Acesti factori se împart în doua mari categorii:
a) factori interni, individuali,
b) factori externi, sociali
Factorii interni cuprind particularitatile si structura neuropsihica, particularitati ce caracterizeaza personalitatea în formare si care sunt strâns legate de o serie de factori externi - mai ales cei familiali. Un rol important îl joaca aici si frustrarea.
Printre cei mai importanti factori externi citam factorii socio-culturali, economici, socio-afectivi si educationali din cadrul microgrupurilor umane în care trebuie sa se integreze treptat copilul si tânarul.
Daca psihologii pun mai mult accentul pe particularitatile psihice în adaptarea minorului la mediu, sociologii acorda un rol determinant factorilor socio-culturali precum si conditiilor vietii sociale în general.
În ultima vreme, referitor la etiologia delincventei juvenile, s-a conturat un punct de vedere intermediar. Este vorba despre cauzalitatea "multipla" care concepe delincventa ca fiind rezultatul unui mare si variat numar de factori. Adeptii acestei perspective considera ca delincventii pot apare fie la intersectia a doi fac 454j97e tori majori, fie la convergenta a sapte sau opt factori minori.
a) Disfunctiile cerebrale relevate prin EEG
În România ample cercetari în legatura cu acest factor au fost efectuate de catre V. Dragomirescu [2] care a realizat si o comparatie a frecventei si aspectelor anomaliilor de traseu EEG la psihopati si de aspectele întâlnite la un lot de 111 minori cu tulburari de comportament traduse în conduite deviante delictuale (91 din cazuri au prezentat trasee EEG cu anomalii electrografice).
V. Dragomirescu recomanda sa se acorde atentie deosebita minorilor de 14 si 15 ani (vârsta pubertatii), întrucât ei reprezinta procentul cel mai ridicat de delincventi (din cei 111 minori studiati, 30 aveau 14 ani, 30 - 15 ani, 8 - 12 ani, 12 - 17 ani). De asemenea, data fiind frecventa relativ mare a anomaliilor de traseu EEG la preadolescentii si adolescentii delincventi, apare necesitatea semnalizarii acestora din timp (chiar în momentul descoperirii lor), în scopul dispensarizarii acestor subiecte, a supravegherii de specialitate si aplicarii tratamentului adecvat (medical si psihopedagogic).
În plus, examenul EEG, trebuie însotit si de alte investigatii medicale (endocrinologice) si examinari psihologice, studiindu-se în paralel, antecedentele heredocolaterale precum si climatul familial în care traieste subiectul.
b) Deficientele intelectuale
Cercetarile efectuate - atât la nivel mondial, cât si national - au scos în evidenta aspecte cu caracter mai general.
În rândul delincventilor, procentajul întârziatilor mintal creste pe masura ce se trece de la delicte usoare la delicte grave si foarte grave; în ceea ce-i priveste pe recidivisti - procentajul debililor mintal este mult mai ridicat decât nerecidivistii; procentajul infractorilor cu deficiente intelectuale este cam la fel de ridicat ca si cel al infractorilor cu tulburari emotional - afective.
Nu trebuie însa nici aici absolutizat rolul acestui factor (în rândul delincventilor se gasesc si minori cu o inteligenta normala sau chiar superioara). Este cazul mai ales a unor furturi si excrocherii care nu pot fi comise de cei cu un accentuat nivel de dezorganizare psihointelectuala.
c) Tulburari ale afectivitatii
Este arhicunoscut rolul afectivitatii în viata si activitatea individului uman si orice abatere de la normal duce imediat la serioase probleme de adaptare.
Delincventii minori (dupa cum afirma majoritatea cercetatorilor) se caracterizeaza fie printr-un nivel insuficient de maturizare afectiva, fie prin diferite stari de dereglare a afectivitatii.
Insuficienta maturizare afectiva (caracterizata prin lipsa unei autonomii afective ce conduce la cresterea susceptibilitatii, prin insuficienta dezvoltare a autocontrolului afectiv si prin slaba dezvoltare a emotiilor si sentimentelor superioare, îndeosebi a celor morale) conduce la nerealizarea unei capacitati de autoevaluare si de evaluare adecvata. (Delincventii prezinta o întârziere a maturitatii afective de 2 ani fata de nedelincventii de aceeasi vârsta cronologica).
Starile de dereglare a afectivitatii includ:
starile de frustrare afectiva, conflictele afective
instabilitatea (labilitatea) afectiva
ambivalenta afectiva
indiferenta afectiva
absenta emotiilor si a înclinatiilor altruiste si simpatetice.
Datorita nivelului crescut al egocentrismului si al egoismului si, totodata, datorita existentei unui nivel scazut al tolerantei la frustratie, formularea si atingerea unor obiective actionale se face prin apelul la mijloace ilegale.
T. Bogdan arata ca una dintre cele mai frecvente caracteristici psihice ale delincventilor minori este instabilitatea emotiv-actionala care se asociaza frecvent cu agresivitatea, apreciind ca aceasta rezida în acele forme de comportament ofensiv consumat pe plan actional sau verbal, care obisnuit, dar nu în mod necesar, constituie o reactie disproportionala la o opozitie reala sau imaginara.
d) Tulburari caracteriale
La nivelul personalitatii, trasaturile caracteriale îndeplinesc în special functia de reglare a caracterului, determinând un mod constant de manifestare. Comportamentul poate fi orientat pozitiv sau negativ, trasaturile prezentându-se în cupluri polare (pozitiv - negativ).
Cercetarile efectuate asupra delincventului minor au scos în evidenta faptul ca acesta se caracterizeaza printr-un nivel de imaturitate caracterologica care se manifesta prin:
- autocontrol insuficient
- impulsivitate si agresivitate
- subestimarea greselilor si a actelor antisociale comise
- indolenta, indiferenta si dispret fata de munca
- opozitie si respingere a normelor social-juridice si morale
- tendinte egocentrice
- exacerbarea unor motive personale egoiste, a unor trebuinte si tendinte înguste, de nivel redus
- absenta sau insuficienta dezvoltare a unor motive superioare de ordin social, si a sentimentelor etico-morale
- dorinta realizarii unei vieti usoare, fara munca.
Acesta este o formatiune psihosociala foarte complexa, cuprinzând ansamblul de stari psihice, moduri de relationare interpersonala, atitudini, etc., ce caracterizeaza grupul familial o perioada mai mare de timp. Acest climat (pozitiv sau negativ) se interpune ca un filtru între influentele educationale exercitate de parinti si achizitiile comportamentale realizate de catre copil. Drumul de la influenta educationala la achizitia comportamentala nu este un drum direct, nemijlocit, ci parcurge "meandrele" climatului educational familial. O aceeasi influenta educativa exercitata într-un climat bun va avea cu totul alte efecte (evident pozitive) decât atunci când este exercitata într-un climat rau sau negativ, bazat, de exemplu, pe relatii conflictuale si pe ignorarea totala a particularitatilor psihoindividuale ale copiilor.
Climatul educational familial poate fi analizat dupa mai multi indicatori:
modul de raportare interpersonala a parintilor
sistemul de atitudini parentale în raport cu diferite norme si valori sociale
modul în care este perceput si considerat copilul
modul de manifestare a autoritatii parentale (unitar sau diferentiat)
gradul de acceptare a unor comportamente variate ale copiilor
dinamica aparitiei unor stari conflictuale si tensionale
modul de aplicare a recompenselor si a sanctiunilor
gradul de deschidere si sinceritate al copilului în raport cu parintii
S-a crezut destul de multa vreme ca familia dezorganizata constituie cauza aproape sigura a comportamentului deviant. În ultimul timp un astfel de punct de vedere a fost depasit, considerându-se ca în cazul familiilor dezorganizate nu structura familiei ca atare se face vinovata de aparitia conduitelor deviante, ci marile ei lipsuri, carenta familiei, incapacitatea sa psihologica, pedagogica si morala.
Studiile asupra delincventei juvenile au aratat ca, în mare masura, atmosfera din familiile dezorganizate, lipsa autoritatii parintesti, a controlului, precum si a afectiunii acestora, ca urmare a divortului, i-au determinat pe copii la comiterea unor acte antisociale si antisociale. Divortul poate determina serioase tulburari afective si de comportament ce duc la neadaptare sociala sau tulburari psihiatrice. În aceste cazuri dispare autoritatea parinteasca, ceea ce duce la vagabondajul copiilor, la frecventarea de adunari rau famate ale infractorilor, ce determina savârsirea de catre minori a unei game largi de infractiuni. În cazul minorilor crescuti de un singur parinte, 1/4 din acestia comit infractiuni.
În urma unei anchete care a confruntat un grup de 297 minori delincventi cu un grup de 170 subiecti normali, s-au constat urmatoarele:
- cazul separarii de parinti a fost întâlnit la 22,8% din delincventi si numai la 9,4% din normali;
- despartirea parintilor a fost întâlnita la 42% din delincventi si la 5,8% din subiectii normali;
- imoralitatea mediului familial - 58,5% la delincventi, 9,4% la normali;
- mediu familial normal - 7,7% la delincventi, 75,2% din normali. [3]
Exista si familii care, desi sunt "organizate", se caracterizeaza prin accentuate stari conflictuale care pot fi de intensitate diferita si se pot întinde pe perioade diferite de timp (plecând de la forme mai simple - cearta, neîntelegerile, contrazicerea, refuzul unor obligatii conjugale sau familiale, si ajungând la forme grave - agresivitatea fizica, alungarea de la domiciliu, existenta unor relatii adulterine).
În aceste familii, copiii, datorita marilor sensibilitati, recepteaza si traiesc deosebit de intens orice "eveniment" intervenit între parintii lor. "Coparticiparea" lor mai ales la certurile, neîntelegerile, conflictele, agresivitatea si violenta manifestate în cadrul familiei le este totalmente nefavorabila.
Se vorbeste în aceasta situatie de devalorizarea modelului parental si, totodata, de pierderea posibilitatii de identificare cu acest model. În astfel de cazuri modelul parental poate fi respins de copil, devenind "modelul negativ" care, treptat, conduce la stimularea agresivitatii si a comportamentului antisocial.
Copiii care resimt puternic influentele climatului conflictual familial fug de acasa si cauta sa gaseasca diferite grupuri de apartenenta care, la rândul lor, pot fi orientate antisocial. V. Dragomirescu gaseste în cadrul lotului de minori studiati (111) un procent de 62% ce provin din familii în care existau relatii socio-afective neadecvate, caracterizate prin stari tensionale, conflicte repetate si comportament violent.
Situatia este si mai dramatica în familiile în care se înregistreaza cazuri de alcoolism, imoralitate, promiscuitate. (Alcoolismul în familiile din care provin delincventii se manifesta într-o proportie de aproape 3 ori mai mare decât în celelalte familii. În cazul minorilor ce au savârsit furturi, parintii acestora erau alcoolici în 70% din cazuri.
Atitudinea hiperautoritara poate fi adoptata de unul dintre parinti (cel mai frecvent de catre tata) sau de ambii. Trebuie diferentiata situatia în care parintii hiperautoritari sunt "bine intentionati", în sensul ca au o anumita "conceptie pedagogica" în care autoritarismul este asociat cu agresivitatea, inclusiv fizica, si cu un înalt potential conflictual în familie.
Mentinerea copilului într-un climat hipersever determina treptat modificari serioase în una dintre cele mai importante dimensiuni ale personalitatii: cea atitudinal - relationala - traduse în fenomene de apatie si indiferenta accentuata fata de ceea ce trebuie sa întreprinda sau în ceea ce priveste relationarea cu cei din jur, atitudini de protest si revolta chiar fata de noile influente exercitate asupra sa, toate acestea ca urmare a unei suite de frustrari acumulate în timp.
Tensiunea acumulata în timp, ca urmare a frecventelor stari de frustrare datorate regimului hiperautoritar si hiperpermisiv impus se va elimina prin descarcari bruste prin forme de conduita agresiva si exploziva la adresa altora. De aici pâna la conduita delincventa este doar un pas.
V. Dragomirescu arata ca 72% dintre delincventii minori studiati provin din familii în care se practica un sistem disciplinar strict sau haotic.
Hiperpermisivitatea creeaza - în mod exagerat - conditii de "aparare" a copilului împotriva pericolelor si prejudiciilor. Eforturile exagerate ale parintilor de a proteja copilul îi inhiba acestuia tendintele de a iesi singur în lume, pentru a-si încerca "fortele" proprii, forte care - în virtutea unei tendinte logice a dezvoltarii personalitatii - trebuie confruntate într-un cadru echilibrat pentru a-si putea contura dimensiunile lor reale si, treptat, în urma confruntarilor cu lumea, cu altii, sa realizeze o concordanta corespunzatoare între imaginea de sine si ceea ce exista si este în continua formare si devenire (capacitati, însusiri, aptitudini, etc.).
Parintii hiperpermisivi si hiperprotectori opereaza cu imagini mintale de tipul copilului - idol sau copilului - rege, ale carui dorinte sunt porunci care sunt întotdeauna îndeplinite.
Dar, spre marea surpriza a parintilor superprotectori, un astfel de tratament conduce la conditiile delincvente explicabile - în cea mai mare masura - prin rezistenta scazuta la frustrare.
Cercetarile au gasit o atitudine superprotectoare si excesiv de afectuoasa din partea mamei la 40 - 45% dintre delincventii minori, iar din partea tatalui la 30% dintre acestia.
Strategiile educationale utilizate în cadrul familiei sunt validate (în cea mai mare parte) prin scoala. Nivelul de adaptare si integrare scolara poate fi analizat în functie de doi indicatori importanti:
a) randamentul scolar (note, ,medii, rezultate, procedee etc.)
b)gradul de satisfactie resimtit de elev (motivatie intrinseca, interese, atitudini pozitive, atractie - preferinta în raport cu viata si activitatea scolara).
Exista, evident, un nivel maxim de integrare (randament scolar crescut si grad înalt de satisfactie) si, la celalalt pol, inadaptarea scolara (randament scolar foarte slab si lipsa satisfactiei).
Copiii inadaptati sau dezadaptati scolar intra în categoria copiilor "problema" care adopta o conduita devianta în raport cu cerintele vietii si activitatii scolare.
Comportamentul infractional al multor tineri a fost favorizat de esecul si abandonul scolar: peste 55% din minori au avut rezultate slabe si foarte slabe la învatatura, iar 15%, desi au absolvit 5-6 clase, nu stiau sa scrie si sa citeasca decât cu mare greutate; 37,6% lipseau frecvent de la scoala. Mai exista - desigur - si alte aspecte ale neintegrarii scolare precum insubordonarea în raport cu regulile si normele scolare, lipsa de interes fata de cerintele si obligatiile scolare, absenteism, chiul de la ore, repetentie, conduita agresiva în raport cu colegii si cadrele didactice, etc.
Fata de aceste fenomene, cercetarea arata ca în peste 50% din cazuri, corpul profesoral a adoptat o atitudine de indiferenta, ceea ce contravine codului de deontologie profesionala.
Solicitate sa se pronunte în privinta comportamentului copiilor cu probleme, cadrele didactice - 80% - i-au calificat drept "copii dificili", ceea ce înseamna ca, din punct de vedere comportamental, ei se manifesta astfel: chiulesc de la scoala - 75%; neastâmparati si turbulenti - 58%; nu lucreaza independent, nu-si fac temele acasa niciodata - 29%; sunt nesistematici - 55%; prezinta un comportament agitat, zgomotos, având conflicte cu colegii - 52%; tendinte agresive ce au atras dizgratierea si excluderea din grup - 36%.
|
