FAPTA ILICITA CAUZATOARE DE PREJUDICII, IZVOR DE OBLIGATII

FAPTA ILICITĂ CAUZATOARE DE PREJUDICII, IZVOR DE OBLIGAŢII

- RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ -

6.1. Notiunea de raspundere civila

Raspunderea civila este o forma a raspunderii juridice, care consta īntr-un raport juridic obligational, con 727q161h form caruia o persoana are datoria de a repara prejudiciul cauzat alteia prin fapta sa sau prejudiciul de care este tinuta raspunzatoare prin dispozitiile legale.[1]

Īntr-o alta formulare[2], raspunderea civila a fost definita ca fiind o institutie juridica alcatuita din totalitatea normelor de drept prin care se reglementeaza obligatia oricarei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa extracontractuala sau contractuala, ori pentru care este chemata de lege sa raspunda.

Raspunderea civila este de doua feluri:

raspundere civila contractuala

raspundere civila delictuala

Raspunderea civila contractuala apare īn cazul nerespectarii clauzelor unei conventii.

Raspunderea civila delictuala se concretizeaza īntr-o obligatie de reparare a unui prejudiciu cauzat printr-o fapta ilicita.

6.2. Reglementarea legala a raspunderii civile delictuale

Sediul materiei raspunderii civile delictuale īl constituie dispozitiile art. 998 - 1003 Cod civil.

Potrivit art. 998 Cod civil, orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara, iar art. 999 Cod civil precizeaza ca omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa.

6.3. Natura juridica a raspunderii civile delictuale

Fapta ilicita declanseaza o raspundere civila delictuala, al carei continut īl constituie obligatia civila de reparare a prejudiciului cauzat[3].

Raspunderea civila delictuala este o sanctiune specifica dreptului civil care se aplica pentru savārsirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, nu īn considerarea persoanei care a savārsit fapta ilicita ci a patrimoniului acesteia.

6.4. Felurile raspunderii civile delictuale

Raspunderea civila delictuala este de mai multe feluri, respectiv:

raspunderea pentru fapta proprie (art. 998 - 999 Cod civil);

raspunderea pentru fapta altei persoane:

raspunderea parintilor pentru faptele ilicite savārsite de copiii lor minori (art. 1000 alin. 2 Cod civil);

raspunderea comitentilor pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor īn functiile īncredintate (art. 1000 alin. 3 Cod civil);

raspunderea institutorilor si mestesugarilor pentru prejudiciile cauzate de elevii si ucenicii aflati sub supravegherea lor (art. 1000 alin. 4 cod civil).

Raspunderea pentru lucruri, edificii si animale:

raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, īn general (art. 1000 alin. 1 Cod civil);

raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animalele aflate īn paza juridica a unei persoane (art. 1001 Cod civil);

raspunderea proprietarului unui edificiu pentru prejudiciile cauztae ca urmare a ruinei edificiului ori a unui viciu de constructie (art. 1002 Cod civil).

6.5. Raspunderea pentru fapta proprie

6.5.1. Reglementare

Raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie este reglementata de Codul civil romān īn art. 998 - 999.

Art. 998 Cod civil dispune ca "orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara", iar art. 999 Cod civil prevede ca "omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa".

6.5.2. Conditiile generale ale raspunderii

Din analiza textelor art. 998 si 999 Cod civil, rezulta ca pentru angajarea raspunderii civile delictuale se cer īntrunite cumulativ urmatoarele conditii:

existenta unui prejudiciu;

existenta unei fapte ilicite;

existenta unui raport de cauzalitate īntre fapta ilicita si prejudiciu;

existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul, constānd īn intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat.

Alaturi de aceste elemente, īn literatura de specialitate[4] s-a sustinut si necesitatea existentei capacitatii delictuale a celui care a cauzat prejudiciul.

Alti autori[5] au argumentat īn sensul ca aceasta conditie trebuie analizata numai ca un element al vinovatiei autorului faptei ilicite si nu ca o conditie distincta a raspunderii civile delictuale.

Īntr-o alta opinie [6]s-a precizat ca existenta capacitatii delictuale a celui ce a savārsit fapta ilicita poate fi examinata separat, dupa cum poate fi considerata un element implicat īn conditia vinovatiei.

6.6. Prejudiciul

6.6.1.Definitie

Prejudiciul, calificat ca o conditie sine qua non[7], este definit ca fiind efectul negativ suferit de o anumita persoana, ca urmare a faptei ilicite savārsite de o alta persoana.

Alti autori au apreciat ca prejudiciul reprezinta rezultatele daunatoare, de antura patrimoniala sau nepatrimoniala, efecte ale īncalcarii drepturilor subiective si intereselor legitime ale unei persoane.

Prejudiciul este cel mai important element al raspunderii civile delictuale, conditie necesara si esentiala a acesteia, deoarece atāt timp cāt o persoana nu a fost prejudiciata, ea nu are dreptul de a pretinde nici o reparatie, pentru ca nu poate face dovada unui interes.

6.6.2. Clasificarea prejudiciului

Prejudiciul se clasifica īn functie de mai multe criterii, respectiv:

dupa natura sa: prejudiciu patrimonial si prejudiciu nepatrimonial;

dupa durata producerii: prejudiciul este instantaneu sau succesiv;

dupa cum putea sau nu sa fie prevazut īn momentul producerii: prejudiciu previzibil si prejudiciu imprevizibil.

Prejudiciul patrimonial este acel prejudiciu al carui continut poate fi evaluat īn bani. De exemplu, distrugerea unui bun, pierderea capacitatii de munca.

Prejudiciul nepatrimonial este acel prejudiciu care nu este susceptibil de evaluare īn bani. De exemplu, atingerea adusa onoarei si demnitatii persoanei, suferinta fizica provocata de un accident.

Rezultānd din atingerea unor valori morale ale omului, prejudiciile nepatrimoniale sunt numite daune morale.

Īn deplin consens cu recomandarile facute de Consiliul Europei cu privire la repararea daunelor morale, cu ocazia Colocviului tinut sub auspiciile sale la Londra īn 1969, doctrina si jurisprudenta romāna au acceptat ca o atare raspundere civila nepatrimoniala contribuie si la reducerea compensatorie a suferintelor fizice si psihice īncercate de partile vatamate prin lovirile, vatamarile, mutilarile, desfigurarile, restrāngerea posibilitatilor de a duce o viata normala ori alte asemenea situatii determinate de vatamarea integritatii, a sanatatii ori cauzarea mortii unei persoane apropiate.

Punerea de acord a jurisprudentei romāne cu legislatia comunitara europeana referitoare la repararea daunelor morale, a determinat concluzia ca o atare despagubire de "compensare" sau "satisfactie" a victimei, sa fie recunoscuta, exclusiv, īn cadrul infractiunilor contra vietii, integritatii si sanatatii persoanei, libertatii persoanei, a acelora prin care s-au adus atingeri grave personalitatii umane si a raporturilor de familie.

Prejudiciul instantaneu este acea consecinta daunatoare care se produce dintr-o data sau īntr-un interval de timp scurt.

Prejudiciul succesiv consta īn consecinta daunatoare care se produce continuu sau esalonat īn timp.

Prejudiciul previzibil este acel prejudiciu care a putut sa fie prevazut la momentul savārsirii faptei ilicite.

Prejudiciul imprevizibil este acel prejudiciu care nu a putut sa fie prevazut la momentul savārsirii faptei ilicite.

6.6.3. Conditiile repararii prejudiciului

Prejudiciul da dreptul victimei de a cere obligarea autorului faptei ilicite la reparare, daca sunt īndeplinite, cumulativ, doua conditii:

prejudiciul sa fie cert;

prejudiciul sa nu fi fost reparat īnca.

6.6.3.1. Caracterul cert al prejudiciului

Prejudiciul este cert atunci cānd este sigur atāt sub aspectul existentei cāt si al īntinderii sale.

Este considerat cert, prejudiciul actual precum si prejudiciul viitor, adica acel prejudiciu care apare dupa solutionarea actiunii īn despagubire, īn masura īn care sunt sigure atāt aparitia acestui prejudiciu, cāt si posibilitatea de a fi determinat.

6.6.3.2. Prejudiciul sa nu fi fost reparat īnca

Analiza acestei conditii se face īn raport de trei posibile situatii, respectiv:

Daca victima primeste o pensie de invaliditate sau pensie de urmas, acordata de Asigurarile sociale, pentru repararea prejudiciului ea va fi īndreptatita sa formuleze actiune īn raspundere civila delictuala avānd ca obiect diferenta de prejudiciu care nu este acoperita de plata acestei pensii.[11]

.Daca victima primeste indemnizatie de asigurare, se fac urmatoarele distinctii:

indemnizatia de asigurare primita de victima de la asigurator, īn calitate de persoana asigurata pentru o asigurare de persoane, se cumuleaza cu despagubirile datorate de autorul faptei ilicite;

indemnizatia de asigurare primita de victima de la asigurator, īn calitate de persoana asigurata pentru o asigurare de bunuri, nu se cumuleaza cu despagubirile datorate de autorul faptei ilicite; īn acest caz autorul faptei ilicite poate fi obligat la plata unei despagubiri reprezentānd diferenta dintre prejudiciu si indemnizatia de asigurare;

daca autorul faptei ilicite are calitatea de asigurat, īn cadrul unei asigurari facultative sau obligatorii de raspundere civila, asiguratorul va putea fi obligat sa plateasca despagubiri victimei, iar victima īl va actiona pe autorul faptei ilicite doar pentru diferenta dintre prejudiciu si suma primita de la asigurator.

Daca victima primeste o suma de bani de la o terta persoana, cu titlu de ajutor, va putea sa solicite si plata de despagubiri de la autorul faptei ilicite, iar daca tertul a platit īn locul autorului faptei ilicite, victima va putea sa pretinda de la autor diferenta dintre prejudiciu si suma primita de la tert.

6.6.4. Principiile repararii prejudiciului

Repararea prejudiciului se poate realiza prin conventia partilor sau prin intentarea unei actiuni īn justitie pentru plata despagubirilor.

Pe cale conventionala, victima si autorul faptei ilicite pot sa īncheie īn mod valabil o conventie prin care sa stabileasca atāt īntinderea despagubirilor, cāt si modalitatea de plata a acestora.

Daca īntre parti nu a intervenit o asemenea conventie, victima se va adresa instantei de judecata cu o actiune avānd ca obiect plata despagubirilor.

Īn cadrul unei astfel de actiuni, repararea prejudiciului se face īn functie de urmatoarele principii:

principiul repararii integrale a prejudiciului;

principiul repararii īn natura a prejudiciului.

6.6.4.1. Principiul repararii integrale a prejudiciului

Restabilirea situatiei anterioare savārsirii faptei ilicite justifica principiul repararii integrale a prejudiciului ca un principiu fundamental al raspunderii civile delictuale.

La repararea integrala a unui prejudiciu, urmeaza a fi avute īn vedere urmatoarele aspecte:

este supusa repararii atāt paguba efectiva - damnum emergens -, cāt si beneficiul nerealizat - lucrum cesans-[12];

se repara atāt prejudiciul previzibil cāt si prejudiciul imprevizibil;

Īn stabilirea īntinderii despagubirilor nu are relevanta starea materiala a victimei sau a autorului faptei ilicite[13]

Prejudiciul trebuie sa fie reparat īn īntregime, indiferent de forma sau gradul de vinovatie.

6.6.4.2. Principiul repararii īn natura a prejudiciului

Repararea īn natura a prejudiciului consta īntr-o activitate sau operatie materiala, concretizata īn restituirea bunurilor īnsusite pe nedrept, īnlocuirea bunului distrus cu altul de acelasi fel, remedierea stricaciunilor sau defectiunilor cauzate unui lucru, distrugerea sau ridicarea lucrarilor facute cu īncalcarea unui drept al altuia, etc.[14]

Sub aspectul reglementarii, principiul repararii īn natura nu este consacrat īn Codul civil, dar este recunoscut īn doctrina si jurisprudenta.

6.6.4.3. Repararea prin echivalent a prejudiciului

Atunci cānd nu este posibila repararea īn natura a prejudiciului , repararea se face prin echivalent.

Repararea prin echivalent este o modalitate subsidiara si compensatorie, devenind aplicabila ori de cāte ori repararea īn natura a prejudiciului nu este obiectiv posibila.[15]

Repararea prin echivalent se poate face īn doua modalitati:

acordarea unei sume globale, care se stabileste prin hotarārea judecatoreasca de obligare la plata despagubirilor;

stabilirea unor prestatii periodice, īn forma baneasca, care se platesc victimei, dupa caz, temporar sau viager. De exemplu, īn cazul savārsirii unei infractiuni contra persoanei, cauzatoare de vatamari corporale, cu urmarea unei invaliditati temporare, autorul faptei ilicite va fi obligat la plata unor despagubiri periodice catre partea vatamata pāna la data īncetarii starii de invaliditate.

Īn doctrina[16] s-a precizat ca īn cazul īn care, dupa acordarea despagubirilor prin hotarāre judecatoreasca, se face dovada unor noi prejudicii, avānd drept cauza aceeasi fapta ilicita, se pot obtine despagubiri suplimentare, fara a se putea invoca autoritatea de lucru judecat a hotarārii anterior pronuntate.

6.6.4.4. Stabilirea despagubirilor īn cazul repararii prin echivalent a prejudiciului

īntinderea prejudiciului si modul de calcul al echivalentului daunelor se calculeaza la momentul pronuntarii hotarārii judecatoresti de acordare a despagubirilor;

autorul faptei ilicite poate sa fie obligat si la plata dobānzilor la suma stabilita cu titlu de despagubire, iar aceste dobānzi curg din momentul īn care hotarārea judecatoreasca a ramas definitiva;

daca fapta ilicita a produs o vatamare a sanatatii sau integritatii corporale, fara consecinte de durata, se vor acorda despagubiri sub forma unei sume globale care sa acopere cheltuielile victimei cu refacerea sanatatii, precum si diferenta dintre venitul pe care victima l-ar fi obtinut si suma de bani primita pe perioada concediului medical;

daca vatamarea sanatatii sau integritatii corporale a produs consecinte de durata, se vor acorda despagubiri sub forma unor prestatii periodice, care prezinta diferenta dintre venitul obtinut anterior vatamarii si venitul obtinut dupa vatamare (pensie, ajutor social);

daca urmarea faptei ilicite consta īn decesul victimei, se vor acorda despagubiri care sa acopere cheltuielile medicale si de īnmormāntare, precum si pentru prejudiciile patrimoniale si morale ale persoanelor aflate īn īntretinerea victimei.

Instantele judecatoresti investite cu solutionarea unor actiuni avānd ca obiect plata despagubirilor, īn cazul vatamarii integritatii corporale, au decis si īn sensul ca  īn cazul īn care cel vatamat corporal trebuie sa depuna un efort suplimentar, este necesar ca acesta sa primeasca si echivalentul acestui efort, deoarece numai astfel se restabileste situatia anterioara si nu i se impune celui vatamat sa suporte, indiferent sub ce forma, consecintele activitatii ilicite a carei victima a fost. Partea vatamata are dreptul la despagubiri corespunzatoare, chiar si īn situatia īn care, ulterior producerii prejudiciului, realizeaza la locul de munca aceleasi venit, si chiar mai mare, daca se dovedeste ca datorita invaliditatii a fost nevoita sa faca un efort īn plus, care a necesitat pentru compensare, cheltuieli suplimentare de alimentatie si medicatie adecvata.

6.7. Fapta ilicita

6.7.1. Definitie

Pentru angajarea raspunderii civile delictuale este necesara savārsirea unei fapte ilicite, care, īn conceptia traditionala avea īn structura sa un element obiectiv sau material si un element subiectiv sau psihologic, cu precizarea ca elementul subiectiv a fost, ulterior abandonat. Aceasta īnseamna ca īn analiza faptei ilicite vom avea īn vedere doar elementul obiectiv al acesteia, adica manifestarea exterioara a unei atitudini de constiinta si vointa a unei persoane.

Īn materia raspunderii civile delictuale, fapta ilicita este definita ca fiind orice fapta prin care, īncalcāndu-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinānd unei persoane.[18]

Īn alte formulari, fapta ilicita a fost definita ca fiind actiunea sau inactiunea care are ca rezultat īncalcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane[19] sau ca reprezentānd un act de conduita prin savārsirea caruia se īncalca regulile de comportament īn societate.

Desi dispozitiile art. 998 Cod civil se refera la "orice fapta care cauzeaza altuia prejudiciu", īn realitate, pentru a fi atrasa raspunderea civila delictuala, fapta trebuie sa fie ilicita.

De exemplu, este ilicita fapta posesorului de rea - credinta, care culege recolta de pe o suprafata de teren care nu-i apartine, producānd astfel proprietarului care, potrivit art. 480 Cod civil, are dreptul sa culeaga fructele, o dauna constānd īn contravaloarea fructelor īnsusite pe nedrept. Īn asemenea situatii, sunt īntrunite conditiile prevazute de art. 998 Cod civil, iar posesorul este obligat sa restituie proprietarului terenului fructele culese, acesta avānd obligatia ca, potrivit art. 484 Cod civil, sa plateasca cheltuielile facute pentru obtinerea fructelor.[21]

Īn acest sens si art. 25 si 35 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, mentioneaza expres raspunderea pentru fapta ilicita.

Raspunderea civila delictuala opereaza atāt īn cazul īncalcarii unui drept subiectiv, dar si atunci cānd sunt prejudiciate anumite interese ale persoanei.

Īn aprecierea caracterului ilicit al faptei trebuie avute īn vedere nu numai normele juridice, dar si normele de convietuire sociala, īn masura īn care reprezinta o continuare a prevederilor legale.

Deoarece drepturile subiective si interesele legitime ale persoanelor sunt numeroase si diferite, la fel sunt si faptele prin care acestea pot fi īncalcate.

Legea impune, de regula, obligatia persoanelor de a se abtine de la orice fapta prin care s-ar putea aduce atingere drepturilor subiective si intereselor legitime ale altora.[22] Īncalcarea acestei obligatii are loc, īn principiu, printr-o activitate pozitiva, prin acte comisive, dar fapta ilicita poate īmbraca si forma unei inactiuni, īn acele situatii cānd, potrivit legii, o persoana este obligata sa īndeplineasca o activitate sau sa savārseasca o anumita actiune.

6.7.2. Trasaturile caracteristice ale faptei ilcite

Fapta ilicita prezinta urmatoarele trasaturi caracteristice:[23]

fapta are caracter obiectiv sau existenta materiala, constānd īntr-o conduita ori manifestare umana exteriorizata;

fapta ilicita este rezultatul unei atitudini psihice;

fapta este contrara ordinii sociale si reprobata de societate.

6.7.3. Cauzele care īnlatura caracterul ilicit al faptei

Īn anumite situatii, desi fapta ilicita provoaca un prejudiciu altei persoane, raspunderea nu este angajata, deoarece este īnlaturat caracterul ilicit al faptei.

Cauzele[24] care īnlatura caracterul ilicit al faptei sunt:

legitima aparare;

starea de necesitate;

īndeplinirea unei activitati impuse sau permise de lege;

īndeplinirea ordinului superiorului;

exercitarea unui drept;

consimtamāntul victimei.

Legitima aparare este definita īn art. 44 Cod penal, reprezinta o fapta savārsita īn scopul apararii vietii, integritatii corporale, a sanatatii, libertatii, onoarei sau bunurilor aceluia care exercita apararea, ale altei persoane sau īn apararea unui interes general, obstesc, īmpotriva unui atac ilicit exercitat de o alta persoana, fapta de aparare prin care se pricinuieste atacatorului, agresorului, o asemenea paguba.[25]

O persoana este considerata īn legitima aparare daca fapta a fost savārsita īn urmatoarele conditii:

exista un atac material, direct, imediat si injust īmpotriva persoanei care comite fapta;

atacul sa fie īndreptat īmpotriva unei persoane sau a drepturilor acesteia ori īmpotriva unui interes general;

atacul sa puna īn pericol grav viata, integritatea corporala , drepturile celui atacat ori interesul public;

apararea celui care savārseste fapta ilicita sa fie proportionala cu atacul.

Starea de necesitate , definita de art. 45 alin.2 Cod penal, presupune ca fapta a fost savārsita pentru a salva de la un pericol iminent, si care nu putea fi īnlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea autorului, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes public.

Fapta ilicita nu va declansa raspunderea civila delictuala, lipsindu-i caracterul ilicit, daca a fost savārsita īn īndeplinirea unei activitati impuse ori permise de lege sau a ordinului superiorului.

Executarea ordinului superiorului[26] īnlatura caracterul ilicit al faptei daca a fost emis de organul competent; emiterea ordinului s-a facut cu respectarea formelor legale; ordinul nu este vadit ilegal sau abuziv, iar modul de executare al ordinului nu este ilicit.

Exercitarea unui drept īnlatura caracterul ilicit al faptei daca, prin exercitarea de catre o persoana a prerogativelor conferite de lege dreptului sau, s-au creat anumite restrāngeri sau prejudicii dreptului subiectiv apartinānd unei alte persoane.

Dreptul subiectiv a fost definit ca prerogativa conferita de lege īn temeiul careia titularul dreptului poate sau trebuie sa desfasoare o anumita conduita ori sa ceara altora desfasurarea unei conduite adecvate dreptului sau, sub sanctiunea recunoscuta de lege, īn scopul valorificarii unui interes personal, direct, nascut si actual, legitim si juridic protejat, īn acord cu interesul obstesc si cu normele de convietuire sociala.[28]

Exercitarea dreptului subiectiv civil este guvernata de doua principii:

dreptul subiectiv civil trebuie sa fie exercitat īn limitele sale interne, respectiv potrivit scopului economic si social īn vederea caruia este recunoscut de lege, astfel cum rezulta din prevederile art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 ;

dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu buna - credinta, conform dispozitiilor art. 57 din Constitutia Romāniei si art. 970 alin. 1 Cod civil.

Daca dreptul subiectiv este exercitat abuziv se va angaja raspunderea civila delictuala a titularului pentru prejudiciile pe care le-a cauzat.

Īn dreptul civil, prin abuz de drept se īntelege exercitarea unui drept subiectiv civil cu īncalcarea principiilor exercitarii sale.

Exercitarea unui drept va fi considerata abuziva doar atunci cānd dreptul nu este utilizat īn vederea realizarii finalitatii sale, ci īn intentia de a pagubi o alta persoana.

Instantele judecatoresti au decis ca " desi de natura a aduce prejudicii unui drept subiectiv, fapta cauzatoare nu are caracter ilicit si astfel nu se pune problema angajarii unei raspunderi civile cānd ea este savārsita cu permisiunea legii. Este cert, ca cel ce exercita prerogativele pe care legea le recunoaste dreptului sau subiectiv nu poate fi considerat ca actioneaza ilicit, chiar daca prin exercitiul normal al dreptului sau aduce anumite atingeri ori prejudicii dreptului subiectiv al altei persoane. Īn acest sens, exercitarea dreptului constitutional al liberului acces la justitie, prevazut de art. 21 din Constitutia Romāniei nu poate fi calificata ca o fapta ilicita."[29]

Sanctiunea care intervine īn cazul abuzului de drept consta īn obligarea autorului abuzului la plata despagubirilor pentru prejudiciul de natura patrimoniala sau morala cauzat prin exercitarea abuziva a dreptului sau.

Consimtamāntul victimei reprezinta o cauza care īnlatura caracterul ilicit al faptei īn masura īn care victima prejudiciului a fost de acord, īnainte de savārsirea faptei, ca autorul acesteia sa actioneze īntr-un anumit mod, desi exista posibilitatea producerii unei pagube.

6.8. Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu

Pentru a fi angajata raspunderea unei persoane este necesar ca īntre fapta ilicita si prejudiciu sa existe un raport de cauzalitate[30], īn sensul ca acea fapta a provocat acel prejudiciu.

Codul civil impune aceasta cerinta prin art. 998 - 999; astfel potrivit art. 998, raspunderea este angajata pentru fapta omului care cauzeaza altuia prejudiciul, iar conform art. 999, raspunderea este angajata nu numai pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar si de acela cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa.

Necesitatea raportului de cauzalitate rezulta si din definitia faptei ilicite, īn conditiile īn care caracterul ilicit ala cesteia este dat de īmprejurarea ca prin ea a fost īncalcat dreptul obiectiv si a fost cauza un prejudiciu dreptului subiectiv al persoanei.

Pentru determinarea raportului de cauzalitate au fost propuse urmatoarele criterii[32]:

sistemul cauzalitatii necesare, potrivit caruia cauza este fenomenul care, precedānd efectul, īl provoaca īn mod necesar;

sistemul indivizibilitatii cauzei cu conditiile[34], care considera ca fenomenul - cauza nu actioneaza izolat, ci este conditionat de mai multi factori care, nu produc īn mod nemijlocit efectul, dar īl favorizeaza, astfel īncāt aceste conditii alcatuiesc, īmpreuna cu īmprejurarea cauzala, o unitate indivizibila, īn cadrul careia ele ajung sa dobāndeasca, prin interactiune cu cauza, un rol cauzal.

6.9. Vinovatia

6.9.1. Notiune

Vinovatia reprezinta atitudinea psihica a autorului faptei ilicite īn raport de fapta respectiva si fata de urmarile pe care aceasta le produce.

6.9.2 Structura vinovatiei

Vinovatia este alcatuita īn structura sa din doi factori:

factorul intelectiv, implica un anumit nivel de cunoastere a semnificatiei sociale a faptei savārsite si a urmarilor pe care aceasta le produce;

factorul volitiv, care consta īn actul de deliberare si de decizie a autorului faptei ilicite.

6.9.3. Formele vinovatiei

Codul penal stabileste o reglementare juridica cu caracter general a vinovatiei. Dispozitiile cuprinse īn art. 19 Cod penal stabilesc continutul vinovatiei, formele vinovatiei si modalitatile acestora.[36]

Codul penal reglementeaza doua forme de vinovatie: intentia si culpa. Intentia se poate prezenta īn doua modalitati:

intentie directa, cānd autorul prevede rezultatul faptei sale si urmareste producerea lui prin savārsirea faptei;

intentie indirecta, cānd autorul prevede rezultatul faptei si, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui.

Culpa este de doua feluri:

1.imprudenta (usurinta),cānd autorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind, fara temei, ca el nu se va produce;

2. neglijenta, cānd autorul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada.

6.9.4. Cauzele care īnlatura vinovatia

Cauzele care īnlatura vinovatia[37] sunt īmprejurarile care īmpiedica atitudinea psihica a persoanei fata de fapta si urmarile acesteia. Aceste cauze sunt:

fapta victimei īnsesi;

fapta unui tert pentru care autorul nu este tinut sa raspunda;

cazul fortuit;

forta majora.

6.9.5. Capacitatea delictuala

Pentru a fi considerata raspunzatoare de propria sa fapta se cere ca persoana sa aiba discernamāntul faptelor sale, adica sa aiba capacitate delictuala. Lipsa discernamāntului echivaleaza cu absenta factorului intelectiv, respectiv a lipsei vinovatiei.

Analiza capacitatii delictuale impune prezentarea a trei situatii posibile:

pentru minori, prin lege se stabileste o prezumtie legala de existenta a discernamāntului īncepānd cu vārsta de 14 ani;

2. persoanele nepuse sub interdictie, care sufera de boli psihice care le afecteaza discernamāntul, īn masura īn care au īmplinit vārsta de 14 ani, sunt prezumate ca au capacitate delictuala;

3 īn cazul persoanelor puse sub interdictie, raspunderea va fi angajata numai daca victima prejudiciului va reusi sa faca dovada ca la momentul savārsirii faptei ilicite interzisul a actionat cu discernamānt.

6.9.6. Proba conditiilor raspunderii civile delictuale

Potrivit art. 1169 Cod civil, cel care face o propunere īn fata instantei de judecata trebuie sa o dovedeasca, deci sarcina probei revine celui care face o afirmatie.

Procesul civil fiind pornit de catre reclamant, prin introducerea cererii de chemare īn judecata, acesta trebuie sa-si dovedeasca pretentia pe care a supus-o judecatii - onus probandi incumbit actori -.

Referitor la proba conditiilor raspunderii civile delictuale, īn raport de dispozitiile art. 1169 Cod civil, victima prejudiciului va trebui sa faca dovada existentei prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, precum si a vinovatiei. Fiind vorba de fapte juridice, sub aspect probator este admis orice mijloc de proba, inclusiv proba testimoniala.

6.10.Raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie a persoanei juridice

Raspunderea civila delictuala a persoanei juridice pentru fapta proprie a persoanei juridice va fi angajata ori de cāte ori organele acesteia, cu prilejul exercitarii functiei ce le revine, vor fi savārsit o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii.

Aceasta forma de raspundere este reglementata prin urmatoarele acte normative:

Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice;

Legea nr. 31/1990 privind organizarea si functionarea societatilor comerciale, cu modificarile ulterioare;

Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice īn regii autonome si societati comerciale, cu modificarile ulterioare;

Ordonanta Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr. 37/2003.

Persoana juridica este tinuta raspunzatoare pentru faptele persoanelor fizice care intra īn componenta sa, dar persoanele fizice sau juridice care compun organele persoanei juridice, au o raspundere proprie pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii, atāt īn raport cu persoana juridica cāt si cu victima prejudiciului.

Victima prejudiciului poate sa cheme īn judecata pentru plata de despagubiri:

persoana juridica;

persoana juridica īn solidar cu persoanele fizice care au actionat īn calitate de organe ale persoanei juridice;

persoanele fizice.

Īn situatia īn care persoana juridica a platit victimei despagubiri va avea posibilitatea sa intenteze o actiune īn regres īmpotriva persoanei fizice care compune organul de conducere.