Evolutia regimului juridic international al dunarii
«Apa1 reprezinta un element indispensabil existentei vietii pe planeta, o resursa naturala regenerabila, vulnerabila si limitata, materie prima pentru activitati productive, sursa de energie si cale de transport, fiind un factor determinant în mentinerea echilibrului ecologic, pentru existenta vietii si înfaptuirea tuturor activitatilor umane.2»
«Aceasta resursa rara, esentiala pentru viata, trebuie considerata un tezaur natural care face parte din mostenirea comuna a omenirii.3»
Sectiunea I
Aspecte introductive
Dunarea4 este cel de al doilea mare fluviu din Europa, dupa Volga, însumând un numar de 2857 km lungime dintre care 2588 252f59c km navigabili, între Sulina si Ulm. Fluviu5 se formeaza la Donaueschingen prin unirea râurilor Briegach si Brege, care izvorasc din Muntii Padurea Neagra; bazinul sau are o suprafata de 817.000 kmp. Printre afluentii Dunarii se numara râuri precum Inn, Drava, Tisa si Prutul, cursuri internationale de apa la rândul lor. În trecut, Dunarea avea mai multe brate6 însa,
MIRCEA DUŢU - DREPTUL MEDIULUI, TRATAT, EDITURA ECONOMICĂ, VOL.II 2003, pg.271; 2 DANIELA MARINESCU - TRATAT DE DREPTUL MEDIULUI, EDITURA ALL BECK, 2003, pg.121
F.MAYOR - director general UNESCO; MIRCEA DUŢU - DREPTUL MEDIULUI, TRATAT, ED., VOL.II 2003, pg.300
Dunarea a cunoscut mai multe denumiri: "Danubius", "Istrus", "Histru", Danare", "Donaris", "Phisos" , "Rio Divino". Napoleon Bonaparte considera ca este Le roi des fleuves de I Europe. Herodot din Halicarnas scria într-una din lucrarile sale: "Între fluviile care au renume si care sunt navigabile când vii de la mare este si Istrul ."
Dunarea izvoraste din Muntii Padurea Neagra (Germania) si se varsa în Marea Neagra în apropierea padurii Caraoman, care în limba turca înseamna Padurea Neagra. Debitul Dunarii este de aproximativ 6300 mc/s.
datorita unui proces natural de colmatare astazi exista 3 brate7 prin care Dunarea construieste continuu Delta: Chilia, Sulina si Sfântul Gheorghe. Drumul sau strabate teritoriul a 10 tari (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croatia, Iugoslavia, România, Bulgaria, Moldova si Ucraina) si patru capitale (Viena, Bratislava, Budapesta si Belgrad). Bazinul hidrografic al Dunarii este împartit de 18 state europene: Albania, Austria, Bosnia-Herzegovina, Bulgaria, Croatia, Republica Ceha, Germania, Ungaria, Italia, Macedonia, Republica Moldova, Polonia, România, Serbia, Muntenegru, Republica Slovaca, Slovenia, Elvetia si Ucraina. Dintre tarile dunarene, România detine cea mai mare suprafata - 30% din Bazinul Dunarii, sectorul cel mai lung al fluviului Dunarea - 1.076 kilometri si Delta Dunarii - a doua mare zona umeda din Europa.
Bazinul dunarean cuprinde un mare numar de tari riverane si o populatie totala de circa 250 milioane de locuitori, fapt care genereaza presiune asupra mediului fluvial. Statele riverane au, în general, o economie insuficient dezvoltata si nu acorda atentia cuvenita problemelor protectiei mediului; din punctul de vedere al industriei, agriculturii si tehnologiei, cel mai dezvoltat este bazinul superior, urmat de bazinul mijlociu si de bazinul inferior.
Cooperarea statelor dunarene este influentata de raportarea la procesul de integrare europeana, în contextul în care unele tari riverane sunt deja membre ale Uniunii Europene (Germania, Austria, Republica Ceha, Ungaria,România, Bulgaria).
Herodot scris ca "Istrul" avea cinci brate, Ptolemeu vorbea de sase brate, Polybiu sapte brate etc.
Chilia-brat 120 km cel mai viguros prin faptul ca preia 58% din debitul Dunarii. Având multe ramificatii si ostroave acesta cel mai tânar brat, înregistrând si cea mai mare adâncime 39 m. Bratul Chilia este folosit pentru navigatie, cele mai importante porturi fiind Ismail si Vâlcov.
Sulina, în urma adânciri si corectari unor meandre este folosit cu predilectie pentru navigatie. În urma acestor lucrari care au avut loc între 1862 si 1902, lungimea bratului a scazut de la 93 de km la 64 km, iar volumul de apa scurs s-a dublat (18% în prezent), adâncimea minima fiind de 7 m, iar cea maxima de 18 m.
Sfântul Gheorghe este cel mai vechi brat, care transporta 24% din volum de apa si aluviuni. Cea mai mare adâncime pe acest brat este de 26 m. si acest bras a suferit transformari prin taierea unui numar de sase meandre, lungimea sa scurtându-se la 70 km.
Crearea cursului unic de apa Marea Neagra - Dunare - Rin - Main - Marea Nordului a determinat aparitia unor premise noi ale cooperarii Internationale în ceea ce priveste utilizarea fluviului pentru navigatie, a determinat probleme suplimentare pentru poluarea transfrontaliera a apelor sale si a sporit interesul comunitatii internationale pentru gasirea unor solutii optime.
Totodata trebuie avute în considerare starile conflictuale traditionale, inclusiv cele de natura ecologica dintre statele riverane precum situatia dintre Ungaria si Slovacia în ceea ce priveste proiectul hidroenergetic «Gabcikovo-Nagymaros» sau cea dintre România si Bulgaria în privinta poluarii atmosferice si respectiv centralei atomoelectrice de la Koslodui.
Evenimente regionale precum conflictul din Iugoslavia (martie - iunie 1999), precum si cele doua accidente ecologice din România (judetul Maramures; ianuarie, respectiv martie 2000) au determinat o poluare accidentala a Dunarii si aparitia unor probleme în derularea cooperarii statelor dunarene în privinta protectiei fluviului.
Trebuie precizat ca toate tarile bazinului polueaza fluviul si ca efectele acestei poluari sunt resimtite de toate însa statele situate în aval sufera mai intens din cauza acestui fenomen; în plus, poluarea afluentilor se adauga poluarii Dunarii.
Sectiunea II
Evolutia reglementarilor internationale privind
Protectia Dunarii împotriva poluarii
Reglementarile internationale privind protectia Dunarii au aparut relativ târziu în raport cu situatia altor ape continentale. Pentru o perioada îndelungata regimul juridic international al Dunarii s-a referit exclusiv la libertatea de navigatie, la utilizarea economico-tehnica a apelor si la pescuit.
Tratatul austro-turc din 1616 a stabilit prin continutul sau, pentru prima data, regimul juridic al Dunarii.
Tratatul de la Paris din 1856 a declarat Dunare fluviu international, a creat Comisia Europeana a Dunarii si a consacrat principiu libertatii de navigatie pe Dunare; acest principiu a fost preluat si dezvoltat ulterior de alte documente internationale (Conventia de la Paris 1921, Conventia privind regimul de navigatie pe Dunare - Belgrad 1948).
Tratatele de pace de la Saint Germain (10 septembrie 1919) si Trianon (4 iunie 1990) au prevazut reguli pentru utilizarea cailor de apa si au creat Comisia Tehnica Permanenta a Regimului Apelor8.
În perioada dintre cele doua razboaie mondiale, statele membre ale comisiei Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia si România) au încheiat un numar de sapte conventii bilaterale; conventiile contineau principii referitoare la utilizarea apelor limitrofe si protectia împotriva inundatiilor; instituiau câte o comisie mixta. În timpul celui de al II-lea razboi mondial, comisia si-a încetat activitatea iar conventiile bilaterale au fost abrogate.
Conventia privind regimul navigatiei pe Dunare (Belgrad 1948) nu cuprinde dispozitii referitoare la oprirea sau diminuarea poluarii apelor Dunarii; Comisia Dunarii a încetat totusi sa-si extinda preocuparile referitoare la protectia mediului adoptând rezolutii privind protectia fluviului cu hidrocarburi si problemele hidrologice.În anul 1961 a avut loc prima activitate în domeniu a comisiei, pe baza hotarârii cu caracter de recomandare, a celei de a XIX-a sesiuni a sa si a vizat depozitarea deseurilor de petrol provenite de la nave; documentul interzicea navelor sa deverseze,
Statutul Comisiei, stabilit printr-o Conventie semnata în 1932 la Paris, îi conferea acesteia si initiativa de a încheia conventii competente vizând reglementarea diferendelor, discutarea rapoartelor anuale, realizarea schimbului de informatii etc.
MIRCEA DUŢU - DREPT INTERNAŢIONAL AL MEDIULUI, TRATAT, EDITURA ECONOMICĂ, 2004
sub orice forma, deseuri de petrol sau alte produse si cerea ca acestea sa fie depozitate în containere fixe sau plutitoare, prevazute de statele riverane
Dispozitiile conventiilor bilaterale încheiate între statele riverane au suplinit lipsa reglementarilor juridice internationale în materia opririi si respectiv diminuarii poluarii apelor; în acest sens s-a facut aplicarea conventiilor referitoare la utilizarea energiei hidraulice (româno-iugoslave, româno-bulgare, cehoslovaco-ungare) precum si a celor peste 20 de conventii din domeniul regimului apelor limitrofe.
Normele generale de protectie si gestiunea apelor continentale prevazute în documentele unor organizatii internationale precum ONU si Comisia Economica a ONU pentru Europa (CEE/ONU) s-au aplicat si se aplica si în ceea ce priveste protectia Dunarii împotriva poluarii.
Un moment important în ceea ce priveste activitatea de protectie a Dunarii este reprezentat de semnarea Declaratiei privind cooperarea statelor dunarene în materie de gospodarire si protectie a apelor fluviale contra poluarii, la 13 decembrie 1985, în cadrul Conferintei de la Bucuresti.
Dupa 1990, s-au intensificat preocuparile riveranilor în materia cooperarii în vederea protectiei fluviului contra poluarii, atât la nivel bilateral cât si multilateral, situatie concretizata prin încheierea mai multor conventii si acorduri; printre acestea, Conventia privind cooperarea pentru protectia si utilizarea durabila a fluviului Dunarea (Sofia, 29 iunie 1994) ocupa un rol cheie.
Sectiunea III
Cadru juridic international actual
Cadrul juridic international al protectiei Dunarii împotriva poluarii transfrontaliere este reprezentat în prezent de trei categorii de norme internationale: regulile si principiile privind poluarile transfrontaliere, reglementarile specifice vizând cursurile de apa si lacurile internationale si, respectiv, reglementarile în domeniu reglementate de catre statele riverane în cadrul cooperarii bilaterale si zonale.
Principiile privind poluarile transfrontaliere.
Majoritatea acestor principii îsi au originea în Dreptul international cutumiar. Regula fundamentala a fost proclamata prin Declaratia de la Stockholm privind mediul uman (1972) si prevede ca statele trebuie sa procedeze de o asa maniera încât, activitatile exercitate în limitele jurisdictiei lor sa nu cauzeze pagube mediului altor state. Aceasta regula a fost preluata si proclamata ulterior de textele adoptate în 1992 la Conventia de la Rio de Janeiro asupra mediului si dezvoltarii.
Alte principii si reguli au fost enuntate în cadrul Conventiei de la Espoo (1991) privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier. Regulile privind responsabilitatea poluatorilor, îndatorirea de a informa de urgenta statele susceptibile sa fie afectate de orice eveniment putând sa cauzeze brusc efecte prejudiciabile mediului lor, regula aplicarii egale a legislatiei nationale, indiferent care ar fi locul de producere a atingerilor aduse mediului, fac parte tot din categoria principiilor privind poluarile transfrontaliere.
Regelementarile specifice vizând cursurile de apa si lacurile internationale
Dezvoltarea acestei categorii de reglementari s-a produs prin intermediul a doua conventii cadru: Conventia de la Helsinki (1992) privind protectia si utilizarea cursurilor de apa transfrontaliere si a lacurilor internationale si Conventia asupra dreptului referitor la utilizarea cursurilor de apa si în alte scopuri decât navigatia (New York, 1997).
Conventia de la Helsinki reprezinta reglementarea cadru internationala în materie; conform prevederilor sale s-a explicat si reglementat notiunea de ape transfrontaliere si impact transfrontalier. Efectul prejudiciabil al impactului transfrontalier poate "lua numeroase forme: atentate la sanatatea omului, florei, faunei, solului, aerului, peisajului si monumentelor istorice, ale altor constructii ori interactiunea dintre acesti factori poate însemna de asemenea, o atingere adusa patrimoniului cultural si conditiilor socio-economice rezultate din modificarea acestor factori". Conform obiectivului principal al conventiei, statele participante trebuie sa ia "toate masurile adecvate pentru a preveni, controla si reduce orice impact transfrontalier"; partile trebuie sa se ghideze în special dupa principiul precautiei, principiul poluatorul plateste si principiul respectarii drepturilor generatiilor viitoare; partile riverane trebuie sa coopereze sa ia masurile necesare si sa utilizeze instrumentele de promovare ale obiectivului principal al conventiei. Conventia de la Helsinki a creat astfel un cadru juridic general stimulator pentru elaborarea de acorduri între riveranii unor cursuri de apa internationale în domeniul prevenirii si diminuarii poluarii transfrontaliere.
Conventia de la New York si-a propus: "sa permita sa se utilizeze, sa se puna în valoare, sa se consacre, sa se gestioneze si sa se protejeze cursurile internationale de apa precum si sa promoveze utilizarea optima si durabila în beneficiul generatiilor actuale si viitoare". Principiile generale ale acestor conventii sunt: utilizarea si participarea echitabila si rezonabila, obligatia de a nu cauza pagube semnificative, acordarea unei atentii speciale satisfacerii unor nevoi esentiale în cadrul rezolvarii conflictelor etc.
Conventia pentru protectia Dunarii.
Conventiile internationale particulare referitoare la anumite cursuri de apa sau lacuri internationale preiau si particularizeaza principiile si regulile generale la contextul geografico-politico-strategico-ecologice. Conventia de la Sofia (1994) privind protectia si conservarea durabila a fluviului Dunarea s-a încheiat între cele zece state dunarene si Comunitatea Europeana; are un caracter integrator la nivel subregional. Ca si în cazul celorlalte conventii internationale în domeniu, si aici se întâlnesc atât norme cuprinzând masuri concrete de cooperare pentru prevenirea si combaterea poluarii transfrontaliere cât si norme de ordin institutional. Sunt stabilite obiectivele fundamentale ale cooperarii statelor dunarene în materie, principiile de baza ale masurilor privind protectia fluviului etc. Prevederile de continut ale conventiei vizeaza atât protectia fluviului împotriva poluarii (prin prevenire, control si reducere a impactului transfrontalier), cât si gospodarirea durabila în vederea unei dezvoltari stabile si ecologice adecvate.
Alte reglementari privind protectia Dunarii împotriva poluarii
Între statele riverane s-au încheiat o serie de documente bilaterale având drept scop prevenirea si combaterea poluarii apelor fluviului. Astfel de documente sunt: (1991) Conventia dintre România si Republica Moldova; (1991) Conventia dintre România si Bulgaria; (1993) Acordul dintre Germania si România; (1993) Conventia dintre România si Slovacia; (1998) Conventia dintre România si Iugoslavia privind exploatarea si întretinerea sistemelor hidroenergetice si de navigatie « Portile de Fier I » si « Portile de Fier II ».
Incidenta prevederilor din dreptul comunitar al mediului este într-o continua crestere. Statele membre ale Comunitatii Europene au asimilat deja în dreptul intern normele comunitare în materie iar statele aspirante sunt în plin proces de armonizare si asimilare raportat la acestea; reglementarile juridice comunitare (reprezentate prin cca 20 de directive referitoare la apa) constituie un reper important în mod deosebit pentru fixarea obiectivelor de calitate a apei si a reglementarii deversarilor de apa.
Un numar foarte mare de conventii, protocoale mondiale9, protocoale regionale si zonale10 au incidenta în ceea ce priveste protectia Dunarii.
Conventii. Protocoale mondiale:
1970 RAMSAR - Conventie referitoare la Zone umede de importanta internationala;
1972 PARIS - Conventie pentru Protejarea Fondului Natural si Cultural al Planetei;
1973 WASHINGTON - Conventie privind Comertul International al Speciilor în Pericol;
1973 LONDRA - Conventia Internationala pentru Prevenirea Poluarii generata de Nave (MARPOL);
1979 bonn - Conventia pentru Conservarea Speciilor Migratoare de Animalele Salbatice;
1998 BASEL - Conventia pentru Controlul Transporturilor Transfrontiere ale Deseurilor Periculoase;
1992 RIO - Conventia pentru Diversitate Biologica. Semnata de UE si alte 80 de tari, inclusiv toate tarile riverane Dunarii, are ca scop conservarea diversitatii biologice prin utilizarea durabila a resurselor naturale;
1992 NEW YORK - Conventia Cadru referitoare la Schimbarile de Clima;
1998 - Conventia Natiunilor Unite referitoare la Utilizarile exterioare Navigatiei pe Cursurile navigabile internationale.
Conventii. Protocoale regionale si zonale:
1950 PARIS - Conventia Internationala pentru Protejarea Pasarilor;
1976 BARCELONA - Conventia - Protocol împotriva poluarii Marii Meditareene;
1976 BARCELONA - Protocol despre depozitarea gunoaielor;
1989 ATENA - Protocol despre sursele terestre de poluare;
1982 GENEVA - Protocol pentru Speciile deosebite protejate;
1995 MADRID - Protocol împotriva poluarii rezultate ca urmare a explorarii/exploatarii;
1979 BERNA - Conventia despre conservarea habitatelor naturale si a animalelor salbatice din Europa;
1991 ESPOO - Conventia despre evaluarea impactului asupra mediului înconjurator în context transfrontalier;
1992 HELSINKI - Conventia - Protocol despre utilizarea apelor transfrontaliere si a lacurilor internationale;
1992 HELSINKI - Conventia despre efectele transfrontaliere ale accidentelor industriale;
1993 ODESSA - Declaratia referitoare la Protectia Marii Negre. Adoptata în 1993, ea exprima principiile, telurile, prioritatile si actiunile ce trebuie întreprinse pentru a reabilita si proteja Marea Neagra;
1994 SOFIA - Conventia referitoare la colaborarea pentru protectia si utilizarea durabila a fluviului Dunarea.
Documentele cu caracter programator au la rândul lor un rol din ce în ce mai important în definirea si aplicarea cadrului juridic al protectiei bazinului Dunarii împotriva poluarii. Din aceasta categorie fac parte:
1994 Declaratia privind mediul în bazinul Dunarii
1995 Planul strategic de actiune pentru bazinul fluviului Dunarea
1997 Programul de studiu pentru bazinul dunarean
Sectiunea IV
Practica judiciara
Primul caz în materie a fost înregistrat de jurisprudenta prin solutionarea diferendului dintre Slovacia si Ungaria referitor la proiectul hidroenergetic de pe Dunare (Gabcikova-Nagymaros).
Curtea Internationala de Justitie, prin sentinta din 25 septembrie 1997, s-a pronuntat în sensul ca cele doua state si-au violat obligatiile asumate si le-a invitat sa execute tratatul din 1977, care le lega, retinând situatia de fapt dupa 1989, data la care Ungaria a abandonat realizarea proiectului care presupunea riscuri mari în ceea ce priveste alimentarea cu apa a Budapestei.
Începutul conflictului dateaza din 1951 când cele doua state, pe atunci socialiste, cu sprijinul URSS, au elaborat planuri comune pentru construirea unei serii de baraje pe Dunare, în scopul înlaturarii sedimentelor care se adunau pe cursul fluviului si îngreunau circulatia. În septembrie 1977 Republica Populara Ungara si Republica Socialista Cehoslovacia au semnat tratatul asupra construirii barajelor de la Gabcikova-Nagymaros; în acest fel s-a reusit sa se ajunga la un acord cu privire la angajamentele tehnice si
1992 HELSINKI - Conventia despre efectele transfrontaliere ale accidentelor industriale
1994 SOFIA - Conventia referitoare la colaborarea pentru protectia si utilizarea durabila a fluviului Dunarea .
1998 AARHUS - Protocol despre poluarea transfrontaliera a aerului cu compusi organici
financiare determinate de proiect. Dupa socurile petroliere din anii 1970, scopului proiectului de ameliorare a conditiilor de navigatie i-a fost adaugata o dimensiune suplimentara care viza producerea de energie electrica.
Complexul hidroenergetic si de navigatie presupunea mai multe obiective. Un rezervor de dimensiuni foarte mari urma sa se construiasca la Dunakiliti, pe teritoriul ambelor state; de acolo, un canal de 17 km avea sa deturneze 90-95% din apele Dunarii catre un complex hidroelectric (baraj si centrala) la Gabcikovo, în Cehoslovacia; la 100 de km în aval, un alt baraj cu centrala situat în Ungaria, la Ngymaros, ar fi regularizat apele fluviului.
Lucrarile complexului au început în 1978 însa politica a determinat schimbari ale planului; împotriva sa au fost initiate o serie de atacuri, s-au derulat actiuni de protest în Budapesta si în împrejurimile Nagymaros-ului iar Guvernul maghiar, sub presiunea acestora a suspendat lucrarile pentru început, iar în 1990 a decis denuntarea unilaterala a tratatului. În acest timp, partea cehoslovaca11 (devenita în 1993 slovaca) a decis unilateral continuarea lucrarilor, a deturnat pe teritoriul sau cursul Dunarii pe o lungime de 25 km si a pornit construirea unui alt baraj care sa-l înlocuiasca ce cel din Ungaria. Între Budapesta si Bratislava relatiile s-au tensionat la maximum si în vederea declansarii negocierilor bilaterale au fost necesare bunele oficii ale Comisiei Europene.
« La sfârsitul lui octombrie 1992, astfel fluviul perdea brusc 90-95% din apele sale; nivelul apelor freatice a scazut cu doi-trei metri în câteva zile ». MIRCEA DUŢU - DREPT INTERNAŢIONAL AL MEDIULUI, TRATAT, EDITURA ECONOMICĂ, 2004
Sentinta Curtii Internationale de Justitie, 25.09.1997: « noi norme de drept al mediului, recent aparute, sunt pertinente pentru executarea tratatului si partile pluteau, de comun acord, sa tina seama de ele în aplicarea mai multor articole ale acestuia .» «Conceptul de dezvoltare durabila traduce bine aceasta necesitate de a reconcilia dezvoltarea economica si protectia mediului. În scopul prezentei spete, aceasta specifica faptul ca partile ar trebui, împreuna, sa examineze din nou, împreuna, efectele asupra mediului al exploatarii centralei de la Gabcikovo. În particular ele trebuie sa gaseasca o solutie satisfacatoare în ceea ce priveste volumul de apa deversat în fostul curs al Dunarii si în bratele situate de o parte si de alta a fluviului»
Curtea Internationala de Justitie de la Haga a fost chemata pentru prima data sa solutioneze un litigiu international de mediu în aceasta speta, în aprilie 1993 ca urmare a acordului partilor. Solutia12 pronuntata la 25 septembrie 1997 este ambigua: tratatul din 1977 ramâne în vigoare, dar cele doua parti sunt considerate în culpa pentru ca actionasera unilateral; se face apel la cele doua parti sa negocieze cu buna credinta.
Negocierile dintre parti au fost reluate, s-a ajuns la punerea la punct a proiectului si la solutionarea celor mai importante probleme ecologice însa datorita unor probleme de natura politica guvernul de la Budapesta nu a mai respectat acordurile. Mai mult, Ungaria a trebuit sa cheltuiasca importante sume de bani în vederea distrugerii barajului pe jumatate construit, a denuntat acordul încheiat si se afla în situatia de a fi pasibila sa îi plateasca Slovaciei despagubiri. Se iau în discutie fie relansarea negocierilor partilor, fie adresarea unui nou apel la Curtea Internationala de Justitie.
|
