EXCEPTII DE LA PRINCIPIUL CARACTERULUI UNITAR AL TRANSMITERII MOSTENIRII

EXCEPTII DE LA PRINCIPIUL CARACTERULUI UNITAR AL TRANSMITERII MOSTENIRII

I. Unicitatea transmiterii mostenirii. Potrivit doctrinei, prin mostenire se intelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta (persoane fizice, persoane juridice ori catre stat) . Constituind o transmitere a patrimoniului ramas in urma unei persoane decedate, mostenirea reprezinta un mod de dobandire a dreptului de proprietate, pentru cauza de moarte .

Dupa cum rezulta din definitie, transmiterea mostenirii prezinta anumite particularitati prin care se distinge de celelalte moduri de transmitere a drepturilor si obligatiilor prin acte inter vivos, cunoscute in dreptul civil. Astfel, cu toate ca patrimoniul unei persoane fizice este divizibil in mai multe mase de drepturi si obligatii, in cadrul transmiterii mostenirii el este in principiu unitar.

Unicitatea transmiterii mostenirii presupune ca mostenirea in intregul ei, respectiv toate drepturile si obligatiile defunctului se transmit la mostenitorii legali sau la legatari, dupa aceleasi norme juridice, indiferent de natura, provenienta ori originea bunurilor care o compun . Aceasta inseamna ca devolutiunea mostenirii opereaza fara a se face distinctie de natura bunurilor care o compun (drepturi reale sau drepturi de creanta, mobile sau imobile etc.), de provenienta sau originea lor (mostenite pe linie materna sau paterna ori achizitionate) sau de modalitatile de care sunt afectate (termen sau conditii, proprietate comuna pe cote parti sau in devalmasie) .

II. Exceptii de la principiul transmiterii unitare a mostenirii. Caracterul unitar al transmiterii succesorale cunoaste anumite exceptii. Cu alte cuvinte, exista situatii in care anumite bunuri se transmit pe cale succesorala dupa alte norme decat cele obisnuite, denumite in doctrina succesiuni anomale . Sunt considerate astfel exceptii de la acest principiu, urmatoarele situatii:

1.Mobilele si obiectele apartinand gospodariei casnice si darurile de nunta Potrivit art. 5 din Legea nr. 319/1944[7], in cazul in care sotul supravietuitor vine la mostenire in concurs cu alti mostenitori decat descendentii defunctului (clasa I de mostenitori legali), acesta are dreptul la mobilele si obiectele apartinand gospodariei casnice precum si la cota ce revenea sotului decedat din darurile de nunta, peste partea sa succesorala prevazuta prin art. 1 din lege, in concurs cu mostenitorii din clasele II, III si IV.

Rezulta deci, ca prin derogare de la principiul caracterului unitar al transmiterii mostenirii consacrat prin textul enuntat, prin art. 5 din lege se instituie un drept special de mostenire in favoarea sotului supravietuitor. Aceasta exceptie este intemeiata pe criteriul naturii bunurilor (mobilele si obiectele apartinand gospodariei casnice) si pe criteriul provenientei acestora (darurile de nunta).

Aceste bunuri se transmit sotului supravietuitor in deplina proprietate de la data deschiderii mostenirii, fara a fi incluse in indiviziune 737d31h a succesorala ori in calculul rezervei si al cotitatii disponibile.

2.Succesiunile cu elemente de extraneitate. In consens cu dispozitiile art. 66 din Legea nr. 105/1992 , daca la deschiderea mostenirii unei persoane intervine un element de extraneitate (cetatean roman decedat detine bunuri situate in strainatate ori cetatean strain sau apatrid detine bunuri situate in Romania), devolutiunea succesorala va fi supusa unor legi diferite, in functie de obiectul ei . Astfel dobandirea prin mostenire a bunurilor mobile va fi supusa legii nationale pe care defunctul o avea la data mortii (lex patriae), indiferent de locul situarii bunurilor; dobandirea prin mostenire a bunurilor imobile si a fondului de comert, va fi supusa legii locului situarii acestor bunuri ori a fondului de comert (lex rei sitae), indiferent de cetatenia defunctului.

Unitatea transmiterii succesorale poate fi restabilita partial, prin vointa defunctului manifestata prin testament. Astfel, potrivit art. 68 din lege, testatorul poate supune transmiterea prin mostenire a bunurilor sale unei alte legi decat cea determinata potrivit art. 66, fara a avea dreptul sa inlature dispozitiile ei imperative, iar legea aleasa de testator se aplica cu privire la cazurile mentionate in mod expres si limitativ prin art. 67.

Legea succesorala aplicabila aleasa de testator devine aplicabila atat cu privire la devolutiunea testamentara cat si in ceea ce priveste devolutiunea legala a mostenirii, insa in ambele ipoteze, prin desemnarea legii aplicabile, - nu pot fi inlaturate dispozitiile imperative ale legii succesorale prevazute prin art. 66 respectiv lex patriae, ori lex rei sitae.

III. Controverse referitoare la exceptiile de la caracterul unitar al transmiterii mostenirii. in literatura juridica de specialitate sunt invocate si alte situatii considerate derogatorii de la caracterul unitar al transmiterii mostenirii, dar care nu constituie stricto sensu exceptii de la acest principiu[10]. In aceasta categorie, sunt incluse urmatoarele transmiteri de drepturi si obligatii patrimoniale:

1. Coexistenta calitatii de mostenitor legal cu cea de legatar. Admitand coexistenta calitatii de mostenitor legal cu cea de legatar, nu inseamna „dublarea” calitatii de legatar cu aceea de mostenitor legal, admisa in practica instantei supreme . In aceasta conceptie se are in vedere ipoteza in care un legatar culege mostenirea efectiv si exclusiv in baza testamentului, dar fiind ruda cu defunctul sau sot supravietuitor, el putea beneficia de mostenire (evident, intr-o proportie mai redusa), in calitate de mostenitor legal.

Prin urmare, se apreciaza ca o pluralitate de temeiuri, respectiv mai multe temeiuri juridice componente, respectiv o unire a celor doua calitati (la calitatea de mostenitor legal se adauga vointa de cujus-ului) care nu inlatura calitatea de mostenitor legal, iar aceasta calitate este predominanta.

In realitate, persoanele in cauza culeg mostenirea in calitate de legatari, calitate pe care o invoca, deoarece le confera drepturi succesorale mai intinse.

Deosebit de aceasta conceptie, avem in vedere ipoteza in care, in mod efectiv o persoana culege o parte din mostenire in calitate de legatar, iar o alta parte pentru care defunctul nu a dispus prin testament ori dispozitia testamentara este ineficace, - ii revine in calitate de mostenitor legal.

2. Dobandirea prin mostenire a dreptului de proprietate asupra terenurilor de catre certatenii straini si apatrizi . Potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor , cetatenii straini si apatrizii nu puteau dobandi in Romania dreptul de proprietate asupra terenurilor, iar in consens cu art. 3 alin. 3, persoanele juridice straine nu puteau dobandi terenuri in Romania prin acte juridice intre vii sau pentru cauza de moarte.

Dispozitiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 54/1998 au fost ulterior in mod substantial modificate prin art. 44 alin. 2 din Constitutia Romaniei , ceea ce a produs importante consecinte in plan juridic.

Astfel, potrivit art. 44 alin. 2 din Constitutie, cetatenii straini si apatrizi pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala.

Norma constitutionala are in vedere, intr-o prima ipoteza, posibilitatea dobandirii dreptului de proprietate asupra terenurilor prin acte juridice inter vivos, in conditiile legii organice, de catre cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ai statelor cu care au fost incheiate tratate internationale, precum si de catre apatrizii domiciliati pe teritoriul acestora, in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana sau din incheierea de catre Romania a unor tratate internationale, pe baza de reciprocitate; sub acest aspect, data intrarii in vigoare a Legii de revizuire a Constitutiei este irelevanta, intrucat ridicarea interdictiei speciale este conditionata de aderarea la Uniunea Europeana sau de incheierea unui tratat international, pe baza de reciprocitate.

A doua ipoteza o reprezinta dispozitia potrivit careia, cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor prin mostenire legala. In acest mod exprimata, vointa legiuitorului constitutional nu permite decat o interpretare univoca, aceasta ipoteza fiind de imediata aplicare, de la data de 29 octombrie 2003, data intrarii in vigoare a Legii de revizuire a Constitutiei, dar numai pentru cazurile in care mostenirea in legatura cu care se exercita dreptul de optiune succesorala a mostenitorilor legali, s-a deschis dupa aceasta data.

In exercitarea controlului de constitutionalitate a posteriori asupra dispozitiilor art. 3 alin. 1 din Legea nr. 54/1998, Curtea Constitutionala prin decizia nr. 408/2004 a stabilit ca aceste dispozitii nu mai sunt in vigoare, in masura in care interdictia de a dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor opereaza si in cazul cetatenilor straini si a apatrizilor care indeplinesc conditiile prevazute de norma constitutionala .

3. Transmiterea prin mostenire a drepturilor patrimoniale de autor si a drepturilor conexe. Unii autori au inclus in categoria exceptiilor de la caracterul unitar al transmisiunii succesorale si ipoteza drepturilor patrimoniale de autor[16], intrucat aceste drepturi alcatuiesc o masa deosebita in lasamantul succesoral si se transmit dupa norme derogatorii de la dreptul comun .

Transmiterea acestor drepturi nu constituie o exceptie de la caracterul unitar al transmiterii mostenirii intrucat, ele se transmit potrivit normelor de drept comun; legea speciala prevede doar unele reguli speciale in privinta caracterului temporar al drepturilor patrimoniale de autor dobandite prin mostenire, inclusiv prin mostenire testamentara, cu consecinta imposibilitatii dobandirii lor prin retransmiterea mostenirii dupa expirarea termenului prevazut de lege. O astfel de imposibilitate se datoreaza insa stingerii dreptului transmis initial, dupa expirarea duratei de timp si nu datorita existentei unei derogari de la caracterul unitar al transmiterii mostenirii .

Bunaoara, ca regula generala, la moartea autorului drepturile acestuia „se transmit prin mostenire, potrivit legislatiei civile, pe o perioada de 70 de ani, incepand cu data de 1 ianuarie a anului urmator mortii autorului; sub acest aspect, prin lege, sunt stabilite unele termene si reguli derogatorii pentru anumite opere, in situatii speciale .

In toate cazurile in care, sub aspectul devolutiunii legale sau testamentare in care sunt incluse aceste drepturi, inclusiv sub aspectul stabilirii cotelor succesorale, a rezervei succesorale a mostenitorilor rezervatari ori a vocatiei succesorale, se aplica dreptul comun . Normele de drept comun se aplica si sub aspectul regulilor transmiterii mostenirii succesorale (optiunea succesorala, raspunderea pentru pasivul mostenirii etc.) si a impartelii mostenirii din care fac parte drepturile patrimoniale de autor.

In privinta duratei de timp pentru care mostenitorii dobandesc aceste drepturi, se aplica regulile speciale prevazute de lege . Cu alte cuvinte, drepturile patrimoniale de autor nu pot fi recunoscute fara limita in timp. Limitarea in timp este insa stabilita indiferent de persoana mostenitorului, fiind vorba de o limitare in timp a insusi dreptului transmis de la autorul operei la mostenitorii sai , ceea ce nu constituie o exceptie de la caracterul unitar al transmiterii acestor drepturi.

4. Indemnizatiile de asigurare in cazul asigurarilor facultative de persoane. Potrivit art. 32 din Legea nr. 136/1995 suma asigurata se plateste asiguratului sau beneficiarului desemnat de acesta. In cazul decesului asiguratului, daca nu s-a desemnat un beneficiar, suma asigurata se plateste mostenitorilor legali ai asiguratului. Daca asiguratul nu a dispus altfel, atunci cand sunt mai multi beneficiari desemnati, acestia au drepturi egale asupra sumei asigurate (art. 34). Prin urmare, repartizarea se va face in mod egal numai beneficiarilor desemnati, iar in cazul mostenitorilor, cand nu s-au desemnat beneficiari, repartizarea indemnizatiei se face potrivit regulilor devolutiunii succesorale legale sau testamentare, deci nu prin derogare de la caracterul unitar al transmiterii mostenirii.

Acest caz nu constituie asadar o exceptie de la acest principiu, dat fiind faptul ca suma asigurata (indemnizatia de asigurare) provine din afara mostenirii, motiv pentru care creditorii asiguratului nu au dreptul sa o urmareasca (art. 38 alin. 2).

Pe de alta parte, mostenitorilor asiguratului le revine indemnizatia de asigurare in calitate de terti beneficiari, dintr-o stipulatie in favoarea altuia, care au dreptul la actiune directa impotriva asiguratorului din a carui patrimoniu dobandesc aceasta suma. Dreptul beneficiarilor asupra sumei asigurate rezulta din contract si nu din calitatea de mostenitori ai asiguratului decedat si prin urmare suma nu poate fi inclusa in masa succesorala ramasa de pe urma acestuia .

5. Coexistenta mostenirii testamentare cu cea legala nu reprezinta o exceptie de la caracterul unitar al mostenirii, indiferent daca ea a fost voita de testator (s-a dispus numai de o parte din mostenire) sau se datoreaza ineficacitatii partiale a legatelor (nulitate, revocare, caducitate ori reductiunii liberalitatilor excesive).

6. Cand defunctul prin testament a impartit mostenirea in mai multe mase deosebite, atribuind mobilele unei persoane, iar imobilele altei persoane . Nici acest caz nu constituie o exceptie de la principiul unitatii transmiterii mostenirii, deoarece, pe de o parte, devolutiunea succesorala este guvernata de aceleasi norme juridice, ce permit stabilirea unui legat cu titlu universal prin raportare la categoria bunurilor mobile ori imobile, sau prin raportare la fractiuni din aceste bunuri (art. 894 C. civ.). Pe de alta parte, caracterul unitar nu poate sa depinda de modul de determinare de catre testator a obiectului legatului.

7. Reprezentare succesorala. Conditii. Potrivit art. 668 alin. 1 C. civ., „nu se reprezinta decat persoanele moarte, deci o persoana in viata la data deschiderii mostenirii nu poate fi reprezentata”. Aceasta dispozitie nu poate fi interpretata in sens de predeces, deoarece o asemenea formulare ar atrage dupa sine imposibilitatea reprezentarii comorientilor si a codecedatilor – cazuri in care nu se poate stabili ordinea deceselor. Notiunea de predeces provine din formula mort mai dinainte, utilizata in art. 665-666 C. civ., insa printr-un act normativ ulterior (art. 21 din Decretul nr. 31/1954) s-a precizat ca comorientii au murit deodata. Prin urmare, fiecare este persoana moarta la data mortii celuilalt si in consecinta reprezentarea este posibila nu numai in caz de predeces al persoanei reprezentate, ci si in cazul mortii concomitente cu cel despre a carui mostenire este vorba.

8. Reprezentarea succesorala in situatii speciale. In cazul aplicarii Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar si a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si forestiere, in literatura juridica s-a sustinut ca reprezentarea este admisa si in cazul in care reprezentantul a decedat nu anterior, ci ulterior decesului fostului proprietar al terenului, deces care a avut loc pana la aparitia Legii nr. 18/1991. S-a motivat pe faptul ca anterior acestei legi, terenurile agricole nu erau in circuitul civil si nu puteau face obiectul succesiunii. Prin urmare, este irelevanta imprejurarea ca persoana in cauza a decedat ulterior lui de cujus, din moment ce nu a survenit decesul acestuia din urma si nu se putea deschide mostenirea (Revista Dreptul, nr. 10-11, 1991, p. 99; Revista Dreptul, nr. 6, 1992, p.78 – Vasile Patulea).

Solutia nu este impartasita deoarece, succesiunea fostului proprietar al terenului s-a deschis la data cand a decedat, si nu la aparitia Legii nr. 18/1991. In consecinta, problemele de drept succesoral (cercul de mostenitori, capacitatea lor succesorala) se analizeaza si se solutioneaza in raport cu data decesului fostului proprietar neexistand dispozitii legale care sa indreptateasca o alta concluzie.

Numai ca prin efectul legii se reconstituie dreptul de proprietate si asupra terenului care la data decesului nu facea parte din patrimoniul succesoral, si de aceea legiuitorul a dispus o repunere in termenul de acceptare, in loc sa prevada un termen de prescriptie al dreptului de optiune cu privire la mostenirea deschisa dupa aparitia legii. Tot astfel, calitatea de mostenitor se dovedeste de regula cu certificatul de mostenitor, care s-a eliberat dupa moartea fostului proprietar (art. 12 alin. 1 din Legea nr. 118/1991) si nu dupa aparitia legii.

Problemele de drept succesoral nu au suferit modificari nici dupa adoptarea Legii nr. 1/2000, a Legii nr. 167/1997 si a Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatie de locuinta trecute in proprietatea statului.

Aceste controverse privind mostenirea prin reprezentare si retransmitere necesita a fi analizate, intrucat titlurile de proprietate se elibereaza pe numele tuturor mostenitorilor (art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, art. 34 alin. 2 din Regulament), fara concretizarea drepturilor fiecaruia. Astfel fiind, si dupa emiterea titlurilor de proprietate se pot ivi litigii intre mostenitori (iesiri din indiviziune sau in legatura cu folosirea terenurilor etc.), ce trebuie solutionate potrivit dreptului comun (art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991) prin aplicarea principiilor ce guverneaza materia dreptului succesoral, inclusiv reprezentarea succesorala (la stabilirea cotelor mostenite pe tulpini) si mostenirea prin retransmitere, fara a fi admisa vreo abatere daca nu este prevazuta de Legea nr. 18/1991.

In toate cazurile, mostenitorii indiferent ca mostenesc in nume propriu, prin reprezentare sau prin retransmitere, ori ca mostenitori legali sau testamentari – pot dobandi prin reconstituirea dreptului de proprietate, atat cat ar fi putut dobandi autorul lor (fostul proprietar) daca ar fi fost in viata, in limitele maxime prevazute de lege, chiar daca fac parte din familii distincte (art. 8 alin. 3, art. 9 alin. 1-2, art. 12, art. 45-48 din Legea nr. 18/1991 republicata) .

Aceste aspecte de drept succesoral nu au suferit modificari nici prin adoptarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si a celor forestiere si a Legii nr. 169/1997. Noua lege prevede insa posibilitatea acordarii de despagubiri in cazul in care retrocedarea in natura a terenurilor nu este posibila (art. 3 alin. 3, art. 4 alin. 1, art. 6 alin. 3, art. 17, art. 40). In aceasta ultima situatie, daca in urma fostului proprietar au ramas doi sau mai multi mostenitori, suma stabilita drept despagubire se imparte intre ei in conditiile legii civile, procedandu-se potrivit dreptului comun (art. 8 alin. 2, art. 13 alin. 3 din Legea nr. 18/1991).

9. Dreptul statului asupra mostenirii vacante. Problema sezinei.

Potrivit unei opinii, statul nu beneficiaza de sezina. El trebuie sa ceara punerea in posesie (art. 653 C. civ.) sub forma eliberarii de catre notarul de stat competent, a certificatului de constatare a vacantei succesorale.

Dupa o alta parere, obligatia statului de a raspunde la datoriile si sarcinile mostenirii in limitele activului succesoral, nu poate depinde de imprejurarea ca statul ar intelege sau nu sa ceara punerea sa in posesie prin eliberarea certificatului de vacanta succesorala.

In sfarsit, potrivit unei pareri intermediare, statul nu are nevoie de o trimitere in posesie propriu-zisa, dar pentru a putea prelua mostenirea, trebuie sa ceara eliberarea de catre notar a certificatului de vacanta succesorala.

Cea de-a doua solutie este considerata ca fiind in concordanta cu posibilitatea ca instanta sa constate in mod direct dobandirea succesiunii de catre stat si in lipsa dreptului de optiune. Chiar daca statul nu ar fi mostenitor sezinar propriu-zis, el poate sa actioneze si sa fie actionat direct in justitie in legatura cu drepturile si obligatiile succesorale. Totodata, nu este exclusa nici posibilitatea stapanirii de fapt de catre stat a bunurilor succesorale inainte de eliberarea certificatului de vacanta a mostenirii mai ales in cazurile in care vacanta mostenirii este evidenta.

10. Interzicerea testamentului conjunctiv. In consens cu art. 857 C. civ., este interzis ca doua sau mai multe persoane sa testeze prin acelasi act, una in favoarea celeilalte sau in favoarea unei a treia persoane.

Potrivit unor opinii, aceasta prohibitie vizeaza o chestiune de forma exterioara care atrage nulitatea absoluta a testamentului, dar care nu se aplica testamentului intocmit sub imperiul vechii legi si nici testamentului intocmit intr-un stat a carui lege nu prohiba testamentul conjunctiv.

Intr-o alta opinie, nulitatea vizeaza o conditie de fond intrucat, ea are menirea de a asigura caracterul unilateral si caracterul revocabil al testamentului; ambele aceste elemente au in vedere esenta testamentului si nu forma acestuia. Prin urmare un astfel de testament incheiat de cetatenii romani nu poate produce efecte chiar daca a fost incheiat sub imperiul unei legi anterioare sau intr-un stat a carei legislatie nu contine o astfel de prohibitie.

In favoarea primei opinii pledeaza mai multe argumente, unele mai vechi, altele rezultand din acte normative si tendinte mai noi in directia liberalitatii testamentare si autonomiei de vointa. Astfel, inserarea art. 857 C. civ. in sectiunea intitulata „Reguli generale privind forma testamentara” nu este intamplatoare. Pe de alta parte, cerinta actului separat vizeaza forma de exprimare a vointei testatorului, si nu fondul dispozitiilor testamentare; nerespectarea acestei cerinte nu aduce atingere ordinii publice de drept international privat. De altfel, conform art. 68 alin. 1 din Legea nr. 105/1992, legea aplicabila devolutiunii testamentare a mostenirii care vizeaza fondul dispozitiilor testamentare are si ea un caracter supletiv. Astfel, in cazul raporturilor cu element de extraneitate, cum ar fi incheierea testamentului in strainatate, obiectul legatului situat in strainatate, legatar cetatean strain etc., testatorul are dreptul sa aleaga legea aplicabila mostenirii (lex succesionis) si numai dispozitiile imperative (in sensul ordinii publice de drept international privat) din legea nationala (lex patriae) respectiv legea situarii imobilelor (lex rei sitae) sau a fondului de comert, raman aplicabile, impotriva vointei testatorului (conform art. 66 din Legea nr. 105/1992 ).

11. Natura juridica a legatului in uzufruct al intregii mosteniri sau al unei fractiuni din mostenire. Potrivit unei opinii, legatul in uzufruct este universal daca uzufructul are ca obiect intreaga mostenire si cu titlu universal daca priveste o fractiune din mostenire.

Potrivit unei alte pareri, atat legatul uzufructului intregii mosteniri, cat si legatul uzufructului asupra unei fractiuni din mostenire, sunt legate cu titlu universal.

In sfarsit, dupa a treia parere, legatul uzufructului este un legat cu titlu particular in toate cazurile, chiar daca uzufructul are ca obiect intreaga mostenire sau o fractiune din aceasta.

In primul rand, legatul uzufructului nu poate fi nicicand calificat legat universal, chiar daca dispozitia testamentara vizeaza uzufructul intregului patrimoniu al testatorului, deoarece legatarul nu are vocatie (eventuala) la intreaga mostenire, el dobandind numai folosinta si fructele (uzus si fructus) patrimoniului succesoral, pe timp limitat, cel mult viager. Deosebit de legatul universal al nudei proprietati, drepturile legatarului uzufructului sunt limitate definitiv la folosinta si culegerea fructelor patrimoniului succesoral.

Cea de-a doua opinie, dominanta in doctrina si jurisprudenta franceza, principial este corecta, numai ca un asemenea legat cu titlu universal nu este prevazut in enumerarea limitativa a art. 894 C. civ., iar argumentarea in sensul includerii legatului uzufructului universal in notiunea de fractiune a mostenirii, nu este suficient de convingatoare deoarece, sarcina vremelnica a uzufructului nu atrage fractionarea patrimoniului.

Pentru aceste motive, se ajunge la concluzia ca legatul uzufructului este un legat cu titlu particular chiar daca are ca obiect o universalitate sau cota parte din universalitate si deci uzufructul privit in sine este potrivit art. 550-552 C. civ. uzufruct universal, cu titlu universal, iar nu cu titlu particular. Nu poate fi insa pus semnul egalitatii intre uzufructul universal sau cu titlu universal, pe de o parte, si legatul universal sau cu titlu universal, pe de alta parte. Prima vizeaza numai obiectul dreptului de uzufruct, iar a doua vocatia succesorala (obiectul legatului) adica natura titlului din care deriva dreptul de uzufruct.

12. Revocarea legatelor pentru ingratitudine. Termenul de exercitare a actiunii in revocare. Potrivit art. 931 C. civ. cererea de revocare intemeiata pe injurie grava adusa memoriei testatorului, se exercita in termen de 1 an de la savarsirea faptei. In celelalte cazuri de ingratitudine, termenul de exercitare a actiunii este controversat.

Este impartasita opinia contrara potrivit careia, termenul de 1 an este aplicabil si in celelalte cazuri de ingratitudine intrucat, art. 930 C. civ. face trimitere implicit si la art. 833 C. civ. care consacra termenul de exercitare a actiunii in revocare pentru ingratitudine ca fiind 1 an de la data comiterii faptei sau de la data cand donatorul a cunoscut fapta. Distinctia ce se face in doctrina cu referire la art. 833 C. civ. in raport cu art. 832 si art. 834 C. civ. nu se justifica, iar dispozitia speciala cuprinsa in art. 937 C. civ. privind revocarea donatiilor primite intre soti, se justifica prin consacrarea prin acest text a unei cauze deosebite de ingratitudine in materia legatelor, si nicidecum prin considerente care sa justifice aplicarea termenului general de prescriptie. De altfel, termenul de 1 an nu este de prescriptie, ci de decadere, nesupus cauzelor de intrerupere si suspendare.

13. Publicitatea imobiliara in cazul in care obiectul cererii de revocare il constituie un imobil. Potrivit unor opinii, daca obiectul cererii de revocare il reprezinta un imobil, cererea de revocare a donatiei pentru ingratitudine este supusa publicitatii imobiliare (art. 834 C. civ.) sub sanctiunea inopozabilitatii fata de terti. In schimb, aceasta regula nu se aplica cererii de revocare a legatului deoarece, notatiile imobiliare pentru cauza de moarte nu sunt supuse publicitatii.

Potrivit altei opinii (nemotivate) toate instrainarile sau constituirile de drepturi reale consimtite asupra bunurilor daruite sau lasate prin testament de catre donator sau legatar, pana la intentarea actiunii sau pana la transcrierea cererii, vor ramane neatinse; autorul nu face distinctie intre revocarea donatiei si a legatului.

Sub acest aspect, dobandirea de drepturi reale prin succesiune este opozabila fata de terti neconditionat de inscrierea in cartea funciara (art. 28 din Legea nr. 7/1996). Prin urmare, nu numai mostenitorii legali ci si legatarii sunt scutiti de necesitatea efectuarii formelor de publicitate. Dar la revocarea legatului pentru ingratitudine se pune problema opozabilitatii actelor incheiate de legatar cu tertii de buna credinta deoarece, in principiu, aceasta revocare nu produce efecte retroactive fata de terti. Din acest motiv, art. 834 C. civ. la care trimite implicit art. 930 C. civ., prevede necesitatea inscrierii cererii de revocare. Numai in acest sens instrainarile sau constituirile de drepturi reale consimtite de legatarul incorect, devin inopozabile fata de titularul actiunii in revocare.

14. Stabilirea masei succesorale in cazul in care la deschiderea mostenirii exista descendenti nedemni sau renuntatori. Potrivit unor opinii, rezerva succesorala urmeaza a fi calculata tinand seama de descendentii renuntatori sau nedemni intrucat, dispozitiile art. 841 C. civ. se refera la copiii lasati (deci care sunt in viata la data deschiderii mostenirii), iar rezerva succesorala are un caracter colectiv.

Opinia dominanta in doctrina consta in aceea potrivit careia, la stabilirea rezervei urmeaza a se tine seama numai de descendentii care vin efectiv la mostenire (rezerva fiind parte a mostenirii), iar nu si de cei care, datorita nedemnitatii succesorale sau a renuntarii, sunt straini de mostenire. Aceasta intrucat, prin copii lasati, legea are in vedere in aceasta interpretare, copiii lasati ca mostenitori, iar rezerva are caracter colectiv in raporturile dintre cei care o mostenesc si nu in raport cu persoanele straine de mostenire.

15. Stabilirea rezervei succesorale in cazul in care mai multi descendenti de grad subsecvent vin la mostenire in nume propriu. O astfel de situatie apare in cazul in care, succesibilii de gradul I sunt nedemni sau renuntatori (motiv pentru care nu pot fi reprezentati) si au mai multi urmasi.

Potrivit unor opinii daca descendentii de grad mai indepartat vin la mostenire in nume propriu, rezerva se calculeaza in functie de numarul descendentilor care vin la mostenire si nu pe tulpini, deoarece mostenesc proprio nomine si nu prin reprezentare; totodata, ascendentul lor nu este obligat sa accepte mostenirea (art. 686 C. civ.), chiar daca aceasta ar avea drept consecinta sporirea rezervei succesorale.

Chiar daca aceasta solutie este in concordanta cu regulile ce guverneaza reprezentarea succesorala, nu trebuie omis faptul ca rezerva are un caracter imperativ si nu poate fi majorata prin vointa descendentilor ori impotriva vointei defunctului, ceea ce duce la concluzia ca rezerva se stabileste tot in functie de numarul descendentilor de gradul I. Se impune precizarea ca daca la mostenire vin descendenti de grad mai indepartat in nume propriu, numai stabilirea rezervei se face in functie de numarul copiilor defunctului (pe tulpini), dar impartirea rezervei intre descendenti de grad subsecvent se face in mod egal, pe capete. Aceasta deoarece, art. 840 C. civ. vizeaza numai cuantumul rezervei si nu modalitatea de impartire, ceea ce se face conform regulilor ce guverneaza mostenirea legala.

16. Impartirea rezervei sotului supravietuitor in concurs cu alti mostenitori rezervatari. Referitor la aceasta ipoteza s-a pus problema daca rezerva sotului supravietuitor se va imputa (se va socoti, se va deduce) asupra cotitatii disponibile, sau asupra rezervei descendentilor sau parintilor.

Intr-o prima varianta, s-a raspuns in sensul ca rezerva sotului supravietuitor se imputa exclusiv asupra cotitatii disponibile, micsorand-o si nu asupra rezervei descendentilor sau a parintilor, care ramane neatinsa.

Solutia este criticata deoarece, nu tine seama de modificarile aduse codului civil prin Legea nr. 319/1944.

Intr-o alta varianta, rezerva sotului supravietuitor nu se poate imputa exclusiv asupra rezervei mostenitorilor rezervatari cu care vine in concurs, dar nici exclusiv asupra cotitatii disponibile.

Insasi punerea problemei in aceste doua variante este inexacta.

In realitate, Legea nr. 319/1944 recunoscand inclusiv dreptul la rezerva al sotului supravietuitor din averea celuilalt sot, drepturile sale trebuie imputate (socotite) asupra masei succesorale (nu exclusiv asupra cotitatii disponibile si nici exclusiv asupra rezervei descendentilor sau parintilor) pentru ca aceste drepturi sunt prevazute de lege nu din cotitatea disponibila si nici din rezerva celorlalti mostenitori cu care vine in concurs., ci din intreaga mostenire a sotului decedat, din care legea a defalcat in favoarea sa o anumita cota succesorala ca mostenire legala si o cota mai redusa (1/2 din prima) drept rezerva succesorala. Prin urmare drepturile celorlalti mostenitori prevazute de C. civ., inclusiv rezerva, urmeaza a fi satisfacute dupa deducerea cotei prevazute de legea nr. 319/1944 in favoarea sotului supravietuitor.

17. Raportul datoriilor. Natura juridica. Intr-o formulare laconica dar cu importante consecinte practice, alaturi de raportul donatiilor, art. 738 C. civ. prevede obligatia fiecarui mostenitor de a raporta la masa succesiunii – sumele ce este dator catre succesiune.

Prin urmare, daca un mostenitor are o datorie fata de mostenire, ea se lichideaza nu prin plata sau prin dare in plata, ci prin institutia raportului in modalitatea luarii mai putin (prin preluare sau prin imputatie).

Potrivit unei opinii, raportul datoriilor ar fi o varianta a raportului donatiilor, avand acelasi domeniu de aplicabilitate (intre descendenti si sotul supravietuitor, numai in cazul partajului succesoral si numai a datoriilor existente la data deschiderii mostenirii).

Potrivit altor pareri, raportul datoriilor este un mod de lichidare a datoriilor proprii impartelii, destinat sa asigure egalitatea intre copartasi, sau altfel zis, este o operatiune de partaj (raport prin luare mai putin), iar nu de plata. In consecinta, el este aplicabil nu numai in raporturile dintre descendenti si sotul supravietuitor, dar si in raporturile dintre alti mostenitori, inclusiv legatarii universali sau cu titlu universal. Aceasta deoarece art. 738 C. civ. se refera la „fiecare erede”, iar art. 751 restrange domeniul de aplicatie numai in privinta donatiilor nu si a datoriilor. Pe de alta parte, raportul datoriilor poate fi aplicat in cazul oricarei datorii nascute in timpul si din cauza indiviziunii.

Aceasta din urma orientare este acceptata cu precizarea ca lichidarea datoriilor prin raport nu presupune neaparat o imparteala, o operatiune de partaj. Lichidarea prin raport a datoriilor poate avea loc si fara iesirea din indiviziune a mostenitorilor (cum ar fi in cadrul procedurii succesorale notariale) fara ca mostenitorii sa imparta restul bunurilor succesorale.

18. Imparteala liberalitatilor si cumulul rezervei cu cotitatea disponibila. Gratificatul este mostenitor rezervatar, iar liberalitatea este raportabila. In principiu, daca liberalitatea dispusa in favoarea mostenitorului rezervatar este raportabila, ea constituie un simplu avans asupra partii de mostenire la care are dreptul gratificatul si nu are caracterul unei liberalitati definitive (preciputare).

In ipoteza in care liberalitatea depaseste cota rezervatara a gratificatului, se pune problema daca excedentul se imputa asupra cotitatii disponibile, sau asupra rezervei globale a tuturor mostenitorilor rezervatari care beneficiaza de raport.

In doctrina este acceptata solutia potrivit careia excedentul se imputa (se deduce) asupra cotitatii disponibile – daca dispunatorul nu a stipulat ca acest excedent se imputa asupra rezervei globale, pentru a lasa libera cotitatea disponibila pentru alte liberalitati – pe care o va putea epuiza, atragand ineficacitatea liberalitatilor ulterioare. Prin urmare, mostenitorul rezervatar gratificat cu o liberalitate raportabila, cumuleaza rezerva cu cotitatea disponibila.

In raporturile cu comostenitorii, liberalitatea imputata asupra cotitatii disponibile va profita nu numai gratificatului, ci va fi impartita intre toti mostenitorii, inclusiv gratificatul, potrivit cotelor legale asupra mostenirii.

19. Termenul de optiune succesorala. Natura juridica. In consens cu art. 700 C. civ., 701 C. civ. si cu Decretul nr. 73/1954, termenul de optiune succesorala de 6 luni de la deschiderea succesiunii a fost calificat ca un termen de prescriptie. Aceasta calificare a fost criticata ca fiind o inadvertenta, datorita faptului ca prescriptia extinctiva presupune stergerea dreptului la actiune in sens material, iar dreptul de optiune succesorala nu constituie un drept la actiune, ci un drept subiectiv care trebuie valorificat in termenul prevazut de lege, sub sanctiunea decaderii.

Instanta suprema a statuat ca termenul de exercitare a optiunii succesorale trebuie considerat tot un caz de prescriptie a dreptului la actiune, iar nu de prescriptie a dreptului material. Asa fiind, termenul de prescriptie a dreptului de optiune succesorala este susceptibil de intrerupere, suspendare si repunere in termen, fiindu-i aplicabile regulile care guverneaza materia prescriptiei extinctive.

In consecinta, doctrina apreciaza ca nu exista motive suficient de temeinice pentru care acest termen sa fie sustras regimului de drept comun al prescriptiei extinctive, el oferind solutii corespunzatoare problemelor ce se pun in practica.

20. Domeniul de aplicabilitate al termenului de optiune succesorala. In doctrina si jurisprudenta s-a pus problema daca termenul de 6 luni de optiune succesorala, vizeaza sau nu si legatele cu titlu particular.

Practica judiciara traditionala sprijinita de doctrina a adoptat solutia potrivit, careia termenul de 6 luni nu se aplica in cazul legatelor cu titlu particular, in privinta lor fiind aplicabile dispozitiile referitoare la prescriptia de drept comun.

Bunaoara, daca obiectul unui legat il reprezinta un bun individual determinat, dreptul real al legatarului particular se naste la data deschiderii mostenirii si poate fi realizat pe calea actiunii in revendicare care este imprescriptibila; daca legatul consta intr-un lucru determinat prin gen, in patrimoniul legatarului se naste o creanta ce poate fi valorificata printr-o actiune personala prescriptibila in 3 ani (art. 3 din Decretul nr. 167/1958).

Doctrina de data mai recenta s-a exprimat in sensul ca este de neacceptat ca pentru unii mostenitori termenul sa fie de 6 luni, iar pentru altii de drept comun; totodata, nu este admis ca o persoana sa dobandeasca ceva fara sa-si manifeste vointa in acest sens, iar termenul de succesiune se interpreteaza in sensul ca se refera si la legatele cu titlu particular. In consecinta, termenul general de prescriptie se aplica exercutarii legatelor particulare, iar nu acceptarii lor; acceptarea legatelor particulare trebuie sa aiba loc in termenul prevazut de art. 700 C. civ.

21. Retractarea renuntarii la mostenire. Efecte. Ca efect al retractarii renuntarii, succesibilul devine mostenitor acceptant. Se pune intrebarea daca acceptarea este pura si simpla sau sub beneficiu de inventar.

Intr-o prima varianta, este admisa solutia potrivit careia succesibilul va putea accepta mostenirea pur si simplu, sau sub beneficiu de inventar.

Intr-o alta varianta, admisa de majoritatea autorilor, retractarea renuntarii constituie prin ea insasi o acceptare pura si simpla a mostenirii; daca s-ar admite optiunea intre acceptarea pura si simpla si acceptarea sub beneficiu de inventar, atunci ar trebui admisa si varianta renuntarii din nou la mostenire, ceea ce ar introduce o nota de neseriozitate in materie. De la aceasta regula, legea prevede exceptia potrivit careia, in cazul minorilor si a persoanelor puse sub interdictie, acceptarea este socotita ca fiind facuta sub beneficiu de inventar (art. 19 din Decretul nr. 32/1954).