GARANTAREA OBLIGATIILOR
a) Dreptul de retentie constituie o garantie reala, constand in dreptul creditorului de a detine un bun mobil sau imobil pana ce creanta ii va fi indestulata de catre debitor, proprietar al bunului, in conditiile stabilite prin conventie sau hotarare judecatoreasca.
Retentorul, in calitate de detinator in fapt al bunului, nu are insa dreptul a-si insusi fructele bunului, aceasta prerogativa in baza art. 483 C. civ. apartinand proprietarului, in afara de cazul in care, prin conventie s-a stipulat astfel.
b) Dreptul de retentie confera o simpla detentie precara si nu o posesie, fara a da posibilitatea de a culege fructele bunului.
c) Dreptul de retentie poate fi invocat atat pe cale de actiune principala prin intentarea unei contestatii la executare, cat si pe cale de exceptie si trebuie recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca.
d) Prin urmare, in raport de considerentele ar 454b11e atate, instantele au retinut nelegal ca reclamantii, titulari ai unui drept de retentie, sunt indreptatiti sa culeaga recolta de fan de pe terenul in discutie pe care il detin cu acest titlu.
In aceste conditii, instantele trebuiau sa respinga actiunea, si nu sa o admita, cum gresit au procedat, pronuntand hotarari vadit netemeinice si cu incalcarea esentiala a legii, a caror modificare se impune.
a) Recursul reclamantilor urmeaza sa fie admis.
b) Dupa cum se stie, dreptul de retentie nu este consemnat expres in legislatia civila, dar este recunoscut de doctrina si practica judiciara.
El confera posibilitatea detinatorului unui bun al altuia de a refuza restituirea acelui bun catre proprietar, pana nu i se plateste creanta nascuta in legatura cu bunul respectiv.
In ceea ce priveste fructele bunului, obiect al dreptului de retentie ele apartin debitorului proprietar, creditorul-retentor fiind obligat sa le predea acestuia la data platii datoriei si a predarii bunului.
Asadar paratul avea dreptul sa culeaga fructele de pe teren insa nu si le putea insusi, fiind obligat sa le restituie atunci cand i se platea datoria pentru care i se instituise dreptul de retentie.
Potrivit disp. art. 436 si 581 C.civ., fructele supuse stricaciunii vor fi vandute de retentor, iar sumele pastrate pana la incetarea retentiei.
c) In situatia in care s-ar fi dovedit ca retentorul a cules fructe de o anumita valoare si le-a instrainat insusindu-si sumele, instantele de judecata trebuiau sa faca aplicarea art. 1144 si 1145 C.civ., in conformitate cu care creanta retentorului se compenseaza de drept cu sumele reprezentand valoarea fructelor instrainate si cu valoarea fructelor civile pana la concurenta cotitatii respective.
d) Dreptul de retentie este un drept real de garantie imperfect.
e) Efectele dreptului de retentie sunt:
Din imprejurarea ca dreptul de retentie este un drept real de garantie imperfect, rezulta urmatoarele consecinte:
- este opozabil tuturor persoanelor straine de raportul juridic in legatura cu care acest drept real s-a nascut (creditorilor chirografari ai titularilor dreptului real asupra lucrului; creditorilor privilegiati si ipotecari in legatura cu lucrul respectiv, daca privilegiile sau ipotecile s-au nascut ulterior intrarii lucrului in detentia retentorului). Poate fi opus atat titularului initial al lucrului cat si subdobanditorului ulterior;
- nu poate fi opus creditorilor privilegiati si ipotecari anterior intrarii lucrului in detentia retentorului.
Din imprejurarea ca dreptul de retentie este o gerantie pur pasiva datorita caracterului sau de drept de real de garantie imperfect decurg consecintele:
- nu confera dreptul de urmarire al bunului in mainile oricui s-ar afla.
- functioneaza numai pe perioada cat lucrul se afla la detentor.
- inceteaza dupa pierderea detentiei prin predarea lucrului de bunavoie
- prin prerogativa de retinere a bunului, pana la plata cheltuielilor facute cu el, este un mijloc de constrangere a celui ce trebuie sa plateasca.
Din caracteristica dreptului de retentie ce consta in indivizibilitatea lui, rezulta ca acesta se extinde asupra intregului bun pana la achitarea integrala a datoriei.
Prin exercitarea dreptului de retentie se asigura o simpla detentie precara si nu o posesie a lucrului, astfel incat nu se poate dobandi proprietatea prin uzucapiune.
3.
a) Instanta a procedat corect acordandu-le paratilor un drept de retentie paratilor, deoarece potrivit art. 1444 C.civ., locatarii nu pot fi dati afara mai inainte de a fi desdaunati de locator.
b) Conditia esentiala pentru a putea invoca dreptul de retentie este accea ca datoria pe care detinatorul lucrului o pretinde de la creditorul restituirii sa se afle in conexiune, sa aiba legatura cu lucrul, sa fie prilejuita de acesta, sa fie deci un debitum cum re iunctum.
c) Dreptul de retentie este un drept real de garantie imperfect.
Dreptul de garantie este un drept real, deoarece este opozabil nu numai partilor, dar si tertilor. Natura lui juridica de drept real este data de legitimitatea detinerii lucrului, a refuzului de a-l restitui si opozabilitatea acestor atribute fata de terti.
Dreptul de retentie este imperfect, pentru ca se prezinta ca o garantie pur pasiva, neconferind prerogativa urmaririi bunului.
a) Partile au incheiat un contract de fidejusiune (cautiune). Fidejusiunea (cautiunea) este contractul prin care o persoana numita fidejusor se obliga fata de creditorul altei persoane sa execute obligatia celui pentru care garanteaza, daca acesta nu o va executa.
b) Fidejusiunea este de trei feluri: judecatoreasca, legala si conventionala.
c) Contractul de fidejusiune este un contract accesoriu, consensual, unilateral si cu titlu gratuit.
d) M.L. are calitatea de fidejusor, N.B. este creditorul, iar G.M. este debitor.
e) In cazul de neexecutare din partea debitorului, creditorul poate sa urmareasca direct pe fidejusor, pentru executarea creantei fara ca aceasta hotarare sa fie conditionata de o prealabila urmarire a debitorului principal (art.1663 C.civ.)
f) Beneficiul de discutie este o facultate pe care legea o confera fidejusorului, de a cere creditorului, care s-a indreptat cu urmarirea impotriva sa, sa urmareasca mai intai bunurile debitorului si numai dupa aceea, daca nu va fi indestulat sa-l urmareasca pe el (art.1662 si 1663 C.civ).
Pentru a fi admisa se cer a fi intrunite anumite conditii:
Invocarea beneficiului trebuie sa aiba loc inainte de a se fi trecut la judecarea fondului procesului privind urmarirea fidejusorului;
Fidejusorul trebuie sa indice creditorului bunurile debitorului principal care pot fi urmarite si sa avanseze cheltuielile necesare urmaririi acestor bunuri;
Bunurile astfel indicate sa se afle in raza teritoriala a tribunalului judetean in care trebuie sa se faca plata.
g) Instanta va admite actiunea formulata, cu motivarea ca obligatia asumata de parat constituie o cautiune personala si, datorita caracterului sau subsidiar, fidejusorul avea dreptul sa invoce beneficiul de discutie, inainte de a se trece la judecarea fondului, ceea ce paratul nu a facut.
a) In cazul in care debitorul nu-si achita datoria, creditorul poate trece la realizarea gajului, adica:
- are dreptul sa ceara instantei ca sa-i aprobe sa retina lucrul in contul creantei, pe baza unei expertize judiciare de estimare a valorii lucrului;
- are dreptul sa ceara vanzarea la licitatie publica a lucrului gajat, cu dreptul pentru creditor de a fi platit din lucrul gajat, cu preferinta inaintea altor creditori (art.1686 si 1689 alin.1 C.civ).
b) Contractul de gaj este un contract accesoriu, real si unilateral.
Este un contract accesoriu fata de raportul principal de obligatie pe care il garanteaza.
Gajul cu deposedare este un contract real, deoarece contractul nu i-a nastere decat prin remirea efectiva a bunului gajat.
Gajul fara deposedare este un contract consensual.
Contractul de gaj este unilateral, deoarece el da nastere unei singure obligatii, fie in sarcina creditorului, atunci cand gajul este cu deposedare, fie in sarcina debitorului cand gajul este fara deposedare.
c) Instanta de fond a considerat corect ca amanarea succesiva la plata a sumelor alocate pentru acoperirea pierderilor determinate de calamitatile naturale nu poate constitui o piedica in calea executarii obligatiei din contractul de gaj. Prin urmare, apelul urmeaza sa fie respins.
a) Ipoteca conventionala.
Cel care constituie ipoteca trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu (avand capacitatea de a instraina imobilul) si sa aiba calitatea de proprietar actual al bunului.
In privinta conditiilor de forma, contractul de ipoteca este un contract solemn, trebuind sa fie incheiat in forma autentica (art.1772 C.civ), sub sanctiunea nulitatii absolute. Cu aceeasi sanctiune a nulitatii este prevazuta si obligatia de specializare, sub dublul sau aspect: imobilul ipotecat (art.1774 C.civ) si suma garantata (art.1776 C.civ).
b) Caracterele juridice ale ipotecii sunt:
Este un drept real accesoriu;
Este o garantie imobiliara;
Este supusa principiului specializarii;
Este indivizibila.
c) Apelul reclamantei va fi respins deoarece conditiile ce trebuie indeplinite de contractul de ipoteca lipsesc.
Instanta nu poate obliga partile la incheierea acestui contract, intrucat s-ar contraveni principiului libertatii de vointa la incheierea conventiilor.
d) In cazul in care gajul este fara deposedare, contractul de gaj este fara deposedare, fiind asadar suficient simpul acord de vointa al partilor pentru constituirea sa.
|
