Formele de vinovatie
Potrivit art. 19, Cod penal, vinovatia prezinta doua forme:
1) Intentia
Fapta este savārsita cu intentie atunci cānd infractorul prevede rezultatul actiunii sale, rezultat pe care īl doreste sau īl accepta.
Felurile intentiei:
Suntem īn prezenta acesteia atunci cānd infractorul prevede rezultatul faptei sale si urmareste producerea acestui rezultat.
Ex: Lovitura cu un topor īn cap
Elementele laturii subiective se deduc, īntotdeauna, pe baza elementelor care caracterizeaza latura obiectiva.
Existenta intentiei de a ucide se stabileste, avānd īn vedere instrumentul folosit pentru aplicarea loviturilor, tinānd cont de zona vizata de lovitura, de numarul si intensitatea loviturilor, de starea fizica si raportul de forte dintre infractor si victima. Astfel, se are īn vedere nu zona lezata, ci zona vizata de lovitura.
Intentia directa prezinta si doua forme speciale:
a) Intentia premeditata
- Luarea hotarārii infractionale īntr-o stare de relativ calm.
- Trecerea unui interval de timp din momentul adoptarii hotarārii si pāna la punerea ei īn executare.
Unii considera ca exista si un al treilea element:
- Efectuarea unor acte de pregatire.
Īn realitate, actul de pregatire nu este de esenta premeditarii, ci doar probeaza existenta ei. Premeditarea apare ca circumstanta agravanta. E posibil retinerea ca o agravanta judiciara la alte actiuni potrivit art. 75 (2), cod penal.
b) Intentia repentina (spontana)
Se caracterizeaza prin luarea hotarārii sub imperiul unei stari de tulburare sau emotie si punerea ei imediata īn executare.
Īn codul penal este reglementata īn trei situatii:
Circumstanta atenuanta a starii de provocare (art. 73, lit. b)
Infractiunea de pruncucidere (art. 177)
Infractiunea de īncaierare (art. 322)
Intentia repentina este o cauza de atenuare a raspunderii penale (fata de cea premeditata care e o cauza agravanta). Totusi, intentia repentina nu exclude existenta unor acte de pregatire.
Ne aflam īn prezenta acesteia atunci cānd infractorul nu urmareste producerea rezultatului, dar īl accepta.
Īn cazul intentiei eventuale avem doua urmari:
Prima pe care infractorul o doreste si īn considerarea careia el efectueaza actiunea.
Cea de-a doua, pe care o prevede, dar nu o doreste, ci doar o accepta, fiindu-i indiferent daca ea se produce sau nu.
Prima urmare poate sau nu poate fi prevazuta de legea penala. Cea de-a doua trebuie sa fie prevazuta de legea penala.
Exista intentie indirecta atunci cānd, dupa ce infractorul īi aplica victimei mai multe lovituri nesusceptibile sa-i produca moartea, lasa victima cazuta īn zapada īn timp ce temperatura de afara este scazuta.
S-a retinut tot intentie eventuala situatia īn care o persoana īsi īmprejmuieste un teren cultivat cu un gard de sārma care īl alimenteaza cu curent electric. Fapta nu este prevazuta de legea penala. Īnsa exista eventualitatea ca o persoana sa se electrocuteze, fapta care nu e dorita, dar acceptata de catre proprietarul terenului.
2) Culpa
a) Culpa cu prevedere
Īn cazul culpei cu prevedere, infractorul prevede rezultatul faptei sale, rezultat pe care nu īl accepta, socotind, fara temei, ca el nu se va produce. Īn aceasta situatie, fata de intentie, faptuitorul nu accepta producerea rezultatului. Autorul īsi fundamenteaza convingerea ca rezultatul nu se va produce pe anumite īmprejurari obiective pe care īnsa, el le apreciaza īn mod eronat.
Ex: Persoana care, aflata la vānat, īncearca sa ucida animalul vānat, dar vede o alta persoana care se afla tot la vānat. Convingerea ca nu va trage īn acesta se bazeaza pe calitatea sa de bun tragator.
si īn cazul culpei cu prevedere infractorul prevede doua urmari:
O urmare pe care o doreste si care poate sa fie sau sa nu fie prevazuta de legea penala.
O urmare pe care o prevede, dar nu o accepta si care este īntotdeauna prevazuta de legea penala.
b) Culpa fara prevedere
Ex: O persoana care are un copil mic uita un recipient ce contine o substanta toxica īntr-un loc aflat la īndemāna copilului. Īn acest caz, persoana nu prevede rezultatul, desi trebuia si putea sa-l prevada.
Posibilitatea si obligatia de prevedere
Obligatia si posibilitatea obiectiva, care se apreciaza īn raport de situatia omului (persoanei) sau subiectiva, care tine de o situatie concreta.
Cazul fortuit - Imposibilitatea fortuita de prevedere (art. 47, cod penal)
3) Praeterintentia
Forma mixta de vinovatie ce consta īn suprapunerea unei culpe peste o intentie directa.
Īn cazul praeterintentiei, infractorul urmareste producerea unui rezultat prevazut de legea penala, dar se produce un rezultat mai grav, pe care faptuitorul nu-l prevede, dar putea si trebuia sa-l prevada, sau īl prevede, dar nu-l accepta.
Cel mai adesea, la praeterintentie se īntālneste culpa fara prevedere.
Avem doua urmari:
Urmarea pe care infractorul o dorea.
Urmarea pe care infractorul nu a prevazut-o, desi putea si trebuia.
Ex: O persoana, care urmareste ranirea alteia cu un cutit, arunca spre aceasta, īn directia picioarelor, un cutit. Cutitul raneste, īnsa, victima īn abdomen si aceasta decedeaza.
Praeterintentia se deosebeste de culpa cu prevedere prin aceea ca, desi avem doua urmari, īn cazul culpei cu prevedere urmarea dorita poate sa fie sau sa nu fie prevazuta de legea penala. Īn cazul praeterintentiei, urmarea dorita este īntotdeauna prevazuta de legea penala.
Situatia īn care actiunea de baza este savārsita cu titlu de gluma este tot o praeterintentie.
Sanctiunea actiunii si inactiunii
Potrivit art. 19, aln. Final, cod penal, actiunea se sanctioneaza doar atunci cānd este savārsita cu intentie, afara de cazul īn care legea prevede īn mod expres si sanctiunea actiunii comise din culpa.
Ex: Fapta de a ucide o persoana se sanctioneaza ca omor, atunci cānd este savārsita cu intentie, īnsa este sanctionata si uciderea din culpa.
Distrugerea īn forma simpla se sanctioneaza doar atunci cānd este savārsita cu intentie; distrugerea din culpa nu este sanctionata.
Inactiunea se sanctioneaza fie ca este comisa cu intentie, fie ca este comisa din culpa, afara de cazul īn care legea prevede doar sanctiunea ei īn ipoteza īn care fapta este comisa cu intentie.
Inactiunea se sanctioneaza īn acelasi fel, fie ca este comisa cu intentie, fie ca este comisa din culpa.
Mobilul si scopul infractiunii
Mobilul infractiunii - Motivul care īl determina pe autor sa comita infractiunea. Orice actiune umana este determinata de un anumit mobil.
Īn norma de incriminare mobilul poate sa apara fie ca un element constitutiv al infractiunii īn forma ei de baza, fie ca o cauza de agravare.
Mobilul apare ca element constitutiv īn cazul infractiunii prevazuta de art. 247, cod penal, abuzul īn serviciu.
Alteori, mobilul apare ca o cauza de agravare. Daca omorul este savārsit īn interes material, acesta devine omor calificat (art. 175, lit. b, cod penal).
Scopul infractiunii - Ceea ce infractorul urmareste sa realizeze prin comiterea faptei.
Scopul prezinta relevanta din punct de vedere penal atunci cānd e cerut de norma de incriminare.
Scopul poate sa apara ca un element constitutiv al infractiunii sau ca o cauza de agravare.
Ca element constitutiv - Īn cazul art. 208, cod penal - furt
Ca element agravant - Īn cazul art. 176, lit. d, cod penal - omorul deose-
bit de grav
Ori de cāte ori īn norma de incriminare se cere un mobil sau un scop special, fapta nu se poate comite decāt cu intentie directa.
|
