Egalitatea in drepturi a femeii si a barbatului

Egalitatea în drepturi a femeii si a barbatului

Conditia femeii în societate este o problema care se ofera meditatiei omului politic modern, juristului, economistului, sociologului si, de ce nu, istoricului de azi. Maniera si profunzimea în care aceasta problema este dezlegata influenteaza, fara nici o îndoiala însasi realizarea si perfectionar 232c28c ea statului de drept[2].

În Europa, în ultimii treizeci de ani, statutul juridic al femeii s-a îmbunatatit în mod neîndoielnic, dar egalitatea între sexe este departe de a fi o realitate. Femeile mai sunt înca marginalizate în viata politica si publica, sunt platite mai prost decât barbatii pentru munci de valoare egala si sunt mai adesea victime ale saraciei, ale somajului si ale violentei.

Consiliul Europei a luat masuri la diverse niveluri în vederea promovarii egalitatii între femei si barbati.

Desi Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu consacra într-o maniera generala, principiul egalitatii între femei si barbati, ea interzice totusi, potrivit art. 14, orice "deosebire" bazata între altele, pe deosebirile de sex, în ceea ce priveste drepturile pe care le protejeaza.

Mai mult decât atât, prin Protocolul Nr. 7 adaugat Conventiei se enunta principiul egalitatii în drepturi si îndatoriri al sotilor în cadrul casatoriei.

Carta Sociala Europeana contine si ea, o serie de drepturi specifice în favoarea femeilor si anume: remunerarea egala a lucratorilor, indiferent de sex, protectia mamelor si a femeilor care muncesc, precum si protectia sociala si economica a femeilor si copiilor.

Protocolul Aditional din 1988 include dreptul la sanse egale si tratament nediferentiat la locul de munca si în domeniul profesional, fara discriminari întemeiate pe sex.

Carta Sociala Revizuita contine o clauza speciala care interzice orice discriminare, mai ales pe aceea bazata pe sex.

În afara de elaborarea acestor instrumente juridice Consiliul Europei a luat numeroase masuri si a întreprins o serie de activitati în vederea promovarii egalitatii dintre femei si barbati.

Declaratia din 1988, a Comitetului Ministrilor a dat un nou impuls eforturilor întreprinse în acest domeniu. Cu aceasta ocazie s-a afirmat ca, egalitatea constituie o parte integranta a drepturilor omului, iar eradicarea oricarei discriminari bazate pe sex reprezinta o conditie sine qua non a democratiei si un imperativ al dreptatii sociale.

Printre alte initiative în favoarea egalitatii în drepturi a femeilor si barbatilor se pot enumera:

q       lupta împotriva traficului de femei si a prostitutiei fortate;

q       lupta împotriva actelor de violenta la adresa femeilor;

q       organizarea de conferinte si ateliere de lucru consacrate problemelor egalitatii în perioada de tranzitie în tarile Europei Centrale si de Est;

q       examinarea rolului si responsabilitatii factorilor mass-media în privinta protectiei demnitatii umane;

q       examinarea dreptului la liber arbitru în materie de procreare (dreptul femeilor de a-si alege în deplina libertate momentul de a deveni mame).

Comitetul Ministrilor si-a exprimat convingerea ca într-o democratie autentica femeile nu pot fi subreprezentate la diversele nivele ale aparatului decizional, în domeniile politic si economic. De asemenea, aaca femeile si barbatii sunt lipsiti de posibilitatea de a lucra împreuna pe baza principiului egalitatii, având aceleasi drepturi si responsabilitati , democratia nu este înca demna de acest nume.

Legatura vitala dintre egalitate si democratie a fost subliniata si în concluziile Conferintei din 1995, intitulata "Egalitate si democratie: Utopie sau sfidare?", conferinta care a reprezentat contributia Consiliului Europei la procesul de pregatire a celei de-a 4-a Conferinte Mondiale pe Problemele Femeii[3].