EFECTUAREA URMĂRIRII PENALE
Sectiunea I Sesizare organelor de urmarire penala
Declansarea activitatii organelor de urmarire penala este conditionata, în toate cazurile, de încunostiintarea acestora despre savârsirea unei infractiuni. Mijlocul prin intermediul caruia este informat organul judiciar despre savârsirea unei infractiuni poarta denumirea de act de sesizare¹. Pentru declansarea mecanismului procesual se impune ca actul de sesizare sa fie întocmit conform legii, sa contina atât elementul de informare, cât si elementul legal de declansare a activitatii procesuale.
Modurile de sesizare a organelor de judecata sunt variate, clasificarea lor facându-se în raport cu anumite criterii:
a) &n 11411x233l bsp; În raport cu sursa de informare exista:
- &n 11411x233l bsp; moduri de sesizare externa: plângerea, denuntul;
- &n 11411x233l bsp; moduri de sesizare interna: sesizarea din oficiu.
b) &n 11411x233l bsp; În raport de organul de urmarire sesizat exista:
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; moduri de sesizare primara, în situatia în care încunostintarea despre savârsirea unei infractiuni a ajuns pentru prima data în fata unui organ de urmarire penala (plângerea, denuntul, sesizarea din oficiu);
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; moduri de sesizare complementara, în situatia în care cauza a trecut anterior pe la un alt organ de urmarire penala (în cazul în care un organ de urmarire penala îsi declina competenta în favoarea altui organ potrivit art. 210 alin. 2 C.pr.pen.).
c) &n 11411x233l bsp; În raport de efectele pe care le produce, exista:
moduri de sesizare generala (plângerea, denuntul, sesizarea din oficiu) care produc efectul de a încunostinta organul de cercetare penala, nefiind indispensabile
pentru începerea urmaririi penale deoarece pot fi înlocuite;
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; moduri de sesizare speciala (plângerea prealabila, sesizarea si autorizarea organului competent, manifestarea dorintei organului strain), care produc efectul de a încunostinta organul de urmarire penala, dar, spre deosebire de cele generale, sunt indispensabile pentru începerea urmaririi penale, neputând a fi înlocuite.
Sectiunea a II a Modurile de sesizare a organelor de urmarire penala
PLÂNGEREA ( moduri generale)
Asa cum rezulta din dispozitiile art. 222 alin.1 C.pr.pen., plângerea este încunostintarea facuta de o persoana fizica sau juridica despre savârsirea unei infractiuni.
Plângerea este, deci, unact de sesuzare prin care persoana vatamata prin infractiune aduce la cunostinta organelor judiciare faptul penal pentru care se plânge si fata de care cere efectuarea urmaririi penale si eventual repararea prejudiciului cauzat prin infractiune.
Nu trebuie confundata plângerea cu plângerea prealabila, din urmatoarele motive:
- plângerea este modul general de sesizare, în timp ce plângerea prealabila este un mod special de sesizare:
plângerea poate fi înlocuita cu denuntul sau sesizarea din oficiu, în timp ce plângerea prealabila nu poate fi înlocuita cu alta sesizare;
plângerea odata introdusa nu mai poate fi retrasa, pe când plângerea prealabila poate fi retrasa sau partile se pot împaca.
Referitor la continutul sau, art. 222 alin.2 C.pr.pen. prevede ca plângerea trebuie sa cuprinda:
- &n 11411x233l bsp; numele, prenumele, calitatea si domiciliul petitionarului;
- &n 11411x233l bsp; descrierea faptei care formeaza obiectul plângerii;
- &n 11411x233l bsp; indicarea faptuitorului, daca este cunoscut;
- &n 11411x233l bsp; indicarea mijloacelor de proba.
Din punct de vedere formal, plângerea poate fi facuta:
- &n 11411x233l bsp; în scris, situatie în care ea trebuie semnata de petitionar; lipsa semnaturii nu va împiedica organul de urmarire penala sa tina seama de ea, putând sa o considere fie denunt anonim, fie o sesizare din oficiu;
- &n 11411x233l bsp; oral, situatie în care se consemneaza într-un proces-verbal de organul care o primeste.
Legea reglementeaza modalitatile în care poate fi facuta plângerea, din punct de vedere al titularilor:
- &n 11411x233l bsp; personal, de catre cel caruia i s-a cauzat o vatamare prin infractiune; plângerea facuta de o persoana cu capacitate de exercitiu restrânsa (minor între 14 si 18 ani), va fi încuviintata de catre persoanele prevazute de legea civila (parinte, curator, tutore);
- &n 11411x233l bsp; prin mandatar, mandatul trebuie sa fie special, iar procura ramâne atasata plângerii;
- &n 11411x233l bsp; prin substituti procesuali (unul dintre sot pentru celalalt sot sau de catre copilul major pentru parinti); persoana vatamata poate sa declare ca nu îsi însuseste plângerea, situatie în care plângerea nu va mai produce efectele prevazute de lege;
- &n 11411x233l bsp; prin reprezentantii legali, pentru persoanele lipsite de capacitate de exercitiu (minorul care nu a împlinit 14 ani si persoana pusa sub interdictie);
Plângerea este facultativa. Exceptia de la aceasta regula o constituie cazul reglementat de art. 221 alin. 4 C.pr.pen., care prevede ca situatiile în care, prin savârsirea unei infractiuni s-a produs o paguba uneia din unitatile la care se refera art. 145 C.pr.pen., aceasta are urmatoarele obligatii:
- &n 11411x233l bsp; sa sesizeze de îndata organul de urmarire penala;
- &n 11411x233l bsp; sa prezinte situatii explicative cu privire la întinderea pagubei;
- &n 11411x233l bsp; sa prezinte date cu privire la faptele care au cauzat paguba;
- &n 11411x233l bsp; sa se constituie parte civila.
Plângerea trebuie sa se refere la fapte reale, deoarece învinuirea mincinoasa facuta prin plângere, cu privire la savârsirea unei fapte prevazute de legea penala, este considerata infractiune de denuntare mincinoasa (art. 259 C.pen.).
DENUNŢUL
Potrivit art. 223 alin.1 C.pr.pen., denuntul este încunostintarea facuta de catre o persoana fizica sau juridica pentru savârsirea unei infractiuni.
Comparativ cu plângerea, prin denunt se aduce la cunostinta organului de urmarire penala savârsirea unei infractiuni în dauna altor persoane, nefiind necesar ca cel care face denuntul sa fi fost prejudiciat prin infractiunea sesizata.
Referitor la continutul denuntului art. 223 alin.2 C.pr.pen. prevede ca acesta trebuie sa contina aceleasi date ca si plângerea.
În ceea ce priveste forma sub care trebuie întocmit, art. 223 alin.3 C.pr.pen. prevede ca denuntul poate fi facut:
- &n 11411x233l bsp; în scris, ca si în cazul plângerii, fiind necesara semnatura denuntatorului; denuntul nesemnat este considerat o simpla informare, în baza careia, dupa o prealabila verificare a veridicitatii sale, organul de urmarire penala se poate sesiza din oficiu;
- &n 11411x233l bsp; oral, situatie în care se comsemneaza într-un proces-verbal de catre organul în fata caruia a fost facut.
Denuntul poate fi facut de catre orice persoana. Comparativ cu plângerea, care nu poate fi facuta decât de catre o persoana care are capacitate deplina de exercitiu, iar în cazul în care este întocmita de o persoana cu capacitate de exercitiu restrânsa, trebuie încuviintata de catre reprezentantul legal, denuntul poate fi facut si de o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsa.
Denuntul poate fi facut chiar de persoana care a savârsit infractiunea, fiind vorba de autodenunt. Autodenuntul reprezinta o recunoastere din proprie initiativa a faptei savârsite si constituie, ca atare, o circumstanta atenuanta acordata faptuitorului art. 259 alin.3 C.pen.; în alte situatii, legea prevede ca autodenuntul determina înlaturarea raspunderii penale, art. 255 alin. 3 C.pen.
Ca si plângerea, denuntul este facultativ, putând fi facut de orice persoana particulara sau orice unitate dintre cele la care se refera art. 145 C.pen., fara ca acestea sa aiba vreo obligatie în acest sens.
Sunt situatii în care denuntul devine o obligatie a acelora care au luat cunostinta despre savârsirea unei infractiuni . În acest sens, potrivit art. 170 C.pen. omisiunea de a denunta de îndata savârsirea vreuneia dintre infractiunile contra sigurantei statului prevazute de art. 155-163, 166 si 167 C.pen. se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Potrivit art. 227 C.pr.pen., orice persoana cu functie de conducere într-o unitate la care se refera art. 145 C.pe. sau cu atributiide control, care a luat la cunostinta de savârsirea unei infractiuni în acea unitate, este obligata sa sesizeze de îndata pe procuror sau organul de cercetare penala si sa ia masuri sa nu dispara urmele infractiunii, corpurile delicte si orice alte mijloace de proba. Aceste obligatii revin si oricarui functionar care a luat la cunostunta despre savârsirea unei infractiuni în legatura cu serviciul în cadrul caruia îsi îndeplineste sarcinile. Omisiunea sesizarii organelor judiciare este sanctionata potrivit art. 263 C.pen.
SESIZAREA DIN OFICIU
Acest mod de sesizare da dreptul organelor de cercetare penala de a lua la cunostinta despre savârsirea unei infractiuni si pe alta cale decât plângerea si denuntul.
Modalitatile concrete în care se realizeaza sesizarea din oficiu sunt multiple.
Astfel, organele de cercetare penala pot lua la cunostinta despre savârsirea unei infractiuni prin intermediul presei, radioului, televiziunii, care dau publicitatii aspecte din activitatea unor unitati economice sau persoane, prin denunturi anonime, scrise sau verbale (telefonice), pe baza constatarilor personale în cazul infractiunilor flagrante, precum si activitati specifice muncii organelor de urmarire penala.
Zvonul public este de natura sa atraga atentia organelor de urmarire penala asupra unor aspecte care la prima vedere par a fi legate dar care la o cercetare mai atenta se dovedesc a fi încalcari ale legii penale. Organele de cercetare se pot sesuza din oficiu si cu ocazia unor cercetari în legatura cu o cauza, daca descopera fapte sau aspecte noi ce nu au legatira cu cauza respectiva si întrunesc elementele constitutive ale unei infractiuni.
În literatura de specialitate se face precizarea ca organele de cercetare nu se pot sesiza din oficiu când, desi au luat la cunostinta prin mijloace specifice de informare despre savârsirea unei infractiuni, este necesara plângerea prealabila a persoanei vatamate sau o alta sesizare speciala anume prevazuta de lege.
Moduri speciale de sesizare
Unul dintre principiile care stau la baza desfasurarii procesului penal este principiul obligativitatii si cel al oficialitatii.
De la acest principiu legea prevede unele derogari, când declansarea procesului penal, precum si punerea în miscare a actiunii penale, pot avea loc numai ca urmare a unei anume sesizari, facuta de anume persoane (fizice sau juridice), în legatura cu anume infractiuni.
În acest sens, art. 221 alin. 2 si 3 C.pr.pen., precizeaza ca atunci când potrivit legii, punerea în miscare a actiunii penale se face numai la plângerea prealabila ori la sesizarea sau autorizarea organului prevazut de lege, urmarirea penala nu poate începe în lipsa acestora.
De asemenea, urmarirea penala nu poate începe fara exprimarea dorintei guvernului strain în cazul infractiunii prevazute în art. 171 C.pen.
Referitor la modurile speciale de sesizare a organelor de urmarire penala, se poate face o clasificare astfel:
a) &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; plângerea prealabila ca încunostintare facuta de persoana vatamata printr-una din infractiunile pentru care legea penala cere o asemenea plângere pentru punerea în miscare a actiunii penale, prin care îsi exprima vointa de a fi tras la raspundere penala a infractorului;
În functie de natura infractiunii sau, uneori, de calitatea subiectului activ al infractiunii, plângerea prealabila se poate adresa urmatoarelor categorii de organe judiciare:
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; direct instantei de judecata, pentru infractiunile prevazute în art.180 C.pen., 184 alin.1C.pr.pen., 193 C.pen., 205 C.pen., 206 C.pe.;
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; organelor de cercetare penala sau procurorului, pentru infractiunile prevazute în art. 181, 184 alin. 3, 192 alin.1, 195, 196 C.pen.;
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; organul competent sa efectueze urmarirea penala, când plângerea prealabila este îndreptata contra unui judecator, procuror, notar public, militar, judecator si controlor financiar sau contra uneia dintre persoanele prevazute în art. 29 C.pr.pen.
b) &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; sesizarea organului prevazut de lege cum ar fi:
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; sesizarea comandantului pentru infractiunile comise de militari sau de civili în legatura cu obligatiile militare, art. 331-336 C.pe., art. 348, 353, 354 C.pen.;
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; sesizarea organelor competente ale cailor ferate, pentru unele infractiuni contra sigurantei circulatiei pe caile ferate prevazute de art. 273 alin.1, art. 274, 275 alin.1 si 2 C.pen.;
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; cererea Camereai Deputatilor si Senatului de a pune sub acuzare Presedintele României pentru înalta tradare, cu votul a cel putin ⅔ din numarul deputatilor si senatorilor, în sedinta comuna.
c) &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; autorizarea organului prevazut de lege cum ar fi:
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; autorizarea prealabila a procurorului general al parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, pentru infractiunile savârsite în afara teritoriului tarii contra statului român sau contra vietii unui cetatean român ori prin care s-a adus o vatamare grava integritatii corporale sau sanatatii unui cetatean român, când sunt savârsite de un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza pe teritoriul tarii )art. 5 C.pen.);
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; încuviintarea Camerei Deputatilor sau a Senatului, în vederea retinerii, arestarii, perchezitionarii sau trimiterii în judecata a unui deputat sau senator;
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; avizul ministrului justitiei, în vederea cercetarii, retinerii, arestarii, perchezitionarii sau trimiterii în judecata a magistratilor (Legea nr. 304/2004).
d) exprimarea vointei guvernului strain pentru infractiuni contra vietii, integritatii corporale, sanatatii, libertatii sau demnitatii împotriva unui reprezentant al statului respectiv; urmarirea penala va începe va începe chiar si în lipsa dorintei exprimate de guvernul strain, însa nu se vor mai aplica dispozitiile art. 171 alin.1 C.pen., adica vor fi aplicate dispozitiilor de drept comun corespunzatoare faptelor savârsite de inculpat.
Referitor la forma sesizarii speciale, art. 225 C.pr.pen. prevede ca aceasta trebuie facuta în scris si semnata de catre organul competent.
În ceea ce priveste continutul sesizarii speciale, aceasta trebuie sa cuprinda aceleasi elemente ca si în cazul plângerii si denuntului.
Sectiunea a III a Actele premergatoare urmaririi penale
Potrivit art. 224 C.pr.pen., în vederea începerii urmaririi penale, organul de cercetare poate efectua acte premergatoare. De asemenea, în vederea strângerii datelor necesare organelor de urmarire penala pentru începerea urmaririi penale pot efectua acte premergatoare si lucratorii operativi din Ministerul de Internen anume desemnati în acest scop. Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate constitui mijloc de proba.
Actele premergatoare, denumite în literatura de specialitate investigatii prealabile¹, au menirea fie de a completa informatiile pe care organele de urmarire le au cu privire la savârsirea unei infractiuni, fie numai sa verifice aceste informatii spre a se putea desprinde concluziile corespunzatoare în legatura cu începerea urmaririi penale.
În aceasta faza pot fi efectuate anumite verificari, pot fi ascultate anumite persoane, pot fi facute perchezitii, cercetari la fata locului sau investigatii.
Nu pot fi dispuse, în faza premergatoare urmaririi penale, masuri procesuale, deoarece acestea se pot lua numai cu privire la învinuit sau inculpat, ceea ce ar implica o urmarire penala începuta.
În faza actelor premergatoare urmaririi penale pot fi realizate si sarcini ale procesului penal. În acest sens, organele de cercetare au o contributie importanta la prevenirea si savârsire infractiunilor.
La realizarea scopului procesului penal pledeaza si alineatul final al art. 224 C.pr.pen., în care se arata ca procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate constitui mijloc de proba.
Nu în orice cauza este necesara efectuarea actelor premergatoare urmaririi penale, ci numai în situatiile în care actele de sesizare adresate organelor de urmarire penala nu contin suficiente elemente care sa conduca la formarea convingerii ca poate începe urmarirea penala.
Organele de urmarire penala vor efectua acte premergatoare si în cazul sesizarii din oficiu, când nu au suficiente date care sa le permita începerea urmaririi penale.
Prin natura lor juridica, actele premergatoare sunt acte procedurale sui generis, cu natura juridica si trasaturi proprii, ceea ce le aproprie de actele de procedura penala dar le si deosebesc de acestea prin aceea ca au o natura si functionalitate specifica.
Actele premergatoare se efectueaza pâna în momentul în care organul judiciar competent are suficiente informatii în baza carora sa poata dispuna începerea urmaririi penale, neexistând posibilitatea ca actele premergatoare sa se desfasoare dincolo de momentul începerii urmaririi penale, exceptie facând faptele descoperite în timpul urmaririi penale.
Cu toate ca legea nu prevede expres durata actelor premergatoare, aceasta este limitata în timp atât de formarea convingerii ca se poate dispune începerea urmaririi penale, cât si de respectarea principiului operativitatii[1].
Neînceperea urmaririi penale Atunci când organul de cercetare penala conststa ca din cuprinsul sesizarii sau din actele premergatoare efectuate rezulta vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în
miscare a actiunii penale din art. 10, cu exceptia celui de la lit. b, este obligat sa înainteze actele încheiete procurorului, cu propunerea de neîncepere a urmaririi penale.
În cazul în care procurorul este de acord cu propunerea o confirma prin rezolutie motivata. Copie de pe rezolutie se comunica persoanei care a facut sesizarea, precum si, dupa caz, persoanei fata de care s-au efectuat acte premergatoare, conform Legii nr. 480/8.11.2004.
CONCLUZII
Procesul penal are ca scop constatarea la timp si în mod complet a faptelor care constituie infractiuni, stabilirea identitatii oricarei persoane care a savârsit o fapta penala si a vinovatiei sale, pentru a fi trasa la raspundere potrivit acesteia si evitarea oricarei erori judiciare, astfel ca nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.
Pentru a se atinge acest scop procesul penal este organizat de lege ca o activitate ordonata si eficienta în concordanta cu nevoile apararii sociale si drepturile si libertatile fundamentale recunoscute de Constitutie si pactele si tratatele internationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului.
Faptul ca aceasta activitate premergatoare judecatii are forme si denumiri deosebite este mai putin relevant. Împrejurarea ca poarta denumirea de urmarire penala, cercetare, ancheta, ancheta preliminara, investigatie, acte premergatoare, prime cercetari, instructie etc., nu schimba cu nimic necesitatea ca ea sa fie componenta obiectiv obligatorie a procesului penal si sa se regaseasca în cuprinsul tuturor momentelor juridice edictate în materie, cel putin în ultimele doua secole.
Urmarirea penala, ca prima faza a procesului penal, prezinta o deosebita importanta si se finalizeaza cu executarea hotarârii penale definitive în cazul condamnarii sau prin adoptarea unei alte solutii de finalizare a procesului în celelalte cazuri.
Între aceste doua etape ale urmaririi penale se desfasoara activitati de strângere a probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea în judecata.
Importanta si necesitatea urmaririi penale reiese si din faptul ca organele de urmarire penala trebuie sa constate la timp si în mod complet faptele penale comise, sa-I identifice pe faptuitori si sa puna la dispozitia instantei de judecata materialul probator necesar stabilirii vinovatiei infractorilor, în vederea sanctionarii acestora, potrivit legii.
Existenta fazei de urmarire penala este justificata si de faptul ca, în epoca moderna, se savârsesc infractiuni prin folosirea unor procedee si tehnici noi tot mai perfectionate, uneori criminalitatea capatând caracter organizat, astfel ca s-a impus o preocupare sporita din partea statului, prin organele sale judiciare, pentru combaterea fenomenului infractional.
În desfasurarea procesului penal, faza de urmarire penala se justifica din considerente de ordin teoretic si practic. Astfel, în general faptele penale se comit în ascuns, de catre infractori periculosi, care doresc si nu de putine ori reusesc sa faca sa dispara o serie întreaga de urme ale infractiunii.
Pentru prevenirea acestor actiuni, pentru descoperirea cât mai rapida a infractiunilor, ridicarea si conservarea urmelor si identificarea si prinderea infractorilor se impune efectuarea unor activitati specifice de catre organele specializate si pregatite în acest scop.
În faza de urmarire penala se face o asa zisa triere între cei ce sunt vinovati si cei nevinovati sau cei ce nu pot fi trasi la raspundere penala, evitându-se expunerea în public a acestora din urma. În acest fel se da viata prevederilor unor principii fundamentale ale procesului penal, cum sunt: prezumtia de nevinovatie, respectarea demnitatii umane, garantarea libertatii persoanei etc.
Activitatea instantelor de judecata este usurata, pe de o parte, prin diminuarea numarului de cauze deduse judecatii, iar pe de alta parte, prin furnizarea materialului probator pentru clarificarea tuturor aspectelor necesare pentru stabilirea adevarului, corecta aplicare a legii si justa individualizare a pedepsei.
Rolul urmaririi penale nu este numai acela de a pune la dispozitia instantelor de judecata materialul probator necesar stabilirii vinovatiei infractorilor si tragerii la raspundere a acerstora, ci si acela de institutie procesuala care în limita activitatii specifice, realizeaza si functia preventiv educativa a procesului penal.
Operativitatea si promtitudinea în activitatea de constatare a infractiunilor, precum si identificarea în timpul cel mai scurt al faptuitorilor sunt aspecte importante de natura sa dea satisfactiei opiniei publice care este indignata de comiterea infractiunilor respective.
Pe de alta parte, actiunile organelor de cercetare penala întaresc sentimentul de încredere a populatiei în inevitabilitatea actului de justitie si au un puternic impact în rândul persoanelor care sunt tentate sa comita infractiuni.
Existenta organelor abilitate care sa mentina ordinea de drept în stat este cu atât mai necesara cu cât nimic din tot ceea ce progresul a pus la îndemâna omului modern spre o folosinta onesta si binefacatoare, nu a ramas nespeculat de odioasa armata a infractorilor. În lupta contra crimei, societatea este datoare sa puna la contributie toate mijloacele pe care civilizatia actuala i le ofera. La perspicacitatea si ingeniozitatea infractorilor moderni, trebuie sa se raspunda printr-o organizare metodica si serioasa a urmaririi. Dupa cum infractorii îsi perfectioneaza sistemele lor de atac, astfel societatea trebuie sa-si perfectioneze sistemele sale de lupta. - I. Tanoviceanu
BIBLIOGRAFIE
V. Pavaleanu, I. Iacobuta, M. Covalciuc - Drept procesual penal, Ed. Panfilius, 2005
M. Apetrei - Drept procesual penal, Ed. Victor, 2001
V. Dongoroz si colab. - Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala, Ed. Academiei, 1976
V. Pavaleanu - Drept procesual penal, partea speciala, Ed. Lumina Lex, 2002
Alex. Boroi, st.G.Ungureanu, N.Jidovu - Drept procesual penal, Ed. All Beck, 2002
N. Volonciu - Tratat de procedura penala, Ed. Paideia, 1993
Cod de procedura penala
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara
|
