EXECUTAREA OBLIGATIILOR
1. EXECUTAREA DIRECTA A OBLIGATIILOR
Reclamanta
Societatea Comerciala "Textila"
Judecatoria Suceava a admis actiunea cu motivarea ca reclamanta a facut dovada livrarii produselor, si ca parata datoreaza penalitati de intarziere pentru refuzul nejustificat de plata, precum si daune cominatorii rezultate din dobanzile bancare achitate de reclamanta.
Parata a declarat apel, care a fost admis, parata fiind exonerata de plata daunelor. Instanta a retinut ca daunele cominatorii solicitate de reclamanta nu se pot acorda, data fiind imprejurarea ca nu s-a dovedit legatura cauzala intre neefectuarea platii pretului si plata dobanzilor bancare pentru creditele contractate de ea cu titlu de imprumut, necesare activitatii sale comerciale.
Reclamanta a declarat recurs, aratand ca gresit nu i s-au acordat daunele solicitate, care ii sunt datorate de par 212c24c ata, deoarece prin neachitarea pretului la scadenta facturilor s-au produs dobanzi bancare din culpa paratei.
a) Care sunt conditiile ce trebuie indeplinite pentru acordarea de daune interese ?
b) Se aplica daunele cominatorii la obligatiile care constau in sume de bani ? Dar la obligatiile de a da ?
c) Este fondat recursul reclamatei ?
Judecatoria Iasi a admis cererea reclamantei impotriva paratului, care va fi obligat la plata unor daune cominatorii de 5000 lei pentru fiecare zi de intarziere, de la data ramanerii definitive a hotararii.
In dovedirea actiunii reclamanta a aratat ca minorul i-a fost incredintat spre crestere si educere, si ca executerea hotararii nu este posibila, datorita atitudinii paratului, asa cum rezulta din procesul verbal al executorilor judecatoresti.
Paratul s-a aparat aratand ca minorul a fost crescut de la nastere de parintii sai si ca acesta nu doreste sa fie luat de mama lui. Paratul a afirmat in continuare ca a existat o singura incercare de executare a hotararii, la care nu s-a opus, dar in momentul in care copilul a inceput sa planga, nedorind sa fie luat de mama, paratul a declarat ca va da copilul cand acesta va dori sa se duca la mama.
Instanta a apreciat ca sunt intrunite cerintele art. 1075 si urm. din C.civ., si se impune constrangerea sa pentru indeplinirea obligatiei, pentru plata unor daune cominatorii pe fiecare zi de intarziere, intrucat executerea hotararii nu este posibila, datorita atitudinii paratului, asa cum rezulta din procesul verbal al executorilor judecatoresti.
a) Ce reprezinta daunele cominatorii ?
b) A procedat corect instanta ?
c) In ce situatie nu se acorda aceste daune ?
X creditor al sumei de 10.000.000 lei la care a fost obligat paratul Y prin hotararea judecatoreasca nr. 3 din 03.05.1997, ce constituie titlu executoriu a solicitat instantei sa fie despagubit de parat si cu contravaloarea dedusa din devalorizarea monetara, raportata la creanta respectiva, adica reactualizarea debitului prin aplicarea coeficientului de inflatie, care era de 20.000.000 lei.
Actiunea reclamantului a fost introdusa la data de 04.07.1999, iar instanta de fond a admis-o ca intemeiata, insa tribunalul a admis apelul paratului si a schimbat sentinta in sensul ca a redus suma la care a fost obligat acesta initial pe considerentul ca daunele interese puteau fi cerute doar de la data cand s-a inceput executarea silita, deoarece, doar de la acel moment paratul putea fi considerat de rea-credinta si deci, devalorizarea nu le este imputabila acestora de indata ce reclamantul nu s-a ocupat de punerea in executare a hotararii.
Impotriva deciziei tribunalului reclamantul a declarat recurs.
Ce va decide Curtea de Apel ? Motivati.
2. EXECUTAREA INDIRECTA A OBLIGATIILOR
1.
Prin antecontractul de vanzare-cumparare, parata R.M. s-a obligat ca, in situatia in care renunta la incheierea actului in forma autentica, sa restituie reclamantului suma de 50.000 lei, reprezentand dublul avansului platit de acesta din pretul garsonierei.
Judecatoria a admis in parte actiunea formulata de reclamant si a obligat-o pe parata la plata sumei de 50.000 lei daune-interese, retinand ca parata a vandut garsoniera unei alte persoane.
Reclamantul a declarat apel, criticand hotararea in sensul ca suma de 50.000 lei nu acopera integral pierderea suferita si beneficiul de care a fost lipsit, solicitand obligarea intimatei la plata sumei de 2.500.000 lei.
a) Ce conventie s-a incheiat intre parti ?
b) Ce decide instanta de apel ? Motivati.
Intre reclamanta si parata s-a incheiat un contract de imprumut avand ca obiect o insemnata suma de bani, pentru o perioada de un an. Totodata, partile au convenit printr-o conventie accesorie, ca pentru neexecutarea obligatiilor asumate, partea in culpa va plati celeilalte parti despagubiri o suma de bani, chiar pentru intarziere in executare.
Instanta a admis in parte actiunea formulata de reclamanta si a obligat parata la restul din pretul datorat, penalitati de intarziere, respingand insa capatul de cerere privind dobanzile bancare pentru creditele realizate de reclamanta, ca urmare a neachitarii la timp a sumelor datorate de parata.
Reclamantul a declarat apel, in ceea ce priveste respingerea capatului de cerere privitore la dobanzi.
a) In caz de neexecutare a obligatiei de catre debitor, creditorul poate cere alaturi de executarea in natura a obligatiei si despagubirile evaluate de parti ? Dar in cazul in care partile au stabilit evaluarea despagubirilor pentru intarziere la executare, ce posibilitate are creditorul ?
b) Va fi admis apelul reclamantei ?
La data de 15.06.1995 intre A. si B. s-a incheiat o conventie in baza careia B. urma sa produca un numar de 10 bucati de piese auto pana la data de 06.07.1995, in schimbul carora a primit pretul convenit.
Dupa expirarea termenului de productie, constatand ca B. nu si-a indeplinit obligatiile contractuale privind confectionarea pieselor, pentru care primise anticipat pretul, A. a formulat actiune in justitie solicitand obligarea debitorului la plata de daune interese, reprezentand echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a nerespectarii de catre parat a obligatiilor contractuale.
a) Ce fel de despagubiri a solicitat reclamantul ?
b) De cate feluri sunt daunele interese si care este importanta acestei clasificari ?
c) Era necesara punerea in intarziere a debitorului ?
d) Cand se realizeaza punerea de drept in intarziere a debitorului si ce efecte se produc din acel moment ?
La 29.11.1998, A.B. l-a chemat in judecata pe C.D., solicitand obligarea lui la plata de despagubiri reprezentand chiria datorata pe perioada contractata (1-31 octombrie), dobanzile de intarziere si cheltuielile de judecata.
In motivarea actiunii se arata ca, prin contractul intervenit intre parti, paratul s-a obligat ca in schimbul spatiului ce i-a fost asigurat de reclamant in vederea exercitarii profesiei sale de fotograf, sa-i plateasca chirie in suma de 300.000 lei pe zi in perioada 1-31octombrie.
La punctul 3. din contract s-a prevazut clauza, conform careia, in cazul in care paratul va renunta, indiferent din ce motive, la executarea contractului, va suporta plata sumei de 10.000 lei pentru fiecare zi, drept daune pentru reclamanta.
Desi reclamanta si-a indeplinit obligatia si paratul si-a exercitat profesia in spatiul pus la dispozitie, el nu si-a achitat suma datorata.
Prima instanta a admis actiunea asa cum a fost formulata.
Tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de parat.
a) Ce conventie au incheiat partile ?
b) Care sunt caracterele juridice ale conventiei de la punctul 3 ?
c) Au procedat corect instantele ?
3. DREPTURILE CREDITORULUI ASUPRA PATRIMONIULUI DEBITORULUI
Reclamantul N.C. a chemat in judecata pe paratul C.N. si C.I., solicitand anularea contractului de vanzare-cumparare incheiat de cei doi parati, ca fiind lovit de nulitate absoluta.
In motivarea actiunii, se sustine ca intre reclamant si C.I. a avut loc un proces in care s-a pronuntat sen.civ. nr. 8734/1.06.1995, in baza careia C.I a fost obligat sa-i plateasca reclamantului suma de 5.000.000. lei, hotarare ce a fost pusa in executare, debitorul fiind somat de executor asupra necesitatii executarii acestei hotarari. In partea finala a actiunii se solicita constatarea nulitatii absolute intervenita prin frauda la lege ca urmare a vanzarii cu rea-credinta a bunului altuia.
Cum paratul nu si-a exercitat obligatia de plata a acestei sume catre reclamant, acesta din urma a apelat la calea executarii silite intocmind dosar de comandament, dar intre timp paratul C.I. instraineaza cu titlu oneros catre fiul sau C.N. bunul supus urmaririi silite ( un apartament). La interogatoriu, C.N. a recunoscut ca a avut cunostiinta de executarea silita ce purta asupra imobilului.
Instanta de fond respinge actiunea reclamantului, motivand ca: in speta nu a interveni nici una din cauzele de constatare a nulitatii absolute in sensul ca nu se poate retine o fraudare a legii prin incheierea contractului mentionat; vanzarea bunului altuia ca motiv de nulitate absoluta nu se justifica intrucat nu ne aflam intr-o asemenea situatie. Instanta a mai retinut ca reclamantul nu a fost parte la incheierea contractului de vanzare-cumparare si deci nu poate cere anularea acestui contract fiind tert fata de contract.
Sentinta instantei a fost apelata.
a) Ce raport juridic intalnim in speta ?
b) Este incident in speta vreun motiv de nulitate a contractului de vanzare-cumparare ?
c) Se poate invoca nulitatea unui contract de catre un tert ?
d) Ce actiune are la dispozitie creditorul ? Ce trebuie sa dovedeasca acesta pentru intentarea actiunii ?
e) Din punct de vedere procedural instanta a procedat corect ?
f) Este fondat apelul ?
2.
Reclamanta D.M. a chemat in judecata pe V.M., B.T. si B.I. solicitand desfiintarea contractului de intretinere intervenit intre V.M. si ceilalti doi parati.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca V.M. a instrainat constructiile situate in comuna Darasti pentru a deveni insolvabila si a nu-i mai plati suma de 31.500.000 lei ce i-o datoreaza in baza unei sentinte civile de partaj ramasa definitiva.
Judecatoria a respins ca nefondata actiunea cu motivarea ca nu s-a facut dovada ca V.M. si-a instrainat imobilul in scopul prejudicierii reclamantei, care de fapt nici nu a pus in executare sentinta de partaj. Intrucat contractul de intretinere are un caracter aleatoriu, iar partile contractante au obligatia sa-i respecte clauzele, numai in situatia in care partile nu-si respecta obligatiile contractul poate fi desfiintat, desfiintarea neputand fi posibila la cererea reclamantei care nu este parte in contract.
a) Este corecta motivarea instantei ?
b) Care este sediul materiei acestei actiuni si care este domeniul sau de aplicare ?
c) Care sunt conditiile promovarii acestei actiuni ?
d) Ce efecte juridice are actiunea introdusa de reclamant in cazul tertului beneficiar ?
Prin actul sub semnatura privata incheiat la data de 01.03.1992, A imprumuta lui B suma de 100.000.000 lei pentru o perioada de trei ani, de fata fiind si martorii C si D.
La data de 08.04.1996, urmare refuzului lui B de a-i restitui suma imprumutata, A introduce actiune la instanta de judecata, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligat a-i restitui suma de bani imprumutata si daune de intarziere incepand cu data la care a expirat contractul.
La putin timp dupa chemarea sa in judecata, B vinde lui C, prin act autentic, atat apartamentul cat si autoturismul proprietatea sa.
Luand cunostiinta despre aceasta vanzare, A cheama in judecata pe B si C pentru revocarea actului incheiat intre ei (actiunea pauliana).
In solutionarea actiunii in pretentii, instanta de judecata a admis actiunea asa cum a fost formulata de reclamantul A, obligandu-l pe B la plata sumei de 100.000.000 lei, precum si la daune de intaziere incepand cu 01.03.1995, data la care trebuia sa restituie imprumutul.
In ceea ce priveste actiunea revocatorie, aceasta a fost respinsa de instanta pe motiv ca reclamantul, pe de o parte nu detinea inca un titlu executoriu, iar pe de alta parte nu dovedise reaua-credinta a lui C (tertul dobanditor) la incheierea actului.
a) Este corecta solutia instantei in actiunea in pretentii raportat la conditiile de acordare a daunelor interese pentru neexecutarea la termen a unei obligatii ? Motivati.
b) Care sunt conditiile exercitarii actiunii pauliene ?
c) Este corecta solutia instantei ? Motivati.
d) Daca actiunea pauliana introdusa de catre D este admisibila, care este efectul acesteia ?
S.H. a convenit cu C.D., ca acesta din urma sa-i vanda un teren viran, teren aflat in indiviziune cu sotia sa E.D.
C.D. si-a luat obligatia de a obtine consimtamantul sotiei sale si de a procura actele necesare autentificarii.
Prin actul incheiat in forma autentica, C.D. recunoaste ca a primit un aconto din pretul stabilit si se obliga ca daca intr-o luna de zile nu va prezenta actele necesare autentificarii contractului si nu va obtine consimtamantul sotiei sale, va restitui lui S.N. suma primita aconto.
C.D. nu si-a indeplinit aceasta obligatie.
In aceste conditii, S.H. a chemat in judecata pe C.D. pentru restituirea acontului primit.
Prima instanta a admis actiunea. Aceasta hotarare a fost confirmata si de instanta superioara.
Dupa pronuntarea primei hotarari, dar inaintea confirmarii ei prin hotararea instantei superioare, C.D. si sotia sa au vandut, prin contract autentificat, acelasi imobil sotilor A.
S.H. a chemat in judecata pe sotii A. precum si pe C.D. pentru anularea contractului de vanzare in ceea ce priveste ½ din imobil, adica pentru partea lui C.D., sustinand ca a fost facut in frauda drepturilor sale de creanta.
Prima instanta a respins actiunea ca nefondata, cu motivarea ca sotii A. nu au stiut ca C.D. a vandut terenul reclamantului S.H. mai inainte de a-l vinde lor, neavand cunostinta de procesul existent intre S.H si C.D., astfel ca nu exista conventia frauduloasa intre debitor si tertii dobanditori.
Instanta superioara, admitand apelul, a anulat contractul de vanzare-cumparare pentru ½ parte indiviza a terenului in litigiu, cu motivarea ca sotii A. au stiut ca terenul a mai fost vandut inainte lui S.H. si astfel ei trebuiau sa stie ca, prin cumpararea partii lui C.D. din imobil, prejudiciaza pe reclamant, care nu mai avea din ce sa se despagubeasca pentru acontul din pret pe care il platise lui C.D.
a) Ce actiune a formulat reclamantul si care este scopul acestei actiuni?
b) Ce trebuie sa dovedeasca reclamantul pentru a opera raspunderea paratului ?
c) Care din cele doua solutii este cea legala ?
5.
Reclamantii N.S si A.C. au chemat in judecata pe R.I. si P.N. solicitand sa se dispuna anularea donatiei facute de R.I. paratului P.N. prin contractul de donatie autentificat si sa se aduca in patrimoniul sus numitului partea donata pentru a fi pusa la dispozitia reclamantilor, in calitatea lor de creditori ai dispunatorului.
In motivarea actiunii reclamantii au aratat ca R.I. a fost obligat sa plateasca, prin hotarare judecatoreasca suma de 32.500.000 lei si ca pentru a se sustrage executarii, el a donat dreptul sau de proprietate din locuinta situata in orasul Sinaia nepotului sau P.N., parat in aceasta actiune.
Judecatoria a respins actiunea ca nefondata. In motivarea actiunii, instanta a aratat ca nu sunt indeplinite conditiile actiunii pauliene, fiindca instrainarea bunului s-a facut anterior obtinerii de catre reclamanti a titlurilor executorii impotriva lui R.I. Reclamantii au obtinut o hotarare care a ramas definitiva dupa instrainarea imobilului. Paratului P.N., mai arata instanta, nu i se poate imputa vreo culpa sau reaua credinta in cazul acestei instrainari nefiind facuta vreo dovada ca el a avut cunostinta de faptul ca cel care a instrainat imobilul era debitorul reclamantilor, motiv pentru care, de asemenea nu se poate anula actul de instrainare.
Tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de parati. In motivarea deciziei, tribunalul a mai aratat ca actul juridic de instrainare nu se poate revoca, indiferent daca este cu titlu gratuit sau oneros, deoarece nu s-a facut dovada ca s-a incheiat in frauda creditorilor, deci a reclamantilor, care asa cum a retinut si judecatoria la data instrainarii bunului nu aveau titluri executorii impotriva aceluia care a facut instrainarea.
a) Pentru promovarea actiunii pauliene este necesara existenta unui titlu executoriu ?
b) In cazul in care bunul a fost instrainat cu titlu gratuit, reclamantul trebuie sa mai faca dovada conventiei frauduloase a dobanditorului bunului ? Dar in cazul in care instrainarea s-a facut cu titlu oneros ?
c) Au procedat corect instantele ?
|