Efectele generale ale relatiilor de familie. Obligatia de intretinere
Obligatia legala de intretinere este indatorirea impusa de lege unei persoane de a acorda altei persoane mijloacele necesare traiului, inclusiv satisfacerea nevoilor spirituale, precum si – in cazul obligatiei de intretinere a parintilor fata de copiii lor minori – mijloacele pentru educarea, invatatura si pr 343d38d egatirea lor profesionala.[1]
Fundamentul obligatiei de intretinere consta in solidaritatea de familie si reprezinta reflectarea pe plan material a relatiilor de afectiune si sprijin moral care exista intre membrii acesteia. In trecut, respectarea acestei obligatii esentiale era singura modalitate care asigura supravietuirea familiei in situatiile de criza, deoarece statul nu se implica in aceste probleme. Ea isi pastreaza actualitatea si in epoca moderna, in ciuda faptului ca, in anumite situatii, societatea a preluat o parte din aceste obligatii. Drepturile din materia asigurarilor sociale sau a protectiei sociale si obligatia de intretinere din dreptul familiei nu se exclud reciproc, deoarece au fundamente diferite, ele putand sa coexiste, fiind complementare. Dar, situatia creditorului obligatiei de intretinere de beneficiar al unor ajutoare din partea societatii trebuie luata in considerare la aprecierea starii de nevoie.
Ca si celelalte obligatii de dreptul familiei, obligatia de intretinere exista de obicei in forma latenta, membrii familiei asigurandu-si sprijin material, in majoritatea cazurilor, de bunavoie, fara a apela la forta coercitiva a statului. Obligatia de intretinere este o obligatie naturala.
Persoanele intre care Codul familiei stabileste obligatia de intretinere.
Potrivit art. 86 alin. 1: Obligatia de intretinere exista intre sot si sotie, parinti si copii, cel care infiaza si infiat, bunici si nepoti, strabunici si stranepoti, frati si surori, precum si intre celelalte persoane anume prevazute de lege.
Dreptul roman actual are o conceptie generoasa cu privire la obligatia de intretinere. De exemplu, dreptul francez reglementeaza mult mai restrictiv aceasta problema.
In doctrina franceza se arata ca obligatia de intretinere este structurata pe doua niveluri: un prim nivel, care asigura un grad mai ridicat de protectie, exista intre soti si intre parinti si copiii lor minori. Aceasta deoarece, indirect, rezulta din obligatia de a contribui la cheltuielile casatoriei si din cea de crestere a copiilor minori. Al doilea nivel exista intre celelalte persoane prevazute de lege, avand ca obiect numai cele necesare traiului, deci o intensitate mai redusa.
Capitolul I
Caracterele obligatiei de intretinere
1. Caracterul de ordine publica al obligatiei de intretinere
O persoana poate cere intretinere in justitie de la un membru al familiei sale numai daca indeplineste conditiile cerute de lege. Caracterul de ordine publica se justifica prin aceea ca solidaritatea de familie nu este numai o problema privata, ci intereseaza intreaga societate. Dar, norma juridica stabileste numai un minim necesar care este de ordine publica. In viata de fiecare zi, mai ales in cazul sotilor si al copiilor minori crescuti de parinti, intretinerea are un caracter mult mai complex decat minimum necesar cerut de lege. De fapt, sotii isi indeplinesc de bunavoie obligatia de a contribui la cheltuielile materiale ale casatoriei, care este mult mai larga. In practica romaneasca nu s-a pus, pana acum, problema returnarii acestor cheltuieli. Dar contributia sotilor la dobandirea bunurilor comune se stabileste in functie de aportul lor efectiv.
2. Caracterul legal al obligatiei de intretinere.
Obligatia de intretinere este o obligatie legala deoarece isi are temeiul in lege. Atunci cand membrii familiei traiesc despartiti, incheierea unor conventii care sa aiba ca obiect intretinerea nu este ilicita. Prin ele se poate stabili o intretinere in cuantumul prevazut de lege sau peste acesta si modalitatile concrete de executare a acesteia. Se poate pune problema caracterului ilicit al acestor conventii, in masura in care cauza lor a fost, de exemplu, determinarea celuilalt sot de a accepta divortul. Totusi, acest pericol nu poate genera caracterizarea lor ca fiind ilicite in sine, deoarece frauda nu se prezuma. In cazul in care partile au incheiat o asemenea conventie, obligatia de intretinere nu mai este o obligatie legala propriu-zisa.
Nu se poate renunta la dreptul de intretinere pentru viitor, deoarece, prin aceasta cel indreptatit la intretinere s-ar expune sa ramana fara mijloace de existenta, in cazul in care s-ar afla in nevoie din cauza incapacitatii de a munci, ceea ce legea a urmarit sa inlature prin instituirea obligatiei de intretinere. O asemenea renuntare este nula. In schimb, odata nascut dreptul la intretinere, cel indreptatit poate fie sa nu si-l valorifice, fie, dupa valorificarea lui, sa nu ceara executarea hotararii obtinute. Deci, renuntarea la dreptul la intretinere pentru trecut este valabila.[2]
3. Caracterul personal al obligatiei de intretinere.
Aceasta obligatie este inseparabil legata de persoana debitorului, dar si a creditorului sau.
4. Caracterul succesiv al obligatiei de intretinere.
Acest caracter presupune ca, in principiu, obligatia de intretinere se executa prin obligatii succesive, deoarece este destinata sa satisfaca nevoile actuale ale beneficiarului ei.
Capitolul II
Conditiile obligatiei de intretinere.
A. Starea de nevoie a creditorului
Aceasta este o conditie fundamentala a nasterii obligatiei de intretinere, deoarece numai o persoana care este lipsita de mijloace de trai poate apela la membrii familiei sale pentru a obtine intretinere. Potrivit art. 86 alin. 2 din Codul familiei, are drept la intretinere numai acela care se afla in nevoie, neavand putinta unui castig din munca, din cauza incapacitatii de a munci.
Determinarea starii de nevoie a creditorului obligatiei de intretinere. Textul de lege nu arata care pot fi cauzele care determina incapacitatea de a munci. Ele pot fi determinate de starea sanatatii, de varsta sau de factori de natura sociala. Practica si doctrina au aratat ca, prin incapacitate de munca, nu trebuie sa se inteleaga numai o incapacitate absoluta, datorata unor cauze de ordin fiziologic, medical, ci si incapacitatea care deriva din satisfacerea unor cerinte de ordin social. In aceasta din urma situatie se gaseste copilul major care se afla in continuarea studiilor. Acest copil devenit major are dreptul la intretinere de la parintii sai pentru a-si termina formarea profesionala, fiind considerat pana la aceasta terminare ca se afla in incapacitate de munca. Incapacitatea de munca poate fi totala sau partiala. In situatia incapacitatii partiale de munca, intretinerea se acorda proportional cu gradul de incapacitate.[3]
Starea de nevoie se apreciaza si in functie de nivelul obligatiei de intretinere. In ceea ce priveste primul nivel (intre soti si obligatia de intretinere a parintilor fata de copiii lor minori), o diferenta de nivel de trai poate constitui justificare pentru obligarea la intretinere a debitorului. In ceea ce priveste al doilea nivel (intre celelalte persoane prevazute de lege), prin stare de nevoie trebuie sa se inteleaga lipsa celor necesare traiului. De exemplu, situatia modesta, dar nu de necesitate a parintilor, nu obliga la intretinere pe copiii lor majori, chiar daca au un nivel de trai ridicat.[4]
Starea de nevoie a creditorului trebuie raportata la absenta veniturilor. Dar o persoana care nu desfasoara activitati profesionale care ii pot aduce venituri, dar este apta pentru aceasta, nu are drept la intretinere.
Starea de nevoie este o situatie de fapt care poate fi dovedita cu orice mijloace de proba. Sarcina probei revine reclamantului.
B. Debitorul are mijloacele necesare pentru plata intretinerii
Debitorul poate fi obligat la intretinere numai daca are posibilitatea sa o acorde. Aceasta posibilitate se raporteaza in primul rand la veniturile sale. Dar trebuie luata in considerare si aptitudinea de a munci, mai ales in cazul obligatiei de intretinere a parintilor fata de copiii lor minori. Incetarea voluntara a raporturilor de munca este asimilata fraudei si nu permite diminuarea obligatiei de intretinere.[5]
Trebuie tinut cont nu numai de posibilitatile, ci si de obligatiile debitorului.
Capitolul III.
Modalitatile de fixare a intretinerii.
Intretinerea poate fi stabilita in bani sau in natura.
Cel mai adesea, intretinerea se concretizeaza in stabilirea unei pensii de intretinere. In ciuda inconvenientelor rezultand din multiplicarea situatiilor conflictuale, aceasta modalitate este preferata in practica deoarece raspunde cel mai bine scopului obligatiei de intretinere: asigurarea celor necesare traiului si caracterului flexibil al acesteia (in functie de nevoile creditorului si posibilitatile debitorului). Daca nevoile creditorului se modifica (in sensul ca nu se mai afla in stare de nevoie sau aceasta stare se accentueaza) sau posibilitatile debitorului se schimba (fie in sensul ca i se diminueaza veniturile, fie in sensul ca acestea cresc), oricare dintre parti poate cere recalcularea pensiei de intretinere in functie de noile circumstante. Schimbarea conditiilor inlatura caracterul de lucru judecat al vechii hotarari.
Pensia de intretinere are ca scop asigurarea celor necesare traiului pentru cel aflat in nevoie. Din acest caracter al obligatiei de intretinere decurg urmatoarele consecinte:
a) pensia de intretinere se datoreaza numai pentru viitor;
b) pensia de intretinere fiind absolut necesara persoanei care o primeste pentru a putea trai, legea a pus-o la adapostul urmaririi creditorilor. Aceasta nu poate face obiectul executarii silite;
c) dreptul la alimente nu poate fi cesionat si nu poate fi opus in compensatie.
Exercitii
Prin actiunea introdusa la 11 februarie 1982, B.R. a chemat in judecata pe sotul sau B.N., pentru a fi obligat la plata unei pensii de intretinere.
Reclamanta si-a motivat actiunea aratand ca, in conditiile in care este in incapacitate temporara de munca, avand o pensie lunara de 647 lei, deci in situatia de a face cheltuieli suplimentare pentru ingrijiri medicale, sotul ei B.N. a parasit domiciliul conjugal si nu contribuie cu nimic la intretinerea ei.
Din sustinerile paratului rezulta ca reclamanta locuieste la fiica lor, in locuinta proprietatea acesteia.
Rezulta de asemenea din dosar ca paratul are o pensie lunara de 1049 lei, este in varsta si se intretine singur ( dec.civ. 649 din 30 martie 1983).
A) Ce va hotari instanta?
Prin sentinta civila 993/1.02.1994, Judecatoria sect. 1 Bucuresti a admis actiunea formulata de reclamanta T.A.M. impotriva paratului T.H. si a majorat pensia de intretinere stabilita in favoarea acesteia de la 600 lei la 22 700 lei lunar, cu incepere de la 29.11.1993 si pana la implinirea varstei de 25 ani.
In motivarea sentintei, s-a retinut ca reclamanta este studenta si a beneficiat de o pensie de 600 lei lunar, in baza sentintei civile 1474/1981, pronuntata de judecatoria sect. 1 Bucuresti.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel paratul, criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate, in sensul ca reclamanta este studenta la o facultate particulara si ca instanta de fond nu a avut in vedere ca mai are in intretinere trei copii minori care sunt elevi.
A) Ce va hotari instanta superioara?
Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a admis actiunea introdusa de reclamanta CG pentru majorarea pensiei de intretinere stabilita in favoarea minorei in varsta de 16 ani rezultata din casatoria sa cu paratul CV-C.
Hotarirea a fost atacata pe considerentul ca la stabilirea cuantumului intretinerii nu a fost luat in considerare sporul de vechime si nici veniturile obtinute ca urmare a unor activitati de cercetare realizate de parat care detinea functia de sef de lucrari in cadrul Institutului de Constructii.
Precizati particularitatile obligatiei de intretinere a parintilor fata de copii lor minori?
Avea mama calitate procesuala activa daca minora a implinit 16 ani?
Ce venituri trebuie luate in considerare ca baza de calcul pentru stabilirea pensiei de intretinere
Ce va hotari instanta superioara?
Reclamantul C.T.Ghe l-a chemat in judecata pe
tatal sau C. Ghe. pentru a fi obligat la plata unei pensii de intretinere
deoarece se afla in stare de nevoie, fiind student
Ce deosebiri exista intre situatia in care copilul minor cere intretinere de la parintii sai si situatia in care copilul major cere intretinere de la parintii sai?
Ce relevanta prezinta faptul ca C.T.Ghe este student la o universitate particulara?
Ce va hotari instanta?
Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a admis actiunea formulata de ZC impotriva fiului sau major ZL si a dispus sistarea platii pensiei de intretinere stabilita in sarcina reclamantului.
Din actele dosarului rezulta ca piritul este student, fiind inscris la cursuri fara frecventa in anul 1992 – 1993 si ca primeste ajutor de somaj.
Sentinta a fost atacata de pirit care a aratat ca este somer, ca nu realizeaza venituri, iar trecerea lui la cursuri fara frecventa este datorata faptului ca nu a avut bani pentru plata taxelor scolare.
In ce conditii poate fi obligat parintele la intretinerea copilului sau major?
Ce va hotari instanta superioara?
|
