Elemente de Teorie Generala a Dreptului

Dreptul desemneaza ansamblul regulilor asigurate si garantate de catre stat, care are ca scop organizarea si disciplinarea comportamentului uman in principalele relatii din societate (respectand insa libertatea individului, drepturile lui fundamentale, justitia sociala).

In inventarul stiintelor, dreptul figureaza ca stiinta sociala normativa (ca si etica/morala, dreptul studiaza normele de conduita ale oamenilor).

Teoria generala a dreptului are un trecut indelungat, primul studiu general asupra dreptului datand din anul 1275. De atunci, subdenumit sub diferite denumiri (enciclopedie juridica, filosofia dreptului, drept natural, drept pur, drept general, etc.) teoria generala a dreptului a persistat in programul de invatamant juridic pana in vremea noast 232g69c ra.

Dreptul ca notiune este utilizat cu mai multe semnificatii:

Drept = Drept obiectiv: ansamblul normelor legale care prefigureaza si promoveaza scopurile generale ale vietii sociale (libertate, prosperitate, etc.). Dreptului obiectiv i se mai spune si drept pozitiv, intrucat el reprezinta ansamblul normelor juridice existente in vigoare intr-un stat.

Drept = Drept subiectiv care desemneaza facultatea unui subiect de a-si valorifica sau apara un anumit interes impotriva tertilor, interes protejat de catre legile in vigoare. Altfel spus, dreptul subiectiv desemneaza ansamblul drepturilor individuale ale persoanelor, drepturi ce nu pot fi numarate, nici consacrate in legi, dar pe care legile le ocrotesc daca ele sunt licite (legale).

Originea dreptului a generat unele controverse doctrinare. Marea majoritate a teoreticienilor sunt de acord ca dreptul numai statul putea sa-l creeze, si sa finanteze organele specializate in realizarea justitiei (nimanui nefiindu-I permis sa-si faca dreptate singur). Exista insa si un punct de vedere initiat de cativa mari antropologi ai secolului al XIX-lea, care au sustinut existenta unui drept anterior statului ("drept traditional", "drept primitiv", "drept tribal"). Acest punct de vedere nu se justifica stiintific, dar este luat in considerare datorita renumelui celor care l-au sustinut.

Primele legiuri (colectii de norme juridice) apar in Orientul antic (Babilon, India, China).

Factori de configurare a dreptului -> factori care influenteaza in mod evident crearea si aplicarea dreptului:

1. Prima categorie de astfel de factori este aceea a cadrului natural (mediul geografic, factorii biologici, demografia, etc.). In acest sens, actele normative sunt de multe ori influentate in continutul lor de mediul geografic - de ex.: protectia unei zone; de factorii demografici - incurajarea/descurajarea cresterii demografice, s.a.
2. Cadrul social - politic - influenteaza continutul legislatiei atat din directia vietii economice, pe care legislatia trebuie s-o stimuleze, cat si din directia structurilor organizatorice care au o tot mai influenta asupra puterii legislative din tara (grupurile de interese, grupurile de presiune, sindicatele).
3. Factorul uman - calitatea oamenilor si nivelul lor cultural intr-o tara.

Esenta dreptului desemneaza vointa generala, oficializata, adica reprezinta vointa majoritatii cetatenilor exprimata in legi (se considera ca orice regula de conduita cuprinsa in normele juridice reprezinta vointa a cel putin jumatate+1 din numarul de cetateni).

Continutul dreptului il reprezinta ansamblul elementelor, laturilor si conexiunilor sale. De fapt, continutul dreptului consta in ansamblul normelor juridice precum si in ansamblul normelor tehnice in conformite cu care se fac normele juridice.

Tipologia dreptului (clasificarea dreptului)

Exista mai multe clasificari ale tipurilor de drept, in functie de criteriile utilizate. Astfel, in functie de sistemul de organizare sociala existent (oranduire) avem:

drept sclavagist

drept feudal

drept burghez

drept socialist

Conform criteriului apartenentei la un "bazin de civilizatie juridica", avem urmatoarele familii de drepturi:

1. Familia romano-germana: reprezinta sistemul de drept utilizat in intreaga Europa, cu exceptia Marii Britanii, si care provine din dreptul roman post clasic.
2. Familia de drept anglo-saxona (anglo-americana): si aceasta familie se origineaza tot in dreptul roman, dar in cel clasic. Daca in dreptul comun romano-german primordiala este legea, in dreptul anglo-american primordiale sunt jurisprudenta si precedentul judiciar.
3. Familia dreptului musulman: este un sistem juridic in care infrastructura (fundamentul_ sistemului juridic nu este Constitutia ci legea islamica numita saria (sharia'h). Acest drept este utilitzat in statele fundamentaliste. Este primitiv si dominat de solutii inumane.

Exista de asemenea o familie de drept a extremului Orient (hindus, chinez, japonez, o familie de drept a Africii Negre, Madagascarul). De asemenea, o importanta deosebita a dobandit-o in prezent dreptul comunitate (al Uniunii Europene).

Principiile dreptului sunt ideile conducatoare ale continutului tuturor normelor juridice. Nu exista un punct de vedere unitar cu privire la numarul principiilor generale ale dreptului.

Toti specialistii sunt inca de acord ca aceste principii au un rol decisiv in:

- cunoasterea principiilor de drept;

- cunoasterea juridica (orienteaza legiuitorul in opera sa de creatie si ii indica directia progresului);

- aplicarea dreptului (administrarea justitiei) unde principiile generale reprezinta "spiritul legii".

Uneori, principiile generale ale dreptului tin loc de norme de reglementare, cum de exemplu in dreptul civil unde in tacerea legii, juristanta hotaraste pe baza principiului general al dreptului.

Inventarul principiilor generale ale dreptului cuprinde:

Principiul asigurarii bazelor legale de functionare a statului (statul se organizeaza si functioneaza pe baza de norme juridice).

Principiul legalitatii (respectarea normelor juridice este obligatorie).

Principiul respectarii libertatii si egalitatii (justa dozare in actele juridice a libertatii si egalitatii).

Principiul responsabilitatii (responsabilitatea este masura libertatii si inseamna asumarea consecintelor faptei tale. Idealul oricarui sistem de drept este de a inlocui raspunderea juridica (asumarea consecintelor faptelor in raport cu prevederile legii) cu responsabilitatea (asumarea consecintelor faptei in fata propriei constiinte). Conditia acestui proces este insa cresterea continua a nivelului culturii juridice a populatiei.

Principiul echitatii si al justitiei (justitia este astfel considerata "justa proportie" a faptelor omului).

Functiile dreptului sunt acele directii fundamentale de actiune la indeplinirea carora participa intregul sistem juridic.

Functia de institutionalizare a organizarii sociale (functie de reglementare juridica a statului; orice organism social, politic sau economic este reglementat prin norme juridice);

Functia de conservare, aparare si garantare a valorilor fundamentale ale societatii (aceste valori fundamentale sunt protejate prin norme juridice);

Functia de conducere a societatii (instrumentul cel mai eficient de realizare a scopurilor social-politice ale statului este norma juridica);

Functia normativa ("de facere a legii").

Norma juridica este o lege generala si obligatorie de conduita al carui scop este asigurarea ordinii sociale, regula pe care statul o poate aplica chiar si prin constrangere.

1. Caracterul general si impresonal: norma juridica trebuie sa fie un etalon de conduita si de aceea trebuie sa se adreseze difuz si impersonal fiecarui individ in parte. Prin urmare nu se emit norme juridice pentru anumite persoane concrete. Totusi se admite ca in pofida caracterului general  si impersonal se pot adopta norme juridice care sa vizeze numai anumite parti ale teritoriului sau numai anumite categorii de persoane, De asemenea, caracterul general si impersonal nu presupune descrierea tuturor cazurilor si situatiilor in care s-ar afla un subiect, asa cum caracterul general si impresonal se pastreaza chiar si atunci cand norma juridica reglemeteaza conduita unor organe impersonale.
2. Caracterul tipic: avem in vedere standardizarea normelor atat in ceea ce priveste conduita-tip pe care o reglementeaza, dar si modul de formulare.
3. Orice norma presupune un raport intersubiectiv; altfel spus, orice norma are caracter bilateral, de genul: drepturile mele sunt obligatii pentru tine, drepturile tale sunt obligatii pentru mine, situatie care conduce la o reciprocitate a drepturilor si indatoririlor.
4. Caracterul obligatoriu: norma juridica nu admite liberul arbitru al subiectului uman, fapt pentru care norma devine obligatoriu de respectat. Obligativitatea ei este acceptata daca norma corespunde normelor sociale, iar obligativitatea ei este acceptata de macar majoritatea cetatenilor. Pentru a deveni obligatorie, norma juridica beneficiaza, spre deosebire de celelalte norme sociale, de exigibilitate - sunt garantii date de stat ca norma va fi aplicata inclusiv prin constrangere.  

In privinta obligativitatii, precizam urmatoarele:

indiferent de forta juridica, orice norma juridica este obligatorie;

obligativitatea unei norme nu decurge din frecventa cu care se aplica.

Structura normei juridice trebuie sa cuprinda conditiile in care ea urmeaza sa se aplice, conduita pe care o pretinde si sanctiunile consecutive nerespectarii conduitei pretinse.

Avem in vedere doua structuri:

- o structura tehnica, redactionala

- o structura logica, formala: este alcatuirea interna, statica a normei juridice si este compusa din:

- ipoteza, care desemneaza partea alcatuitoare a normei, care descrie imprejurarile in care norma intra in actiune si unde, dupa caz, poate fi precizata si calitatea subiectului caruia i se adreseaza (elevi, militari.). Ipotezele pot fi determinate sau relativ determinate. Din ratiuni de simplificare, unele norme nu mai contin si ipoteza, care se subintelege din restul normei.

dispozitia, care reprezinta continutul normei, adica conduita pe care aceasta o pretinde, comandamentul normei. In acest sens, dispozitia normei juridice, dupa caz, poate:

a)          sa ordone o anumita conduita;

b)          sa prevada obligatia de abtinere de la o anumita conduita (prohibitive);

c)          sa cuprinda anumite permisiuni (permisive).

Dispozitiile pot fi si ele determinate ("trebuie", "este obligat") sau relativ determinate ("poate", "este indreptatit").

sanctiunea, contine urmarile nefavorabile ce survin ca urmare a nerespectarii ipotezei sau dispozitiei (cand sanctiunea este negativa) sau masuri de cointeresare a subiectului in vederea promovarii conduitei dorite (cand sanctiunea este pozitiva). De regula insa, sanctiunile sunt negative, fiindca ele sunt mai eficiente in descurajarea conduitei neconforme. In plus, in cadrul dreptului, sanctiunile sunt formalizate (au o forma precisa, prevazuta explicit in norma). Sanctiunile juridice sunt aplicate de organe special abilitate prin lege. Mentionam insa ca normele nu se aplica de fiecare data prin utilizarea sanctiunii, imensa majoritate a lor supunandu-se comandamentului normei juridice.

Dupa gradul de determinare, sanctiunile sunt:

determinate

relativ determinate

alternative

cumulative

Dupa ramura de drept, sanctiunile pot fi:

civile

penale

administrative

financiare

disciplinare

Dupa natura

privitoare la patrimoniul persoanei;

privitoare la drepturile persoanei (de ex. decadere din drepturi);

privitoare la actele persoanei (nulitatea);

privitoare la persoana (recluziune - inchisoarea).

Structura tehnico-redactionala a normei are in vedere modul ei de redactare, structura ei exterioara, intotdeauna dinamica. Din acest punct de vedere, adesea, structura redactionala a normei poate sa cuprinda erori, formulari defective, lacune, datorita conditiilor concret istorice in care a fost redactata, influentelor exterioare pe care le-a suportat la acea vreme legiuitorul. Desigur, structura redactionala a unei norme depinde si de talentul legiuitorului.

Clasificarea normelor juridice

Aceasta clasificare este posibila prin utilizarea mai multor criterii care sa permita corecta pozitionare a normei in cadrului sistemului de drept:

Conform criteriului ramurii de drept, avem norme de drept:

civil

penal

administrativ

constitutional etc.

2. Criteriul fortei juridice a actului normativ:

(forta juridica = puterea de modificare a unui act juridic inferior)

legi

ordonante de Guvern

decrete

hotarari de Guvern

ordinele ministrilor si instructiunile ministerelor

hotararile consiliilor locale

ordinele prefectilor

dispozitiile primarilor

un statut aparte il au deciziile Curtii Constitutionale

3. Dupa criteriul structurii logice a normelor:

- complete (majoritatea)

- incomplete : - de trimitere

- in alb

Normele incomplete de trimitere sunt acelea care trebuie completate cu precadere de alte norme juridice existente.

Normele incomplete in alb trebuie completate cu prevederi ale normelor care nu exista inca.

4. Dupa criteriul sferei de aplicare:

- norme generale - au sfera cea mai larga de aplicabilitate in domeniul/ramura lor.

Uneori, astfel de norme alcatuiesc dreptul comun in materie pentru o intreaga sfera de reglementare.

Dreptul civil este drept comun pentru multe alte ramuri: drept comercial, dreptul muncii, dreptul familiei, dreptul transporturilor.

- norme speciale - utilizate pentru o sfera restransa de relatii derogand de la dreptul comun.

De altfel, normele speciale au prioritate fata de cele generale (se aplica mai intai normele speciale, apoi normele generale).

- norme de exceptie - le completeaza pe primele doua fara ca exceptia sa aduca atingerea ordinii de drept.

Ele nu se pot extinde altui domeniu decat cel in care au fost date. Deoarece atat normele speciale cat si cele exceptionale sunt derogatorii, iar in aplicarea lor au un regim restrictiv, ele sunt considerate norma de stricta interpretare.

5. Dupa criteriul gradului  si intensitatii reglementarii:

- norme - principii cu forta de valabilitate maxima, numite si postulate juridice (Constitutii, Declaratii universale, principii generale).

- norme obisnuite - mijloace normative de transpunere in viata a normelor principii.

6. Dupa criteriul modului de reglementare a conduitei:

- onerative - obliga subiectul sa savarseasca o anumita actiune; se mai numesc injonctiuni (cele 10 porunci/comenzi).

- prohibitive - obliga subiectul sa se abtina de la savarsirea unor actiuni; se mai numesc si imperative.

In general, normele imperative se utilizeaza in ramurile dreptului public, deoarece cel care comanda este statul.

- permisive - nu obliga, nici nu interzic o anumita conduita, ci o lasa la aprecierea subiectului (fara ca acestuia sa i se ingaduie in acest fel o conduita ilicita).

Normele permisive se intalnesc cel mai adesea in dreptul privat.

O categorie aparte de norme:

- normele supletive (norme rugaminti)

Acestea la origine au fost norme permisive care insa s-au transformat in norme imperative, fiindca subiectele nu au vrut sa se foloseasca de libertatea acordata (le intalnim in dreptul muncii, familiei). Asadar, cand subiectul nu se foloseste de permisivitatea normei, aceasta va dispune in locul lui.

In afara acestor clasificari care au in vedere toate normele juridice, exista doua categorii aparte de norme care reglementeaza domenii speciale:

Normele organizatorice - se refera la organizarea institutiilor si a organismelor sociale. Acestea cuprind modul de infiintare a unor institutii, scopurile, competentele si relatiile cu acestea.

Normele primitive si normele stimulative - sunt numite astfel in rapoarte de felul sanctiunii juridice care poate fi:

negativa (punitiva, pedepsitoare);

pozitiva (stimulativa) - stimulentul fiind o forma de cointeresare constand in distinctii, decoratii, medalii, recompense banesti, promovabilitate rapida etc.

Actiunea normei juridice

Norma juridica ar trebui sa actioneze:

pe timp nedeterminat

intr-un spatiu dominat de teritoriu

asupra unor persoane aflate in interiorul acestui spatiu

Asadar putem vorbi despre o actiune in timp, in spatiu si asupra persoanelor.

Actiunea in timp a normei juridice

Timpul ii defineste normei juridice durata, deci rezistenta. In principiu, o norma ar trebui sa actioneze pe termen nelimitat. In realitate si normele juridice se uzeaza in timp si trebuie inlocuite cu norme noi.

Actiunea in timp a normei juridice este marcata de 3 momente importante :

a.       intrarea in vigoare a normei (legii)

b.      actiunea propriu-zisa a normei

c.       iesirea din vigoare a normei

1. pune urmatoarele probleme:

Este important de precizat data la care o norma juridica intra in vigoare, intrucat de la acea data ea devine obligatoriu de respectat.

O norma intra in vigoare :

in marea majoritate a cazurilor la 3 zile dupa publicarea in Monitorul Oficial;

alte norme intra in vigoare la o data prevazuta in propriul lor text;

in anumite situatii (de regual pentru a preintampina dezordinea sociala) unele norme intra in vigoare la data comunicarii lor ;

De la aceste reguli se impun 2 exceptii :

norma nu se considera ca a intrat in vigoare pe acea parte a teritoriului national care din considerente de forta majora a ramas izolat de restul tarii ;

in materia dreptului civil, daca o persoana incheie un contract necunoscand consecintele pe care norma juridica le face sa decurga din acel contract, se poate cere anularea contractului pentru eroare de drept.

2. principiile actiunii in timp a normei juridice :

Caracterul activ al normei juridice consta in faptul ca norma devine activa numai din momentul intrarii in vigoare, producand efecte doar pentru viitor. Prin urmare, principiile care guverneaza actiunile normei juridice sunt :

principiul neretroactivitatii prevede ca o norma juridica nu-si intinde efectele asupra raporturilor nascute inaintea intrarii sale in vigoare (deci nu produce efecte in trecut). Acest principiu este stipulat express in Coduri si chiar in Constitutii.

De la principiul neretroactivitatii exista 3 derogari (exceptii) :

o       norma penala mai favorabila (mitior lex - legea mai buna) - urmaritului sau condamnatului penal i se aplica legea cea mai avantajoasa ;

o       normele juridice cu caracter interpretativ (cand se emit norme juridice care interpreteaza alte norme juridice deja existente, normele de interpretare se considera ca fac corp comun cu normele interpretate) ;

o       retroactivitatea expresa - prin chiar intentia ei, legea voieste sa produca efecte in trecut, de regula cu caracter reparatoriu.

principiul neultraactivitatii - prevede ca o norma juridica nu-si poate extinde efectele dupa iesirea sa din vigoare. Exista o exceptie de la acest principiu si anume cazul normei juridice cu caracter temporar sau exceptional si care produce efecte si dupa iesirea din vigoare, tocmai pentru ca incalcarea ei sa nu ramana nepedepsita prin tergiversarea voita a procesului.

3. Iesirea din vigoare a normei juridice :

Normele ies din vigoare in 3 modalitati :

• Prin ajungerea la termen : sunt unele norme care au precizat termenul de iesire din vigoare sau sunt norme adoptate pentru o situatie exceptionala ; si atunci ajungerea la termen sau incetarea starii exceptionale determina iesirea din vigoare a normei.
• Desuetudinea (perimarea, invechirea)

Exista norme care, desi formal sunt inca in vigoare, nu se mai aplica intrucat a incetat temeiul pentru care au fost adoptate. Ele se considera abrogate prin caderea in desuetudine.

Abrogarea este cea mai importanta modalitate de iesire din vigoare a unei norme. Abrogarea evita de altfel conflictul de legi in timp.

Formele abrogarii

1. Abrogarea expresa - este de 2 feluri :
• abrogarea expresa directa (vechea norma este scoasa din vigoare in mod explicit prin precizariile unei noi norme adoptate) - este modalitatea preferabila de abrogare ;
• abrogarea expresa indirecta - se realizeaza prin formula « prin prezenta. se abroga orice dispozitie contrara».

2. Abrogarea tacita (implicita)

Abrogarea tacita

Noul act nu prevede nimic in legatura cu actiunea vechii norme, dar da o reglementare diferita fata de aceasta; in consecinta, organul menit sa aplice intelege ca veche norma este abrogate tacit.

In ceea ce priveste problemele de tip international, abrogarea tratatelor poate fi la randul ei sau explicita (prin acord abrogativ sau prin retragere unilaterala din tratat) fie tacita (specifica succesiunii in timp a tratatelor).

Actiunea normelor juridice in spatiu si asupra persoanelor

In spatiu, legea actioneaza numai pe teritoriul statului care a emis-o. In ceea ce priveste legea penala, ea se aplica si persoanelor care nefiind cetateni romani, se afla pe teritoriul statului roman.

De la teritorialitatea legii (actiunea e numai pe teritoriul statului), exista derogarile extrateritorialitatii: starea civila si cetatenia insotesc persoanele oriunde s-ar afla.

De asemenea, pe teritoriul misiunilor diplomatice si consulare precum si la bordul navelor si aeronavelor romanesti aflate in afara tarii, continua sa se aplice legea romana.

O situatie aparte o au operatiunile civile si comerciale internationale, in care elemental de extraneitate genereaza intotdeauna un conflict de legi, norma aplicabila litigiului dintr-o operatiune comerciala internationala putand fi:

- legea nationala  (lex patriae) - legea tarii uneia dintre parti;

- legea locului (lex loci) - legea locului unde s-a produs litigiul (o solutie foarte frecvent utilizata).

In ceea ce priveste personalitatea legii (asupra caror persoane se aplica legea) se aplica cetatenilor statului care a emis-o, dar anumite categorii de acte normative (legea penala) se aplica si rezidentilor (cetateni straini si apatrizi aflati pe teritoriul altui stat).

O alta solutie ar fi utilizarea legii locului in care s-a incheiat actul (lex loci actus).

- mai poate fi utilizata si lex fori - legea locului in care se afla instanta pe care partile au ales-o sa judece litigiul;

- o alta solutie ar fi si lex voluntatis (legea vointei partilor).

Important este ca legea care va guverna solutionarea litigiului sa fie expres prevazuta in contract.

Privitor la regimul juridic acordat strainilor de catre o tara, acesta poate fi de trei feluri:

1. regimul national: strainilor li se recunosc aceleasi drepturi care se recunosc si cetatenilor tarilor respective, cu exceptia drepturilor politice.
2. regimul special: strainilor aflati pe teritoriul tarii li se acorda anumite drepturi strict nominalizate.
3. regimul clauzei natiunii celei mai favorizate: cetatenilor straini, aflati in discutie, li se aplica un tratament similar, la fel de avantajos precum cel recunoscut cetatenilor provenind dintr-un stat favorizat.

Tehnica elaborarii actelor normative

Notiunea de tehnica legislativa este partea constitutiva a tehnicii juridice, alcatuita dintr-un complex de metode si procedee destinate asigurarii unei forme corespunzatoare a continutului reglementarilor juridice.

Legiferarea presupune prin urmare doua momente:

- constatearea existentei acelor situatii sociale care reclama reglementari juridice

formularea solutiei juridice aplicabila acestor situatii

Principiile legiferarii

Crearea actelor normative este guveranta de urmatoarele principii:

1. Principiul fundamentarii stiintifice a activitatii de elaborare a normelor juridice

Fundamentarea stiintifica a unui proiect legislativ trebuie sa strabata urmatoarele etape:

a)      descrierea situatiei de fapt

b)      analiza situatiilor de fapt care trebuie transformate

c)      evaluarea costului social al solutiei legislative

d)      evaluarea oportunitatii adoptarii solutiei juridice respective

e)      elaborarea prognozelor legislative (de exemplu aproximarea rezistentei in timp a noului act legislativ)

In mod evident, parlamentarii nu au posibilitatea sa intreprinda operatiunile enumerate anterior. Se recurge pentru aceasta la organisme juridice specializate, abilitate sa analizeze proiectele legislative (in Franta - Consiliul de Stat, in Romania - Consiliul Legislativ).

2. Principiul asigurarii unui raport normal intre statica si dinamica dreptului

Dreptul isi are propriile necesitati evolutive, dar este mai conservator, mai putin dinamic decat alte domenii de activitate. Tranformari in interiorul dreptului se petrec, dar mai lent, deoarece dreptul ramane un ideal de stabilitate. Astfel ca orice modificare adusa dreptului trebuie sa tina seama de aceasta specificitate a lui.

3. Principiul corelarii actelor normative

Are in vedere faptul ca datorita interferentei actiunilor, toate actele normative sunt corelate. In plus, in contexul corelarii, legiuitorul trebuie sa evite riscul contradictorialitatii actelor normative, ceea ce necesita interventii corective (de exemplu daca noul act normativ are prevederi care contrazic prevederi ale unor acte normative deja existente, legiuitorul poate: fie sa modifice noul act normativ, fie sa abroge actele normative deja existente).

4. Principiul accesibilitatii si economiei de mijloace in legiferare are in vedere:

alegerea formei exterioare a reglementarii (ce fel de act normativ trebuie adoptat) - in acest sens, Constitutia Frantei descrie domeniul legii; iar Constitutia Romaniei "domeniul legii organice";

alegerea modalitatii de reglementare (daca pentru reglementarea domeniului respectiv e necesar sa se utilizeze norme imperative sau permisive);

cerinta accesibilitatii normei juridice (are in vedere constructia normei astfel incat ea sa cuprinda toate elementele de structura exprimate intr-un stil clar, precis si concis, utilizandu-se un limbaj specializat si institutionalizat).

In consecinta cerintei de accesibil, legiuitorul recurge adesea la prezumtii si fictiuni juridice; ele simplifica fie reglementarea domeniului, fie solutia juridica a litigiului.

Prezumtiile - procedee tehnice utilizate de legiuitor in constructiile juridice si prin care se presupune ca ceva, fara a fi fost dovedit, exista cu adevarat (de exemplu prezumtia cunoasterii legii - se presupune ca toti cunoastem legile; prezumtia de nevinovatie, prezumtia de paternitate - orice copil care se naste in cuplu se presupune a fi al cuplului; prezumtia culpei carausului).

Fictiunile juridice - procedee tehnice potrivit carora un anumit fapt este considerat ca existent sau ca stabilit, desi el nu exista in realitate sau nu a fost stabilit (exemplu: fictiunea comorientilor, a creditorului in actiunea persecutorie, etc.)

Partile constitutive ale actului normativ (legea)

1. Expunerea de motive - se utilizeaza numai pe actele normative de importanta deosebita; in ea se face o prezentare a actului normativ, a conditiilor care au impus adoptarea normativ precum si a scopurilor urmarite de acestea.

Expunerea de motive este deci, facultativa.

2. Titlul legii