fi constrānsa sa predea lucrul pe care, la rāndul sau, l-a promis, ci numai sa īntoarca pe cel primit (art. 1407 Cod civil).

Īn materia contractului de depozit, "depozitarul poate sa opreasca depozitul pāna la plata integrala cuvenita din cauza depozitului"(art. 1619 Cod civil).[15]

Temeiul juridic

Īn doctrina, exceptia de neexecutare a contractului este fundamanetata, de majoritatea autorilor, pe reciprocitatea si interdependenta obligatiilor nascute din contractele sinalagmatice. , dar este sustinut si punctul de vedere potrivit caruia fundamentul exceptiei de neexecutare este principiul bunei-credinte si echitatii, īn baza caruia nici una dintre parti nu ar putea solicita celeilalte parti executarea angajamentelor sale, fara a oferi si ea ce datoreaza.

Conditiile invocarii exceptiei de neexecutare a contractului

Pentru invocarea exceptiei de neexecutare a contractului se cer īntrunite urmatoarele conditii:

-obligatiile reciproce ale partilor sa-si aiba temeiul īn acelasi contract. De exemplu, cumparatorul nu poate refuza sa plateasca pretul pe motiv ca vānzatorul īi datoreaza o suma de bani pe care i-a īmprumutat-o;

este necesar ca din partea celuilalt contractant sa existe o neexecutare, chiar partiala, dar suficient de importanta;

neexecutarea sa nu se datoreze faptei īnsesi a celui ce invoca exceptia, fapta ce l-a īmpiedicat pe celalalt sa-si execute obligatia;

partile sa nu fi convenit un termen de executare a uneia dintre obligatiile reciproce. Daca un astfel de termen a fost convenit, īnseamna ca partile au renuntat la simultaneitatea de executare a obligatiilor si deci nu mai exista temeiul pentru invocarea exceptiei de neexecutare;

pentru invocarea exceptiei de neexecutare nu se cere ca debitorul sa fi fost pus īn īntārziere.

Invocarea exceptiei de neexecutare are loc direct īntre parti, fara a fi necesar sa se pronunte instanta judecatoreasca. Este īnsa posibil ca partea careia i se opune aceasta exceptie sa sesizeze instanta judecatoreasca ori de cāte ori pretinde ca invocarea ei s-a facut īn mod abuziv.

Exceptia de neexecutare poate fi opusa nu numai celeilalte parti, ci tuturor persoanelor ale caror pretentii se īntemeiaza pe acel contract. Asadar, ea poate fi invocata si fata de un creditor al celeilalte parti care solicita obligarea la executare pe calea actiunii oblice. Īn schimb nu poate fi opusa acelor terti care invoca un drept propriu si absolut distinct nascut din contractul respectiv.

Efectul invocarii exceptiei de neexecutare a contractului

Efectul invocarii exceptiei de neexecutare a contractului consta īn suspendarea obligatiei asumate de partea care foloseste aceste mijloc de aparare, pāna la momentul la care cealalta parte īsi va īndeplini obligatia a carei neexecutare a determinat invocarea exceptiei.

3.4.2. Rezolutiunea si rezilierea contractului

Definitia rezolutiunii

Prin rezolutiune se īntelege desfiintarea, pe cale judiciara sau conventionala, a contractului sinalagmatic cu executare uno ictu, īn cazul īn care nu se īndeplinesc, īn mod culpabil, obligatiile asumate prin conventie, desfiintare care produce efecte retroactive.

Cu alte cuvinte, rezolutiunea contractului este o sanctiune a neexecutarii culpabile a unui contract sinalagmatic cu executare imediata, constānd īn desfiintarea retroactiva a acestuia si repunerea partilor īn situatia avuta anterior īncheierii contractului.

Rezolutiunea contractului si nulitatea

Desi ambele au ca efect desfiintarea retroactiva a contractului, īntre rezolutiune si nulitate exista si importante deosebiri. Astfel, īn timp ce cauzele nulitatii sunt īntotdeauna concomitente cu momentul īncheierii contractului, cauza rezolutiunii este īntotdeauna posterioara īncheierii contractului.

Nulitatea se īntemeiaza pe ideea ca un contract nu a fost valabil īncheiat, pe cānd rezolutiunea are ca premisa un contract perfect valabil īncheiat, care īnsa nu a fost executat din culpa uneia dintre parti.

Temeiul juridic al rezolutiunii contractului

Īn doctrina, s-a afirmat ca rezolutiunea contractului este o sanctiune civila, garantie a respectari contractului, de natura a contribui la executarea īntocmai si cu buna-credinta, a obligatiilor contractuale.

Majoritatea autorilor considera īnsa ca temeiul juridic al rezolutiunii īl constituie reciprocitatea si interdependenta obligatiilor din contractul sinalagmatic, īmprejurarea ca fiecare dintre obligatiile reciproce este cauza juridica a celeilalte.

Rezolutiunea judiciara

Potrivit art. 1021 Cod civil, rezolutiunea nu opereaza de drept. Partea īndreptatita trebuie sa se adreseze instantei judecatoresti cu o actiune īn rezolutiune.

Īn aceste conditii, legea recunoaste instantei dreptul de a verifica si aprecia cauzele rezolutiunii, putānd, dupa caz, sa acorde un termen de gratie partii actionate.

Actiunea īn rezolutiune poate fi introdusa de partea īn privinta careia angajamentul nu s-a realizat precum si de avānzii ei cauza.[22] Daca s-ar recunoaste o asemenea actiune partii care nu-si executa obligatia, ar īnsemna sa i se acorde o prima de īncurajare, o cale nejustificata de a se desprinde din raportul contractual la care a convenit, ceea ce ar constitui o īnfrāngere de neadmis a principiului obligativitatii contractelor.

Conditiile exercitarii actiunii īn rezolutiune

Pentru admiterea actiunii avānd ca obiect rezolutiunea unui contract se cer īndeplinite urmatoarele conditii:

una dintre parti sa nu-si fi executat obligatiile sale;

neexecutarea sa fi fost imputabila partii care nu si-a īndeplinit obligatia. Daca neexecutare s-a datorat unei cauze fortuite, independente de vointa debitorului, nu se va pune problema rezolutiunii, ci aceea a riscului contractului;

debitorul obligatiei neexecutate sa fi fost pus īn īntārziere, īn conditiile prevazute de lege. Punerea īn īntārziere este foarte importanta, pentru a putea dovedi refuzul de executare a obligatiilor de catre cealalta parte contractanta.[24]

Instanta judecatoreasca, constatānd īndeplinirea acestor conditii, urmeaza sa se pronunte asupra rezolutiunii contractului.

Rezolutiunea conventionala

Clauzele contractuale exprese prin care partile prevad rezolutiunea contractului pentru neexecutarea obligatiilor uneia din ele se numesc pacte comisorii.

Aceste clauze sau pacte comisorii exprese nu trebuie confundate cu conditia rezolutorie expresa care constituie o modalitate a contractului. Īn cazul conditiei rezolutorii, rezolutiunea depinde de un eveniment viitor si nesigur, strain de comportamentul debitorului si nu are caracter sanctionator. Dimpotriva, īn cazul pactului comisoriu, rezolutiunea se datoreaza neexecutarii obligatiilor contractuale de catre debitor si se pune īn valoare la initiativa creditorului.

Avānd īn vedere consecintele lor asupra fiintei contractelor, pactele comisorii sunt interpretate de practica judiciara restrictiv si cu mai mare severitate. Intentia partilor de a stipula o asemenea clauza trebuie sa rezulte fara echivoc din cuprinsul actului juridic.

Dupa modul īn care sunt redactate, respectiv intensitatea cu care produc efectele rezolutiunii, pactele comisorii sunt de patru tipuri:

a)          Pactul comisoriu de gradul I este clauza contractuala prin care partile prevad ca, īn cazul īn care una dintre ele nu executa prestatiile ce le datoreaza, contractul se desfiinteaza;

b)          Pactul comisoriu de gradul II este clauza prin care partile convin ca īn cazul īn care o parte nu-si executa obligatiile, cealalta parte este īn drept sa considere contractul ca desfiintat. Instanta sesizata de partea care nu si-a executat obligatia va putea totusi sa constate ca, desi obligatia nu a fost īndeplinita la termen totusi ea a fost executata īnainte de a fi avut loc declaratia de rezolutiune. Astfel, instanta nu poate acorda un termen de gratie, dar va putea sa constate ca rezolutiunea nu a avut loc;

c)          Pactul comisoriu de gradul III consta īn clauza prin care se prevede ca, īn cazul īn care una dintre parti nu īsi va executa obligatiile sale, contractul se considera rezolvit de plin drept. Aceasta īnseamna ca instanta de judecata nu este īndreptatita sa acorde termen de gratie si sa se pronunte referitor la oportunitatea rezolutiunii contractului.

d)          Pactul comisoriu de gradul IV este acea clauza contractuala prin care partile prevad ca, īn cazul neexecutarii obligatiei, contractul se considera desfiintat de drept, fara a mai fi necesara punerea īn īntārziere si fara interventia instantei de judecata. O asemenea stipulatie are drept efect desfiintarea neconditionata a contractului, de īndata ce a expirat termenul de executare, fara ca obligatia sa fi fost adusa la īndeplinire. Instanta de judecata sesizata de una dintre parti nu va avea alta posibilitate decāt aceea de a constata faptul ca rezolutiunea contractului a operat de plin drept. [26]

Īn legatura cu toate pactele comisorii este necesar a fi facuta observatia generala ca singurul īn drept a aprecia daca este cazul sa se aplice rezolutiunea este creditorul care si-a executat sau se declara gata sa-si execute obligatiile. Īnscrierea īn contract a unui pact comisoriu expres nu īnlatura posibilitatea acestuia de a cere executarea silita a contractului si de a nu se ajunge la rezolutiune.

Debitorul care nu si-a executat obligatiile nu are dreptul de a pretinde rezolutiunea contractului, chiar daca īn cuprinsul acestuia a fost inserat un pact comisoriu expres de tipul cel mai sever.

Efectele rezolutiunii contractului

Rezolutiunea produce efecte īntre partile contractului si fata de terti. Efectul principal consta īn desfiintarea contractului, atāt pentru trecut (ex tunc), cāt si pentru viitor (ex nunc).

Īntre parti, rezolutiunea contractului are ca efect repunerea lor īn situatia anterioara, partile fiind tinute sa-si restituie prestatiile efcetuate īn temeiul contractului desfiintat.

Atunci cānd creditorul a suferit si un prejudiciu din cauza neexecutarii obligatiei de catre cealalta parte, el are dreptul sa ceara, pe lānga rezolutiunea contractului, obligarea debitorului la plata de daune interese. Daunele interese pot fi evaluate anticipat de partile contractante printr-o clauza penala. Īn caz contrar, īntinderea daunelor interese va fi stabilita de instanta de judecata, conform art. 1084 Cod civil.

Fata de terti, rezolutiunea contractului are ca efect desfiintarea tuturor drepturilor consfintite īn favoarea lor de catre dobānditorul bunului sau bunurilor ce au format obiectul contractului rezolvit, conform principiului "resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis". Astfel, urmare a caracterului retroactiv al rezolutiunii, dobānditorul nu putea transmite drepturi pe care nu le avea "nemo plus juris ad alium transfere potest, quam ipso habet". Cu toate acestea, tertii dobānditori vor putea opune dobāndirea drepturilor lor prin posesie de buna credinta (art. 1909 Cod civil), īn cazul bunurilor mobile si prin uzucapiune, īn cazul bunurilor imobile.

Rezilierea contractului

Rezilierea contractului este sanctiunea care se aplica īn cazul neexecutarii culpabile a unui contract cu executare succesiva.

Rezilierea are ca efect desfiintarea contractului sinalagmatic, pentru cauza de neexecutare numai pentru viitor. Prestatiile executate īn trecut, fiind de regula ireversibile, ramān definitiv executate.

Contractul de īnchiriere, de exemplu, este un contract cu executie succesiva, īn timp. Daca la un moment dat una dintre parti nu-si mai executa obligatia, cealalta parte va putea cere rezilierea contractului. Ca efect al rezilierii, efectele viitoare ale contractului īnceteaza, fara īnsa ca aceasta sa aiba vreo influenta asupra a tot ceea ce s-a executat pāna atunci.

Īn doctrina s-a afirmat ca, se poate spune ca rezolutiunea contractelor cu executare succesiva se numeste reziliere. De aceea, cu exceptia faptului ca desfiinteaza contractul numai pentru viitor, rezilierii i se aplica, sub toate celelalte aspecte, regimul juridic al rezolutiunii.

3.4. 3 Riscul contractului

Cānd īn cadrul unui contract sinalagmatic, o parte nu vrea sa-si execute obligatia sa, ori este, īn orice alt mod, culpabila de aceasta neexecutare, este normal ca si cealalta parte sa fie exonerata de executarea obligatiei sale corelative. Se poate īntāmpla īnsa ca dintr-o īmprejurare independenta de vointa partilor, una dintre parti sa se afle īn imposibilitatea de a-si executa obligatia. Se pune atunci problema de a sti daca partea cealalta mai este tinuta sa-si execute obligatia ce-i revine ori, cu alte cuvinte, cine va suporta riscul contractului īn cazul imposibilitatii fortuite de executare a obligatiei ce revine uneia dintre parti.[30]

Problema suportarii riscurilor contractuale a fost solutionata diferit īn decursul timpului.

Īn dreptul roman, contractele sinalagmatice aveau la baza doua stipulatii independente; de exemplu, la contractul de vānzare-cumparare, stipulatia prin care vānzatorul se obliga sa vānda bunul cumparatorului si stipulatia prin care cumparatorul se obliga sa plateasca pretul vānzatorului. De aceea si obligatiile izvorāte din cele doua stipulatii erau independente una fata de alta. Ca urmare, pierderea fortuita a bunului īnainte de predare, libera pe vānzator, nu īnsa si pe cumparator, care trebuia sa plateasca pretul, adica sa suporte riscul contractual; deci res perit emptori, care exprima aplicarea la vānzare-cumparare a adagiului res perit creditori.

Īn dreptul medieval, solutia injusta din dreptul roman, a fost īnlocuita, din considerente de echitate, cu solutia res perit domino.

Aceasta solutie s-a transmis, cu titlu de regula, si īn dreptul civil modern, īnsa nu īn exprimarea extracontractuala de res perit domino, ci īn exprimarea contractuala de res perit debitori.

Regula mentionata īnseamna ca debitorul obligatiei imposibil de executat nu va putea pretinde celeilalte parti sa-si execute obligatia corelativa, dar nici cealalta parte nu va putea pretinde despagubiri pentru neexecutare de la debitorul obligatiei imposibil de executat.

Temeiul sau fundamentul regulii res perit debitori consta īn caracterul reciproc si interdependent al obligatilor ce revin partilor contractante. Īn contractele sinalagmatice, obligatia fiecarui contractant este cauza executarii obligatiei de catre celalalt contractant. Imposibilitatea fortuita de executare a obligatiei debitorului lipseste de cauza obligatia creditorului. Cu alte cuvinte, neexecutarea obligatiei uneia dintre parti lipseste de suport juridic obligatia celeilalte care, astfel, nu va mai trebui sa fie executata.

Regula ca riscul contractului este suportat de debitorul obligatiei imposibil de executat nu este formulata de Codul civil, dar acesta face unele aplicatii, ale regulii, īn diferite materii. Astfel:

- īn materie de īnchiriere, daca īn timpul locatiunii lucrul īnchiriat piere īn totalitate, prin caz fortuit, contractul se considera de drept desfacut, ceea ce īnseamna ca locatorul nu va avea dreptul sa pretinda chiria de la chirias (art. 1423 Cod civil civil). Locatorul este debitorul unei obligatii imposibil de executat si va suporta riscul contractului;

- īn materia contractului de antrepriza, daca īnainte de predare, lucrul confectionat de antreprenor piere fortuit, antreprenorul nu va putea pretinde de la comitent plata pentru munca investita īn confectionarea lucrului Antreprenorul are, īn acest caz, calitatea de debitor al unei obligatii imposibil de executat si deci suporta riscul contractului.

Īn cazul īn care obligatia devine numai partial imposibil de executat, deci nu īn īntregime ca īn situatiile precedente, doua situatii sunt posibile:

- fie solutia de a se reduce īn mod corespunzator contraprestatia ce ar urma sa se execute de cealalta parte, ceea ce īnseamna ca debitorul obligatiei imposibil de executat suporta riscul contractului īn masura obligatiei neexecutate de el;

- fie solutia desfiintarii sau desfacerii īn īntregime a contractului, daca parte ce ar putea fi executata nu asigura scopul pentru care contractul a fost īncheiat. Īn aceasta situatie riscul contractului este suportat integral de catre debitorul obligatiei imposibil de executat.

Regula riscurilor contractuale se īntemeiaza pe vointa prezumata a partilor care s-au obligat fiecare numai īn consideratia executarii obligatiei corelative, motiv pentru care aceasta regula, care pune riscurile īn sarcina debitorului obligatiei a carei executare a devenit imposibila, nu are caracter imperativ, asa īncāt partile pot conveni cu privire la sarcina riscurilor contractuale, de pilda, pentru a o impune creditorului.

Cazul fortuit, care determina aplicarea regulii riscului contractual, produce efecte retroactiv, īn sensul ca ambele obligatii se considera ca si cum nu au existat niciodata.

Suportarea riscurilor īn contractele sinalagmatice translative de proprietate

Riscul contractului capata o solutie specifica īn cazul īn care este vorba de un contract sinalagmatic translativ de proprietate privind un bun cert.

O asemenea problema se pune īn situatia īn care lucrul care a facut obiectul contractului a pierit dintr-o cauza fortuita, īnainte de a fi fort predat de catre transmitator.

Regula consacrata īn legislatie este aceea ca īn cazul contractelor translative de proprietate, riscul contractului īl suporta acea parte care avea calitatea de proprietar al lucrului la momentul pieirii fortuite a acestuia (res perit domino).

Cu privire la transmiterea proprietatii unui lucru cert, art. 971 Cod civil dispune: "Īn contractele ce au ca obiect translatia proprietatii, sau a unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmit prin efectul consimtamāntului partilor, si lucrul ramāne īn rizico-pericolul dobānditorului, chiar daca nu i s-a facut traditiunea lucrului".

Codul civil face aplicatia practica a aceste reguli īn materia contractului de vānzare-cumparare., conform dispozitiilor art. 1295 alin. 1 " vinderea este perfecta īntre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator, īn privinta vānzatorului, īndata ce partile s-au īnvoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul īnca nu se va fi predat si pretul īnca nu se va fi numarat".

Īn cazul īn care obiectul contractului sunt bunuri de gen, transferul dreptului de proprietate opereaza numai odata cu predarea catre cumparator, deoarece ca regula, numai īn acest moment se realizeaza individualizarea bunurilor.

Īn consecinta, īn cazul bunurilor de gen, daca pāna la predare intervine o imposibilitate de executare, riscul contractului va fi suportat de debitorul obligatiei imposibil de executat, adica de vānzator. Pieirea unor bunuri de gen nu īnlatura obligatia vānzatorului de a-si executa īn natura obligatia. Chiar daca toate bunurile din patrimoniul vānzatorului de genul celor vāndute au pierit īn mod fortuit, vānzatorul este obligat sa-si procure altele, de acelasi fel, spre a-si executa obligatia (genera non pereunt). Īn caz de neexecutare vānzatorul poate fi obligat la plata de despagubiri.

Riscul contractului va fi suportat de catre vānzator si atunci cānd, desi este vorba de un bun cert, īnainte de pieirea lucrului, vānzatorul fusese pus īn īntārziere īntrucāt nu īsi executase la termenul prevazut, obligatia de predare., īn acest sens fiind dispozitiile art. 1074 alin. 2 Cod civil care mentioneaza expres ca "lucrul este īn rizico-pericolul creditorului, afara daca debitorul este īn īntārziere; īn acest caz rizico-pericolul este al debitorului".

Debitorul pus īn īntārziere poate scapa de urmarile riscului numai daca dovedeste ca lucrul ar fi pierit chiar daca ar fi fost predat cumparatorului la termen (art. 1156 alin. 2 Cod civil).

Īn cazul īn care, desi este vorba de bunuri certe, transferul proprietatii nu se produce la īncheierea contractului, ci ulterior, iar bunul piere īnainte de a se fi operat transferul proprietatii, riscul contractului va fi suportat de catre vānzator, atāt ca aplicare a principiului res perit domino, cāt si pentru ca el este debitorul obligatiei imposibil de executat. Astfel, de exemplu:

- īn cazul vānzarii lucrurilor viitoare, transferul proprietatii opereaza la predare;

- partile au convenit transmiterea proprietatii la o data ulterioara īncheierii contractului;

- īn sistemul de carte funciara, transferul opereaza īn momentul īntabularii. Drept urmare, prin īnscriere īn carte funciara dreptul de proprietate se transmite atāt īn raporturile dintre parti, cāt si fata de terti. Cu toate acestea riscurile trec asupra dobānditorului, chiar mai īnainte de īntabularea dreptului de proprietate īn favoarea dobānditorului, si anume din momentul īn care īnstrainatorul si-a īndeplinit obligatia sa prin punerea īn posesie a dobānditorului si predarea īnscrisurilor necesare pentru īnscrierea dreptului transmis.

O situatie deosebita apare īn cazul īn care transferul proprietatii este afectat de o conditie. Astfel, urmeaza a se distinge dupa cum este vorba de o conditie suspensiva sau de o conditie rezolutorie.

Īn cazul īn care vānzarea a fost īncheiata sub conditie suspensiva, transmiterea proprietatii lucrului individual determinat este subordonata realizarii conditiei. Daca lucrul piere īn mod fortuit pendente conditione, legea dispune ca riscul īl va suporta vānzatorul, acesta nemaifiind īn masura sa-si execute obligatia la īmplinirea conditiei., iar cumparatorul nu va fi obligat sa plateasca pretul, chiar daca se īmplineste conditia (art. 1018 Cod civil).

Daca pendente conditione lucrul a pierit numai īn parte, cumparatorul este obligat sa-l primeasca īn starea īn care se gaseste, fara a putea obtine vreo reducere a pretului (art. 1018 alin. 3 Cod civil).

Daca vānzarea s-a facut sub conditie rezolutorie, cumparatorul unui lucru individual determinat devine proprietar din momentul īncheierii contractului si se afla īn aceeasi situatie īn care se gaseste vānzatorul īn contractul īncheiat sub conditie suspensiva. Daca lucrul piere mai īnainte de realizarea conditiei rezolutorii, riscul īl suporta cumparatorul, proprietar sub conditie rezolutorie, care va trebui sa plateasca deci pretul, desi dreptul sau de proprietate este desfiintat cu efect retroactiv din momentul īncheierii contractului.

Īn concluzie se poate afirma ca ori de cāte ori transferul unui bun este afectat de o conditie, iar bunul piere pendente conditione, riscul contractului va fi suportat de catre acea parte care are calitatea de proprietar sub conditie rezolutorie.