EFECTUAREA URMĂRIRII PENALE
Sectiunea I Sesizare organelor de urmarire penala
Declansarea activitatii organelor de urmarire penala este conditionata, īn toate cazurile, de īncunostiintarea acestora despre savārsirea unei infractiuni. Mijlocul prin intermediul caruia este informat organul judiciar despre savārsirea unei infractiuni poarta denumirea de act de sesizare¹. Pentru declansarea mecanismului procesual se impune ca actul de sesizare sa fie īntocmit conform legii, sa contina atāt elementul de informare, cāt si elementul legal de declansare a activitatii procesuale.
Modurile de sesizare a organelor de judecata sunt variate, clasificarea lor facāndu-se īn raport cu anumite criterii:
a) &n 11411x233l bsp; Īn raport cu sursa de informare exista:
- &n 11411x233l bsp; moduri de sesizare externa: plāngerea, denuntul;
- &n 11411x233l bsp; moduri de sesizare interna: sesizarea din oficiu.
b) &n 11411x233l bsp; Īn raport de organul de urmarire sesizat exista:
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; moduri de sesizare primara, īn situatia īn care īncunostintarea despre savārsirea unei infractiuni a ajuns pentru prima data īn fata unui organ de urmarire penala (plāngerea, denuntul, sesizarea din oficiu);
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; moduri de sesizare complementara, īn situatia īn care cauza a trecut anterior pe la un alt organ de urmarire penala (īn cazul īn care un organ de urmarire penala īsi declina competenta īn favoarea altui organ potrivit art. 210 alin. 2 C.pr.pen.).
c) &n 11411x233l bsp; Īn raport de efectele pe care le produce, exista:
moduri de sesizare generala (plāngerea, denuntul, sesizarea din oficiu) care produc efectul de a īncunostinta organul de cercetare penala, nefiind indispensabile
pentru īnceperea urmaririi penale deoarece pot fi īnlocuite;
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; moduri de sesizare speciala (plāngerea prealabila, sesizarea si autorizarea organului competent, manifestarea dorintei organului strain), care produc efectul de a īncunostinta organul de urmarire penala, dar, spre deosebire de cele generale, sunt indispensabile pentru īnceperea urmaririi penale, neputānd a fi īnlocuite.
Sectiunea a II a Modurile de sesizare a organelor de urmarire penala
PLĀNGEREA ( moduri generale)
Asa cum rezulta din dispozitiile art. 222 alin.1 C.pr.pen., plāngerea este īncunostintarea facuta de o persoana fizica sau juridica despre savārsirea unei infractiuni.
Plāngerea este, deci, unact de sesuzare prin care persoana vatamata prin infractiune aduce la cunostinta organelor judiciare faptul penal pentru care se plānge si fata de care cere efectuarea urmaririi penale si eventual repararea prejudiciului cauzat prin infractiune.
Nu trebuie confundata plāngerea cu plāngerea prealabila, din urmatoarele motive:
- plāngerea este modul general de sesizare, īn timp ce plāngerea prealabila este un mod special de sesizare:
plāngerea poate fi īnlocuita cu denuntul sau sesizarea din oficiu, īn timp ce plāngerea prealabila nu poate fi īnlocuita cu alta sesizare;
plāngerea odata introdusa nu mai poate fi retrasa, pe cānd plāngerea prealabila poate fi retrasa sau partile se pot īmpaca.
Referitor la continutul sau, art. 222 alin.2 C.pr.pen. prevede ca plāngerea trebuie sa cuprinda:
- &n 11411x233l bsp; numele, prenumele, calitatea si domiciliul petitionarului;
- &n 11411x233l bsp; descrierea faptei care formeaza obiectul plāngerii;
- &n 11411x233l bsp; indicarea faptuitorului, daca este cunoscut;
- &n 11411x233l bsp; indicarea mijloacelor de proba.
Din punct de vedere formal, plāngerea poate fi facuta:
- &n 11411x233l bsp; īn scris, situatie īn care ea trebuie semnata de petitionar; lipsa semnaturii nu va īmpiedica organul de urmarire penala sa tina seama de ea, putānd sa o considere fie denunt anonim, fie o sesizare din oficiu;
- &n 11411x233l bsp; oral, situatie īn care se consemneaza īntr-un proces-verbal de organul care o primeste.
Legea reglementeaza modalitatile īn care poate fi facuta plāngerea, din punct de vedere al titularilor:
- &n 11411x233l bsp; personal, de catre cel caruia i s-a cauzat o vatamare prin infractiune; plāngerea facuta de o persoana cu capacitate de exercitiu restrānsa (minor īntre 14 si 18 ani), va fi īncuviintata de catre persoanele prevazute de legea civila (parinte, curator, tutore);
- &n 11411x233l bsp; prin mandatar, mandatul trebuie sa fie special, iar procura ramāne atasata plāngerii;
- &n 11411x233l bsp; prin substituti procesuali (unul dintre sot pentru celalalt sot sau de catre copilul major pentru parinti); persoana vatamata poate sa declare ca nu īsi īnsuseste plāngerea, situatie īn care plāngerea nu va mai produce efectele prevazute de lege;
- &n 11411x233l bsp; prin reprezentantii legali, pentru persoanele lipsite de capacitate de exercitiu (minorul care nu a īmplinit 14 ani si persoana pusa sub interdictie);
Plāngerea este facultativa. Exceptia de la aceasta regula o constituie cazul reglementat de art. 221 alin. 4 C.pr.pen., care prevede ca situatiile īn care, prin savārsirea unei infractiuni s-a produs o paguba uneia din unitatile la care se refera art. 145 C.pr.pen., aceasta are urmatoarele obligatii:
- &n 11411x233l bsp; sa sesizeze de īndata organul de urmarire penala;
- &n 11411x233l bsp; sa prezinte situatii explicative cu privire la īntinderea pagubei;
- &n 11411x233l bsp; sa prezinte date cu privire la faptele care au cauzat paguba;
- &n 11411x233l bsp; sa se constituie parte civila.
Plāngerea trebuie sa se refere la fapte reale, deoarece īnvinuirea mincinoasa facuta prin plāngere, cu privire la savārsirea unei fapte prevazute de legea penala, este considerata infractiune de denuntare mincinoasa (art. 259 C.pen.).
DENUNŢUL
Potrivit art. 223 alin.1 C.pr.pen., denuntul este īncunostintarea facuta de catre o persoana fizica sau juridica pentru savārsirea unei infractiuni.
Comparativ cu plāngerea, prin denunt se aduce la cunostinta organului de urmarire penala savārsirea unei infractiuni īn dauna altor persoane, nefiind necesar ca cel care face denuntul sa fi fost prejudiciat prin infractiunea sesizata.
Referitor la continutul denuntului art. 223 alin.2 C.pr.pen. prevede ca acesta trebuie sa contina aceleasi date ca si plāngerea.
Īn ceea ce priveste forma sub care trebuie īntocmit, art. 223 alin.3 C.pr.pen. prevede ca denuntul poate fi facut:
- &n 11411x233l bsp; īn scris, ca si īn cazul plāngerii, fiind necesara semnatura denuntatorului; denuntul nesemnat este considerat o simpla informare, īn baza careia, dupa o prealabila verificare a veridicitatii sale, organul de urmarire penala se poate sesiza din oficiu;
- &n 11411x233l bsp; oral, situatie īn care se comsemneaza īntr-un proces-verbal de catre organul īn fata caruia a fost facut.
Denuntul poate fi facut de catre orice persoana. Comparativ cu plāngerea, care nu poate fi facuta decāt de catre o persoana care are capacitate deplina de exercitiu, iar īn cazul īn care este īntocmita de o persoana cu capacitate de exercitiu restrānsa, trebuie īncuviintata de catre reprezentantul legal, denuntul poate fi facut si de o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrānsa.
Denuntul poate fi facut chiar de persoana care a savārsit infractiunea, fiind vorba de autodenunt. Autodenuntul reprezinta o recunoastere din proprie initiativa a faptei savārsite si constituie, ca atare, o circumstanta atenuanta acordata faptuitorului art. 259 alin.3 C.pen.; īn alte situatii, legea prevede ca autodenuntul determina īnlaturarea raspunderii penale, art. 255 alin. 3 C.pen.
Ca si plāngerea, denuntul este facultativ, putānd fi facut de orice persoana particulara sau orice unitate dintre cele la care se refera art. 145 C.pen., fara ca acestea sa aiba vreo obligatie īn acest sens.
Sunt situatii īn care denuntul devine o obligatie a acelora care au luat cunostinta despre savārsirea unei infractiuni . Īn acest sens, potrivit art. 170 C.pen. omisiunea de a denunta de īndata savārsirea vreuneia dintre infractiunile contra sigurantei statului prevazute de art. 155-163, 166 si 167 C.pen. se pedepseste cu īnchisoare de la 2 la 7 ani.
Potrivit art. 227 C.pr.pen., orice persoana cu functie de conducere īntr-o unitate la care se refera art. 145 C.pe. sau cu atributiide control, care a luat la cunostinta de savārsirea unei infractiuni īn acea unitate, este obligata sa sesizeze de īndata pe procuror sau organul de cercetare penala si sa ia masuri sa nu dispara urmele infractiunii, corpurile delicte si orice alte mijloace de proba. Aceste obligatii revin si oricarui functionar care a luat la cunostunta despre savārsirea unei infractiuni īn legatura cu serviciul īn cadrul caruia īsi īndeplineste sarcinile. Omisiunea sesizarii organelor judiciare este sanctionata potrivit art. 263 C.pen.
SESIZAREA DIN OFICIU
Acest mod de sesizare da dreptul organelor de cercetare penala de a lua la cunostinta despre savārsirea unei infractiuni si pe alta cale decāt plāngerea si denuntul.
Modalitatile concrete īn care se realizeaza sesizarea din oficiu sunt multiple.
Astfel, organele de cercetare penala pot lua la cunostinta despre savārsirea unei infractiuni prin intermediul presei, radioului, televiziunii, care dau publicitatii aspecte din activitatea unor unitati economice sau persoane, prin denunturi anonime, scrise sau verbale (telefonice), pe baza constatarilor personale īn cazul infractiunilor flagrante, precum si activitati specifice muncii organelor de urmarire penala.
Zvonul public este de natura sa atraga atentia organelor de urmarire penala asupra unor aspecte care la prima vedere par a fi legate dar care la o cercetare mai atenta se dovedesc a fi īncalcari ale legii penale. Organele de cercetare se pot sesuza din oficiu si cu ocazia unor cercetari īn legatura cu o cauza, daca descopera fapte sau aspecte noi ce nu au legatira cu cauza respectiva si īntrunesc elementele constitutive ale unei infractiuni.
Īn literatura de specialitate se face precizarea ca organele de cercetare nu se pot sesiza din oficiu cānd, desi au luat la cunostinta prin mijloace specifice de informare despre savārsirea unei infractiuni, este necesara plāngerea prealabila a persoanei vatamate sau o alta sesizare speciala anume prevazuta de lege.
Moduri speciale de sesizare
Unul dintre principiile care stau la baza desfasurarii procesului penal este principiul obligativitatii si cel al oficialitatii.
De la acest principiu legea prevede unele derogari, cānd declansarea procesului penal, precum si punerea īn miscare a actiunii penale, pot avea loc numai ca urmare a unei anume sesizari, facuta de anume persoane (fizice sau juridice), īn legatura cu anume infractiuni.
Īn acest sens, art. 221 alin. 2 si 3 C.pr.pen., precizeaza ca atunci cānd potrivit legii, punerea īn miscare a actiunii penale se face numai la plāngerea prealabila ori la sesizarea sau autorizarea organului prevazut de lege, urmarirea penala nu poate īncepe īn lipsa acestora.
De asemenea, urmarirea penala nu poate īncepe fara exprimarea dorintei guvernului strain īn cazul infractiunii prevazute īn art. 171 C.pen.
Referitor la modurile speciale de sesizare a organelor de urmarire penala, se poate face o clasificare astfel:
a) &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; plāngerea prealabila ca īncunostintare facuta de persoana vatamata printr-una din infractiunile pentru care legea penala cere o asemenea plāngere pentru punerea īn miscare a actiunii penale, prin care īsi exprima vointa de a fi tras la raspundere penala a infractorului;
Īn functie de natura infractiunii sau, uneori, de calitatea subiectului activ al infractiunii, plāngerea prealabila se poate adresa urmatoarelor categorii de organe judiciare:
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; direct instantei de judecata, pentru infractiunile prevazute īn art.180 C.pen., 184 alin.1C.pr.pen., 193 C.pen., 205 C.pen., 206 C.pe.;
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; organelor de cercetare penala sau procurorului, pentru infractiunile prevazute īn art. 181, 184 alin. 3, 192 alin.1, 195, 196 C.pen.;
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; organul competent sa efectueze urmarirea penala, cānd plāngerea prealabila este īndreptata contra unui judecator, procuror, notar public, militar, judecator si controlor financiar sau contra uneia dintre persoanele prevazute īn art. 29 C.pr.pen.
b) &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; sesizarea organului prevazut de lege cum ar fi:
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; sesizarea comandantului pentru infractiunile comise de militari sau de civili īn legatura cu obligatiile militare, art. 331-336 C.pe., art. 348, 353, 354 C.pen.;
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; sesizarea organelor competente ale cailor ferate, pentru unele infractiuni contra sigurantei circulatiei pe caile ferate prevazute de art. 273 alin.1, art. 274, 275 alin.1 si 2 C.pen.;
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; cererea Camereai Deputatilor si Senatului de a pune sub acuzare Presedintele Romāniei pentru īnalta tradare, cu votul a cel putin ⅔ din numarul deputatilor si senatorilor, īn sedinta comuna.
c) &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; autorizarea organului prevazut de lege cum ar fi:
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; autorizarea prealabila a procurorului general al parchetului de pe lānga Īnalta Curte de Casatie si Justitie, pentru infractiunile savārsite īn afara teritoriului tarii contra statului romān sau contra vietii unui cetatean romān ori prin care s-a adus o vatamare grava integritatii corporale sau sanatatii unui cetatean romān, cānd sunt savārsite de un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza pe teritoriul tarii )art. 5 C.pen.);
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; īncuviintarea Camerei Deputatilor sau a Senatului, īn vederea retinerii, arestarii, perchezitionarii sau trimiterii īn judecata a unui deputat sau senator;
- &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; &n 11411x233l bsp; avizul ministrului justitiei, īn vederea cercetarii, retinerii, arestarii, perchezitionarii sau trimiterii īn judecata a magistratilor (Legea nr. 304/2004).
d) exprimarea vointei guvernului strain pentru infractiuni contra vietii, integritatii corporale, sanatatii, libertatii sau demnitatii īmpotriva unui reprezentant al statului respectiv; urmarirea penala va īncepe va īncepe chiar si īn lipsa dorintei exprimate de guvernul strain, īnsa nu se vor mai aplica dispozitiile art. 171 alin.1 C.pen., adica vor fi aplicate dispozitiilor de drept comun corespunzatoare faptelor savārsite de inculpat.
Referitor la forma sesizarii speciale, art. 225 C.pr.pen. prevede ca aceasta trebuie facuta īn scris si semnata de catre organul competent.
Īn ceea ce priveste continutul sesizarii speciale, aceasta trebuie sa cuprinda aceleasi elemente ca si īn cazul plāngerii si denuntului.
Sectiunea a III a Actele premergatoare urmaririi penale
Potrivit art. 224 C.pr.pen., īn vederea īnceperii urmaririi penale, organul de cercetare poate efectua acte premergatoare. De asemenea, īn vederea strāngerii datelor necesare organelor de urmarire penala pentru īnceperea urmaririi penale pot efectua acte premergatoare si lucratorii operativi din Ministerul de Internen anume desemnati īn acest scop. Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate constitui mijloc de proba.
Actele premergatoare, denumite īn literatura de specialitate investigatii prealabile¹, au menirea fie de a completa informatiile pe care organele de urmarire le au cu privire la savārsirea unei infractiuni, fie numai sa verifice aceste informatii spre a se putea desprinde concluziile corespunzatoare īn legatura cu īnceperea urmaririi penale.
Īn aceasta faza pot fi efectuate anumite verificari, pot fi ascultate anumite persoane, pot fi facute perchezitii, cercetari la fata locului sau investigatii.
Nu pot fi dispuse, īn faza premergatoare urmaririi penale, masuri procesuale, deoarece acestea se pot lua numai cu privire la īnvinuit sau inculpat, ceea ce ar implica o urmarire penala īnceputa.
Īn faza actelor premergatoare urmaririi penale pot fi realizate si sarcini ale procesului penal. Īn acest sens, organele de cercetare au o contributie importanta la prevenirea si savārsire infractiunilor.
La realizarea scopului procesului penal pledeaza si alineatul final al art. 224 C.pr.pen., īn care se arata ca procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate constitui mijloc de proba.
Nu īn orice cauza este necesara efectuarea actelor premergatoare urmaririi penale, ci numai īn situatiile īn care actele de sesizare adresate organelor de urmarire penala nu contin suficiente elemente care sa conduca la formarea convingerii ca poate īncepe urmarirea penala.
Organele de urmarire penala vor efectua acte premergatoare si īn cazul sesizarii din oficiu, cānd nu au suficiente date care sa le permita īnceperea urmaririi penale.
Prin natura lor juridica, actele premergatoare sunt acte procedurale sui generis, cu natura juridica si trasaturi proprii, ceea ce le aproprie de actele de procedura penala dar le si deosebesc de acestea prin aceea ca au o natura si functionalitate specifica.
Actele premergatoare se efectueaza pāna īn momentul īn care organul judiciar competent are suficiente informatii īn baza carora sa poata dispuna īnceperea urmaririi penale, neexistānd posibilitatea ca actele premergatoare sa se desfasoare dincolo de momentul īnceperii urmaririi penale, exceptie facānd faptele descoperite īn timpul urmaririi penale.
Cu toate ca legea nu prevede expres durata actelor premergatoare, aceasta este limitata īn timp atāt de formarea convingerii ca se poate dispune īnceperea urmaririi penale, cāt si de respectarea principiului operativitatii[1].
Neīnceperea urmaririi penale Atunci cānd organul de cercetare penala conststa ca din cuprinsul sesizarii sau din actele premergatoare efectuate rezulta vreunul din cazurile de īmpiedicare a punerii īn
miscare a actiunii penale din art. 10, cu exceptia celui de la lit. b, este obligat sa īnainteze actele īncheiete procurorului, cu propunerea de neīncepere a urmaririi penale.
Īn cazul īn care procurorul este de acord cu propunerea o confirma prin rezolutie motivata. Copie de pe rezolutie se comunica persoanei care a facut sesizarea, precum si, dupa caz, persoanei fata de care s-au efectuat acte premergatoare, conform Legii nr. 480/8.11.2004.
CONCLUZII
Procesul penal are ca scop constatarea la timp si īn mod complet a faptelor care constituie infractiuni, stabilirea identitatii oricarei persoane care a savārsit o fapta penala si a vinovatiei sale, pentru a fi trasa la raspundere potrivit acesteia si evitarea oricarei erori judiciare, astfel ca nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.
Pentru a se atinge acest scop procesul penal este organizat de lege ca o activitate ordonata si eficienta īn concordanta cu nevoile apararii sociale si drepturile si libertatile fundamentale recunoscute de Constitutie si pactele si tratatele internationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului.
Faptul ca aceasta activitate premergatoare judecatii are forme si denumiri deosebite este mai putin relevant. Īmprejurarea ca poarta denumirea de urmarire penala, cercetare, ancheta, ancheta preliminara, investigatie, acte premergatoare, prime cercetari, instructie etc., nu schimba cu nimic necesitatea ca ea sa fie componenta obiectiv obligatorie a procesului penal si sa se regaseasca īn cuprinsul tuturor momentelor juridice edictate īn materie, cel putin īn ultimele doua secole.
Urmarirea penala, ca prima faza a procesului penal, prezinta o deosebita importanta si se finalizeaza cu executarea hotarārii penale definitive īn cazul condamnarii sau prin adoptarea unei alte solutii de finalizare a procesului īn celelalte cazuri.
Īntre aceste doua etape ale urmaririi penale se desfasoara activitati de strāngere a probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea īn judecata.
Importanta si necesitatea urmaririi penale reiese si din faptul ca organele de urmarire penala trebuie sa constate la timp si īn mod complet faptele penale comise, sa-I identifice pe faptuitori si sa puna la dispozitia instantei de judecata materialul probator necesar stabilirii vinovatiei infractorilor, īn vederea sanctionarii acestora, potrivit legii.
Existenta fazei de urmarire penala este justificata si de faptul ca, īn epoca moderna, se savārsesc infractiuni prin folosirea unor procedee si tehnici noi tot mai perfectionate, uneori criminalitatea capatānd caracter organizat, astfel ca s-a impus o preocupare sporita din partea statului, prin organele sale judiciare, pentru combaterea fenomenului infractional.
Īn desfasurarea procesului penal, faza de urmarire penala se justifica din considerente de ordin teoretic si practic. Astfel, īn general faptele penale se comit īn ascuns, de catre infractori periculosi, care doresc si nu de putine ori reusesc sa faca sa dispara o serie īntreaga de urme ale infractiunii.
Pentru prevenirea acestor actiuni, pentru descoperirea cāt mai rapida a infractiunilor, ridicarea si conservarea urmelor si identificarea si prinderea infractorilor se impune efectuarea unor activitati specifice de catre organele specializate si pregatite īn acest scop.
Īn faza de urmarire penala se face o asa zisa triere īntre cei ce sunt vinovati si cei nevinovati sau cei ce nu pot fi trasi la raspundere penala, evitāndu-se expunerea īn public a acestora din urma. Īn acest fel se da viata prevederilor unor principii fundamentale ale procesului penal, cum sunt: prezumtia de nevinovatie, respectarea demnitatii umane, garantarea libertatii persoanei etc.
Activitatea instantelor de judecata este usurata, pe de o parte, prin diminuarea numarului de cauze deduse judecatii, iar pe de alta parte, prin furnizarea materialului probator pentru clarificarea tuturor aspectelor necesare pentru stabilirea adevarului, corecta aplicare a legii si justa individualizare a pedepsei.
Rolul urmaririi penale nu este numai acela de a pune la dispozitia instantelor de judecata materialul probator necesar stabilirii vinovatiei infractorilor si tragerii la raspundere a acerstora, ci si acela de institutie procesuala care īn limita activitatii specifice, realizeaza si functia preventiv educativa a procesului penal.
Operativitatea si promtitudinea īn activitatea de constatare a infractiunilor, precum si identificarea īn timpul cel mai scurt al faptuitorilor sunt aspecte importante de natura sa dea satisfactiei opiniei publice care este indignata de comiterea infractiunilor respective.
Pe de alta parte, actiunile organelor de cercetare penala īntaresc sentimentul de īncredere a populatiei īn inevitabilitatea actului de justitie si au un puternic impact īn rāndul persoanelor care sunt tentate sa comita infractiuni.
Existenta organelor abilitate care sa mentina ordinea de drept īn stat este cu atāt mai necesara cu cāt nimic din tot ceea ce progresul a pus la īndemāna omului modern spre o folosinta onesta si binefacatoare, nu a ramas nespeculat de odioasa armata a infractorilor. Īn lupta contra crimei, societatea este datoare sa puna la contributie toate mijloacele pe care civilizatia actuala i le ofera. La perspicacitatea si ingeniozitatea infractorilor moderni, trebuie sa se raspunda printr-o organizare metodica si serioasa a urmaririi. Dupa cum infractorii īsi perfectioneaza sistemele lor de atac, astfel societatea trebuie sa-si perfectioneze sistemele sale de lupta. - I. Tanoviceanu
BIBLIOGRAFIE
V. Pavaleanu, I. Iacobuta, M. Covalciuc - Drept procesual penal, Ed. Panfilius, 2005
M. Apetrei - Drept procesual penal, Ed. Victor, 2001
V. Dongoroz si colab. - Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala, Ed. Academiei, 1976
V. Pavaleanu - Drept procesual penal, partea speciala, Ed. Lumina Lex, 2002
Alex. Boroi, st.G.Ungureanu, N.Jidovu - Drept procesual penal, Ed. All Beck, 2002
N. Volonciu - Tratat de procedura penala, Ed. Paideia, 1993
Cod de procedura penala
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara
|
