Furtul

1. Continutul legal

Infractiunea de furt este prevazuta în art. 208 C. pen. si consta în luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia, fara consimtamântul acestuia, în scopul de a si-l însusi pe nedrept. Conform art. 208 alin. (4) C. pen., constituie furt si luarea unui vehicul cu scopul de a-l folosi pe nedrept. Potrivit art. 208 alin. (3), în situatiile des­crise anterior va exista furt si atunci când bunul apartine în întregime sau în parte faptuitorului, dar în momentul savârsirii faptei acel bun se gasea în posesia sau detentia legitima a altei persoane.

2. Conditii preexistente

a) Obiectul juridic. Obiectul juridic generic al infractiunilor contra patrimoniului, co­mun si infractiunii de furt, îl constituie relatiile sociale a caror formare, desfasurare si dezvoltare sunt asigurate prin apararea patrimoniului.

În notiunea de patrimoniu sunt incluse bunurile corporale si incorporale, bunurile consumptibile ori fungibile, mobile sau imobile, principale ori accesorii, adica tot ceea ce reprezinta puteri, facultati, aptitudini ale subiectului privite din punct de vedere al valorii lor economice si al raporturilor care se nasc din exercitiul acestor puteri, fa­cultati, aptitudini[1].

Obiectul juridic special îl constituie valoarea sociala, relatiile sociale de ordin pa­tri­monial a caror existenta, evolutie &# 545r179f 351;i dezvoltare este conditionata de pastrarea situa­tiei fizice a bunurilor mobile si de împiedicarea luarii pe nedrept a acestor bunuri din patrimoniul privat sau public.

Norma de incriminare priveste posesia sau detentia, deoarece prin aceste atribute juridice se exteriorizeaza dreptul de proprietate. Prin urmare, proprietarul fiind conco­mitent, posesorul si detinatorul legitim al unui bun, este suficient sa existe aparenta legitimitatii prin faptul ca bunul se afla în mâna unei persoane de la care faptuitorul încearca sa-l ia fara consimtamântul detinatorului, cu intentia de a si-l însusi.

Cât priveste bunurile mobile, schimbarea situatiei de fapt a bunului mobil prin ac­tiuni ilicite aduce atingere tuturor drepturilor patrimoniale, în principal drepturilor reale privitoare la acel bun.

Daca schimbarea situatiei de fapt s-a produs printr-o actiune de sustragere, de luare fara drept din locul în care se afla bunul, ocrotirea relatiilor de ordin patrimonial tre­buie sa fie asigurata prin mijloace de drept penal.

În jurisprudenta s-a decis ca nu exista nici o îndoiala cu privire la apararea pose­siei legitime împotriva oricui, chiar si împotriva proprietarului bunului, care se face si el vinovat de furt daca ia acel bun în conditiile art. 208 alin. (1) C. pen. din posesia sau detentia legitima a altei persoane [art. 208 alin. (3) C. pen.][2].

b) Obiectul material. Obiectul material al infractiunii de furt este un bun mobil care se afla în posesia sau detentia altuia în scopul de a satisface o necesitate a pose­sorului sau detentorului. Atunci când bunul mobil nu apartine nici unei persoane ori a fost abandonat nu poate face obiectul material al furtului.

Bunul care constituie obiectul material al infractiunii de furt, trebuie sa aiba o valoare pentru cel care îl detine si nu o valoare în general. Totusi, pot constitui obiect material al infractiunii, chiar si bunurile care au doar o valoare afectiva, sentimentala. Aceasta interpretare se poate da si bunurilor care au o valoare speciala, cum ar fi: colectiile de timbre, monezile sau relicvele istorice.

Notiunea de bun mobil corespunde aceleia din dreptul civil, în sensul ca el poate fi deplasat, transportat, transferat dintr-un loc în altul[3].

Bunurile mobile pot fi animate sau neanimate. În acest sens, sunt bunuri animate animalele, pasarile domestice, precum si orice vietuitoare care se gaseste în stapâ­nirea unei persoane. Neanimate sunt orice alte bunuri, indiferent de starea lor fizica (lichida, gazoasa, solida). Banii, titlurile de credit si alte valori având echivalentul în bani, sunt bunuri mobile.

Imobilele nu pot face obiectul unui furt. Pot constitui, totusi, obiect material al fur­tu­lui parti dintr-un asemenea bun, devenite mobile prin detasare. Astfel, daca o cla­dire nu poate fi furata în întregime, în schimb pot fi furate usile, caramizile, tera­cotele, ferestrele acesteia, ca parti componente ale acesteia, devenite bunuri mobile. Mai pot fi considerate bunuri mobile si pot deveni obiect material al furtului arborii, recoltele dupa ce au fost desprinse de sol, precum si fructele dupa ce au fost desprinse de tulpini[4], sau iarba dupa ce a fost cosita de pe pasune.

Potrivit prevederilor art. 208 alin. (2) C. pen. sunt considerate bunuri mobile si acele energii care sunt susceptibile de a fi sustrase si care au o anumita valoare eco­nomica, cum ar fi: energia electrica, termica, hidraulica, precum si înscrisurile. Aces­tea din urma nu trebuie sa aiba o valoare economica fiind suficient ca ele sa faca parte dintr-un patrimoniu al unei anumite persoane, sa fie utile acestuia. Fac parte din categoria înscrisurilor toate acele acte scrise care au valoare materiala indepen­denta, cum sunt: manuscrisele, jurnalele, memoriile, corespondenta etc.[5] Prin înscri­suri se înteleg, de asemenea, actele scrise care servesc la dovedirea unor situatii sau raporturi juridice.

Cât priveste vehiculele, acestea constituie obiect material al infractiunii de furt atât în cazul când vehiculul a fost sustras în scopul de a fi însusit, precum si în cazul când sustragerea vehiculului s-a facut doar în scopul folosirii temporare.

În literatura de specialitate s-a apreciat ca obiectul material al furtului, în varianta în care fapta consta în luarea unui vehicul cu scopul folosirii pe nedrept, nu poate fi decât vehiculul susceptibil de a fi folosit potrivit destinatiei sale; daca acesta este lipsit de o asemenea aptitudine nu poate fi furat decât în scopul însusirii pe nedrept[6].

A. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ. Calitatea de subiect activ al infractiunii de furt o poate avea orice persoana, nefiind necesara îndeplinirea vreunei conditii speciale.

De regula, persoana care savârseste furtul nu are nici un drept asupra bunului (lucrului) pe care îl sustrage din proprietatea altei persoane. Va exista însa infractiunea de furt si atunci când persoana faptuitorului ar avea în tot sau în parte un drept de proprietate sau alt drept asupra bunului sustras. O asemenea concluzie se desprinde din prevederile art. 208 alin. (3) C. pen., conform caruia subiect activ poate fi si pro­prietarul care savârseste actiunea de luare a unui bun care în acel moment se ga­seste în posesia legitima a altei persoane.

Jurisprudenta a retinut infractiunea de furt, în baza art. 208 alin. (3) C. pen., în cazul când inculpatul a sustras oile care erau proprietatea sa din oborul comunal, acestea fiind aduse acolo întrucât fusesera gasite pascând pe terenul unei unitati agricole care urma sa fie despagubita[7].

Nu s-a retinut, însa, aceasta infractiune pentru acela care ridica depunerile con­semnate pe libretul C.E.C. în care figureaza ca titular, iar restituirea sumelor nu este conditionata, chiar daca sotia sa ar formula pretentii asupra sumelor astfel încasate[8].

Fara a avea vreo influenta sub aspectul calificarii subiectului activ al infractiunii de furt, trebuie mentionat ca atunci când acesta are calitatea de sot, ruda, minor care fura de la tutore, persoana care locuieste împreuna cu persoana vatamata sau este gazduita de aceasta, se vor aplica prevederile art. 210 C. pen., care stipuleaza ca punerea în miscare a actiunii penale se face doar la plângerea prealabila a persoanei vatamate.

Participatia penala la infractiunea de furt simplu este posibila sub toate formele sale. Trebuie remarcat însa faptul ca, atunci când furtul este savârsit de doua sau mai multe persoane împreuna, deci aceste persoane au participat efectiv si concomitent la comiterea faptei, ne vom afla în situatia prevazuta la lit. a) a art. 209 C. pen., încadrarea juridica fiind cea specifica furtului calificat. Prin urmare, în situatia coautoratului, furtul nu va mai fi în forma sa simpla, el devenind calificat, în accep­tiunea prevederilor art. 209 alin. (1) lit. a). Participatia penala, în forma instigarii si complicitatii neconcomitente, poate fi întâlnita în cazul oricaror modalitati ale infractiunii de furt.

b) Subiectul pasiv. Subiect pasiv al infractiunii de furt poate fi atât o persoana fizica, cât si o persoana juridica.

Poate fi întâlnita si o pluralitate de subiecti pasivi, atunci când prin aceeasi fapta de furt au fost sustrase bunuri apartinând unor diferite persoane, precum si atunci când asupra bunului sustras concura drepturile patrimoniale ale mai multor persoane. Persoana din posesia sau detentia carei a fost sustras bunul este subiectul pasiv direct, iar celelalte persoane sunt subiecti pasivi indirecti, dupa cum se apreciaza în literatura de specialitate[9].

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material. Latura obiectiva a infractiunii de furt include urmatoarele componente: un element material, ce se exteriorizeaza, în cele mai multe cazuri, printr-o actiune, unele cerinte care întregesc elementul material, urmarea imediata si raportul de cauzalitate.

Din textul art. 208 alin. (1) C. pen. se observa ca actiunea celui care savârseste infractiunea de furt presupune luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia.

Prin deposedarea de bunul sustras se înlatura situatia de fapt care permitea posesorului sau detinatorului sa dispuna de acel bun, iar prin aproprierea lui de catre in­fractor se realizeaza o noua situatie de fapt, care presupune ca bunul se afla în sfera de stapânire a faptuitorului. Prin urmare, luarea este o actiune de sustragere prin ca­re se modifica situatia patrimoniala existenta anterior savârsirii respectivei in­fractiuni.

Cele doua acte, deposedarea si aproprierea bunului de infractor, se succed cu rapiditate, asa încât delimitarea dintre ele se face cu dificultate. Totusi, este necesara identificarea în orice speta a faptului ca au avut loc ambele operatiuni sau, eventual, numai deposedarea, deoarece în functie de aceasta se va încadra fapta ca tentativa sau ca fapta consumata de furt.

În doctrina si jurisprudenta se apreciaza ca actiunea de luare poate fi savârsita prin diferite moduri: prin apucare, ascundere, prin utilizarea unor instrumente de cuplare, înhatare, desprindere, deviere, consumare etc., precum si prin orice mijloa-ce, cum ar fi: cu propria mâna, prin folosirea unor animale dresate, prin implicarea unor pasari sau animale dresate, prin racordari la sursele de energii etc.[10]

În mod exceptional, luarea se poate înfaptui si prin inactiune, cum ar fi cazul celui care preda o masa de bunuri si omite intentionat sa predea anumite bunuri, pe care le retine pentru el.

În acelasi timp, nu prezinta relevanta, pentru existenta infractiunii de furt, modul în care s-a realizat executarea, daca fapta s-a comis pe fata sau în ascuns, cu ajutorul puterilor proprii ori a unor mijloace tehnice, simple sau sofisticate, ori folosindu-se de un animal dresat. Furtul nu trebuie, însa, sa fie savârsit prin folosirea violentei sau a amenintarii, deoarece într-un asemenea caz fapta va fi încadrata ca tâlharie.

b) Cerinte esentiale. În acceptiunea art. 208 alin. (1) C. pen., actiunea de luare trebuie sa se exercite asupra unui bun mobil, care se gaseste în posesia sau detentia unei alte persoane si luarea sa se fi facut fara consimtamântul acesteia.

Prin urmare, pentru realizarea laturii obiective a infractiunii de furt trebuie sa fie îndeplinite trei cerinte esentiale, si anume: lucrul sustras sa fie un bun mobil, acest bun sa se fi aflat în posesia sau detentia unei alte persoane, iar luarea sa se fi facut fara consimtamântul celui deposedat.

Referiri asupra a ceea ce presupune un bun mobil am facut anterior, când am abordat problema obiectului material.

Termenii de detentie si posesie utilizati în art. 208 C. pen. au întelesul de simpla stapânire de fapt. Nu are importanta daca cel care are stapânirea de fapt a bunului este sau nu proprietar sau titular al vreunui drept de a poseda sau detine. Ca atare, aceasta cerinta este îndeplinita chiar daca cel deposedat se afla în stapânirea de fapt a bunului.

Bunul sustras trebuie sa se gaseasca în posesia sau detentia altuia. Cerinta res­pectiva este realizata si atunci când bunul s-ar afla ocazional si temporar în mâinile faptuitorului, simplul contact material, simpla manipulare a unui bun nu confera nici posesia, nici detentia acelui bun. În acest sens, în practica judiciara s-a apreciat ca acela care îsi însuseste un bun încredintat de victima pe peronul garii, pentru paza, savârseste infractiunea de furt[11]. De asemenea, s-a hotarât ca fapta unui muncitor, care gasind pe o masa, în hala întreprinderii, niste obiecte de îmbra­caminte, uitate acolo de alt muncitor, le ia si le duce la domiciliul sau, constituie infractiunea de furt . În acelasi timp, s-a decis ca exista furt si atunci când faptuitorul, stiind ca persoana vatamata a pierdut un bun si ca îl cauta si cunoscând locul unde bunul se gaseste, se duce la locul respectiv de unde îl ia si-l însuseste .

Din continutul art. 208 alin. (1) C. pen. se mai desprinde si o alta cerinta, si anu­me: bunurile sa fi fost luate fara consimtamântul posesorului sau detinatorului. În doc­trina de specialitate se apreciaza ca aceasta cerinta apare ca o subliniere oarecum inutila, deoarece este elementar sa se subînteleaga ca nu se poate vorbi de furt atunci când bunul a fost luat pe baza unei învoiri, si deci, nu a fost sustras[14].

Prin urmare, rezulta ca atunci când deposedarea s-a facut cu încuviintarea pose­sorului sau detinatorului (expresa sau tacita) fapta nu mai constituie infractiunea de furt. Consimtamântul, pentru a legitima luarea bunului, este necesar sa intervina înain­te sau în timpul comiterii faptei si el trebuie sa emane de la o persoana capabila, în sens contrar, fapta va constitui infractiunea de furt[15]. De asemenea, este necesar ca acest consimtamânt sa nu fie obtinut prin amenintare sau folosirea de violenta. Daca consimtamântul a fost dat ulterior savârsirii faptei, acesta nu poate avea nici o eficienta, deoarece, în acel moment, infractiunea este consumata.

c) Urmarea imediata. Infractiunea de furt este consumata, atunci când faptuitorul si-a încheiat actiunea, având ca rezultat trecerea bunului din stapânirea de fapt a posesorului sau detinatorului, în cea a faptuitorului.

Urmarea imediata se considera produsa din moment ce persoana pagubita nu mai stie nimic despre locul unde s-ar gasi bunul sustras si nici nu mai are posi­bi­li­tatea de a efectua vreun act material cu privire la acel bun.

Urmarea imediata este realizata si atunci când bunul luat fara drept a fost ascuns de faptuitor chiar în locul de unde l-a sustras, facând imposibila utilizarea lui de catre posesor sau detentor. În cazul furturilor din magazine, opinia dominanta este ca urmarea imediata se produce în momentul luarii bunului de pe raftul magazinului si ascunderea, ori consumarea lui în magazin, deoarece faptuitorul a început sa efec­tueze acte materiale asupra bunului ca si cum acesta i-ar apartine.

Urmarea imediata este configurata si atunci când faptuitorul este deposedat de bunul luat la scurt timp dupa savârsirea sustragerii, fie de catre victima, fie de catre o alta persoana. O interpretare simetrica trebuie facuta si atunci când faptuitorul aban­doneaza bunul luat.

Urmarea imediata nu trebuie sa fie confundata cu paguba produsa prin aceasta urmare. Din aceste considerente, chiar si atunci când se realizeaza o restituire sau o despagubire "post factum" nu se înlatura existenta urmarii imediate.

Sub aspectul raportului de cauzalitate, din continutul legal rezulta ca pentru rea­lizarea laturii obiective a infractiunii de furt este necesar ca între actiunea de luare efectuata de faptuitor si rezultat sa existe o legatura de cauzalitate. Sub aspect cauzal, este necesar ca trecerea bunului din stapânirea posesorului sau detentorului în cea a faptuitorului (efectul) sa fie consecinta directa a activitatii de luare, de sus­tragere (cauza) desfasurata de catre aceasta din urma.

În literatura de specialitate, se apreciaza ca urmarea imediata fiind, în cazul actiunii de luare, un rezultat fizic, o consecinta materiala fireasca a acesteia, legatura de cauzalitate dintre urmare si actiunea de sustragere apare ca fireasca, iar dove­direa ei rezulta practic din dovedirea actiunii de luare si din producerea urmarii imediate[16].

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie este intentia, în cele mai multe situatii intentia directa, deoarece faptuitorul prevede si urmareste rezultatul faptei sale. În mod cu totul deosebit poate fi si intentia indirecta, atunci când lucrul furat ar contine în el un alt bun a carui eventuala prezenta faptuitorul ar fi putut-o prevedea si a acceptat rezultatul faptei sale[17] (de exemplu, luarea unui portofel în care, pe lânga bani, se gaseau si unele acte de stare civila sau legitimare a partii vatamate).

Pentru configurarea laturii subiective a infractiunii de furt trebuie realizata cerinta ca intentia de a savârsi actiunea de luare a unui bun din posesia sau detentia unei persoane, fara voia sa, sa aiba ca scop însusirea pe nedrept a acelui bun.

Prin urmare, intentia de a savârsi actiunea de luare a unui bun trebuie coroborata cu scopul ilicit urmarit prin luarea bunului, si anume, intentia de a-si însusi acel bun pe nedrept. Atunci când bunul a fost luat în alt scop decât cel al însusirii pe nedrept, fapta nu constituie infractiune. Astfel, jurisprudenta a decis ca nu exista intentia de furt daca inculpatul a luat bunul pentru a determina persoana vatamata sa-i restituie un bun retinut pe nedrept[18] sau daca a luat mai multe obiecte de la persoana sur­prinsa cu sotia sa pentru a le folosi ca probe în procesul de divort ori când unul din­tre soti a luat din posesia celuilalt, fara consimtamântul acestuia, copiile unor scrisori pentru a le depune la dosar, în procesul de divort .

Fapta nu constituie infractiune nici atunci când din situatia de fapt apare evident ca bunul nu a fost luat în scopul însusirii, cum ar fi cazul în care lucrul este ascuns pentru a face o gluma sau un colocatar ia din bucataria comuna un vas pentru a-l folosi un scurt timp, urmând ca dupa aceea sa-l puna la loc.

Textul art. 208 alin. (3) C. pen. precizeaza ca si atunci bunul apartine în întregime sau în parte faptuitorului, însusirea acelui bun constituie furt, daca el se gasea în posesia sau detinerea legitima a unei alte persoane. În aceasta situatie, însusirea nu priveste dreptul de proprietate, ci dreptul de a poseda.

Infractiunea de furt este întâlnita si atunci când faptuitorul, imediat dupa sustra­gerea bunului, a fost deposedat sau a abandonat acel bun.

Daca bunul luat este un vehicul, latura subiectiva a infractiunii de furt este reali­zata chiar atunci când intentia de savârsire a actiunii de luare are ca scop numai folosirea, iar nu si însusirea vehiculului [art. 208 alin. (4)]. Aceasta situatie reprezinta o exceptie de la regula generala, conform careia furtul este savârsit în scopul însusirii pe nedrept a unui bun aflat în legitima posesie sau detentie a unei persoane, de catre o alta persoana.

De regula, însa, dovada ca s-a urmarit acest scop rezulta mai totdeauna din abandonarea vehiculului de catre faptuitor de buna voie, nesilit, dupa folosirea lui[21].

Pentru a se stabili scopul de a folosi, nu prezinta importanta pentru cât timp îsi propusese faptuitorul sa foloseasca vehiculul. În acelasi timp, trebuie precizat ca legea nu face distinctie între vehiculele cu tractiune mecanica si cele cu tractiune animala.

Ca parte componenta a laturii subiective, mobilul infractiunii are o relevanta apar­te, cu implicatii deosebite în procesul de individualizare a raspunderii penale.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Infractiunea de furt savârsindu-se prin comisiune, este susceptibila de a fi realizata în toate formele imperfecte ale infractiunii. Legea pedepseste tentativa la aceasta infractiune, într-un text distinct, de la finele titlului "Infractiuni contra patrimoniului", si anume, art. 222 C. pen. Datorita particularitatii activitatii de luare aceasta fapta nu este susceptibila de a fi comisa în forma tentativei perfecte, ci numai a tentativei întrerupte. Este posibila însa si tentativa relativ improprie, prin lipsa obiectului de la locul unde faptuitorul stia ca se afla.

Activitatea anterioara primului act de executare se constituie în forma actelor de pregatire a infractiunii de furt, neincriminate însa de legea penala, iar din momentul producerii rezultatului, fapta constituie infractiunea de furt consumat. Fapta de furt se consuma în momentul când actiunea de luare a bunului din posesia sau detentiunea persoanei la care se afla a fost dusa pâna la capat, astfel încât bunul a fost scos din sfera de posesie sau detentie a subiectului pasiv si trecut efectiv în sfera de stapânire a faptuitorului. Simpla deposedare a subiectului pasiv duce automat la realizarea infractiunii de furt si deci, la consumarea ei.

Sub aspectul momentului consumativ al infractiunii de furt, Codul penal român a adoptat teoria apropriatiunii, potrivit careia bunul trebuie sa fi trecut în posesia (stapânirea de fapt) a infractorului, indiferent cât dureaza aceasta posesie[22].

Activitatea de luare a bunului poate îmbraca uneori forma unei activitati continue, cum ar fi cazul sustragerii de energie electrica sau al unei activitati continuate (de exemplu, sustragerea în mai multe nopti, în executarea aceleiasi rezolutii, a unor bunuri din diferite autoturisme sau apartamente). În aceste cazuri, elementul material al furtului, si anume, actiunea de luare, se prelungeste dupa momentul consumarii, amplificându-si urmarile imediate.

Momentul epuizarii furtului este considerat a fi atins în clipa în care au încetat actele de prelungire ale activitatii ilicite de luare.

Epuizarea, reprezentând o forma a infractiunii, circumstantele ivite în faza de prelungire vor fi luate în seama la încadrarea furtului si la individualizarea pedepsei.

B. Modalitati. Potrivit art. 208 C. pen. si art. 210 C. pen., furtul simplu cunoaste urmatoarele modalitati normative: furtul de bunuri materiale, mobile; furtul de energii sau înscrisuri; furtul unui bun care apartine în întregime sau în parte faptuitorului; furtul unui vehicul cu scopul de a-l folosi; furtul savârsit între soti; furtul savârsit de catre cel care locuieste împreuna cu persoana vatamata sau este gazduit de aceas­ta; furtul savârsit de minor în paguba tutorelui sau.

Ca la orice infractiune pot exista si o serie de modalitati faptice, cu particularitati care duc la realizarea unui divers tablou de modalitati ale acestei infractiuni.

Dupa adoptarea Legii nr. 456/2001, s-a acordat o mai mare importanta pagubelor materiale, în sensul ca, daca se creeaza un prejudiciu mai mare de 2.000.000.000 de lei, fapta se încadreaza ca infractiune de furt calificat [art. 209 alin. (4) C. pen.].

C. Sanctiuni. În cazul furtului simplu, forma consumata se sanctioneaza cu închi­soare de la 1 an la 12 ani, fie ca este comis asupra patrimoniului privat, fie con­tra celui public.

Când furtul este comis de un infractor minor, limitele pedepsei cu închisoarea se reduc la jumatate ori se va aplica o masura educativa.

În cazul tentativei la infractiunea de furt, limitele speciale ale pedepsei se vor reduce la jumatate.