ELEMENTE DE DREPT CIVIL
DEFINITIA DREPTULUI – Totalitatea regulilor de conduita stabilite sau sanctionate de stat si care sunt aduse la indeplinire prin forta de constarngere a statului.
Odata cu nevoia de 656h75g aparare a unor valori sociale, a aparut notiunea de drept, si a fpst imbunatatit de-a lunbgul timpului, odata cu dezvoltarea societatii8 umanme.
Dreptul intern se imparte in drept public – care se ocupa de organizarea statului si a autoritatilor publice, de raporturile dintre stat si cetateni si de catele facute de persoanle einvestite cu atrivbutii speciale pentru reaklizarea uno0r interese fgenerale publice; si drept privat- care reglementreaza raporturile private dintre cetateni.
Sistemul dreptului se imparte pe ramuri de drept, dupa specificul relatiilor sociale pe care le reglementeaza, astfel exista:
drept civil – cuprinde normele ce reglementeaza raporturile patrimoniale care nu au caracter comercial, unele raporturi nepatrimoniale, precum si conditia juridica a persoanelor fizice si juridice care au calitatea de subiecte ale raporturilor juridice.
drept procesual civil – cuprinde ansamblul normelor care reglementeaza activitatea de judecare a cauzelor civile si de executare a hotararilor pronuntate de catre instante.
drept comercial – cuprinde normele ce reglementeaza raportuirle patrimoniale avand caracter comercial, izvorate din natura actelor si faptelor juridica - ca fapte de comert, ori din calitatea speciala a participantilor la raproturile juridice respective.
dreptul familiei – cuprinde normele dce reglementeaza raporturile ce decurg din casatorie, rudenie, filiatie, adoptie, cat si norme privind ocrotirea minorilor, a celor lipsiti de capacitate sau cu capacitate restransa.
dreptul muncii – cuprinde normele ce reglementeaza raportuirle sociale de unca dintre patroni si salariati, angajatori si angajati, privind fewlul muncii, natura muncii, drepturile si obligatiile partilor, atributiile acestora, protectia salariatilor, etc.
drept administrativ – cuprinde normele legale care privesc organizarea si desfasurarea activitatii organelor administratiei de stat, a serviciilor publice
drept financiar – cuprinde normele care reglementeaza relatiile referitoare la intocmirea, apriobarea si executarea bugetului de stat
drept penal – cuprinde totalitatea normelor care stabilesc faptele sociale cu un grad de pericol social ridicat, denumite contraventii sau infractinui si pedepsele ce pot fi aplicate celor care savarsesc aceste fapte
drept procesual penal – cuprinde ansamblul normelor care reglementeaza desfasurarea procesului penal in faza urmaririi penale si a judecatii
drept international – care cuprind element de extraneitate
Prin drept se intelege totalitatea normelor juridice adoptate de organele competente ale statului, in scopul reglemenatrii relatiilor dintre oameni in cadrul societatii, pentru o mai buna convietuire.
NORMA DE DREPT - Este o regula de conduita cu caracter general si impersonal, stabilita de organele de stat competente prin lege sau prin alte acte normative.
Norma juridica are trei elemente: ipoteza, dispozitia si sanctiunea.
Functie de felul acestora normele pot fi generale sau speciale, norme de drept penal sau civil, norme prohibitive sau onerative, etc.
In ansamblul lor, normele juridice sunt legate intre ele si alcatuiesc un sistem. Acest sistem de drept este format din ramuri de drept.
Ramura de drept reprezinta un ansamblu de norme juridice legate organic intre ele prin obiectul de reglementare, adica grupul de relatii sociale supuse reglementarii – criteriul obiectiv, si metoda de reglementare – criteriul subiectiv.
IZVOARELE DREPTULUI – Notiunea de izvor are mai multe intelesuri: izvor material prin care se inteleg conditiile materiale, naturale, de existenta a societatii, care dau in ultima analiza continutul si esenta dreptului; izvor formal, adica formele specifice de exprimare a normelor juridice prin care se determina vointa care a stat la baza adoptarii lor.
Din punct de vedere formal, izvoarele pot fi diferite: Constitutia Romaniei, Codurile Penal, civil si comercial, etc., legile complementare, care completeaza Codurile, legile speciale cu dispozitii speciale si tratatele si conventiile internationale.
PARTICIPANTII: Persoane fizice si persoane juridice care participa la raporturile de drept civil, penal, etc.
DREPT CIVIL – Este o ramura a dreptului privat si cuprinde un ansamblu de norme juridice cuprinse in acte normative, care constituie izvoarele dreptului civil.
Dreptul civil este principala ramura de derept privat, pozitia sa fiind evidentiata de sintagma drept comun. Orice alta reglementare indiferent de materie, se completaeza cu prevederile Codului Civil.
Definitie: Este acea ramura care reglemeteaza raporturi patrimoniale si nepatrimoniale stabilite intre persoane fizice si persoane juridice aflate pe pozitii de egalitate juridica
Raporturile patrimoniale sunt alcatuite din raprturile reale, ce au in continutul lor drepturi reale ( drept de proprietate) si din raporturile obligationale cxare contin drepturi de creanta.
Raporturile nepatrimoniale sunt formate din raportuirle care privesc existenta si integritatea subiectelor de drept civil, raproturile de ideentificare cu care se individualizeaza subiectele de drept civil, si raprotuirle generate de creatia intelectuala
Aceste raporturi se por desfasura numai intre persoane fizice, numai intere persoane juridice sau mixte.
IZVOARELE DREPTULUI CIVIL – Constitutia, Codul Civil, legi, decrete si alte cate normative.
RAPORT DE DREPT CIVIL – consta intr-o relatie sociala-patrimoniala ori nepatrimoniala, reglementata de dreptul civil.
Cuprinde 3 elemente constitutive: partile(subiectele) raprotului juridic, si aceste apot fi persoanele fizice si persoanele juridice, titulare de drepturim si obligatii; continutul raprotului juridic civil care este dat de totalitatea drepturilor subiective si a obligatiilor civile pe care le au partile; si obiectul raportului juridic civil care consta in actiunile sau inactiunile la care sunt indrituite partile sau poe care acestea sunt tinute sa le respecte, adica conduita pe care o pot avea sau trebuie sa o aiba partile. Aceste elemente trebuie intrunite cumulativ.
SUBIECT DE DREPT CIVIL – cuprinde persoanele fizice si persoanele juridice, in calitate de titulari de drepturi si obligatii civile.
CATEGORII DE SUBIECTE DE DREPT CIVIL – 2 mari categorii:
PERSOANE FIZICE - subiecte individuale de drept civil
PERSOANE JURIDICE – subiecte colective de drept civil
Persoanele fizice sunt omul, ca titular de drepturi si obligatii civile.
minorii sub 14 ani, care sunt persoane fizice lipsite de capacitate de exercitiu
minorii intere 14 si 18 ani care au capacitate de exercitir restransa
majorii care au capacitate de exercitiu deplina
Persoanele juridice sunt un colectiv de oameni, care intrunind conditiile cerute de lege, sunt titulari de drepturi si obligatii civile, dar au o organizare proprie, un patrimoniu distinct, si un scop anume determinat.
Persoanle juridice pot fi particulare sau private, de stat, mixte, etc.
Calitatea de subiect de drept civil presupune si capacitatea civila, cu 2 elemente fundamentale: capacitatea de folosinta (adica aptitudinea de a avea drepturi si obligatii) si capacitatea de exercitiu (adica aptitudinea de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatiile, savarsind acte juridice in mune propriu)
Notiunea de obligatie civila – o categorie de raporturi juridice ce contin drepturi de creanta, indatorirea ce-i revine suboiectului pasiv intr-un raport juridic civil, de a da, a face sau a nu face ceva, inscrisul care incorporeaza si constata existenta unei creante. Deci, obligatia este indatorirea subiectului pasiv de a avea o anumita conduita, corespunzatoare cerintei subiectului activ, constand in a da, a frace ceva sau a nu face ceva, conduita care poate fi impusa la nevoie prin forta de constarngere a stattului.
In raport de obiectul lor, distingem:
obligatii de a da, a face sau a nu face
obligatii pozitive si negative
obligatii de rezultate si de diligenta
In raport de grasdul de opozabilitate, dfistingem:
obligatii obisnuite, opozabile partilor
obligatii opozabile si tertilor
obligatii reale
In raport de sanctiune, distingem:
obligatii perfecte
obligatii imperfecte
Drepturile subiectelor de drept civil pot fi absolute sua relative, patrimoniale sau personale (nepatrimoniale).
Dreptul absolut este dreptul in temeiul caruia titularul sau, determinat, are posibilitatea sa-l exercite singur, celelalte personae avand obligatia generala si negativa de a nu face nimic de natura sa aduca atingere.
Dreptul relativ este dreptul in temeiul caruia subiectula citv determinat are posibilitatewa de a pretinde de la subiectul pasiv sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.
Dreptul patrimonial este dreptul care are un continut economic evaluabil in bani.
Dreptul personal nep[atrimonial este acela care are un continut economic, dar nu este evaluabil in bani.
Din cuprinsul drepturilor patrimoniale amintim drepturile reale care sunt acele drepturi subiective in virtutea carora titularul sau poate sa-si exercite in mod direct atrbutele asupra unui lucru, fara a fi necesara interventia altei persoane; si drepturile de creanta, care sunt drepturile subiective in virtutea carora subiectul activ poate prtetinde subiectului pasiv sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.
Definitia „bunului” („lucru”) – prin bun se intelege o valoare economica ce este utila pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a omului si este susceptibila de apropiere sub forma dreptului patrimonial. Altfel spus, proprietatea este dreptul unei persoane de a se bucura si de a disapune de un anumit lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege.
Codul civil statueaza ca numai lucrurile ce sunt in comert pot fi obiectul unui contract.
Prin bun poate fi desemnat un lucru, sau in sens larg poate desemna atat lucrul cat si dreptul patrimonial ce are ca obiect acel lucru.
Patrimoniul consta in totalitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale ce apartin unei persoane fizice sau juridice.
Bunurile pot fi clasificate in functie de diferite criterii:
dupa natura lor: bunuri mobile si imobile
dupa regimul circulatiei juridice: bunuri din circuitul civil si bunuri scoase din circuitul civil
dupa modul in care sunt determinate: bunuri determinate individual si bunuri determinate generic
dupa cum pot fi sau nu inlocuite in executarea unei obligatii civile: bunuri fungibile si bunuri nefungibile
dupa corelatia dintre ele: bunuri principale si bunuri accesorii
dupa cum pot fi impartite fara sa-si schimbe destinatia: bunuri divizibile si bunuri indivizibile
dupa modul de folosire care implica sau nu consumarea acestora:bunuri consumptibile si bunuri neconsumptibile.
Categorii de bunuri mobile (miscatoare):
mobile prin natura lor
mobile prin determinarea legii
mobile prin anticipatie
Categorii de bunuri imobile (nemiscatoare):
imobile prin natura lor
imobile prin obiectul la care se aplica
imobile prin destinatie
Bunuri aflate in circuitul civil – sunt acele bunuri care pot face obiectul actelor juridice, care pot fi dobandite sau instrainate printr-un act juridic. Din aceasta categorie fac parte bunurile care pot circula liber si b unurile care pot fi dobandite, detinute sau instrainate conditional.
Bunuri scoase din circuitul civil – acele bunuri care nu pot forma obiectul unui act juridic, respectiv bunurile inalienabile.
Dreptul de proprietate – in sens obiectiv desemneaza ansamblul normelor juridice ce privesc proprietatea in sens larg, respectiv o instituite juridica. In sens subiectiv desemneaza orice proprietate mobiliara, imobiliara, proprietatea unui uzufruct, proprietatea unei creante , etc., iar in sens restrans, reprezinta proprietatea corporala, respectiv dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale mobile si imobile.
Proprietatea este dreptul pe care il are o presoana de a se bucura si de a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege.
Atributele dreptului de proprietate – fructus (a se bucura), abusus ( a dispune) si usus (folosinta). Altfel spus, atributele dreptului de proprietate sunt: posesia, folosinta si dispozitia.
Posesia – este o stare de fapt si consta in detinerea unui lucru sau folosirea unui drept.
Folosinta – este acea prerogativa in virtutea careia proprietarul poate intrebuinta bunul in interesul sau si poate sa-i perceapa fructele.
Dispozitia – este prerogativa proprietarului de a dispune liber de bunul sau.
Dreptul de proprietate este acel drept real care confera titularului sau, persoana fizica sau juridica, atributele de posesie, folosinta si dispozitie asupra unui lucru, pe care le exercita in mod exclusiv si absolut.
Caracterele dreptului de proprietate:
caracter absolut, fiind in acest fel inviolabil
caracter exclusiv
caracter perpetuu si transmisibil
caracter individual
caracter legal
Formele dreptului de proprietate: dreptul de proprietate publica si dreptul de proprietate privata.
Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale (comuna, oras, judet).
Proprietatea privata apartine particularilor, persoane fizice si juridice, inclusiv statului sau unitatilor administrativ-teritoriale.
Titularii dreptului de proprietate privata pot fi atat persoanele fizice, persoanele juridice, cat si statul si unitatile administrativ-teritoriale.
Persoanele juridice sunt titulare ale dreptului de proprietate privata asupra bunurilor din patrimoniul lor. Exemple de persoane juridice: societati comerciale, asociatii, sindicate, etc.
Alte drepturi reale:
dreptul de administrare – este acel drept real consituit prin act administrativ asupra unor bunuri care apartin statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, in virtutea caruia titularul poate sa exercite posesia, folosinta si in anumite limite dispozitia, cu respectarea dreptului de proprietate al celui care l-a constituit. In ceea ce priveste atributele acestui drept, posesia si folosinta se exercita la fel ca in cazul dreptului de proprietate, insa dispozitia este limitata.
Obiectul actului juridic – acesta trebuie sa indeplineasca o serie de conditii:
sa existe
sa fie in circuitul civil
sa fie determinat ori determinabil
sa fie posibil
sa fie licit
sa fie moral
Teoria generala a obligatiilor
Contractul – este acordul intre doua sau mai multe persoane spre a consitui sau a stinge intre dansii un raport juridic. Este un act juridic, bilateral sau multilateral, apt sa produca efectele juridice urmarite de parti.
Vointa juridica exprimata de partile contractante nu poate produce efecte juridice daca sunt incalcate normele juridice imperative (contrara bunelor moravuri si ordinii publice). Sanctiunea consta in nulitatea absoluta a contractului incheiat cu nerespectarea normelor imperative.
In functie de continut, contractele pot fi sinalagmatice (bilaterale) si unilaterale.
Contracte bilaterale – contract de vanzare-cumparare, contract de locatiune, contract de schimb, etc.
Contracte unilaterale – contract de comodat, contract de gaj, contract de imprumut, etc.
In functie de scopul urmarit de parti, contractele pot fi cu titlu gratuit si cu titlu oneros.
Contract cu titlu gratuit – contract de comodat
Contract cu titlu oneros – contract de vanzare-cumparare, contract de locatiune.
Incheierea contractelor – realizarea acordului de vointa al partilor asupra clauzelor contractuale.
Trebuie indeplinite conditii de validitate, de fond si de forma.
Exista 2 etape importante in incheierea unui contract: oferta de a contracta si acceptarea ofertei.
Oferta de a contracta reprezinta propunerea facuta de o persoana in vederea incheierii unui anumit contract.
Oferta poate fi scrisa, verbala sau tacita. Oferat trebuie sa intruneasca toate conditiile de valabilitate a consimtamantului. Trebuie sa fie o manifestare de vointa reala, neviciata si sa fie facuta cu intentia de a produce efecte juridice. Trebuie sa fie precisa si completa.
Oferta o data acceptata asistam la principiul obligativitatii. Oferta poate fi revocata in mod licit, daca actul revocarii a ajuns la destinatarul ofertei cel mai tarziu o data cu oferta insasi.
Cea de-a doua etapa, acceptarea ofertei consta in raspunsul in care se manifesta acordul cu oferta primita.
Acceptarea poate fi expresa, in forma scrisa , verbala sau tacita. De asemena acceptarea trebuie sa concorde cu oferta si trebuie sa provina de la persoana careia i-a fost transmisa oferta.
Momentul incheierii contractului trebuie determinat foarte bine si consta in stabilirea momentului in care acceptarea inatalneste oferta, formandu-se astfel acordul de vointa.
Determinarea se face in 2 ipostaze: ofertantul si acceptantul se afla unul in prezenta celuilalt – contract incheiat intre prezenti, si ofertantul si acceptantul nu se afla in acelasi loc si contractul se incheie prin corespondenta – contract intre absenti.
Importanta stabilirii momentului incheierii contractului – in functie de acest moment se stabilesc urmatoarele:
se apreciza posibilitatea revocarii ofertei si caducitatea ofertei
se apreciza existenta cauzelor de nulitate
se determina legea aplicabila contractului incheiat
incep sa se produca efectele juridice ale contractului
incepe sa curga in anumite cazuri termenul de prescriptie extinctiva
se determina locul incheierii contractului in vederea stabilirii instantie competente sa judece un litigiu
|
