Furtul calificat

Furtul calificat

Potrivit art. 209 C. pen., furtul este calificat când a fost savârsit în urmatoarele îm­prejurari:

a. de doua sau mai multe persoane împreuna;

b. de o persoana având asupra sa o arma sau o substanta narcotica;

c. de catre o persoana mascata, travestita sau deghizata;

d. asupra unei persoane aflate în imposibilitatea de a-si exprima vointa sau de a se apara;

e. într-un loc public;

f. într-un mijloc de transport în comun;

g. în timpul noptii;

h. în timpul unei calamitati;

i. prin efractie, escaladare, sau prin folosirea fara drept a unei chei adevarate ori a unei chei mincinoase;

j. privind un bun care face parte din patrimoniul cultural;

k. privind un act care serveste pentru dovedirea starii civile, pentru legitimare sau identificare;

l. furtul privind urmatoarele bunuri:

1. titei, produse petroliere, gazolina, condensat, etan lichid sau gaze naturale din depozite, conducte, cisterne ori vagoane-cisterna;

2. componente ale sistemelor de irigatii;

3. componente ale retelelor electrice;

4. un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situatii de urgenta publica;

5. un mijloc de transport sau orice alt mijloc de interventie, la accidente de cale ferata, rutiere, navale sau aeriene, ori în caz de dezastru;

6. instalatii de siguranta si dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian si com­ponente ale acestora, precum si componente ale mijloacelor de transport aferente;

7. bunuri prin însusirea carora se pune în pericol siguranta traficului si a persoanelor pe drumurile publice;

8. cabluri, linii, echipamente si instalatii de telecomunicatii, radiocomunicatii, precum si componente de comunicatii.

Analiza circumstantelor:

a) Savârsirea furtului de doua sau mai multe persoane împreuna. Aceasta prima împrejurare este considerata o agravanta, întrucât imprima faptei o periculozitate sociala sporita.

Prin furt savârsit "de doua sau mai multe persoane împreuna" se întelege, în sens larg, furt savârsit de catre doi sau mai multi participanti, autori, instigatori si complici, din care cel putin unul este autor.

Periculozitatea sporita este data, în aceasta situatie, de faptul ca, conlucrarea mai multor persoane contribuie la întarirea rezolutiei acestora de a savârsi infractiunea, mareste forta de interventie a faptuitorilor, le da mai multa îndrazneala si creeaza conditii favorabile care le pot permite ascunderea bunurilor ori care pot micsora sau chiar anihila posibilitatile de aparare ale posesorului sau detentorului împotriva acestei activitati infractionale îndreptate împotriva bunurilor sale.

Legea prevede ca pentru existenta acestui element circumstantial este necesar ca aceste persoane sa fi savârsit fapta împreuna. Aceasta presupune ca faptuitorii sa fi actionat efectiv si concomitent în momentul savârsirii infractiunii.

În jurisprudenta s-a apreciat ca exista furt savârsit de doua sau mai multe persoane împreuna, iar prevederea de la art. 209 lit. a) C. pen. este aplicabila chiar daca, dupa comiterea faptei, fiecare dintre participanti a transportat singur o parte din bunurile furate[1].

Aceasta agravanta este operabila numai în cazul unei activitati concomitente a participantilor si existenta unui obiect comun asupra caruia se exercita aceasta acti­vitate. Nu este necesar, însa, ca fiecare cantitate de bunuri sustrase sa fie rezultatul activitatii delictuoase a tuturor participantilor si nici ca bunurile sustrase sa fie aduna­te împreuna si apoi împartite între faptuitori[2]. În acelasi timp, infractiunea de furt se considera ca a fost savârsita în conditiile art. 209 lit. a) C. pen., numai atunci când actiunea infractionala a coinculpatilor este simultana, indiferent daca unul are calita­tea de autor, iar celalalt de complice .

Nu se poate face, însa, aplicarea art. 209 lit. a) C. pen., atunci când, dupa o înte­le­gere prealabila, numai unul dintre inculpati s-a introdus în încaperea întreprinderii, iar ceilalti doi se deplasasera în alta parte, nefiind prezenti la locul comiterii faptei si neefectuând actiuni comune si simultane pentru savârsirea infractiunii. Activitatea ultimilor doi de a primi, ulterior, din bunurile sustrase poate fi considerata complicitate la infractiunea de furt simplu, daca se dovedeste existenta unei întelegeri anterioare sau concurente furtului, în caz contrar vor fi întrunite elementele constitutive ale infractiunii de tainuire[4].

În doctrina si jurisprudenta penala s-a decis în mod constant ca agravanta va exista chiar daca unii dintre faptuitori nu raspund penal, existând, în raport cu ei, o cauza care înlatura caracterul penal al faptei (eroare de fapt, minoritate, irespon­sabilitate), deoarece aceasta împrejurare agravanta are un caracter obiectiv. Asa de exemplu, furtul savârsit de un major împreuna cu un minor[5] constituie un furt calificat - savârsit de doua persoane împreuna -, chiar daca minorul nu a fost trimis în judecata, fiind lipsit de discernamânt.

Într-o astfel de situatie vor fi operante si dispozitiile cu caracter agravant ale
art. 75 lit. c) C. pen. care privesc savârsirea infractiunii de catre un infractor major împreuna cu un minor[6].

Aplicarea prevederilor art. 209 lit. a) C. pen. exclude agravanta legala generala prevazuta de art. 75 lit. a) C. pen. referitoare la savârsirea unei infractiuni de trei sau mai multe persoane împreuna. Aplicarea concomitenta a acestor agravante ar duce la o dubla agravare, dându-se de doua ori relevanta aceleiasi împrejurari, ceea ce ar conduce la o sporire nejustificata si ilegala a sanctiunii penale.

b) Savârsirea furtului de catre o persoana având asupra sa o arma sau o substanta narcotica

Pericolul social al faptei creste, în aceasta situatie, deoarece faptuitorul care este înarmat sau are asupra sa o substanta narcotica se simte mai în siguranta, îsi desfasoara activitatea infractionala cu mai multa dezinvoltura, stiind ca prin folosirea mijloacelor pe care le are la îndemâna poate imobiliza sau intimida victima ori alte persoane care ar interveni marindu-si sansele de finalizare a activitatii sale si diminuând riscurile de a fi descoperit.

Pentru a opera agravanta prevazuta de art. 209 lit. b) C. pen. este necesar ca faptuitorul sa aiba asupra sa arma sau o substanta narcotica.

Nu prezinta relevanta scopul în care faptuitorul detine arma sau substanta nar­cotica. În jurisprudenta s-a considerat realizat acest element circumstantial chiar si atunci când gardianul public, aflat în serviciu si având obligatia de a purta un spray paralizant la el, savârseste infractiunea de furt[7].

Pentru realizarea agravantei este necesar, prin urmare, ca faptuitorul sa poarte asupra sa arma sau substanta narcotica în momentul savârsirii furtului. Daca infractorul mai si foloseste acea rama sau substanta narcotica, el intra sub incidenta prevederilor art. 211 C. pen., savârsind astfel infractiunea de tâlharie, si nu pe cea de furt calificat.

Notiunea de "arma" are întelesul aratat de art. 151 alin. (1) C. pen., si anume instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispozitii legale.

În cazul în care faptuitorul, care avea asupra sa o arma, nu poseda permis legal de a purta o arma, infractiunea de furt calificat prevazuta la art. 209 lit. b) C. pen. se va retine în concurs real cu infractiunea de nerespectare a regimului armelor si munitiilor, prevazuta la art. 279 C. pen.

Prin "substanta narcotica" se întelege orice substanta care are însusirea de a produce persoanei careia îi este administrata o stare de somnolenta, de pierdere a cunostintei, diminuarea sensibilitatii si a reflexelor. Sunt incluse în categoria acestor substante morfina, cloroformul, eterul si altele, precum si orice alte substante sus­ceptibile sa anihileze rezistenta persoanei, cum este cazul gazelor lacrimogene. Ase­manator comentariilor anterioare, atunci când faptuitorul foloseste aceste substante, vor fi aplicabile prevederile art. 211 C. pen.

Din interpretarea prevederilor art. 209 lit. b) C. pen. reiese ca nu prezinta nici o importanta locul unde se afla arma sau substanta narcotica, relevanta fiind doar împrejurarea ca acestea se afla asupra faptuitorului. Nu este necesar arma sau substanta narcotica sa se gaseasca la vedere, pentru a intimida persoana vatamata. Aceste obiecte pot fi si ascunse, dar trebuie sa se gaseasca asupra faptuitorului.

c) Furtul savârsit de catre o persoana mascata, deghizata sau travestita. Împre­jurarea care confera furtului un caracter mai grav în aceasta situatie, este pericolul pe care îl reprezinta faptuitorul. Acesta opereaza de asa maniera încât sa intimideze si sa înfricoseze victima, având în acelasi timp o stare de spirit superioara, stiind ca va fi mult mai greu de recunoscut si identificat.

Persoana mascata este acea persoana care poarta total sau partial o masca, în acest fel reusind sa se ascunda privirilor si sa nu fie recunoscuta de cei în prezenta carora opereaza. În aceasta situatie se afla inculpatul care si-a tras pe cap o cagula dintr-un fes si a patruns în apartamentul vecinilor, uitat deschis de acestia, de unde a sustras bijuterii si bani[8] sau cel care, dupa ce si-a ascuns fata cu ajutorul unei batiste si al unei perechi de ochelari de soare, a patruns în curtea unor consateni, de unde a sustras o cantitate importanta de produse .

Persoana deghizata este acea persoana care se îmbraca sau îsi aranjeaza înfatisarea în asa fel încât sa nu poata fi recunoscuta, purtând peruca sau parul vopsit, aplicându-si barba sau mustata artificiala, îmbracându-se de asa natura încât sa-si ascunda identitatea. În jurisprudenta s-a decis ca agravanta exista si atunci când faptuitorul, deghizat în muncitor la CONEL, profita de buna credinta a locatarului care îi da drumul în casa, iar acesta, sub pretextul verificarii unor prize, fura mai multe obiecte de valoare si bani[10]. Agravanta a fost retinuta si în cazul incul­patului care, deghizat în ospatar, participa la un dineu, de unde fura mai multe obiecte de aur si argint .

Persoana travestita este acea persoana care îsi aranjeaza vestimentatia si înfa­tisarea pentru a lasa impresia ca este de sex opus decât cel real. Într-un caz concret, faptuitorul, pentru a induce în eroare eventualii martori ai furtului sau, îsi pune pe cap o basma si îmbraca o fusta, lasând impresia ca ar fi de sex feminin[12].

d) Furtul comis asupra unei persoane incapabile de a-si exprima vointa sau de a se apara. Aceasta împrejurare agravanta confera furtului un caracter mult mai peri­cu­los datorita situatiei subiectului pasiv, care este o persoana incapabila de a-si exprima vointa sau de a se apara. Starea respectiva, cunoscuta si valorificata de faptuitor, îl face sa actioneze cu mai mult curaj, cu mai multa dezinvoltura stiind ca este nesemnificativa capacitatea de aparare a victimei si ca ar putea sa se îndeparteze de la locul faptei fara prea mari riscuri, identificarea si descoperirea fiind foarte greu de realizat.

Persoana vatamata se afla în incapacitate de a-si exprima vointa atunci când este într-o stare psiho-fizica ce o pune în imposibilitatea de a realiza ceea ce se petrece în jurul sau.

Incapacitatea persoanei de a se apara presupune o neputinta fizica de a opune rezistenta faptuitorului care sustrage bunul mobil[13]. Aceasta agravanta a fost retinuta în cazul în care faptuitorul a sustras o suma de bani din buzunarul persoanei care se afla în stare de betie completa, precum si atunci când faptuitorul si-a însusit din tren geamantanul unui calator care dormea pe timpul deplasarii .

Prin urmare, agravanta are în vedere "bunurile aflate asupra persoanei vatamate". Trebuie asimilate acestora si bunurile aflate în supravegherea sau sub controlul imediat al persoanei aflate în imposibilitatea de a-si exprima vointa sau de a se apara. De pilda, faptuitorul, fiind invitat într-o camera de hotel, a sustras banii pe care persoana vatamata i-a scos din buzunarul sau si i-a pus pe noptiera, înainte de a adormi[15].

Incapacitatea persoanei de a se apara se poate datora uneori si unei stari de oboseala extrema, unei stari de boala, vârstei înaintate sau prea fragede. Inca­pa­citatea victimei de a se apara nu trebuie si fie consecinta unor actiuni ale faptuitorului, sau ale altor participanti deoarece într-o astfel de situatie se va retine infractiunea de tâlharie.

e) Savârsirea furtului într-un loc public. Agravanta prevazuta de art. 209 lit. e) C. pen. se justifica prin aceea ca într-un loc public fiind prezente, de regula, mai multe persoane, faptuitorul îsi poate realiza activitatea infractionala cu sanse sporite de finalizare, deoarece aglomerarea de persoane face ca atentia victimei sa se con­centreze mult mai greu asupra bunurilor pe care le detine, pe de o parte, iar fap­tuitorul îsi poate pierde mult mai usor urma într-o multime de persoane.

În întelesul art. 152 C. pen. si din interpretarea art. 209 lit. e) C. pen., se con­sidera "loc public", orice loc care prin natura sau destinatia lui este în permanenta accesibil publicului, chiar daca nu este prezenta nici o persoana (bulevarde, sosele, piete, parcuri), precum si orice alt loc în care publicul are acces, dar numai în anumite intervale de timp ori numai cu anumite ocazii (magazine, restaurante, café-nele, sali de spectacol, muzee, expozitii, sali de sport). Agravanta va opera atunci când fapta a fost comisa în intervalul de timp cât publicul avea acces în acel loc.

Jurisprudenta a retinut furt dintr-un loc public, fapta de sustragere a unor obiecte din holul unui hotel care era utilizat pentru deservirea publicului[16] ori fapta inculpatului care a sustras din buzunarul hainei victimei o suma de bani , în timp ce consuma cu aceasta bauturi alcoolice într-un bufet de cartier.

Nu constituie furt savârsit într-un loc public, furtul savârsit în biroul unei între­prinderi, care nu este accesibil decât angajatilor acesteia, nu si publicului în general[18] sau furtul, comis dupa orele de program, din curtea unui oficiu P.T.T., deoarece la ora savârsirii faptei, publicul nu avea acces în curtea oficiului ori furtul savârsit asu-pra lucrurilor unei persoane, lasate într-o camera de hotel încuiata, deoarece camera de hotel nu este accesibila publicului, ci numai persoanei ce este cazata în ea .

f) Furtul savârsit într-un mijloc de transport în comun. Conditiile de deplasare cu un mijloc de transport în comun, aglomeratia, fluxul mare de calatori, starea de obo­seala a acestora si imposibilitatea de supraveghere a bagajelor reprezinta argumen­tele pentru care furtul savârsit într-un mijloc de transport în comun prezinta un caracter mai grav. Aceste aspecte se constituie în împrejurari de care pot profita infractorii pentru a sustrage diferite bunuri.

Mijlocul care serveste la transportul de persoane trebuie considerat ca fiind un mijloc de transport în comun, daca acesta este anume destinat sau are posibilitatea reala de a transporta deodata mai multe persoane (autobuze, troleibuze, tramvaie, trenuri, vapoare, avioane etc.).

Cerintele pentru existenta acestei agravante sunt întrunite în cazul în care faptuitorul sustrage un lucru apartinând unei persoane aflate în mijlocul de transport, chiar daca de fata nu erau decât soferul si persoana vatamata si indiferent daca autobuzul era în mers sau stationat[21]. Nu are nici o semnificatie daca faptuitorul este un calator sau o persoana care a urcat si a coborât în timpul stationarii, sau daca face parte din personalul de deservire al mijlocului de transport în comun.

Agravanta prevazuta de art. 209 lit. f) C. pen. nu opereaza daca furtul este sa­vârsit într-un mijloc de transport în comun care în momentul savârsirii faptei nu era folosit în acest scop, aflându-se, spre exemplu, în garaj sau depou.

Aceasta agravanta nu se retine în cazul furturilor savârsite din taxiuri, deoarece acestea nu sunt considerate mijloace de transport în comun, fiind destinate, în principal, transportului unui numar redus de persoane între care, de regula, exista relatii de încredere reciproca si, totodata, sunt conditii sporite de asigurare a bunurilor mobile aflate asupra pasagerilor.

g) Savârsirea furtului în timpul noptii. Împrejurarea prevazuta la art. 209 lit. g)
C. pen. este considerata agravanta, deoarece furtul savârsit în aceasta durata de timp prezinta un pericol social mai mare decât furtul savârsit în timpul zilei. Sub protectia întunericului faptuitorul se poate apropia mai usor, fara sa fie vazut, de bunurile pe care vrea sa si le însuseasca. La adapostul întunericului, infractorul are posibilitatea sa transporte nestingherit bunurile furate, sa le ascunda si sa se sus­traga urmaririi.

În acceptiunea art. 209 lit. g) C. pen., prin "timpul noptii" nu trebuie sa întelegem doar aspectele strict astronomice, apusul si rasaritul soarelui. Referindu-se la "timpul noptii", textul mentionat are în vedere noaptea reala, adica intervalul de timp de când întunericul s-a substituit luminii, pâna când lumina va lua locul întunericului[22].

În doctrina si jurisprudenta penala s-a pus întrebarea daca este noaptea un element suficient pentru încadrarea faptei ca furt calificat sau este necesar ca infractorul sa se fi folosit efectiv, în comiterea faptei, de conditiile pe care i le-a oferit noaptea. Fostul Tribunal Suprem a statuat prin decizia de îndrumare nr. 3/1970 ca "infractiunea de furt este calificata conform art. 209 lit. g) C. pen. ori de câte ori se stabileste ca fapta a fost comisa în timpul noptii", iar acest caracter calificat "deriva, prin vointa legii, exclusiv din împrejurarea de fapt ca infractorul a furat noaptea".

Agravanta opereaza obiectiv, indiferent daca faptuitorul a profitat ori nu de timpul noptii, dupa cum, nu prezinta importanta daca infractorul a savârsit doar o parte din activitatea infractionala în timpul noptii.

h) Furtul savârsit în timpul unei calamitati. Aplicarea agravantei prevazute la
art. 209 lit. h) C. pen. are loc atunci când furtul este savârsit pe perioada cât dureaza situatia creata de un cutremur puternic, de o inundatie cu urmari foarte grave, de alunecarea unei suprafete întinse de teren pe care sunt locuinte sau din preajma acestora, de o epidemie grava, un accident aerian, naval, feroviar sau rutier având consecinte deosebite, precum si în alte asemenea situatii, pe care legea penala le cuprinde sub denumirea de calamitati.

Aceste situatii prezinta un grad sporit de pericol social, deoarece, în timpul unor asemenea evenimente, grija este îndreptata cu precadere catre salvarea unor valori, iar masurile de paza a bunurilor lipsesc ori sunt mult reduse. Faptele de sustragere de bunuri în aceste conditii evidentiaza o constiinta scazuta a infractorului, ceea ce justifica sanctionarea mai aspra a furtului comis în asemenea împrejurari.

Explicând semnificatia etimologica a expresiei "în timpul unei calamitati" trebuie precizat, în primul rând, ca aceasta nu este o cerinta de timp, chiar daca se utilizeaza expresia "în timpul", ci este o cerinta de împrejurare în care este savârsita in­frac­tiunea de furt.

Calamitatea reprezinta o situatie determinata de un eveniment neasteptat, situatie ce are urmari foarte grave pentru o anumita colectivitate, în cazul fenomenelor naturale, independente de vointa omului sau pentru un grup de persoane, în cazul unor erori umane, cum sunt ciocniri de trenuri, accidente navale, aeriene, rutiere.

A fost retinuta infractiunea de furt calificat, în baza art. 209 lit. h) C. pen., în cazul inculpatul, care, având în vedere panica ce s-a creat dupa începerea inundatiei, a asteptat trecerea viiturii, dupa care a patruns în mai multe curti si a furat bunuri din mai multe locuinte lasate descuiate[23].

O ultima remarca în legatura cu limitele între care exista starea de calamitate trebuie spus ca aceasta desemneaza perioada de timp în care autoritatea competenta a declarat oficial starea de calamitate.

i) Furtul comis prin efractie, escaladare sau prin folosirea fara drept a unei chei adevarate ori a unei chei mincinoase. Agravanta prevazuta la art. 209 lit. i) C. pen. se refera la anumite metode, moduri sau mijloace care, fiind folosite de faptuitor pentru savârsirea furtului, imprima faptei o periculozitate sociala sporita. Pentru a se retine aceasta agravanta este necesar sa se fi folosit efectiv în comiterea furtului ori sa se fi încercat savârsirea acestuia în unul din modurile sau mijloacele prevazute de art. 209 lit. i) C. pen.

Prin "efractie" se întelege înlaturarea violenta a oricarui obiect sau dispozitiv de siguranta ce se interpun, între faptuitor si bunul ce se urmareste a fi sustras, cum ar fi: ruperea, spargerea, demontarea dispozitivelor de închidere.

Efractie exista atunci când faptuitorul taie cu o pila lacatul, strica sau demonteaza orice alte dispozitive de închidere a usii de la o locuinta, ori atunci când faptuitorul sparge geamul unei usi si apoi trage zavorul aflat pe partea interioara a usii, ca si atunci când sparge peretele, facând o gaura prin care patrunde înauntru[24]. În aceste cazuri, efractia priveste sistemele exterioare de închidere. Agravanta este aplicabila însa, si în cazul în care metodele pretabile efractiei sunt folosite asupra unor dulapuri, sertare, case de bani, camere încuiate aflate într-o locuinta s.a.

Nu pot fi aplicate dispozitiile art. 209 lit. i) C. pen. în cazul faptei aceluia care, introducând mâna prin geamul deschis al unei masini ce stationa pe strada, a deschis portiera si a intrat în acel autoturism de unde a luat mai multe obiecte[25] sau în situatia în care inculpatul, pentru a se introduce în locuinta din care a furat, a scos unul din cele doua belciuge de care este agatat un lacat pus la usa, belciug care însa nu era prins în usorul usii, ci introdus de forma într-un spatiu gol de unde locatarul îl scotea cu totul când intra în locuinta si îl introducea la loc atunci când pleca .

Prin "escaladare" se întelege trecerea peste un obstacol care îl separa pe faptuitor de bunul mobil a carui sustragere o urmareste. Prin urmare, escaladarea presupune trecerea peste un gard sau zid, catararea pe zidul unei cladiri pentru a se patrunde în apartament prin balcon sau fereastra.

"Cheia adevarata" este cheia pe care cel îndreptatit o foloseste în mod obisnuit. Folosirea frauduloasa a unei chei adevarate înseamna ca infractorul a întrebuintat fara drept chiar cheia ce era folosita în mod obisnuit la deschidere de cel îndreptatit la aceasta. Ea poate sa ajunga în mâna faptuitorului printr-o împrejurare care nu-i confera dreptul de a o folosi, fiind însa utilizata de acesta pentru savârsirea furtului.

"Cheia mincinoasa" este o cheie falsa, contrafacuta, sau orice alt instrument cu ajutorul caruia se poate actiona asupra mecanismului de deschidere fara a fi distrus sau degradat.

Pentru a opera aceasta agravanta trebuie ca atât cheia adevarata, cât si cea mincinoasa sa fi fost folosita efectiv la savârsirea furtului si nu dupa consumarea acestuia.

j) Furtul comis asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural. Aceasta situatie de agravare vizeaza natura bunului care formeaza obiectul material al furtului, în sensul ca acesta face parte din patrimoniul cultural al tarii noastre. Sunt incluse în aceasta categorie bunurile cu valoare deosebita, istorica, artistica sau do­cu­mentara, reprezentând marturii importante ale dezvoltarii istorice a poporului ro-mân si a omenirii, în general, sau a evolutiei mediului natural, inclusiv bunuri a caror valoare rezulta din alcatuirea lor din metale pretioase si pietre pretioase.

Aceasta agravanta este recenta si are ca scop o mai buna si eficienta ocrotire a bunurilor din patrimoniul cultural national.

Necesitatea acestei agravante este reliefata si de cazul unui cetatean român, care, dupa ce a sustras dintr-o biserica mai multe icoane din sec. XIV, a încercat sa paraseasca tara pentru a le valorifica în strainatate[27]. Totodata, se impune aplicarea agravantei si în cazul faptuitorului care sustrage din casa unui colectionar de tablouri, mai multe pânze cu valoare culturala deosebita .

Având în vedere ca în Codul penal român este incriminata, într-o forma agra­va­ta, distrugerea unor bunuri care au o valoare deosebita din punct de vedere artistic, stiintific, istoric sau o alta valoare sociala, se impunea o incriminare pe masura si în cazul furtului unor asemenea bunuri.

k) Furtul unui act care serveste pentru dovedirea starii civile, pentru legitimare sau identificare. Introducerea aceste agravante este justificata prin aceea ca, odata sus­tra­se de infractori, aceste acte le dau posibilitatea acestora ca, prin falsuri bine rea­lizate, sa-si atribuie o stare civila care nu le apartine si sa se puna în siguranta contra unui risc de identificare, la adapostul unor acte de legitimare sau identificare ale altor persoane.

De asemenea, gradul de pericol social este mai mare si datorita faptului ca scopul pentru care sunt eliberate si încredintate celor în drept aceste acte, este acela de a servi la identificarea persoanelor, iar sustragerea unor astfel de acte si folosirea lor frauduloasa duce la derutarea organelor de stat si chiar a cetatenilor.

Actul de stare civila este actul care stabileste pozitia juridica a persoanei fizice în raporturile sale de familie. Actul de stare civila consemneaza acte sau fapte juridice cum sunt nasterea, decesul, filiatia[29]. Astfel, sunt acte care servesc în mod direct la dovedirea starii civile: actul de nastere, de casatorie si cel de deces, precum si copii notariale dupa astfel de certificate.

Din categoria actelor pentru legitimare sau identificare fac parte: buletinul de iden­ti­tate sau pasaportul, precum si actul prin care se stabileste apartenenta unei per­soa­ne la o institutie, regie autonoma, societate comerciala, asociatie sau alta organizatie.

Referitor la aceasta agravanta, s-a pus problema daca ea opereaza în cazul în care faptuitorul sustrage un portofel cu scopul de a fura banii, dar, pe lânga bani, în acesta se mai gaseste unul din actele prevazute la art. 209 alin. (2) lit. b) C. pen. Într-o asemenea situatie, se considera întemeiat ca faptuitorul a comis infractiunea de furt calificat, deoarece portofelul este un loc unde se pot tine si acte de stare civila, de legitimare sau identificare, lucru ce trebuia prevazut de infractor. Aceeasi solutie s-a dat si în cazul în care infractorul, dupa ce a sustras banii din portofel, a aruncat actele si portofelul, deoarece infractiunea se considera consumata în momentul în care victima a fost deposedata si acel portofel a trecut în puterea de stapânire a fap­tuitorului, care a dispus cum a voit de continut.

Din contra, practica judiciara a decis ca nu opereaza agravanta daca faptuitorul sustrage un obiect sau obiecte în care, în mod normal nu se tin astfel de acte, cum ar fi cazul unui furt dintr-un dulap al unor haine în care întâmplator se afla si un buletin de identitate, furtul unui geamantan sau al unei sacose, care serveste pentru trans­portul cumparaturilor în care victima ar fi pus si astfel de acte, furtul unei batiste în care erau înfasurati niste bani alaturi de care se afla si un act de stare civila. Aceasta prezumtie este însa relativa.

l) Furtul savârsit în conditiile art. 209 alin. (3) C. pen. În acest caz, modalitatile de comitere pot fi din cele întâlnite pâna acum, diferenta fiind ca obiectul material este diferit (titei, gazolina, instalatii de telecomunicatii etc.).

m) Când furtul a produs consecinte deosebit de grave. În aceasta situatie, ca­racterul mai grav al faptei este dat de urmarea pe care o are actiunea de sus­tragere.

Conform art. 146 C. pen., prin "consecinte deosebit de grave" se întelege o pa­guba materiala mai mare de 2.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de grava a activitatii cauzate unei autoritati publice sau oricareia dintre unitatile la care se refera art. 145 C. pen. ori altei persoane fizice sau juridice[30].

Daca paguba materiala este cea care confera caracterul de furt calificat al faptei, instanta trebuie sa dispuna calcularea acestei pagube, si, implicit, stabilirea valorii ei, la data când ea s-a produs. Un calcul ulterior (de exemplu, la condamnarea incul­pa­tului) ar putea mari în mod artificial - datorita inflatiei - valoarea prejudiciului produs de furt. Eventuala diferenta a valorii bunurilor între cea existenta în momentul savâr­sirii faptei si cel al judecarii, va putea face obiectul recuperarii pe calea actiunii civile.

Prin perturbarea deosebit de grava a activitatii cauzata unui organ de stat, unei institutii, regii autonome, societati comerciale, altei persoane juridice sau persoane fizice ca urmare a savârsirii unei infractiunii de furt, se întelege periclitarea activitatii unei persoane fizice ori a unei persoane juridice (publice sau private) care le ame­ninta însasi existenta sau poate duce la încetarea oricarei activitati a acestora.

Stabilirea unor asemenea consecinte în cazul comiterii infractiunii de furt este un atribut exclusiv al instantei de judecata în baza probelor administrate în cauza.