EXECUTAREA INDIRECTA A OBLIGATIILOR - EXECUTAREA PRIN ECHIVALENT -

EXECUTAREA INDIRECTĂ A OBLIGAŢIILOR - EXECUTAREA PRIN ECHIVALENT -

10.1. Notiune

Prin executarea indirecta a obligatiilor, numita si executarea prin echivalent, se întelege dreptul creditorului dea pretinde si a obtine de la debitor echivalentul prejudiciului pe care l-a suferit, ca urmare a neexecutarii, executarii cu întârziere sau executarii necorespunzatoare a obligatiei asumate.[1]

Aceasta înseamna ca atunci când nu mai este posibila executarea în natura a obligatiei creditorul are dreptul la despagubiri sau daune - interese care reprezinta echiva 525t1922f lentul prejudiciului pe care l-a suferit.

10.2. Categorii de despagubiri

Despagubirile sau daunele - interese sunt de doua feluri:

despagubiri compensatorii, care reprezinta echiva 525t1922f lentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea totala sau partiala a obligatiei;

despagubiri moratorii, care reprezinta echiva 525t1922f lentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a executarii cu întârziere a obligatiei. Aceste despagubiri se pot cumula cu executarea în natura a obligatiei, spre deosebire de despagubirile compensatorii care au rolul de a înlocui executarea în natura.[2]

10.3. Natura juridica a executarii indirecte a obligatiilor

Pornind de la definitia executarii indirecte a obligatiilor rezulta ca aceasta are natura juridica a unei raspunderi civile care poate fi , în raport de izvorul obligatiei, contractuala sau delictuala.

În Codul civil este reglementata distinct raspunderea civila delictuala, iar raspunderea contractuala este tratata la efectele obligatiilor, împreuna cu despagubirile, astfel ca în doctrina se afirma ca despagubirile reprezinta unul dintre aspectele posibile ale executarii obligatiei contractuale prin echivalent atunci când nu este posibila executarea în natura.

10.4. Conditiile raspunderii contractuale

Raspunderea contractuala este definita ca fiind obligatia debitorului de a repara pecuniar prejudiciul cauzat creditorului sau prin neexecutarea, executarea necorespunzatoare ori cu întârziere a obligatiilor nascute dintr-un contract valabil încheiat.[3]

Din analiza textelor Codului civil, rezulta ca pentru existenta raspunderii contractuale trebuie sa fie întrunite urmatoarele conditii:

fapta ilicita care consta în neexecutarea obligatiilor contractuale asumate de debitor;

existenta unui prejudiciu în patrimoniul creditorului;

existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicita a debitorului si prejudiciul creditorului;

vinovatia debitorului.

10.5. Conditiile acordarii de despagubiri

10.5.1. Prejudiciul

Prejudiciul consta în consecintele daunatoare de natura patrimoniala sau nepatrimoniala, efecte ale încalcarii de catre debitor a dreptului de creanta apartinând creditorului sau contractual, prin neexecutarea prestatiei sau prestatiilor la care s-a îndatorat.[4]

Conditia existentei prejudiciului rezulta din dispozitiile art. 1082 Cod civil potrivit caruia debitorul datoreaza daune - interese " de se cuvine".

În masura în care nu exista prejudiciu, actiunea creditorului având ca obiect plata despagubirilor urmeaza sa fie respinsa ca fiind lipsita de interes.

Prejudiciul este urmarea faptei ilicite a debitorului, fapta care consta în neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiei asumate.

Sarcina probei prejudiciului revine creditorului, cu exceptia situatiilor în care întinderea prejudiciului este stabilita de lege( de exemplu, în cazul obligatiilor care au ca obiect sume de bani, când legea fixeaza drept despagubire dobânda legala).

10.5.2. Vinovatia debitorului

Vinovatia debitorului reprezinta latura subiectiva a faptei debitorului, în sensul ca neexecutarea sau executarea necorespunzatoare, executarea cu întârziere a obligatiei îi este imputabila.

În principiu, pâna la proba contrara, neexecutarea obligatiei este imputabila debitorului.

Referitor la proba acestei conditii, distingem urmatoarele situatii:

în cazul obligatiilor de a nu face, creditorul va trebui sa dovedeasca faptul savârsit de debitor prin care s-a încalcat obligatia;

în cazul obligatiilor de a da si a face, creditorul trebuie sa dovedeasca existenta creantei, iar daca face aceasta dovada neexecutarea se prezuma, cât timp debitorul nu dovedeste executarea.

Debitorul va fi exonerat de raspundere numai daca va dovedi ca neexecutarea obligatiei se datoreaza cazului fortuit, fortei majore sau vinovatiei creditorului.

10.5.3. Punerea debitorului în întârziere

Punerea în întârziere consta într-o manifestare de vointa  din partea creditorului, prin care ele pretinde executarea obligatiei de catre debitor.

Potrivit art. 1079 alin 1 Cod civil, daca obligatia consta în a da sau a face, debitorul se va pune în întârziere printr-o notificare care i se va face prin tribunalul domiciliului sau. În cazul art. 1079 Cod civil, pentru a-si produce efectele, punerea în întârziere trebuie sa îmbrace una din urmatoarele forme:

notificare prin intermediul executorilor judecatoresti;

cererea de chemare în judecata a debitorului.

Debitorul este pus de drept în întârziere în urmatoarele cazuri[6]:

în cazurile determinate de lege (punerea în întârziere legala - art. 1079 pct. 1 Cod civil), de câte ori legea face sa curga de drept dobânda, care tine loc de daune- interese la obligatiile ce au ca obiect sume de bani;

când partile au convenit expres ca debitorul este în întârziere la împlinirea termenului (art. 1079 pct.2 Cod civil - punerea în întârziere conventionala);

când obligatia, prin natura sa, nu putea fi îndeplinita decât într-un termen determinat, pe care debitorul l-a lasat sa expire fara sa-si execute obligatia(art. 1079 pct. 3 si art. 1081 Cod civil);

în cazul obligatiilor continue, cum sunt obligatiile de furnizare a energiei electrice sau a apei;

în cazul încalcarii obligatiilor de a nu face (art. 1072 Cod civil).

Punerea în întârziere a debitorului produce urmatoarele efecte juridice:

de la data punerii în întârziere debitorul datoreaza daune -interese moratorii;

din acest moment creditorul este îndreptatit sa pretinda daune-interese compensatorii;

când obligatia consta în a da un bun individual determinat, ca efect al punerii în întârziere, riscul se stramuta asupra debitorului.

10.6. Evaluarea despagubirilor

10.6.1. Evaluarea judiciara

Modalitatea evaluarii despagubirilor de catre instanta de judecata este reglementata de art. 1084-1086 Cod civil:

la stabilirea despagubirilor, instanta de judecata va avea în vedere atât pierderea efectiv suferita cât si câstigul pe care creditorul nu l-a putut realiza;

în principiu, debitorul va fi obligat sa repare numai prejudiciul previzibil la momentul încheierii contractului;

debitorul este obligat sa repare numai prejudiciul direct, care se afla în legatura cauzala cu faptul care a determinat neexecutarea contractului.

10.6.2. Evaluarea legala

Evaluarea legala exista în cazul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea unei obligatii având ca obiect o suma de bani.

Astfel, conform art. 1088 Cod civil, "la obligatiile care de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legala, afara de regulile speciale în materie de comert, de fidejusiune, de societate. Aceste daune - interese se cuvin fara ca creditorul sa fie tinut a justifica vreo paguba; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecata, afara de cazurile în care , dupa lege, dobânda curge de drept."

Dobânzile legale[7] pentru obligatii banesti sunt stabilite prin Ordonanta Guvernului nr. 9/2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 356/2002.

10.6.3. Evaluarea conventionala

Un alt mod de evaluare a daunelor - interese este evaluarea facuta prin conventia partilor. Acest lucru se realizeaza prin inserarea în contract a unei clauze numita clauza penala.

Clauza penala este definita ca fiind acea conventie accesorie prin care partile determina anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii, executarii cu întârziere sau necorespunzatoare a obligatiei de catre debitorul sau.[8]

Clauza penala prezinta urmatoarele caractere juridice:

este o conventie accesorie;

are valoare practica deoarece fixeaza anticipat valoarea prejudiciului;

este obligatorie între parti, ca orice contract;

este datorata numai atunci când sunt întrunite toate conditiile acordarii de despagubiri.

Având o natura conventionala, clauza penala este menita sa stabileasca anticipat cuantumul prejudiciului ce-l va suferi creditorul, astfel încât instanta nu este chemata sa-l determine ea printr-o apreciere proprie, ci urmeaza doar sa constate daca executarea s-a facut sau nu în conditiile stipulate prin contract. Aceasta înseamna ca instanta nu poate pretinde creditorului obligatiei, care se prevaleaza de clauza penala, sa faca dovada prejudiciului suferit.

În practica, instantele au retinuta ca " penalitatile stipulate de parti în contractul de împrumut au caracterul unei clauze penale, stabilita pentru întârzierea executarii obligatiei de restituire a sumei împrumutate.

Aceasta clauza este interzisa în contractele de împrumut , deoarece daunele - interese pentru executarea cu întârziere sunt egale cu dobânda, care este echivalentul pentru lipsa folosintei banilor, asa cum rezulta din dispozitiile art. 1088 Cod civil."[10]