GENEZA SI EVOLUTIA DREPTULUI INTERNATIONAL PUBLIC
Inceputurile dreptului international se situeaza in Antichitate, primele reguli referitoare la relatiile dintre state aparand in Orientul Antic, apoi in Grecia si Roma Antica.
Dreptul international s-a constituit mai intai ca un drept al razboiului si abia ulterior, ca un drept al pacii si cooperarii dintre state. Antichitatea consemneaza inca de timpuriu la diferite popoare existenta unor reguli privind pornirea razboiului si ducerea acestuia, inclusiv limitarea unor mijloace de lupta si protectia anumitor categorii de persoane si bunuri, neutralitatea. In aceasta perioada au aparut, insa, si primele reguli privind alte institutii de drept international, si anume tratatele de alianta si de pace, tratativele si alte mijloace de rezolvare pasnica a diferendelor, cum sunt mediatiunea si arbitrajul international, protectia strainilor, misiunile diplomatice (soliile), jus gentium din dreptul roman prefigurand dreptul international de mai tarziu.
Faramitarea feudala a dus la o oarecare stagnare si in domeniul regulilor de drept international, dar o data cu centralizarea statala, incepand cu secolul al XV-lea, s-a produs o amplificare a relatiilor interstatale, care a impulsionat dezvoltarea dreptului international. Se contureaza, astfel, pentru prima oara, principiul suveranitatii si teoria echilibrului de forte intre state, mijloacele de rezolvare pasnica a diferendelor incep a se utiliza tot mai frecvent, iar dreptul razboiului se imbogateste cu institutii noi, cum ar fi retorsiunea, represaliile si blocada pasnica, precum si cu noi principii in modul de ducere a razboiului.
Apar primele incercari de codificare a dreptului international, dar si importante lucrari si tratate de drept international ale unor personalitati ca Nicollo Machiavelli (1469-1527), Alberico Gentilis (1552-1608) sau Hugo Grotius (1583-1645). Hugo Grotius este considerat parintele dreptului international, prin fundamentele teoretice pe care le pune dreptului international ca un drept bazat pe ratiunea umana si nu pe vointa divina, ca o expresie a vointei si intereselor statelor, precum si prin importante lucrari cum sunt Despre dreptul razboiului si al pacii, Mare liberum si altele, care revolutioneaza ramuri importante ale dreptului international, precum dreptul razboiului, dreptul diplomatic, dreptul marii si dreptul tratatelor.
In epoca moderna, dreptul international cunoaste si el o puternica afirmare o data cu progresele de
amploare realizate pe plan politic si juridic, in acord cu dezvoltarea generala
a societatii umane. Revolutia franceza, indeosebi prin Declaratia asupra dreptului gintilor, Congresul de
Un rol deosebit in dezvoltarea
dreptului international l-au avut cele doua conferinte de pace de
pasnica a diferendelor internationale, regulile codificate atunci fiind in mare parte valabile si astazi.
La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea apar primele organizatii internationale si se incheie primele conventii pentru sanctionarea unor infractiuni internationale, domenii care vor cunoaste ulterior o
puternica afirmare. Crearea dupa primul razboi mondial a Societatii Natiunilor, ca organizatie cu caracter universal pentru
asigurarea securitatii internationale si dezvoltarea colaborarii dintre state,
a impulsionat dreptul international. Crearea unui sistem de securitate bazat pe
egalitatea suverana a statelor si pe
respectul dreptului international, infiintarea in
Dupa al doilea razboi mondial, dreptul international public cunoaste o puternica dezvoltare, un important salt calitativ. In sfera de reglementare internationala au intrat numeroase domenii care anterior nu facusera obiect de preocupare pentru dreptul international, iar dreptul international clasic a suferit importante modificari si completari in cadrul unui proces vast de dezvoltare progresiva a dreptului international initiat si impulsionat de Organizatia Natiunilor Unite, infiintata in 1945.
|
