Elemente de drept comparat
Ideea unei pluraliutati reale si nu aparente de infractiuni in cazul concursului format s-a justificat in doctrina romana cu argumentul ca in cazul concursului ideal (cand o actiune sau inactiune intruneste elementele mai multor infractiuni in raport cu imprejurarile in care a avut loc actiunea si cu urmarile produse) actiunea sau inactiunea unica comprima, obiectiv si subiectiv, elementele mai multor infractiuni, asa cum intr-un inscris ar putea fi comprimate o pluralitate de conventii. Ca atare, concursul formal de infractiuni este o pluralitate comprimata de infractiuni, spre deosebire de concursul real care ar fi o pluralitate disociata.
Aceasta pozitie a fost formulata de profesorul ?????? ca o critica explicita la adresa reglementarii anterioare (art. 103 Cod Penal din 1937), potrivit careia concursul formal constituia o pluralitate fictiva de infractiuni (se retine numai infractiunea care prevedea pedeapsa cea mai severa).
Insusindu-si aceasta critica, legiuitorul roman de mai tarziu a asezat la baza reglementarii acestei materii o alta conceptie, dupa care concursul formal reprezinta o pluralitate reala si nu aparenta de infractiuni, intocmai ca si concursul real, ambele fiind susceptibile de acelasi tratament. La aceasta solutie s-a aliat ulterior intreaga doctrina.
De remarcat ca doctrina si legislatia romana s-a inspirat in adaptarea acestei noi solutii din legislatia si doctrina penala italiana. O lunga perioada de timp legea penala italiana (art. 81) a sanctionat concursul ideal dupa aceleasi reguli ca si concursul real. Numai ulterior, printr-o lege din 1974 de modificarea Codului Penal, aceasta reglementarea a fost schimbata, inlocuindu-se acest tratament cu acela al unitatii de infractiune.
Argumentele aduse in doctrina noastra pentru justificarea asimilarii concursului ideal celui real nu sunt in afara criticii. Este greu sa se admita comprimarea in continutul unei actiuni (inactiuni) a elementelor obiective si subiective ale mai multor infractiuni, in conditiile in care se recunoaste ca numai ulterior, datorita imprejurarilor in care se comit faptele si a rezultatului produs, apare posibilitatea ca actiunea unica sa intruneasca trasaturile mai multor infractiuni ideea comprimarii mai multor infractiuni intr-o singura actiune apare a fi o constructie juridica, o fictiune juridica.
In realitate, autorul savarseste o singura actiune sau inactiune dar in conditiile in care mijloacele de care se foloseste sunt apte, prin natura lor, sa produca consecinte multiple. Acela care se foloseste de un asemenea ???? generator de consecinte multiple nu inseamna ca a comis atatea actiuni cate rezultate a produs, ci numai ca a folosit un mijloc care, prin constructia sa, este susceptibil sa produca asemenea consecinte. De observat si faptul ca organele judiciare nu fac analiza distincta a pozitiei psihice a subiectului in raport cu fiecare din consecintele multiple printr-o actiune (inactiune) unica, fiind suficient ca acesta din urma sa se fi savarsit cu forma de vinovatie prevazute de lege.
Daca este vorba de o singura actiune (inactiune) si nu de o pluralitate reala de infractiune, tratamentul penal identic cu cel al concursului material aparare excesiv. Chiar daca instanta, cu ocazia individualizarii concrete a pedepsei, ar tine seama de imprejurarile aratate, nu mai putin, limitele legale de sanctionare ale concursului material ingaduie chiar totalizarea pedepselor (art. 34 al. final Cod Penal exclude numai depasirea totalului pedepselor stabilite de instanta), ceea ce este exagerat fata de specificul concursului formal la care ne-am referit (existenta unei unice actiuni, inactiuni).
Acest tratament excesiv al concursului ideal a si determinat pe legiuitorul italian sa renunte la asimilarea concursului formal de infractiuni cu cel real, rezervand primei modalitati de concurs un tratament specific.
In doctrina italiana aceasta noua solutie a legiuitorului a fost justificata cu multiple argumente astfel, ?????? a sustinut ca fapta este unica, insa cuprinde un complex de elemente din care unele intrunesc trasaturile unei infractiuni, iar altele trasaturile unei alte infractiuni. Betiol considera ca ne aflam intr-un proces executiv unic, chiar daca rezultatele sunt plurale.
In doctrina germana exista o unanimitate de pareri cu privire caracterizarea concursului ideal ca o actiune unica, chiar daca se incalca o pluralitate de norme de incriminare; in acest caz se aplica o singura pedeapsa, deoarece continutul de vinovatie este mai redus decat in cazul concursului real de infractiuni; in acest caz opereaza principiul absorbtiei.
Jurisprudenta germana a admis existenta concursului ideal nu numai cand toate consecintele actiunii unice sunt acoperite total de acestea, dar si in cazul cand numai partial actiunea unica acopera pluralitate de rezultate. Exista concurs formal in cazul talhariei si luarii de ostatici pentru a putea parasi locul unde a avut loc spargerea cu bunurile sustrase.
Instantele germane au admis concurs ideal si cand o infractiune momentana a fost savarsita ca mijloc pentru comiterea unei infractiuni de durata (vatamare corporale si rapire) ori daca o infractiune de durata constituie premiza unei infractiuni momentan (detinerea de arme si talhariei).
Legea penala franceza admite concursul real, cat si cel ideal de infractiuni, desi tendinta jurisprudentei este de a largi sfera concursului real mai ales cand prin aceeasi actiune se aduce atingerea unor valori sociale diferite.
Nu constituie concurs de infractiuni ci infractiune unica agranata cand legea o trateaza ca atare (furt si violare de domiciliu); constituie concurs ideal de infractiuni in cazul vatamarii corporale a victimei si lasarea acesteia fara ajutor; furt si tainuirea bunurilor sustrase sau ori de cate ori o infractiune este urmarea logica a comiterii altei infractiuni; in toate aceste cazuri se retine infractiunea cea mai grava si se pronunta o singura condamnarea.
Nu exista controverse asupra necesitatii sanctionarea pluralitatii de infractiuni care are la baza actiuni diferite; toate legislatiile moderne prevad ipoteza savarsirii mai multor infractiuni prin actiuni sau inactiuni diferite de catre aceeasi persoana, fie ca aceste infractiuni se comit inainte de ramanerea definitiva a unei hotarari de condamnarea (concurs real de infractiuni), fie ca se comit dupa pronuntarea unei hotarari definitive (recidiva).
Ceea ce difera de la legislatie la legislatie este tratamentul penal al concursului de infractiuni fata de recidiva.
Legea penala italiana in vigoare, abandonand sistemul legii anterioare care consacrase principiului absorbtiei ci si al cumulului juridic, a adoptat sistemul contrar, al totalizarii pedepselor, dar nu o totalizare nelimitata, ci una limitata.
Ideea totalizarea pedepselor a fost combatuta de unii autori, care au sustinut ca executarea neintrerupta a tuturor pedepselor mareste suferinta in progresie geometrica. Acest argument (???? psihologic) nu rezista criticii, deoarece in realitate dupa o durata determinata de executarea a pedepsei intervine obisnuinta, adaptarea, incat condamnatul suporta tot mai usor regimul de privare de libertate.
Legea penala elvetiana trateaza concursul ideal ca si cel real dupa principiul cumulului juridic (art. 68 Cod Penal). Pedeapsa rezultanta nu poate depasi ½ din durata pedepsei celei mai grave si nici limitele generale de pedeapsa.
In sistemul legislatiei penale franceze, solutia traditionala de sanctionare a concursului real de infractiuni este absorbtia. In cazul pedepselor cu amenda sau cand in concurs intra o infractiune sanctionata cu amenda si o infractiune sanctionata cu o pedeapsa privativa de libertate, se aplica cumulul de pedepse.
In doctrina franceza principiul absorbtiei a fost justificat cu argumentul ca cel condamnat n-a cunoscut avertismentul unei condamnari definitive inainte de a comite pluralitatea de infractiuni si ca societatea este vinovata ca nu a luat masuri pentru a preveni caderea in greseala a faptuitorului.
Legiuitorului francez nu a exclus cu totul principiul totalizarii, insa l-a prevazut numai in cazuri speciale, limitativ determinate. In aceste cazuri se stabilesc pedepse pentru fiecare infractiune in parte si se dispune executarea cumulativa a tuturor pedepselor.
Legea penala belgiana a adaptat sistemul absorbtiei, ca regula generala, numai in cazuri exceptionale legea admite agravarea pedepsei rezultante; in acest caz pedeapsa nu poate depasi dublul maxim al pedepsei celei mai grave sau 20 de ani privatiune de liberatate. In acest caz de pedeapsa pentru crime, absorbtia cu agravare este facultativa.
In legislatia nord-americana, unitatea si pluritatea de infractiuni are o reglementare specifica, o expresie a particularitatii intregii legislatii anglo-saxone.
Aceste particularitati le putem desprinde din analiza procedurilor Codului Penal model american.
In sectiunea I.07 sunt reglementate modalitatile de urmarire penala in cazul conduita unei persoane constituie mai mult de cat o incalcare a legii.
Regula de baza care guverneaza aceasta materie este aceea ca ori de cate ori conduita inculpatului constituie mai mult de o singura incalcare a legii penale, aceasta poate fi urmarit si tras la raspundere penala pentru fiecare din faptele comise. In acest caz inculpatul poate fi judecat in cadrul unui singur proces penal pentru toate faptele, ori poate fi judecat in procese diferite.
In mod exceptional, inculpatul nu poate fi condamnat pentru mai multe incalcari ale legii penale daca:
a. o incalcare a legii penale este inclusa in alta;
b. incalcarea consta dintr-o conspiratie;
c. exista un verdict contradictoriu asupra faptei esentiale care sta la baza comiterii mai multor incalcari de lege;
d. cand incalcarea este prevazuta de o lege generala si de o lege speciala;
e. cand incalcarea consta dintr-o activitate continua, neintrerupta, in afara de cazul cand legea ar prevedea ca un segment specific din desfasurarea infractiunii constituie o incalcare separata a legii.
In ce priveste punctele a. si b. comentatorii americani sublinieaza ca legea penala interzice sanctionarea unei persoane pentru o infractiune mai usoara inclusa intr-o infractiune mai grava. In acest caz, inculpatul va fi tras la raspundere numai pentru o singura infractiune, si nu pentru o pluritate de infractiuni.
In ce priveste litera c din sectiunea I.07, textul cuprinde interdictia ca instanta sa condamne pentru doua infractiuni, daca exista un verdict contradictoriu asupra existentei faptei care sta, in esenta, la baza celor doua condamnari.
Cu privire la litera d, problema este similara celei din legislatia continentala europeana, si anume ca nu exista o pluritate de infractiuni acolo unde o fapta este incriminata de o lege penala speciala si de o lege generala.
Litera e din sectiunea I.07 se refera la infractiunea continua considerata ca o unitate de infractiuni, in afara de cazul cand un anumit segment din acesta costituie o infractiune distincta.
In aceasta sectiune legiuitorul a reglementat si limitele in care o persoana poate fi trasa la raspundere in procese diferite pentru fapte care au la baza aceeasi conduita ilicita. Regula inscrisa este ca o persoana nu poate fi trasa la raspundere in cadrul unor procese diferite pentru o pluritate de incalcari, daca acestea au la baza aceeasi conduita ilicita sau rezulta dintr-un episod infractional identic.
Solutia Codului Penal model american urmareste sa unifice dispozitiile contradictorii din legile penale ale statelor din compunerea federatiei.
Nu este greu de observat modul in care legiuitorul nord-american abordeaza problematica unitatii si pluritatii de infractiuni.
Daca unele reglementari se apropie de cele europene (concursul ideal, infractiunea continua, concursul de text), altele sunt cu totul neobisnuite pentru sistemul nostru legislativ.
|
