Finalizarea actiunii civile
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilitatii, care prevede dreptul partilor de a dispune de procesul civil în conditiile prevazute de lege. În aceasta situatie pot aparea incidente în procesul civil derivate din vointa partilor, care ar face imposibila finalizarea procesului civil printr-o hotarâre judecatoreasca.
Art. 129, C.pr.civ. prevede ca partile au datoria sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului civil.
Potrivit art. 45, C.pr.civ. (referitor la participarea procurorului în procesul civil), atunci când procurorul a pornit actiunea civila, titularul dreptului în numele caruia s-a exercitat aceasta actiune va fi introdus în proces si el poate sa faca acte de dispo-zitie, precum renuntarea la judecata, renuntarea la dreptul dedus judecatii sau încheierea unei tranzactii. Prof. I. Deleanu considera ca exista trei situatii care pot sa împiedice instanta sa finalizeze judecata printr-o hotarâre judecatoreasca.
I. Desistarea
Reprezinta renuntarea la o situatie juridica de catre chiar acela care a creat acea si-tuatie. Codul de procedura civila reglementeaza doua forme de desistare: renuntarea la judecata si renuntarea la dreptul dedus judecatii.
a) Renuntarea la judecata
În principiu, se face potrivit art. 246, C.pr.civ., iar daca sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege, se poate face oricând.
Renuntarea se poate face verbal, în fata instantei, printr-o declaratie în acest sens, sau în scris. De asemenea ea se p 343j95d oate face expres, sau poate sa rezulte implicit din atitudinea partii în procesul civil (Ex: Partea nu face acte de procedura, nu se pre-zinta la judecata).
În principiu, ea se realizeaza printr-un act unilateral de vointa si poate fi facuta oricând în cursul procesului. Totusi, legea prevede câteva conditii în plus în raport cu momentul renutarii la judecata, distingând trei posibile situatii:
Daca renuntarea la judecata se face dupa ce pârâtului i s-a comunicat cererea de chemare în judecata, el poate pretinde cheltuieli de judecata (Ex: Pentru ca a facut o întâmpinare, si-a angajat un aparator).
Daca renuntarea se face dupa ce s-a intrat în dezbaterea fondului litigiului, e necesara si învoirea pârâtului care poate cere nu doar cheltuieli de judecata, ci si despagubiri pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat prin continuarea judecatii pâna în acel moment (Ex: S-a desfasurat procesul timp de doi ani, apoi reclamantul, dându-si seama ca nu are sorti de izbânda, renunta la judecata. În aceasta situatie este ne-voie de acordul pârâtului pentru a renunta la judecata, iar acesta are dreptul la despagubiri si la cheltuieli de judecata.
Pentru aceleasi motive aratate trebuie, de asemenea, acordul pârâtului în cazul în care renuntarea la judecata s-ar face direct în apel sau în recurs.
Renuntarea trebuie sa se faca personal de catre reclamant, iar daca ea se face printr-un mandatar, acesta trebuie sa aiba procura (împuternicire speciala, pentru ca se savârseste un act de dispozitie în procesul civil, iar mandatarul trebuie sa aiba o împuternicire).
Manifestarea de vointa a reclamantului în sensul renuntarii la judecata trebuie sa fie neîndoielnica, neechivoca si lipsita de vicii.
Reclamantul trebuie sa aiba capacitatea de a renunta si totodata puterea de a dispune de acel drept (dreptul la judecata). De exemplu, tutorele nu are capacitate de a face acte de dispozitie în numele copilului minor sau mama nu poate renunta la dreptul actiunii în stabilirea paternitatii.
Instanta va proceda la verificarea cauzei renuntarii, adica temeiul acesteia si nu va lua act de renuntare daca acea cauza este ilicita sau imorala.
Efectele renuntarii la judecata:
- Instanta judecatoreasca, daca sunt îndeplinite conditiile si exigentele, ia act de renuntare si, printr-o încheiere, închide procesul.
- Prin renuntarea la judecata se înlatura efectul întreruptiv de prescriptie, pentru ca, într-o asemenea situatie, cererea nu mai poate fi considerata ca efectiva.
- Actele si masurile procesuale, inclusiv cele asiguratorii (Ex: Sechestrul), ramân fara obiect.
Partile sunt repuse în situatia anterioara procesului deoarece din acel proces nu mai pot sa rezulte, în principiu, nici un fel de efecte. Totusi, unele efecte pot sa existe chiar si în situatia renuntarii la judecata:
- În anumite situatii, pârâtul poate sa ceara cheltuieli de judecata si despagubiri.
- Daca exista o stare de litisconsortiu (de coparticipare procesuala, tovarasie acti-va, pasiva sau mixta) renuntarea de catre unul nu produce nici un efect asupra situatiei procesuale a celorlalti.
- Renuntarea la judecarea cererii principale nu produce nici un efect în legatura cu solutionarea cererilor incidentale, între care si eventuala cerere reconventionala a pârâtului.
Prof. I. Deleanu considera ca se pastreaza efectul punerii în întârzâiere a debitoru-lui prin introducerea cererii de chemare în judecata, întrucât aceasta cerere are cel putin semnificatia unei somatii.
Prin renuntarea la judecata, reclamantul nu renunta si la dreptul dedus judecatii. Daca el se mai afla în cursul termenului de prescriptie, va putea sa introduca o noua cerere de chemare în judecata, careia nu i s-ar putea opune autoritatea de lucru judecat, fiindca prima cerere nu a fost abordata în fond.
Se pune problema de când îsi produce efectele renuntarea la judecata. Aceasta îsi produce efectele din momentul când s-a facut renuntarea sau din momentul când s-a dat încheierea prin care se ia act de renuntare. Prof. I. Deleanu spune ca legea dispune: "instanta ia act de renuntare". Astfel, efectele se produc de la momentul renuntarii, instanta doar constata prin încheierea ei ca a intervenit deja o renuntare. Totusi, în cazul în care pentru a-si produce efectele e necesara învoirea sau acordul pârâtului, daca se da acest acord, practic suntem în prezenta unui contract judiciar, iar contractele, în general, îsi produc efectele de la momentul realizarii acordului de vointa.
b) Renuntarea la dreptul dedus judecatii
Aceasta ipoteza este reglementata de art. 247, C.pr.civ., ea semnificând abandonarea de catre reclamant doar a dreptului pe care l-a dedus în judecata.
În principiu, conditiile renuntarii la dreptul dedus judecatii sunt aceleasi cu cele de la renuntarea la judecata. Totusi, ele prezinta urmatoarele particularitati:
Pentru renuntarea la dreptul dedus judecatii nu e necesar acordul pârâtului, dar acesta va putea sa solicite despagubiri si cheltuieli de judecata.
Renuntarea la dreptul dedus judecatii se poate face în orice stadiu al procesului, dar exista totusi trei ipoteze posibile:
- Când renuntarea se face în fata instantei de judecata, aceasta va adopta o hota-râre prin care se respinge în fond cererea de chemare în judecata, hotarâre care nu poate fi atacata decât în recurs.
- Daca renuntarea se face în fata instantei de apel, aceasta, luând act de renuntare, va anula hotarârea de condamnare pronuntata în prima instanta.
- Daca renuntarea se face în fata instantei de recurs, aceasta, luând act de renun-tare, va anula nu numai hotarârea primei instante, ci si hotarârea instantei de apel.
Trebuie precizat ca aceasta hotarâre a instantei de recurs nu va mai putea fi ataca-ta cu recurs, pentru ca nu exista recurs la recurs (dar va putea fi exercitata contestatia în anulare daca exista cele doua conditii, sau recursul în anulare, daca exista cele opt cazuri).
Renuntarea la dreptul dedus judecatii se poate face expres, în fata instantei de judecata sau, tinând seama de gravitatea renuntarii, printr-un înscris autentic. Prof. I. Deleanu considera ca renuntarea s-ar putea face în conditiile art. 1176, C.civ. si printr-un act sub semnatura privata, daca la primul termen este recunoscut înscrisul (este ridicata valoarea înscrisului sub semnatura privata la rangul de înscris autentic).
Uneori, renuntarea la dreptul dedus judecatii trebuie sa se faca cu acordul pârâtului:
- Atunci când pârâtul a facut o cerere reconventionala si aceasta nu se poate diso-cia, pentru a fi rezolvata, de cererea principala (în caz de stare de indivizibilitate, când nu pot fi judecate decât împreuna).
- Atunci când renuntarea la dreptul dedus judecatii s-ar face în mod fraudulos, urmarind un alt scop decât acela de a închide procesul (prof. I. Deleanu considera ca, în general, actele frauduloase nu pot sa produca efecte).
Pentru a renunta, reclamantul trebuie sa aiba capacitatea de a dispune, iar dreptul dedus judecatii trebuie sa poata face obiectul unei abandonari, el nefiind un drept care intereseaza si ordinea publica (Ex: Mama nu poate renunta la stabilirea filiatiei copilului pentru ca acest drept nu îi apartine si pentru ca este un interes care priveste ordinea publica).
Efectele renuntarii la dreptul dedus judecatii:
- Instanta, luând act de renuntare, nu mai poate sa statueze asupra fondului litigiului.
- Prin renuntarea la drept, reclamantul renunta irevocabil la exercitarea unor acti-uni viitoare cu privire la acel drept.
Ex: Atunci când reclamantul deschide procesul printr-o actiune petitorie, solici-tând recunoasterea dreptului sau de proprietate, daca el renunta, în viitor va putea exercita o actiune posesorie.
- Renuntarea la dreptul dedus judecatii nu împiedica rezolvarea cererilor inciden-tale, care, având o autonomie proprie, urmeaza sa fie rezolvate ca cereri distincte (Ex: Cererea reconventionala a pârâtului, cererea de interventie principala a unui tert, cererea de interventie fortata a tertului pe calea chemarii în judecata a unei alte persoane). Exista doua forme de interventie voluntara la initiativa tertului:
a) Interventia principala - Când tertul invoca în proces un drept propriu, pe care îl opune reclamantului si pârâtului (Ex: Cei doi se judeca pentru un imobil, dar intervine voluntar tertul, aratând ca el este proprietarul imobilului).
b) Interventia accesorie - Când tertul solicita intrarea în proces pentru a sprijini apararea uneia dintre parti, atunci când are un interes.
Sunt trei forme de interventie fortata a tertului în procesul civil, adica aducerea lui în proces la initiativa uneia dintre parti:
1) Chemarea în judecata a unei alte persoane - Acea chemare în judecata a unui tert care ar putea pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul (Ex: A si B au un drept de proprietate asupra unui imobil si îl cheama pe C în proces, care se preva-leaza ca el e proprietar. Astfel, instanta va evita un nou proces).
Chemarea în garantie - Aducerea în proces a unui tert care are fata de una dintre parti o obligatie de garantie legala sau contractuala, ori o obligatie de despa-gubire (Ex: Când pârâtul care a cumparat imobilul îl cheama în proces pe C, acesta garantând evictiunea).
Aratarea titularului dreptului - Aratarea tertului în numele caruia pârâtul detine bunul sau exercita un drept asupra bunului.
Este important de precizat ca astfel de cereri incidentale pot fi judecate chiar daca s-a renuntat la dreptul dedus judecatii, fiind cereri autonome.
II. Tranzactia
Este reglementata prin dispozitiile Codului civil si Codului de procedura civila. Din economia reglementarilor în legatura cu tranzactia rezulta ca partile pot încheia o tranzactie fie pentru prevenirea unui litigiu, fie pentru stingerea unui litigiu deja declansat.
Ca modalitate de finalizare a litigiului fara ca instanta sa dea o hotarâre în acest sens ne intereseaza tranzactia facuta pentru a stinge un litigiu survenita în cursul unui proces civil. Aceasta reprezinta de fapt o varietate de contract judiciar, adica o conventie în fata instantei si sub controlul acesteia prin care partile, facându-si con-cesii reciproce înteleg sa puna capat litigiului dintre ele (de esenta tranzactiei este faptul ca partile îsi fac concesii reciproce). De exemplu, daca în cadrul unui proces civil, pârâtul achieseaza în totalitate pretentiilor reclamantului, aceasta nu reprezinta o tranzactie, pentru ca nu exista elementul reciproc al concesiilor.
Daca instanta judecatoreasca, controlând cauza tranzactiei, verificând-o daca este licita si morala, ia act de tranzactie, o va face printr-o asa numita "hotarâre de expedient". În dispozitivul acestei hotarâri pentru ca instanta preia întocmai conti-nutul întelegerilor care au intervenit între parti, s-a discutat daca o astfel de hotarâre de expedient e o hotarâre a instantei prin care se transeaza litigiul. Prof. I. Deleanu considera ca nu este o astfel de hotarâre prin care instanta ar solutiona procesul, pen-tru ca instanta doar constata tranzactia care a intervenit între parti, fara sa mai ada-uge nimic la continutul acestei tranzactii. Instanta ia act de întelegerea partilor fara sa adauge ceva în hotarârea pe care o va da (instanta introduce în dispozitiv întelege-rea partilor).
Împotriva tranzactiei (contractului judiciar) partile au la dispozitie actiunea în nulitatea conventiei, iar cât priveste hotarârea de expedient partile au la dispozitie recursul si apelul, dar numai pentru neregularitati de judecata, nu si în ceea ce priveste continutul tranzactiei. În acest caz, creditorul (care este un tert la judecata) nu va putea ataca hotarârea.
Daca instanta ia act de tranzactia intervenita, aceasta produce doua categorii de efecte:
Efecte care se ataseaza conventiei partilor:
a) Încheierea tranzactiei are un efect extinctiv în ceea ce priveste drepturile si obligatiile care au fost deduse judecatii.
b) Tranzactia creeaza între parti noi drepturi si noi obligatii.
c) Prin tranzactie, partile renunta la orice actiuni viitoare cât priveste drepturile si obligatiile ce s-au stins prin tranzactie.
Efectele care se ataseaza hotarârea de expedient:
a) Aceasta hotarâre prin care se ia act de tranzactia intervenita între parti dezin-vesteste instanta de acel litigiu.
b) Prin faptul ca instanta ia act de tranzactia intervenita, conventia partilor dobân-deste astfel valoarea unui act autentic.
c) Hotarârea de expedient a instantei are valoare de titlu executoriu, dând astfel eficacitate deplina contractului judiciar intervenit între parti.
III. Perimarea
Este prevazuta în dispozitiile art. 248, C.pr.civ., fiind definita ca o institutie hibrida, în sensul ca, pe de o parte, prin intermediul ei instanta are posibilitatea sa scoata de pe rol unele cauze care ramân în nelucrare o perioada determinata de lege, iar, pe de alta parte, e o sanctiune fata de partile care si-au lasat litigiul în nelucrare (inactiv), nefacând actele de procedura necesare, în vederea finalizarii judecatii.
Conditiile perimarii
Pentru a se perima judecata, trebuie ca instanta sa fi fost investita cu o cerere pentru o judecata în fond sau o cerere pentru exercitarea controlului judiciar (contro-lul judiciar este înteles în sens larg: apel, recurs, contestatie în anulare, revizuire).
Perimarea functioneaza în orice jurisdictie si în fata oricarei instante daca partile trebuie ele însele sa faca acte de procedura în vederea finalizarii litigiului. Per a contrario, perimarea nu opereaza în fata unui tribunal arbitral care e obligat sa pronunte o hotarâre în cel mult 5 luni, daca partile nu s-au înteles altfel. Ea nu ope-reaza nici în cadrul unei actiuni care a fost exercitata de procuror în conditiile art. 45, C.pr.civ. De asemenea, ea nu opereaza nici în cazul unui recurs în anulare, întru-cât acesta este exercitat numai de catre procurorul general al Parchetului de pe lânga CSJ, din oficiu sau la cererea ministrului Justitiei.
Perimarea opereaza daca, din vina partii, cauza a ramas în nelucrare timpul prevazut de lege. Asa fiind nu s-ar putea retine vina partii când:
a) Cererea sa nu a ajuns înca la instanta.
b) Cererea sa nu a ajuns înca la instanta competenta, adica a ajuns la o instanta care si-a declinat competenta si nu a ajuns la instanta competenta, sau si a doua instanta s-a declarat incompetenta. În acest caz litigiul de competenta se rezolva de catre instanta superioara printr-un regulator de competenta.
c) Nu se poate retine culpa partii în cazul în care instanta la care a ajuns cererea nu a fixat înca un termen de judecata.
Cauza se perima daca de la ultimul act de procedura facut de parte a trecut mai mult de un an, în materie civila si mai mult de 6 luni, în materie comerciala si în materia executarii silite.
Termenul de perimare se poate întrerupe, dar numai printr-un act de procedura facut de catre partea interesata si în scopul continuarii judecatii (acest lucru trebuie mentionat expres).
Acest termen se suspenda pe timpul suspendarii voluntare sau obligatorii a jude-catii sau daca partea a fost în imposibilitate sa faca actul de procedura la care era îndatorata.
Perimarea (prev. de art. 248, C.pr.civ.) opereaza si fata de incapabili, având deci un efect mult mai puternic decât prescriptia extinctiva, care nu opereaza împotriva incapabililor).
Perimarea opereaza de drept, dar, pentru ca ea sa-si produca efectele, trebuie constatata de instanta si, fiind o chestiune de fapt, ea trebuie sa fie probata. Instanta poate constata perimarea:
- Din oficiu, la împlinirea termenului aratat, dar cu citarea partilor si în urma dezbaterilor contradictorii.
- La cererea uneia dintre parti (chiar si pârâtul ar avea un asemenea interes) fa-cuta, pe cale de exceptie, în proces sau printr-o cerere separata. Instanta se pronunta printr-o încheiere (daca respinge perimarea), iar aceasta încheiere nu poate fi atacata decât o data cu fondul sau instanta pronunta o hotarâre de admitere a perimarii, dezinvestându-se de acel litigiu.
Hotarârea instantei poate fi atacata cu recurs în termen de 5 zile de la pronuntare. Daca partile nu au fost legal citate, se ia în considerare hotarârea din sau de pe rol, iar termenul de 5 zile curge de la aflarea de catre parti.
Efectele perimarii
Prin constatarea perimarii partile sunt repuse în situatia anterioara judecatii, ceea ce însemna ca se considera ca instanta nu a fost investita cu solutionarea acelui litigiu, ca prescriptia nu s-a întrerupt, ca pârâtul e considerat de buna-credinta, ca el nu datoreaza daune moratorii si compensatorii si ca el este îndreptatit, daca perima-rea s-a depus din vina reclamantului, sa obtina cheltuieli de judecata si eventuale despagubiri.
Perimarea îsi produce efectele fata de toate partile din proces, ea fiind indivi-zibila.
Perimarea nu are nici un efect cât priveste dreptul la actiune al reclamantului care, daca se mai afla în intermediul termenului de prescriptie, va putea face o noua cerere de chemare în judecata.
IV. Decesul uneia dintre parti
Decesul uneia dintre parti în cursul procesului nu împiedica finalizarea actiunii civile, instanta procedând la suspendarea judecatii pentru introducerea în cauza a mostenitorilor. Totusi, în unele cazuri se poate ca decesul uneia din parti sa finali-zeze procesul si anume în cazul actiunilor strict personale, netransmisibile mostenitorilor, când decesul partii determina închiderea procesului (Ex: În cazul unei actiuni facuta de catre unul dintre soti pentru a se constata nulitatea casatoriei sau în cazul unei actiuni de divort).
|
