Falsul executat prin deghizarea scrisului
Deghizarea scrisului inseamna, dupa cum am vazut, o modificare voita a scrisului, dar de cu totul alt gen decat modificarile produse de factorii naturali de care ne-am ocupat, cum ar fi afectiunile psiho-fizio-patologice; acestea din urma nu numai ca nu depind de vointa scriptorului, dar nici macar nu pot fi evitate de acesta, oricat s-ar stradui (de exemplu, tremuratul parkinsonian).
De regula, nu are loc o transformare totala, absoluta, a deprinderilor de scriere ale unei persoane. Datorita caracterului de stereotip dinamic pe care il au gesturile grafice, in scrisurile deghizate se mentin unele elemente neschimbate din scrisul obisnuit al persoanei respective, pe baza carora aceasta poate fi identificata. Cu alte c 111f52b uvinte, autorul deghizarii revine fara sa vrea la obiceiurile grafice initiale, deghizarea presupunand, intr-o oarecare masura,o reintoarcere reflexa la grafismul original.
Principalele modalitati de modificare a scrisului sunt: denaturarea caracteristicilor grafice, scrierea cu litere tipografice si scrierea cu mana stanga.
a) denaturarea caracteristicilor grafice
Aceasta categorie de modificare a scrisului este cea mai cuprinzatoare intrucat vizeaza alterarea celor mai multe elemente grafice. Nu oricare dintre caracteristicile scrisului pot fi schimbate cu usurinta.
In realitate operatia de schimbare a scrisului este destul de anevoioasa, necesitand un efort deosebit din partea scriptorului. Controlul vizual la care este in permanenta obligat scriptorul pentru a realiza scrisul alterat in maniera propusa atrage dupa sine o stare de oboseala si de scadere intermitenta a atentiei. Intr-un text deghizarea va fi mai reusita in partea de inceput (primele randuri), cand controlul exercitat este maxim, precum si anumite parti din cuprins cand scriptorul isi revine, dupa ce a observat caa“alunecase” pe nesimtite in scrisul sau natural.
Executia controlata atrage nu numai modificarea unor caracteristici speciale-mai ales forma literelor-ci si o incetineala a vitezei de scriere, trasaturile pierzand din spontaneitate si siguranta. Astfel, cu cat efortul si concentrarea este mai mare cu atat scrisul deghizat va fi mai indepartat de cursivitatea si ritmul initial. Aceste modificari, pe care scriptorul nu le-a urmarit intotdeauna, dar care s-au produs independent de vointa sa, imprima scrisului un aspect artificial, cel mai bun indiciu de executie in conditii neobisnuite.
a)modificarea gradului de evolutie al scrierii
Modificarea gradului de evolutie a scrisului poate fi realizata numai in sens regresiv, adica de la superior la inferior. O persoana cu o capacitate scripturala avansata isi poate permite sa-si schimbe anumite elemente ale scrisului, cum ar fi tremurarea sau frangerea trasaturilor ori executia lenta a acestuia, dandu-se impresia unui scris mai putin evoluat.
Situatia inversa este imposibila, constatare care are in expertiza scrisului valoare de axioma. Niciodata o persoana cu un scris inferior sau mediocru nu va fi in stare sa reproduca un scris de factura evoluata, intrucat deprinderile sale grafice rudimentare, insuficient automatizate, il impiedica sa obtina o mai buna coordonare a miscarilor si un ritm mai alert de executie decat este capabil. Cu aaat mai mult nu va fi in stare sa traseze litere simplificate si in general constructii deviate de la modelul caligrafic. Ca atare, persoanele cu un scris neevoluat normal pot fi excluse ca autor fara nici o alta examinare atunci cand scrisul in litigiu este evoluat. Nu trebuie insa sa se inteleaga ca acesti scriptori nu isi pot deghiza deloc scrisul. Deghizarea unui scris inferior va provoca aparitia unui grafism atat de neregulat, de deformat si de inconstant incat identificarea autorului este uneori imposibila, mai ales cand scrisul in litigiu este redus cantitativ.
Revenind la deghizarea scrisurilor superioare in sens negativ remarcam ca in simularea scrisului infantil ca o prima modalitate modificarea se va axa pe utilizarea unor constructii caligrafice, scolaresti, caracteristice formei primare a scrisului. Scrisul astfel obtinut va capata lizibilitate si un aspect destul de armonios. Scrisul deghizat nu va mai avea spontaneitatea caracteristica acestui stadiu grafic si un text mai lung va contine trasaturi proprii scrisurilor evoluate (gesturi fine, dinamice, simplificari). Un semn important de contrafacere il constituie modul de legare al literelor: in scrisurile realmente copilaresti predomina executia separata-deci cu oprire- a trasaturilor incipiente si finale a literelor, care sunt juxtapuse corpului principal al acestora, pe cand in scrisurile evoluate deghizate miscarile vor fi continue.
Un al doilea mod de deghizare practicat mai frecvent il constituie simularea scrisurilor inferioare. In aceeasi categorie se include si simularea scrisurilor dezorganizate, adica a celor afectate de cauze patologice. Aspectul neregulat, dezorganizat, pe care il capata scrisul deghizat poate fi nu doar rodul fanteziei scriptorului ci si consecinta utilizarii unor tehnici speciale.
Astfel, un procedeu de deformare il constituie tinerea instrumentului scriptural in pozitii improprii si anormale pentru scriere, imaginea de ansamblu a grafismului va suferi, dar nu si morfolofgia literala, caci sensul de trasare a semnelor grafice si detaliile de constructie vor fi conservate.
b)modificarea inclinarii scrisului
Modificarea inclinarii scrisului reprezinta una din cele mai curente modalitati de schimbare intentionata, intrucat simpla modificare a pozitiei normale a axului literelor (de obicei spre dreapta), prin adoptarea unei orientari opuse, transforma vizibil alura scrisului. Pe de alta parte, schimbarea inclinarii este usor de realizat de catre oricine, indiferent de capacitatea scripturala pe care o are; din aceasta cauza il intalnim ca mijloc preferat de deghizare.
Cand deghizarea consta in schimbarea inclinarii dinspre dreapa in orientare verticala:
punctele de intersectie ale trasaturilor literale se deplaseaza in sus;
trasaturile de legare ale literelor si elementelor acestora devin mai rotunjite si mai line;
distanta dintre unele elemente componente ale literelor se mareste;
numarul legaturilor dintre litere se reduce, datorita unei incetiniri a ritmului scrierii.
Cand deghizarea consta in schimbarea inclinarii dinspre dreapta inspre stanga:
amplasarea punctelor de incepere si de terminare, in special raportul dintre ele se modifica, datorita schimbarii pozitiei trasaturilor principale ale literelor;
dimensiunea elementelor literale devine uneori alta;
modul de unire a literelor se poate transforma, de regula modul de unire ramane neschimbat;
amplasarea punctelor de intersectie se modifica, in sensul indepartarii unora de altele;
c)modificarea dimensiunii scrisului
Acest procedeu de denaturare este destul de raspandit. El consta in marirea sau micsorarea inaltimii si latimii literelor, precum si a distantei dintre acestea.
Marirea dimensiunii nu atrage dupa sine o reducere a ritmului executiei la cei ce poseda un scris evoluat,ci dimpotriva acesta poate creste partial la executarea gesturilor “ample”, realizate prin miscari aruncate. Caracteristicile generale si speciale nu sunt modificate prin simpla marire a literelor. Totusi, atunci cand se depasesc anumite limite, supradimensionandu-se prea mult trasaturile, structurile initiale se destrama. In cazul exagerarii, pana la atingerea unor forme grotesti, este posibil ca denaturarea sa fie atat de accentuata incat identificarea sa fie imposibila.
Utilizarea unor litere de dimensiuni mari este frecvent insotita de ingrosarea trasaturilor, astfel ca amanuntele sunt mascate. Pentru determinarea detaliilor morfologice si a sensului de dirijare a trasaturilor va fi necesar sa se recurga la examinari microscopice. De regula, insa marirea intentionata a scrisului nu pune in dificultate pe expert, constructiile literale ramanand in esenta nemodificate.
In acest context mai trebuie adaugat ca marirea dimensiunii insoteste automat si alte genuri de deghizare, ca un efect al acestora, cum ar fi producerea unui aspect neregulat sau alungirea semnelor grafice la rasturnarea axelor spre stanga, de care ne-am ocupat mai sus.
Deghizarea dimensiunii poate fi operata si in sens invers, prin micsorarea scrisului. La acest sistem, mult mai rar intalnit ritmul scrierii este incetinit, franarea si controlul acceentuat al miscarilor dand grafismului un aspect nenatural. Imposibilitatea mentinerii constante a inaltimii reduse va determina o ingladiere a cuvintelor, adica o crestere progresiva a dimensiunii literelor in masura in care scriptorul revine pe nesimtite la amplitudinea care ii este familiara.
d)modificarea unor caracteristici speciale ale scrisului consta in deformarea literelor, precum si in schimbari, voite sau derivate, privind legarea scrisului.
Incercand o sistematizare a principalelor modificari de ordin literal, notam cateva cazuri tipice:
Executarea contururilor prin trasaturi neregulate, imprimand liniilor drepte un aspect frant, iar ovalelor si buclelor un aspect poligonal.
In acest fel morfologia propriu-zisa a literelor nu este schimbata, intrucat directia trasaturilor, pozitia punctului de atac si a celui final, ca si alte elemente componente raman de fapt aceleasi, de unde rezulta ca este posibila o comparare eficace a unui scris astfel deghizat cu un scris de referinta normal.
Ornarea literelor, prin adaugarea unor trasaturi parazitare, executarea unor trasaturi incipiente neobisnuite, uneori bizare, inmelcuirea excesiva a volutei majusculelor, complicarea depasantelor, prelungirea trasaturilor finale sau buclarea lor etc.
Inlocuirea unor constructii literale cu altele de un tip complet diferit: de exemplu,in locul minusculei d caligrafice (oval si bastonata) se foloseste modelul gotic.
b) scrierea cu caractere tipografice
In mod curent forma pura, adica folosirea doar a literelor de tipar este deosebit de rara, frecvent fiind insa amestecul de litere de tipar cu litere cursive. Nu credem ca se poate vorbi de o stricta determinare in folosirea modelelor de tipar, dar trebuie remarcat ca ele apar mai ales la persoanele care exercita profesii cu un anumit specific, cum ar fi cea de desenator tehnic, proiectant etc.
Faptul ca literele de tipar sunt din punct de vedere morfologic sablonizate ii determina pe multi sa creada ca prin imitarea lor ar obtine o depersonalizare a scrisului si ca atare ar putea fi utilizate cu succes la deghizare. Nimic mai gresit. Scrisul tipografic prezinta de cele mai multe ori o serioasa individualitate si de regula poate fi individualizat autorul, cu conditia ca expertul sa dispuna de probe de comparatie corespunzatoare, adica executate tot cu litere de tipar. In absenta unor asemenea probe deghizarea devine efectiva, deoarece identificarea prin comparare cu un scris cursiv este putin probabila.
Principalalele elemente care trebuie urmarite in vederea caracterizarii majusculelor tipografice pot fi astfel clasificate:
Forma literelor, adica tipurile reproduse;
Numarul trasaturilor din care sunt compuse literele, ordinea lor si frecventa intreruperilor;
Plasarea elementelor unele fata de celelalte;
Inaltimea literelor si mai ales proportiile elementelor ce alcatuiesc o litera, atat pentru trasaturile verticale intre ele, cat si intre trasaturile verticale si cele orizontale;
Proportiile literelor unele fata de altele si raportul dintre inaltimea literei initiale si a literelor urmatoare;
Latimea literelor; evidentierea diferentelor va fi mai concludenta decat asemanarile;
Directia trasaturilor in executarea tuturor elementelor literale; datorita executiei lente si cautate a trasaturilor nu este intotdeauna usor de determinat sensul de trasare;
Forma si intinderea suprafetelor cuprinse intre mai multe trasaturi; de exemplu jumatatea superioara a majusculelor R si B;
Particularitatile apasarii: trasaturi ascutite, maciucate, fusiforme etc;
Orientarea barelor;
Modul de combinare a trasaturilor drepte si curbe;
Forma ovalelor si modul de incepere si de inchidere;
Existenta crosetelor incipiente si finale;
Inclinarea diferitelor trasaturi ale literei;
Trasaturile de ornamentare;
Spatierea elementelor componente ale literei si spatierea literelor intre ele;
Legarea literelor si modalitatea de unire;
Alinierea literelor; configuratia liniei extremitatilor inferioare si a liniei varfurilor.
Indicatia valabila pentru toate examinarile grafice de a cauta asemanarile si deosebirile in portiunile cele mai putin aparente si mai spontane ale literelor-in special finalizarile- se aplica intru totul si scrisurilor tipografice.
c)scrierea cu mana stanga
Multiplele modificari pe care le sufera aspectul general si, partial, caracteristicile speciale ale scrisului, ca o consecinta a folosirii mainii stangi, atrag uneori atentia celor ce cauta sa-si deghizeze scrisul. Majoritatea oamenilor scriu cu mana dreapta si de aceea scrierea cu mana stanga da si denumirea acestui gen de schimbare intentionata a grafismului. Strict stiintifica este insa expresia “scrierea cu cealalta mana“ intrucat la unele persoane scrierea cu stanga reprezinta scrierea normala, iar deghizarea este realizata cu mana dreapta.
Scrierea cu mana stanga sau sinistrografia poate fi clasificata in mai multe categorii: sinistrografie naturala sau congenitala; sinistrografie obisnuita, formata prin reinvatarea scrierii cu mana stanga datorita pierderii mainii drepte; sinistrografie dobandita prin exercitiu; sinistrografie ocazionala.
Din punctul de vedere al criminalisticii ne intereseaza insa ultimele doua situatii prezentate. Deosebirea dintre sinistrografia dobandita si cea ocazionala consta in faptul ca primul caz necesita exercitii prealabile, in timp ce al doilea nu presupune nici un antrenament.
Scrierea cu mana stanga prezinta numeroase dificultati pentru o persoana neobisnuita cu un asemenea mod de executie, caci ea implica miscari, respectiv gesturi grafice inverse in raport cu corpul scriptorului, considerat ca plan median. Scrierea normala, cu mana dreapta constituie o deprindere bine fixata, inradacinata, care intra in conflict cu miscarile mainii stangi, chiar daca scriptorul exercita o supraveghere atenta. Cu alte cuvinte are loc un proces de transferare a deprinderilor de la o mana la cealaltaac eea ce nu se produce in mod automat, ci in conditiile unei lupte dintre cele doua tendinte.
In cursul operatiei de scriere mana stanga este rigida, lipsita de suplete, musculatura nefiind deprinsa cu noile miscari. Exista tendinta de deplasare spre marginea cubitala, adica spre stanga, pe cand deprinderile obisnuite ale scriptorului ii comanda o miscare spre dreapta. Miscarile execentrice, de indepartare de corp, sunt substituite de miscari egocentrice, de aducere.
In ansamblu scrisurile efectuate cu mana stanga au un aspect neregulat, fortat si colturos, datorita tulburarii coordonarii miscarilor. Mai trebuie sa mentionam scaderea evidenta a ritmului de executie, nesiguranta (tremuraturi, unghiulozitati), intreruperi frecvente (disjonctiuni), cresterea variabila a dimensiunii literelor, deplasarea punctelor de atac, deformarea trasaturilor incipiente, accentuarea presiunii, mergand uneori pana la perforarea hartiei.
Scrierea un timp mai indelungat cu mana stanga, de exemplu cateva luni, determina o atenuare progresiva a incoerentei miscarilor, respectiv a trasaturilor, scriptorul capatand incetul cu incetul o mai mare abilitate, iar scrisul o mai mare stabilitate Paralel cu aceasta se inregistreaza o crestere a caracteristicilor nemodificate, adica transmise, ceea ce faciliteaza desigur identificarea autorului unui astfel de scris.
|
