Functiile parlamentului
1. Generalitati privind functiile parlamentului
Parlamentul are si trebuie sa aiba un loc si un rol deosebit în sistemul statal. De aceea si competenta sa (împuternicirile) trebuie sa raspunda necesitatii de a se crea conditiile exprimarii vointei poporului care 1-a ales si pe care-1 reprezinta direct, nemijlocit.
Atributiile parlamentului sunt specifice înfaptuirii, la cel m 10210c210k ai înalt nivel a conducerii statale (exercitiul suveranitatii nationale). Ca atare functiile parlamentului sunt functii de conducere, sunt functii deliberative. Fiind ales direct de catre cetateni, prin vot, el reprezinta vointa poporului si are dreptul sa exercite cele mai importante drepturi ale acestuia, sa exercite puterea poporului.
Functia deliberativa
Ceea ce face unicitatea si specificitatea parlamentului este ca în exercitarea variatelor sale functii el procedeaza prin aceeasi operatiune de vointa, care este deliberarea. Se adauga ca avantajul definirii unei puteri publice prin modul sau de operare este ca puterea ramâne deasupra functiilor pe care le îndeplineste si ca, în speta, puterea deliberativa nu este absorbita de functia de a face legi, nici de altfel de cea de control al guvernului.
Functiile parlamentului sunt multiple si importante. Este în afara oricarei îndoieli ca parlamentul are - si trebuie sa aiba - functii legislative, precum si functii de control. Se pune întrebarea daca parlamentul poate îndeplini si functia de constituanta precum si functia jurisdictionala.
2. Functia constituanta
Trebuie sa mentionam ca functia constituanta si functia legislativa nu se confunda, în principiu parlamentul legifereaza. Au fost situatii, si mai pot fi, în care parlamentul poate primi functii constituante.
Astfel, Parlamentul României ales la 20 mai 1990, a fost organizat prin legea electorala, act cu caracter constitutional, ca adunare constituanta. Rolul sau stabilit prin lege a fost de a elabora Constitutia. Pâna la adoptarea Constitutiei el a îndeplinit, potrivit legii electorale si rolul de adunare legiuitoare. Tot un element constitutiv al functiei constituante poate fi considerata si atributia Parlamentului de a revizui Constitutia (a se vedea art. 150-152 din Constitutie). Aceasta atributie îi este conferita de puterea constituanta, care îi poate stabili si limitele. Parlamentul României a exercitat aceasta functie în anul 2003.
Clasificarea functiilor
Vom distinge urmatoarele functii: a) legislativa (adoptarea legilor); b) stabilirea directiilor principale ale activitatii social-economice, culturale, statale si juridice; c) alegerea, formarea, avizarea formarii, numirea sau revocarea unor autoritati statale; d) controlul parlamentar; e) conducerea în politica externa; f) organizarea si functionarea proprie.
1. Functia legislativa a parlamentului
Legiferarea ramâne împuternicirea primordiala a parlamentului, ea fiind cea mai importanta functie în cadrul celor trei. Într-o viziune simpla functia legislativa înseamna edictarea de norme juridice, obligatorii pentru executiv iar, în caz de litigii si pentru puterea jurisdictionala. Vom observa însa ca legea are doua acceptiuni, deopotriva corecte si des utilizate. O acceptiune larga de act juridic normativ si o acceptiune restrânsa de act al parlamentului. Pentru întelegerea corecta a functiei legislative, trebuie sa precizam ca ne referim la sensul restrâns al conceptului de lege, adica la sensul de act juridic normativ al parlamentului, în aceasta acceptiune adoptarea legilor apartine numai parlamentului. Ca atare într-o asemenea viziune trebuie interpretat si art. 61 alin. (1) din Constitutia României potrivit caruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.
Exercitarea functiei legislative, apartine teoretic numai parlamentului, care o exercita singur, în practica însa, el "împarte" aceasta functie, sau unele aspecte ale acestei functii, cu executivul, cu electoratul (referendum), cu comisiile proprii.
Executivul se implica în functia legislativa îndeosebi prin initiativa legislativa, legislatia delegata, promulgarea legilor, dreptul de veto.
Examinând dispozitiile Constitutiei actuale a României se poate retine ca stabilirea domeniului rezervat legii este, în principal, realizata prin art. 73, care stabileste ca Parlamentul poate adopta trei categorii de legi: legi constitutionale, legi organice si legi ordinare.
Potrivit art. 73 legile constitutionale sunt cele de revizuire a Constitutiei, iar legile organice se adopta pentru: sistemul electoral si Autoritatea Electorala Permanenta; organizarea, functionarea si finantarea partidelor politice; statutul deputatilor si senatorilor si drepturile acestora; organizarea si desfasurarea referendumului; organizarea Guvernului si a Consiliului Suprem de Aparare a Ţarii; regimul starii de mobilizare partiala sau totala si al starii de razboi; regimul starii de asediu si al celei de urgenta; infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora; acordarea amnistiei sau a gratierii colective; statutul functionarului public; contenciosul administrativ; organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instantelor judecatoresti, a Ministerului Public si a Curtii de Conturi; regimul juridic general al proprietatii si al mostenirii; regimul general privind raporturile de munca, sindicatele si protectia sociala; organizarea generala a învatamântului; regimul general al cultelor; statutul minoritatilor nationale; reglementarea celorlalte domenii pentru care, în Constitutie, se prevede adoptarea de legi organice. Ramân în sfera legilor ordinare celelalte relatii sociale, asupra carora legislativul poate hotarî.
2. Stabilirea directiilor principale ale activitatii social-economice, culturale, statale si juridice
Exercitând împuternicirile de conducere statala ce-i sunt delegate de catre popor, parlamentul poate decide în problemele cele mai importante. Aceste împuterniciri sunt prevazute în Constitutie si se realizeaza prin lege.
Revin, în general, parlamentului urmatoarele atributii; adoptarea bugetului, aprobarea programului guvernului; declararea mobilizarii generale sau partiale; reglementarea alegerilor; reglementarea organizarii si desfasurarii referendumului; organizarea si functionarea organelor de stat precum si a partidelor politice; organizarea fortelor armate si a apararii nationale; stabilirea regimului juridic al starii de asediu si a celei de urgenta; stabilirea infractiunilor si pedepselor; acordarea amnistiei; reglementarea cetateniei; stabilirea regulilor privind statutul si capacitatea persoanelor fizice si juridice; stabilirea sistemului general al impozitelor si taxelor; emisiunea de moneda; stabilirea regimului proprietatii si al mostenirii; stabilirea regulilor generale privind raporturile de munca, sindicatele si securitatea sociala; organizarea învatamântului; organizarea administrativa a teritoriului; stabilirea statutului functionarilor publici; stabilirea procedurilor jurisdictionale etc. Desigur cele mai multe dintre acestea se hotarasc prin legi, dar aici avem în vedere continutul functiei si nu forma sa de realizare. Atributiile Parlamentului României de aceasta natura sunt prevazute în mai multe articole ale Constitutiei (a se vedea de exemplu art. 73, precum si art. 65 care nominalizeaza: primirea mesajului Presedintelui României; aprobarea bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat; declararea mobilizarii generale sau partiale; declararea starii de razboi; suspendarea sau încetarea ostilitatilor militare; examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Aparare a Ţarii si ale Curtii de Conturi etc.)
3. Alegerea, formarea, avizarea formarii, numirea sau revocarea unor autoritati statale
Este o functie complexa, iar exercitarea unor asemenea atributii difera la un sistem constitutional la altul.
Parlamentul României, potrivit Constitutiei, poate suspenda din functie Presedintele României (art. 95), acorda votul de încredere Programului si întregii liste a Guvernului (art. 103), poate retrage încrederea acordata Guvernului (art. 113), numeste judecatori la Curtea Constitutionala prin votul Camerei Deputatilor si al Senatului (art. 142), numeste directorii serviciilor de informatii, numeste Avocatul Poporului etc.
4. Controlul parlamentar
Realizarea controlului de catre parlament prezinta o mare importanta. Acest control este necesar si deplin si se manifesta diferentiat.
Ei este necesar deoarece parlamentul ca organ de stat caruia poporul îi delega functia deliberativa, trebuie sa constate, direct, cum sunt respectate si aplicate Constitutia si legile, cum autoritatile statale îsi realizeaza rolul ce-1 au în mecanismul statal.
Controlul exercitat de catre parlament este un control deplin. De principiu, el se întinde asupra întregii activitati desfasurate potrivit constitutiei si legilor, Parlamentul având dreptul de a anula acte ilegale, de a revoca organe de stat sau înalti functionari, a caror activitate este nesatisfacatoare.
Acest control este diferentiat atât în functie de natura activitatii controlate, cât si de pozitia în sistemul statal a autoritatii controlate.
Controlul parlamentar cuprinde activitati, organe de stat, acte normative etc. El se exercita fie direct de catre întregul parlament, fie de catre una din camerele sale (în sistemul bicameral), fie prin alte mijloace si forme de control. Constitutia României contine multe dispozitii în acest sens, printre care mentionam: obligatia Avocatului Poporului de a prezenta celor doua Camere ale Parlamentului rapoarte (art. 60), raspunderea politica a Guvernului (art. 109), obligatia Guvernului de a prezenta în cadrul controlului parlamentar informatiile si documentele cerute (art. 111) etc.
Cât priveste formele si mijloacele specifice prin care se exercita controlul parlamentar acestea pot fi sistematizate astfel: a) controlul exercitat prin dari de seama, mesaje, rapoarte, programe prezentate parlamentului; b) controlul exercitat prin comisiile parlamentare; c) controlul exercitat prin întrebari si interpelari; d) dreptul deputatilor si senatorilor de a cere si obtine informatiile necesare; e) controlul exercitat prin rezolvarea petitiilor cetatenilor; f) controlul exercitat prin avocatul poporului (ombudsman).
a. Controlul parlamentar exercitat prin dari de seama, mesaje, rapoarte, programe
Acesta este un mijloc de control direct asupra activitatii autoritatilor statale. Potrivit Constitutiei unele organe de stat au obligatia de a prezenta parlamentului sau uneia din camerele sale mesaje, rapoarte, dari de seama, programe.
Astfel Parlamentul României, asculta anual mesajul Presedintelui României cu privire la principalele probleme politice ale natiunii (art. 88 din Constitutie); asculta si aproba programul Guvernului (art. 103 din Constitutie); asculta anual raportul Curtii de Conturi (art. 140 din Constitutie), asculta rapoartele Avocatului Poporului (art. 60 din Constitutie).
b. Controlul exercitat prin comisiile parlamentare
Acesta este un control eficient, practicat destul de des. în sens larg toate comisiile parlamentare pot efectua control, dar aceste functii sunt de regula încredintate unor comisii de ancheta sau comisii speciale.
c. Controlul exercitat prin întrebari si interpelari
Acesta este un important mijloc de control, reglementat detaliat în Constitutia României.
Întrebarile sunt cereri adresate de catre deputati sau senatori organelor de stat (îndeosebi guvernului sau ministrilor) în legatura cu activitatea analizata în parlament sau cu orice alte probleme sociale, economice, culturale, juridice. Prin întrebari se cer anumite informatii, precizari etc.
Interpelarile se deosebesc de întrebari atât prin importanta lor sporita, cât si prin regimul lor juridic deosebit stabilit de catre regulamentele parlamentare. De regula, obiectul interpelarii se formuleaza în scris si se depune presedintelui Camerei care o supune atentiei acesteia spre a hotarî daca urmeaza a fi dezvoltata de îndata sau în care anume sedinta. De asemenea, daca se socoteste necesar, discutiile asupra interpelarii se încheie printr-o motiune [art. 112 alin. (2) din Constitutie], în mod obisnuit, interpelarea presupune un vot, ea putând avea drept consecinta chiar punerea în joc a responsabilitatii guvernului în fata parlamentului.
Regulamentul Camerei Deputatilor arata ca interpelarea este o cerere formulata fie de un grup parlamentar, fie de unul sau mai multi deputati, adresata Guvernului, prin care se solicita explicatii asupra politicii Guvernului în probleme importante ale activitatii sale interne si externe. Regulamentul Senatului defineste interpelarea ca o cerere adresata de un senator Guvernului sau unui membru al acestuia.
d. Dreptul Deputatilor si senatorilor de a cere si obtine informatiile necesare
Exercitarea eficienta a controlului parlamentar presupune dreptul deputatilor si senatorilor de a cere informatii autoritatilor publice si desigur obligatia acestora de a le furniza. Este si motivul pentru care Constitutia prin art. 111 stabileste ca, în cadrul controlului parlamentar al activitatii lor, Guvernul si celelalte organe ale administratiei publice sunt obligate sa prezinte informatiile si documentele cerute de Camera Deputatilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul presedintilor acestora.
e. Controlul exercitat prin rezolvarea petitiilor cetatenilor
Cetatenii se pot adresa cu petitii deputatilor, senatorilor sau Camerelor Parlamentului, stiut fiind ca deputatii si senatorii sunt reprezentantii cetatenilor si ca atare pot fi intermediari între cetateni si guvern. Deputatii si senatorii trebuie sa se preocupe de rezolvarea petitiilor cetatenilor, sa actioneze si sa intervina pentru ei la administratie, la ministri. Este un mijloc prin care ministrii si guvernul pot cunoaste doleantele cetatenilor, este deci un aspect al apararii intereselor particulare. Rezolvarea petitiilor de catre Camerele Parlamentului, discutarea în sedintele acestora a unor probleme rezultând din petitii, au o mare eficienta date fiind publicitatea dezbaterilor parlamentare, faptul ca guvernul trebuie sa se explice în public, publicarea dezbaterilor în M. Of, difuzarea lor prin presa, radio, televiziune.
f. Controlul exercitat prin avocatul poporului (ombudsman)
Institutia ombudsman-ului este de origine suedeza (1766) si a cunoscut o rapida raspândire, mai ales la nivelul continentului european, în special dupa cel de-al doilea razboi mondial. Ea functioneaza sub diferite denumiri precum: comisar parlamentar, aparator al poporului, aparator public, mediator public, avocat al poporului, procuror parlamentar.
Ombudsman-ul, este o persoana (sau mai multe) independenta, numita de catre Parlament pentru a supraveghea administratia.
Denumirea sub care institutia ombudsman-ului se regaseste în România este Avocatul poporului. Avocatul poporului îsi gaseste reglementarea constitutionala în articolele 58-60.
Rolul fundamental al avocatului poporului este de a apara drepturile si libertatile cetatenesti, în genere în raport cu autoritatile publice si în special în raport cu cele executive. Avocatul poporului va putea deveni un antidot puternic contra birocratismului care este, în mare masura, o boala foarte extinsa.
Avocatul poporului este numit în sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului pentru un mandat cu o durata de 5 ani. Aceasta modalitate de numire, precum si prelungirea mandatului de la 4 la 5 ani sunt rezultatul revizuirii textului constitutional. Anterior revizuirii Constitutiei din 2003 Avocatul Poporului era numit doar de Senat, aceasta atributie speciala a Camerei superioare fiind singura ce diferentia competentele celor doua Camere ale Parlamentului. Pe durata mandatului sau avocatul poporului nu poate îndeplini nici o alta functie publica sau privata, regimul incompa-tibilitatilor fiind modificat în urma revizuirii Constitutiei în sensul ca este permis cumulul unor functii didactice în învatamântul superior.
O alta noutate introdusa prin revizuirea Constitutiei o reprezinta si posibilitatea numirii de adjuncti ai Avocatului Poporului, specializati pe domenii de activitate.
Avocatul Poporului îsi exercita atributiile fie din oficiu, fie la cererea persoanelor interesate. Pentru ca activitatea sa sa fie eficienta Constitutia obliga autoritatile publice sa-i asigure sprijinul necesar.
Avocatul poporului raspunde numai în fata Parlamentului, având obligatia de a prezenta acestuia rapoarte, în aceste rapoarte avocatul poporului poate face si recomandari privind legislatia sau luarea unor masuri pentru ocrotirea libertatilor publice.
5. Conducerea în politica externa
Parlamentului îi revin importante atributii în sfera relatiilor externe, atributii ce tin de domeniul conducerii. Cele mai importante atributii în acest domeniu sunt: ratificarea si denuntarea tratatelor internationale; declararea starii de razboi; decizia de suspendare sau încetare a ostilitatilor militare (a se vedea si art. 65 din Constitutie).
6. Atributiile parlamentului privind organizarea interna si functionarea sa
În cadrul acestor atributii mentionam îndeosebi: validarea sau anularea alegerii parlamentarilor; adoptarea regulamentului de functionare; alegerea organelor interne de lucru; aprobarea bugetului propriu: unele atributii privind statutul parlamentarilor.
a.Validarea sau anularea alegerii parlamentarilor
Atunci când se întrunesc în prima sedinta dupa alegeri, separat, Camera Deputatilor si Senatul procedeaza la verificarea legalitatii alegerii fiecarui membru, hotarând validarea alegerii sau, dupa caz, anularea alegerii, în acest sens, fiecare Camera îsi alege o comisie de validare care sa reflecte configuratia sa politica, asa cum rezulta ea din constituirea grupurilor parlamentare. Verificând legalitatea alegerii, comisia întocmeste un raport, în ultima instanta decizia privind validarea sau invalidarea alegerii apartinând respectivei Camere. Camera Deputatilor sau, dupa caz, Senatul sunt legal constituite numai dupa validare. Potrivit Regulamentelor Camerei Deputatilor si Senatului, acestea sunt legal constituite dupa validarea a doua treimi din mandate.
b. Adoptarea regulamentului de functionare
Adoptarea regulamentului exprima autonomia regulamentara a parlamentului si, desigur, a Camerelor acestuia în sistemul bicameral. Atât Camera Deputatilor cât si Senatul îsi stabilesc organizarea si functionarea prin regulamente proprii, în sistemul bicameral, se poate adopta si un regulament al întregului parlament, mai ales când Camerele reunite functioneaza ca adunare constituanta sau, în Constitutie se prevede realizarea unor atributii numai în aceasta formula organizatorica (validarea alegerii sefului de stat, ascultarea mesajului anual al sefului de stat, exercitarea altor atributii).
c. Alegerea organelor interne ale Camerelor Parlamentului
În cadrul acestei atributii, care exprima autonomia organizatorica a Camerelor, sunt incluse: alegerea birourilor camerelor, a comitetului (biroului) parlamentului pentru situatia în care camerele lucreaza reunite (Adunarea Constituanta în România); formarea comisiilor parlamentare etc.
d. Stabilirea bugetului propriu
Aceasta atributie exprima autonomia bugetara a camerelor, a parlamentului. Astfel potrivit art. 64 alin. (1) din Constitutie resursele financiare ale Camerelor sunt prevazute în bugetele aprobate de acestea.
e. Unele atributii privind statutul deputatilor sau senatorilor
Daca statutul senatorilor si deputatilor, precum si salarizarea acestora face obiectul unei legi organice [conform art. 73 alin. (3) litera c) din Constitutie] adoptata în sedinta comuna a celor doua Camere [conform art. 65 alin. (2) litera j) din Constitutie], exista si unele atributii legate de statutul parlamentarilor care tin exclusiv de competenta fiecareia din Camere (de exemplu, ridicarea imunitatii parlamentare - art. 72 din Constitutie).
|
