, , NORMELE DREPTULUI PENAL"
Notiunea de patrimoniu îsi are originile în termenul latinescul patrimonium, care etimologic provine de la pater, care înseamna putere.
În legislatia actuala notiunea de patrimoniu nu are o definitie legala, însa normele juridice fac referire la acest termen. În acceptiunea legii penale notiunea de patrimoniu nu are acelasi înteles ca în dreptul civil Din punctul de vedere al dreptului civil patrimoniul înseamna totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care le are o persoana si care au o valoare economica, adica pot fi evaluate în bani, sau cu alte cuvinte, totalitatea drepturilor si datoriilor actuale si viitoare ale unei persoane
Asadar, patrimoniul este un concept juridic care exprima ansamblul de drepturi si obligatii ale unei persoane ca o universalitate, ca o totalitate independenta de bunurile pe care le cuprinde la un moment dat patrimoniul; fie ca îl privim ca o entitate strâns legata de persoana subiectului fie ca o universalitate de drepturi exista obligatoriu la orice subiect de drept (chiar când pasivul depaseste activul); el nu se poate niciodata înstraina ci se poate transmite la moartea subiectului în momentul când vointa acestuia care îi da caracterul de unitate, se stinge. Din cuprinsul patrimoniului fac parte, bunurile corporale si incorporale, bunurile comsumtibile sau fungibile, mobile sau imobile, principale si accesorii, etc. Adica tot ceea ce reprezinta puteri, facultati, aptitudini ale subiectului privite din punct de vedere al valorii lor economice si a raporturilor care se nasc din exercitiul acestor puteri, facultati, aptitudine
În dreptul penal, care apara valorile si relatiile sociale esentiale ale societatii, care sunt prevazute în C. Pen si alte legi penale sau nepenale cu dispozitii penale, notiunea de patrimoniu, nu este reglementata, dar se face referire la unele elemente care îl compun: proprietate", "bunuri mobile sauI imobile", etc. Notiunea de patrimoniu, în doctrina penala, este raportata la infractiunile care se pot comite împotriva acestuia si are un înteles mai restrâns, facând referire la bunuri, nu ca la o universalitate de bunuri, drepturi si obligatii, ci în individualitatea lor susceptibile de a fi sustrage de faptuitor prin mijloace frauduloase. Infractiunea n-ar putea fi niciodata îndreptata împotriva patrimoniului ca universalitate de bunuri, deoarece acesta va exista întotdeauna indiferent de numarul sau valoarea bunurilor din care se compune. Infractiunea se îndreapta contra bunurilor care fac parte din patrimoniu, la activul acestuia, însemnând bunurile si implicit drepturile, pasivul care reprezinta obligatiile sau datoriile nu prezinta nici un interes pentru infractor. Dupa cum se poate observa, între bun si patrimoniu exista corelatia de tipul: parte-întreg.
Dupa cum este reglementat un bun, se poate deduce ce caracter avea proprietatea din care a fost sustras de catre infractor. Exista o clasificare prevazuta în normele juridice pe baza unor caracteristici distincte fiecarei categorii de bunuri, precum si în functie de forma de proprietate în care se afla
A.
Bunurile publice se regasesc în prevederile Constitutiei, în art.135 alin.4 care prevede "Bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatie, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorific abil si acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.", dar sfera bunurilor publice este largita si de Legea nr.18/1991 privind fondul funciar ca si Legea nr.56/1992 privind frontiera de stat a României si Legea nr.69/1991 privind administratia publica locala.
În sensul Legii 18/1991 coroborata cu act. 475-478 C. Civ., fac parte din domeniul public urmatoarele bunuri: terenurile pe care sunt constructii de interes public, pietele, caile de comunicatii (drumuri, cai ferate), retelele stradale, parcuri publice, porturi, aeroporturi, terenuri cu destinatie forestiera, albiile râurilor (Dunarea are un regim special ca fluviu), cuvele lacurilor de interes public, trenuri pentru rezerva tii naturale, monumentele de orice natura (istorice
sau naturale ),terenurile pentru nevoile apararii statuluiterenurile pentru uz public, terenurile precum si institutele de cercetare stiintifica si de învatamânt agricol sau silvic5.
Ordonanta de Urgenta nr. 105/20016 privind frontiera de stat prevede "culoarul de frontiera si fâsia de protectie a frontierei de stat fac parte din domeniul public al statului si se administreaza de catre autoritatile administratiei publice locale, în conditiile stabilite prin hotarâre a Guvernului" .
Bunurile publice locale sunt reglementate de Legea 69/1991 modificata si republicata la 18 aprilie 1996, reprezentând totalitatea terenurilor si cladirilor precum si al accesoriilor acestora, unde îsi desfasoara activitatea organele locale sau reprezinta interes public local, precum si organele centrale din teritoriu sau reprezinta interes national.
Alte norme care reglementeaza domeniul public 21321u2024v se regasesc în Legea
m.I? din 9 august 1990 stabileste regimul juridic al apelor maritime7.
Caracteristic proprietatii publice este si faptul ca este inalienabila, însemnând ca nu poate avea alt proprietar de drept decât statul român, reprezentat prin unitatile administrativ-teritoriale si institutii publice. Statul român, în baza unor reglementari specifice, poate pentru o valorificare mai
buna a unui bun public sa îl cesioneze sau sa îl Închirieze unei persoane juridice sau fizice, publice sau priva te, dar niciodata sa îl vânda.
Gheorghe Beleiu. Drept civil român, Casa de editura si presa sansa SRL, Bucuresti, 1995, pag. 91.
B. Bunurile proprietate privata, nu sunt reglementate de Constitutie, dar acestea pot fi identificate prin interpretarea logica a legii, folosindprocedeul "per a contrario", astfel, ce nu este proprietate publica sigur este proprietate privata, deoarece nu exista alta forma de proprietate. Aceasta situatie rezulta din art.135 alin.2 din Constitutie: "Proprietatea este publica sau privata". Legea penala nu este interesata de titularul proprietati; aceasta asertiune reiese si din art.41 alin.2 .din Constitutie __Proprietatea privata este ocrotita în mod egal de lege, indiferent de titular": persoana fizica sau persoana juridica privata, ori statul.
Bunurile mobile sunt în proprietate privata, daca se afla în posesia sau
proprietatea unei persoane fizice sau juridice private, ori sunt accesorii unui bun imobil privat în conformitate cu principiul "accessorium sequitur (suun) principale" ("bunul accesoriu urmeaza situatia juridica a bunului sau
principal").
Bunurile priva te nu sunt inalienabile, dar sunt inviDiabile, astfel proprietarul persoana fiZica, juridica sau statul în limita legii poate dispune de acestea dupa propriul interes. Proprietarul are drept asupra bunurilor sale de: "usus, fructus si abusus", fara a fi tulburat din drepturile pe care le are
asupra bunului, deci proprietarul de facto si de iure are prerogative asupra bunului sau de: dispozitie, posesie si folosinta, fiind singurul în masura de a schimba starea de fapt în care se afla acesta8.
Persoanele care administreaza si pot avea în posesie aceste bunuri,
aflate în proprietate privata sunt de trei categorii, persoane fizice, persoane juridice si statul.
Persoanele fizice si persoanele juridice sunt reglementate si definite în
Republicata în MOf. DT. 765/21 octombrie 2002. I.P.Filipescu, op. cit pag. 75.
baza
dispozitiilor
Decretului
fir. 31/1954.
a) Persoana fIZica este definita ca subiectul individual de drept, adica
omul, privit ca titular de drepturi si obligatii civile.
h) Persoana juridica este subiectul colectiv de drept, adica "un colectiv de oameni care, întrunind conditiile cerute de lege este titular de drepturi subiective si obligatii civile. În art.26 lite) din Decretul fir. 31/1954 se
stipuleaza conditiile care caracterizeaza o persoana juridica, astfel: se defineste ca persoana juridica, orice organizatie "care are o organizare de sine
I statatoare si un patrimoniu propriu afectat realizarii unui scop anume în acord
cu interesul obstesc,,9.
c) Statul ca persoana juridica publica poate avea o proprietate privata
în conformitate cu Legea nr.31/1990 art.35 care stabileste ca: "bunurile I constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia, deci daca este o : regie autonoma sau o societate comerciala cu capital social majoritar de stat
I si are bunuri aduse aport în întreprindere, acestea devin proprietatea privata a statului. Potrivit art.5 din Legea nr.l5/1990 "Regia autonoma este proprietara
bunurilor din patrimoniul sau, iar în exercitarea drePtului de proprietate regia autonoma poseda, foloseste si dispune, în mod autonom, de bunurile pe care le are în patrimoniu"; iar în art.20 alin.2 din aceeasi lege se prevede ca "bunurile din patrimoniul societatii sunt proprietatea acesteia"lO.
Gh. Beleiu, op. cit., pag. 71.
I.P. Filipescu. Op. cit, pag. 105.
SECTIUNEA a II-a: PROTEJAREA PATRIMONIULUI PRIN NORMELE
,
CODULUI PENAL
Cel mai important act juridic cu caracter penal, care înglobeaza
majoritatea normelor penale adopta te de legiuitor, este Codul penal.
În principiu, desi are forta juridica a unei legi, codul nu este o lege
obisnuita, el este un act legislativ unic, cu o organizare interna aparte, în care
normele juridice sunt aseza te într-o consecutivitate logica, dupa un sistem bine gândit, care reflecta structura interna a ramurii de drept respectiva.
Noul cadru juridic general instituit prin Constitutia din 1991 a determinat o modificare radicala a Codului penal român. Constitutia României prevede în art.l35 formele fundamentale de proprietate si anume "publica si privata" "statul ocroteste proprietatea", deci, fara discriminare. Pornind de la aceste prevederi si de la necesitatea punerii de acord a legii penale cu principiile constitutionale cât si cu realitatile prezentului, a fost adoptata legea 140 din 5 noiembrie 1996, care a modificat Codul penal
facând posibila disparitia discriminarii ocrotirii patrimoniului. Astfel, se modifica Titlul TII din "Infractiuni contra avutului personal sau particular" în infractiuni contra patrimoniului, iar Titlul IV "Infractiuni contra avutului obstesc" se abroga în întregime. Infractiunea de delapidare din cadrul Titlului IVeste reformulata si este trecuta printre incriminarile care fac parte din Titlul TII al Codului penal. Sanctiunile cu care sunt prevazute pentru aceste
infractiunii, sunt mai severe, în special pedepsele cu închisoarea.
Infractiunile contra patrimoniului sunt aborda te în Titlul III, C. Pen., partea speciala, care cuprinde fapte de sustragere, de frauda sau samavolnicie,
asupra avutului privat sau public, potrivit celor doua forme de proprietate consacrate în Constitutia României, dupa cum urmeaza: furtul, furtul calificat, tâlharia. pirateria, abuzul de încredere, gestiunea frauduloasa, înselaciunea, delapidarea, însusirea bunului gasit, distrugerea, distrugerea calificata, distrugerea din culpa, tulburarea de posesie si tainuirea; (art.208art.221). Analiza acestor infractiuni se realizeaza prin studierea conditiilor preexistente, continutul constitutiv, precum si a formelor, modalitatilor si sanctiunilor.
A. Conditii preexistente
1) Obiectul juridic generic este tocmai criteriul care a servit legiuitorului la clasificarea infractiunilor. Toate infractiunile prevazute de Codul penal, partea special, sunt grupate, în raport cu obiectul lor generic, în 11 categorii cuprinse, fiecare în parte, sub un titlu semnificativ, pentru acel
-grup \\_ i:nttaqIDm. h<S1S.'t!l, dm_\ junm_ gtm.m_ ';5(1U \\_ grup __ i unnm din valorile si relatiile sociale de aceeasi natura, ocrotite de dreptul penal si
care pot fi lezare numai prin anumite actiuni sau inactiuni.
Infractiuni contra patrimoniului sunt unite sub acest titlu, din cauza
aspectelor comune, acestea regasindu-se în obiectul lor juridic generic, care
este alcatuit dintr-un fascicul de relatii sociale apara te de legea penala.
Obiectul juridic generic al infractiunilor contra patrimoniului îl
constituie relatiile sociale a caror fonnare, desîasurare si dezvoltare sunt asigurate prin apararea patrimoniului, mai ales sub aspectul drepturilor reale privitoare la bunuri si implicit sub aspectul obligatiei de a mentine pozitia fizica a bunului în cadrul patrimoniului, acesta îacând parte din gajul general al creditorilor chirografari
2) Obiectul material al infractiunii, consta, în general, în lucrul, bunul
sau persoana fizica contra careia s-a îndreptat actiunea sau inactiunea incriminata. Concret, obiectul material este lucrul, animalul, persoana, etc.
împotriva caruia se îndreapta infractiunea si ca unnare este vatamat sau pus în primejdie sau în pericol.
Nu toate infractiunile au un obiect material pentru ca nu la orice infractiune valoarea sociala ce constituie obiectul juridic este susceptibila de încorporare într-un lucru sau persoana, denumite de pericol sau fonnale, acestea având doar obiect juridic. Obiect material au numai infractiunile materiale, de rezultat, deci si infractiunile contra patrimoniului.
În cazul infractiunilor contra patrimoniului, valoarea sociala ocrotita este tocmai patrimoniul care se exprima în bunuri concrete, materiale asupra
carora se îndreapta în mod concret, toate faptele incriminate ca infractiuni patrimoniale. În consecinta, obiectul material al inftactiunilor contra patrimoniului îl constituie bunul public sau privat asupra careia a fost îndreptata fapta incriminata. În genere, acest bun se gaseste în momentul comiterii faptei în patrimoniul unei persoane fizice sau juridice.
Pentru infractiunile de tâlharie si piraterie, exista un obiect material
Il v. Dobrinoiu, Gh. Nistoreanu, 1. Pascu, A Boroi, 1. Molnar, V. Lazar, Drept penal, partea speciala, Ed Europa Nova, Bucuresti, 1997, pag. 193.
principal, acelasi ca si în cazul furtului, dar si unul adiacent si anume persoana fizica împotriva careia se exercita actele de violenta sau amenintare.
La infractiunile de furt, abuz de încredere si însusirea bunului gasit, obiectul material este întotdeauna un bun mobil.
I În cazul infractiunii de distrugere obiectul material îl constituie, în principal, bunurile mobile dar pot fi si imobile asupra carora se savârseste elementul material al faptei. Tot astfel infractiunea de tulburare de posesie (art. 220) are ca obiect material un imobil sau o parte din imobil.
Ca si obiectul juridic al infractiunii, obiectul material fiind preexistent
actiunii sau inactiunii, nu constituie un element, ci o conditie a infractiunii, astfel înteles, absenta obiectului material, în cazul infractiunilor care au, implica lipsa obiectului juridic, conducând la inexistenta infractiunii.
Cunoasterea obiectului material este importanta din cel putin doua aspecte în primul rând, obiectul material, fiind expresia materiala a valorii sociale ocrotite prin incriminare, ajuta la determinarea obiectului juridic, de care este legata, în mod hotarâtor, încadrarea juridica a infractiunii. În al
doilea rând, pentru ca vatamarea produsa prin actiunea sau inactiunea incriminata se produce asupra obiectului material, iar natura si gravitatea acestei vatamari constituie un criteriu de individualizare judiciara a pedepsei.
3) Subiectii in fractiunii, având o existenta obiectiva anterioara savârsirii faptei, ca si obiectul juridic si obiectul material reprezinta a doua conditie preexistenta comiterii infractiunii Persoanele implicate în
savârsirea unei infractiuni, fie prin comiterea acesteia, fie prin suportarea
C Mitrache, Drept penal român, pu1ea generala, Casa de editura si presa, sansa SRL, Bucuresti, 1994, pag. 81.
consecintelor, a raului cauzat prin savârsirea
el,
sunt
subiecti
.
al
infractiunii. Dupa modul de implicare în comiterea infractiunii, acesti a sunt de doua feluri: subiect activ si subiect pasiv.
a) Subiectul activ
Potrivit prevederilor art.144 C.pen., subiectul activ este cel care participa la "savârsirea unei infractiuni" este atât persoana care comite o
infractiune consumata, cât si cea care savârseste o tentativa pedepsibila sau care participa la comiterea faptei penale în calitate de autor, instigator sau complice.
Pentru ca o persoana sa poata fi subiect activ al unei infractiuni, trebuie sa îndeplineasca patru cerinte generale, care se aplica oricarei dintre infractiuni, ele fiind prevazute în Codul penal. Aceste cerinte pe care trebuie sa le îndeplineasca subiectul activ sunt: persoana sa fie fizica, conditia de vârsta, responsabilitatea si libertatea de vointa si actiune.
Mai exista unele conditii speciale pe care trebuie sa le îndeplineasca un
subiect activ, dar acestea sunt caracteristice unor infractiuni distincte. Subiectul activ poate fi calificat (circumstantiat), când autorul trebuie sa aiba si alte calitati cerute de lege în momentul savârsirii faptei.
În cazul infractiunilor contra patrimoniului. subiectul activ nemijlocit I poate fi, de regula, orice persoana deoarece legea nu prevede o cerinta
. speciala cu privire la aceasta. În mod exceptional, la unele infractiuni legea
cere ca subiectul sa îndeplineasca anumite conditii, de exemplu, infractiunea de delapidare nu poate fi savârsita decât de un functionar care, în plus, mai
are si calitatea de gestionar sau administrator si în cazul unor variante ale
infractiunii de distrugere, subiectul activ trebuie sa aiba calitatea de proprietar al bunului distrus. De asemenea, autor al infTactiunii poate fi si proprietarul care savârseste din culpa distrugerea bunului sau daca fapta a avut urmarile aratate în art.219 alin.3 C.pen..
Fapta de distrugere din culpa prevazuta în art.219 alin.4 presupune un subiect activ calificat anume conducatorului unui mijloc de transport în comun ori un membru al personalului care asigura direct securitatea unor
asemenea transporturi.
Participatia penala este posibila în toate formele sale. Prin exceptie la infractiunea de abuz de încredere coautoratul implica conditia ca bunul sa fi fost încredintat îaptuitorilor, în grija lor comuna; în cazul infractiunii de
gestiune fTauduloasa, se va putea discuta de aceasta infTactiune în coautorat, daca faptuitorii aveau obligatia comuna de a administra sau conserva bunurile; iar în cazul infractiunii de delapidare pentru existenta coautoratului
este necesar ca îaptuitorii sa detina calitatea ceruta de lege, aceea de functionar. În concluzie, infractiunile unde subiectul activ trebuie sa aiba o
anumita calitate, aceasta conditie trebuie îndeplinita si de coautori. b) Subiectul pasiv
Subiectul pasiv al infractiunii sau persoana vatamata, este persoana fizica sau juridica asupra careia se rasftânge nemijlocit urmarea materiala ori
starea de pericol creata prin savârsirea infractiunii. Subiectul pasiv se poate defini ca persoana care sufera o vatamare de pe urma unei infractiuni. El
poate fi subiect pasiv general, în acest caz este statul, ca reprezentant al societatii, deoarece infTactiunea loveste ordinea de drept, iar legea penala este
instrumentul cu care statul doreste sa protejeze aceasta valoare.
Astfel,
statul detine calitatea de subiect pasiv, la orice infractiune indiferent împotriva carei valori este îndreptata aceasta. Exista si subiect pasiv special care reprezinta persoana fizica sau juridica vatamata nemijlocit prin
infractiune_ analiza se concentreaza Pe acest tip de subiect. În cazul infractiunilor contra patrimoniului subiectul pasiv poate fi: persoana fizica sau juridica ori statul.
Exista de asemenea infractiuni la care si subiectului pasiv i se cere o anumita calitate, ca de exemplu furtul calificat (art. 209 C.pen. ) unde
subiectul pasiv trebuie sa nu Îsi poata exprima vointa sau de a se aPara, caz în care suntem în prezenta unui subiect pasiv special sau calificat, sau cum este
furtul prevazut în art. 210, unde subiectul pasiv trebuie sa aiba calitatea de sot, tutore, ruda sau persoana care locuieste împreuna cu subiectul activ. În general, infractiunile contra patrimoniului nu prevad conditii speciale Pentru subiectul pasiv, infractiunea poate fi îndreptata împotriva oricui.
Exceptii sunt, în cazul infractiunilor de tâlharie si piraterie unde, pe
lânga persona al carui patrimoniu a fost lezat prin violenta si care este subiectul pasiv principal, poate exista si un subiect pasiv secundar, o alta persoana care este fizica care fara sa fie direct lezata în patrimoniul sau sufera violentele exercitate de faptuitor. Un exemplu este persoana care se opune ca faptuitorul sa fuga cu bunul sustras si care este supusa unor violente din
partea acestuia.
La infractiunile de distrugere se poate distinge, de asemenea, un
subiect pasiv principal în Persoana celui caruia îi apartine bunul cât si un
subiect pasiv adiacent care poate fi cel ce are asupra bunului care a fost distrus anumite drepturi care nu se mai pot realiza.
II. Continutul constitutiv
1) Latura obiectiva, fiind una din cele doua laturi ale infractiunii, reprezinta manifestarile exterioare prin care se realizeaza actiunea sau
inactiunea si se produc urmarile socialmente periculoase. Sub acest context putem defini latura obiectiva ca fapta omului sub forma de actiune sau
inactiune, îndreptata împotriva valorilor sociale aparate de lege, precum si urmarile socialmente periculoase produse de aceasta, între ele existând un raport de cauzalitate.
Din definitie rezulta ca elementele componente principale ale laturii obiective sunt: elementul material, urmarea socialmente periculoasa si
raportul de cauzalitate dintre acestea.
a) Elementul material este reprezentat de actiunea sau inactiunea
infractorului. Prin actiune se savârseste ceva ce legea interzice, încalcându-se
în acest fel o norma prohibitiva. Prin inactiune infractorul se abtine sa savarseasca o actiune pe care legea o cere a fi înfaptuita, situatie în care se încalca o norma onerativa.
Elementul material al laturii obiective a infractiunilor contra
.
patrimoniului consta dintr-o actiune, uneori poate consta dintr-o inactiune.
În functie de trasatura caracteristica fiecarei infractiuni, infractiunile
împotriva patrimoniului pot fi clasificate în trei categorii: o prima categorie,
formata din faptele de sustragere, acestea fiind: furtul, tâlharia, pirateria si tainuirea; o a doua categorie o constituie cele de frauda si se compune din:
I abuzul de încredere, gestiunea frauduloasa, înselaciunea, delapidarea si însusirea bunului gasit. Ultima categorie o formeaza faptele de samavolnicie din care fac parte distrugerea si tulburarea de posesie.
Uneori elementul material al acestor infractiuni poate consta într-un singur act, cum este în cazul furtului, sau într-o pluralitate de acte alternative, în cazul distrugerii si tainuirii, sau cumulative (de exemplu:
tâlharia si pirateria) ori poate consta într-o inactiune si o actiune, alternative, cum se regasesc în cadrul infractiunii de însusire a bunului gasit13.
b) Urmarea socialmente periculoasa consta în concretizarea infractiunii
prin lezarea valorilor sociale apara te de legea penala, conducând la un rezultat material sau a o stare de pericol. În functie de tipul de urmare produsa, infractiunile se pot clasifica în: infractiuni materiale, care au un rezultat concret si infractiuni de pericol).Urmarea infractiunilor contra patrimoniului consta în producerea unei pagube în patrimoniul unei persoane fizice ori juridice. La infractiunile de tâlharie, piraterie si tainuire mai apare o urmare imediata ce se rasftânge asupra altor valori care sunt ocrotite de legea
penala. Continutul agravant al infractiunilor de distrugere din culpa si tâlharie rezulta din consecintele agravante ale acestora.
c) Legatura de cauzalitate apare între actiunea sau inactiunea infractionala si urmarea socialmente periculoasa, elementul material constituind cauza iar urmarea fiind efectul acestuia. Legatura de cauzalitate trebuie dovedita, mtrucât infractiunile contra patrimoniului sunt unele materiale.
I V. Dongoroz. S.Kahane. 1. Oancea, I.Fodor. N.lliescu, C.Bulai. RStanoiu. Explicatii teoretice ale Codului penal I Român. patrea speciala, voi ill. Ed. Academiei Române. Bncnresti. 1971, pag 444.
În
cazul
infractiunilor
,
complexe contra patrimoniului
legatura de cauzalitate va avea, de asemenea, un caracter complex) ca în cazul tâlhariei. În articolul 41 alin.3 C.pen. se arata ca infractiunea este
complexa când în continutul sau intra ca element sau circumstanta agravanta o actiune sau inactiune care constituie prin ea însasi o fapta prevazuta de legea penala.
2) Latura subiectiva este a doua latura a infractiunii, care consta în atitudinea constiintei fata de fapta savârsita si fata de urmarile ei. Infractiunea nu constituie doar o manifestare exterioara a omului, ea este si o atitudine
psihica care precede sau însoteste activitatea exterioara. Elementele principale ale laturii subiective sunt vinovatia, care include atitudinea psihica
a faptuitorului fata de fapta si urmarile ei, mobilul si scopul.
a) Vinovatia în acceptiunea Codului penal exista când fapta care
prezinta pericol social este savarsita cu intentie sau din culpa.
Infractiunile contra patrimoniului se savârsesc, în general cu intentie directa, când infractorul prevede urmarile infractiunii si urmareste producerea lor. Cele mai multe infractiuni contra patrimoniului se savârsesc de altfel, cu aceasta forma de vinovatie, este cazul furtului, tâlhariei, pirateriei,
înselaciunii, gestiunii ftauduloase, delapidarii, distrugerii si tulburarii de posesie. Intentia poate sa fie si indirecta sau eventuala când infractorul prevede urmarea actiunii, desi nu o urmareste, accepta producerea ei. În asemenea caz poate exista abuzul de încredere, însusirea bunului gasit,
tainuirea.
La unele forme agravante ale infactiunilor contra patrimoniului,
elementul subiectiv se caracterizeaza prin
praeterintentie
sau
intentie
,
depasita, cum este cazul infractiunii de tâlharie reglementata în art. 2entata în art. 2revede ca "tâlharia care a produs consecinte deosebit de grave sau care
a avut ca urmare moartea victimei se pedepseste cu închisoare de la 15 la 25
ani; de asemene_ furtul calificat" art.209 alin.3 care prevede ca furtul care a produs consecinte deosebit de grave se pedepseste cu închisoare de la IOla 20 ani si interzicerea unor drepturi, aceeasi sanctiune este si pentru
infractiunea de inselaciune prevazuta în art. 215 ultimul alineat. Consecinte deosebit de grave exista si în cazul infractiunii de piraterie art. 212 alin.3 precum si în cazul distrugerii art. 218 C.pen.
Vinovatia în cazul infractiunilor contra patrimoniului poate consta si
din culpa. Acest tip de vinovatie se manifesta atunci când infractorul prevede posibilitatea producerii rezultatului actiunii sale, pe care nu-l accepta, ori, nul prevede, desi trebuia si putea sa-I prevada, cum este cazul distrugerii din culpa art. 219 C.pen. În acest caz avem si o forma agravanta prevazuta în art. 219 alinA.
b) Mobilul sau motivul este acel impuls intern care îl determina pe infractor sa comita fapta. În cazul infractiunilor contra patrimoniului este dorinta de îmbogatire sau de a savarsi un rau asupra unui patrimoniu al unei persoane si care poate determina o persoana sa savârseasca aceste infractiuni.
c) Scopul semnifica ceea ce vre_ ceea ce urmareste infractorul prin infractiune. Inftactiunile al caror scop este prevazut în mod expres în continutul normei de incriminare, cum este cazul infractiunilor contra
patrimoniului. nu se pot comite decât cu intentie. Scopul urmarit de cel ce savarseste o infractiune impotriva patrimoniului este aceea de a-si însusi pe
nedrept un bun sau de a micsora masa de bunuri a unor persoane_ cum este descrisa în art.215 înselaciune_ "inducerea în eroare a unei persoane în
scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust.
III Forme_ modalitati_ sanctiuni.
1.Formele infractiunii reprezinta ansamblul de faze de desfasurare si nu pot fi studiate decât în cazurile infractiunilor intentionate. O asemenea discutie nu poate fi în cazul infractiunilor din culpa. Fiind infractiuni care se realizeaza de regula prin actiune (au un iter criminis ) toate infractiunile contra patrimoniului sunt succeptbile de a trece prin toate fazele_ acestea fiind: faza actelor pregatitoare_ a tentativei_ a consumari si eventual faza
epuizarii.
a) Actele pregatitoare la cele mai multe dintre infractiunile
intentionate exista o asemenea faza care consta în procurarea de mijloace materiale date_ informatii cu privire la timpul_ locul_ modul si mijloacele de
savârsire a infractiunii. Mijloacele pot fi de natura material_ ca de exemplu instrumente ce se vor folosi la savarsirea unui furt prin eftactie. Actele pregatitoare_ în lipsa unei dispozitii exprese de incriminare nu sunt sanctionate_ dar comise de un participant pot fi sanctionate ca acte de complicitate anterioara, daca s-a început executarea. În concluzie în dreptul penal român principiul este ca actele preparatorii nu sunt incriminate.
b) Tentativa este cea de a doua faza a executarii. Spre
deosebire de luarea hotarâri si de actele preparatorii care nu sunt definite legal, tentativa este reglementata în mod expres în art. 20, 21 C.pen.
Tentativa consta în punerea în executare a hotarârii de a savârsi infractiunea, executare care a fost întrerupta sau nu si-a produs efectul Tentativa exista si
când consumarea infractiunii nu a fost posibila, ori datorita împrejurarii ca în timpul când s-au savârsit actele de executare obiectul lipsea de la locul unde credea faptuitorul ca se afla. Tentativa este posibila în majoritatea
infractiunilor contra patrimoniului si este sanctionata potrivit dispozitiilor art.222 C.pen. care sanctioneaza tentativa în cazul furtului, tâlhariei, pirateriei , înselaciunii, delapidarii, distrugerii si distrugerii calificate. Tentativa se deosebeste si de infractiunea consumata, în raport cu care ea se prefigureaza ca o forma imperfecta a infractiunii, tocmai pentru ca nu s-a produs rezultatul În practica judiciara se pedepseste tentativa pentru o inftactiune sau infractiunea care s-a savârsit cu ocazia tentativei; astfel: daca infractorul, dupa ce a patruns prin efractie într-o locuinta si a scos dintr-un du 1 ap unele bunuri, a parasit imobilul din proprie initiativa fara sa ia nimic cu el, va fi pedepsit doar pentru infractiunea de distrugere14.
c) Faptul consumat este ultima faza a infractiunii. Ea este forma
perfecta sau tipica a infractiunii. O infractiune este consumata când actiunea sau inactiunea s-a realizat în totalitatea ei, s-a produs urmarea socialmente periculoasa. Consumarea infractiunilor contra patrimoniului are loc în momentul în care executarea actiunii intentiona te este dusa pâna la capat,
T.S., Sectr. Pen.,dec. nr. 2350\1970, în RRD. nr. 3/1971, pag. 133.
producându-se si urmarea periculoasa specifica acestor infractiuni. d) Faptul epuizat
Este posibil ca la anumite infractiuni dupa ce ele s-au consumat prin producerea urmarii specifice_ aceasta sa se amplifice. Amplificarea urmarii se poate datora_ Într -o prima ipoteza_ fie unui proces natural_ firesc sau într-o a doua ipoteza_ datorita prelungirii actiunii sau inactiunii specifice. Amplificarea urmarilor dupa consumare este posibila numai la anumite
categorii de infractiuni si anume: infractiunile continue_ continuate_ de obicei si progresive. Infractiunea continuata este reglementata de art.41 alin.2 care prevede ca atunci: "când o persoana savarseste la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiasi rezolutii_ actiuni sau inactiuni care prezinta, fiecare
în parte, continutul aceleiasi infractiuni". V a exista infractiunea de delapidare în forma continuata daca s-au sustras sume de bani din gestiune_ în mod repetat_ de catre gestionar; sau daca factorul postal a sustras sume de bani încredinta te lui_ în mod repetat prin acelasi procedee_ respectiv prin
falsificarea mandatelor. Infractiunea este continuata si când actiunea sau inactiunea si urmarea infractionala dureaza pâna când intervine infractorul sau o alta persoana si o curm_ moment în care se epuizeaza. Este infractiune
continua furtul de energie cu valoare economica prevazut în art 208 alin.2 C.pen. infractiunea de obicei_ sub aceasta denumire_ este recunoscuta si analizata ca o forma a unitatii legale de infractiune. Pentru a exista o
infractiune de obicei_ trebuie ca actele identice incriminate, sa se repete de un anumit numar de ori care sa indice obisnuinta sau îndeletnicire_ adica obisnuinta. Infractiunea progresiva exista atunci când dupa realizarea
continutului unei anumite infractiuni, se produc noi urmari, acestea caracterizând continutul unei alte infractiuni, mai grave care absoarbe si infTactiunea initiala. Cunoasterea momentului epuizarii la infractiunile susceptibile de un asemenea moment are importanta si în ceea ce priveste incidenta altor institutii ale dreptului penal substantial, precum si aplicarea legii penale în timp, aplicarea amnistiei si a gratierii care vor trebui aplicate nu în functie de momentul consumarii ci în functie de momentul epuizarii,
care semnifica, în realitate, data savârsirii înftactiunii.
2. Modalitati ale infractiunii sunt variatiuni pe care le prezinta inftactiunea în cauza, în functie de modul si împrejurarile în care a fost savarsita. Codul penal incrimineaza faptele contra patrimoniului în dispozitii
sintetice dar cuprinzatoare, descriind modalitatile nonnative sub care s-ar putea prezenta infractiunea, cum este cazul furtului, tâlhariei si înselaciunii. Legiuitorul descrie la unele infractiuni numai principalele modalitati normative concepând ca fapta sa poata fi comisa si sub alte modalitati exemplu: distrugerea din culpa. Fiecareia din modalitatile normative poate sa-i corespunda o varietate de modalitati faptice. De regula, faptele contra patrimoniului sunt incriminate atât în variante tip cât si în variante calificate
sau agravate (de exemplu: furtul, tâlhâria, pirateria, distrugerea).
Aceasta analiza a infractiunilor are în deosebi o importanta practica,
putând ajuta la calificarea si încadrarea juridica corecta a faptei antisociala savarsita.
3 Sanctiunile de drept penal sunt masuri de constrângere, de reeducare si de prevenire, prevazute de legea penala si care se aplica celor care au
comis fapte prevazute de legea penala pentru a restabili ordinea de drept inca1cata. Dat fiind caracterul personal al raspunderii în dreptul penal român, sanctiunile peDale, oricare ar fi natura acestora, nu pot fi aplica te decât persoanelor fizice. Infractiunile contra patrimoniului se diferentiaza între ele prin pericol social generic specific fiecarei infractiuni.
a) Pedepsele principale, pentru anumite infractiuni din acest grup legiuitorul a prevazut pedeapsa minima cu închisoarea în limite mai reduse, în alternanta cu pedeapsa amenzii, cum este cazul in-fractiuni lor de abuz de încredere art. 213 C. pen., însusirea bunului gasit art. 216 C. pen., distrugerea art. 217 C. pen., distrugerea din culpâ art. 219 C. pen. si tulburarea de posesie art. 220 C. pen. Pentru celelalte infractiuni prevazute în titlul ill, pedeapsa este închisoarea între diferite limite. Semnificative în acest sens sunt
infractiunile de: furt calificat art. 209 care se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 15 ani, tâlharia art. 211 care se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 18 ani, pirateria art.212 care se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 18 ani, înselâciunea art.215 care se pedepseste cu închisoarea de la 6 luni la 12 ani, delapidarea art. 21511 care se pedepseste cu închisoarea de la 1 la 15 ani si distrugerea calificata art.218 care se pedepseste cu închisoarea de la IOla 20
am.
b) Pedeapsa complimentara este aceea de interzicere unor drepturi. Aceasta se aplica în mod obligatoriu pentru unele variante agravante cum este cazul infractiunilor de: furt calificat art.209 alin.3, tâlharia art.211 alin.3, pirateria art.212 alin.3 si 4, înselaciunea art.215 alin.5, delapidarea art. 2151
alin.2 si distrugerea calificata art. 218 alinl. În alte cazuri ea se aplica în mod facultativ atunci când instanta stabileste o pedeapsa cu închisoarea de cel putin doi ani si apreciaza ca necesara pedeapsa complimentara fata de natura si gravitatea infractiunii, împrejurarile cauzei si persoana infractorului, în conformitate cu art. 65 C. pen.
c) Masurile de siguranta se pot aplica si în cazul infractiunilor contra patrimoniului instanta va putea dispune confiscarea speciala care este prevazuta în art. 118 C. pen., specificând ce lucruri vor fi confiscate, astfel
sunt supuse confiscarii speciale:
a) lucrurile produse prin fapta prevazuta de legea penala;
b) lucrurile care au servit sau care au fost destinate sa serveasca la
savârsirea unei infractiuni, daca sunt ale infractorului;
c) lucrurile care au fost date pentru a determina savârsirea unei
infractiuni sau pentru a rasplati pe inftactor;
d) lucrurile dobandite în mod vâdit prin savârsirea infractiunii daca nu
sunt restituite persoanei vatâmate si în masura în, care nu servesc la despâgubirea acesteia;
e) lucrurile detinute în contra dispozitiilor legale.
4. Aspecte procedurale referitoare la aceste infractiuni. De regula, la
infractiunile contra patrimoniului punerea în miscare a actiunii penale se face
din oficiu, totusi este necesara plangerea prealabila la urmatoarele infractiuni: furtul prevazut de art. 210 C. pen., abuzul de încredere art. 213 C. pen., distrugerea varianta tip art. 217 alin. 1 C. pen. si tulburarea de posesie art. 220 alin. l C. pen.
SECTIUNEA a III-a: TĂINUIREA- INFRACTIUNE CONTRA
, ,
PA TRIM O NIUL VI
Infractiunea de tainuire este prevazuta de art. 221 printre infractiunile contra patrimoniului. Codul Penal de la 1936 cuprindea aceasta fapta printre infractiunile contra justitiei, considerându-se ca norma ocroteste, de fapt bunul mers al justitiei în cauzele privind infractiunile patrimoniale. S-a considerat ca situarea ei în capitolul dedicat protejarii justitiei este mai potrivita, întrucât tainuirea are un caracter subsecvent, ea savârsindu-se întotdeauna dupa ce fapta principala s-a comis, deci într-un moment în care pe prim plan apare justitia care încearca sa refaca echilibrul raportului social patrimonial perturbat15.
În actualul Cod penal, asa cum am mai aratat, tainuirea este inclusa în
Titlul al III-lea, din partea speciala, între infractiunile contra patrimoniului, ea fiind considerata o infractiune de sustragere.
o Loghin, A. Filipas, Drept penal, partea speciala, Ed Didactica si Pedagogica, Bucuresti pag.142.
CAPITOLUL al II-lea T ĂINulREA- ANALIZA INFRACTIUNII
,
SECŢUUNEAI:CONCEPTsICARACTERIZARE
Constituie infractiunea de tainuire, potrivit alt. C. pen. primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificarii acestuia
cunoscând ca bunul provine din savârsirea unei fapte prevazute de legea penala, daca prin aceasta s-a urmarit obtinerea pentru sine ori pentru altul a unui folos material.
Asa cum am mai aratat, infractiunea este inclusa în Titlul al III-lea din partea speciala a Codului penal, Infractiuni contra patrimoniului, desi în Codul penal anterior ea era o infractiune contra înfaptuirii justitiei datorita faptului ca savârsirea acestui tip de fapta îngreuneaza, de cele mai multe ori, bunul mers al justitiei penale.
În plus, tainuirea este o infractiune care are o situatie premisal6, constând într -o fapta prevazuta de legea penala, fapta din care provine bunul tainuit. Cele doua fapte se afla într -o relatie de corelativitate, denumita în literatura de specialitate si corelativitate de corelatiel?, care se mai întâlneste si în cazul altor infractiuni (favorizarea infractorului, nedenuntarea unor
16 O.Loghin, A Filipas, op. cit., pag. 142.
D.Pavel, Unele probleme privind favorizarea infractiunilor si omisiunea denun1arii în materia inftactiunilor continue si continuare savârsite în paguba avutului obstesc, în I.N. DT. 3/1964, pag. 85.
infiactiuni). Aceasta înseamna ca între fapta principala (din care prOVlne bunul) si fapta subsecventa (tainuirea) exista o legatura obiectiva care nu atinge însa cu nimic caracterul autonom al tainuirii. Legatura obiectiva consta în aceea ca existenta faptei secundare nu este de conceput fara prealabila desrasurare a faptei principale. Totdeauna fapta principala va precede
tainuirea.
Ceea ce accentueaza consistenta acestei legaturi obiective este si
faptul ca obiectul material al celor doua este comun. Dincolo de aceasta, însa, tainuirea îsi pastreaza caracterul de inftactiune independenta care se comite numai dupa ce fapta principala s-a consumat. Ca atare, nu putem retine ca circumstante cu relevanta juridica pentru tainuire împrejurari ce apartin în realitate faptei principale. Spre exemplu, daca fapta principala a fost savârsita de un minor, circumstanta nu va atrage aplicarea dispozitiilor art. 75 lit. c. C.pen.18 Formele infractiunii principale nu se transmit automat tainuirii, aceasta având propriile forme dependente numai de particularitatile obiective
si subiective ale savârsirii ei. De asemenea, urmarea infractiunii (inclusiv existenta pagubei si întinderea ei) se apreciaza prin raportare numai la activitatea propriu-zisa a tainuitorului.19 Actele de clementa care nu se refera si la tainuire, ci numai la faptele principale, nu sunt aplicabile si tainuirii
datorita caracterului ei de infractiune autonoma?O
Datorita aceleasi autonomii, tainuitorul va raspunde penal chiar daca aceasta raspundere nu este incidenta în cazul autorului faptei principale sau al participantilor la savârsirea acesteia. Spre exemplu, autorul faptei principale
18 T.J.Brasov, dec. peR 224/1975, în RRD DT. 11/1979, pag. 165. T.S., seci. pen., dec. DT. 1020/1972, în RRD DT. 2/1973, pag. 166.
este un minor care nu a împlinit 14 ani. Tainuirea exista chiar daca în ceea ce priveste fapta principala sunt aplicabile dispozitiile art. 10 alin. 1 lit. bl, c, g, h C.pr.pen. Referitor la lit. b1 a acestui text, se constata ca daca în ceea ce priveste fapta principala se stabileste lipsa ei de pericol social, nu înseamna ca si tainuirea va fi automat lipsita de aceasta trasatura esentiala. Periculozitatea sociala a tainuirii ca fapta autonoma se apreciaza prin
aplicarea criteriilor generice din art. 181 alin. 2 C.pen. Referitor la art. 10 lit. c, tainuirea subzista, chiar daca autorul faptei principale nu este cunoscut. Este suficient ca bunul tainuit provine dintr -o fapta prevazuta de legea penala. De asemenea, tainuirea subzista daca, în ceea ce priveste fapta principala, s-a facut aplicarea art. 10 alin.l lit. d, în sensul ca nu exista, spre exemplu, vinovatie.
SECTIUNEA a fi-a: CONDITll PREEXISTENTE
. .
1) Obiectul infractiunii
a) Obiectul juridic special este complex si consta din relatiile
sociale de ordin patrimonial a caror ocrotire este asigurata prin apararea patrimoniului împotriva faptei de tainuire iar pe de alta parte, din relatiile sociale privitoare la înfaptuirea justitiei.
I b) Obiectul material îl constituie bunul sau bunurile provenite din
savârsirea unei fapte prevazute de legea penala asupra carora s-au efectuat actele specifice inftactiunii de tainuire. Bunurile pot apartine persoanelor
o Loghin. AFilipas. op. cit, pag. 142.
fizice si juridice private ori publice. Datorita specificului infractiunii
obiectul material nu poate fi decât un bun mobil. Acelasi bun poate sa formeze, succesiv, obiectul material al mai multor infractiuni de tainuire.
2. Subiectii infractiunii
a) Subiectul activ al tainuirii poate fi orice persoana, chiar si
I
proprietarul bunului în cazul când bunul provine dintr-o fapta prevazuta de
legea penala savarsita fata de o persoana care detinea în mod legitim acel bun. De exemplu21, va exista tainuire în aceasta ultima varianta în cazul în
care bunul este furat de un tert de la creditorul gajist si tainuit apoi de debitorul gajist care nu este altcineva decât proprietarul bunului.
Participatia penala este, pe deplin posibila în oricare din formele sale.
Tainuitorul nu poate fi niciodata autorul sau participantul la fapta
prevazuTa de legea penala din care provine bunul. De aceea în practica judiciara s-a decis ca nu comite inftactiunea de tainuire, ci aceea de
complicitate morala la inftactiunea de furt, acela care primeste în mod obisnuit pentru a ascunde sau valorifica, bunuri dobândite prin furturi repetate savârsite de aceeasi persoana.
b )Subiectul pasiv este persoana fizica sau juridica privata ori publica fata de care s-a comis fapta prevazuta de legea penala din care
provine bunul tainuit.
Poate exista un singur subiect pasiv ori o pluralitate, dupa cum a fost
un singur detentor sau posesor, ori mai multi.
21 '1 n"'h...n",.n r. """Iqhn_+""'" n- "'.+ __ "t"7/1
SECŢIUNEA a III-a: CONŢINUTUL CONSTITUTIV
A. Latura obiectiva
a) Elementul material al laturii obiective consta din una din
urmatoarele actiuni: primirea, dobândirea sau transformarea. unui, bun, ori înlesnirea valorificarii lui.
Primirea reprezinta o detentie precara a bunuluf2.Fapta este savârsita prin modalitatea "primire" atunci când faptuitorul accepta cu orice titlu sa detina bunul ce provine din comiterea unei fapte prevazute de legea penala; de pilda îl primeste în depozit, gaj sau comodat.
"Dobândirea", ca, modalitate de comitere a faptei, înseamna a deveni proprietar al bunului prin cumparare, schimb, donatie. dare în plata etc. Cu alte cuvinte, înseamna o luare în stapânire cu caracter definitiva bunului.
"Transformarea" presupune a modifica substanta sau forma bunului ori ambele în raport de natura acestuia si în masura posibilitatilor, prin prelucrare, topire, montare, turnare în forme, macinare etc. Se presupune ca
se produce o modificare astfel încât sa-si piarda cel putin aspectul exterior care îl putea face usor de recunoscut.
, ,Înlesnirea valorificarii" Înseamna a ajuta în orice mod la înstrainarea
bunului spre a obtine un avantaj. Aceasta se poate face prin punere în vânzare, intermediere desfacere cu amanuntul etc. Comiterea oricareia dintre
O. Loghin. A Filipas, op. cit. pag. 143.
aceste actiuni duce la realizarea infractiunii de tainuire. În practica judiciara s-a decis ca savârseste aceasta infractiune acela care, în schimbul
unui folos material, da ajutor sa se scoata dintr-o unitate economica bunurile sustrase, pe care apoi le transporta pentru a le valorifica23, sau cel care cumpara de la un sofer o cantitate de balast sustrasa din santier si transportata la domiciliul sau cu autovehiculul unitatii24 ori care, fiind de fata la comiterea unei tâlharii, primeste de la unul dintre faptuitori un bun al victimees
În oricare dintre actiunile prevazute în textul incriminator, ca sa poata realiza latura obiectiva a infractiunii de tainuire, este necesar ca bunul asupra caruia se actioneaza sa provina din savârsirea unei fapte prevazute de
legea penala.
b) Urmarea imediata consta, de regula, într-o stare de pericol pentru relatiile sociale patrimoniale perturba te prin savârsirea faptei principale, în sensul ca apare, datorita activitatii tainuitorului pericolul pierderii definitive a bunului, precum si îngreunarea înfaptuirii justitiei penale în acea cauza26. Rezultatul poate consta si într-o paguba: transformarea sau degradarea bunului, distrugerea sau aducerea sa în stare de
neântrebuintare.
c) Între actiunea faptuitorului, ce formeaza elementul material al laturii obiective si urmarea imediata trebuie sa existe legatura de cauzalitate. De regula, aceasta rezulta din materialitatea faptei.
3.Latura subiectiva. Forma de vinovatie ceruta de norma de
,
Jud. Roman, sent. Pen. nr. 531/1983, înRRD. nr. 3/1985, pag. 63.
24 T.J. Galati, dec. pen. nr. 47/1982, în RRD nr. 5/1983, pag. 88.
TJ. Timis, dec. pen. nr. 242/1975, în G. Antoniu, C. Bulai, Practicajudiciara penala, val III, partea speciala, Ed. Academiei, Bucuresti, 1992, pag. 145.
Incnmlnare a tainuirii, este intentia calificata
deoarece,
faptuitorul
urmareste obtinerea unui folos material pentru sine sau pentru altul. Pentru întregirea elementului subiectiv specific tainuirii este necesar ca faptuitorul sa cunoasca ca bunul pe care îl primeste, dobândeste ori îl transforma sau înlesneste valorificarea lui, are ca sursa de provenienta savârsirea unei fapte prevazute de legea penala. Nu are importanta daca tainuitorul cunoaste ori nu fapta (încadrarea juridica a acesteia), din care provine bunul, ori daca autorul raspunde ori nu penal, sau daca a fost pedepsit sau nu.
În cazul în care subiectul se afla în eroare cu privire la bunul ce formeaza obiectul tainuirii, crezând ca apartine celui ce îl înstraineaza,
opereaza art.51 C.pen, ca urmare, persoana care dobândeste un asemenea lucru nu este tainuitor.
o a doua cerinta este aceea ca faptuitorul sa urmareasca obtinerea
unui folos material pentru sine sau pentru altul.
Acesta cerinta face ca intentia sa fie calificata prin scopul urmarit de
tainuitor asa cum am aratat mai înainte.
Folosul urmarit, trebuie sa fie material, sa reprezinte un câstig care se poate materializa în bani, titluri sau alte bunuri. El poate reveni faptuitorului sau altor persoane (rude prieteni etc).
În cazul în care faptuitorul nu urmareste aceste avantaje fapta va constitui infractiunea de favorizare a infractorului pentru ca faptuitorul procedând astfel, înseamna ca a urmarit sa ajute pe inftactor pentru a îngreuna sau zadarnici înfaptuirea justitiei sau a-i asigura produsul
O.Loghin, AFilipas, op. cit., pag. 143.
infractiunii savârsite de acesta.
Pentru existenta infractiunii de tainuire nu are relevanta daca folosul
, , ,
material a fost sau nu obtinut fiindca acest folos este cerut de legea ca scop si nu ca rezultat.
o a treia cerinta ar putea fi considerata cea care se refera la caracterul spontan al intentiei cu care fapta este savârsita. Cu alte cuvinte, intentia de a
tainui bunul procurat prin savârsirea faptei sa fie ulterioara savârsirii faptei principale. Încalcarea acestei cerinte ar conduce la transformarea tainuitorului în complice.
SECŢIUNEA a IV-a: FORMELE, MODALITĂŢILE sI
S AN CTIUNILE T ĂINUIRII
A. Forme.
a) Acte pregatitoare: Tentativa.. Tainuirea,
fiind infractiune
,
comisiva, este susceptibila de acte de pregatire, cât si de executare, dar legea penala nu sanctioneaza nici actele pregatitoare, nici tentativa.
b) Consumarea; Tainuirea se consuma în momentul executarii cu intentie a oricareia dintre actiunile specifice: primirea, dobândirea,
transformarea înlesnirea valorificarii bunului provenit din savârsirea unei fapte prevazute de legea penala, faptuitorul cunoscând sursa provenientei
acestui bun.
În literatura juridica s-a exprimat opinia potrivit carei a tainuirea ar
avea
caracterul
unei
infractiuni continue27. Acest punct de vedere a ramas izolat, marea majoritate a autorilor de drept penal, cât si practica judiciara împartasesc opinia potrivit careia tainuirea ramâne o infractiune momentana.
Faptul ca tainuitorul detine în continuare bunul tainuit, nu are nici o relevanta sub aspectul existentei infractiunii, de altfel, si în cazul furtului infractorului detine mai departe bunul sustras dar aceasta nu atribuie furtului
caracterul unei infractiuni continue.
c) Epuizarea. Tainuirea se poate comite în forma infractiunii continue atunci când ea vizeaza un complex de bunuri provenite din aceeasi fapta prevazuta de legea penala sau din diferite fapte sau în varianta în care
actiune a de transformare a bunului tainuit impune mai multe operatiuni ce pot fi executa te la diferite intervale de timp. Într-o asemenea situatie, tainuirea se va epuiza odata cu executarea ultimului act din componenta activitatii faptuitorului iar sanctionarea acestuia se va face prin raportarea la acest moment.
B.ModaIitati. Potrivit art. 221 C. pen. tainuirea prezinta mai multe modalitati normative: tainuirea prin primirea bunului sau prin dobândirea lui ori prin transformarea acestuia, sau prin înlesnirea valorificarii lui. Modalitatile faptice sunt numeroase în raport cu variatele procedee folosite de tainuitor, dar acestea se vor avea în vedere la individualizarea pedepsei.
C.Sanctiuni. Potrivit art. 221 tainuirea se sanctioneaza cu închisoare de la 3 luni la 7 ani, fara ca sanctiunea aplicata sa poata depasipedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea din care provine bunul tainuit. Asa cum s-a subliniat în literatura juridica penala, aceasta limitare priveste maximul prevazut de lege pentru infractiunea corespunzatoare faptei prevazute de legea penala din comiterea careia provine bunul, iar nu pedeapsa concreta aplicata celui care a comis aceasta fapta.
Tainuirea savârsita de sot sau ruda apropiata nu se pedepseste. Calitatea de sot trebuie sa existe în momentul savârsirii faptei.
În ceea ce priveste sanctiunile, tainuitorul nu va fi obligat la plata despagubirilor civile, alaturi de cel care a savârsit fapta prevazuta de legea penala, decât pentru valoarea bunurilor tainuite sau a pagubei rezultate din fapta sa.
V. Dobrinoiku si colaboratorii. op. cit pag. 277
CAPITOLUL al III-lea: DELIMITAREA TĂINUIRII DE
INFRA CTIUNEA DE FAVORIZARE A INFRA CTO R ULUI
SECTIUNEA 1: FAVORIZAREA INFRACTORULUI
,
INFRACTIUNE CARE ÎMPIEDICĂ ÎNFĂPTUIREA mSTITIEI
, ,
1. Notiunea. Favorizarea inftactorului este prevazuta de art. 264 inclus în Titlul al VI-lea din partea speciala a Codului penal, intitulat:
Infractiuni care aduc atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege. Mai exact, ea este inclusa în Capitolul al TI-lea al titlului, Infractiuni care împiedica înfaptuirea justitiei. Norma de incriminare este formulata astfel: Ajutorul dat unui infractor fara o întelegere stabilita înainte sau în timpul savârsirii infractiunii, pentru a îngreuna sau zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei, ori pentru a
asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 7 ani.
Pedeapsa aplicata favorizatorului nu poate fi mai mare decât
pedeapsa prevazuta de lege pentru autor.
Favorizarea savârsita de sot sau ruda apropiata nu se pedepseste.
2. Asa cum am aratat anterior, normele incluse În Capitolul TI di
Titlul VI al Partii speciale a Codului penal incrimineaza faptele prin a caror
savârsire
s-ar
putea
împiedica înfaptuirea justitiei.
Ratiunea incriminarii acestor fapte rezida din necesitatea de a ocroti prin mijloacele specifice dreptului penal activitatea de înfaptuire a justitiei, activitate care este un atribut al puterii judecatoresti, putere independenta de celelalte puteri din stat.
Notiunea de justitie are o dubla acceptiune. În sens restrâns ea se refera la rezultatul activitatii instantelor judecatoresti si se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite prin lege29.
În sens larg, notiunea de justitie include, pe lânga activitatea de solutionare a pricinilor de catre instantele de judecata, si activitatea desfasurata de alte persoane care în calitate oficiala sau particulara contribuie la justa rezolvare a cauzelor, activitate ce precede judecata, precum si activitate a ulterioara judecatii, activitate ce presupune punerea în executare a
hotarârilor judecatoresti.
În aceasta acceptiune larga a notiunii intra si anumite activitati ce se I realizeaza in cadrul asa-numitelor jurisdictii speciale (comisiile de arbitraj, I consiliile de onoare).
Ca obiect juridic generic al infractiunilor din Capitolul al II-lea din Titlul al VI-lea din partea speciala a Codului penal, justitia trebuie înteleasa în aceasta acceptiune mai larga si ca fiind o activitate desfasurata, în principal, prin organe de staeo.
3. Favorizarea infractorului are ca obiect juridic special relatiile sociale privitoare la înfaptuirea justitiei, pentru a caror dezvoltare
Art. 125 paragraf 1 din Constitutie.
V. Dobrinoiu si colaboratorii, op. cit, pag. 372-373.
nestingherita infractorii nu trebuie sa fie ajutati sa se sustraga raportului juridic penal, raportului juridic de executare a pedepsei, raportului în care participa ca subiecti având drepturi si obligatii, sau sa beneficieze de anumite rezultate ale infractiunii.
Activitatea judiciara care este periclitata este tocmai activitatea
organelor competente pe parcursul procesului penal, începând cu actele de urmarire penala si terminând cu actele de executare.
4.Fapta are ca obiect material folosul sau produsul material al infractiunii, sau elementele obiective carora, potrivit legii de procedura penala li se poate atribui calitatea de mijloace de proba în procesul penal.
5. Situatia preexistenta în cazul favorizarii infractorului este conturata
de o infractiune savârsita de alta persoana decât favorizatorul.
Cel care profita de activitatea favorizatorului este întotdeauna un
infractor. În textul art. 264 se precizeaza ca ajutorul este dat "unui infractor". Aceasta înseamna, pe de o parte, ca fapta favorizata poate fi numai o infractiune, adica o fapta pentru care se poate porni actiunea penala, iar, pe de
alta parte, ca cel favorizat îndeplineste, în momentul savârsirii actelor de favorizare, toate conditiile prevazute de lege pentru a fi considerat ca atare,
adica un infractor. Din momentul consumarii infractiunii sau a tentativei
.
incriminate si Pâna în momentul executarii sanctiunii penale, unul dintre subiectii acestor raporturi juridice, infractorul, poate oricând sa apara ca un
beneficiar al favorizarii.
Legiuitorul mentioneaza ajutorul dat unui infractor, fara a
circumstantia în vreun fel sfera acestor infractori. Rezulta ca orice infractor
poate favoriza, indiferent de natura sau gravitatea faptei penale savârsite si indiferent daca ajutorul s-a dat cu privire la toate actele infractionale sau numai cu privire la unele dintre ele.
Infiactorul favorizat poate fi, în conformitate cu dispozitiile act. 144
C. pen., un autor, instigator sau complice la comiterea unei fapte pe care legea o pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa. Favorizatorul unei infractiuni, fiind la rândul sau un infractor, poate fi si el favorizat.
Legea conditioneaza existenta favorizarii de absenta unei întelegeri stabilite înainte sau în timpul savârsirii infractiunii de referinta, între
favorizator si infractorul favorizat. În cazul existentei întelegeri fapta poate fi calificata ca o complicitate.
5. Latura obiectiva.. Ajutorul dat unui infractor,
uneI asemenea
care constituie
elementul material al acestei infractiuni, poate consta într-o actiune sau într-o inactiune. Spre exemplu, faptuitorul, portar la o întreprindere, nu controleaza
intentionat pe cel care scoate bunuri furate din unitate. Aici favorizarea se savârseste prin omisiune sau, faptuitorul ascunde infractorul evadat pentru ca
acesta sa nu fie prins (favorizarea se savârseste în acest caz printr-o actiune).
Termenii legii semnifica sprijinirea certa, efectiva a unui infractor. Actele comisive ori omisive prin care ajutorul este dat pot avea consistenta materiala, ori pot fi de ordin moral, în orice caz, însa, ajutorul acordat infractorului trebuie sa fie trebuie sa aiba calitatea de al sprijini pe acesta, de a-i sluji pentru a se sustrage de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei, ori pentru a-i asigura folosul sau produsul infractiunii.
Prima modalitate normativa incriminata consta în ajutorul dat unui
infractor pentru a îngreuna sau zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei. Fapta mai este denumita În acest caz În literatura de specialitate favorizare personala. Ajutorul acordat faptuitorului trebuie sa
vizeze urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei, în sensul "îngreunarii" acestora (crearii de dificultati) sau "zadamicirii" lor (a le face
inutile, ineficiente).
Cea dea doua modalitate normativa de savârsire a infractiunii, denumita
si "favorizare reala", reprezinta o sprijinire a infractorului pentru ca el sa-si
asigure folosul sau produsul infractiunii.
Prin folos al infractiunii se întelege orice profit material sau moral pe care faptuitorul si l-a creat prin fapta penala savârsita, iar prin produs al infractiunii numai ceea ce a rezultat nemijlocit din infractiune (de ex.
bunurile confectionate În mod ilicit). Echivalentul moral sau material obtinut de infractor în schimbul "produsului" infractiunii reprezinta un "folos" si nu
tot un "produs" al faptei.
Ajutorul se poate da, în cazul favorizarii personale, ori când în
intervalul de timp de la savârsirea infractiunii si pâna la executarea pedepsei.
În ceea ce priveste favorizarea reala, ajutorul se poate acorda chiar si dupa executarea pedepsei. În ambele situatii ajutorul poate fi nemijlocit (direct) sau mediat (spre pilda prin intermediul unei terte persoane).
Atunci când infractorul favorizat este ajutat prin mijloace care constituie prin ele însele infractiuni se vor aplica regulile concursului de
infractiuni.
Efectul faptei consta În crearea unei stari de pericol pentru Înfaptuirea
justitiei penale. Acest element al laturii obiective este realizat chiar daca ajutorul dat infractorului, desi avea aptitudinea sa produca un astfel de rezultat, totusi din motive independente de vointa celui care îl acorda nu a condus la o reala împiedicare a înfaptuirii justitiei în cauza respectiva. Daca ajutorul oferit nu a fost primit de infractor sau nu s-a folosit de el, fapta de
favorizare nu exista.
Raportul de cauzalitate rezulta din însasi efectuarea elementului material al faptei.
6. Latura subiectiva. Fapta este incriminata numai atunci când se savârseste cu intentie( directa sau indirecta). Ea nu se pedepseste atunci când se comite din culpa deoarece legiuitorul fixând o anumita finalitate activitatii favorizatorului indica vointa sa de a nu pedepsi fapta de favorizare a infractorului decât atunci când fapta s-a comis cu intentie. Ajutorul este dat pentru a îngreuna sau a zadarnici justitia penala, ori pentru a asigura infractorului beneficiul infractiunii savârsite. Acest obiectiv, urmarit sau numai acceptat de favorizator prin ajutorul prin care îl acorda, exclude
posibilitatea savârsirii faptei si din culpa.
În momentul în care se savârseste fapta de favorizare, subiectul activ,
pe de o parte, trebuie sa se stie ca s-a comis o infractiune al carui autor,
instigator sau complice beneficiaza de ajutorul sau, iar, pe de alta parte, stie ca acea infractiune a fost consumata ori a ramas în faza tentativei pedepsibile.
7.Formele in fractiunii si sanctiunea Favorizarea infractorului este una dintre acele infractiuni a caror urmare socialmente periculoasa se considera a fi îndeplinita fie si numai în momentul în care s-a produs pericol
de lezare a valorii aparate de lege. În acest moment fapta s-a consumat. Este posibila forma continua sau continuata.
Fapta de favorizare a infractorului se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 7 ani, însa, conform alin. 2 al art. 264 C.pen, în nici un caz nu se poate aplica favorizatorului o pedeapsa care sa depaseasca pe cea prevazuta de lege pentru autor.
Ca regula generala, favorizarea savârsita de sot sau de ruda apropiata
nu se pedepseste( art. 264 alin. 3). Exista, însa si exceptii de la aceasta regula, exceptie care opereaza în cazul unora dintre infractiunile contra sigurantei
statului, enumerate de art. 173 C.pen, si a doua dintre cele contra pacii si omenirii prevazute de art 361 C. ren. În aceste cazuri favorizatorul, ca si tainuitorul, de altfel, se pedepseste chiar daca are calitatea de sot sau ruda
apropiata, sanctiunea, însa, reducându-se la jumatate din pedeapsa prevazuta pentru celelalte situatii.
Oricum, pentru ca aceasta cauza speciala de nepedepsire prevazuta de act 264 alin. 3 C.pen. sa opereze, este necesar sa existe calitatea de sot sau de ruda apropiata, în sensul art. 149 C.pen., în momentul savârsirii faptei. Pierderea sau dobândirea ulterioara a calitatii nu vor avea relevanta din punct
de vedere penal.
SECTIUNEA a II -a: ELEMENTELE DE DELIMITARE DINTRE
,
T ĂINUIRE sI FAVORIZAREA INFRACTORULUI
Problema delimitarii celor doua infractiuni apare tocmai pentru ca
între ele exista multe puncte de asemanare. Totusi? o analiza atenta a acestor puncte de asemanare determina ajungerea la concluzia ca sunt
, suficiente elemente prin care ele se deosebesc.
Un prim element de asemanare este acela ca atât tainuire? cât si favorizarea infractorului sunt infractiuni cu situatie-premisa. Cu alte cuvinte, nici una dintre ele nu poate exista fara ca anterior sa nu se fi comis o alta
fapta prevazuta de legea penala din care a rezultat un bun în raport cu care se desfasoara activitatea tainuitorului sau favorizatorului sau care are un autor
ce primeste ajutor din partea favorizatorului. Totusi? daca la tainuire este suficient ca fapta care constituie situatia-premisa sa fie o fapta prevazuta de legea penala, la favorizare este obligatoriu ca aceasta sa constituie în concret infractiune, întrunind cele trei trasaturi fundamentale prevazute de art. 17 alin 1 C.pen.. Acest aspect atrage ca o consecinta imediata o diferenta de relatie care se stabileste între ele si infractiunile lor principale. Astfel, în cazul în care în raport de fapta principala intervine o cauza care înlatura caracterul penal, împrejurarea nu va afecta raspunderea penala a tainuitorului, pe când
favorizatorul nu va raspundea nici el, Întrucât cel favorizat, real sau personal, nu mai are calitatea de infractor impusa de norma de incriminare. Fara îndoiala, situatia va fi diferita pentru cauzele care înlatura raspunderea penala.
Un alta element de aparenta apropiere între cele doua fapte este acela
ca la ambele elementul material consta in actiuni sau inactiuni prin care se ajuta o persoana care a savârsit o fapta prevazuta de legea penala (care constituie sau nu infractiune). Dar, daca la favorizare ajutorul este
dezinteresat, acordat doar pentru ca infractorul sa se poata sustrage de l_ unnarire penala, judecata sau executarea unei pedepse, fara vreun interes personal, la tainuire ajutorul este dat unnarindu-se obtinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material.
CAPITOLUL al IV-lea: DELIMITAREA INFRACTIUNII DE
,
TĂINUIRE DE COMPLICITATE
SECTIUNEAI:COMPLICIT A TEA.FORMĂ A PARTICIPA TIEI PENALE
, .
a) Notiune29. Complicitatea este forma participatiei penale ce consta în fapta unei persoane care cu intentie înlesneste sau ajuta În orice mod la
comiterea unei fapte prevazute de legea penala ori promite, înainte sau În timpul savârsirii faptei, ca va tainui bunurile provenite din aceasta sau ca va
favoriza pe infractor, chiar daca, dupa savârsirea faptei, promisiunea nu esta îndeplinita.
Spre deosebire de celelalte forme de participatie- coautorat si instigarecomplicitatea reprezinta o contributie indirecta, mediata la savârsirea infractiunii, de aceea este considerata forma de participatie secundara În raport cu celelalte31
b) Conditiile complicitatii
V. Dongoroz si colaboratorii, op. cit. pag. 202; C. Bulai, Drept penal, parte gen., voI. 1, 1992, pag.198; M Basarab, Drept penal, parte gen., Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 194; 1. Oancea. Drept penal, parte gen., Editura didactica si pedagogica. Bucuresti, 1971, pag. 194; L. Biro, drept pen., Cluj, pag. 136-137. 31 v.Papadopol, Codul penal comentat si adnotat, voI 1. partea generala, Ed stiintifica, Bucuresti 1972" pag.181.
1. Fiind forma de participatiie secundara, complicitatea
presupune drept conditie de baza a existentei sale- comiterea de catre autor a unei fapte prevazute de legea penaHf2. Este îndeplinita conditiia si atunci când autorul a savârsit doar o tentativa pedepsibila.
2. O alta conditie priveste savârsirea de catre complice a unor activitatii
menite sa înlesneasca, sa ajute, pe autor la savârsirea infiactiunii.
Activitatea complicelui, potrivit legii penale, poate consta atât în ajutor
sau in/esnire la savârsirea faptei prevazute de legea penala, cât si în
promisiunea de tainuire a bunului provenite din infractiune ori de favorizare a inftactorului.
Contributia complicelui la savârsirea inftactiunii de catre autor sunt
mediate, prin ele nu se realizeaza elementul material al infractiunii.
Sub acest asspect se cuvine subliniata ideea ca actele de complicitate nu
sunt indispensabile comiterii faptei de catre autor.
În literatura juridica de specialitate33 se face deosebire între contributiile complicelui care constau în activittati de înlesnire sau de ajutor la savârsirea infractiunii ori de omisiune de tainuire sau favorizare a
inftactorului, ca momente dinstincte în raport de savârsirea infiactiunii astfel: "înlesnirea" priveste activitatile complicelui desfasurate anterior comiterii faptei care se situeaza în faza de pregatire a savârsirii infractiunii. Înlesnirea poate consta atât în activitati materiale de procurare a mijloacelor, a instrumentelor, adaptarea acestora pentru savârsirea inftactiunii ca de ex. .
procurarea armei, a cutitului, a cheilor ce vor fi folosite etc.,
T. 1. Hunedoarn, dp., Dr. 54/1974, în RRD., Dr. 5-1975. V. Papadopol, op. cit. pag. 181.
"Ajutorur' dat de complice
priveste activitatea desfasurata
de acesta în timpul executari faptei de catrrre autor, ajutor ce poate consta în oferirea armei cu care se savârseste infractiunea, deschiderea unei usi prin care autorul poate fugii de la locul faptei, îndemnul de a continua savârsirea faptee4, asigurarea pazee5 pentru a da alarma în caz de descoperire a faptei etc.
"Promisiunea" de tainuire a bunurilor sau de favorizare a infractorului are loc înainte de comitera infractiunii sau cel mai târziu pâna în momentul
comiterii infractiunii si rePrezinta o încurajare a autorului în comiterea faptei, indiferent daca promisiunea se realizeaza sau nu.
Neândeplinirea de catre complicce a promisiunii detainuire-a bunurilor sau de favorizare a infractorului, nu înlatura caracterul de complicitate al
promisiunii facute si care a reprezentat pentru autor un îndemn, o întarire a hotarârii de a comite fapta.
În literatura de specialitate s-a sustinut corect ca reprezinta o promisiune de tainuire sau de favorizare si deci- comp1icitatea-promisiunea
de nedenuntare facuta de persoana care potrivit legii, ar avea obligatia sa denunte savârsirea faptei, caci -si prin aceasta se încur(ljeaza, într-un fel autorul sa comita infractiunea pentru care luase hotarârea36.
c) În sfârsit, o ultima conditie de existenta a complicitatii priveste savârsirea actelor de ajutor sau de înlesnire numai ni intentie dir-e-cta, indirecta sau chiar intentie depasita. Participarea sub forma complicitatii este posibila in cazulIDfractiunilor -praeterintentionate daca _ 1lovedeste -Ca -în
T.S. s.p.,d nr. 7357/1970, în RRD., nr. 10/1971, pag. 176. 35 T.S. s.p.d nr. 4728/1971, înRRD., nr. 7/1972, pag. 157.
raport de rezultatul mal
similara, aceleia a autorului37.
Vinovatia sub forma intentiei este necesara pentru existenta
grav, complicele a avut o pozitie subiectiva
C<1mplicitatii numai pentru complice nu si pentru autorul infractiunii care poate savârsii fapta atât cu intentie, în care caz complicitatea este proprie sau perfecta act. 26 C. pen., cât si din culpa sau fara vinovatie, când participatia este improprie sau imperfecta (art. 31 C. pen.).
A. Felurile complicitatii
1. Dupa natura ajutorului dat la savârsirea infractiunii complicitatea
poate fi : materiala si morala.
a) Complicitate materiala consta în savârsirea de acte de sprijin material ca: procurare de instrumente, de mijloace, adaptarea instrumentelor sau mijloacelor pentru savârsirea infractiunii, înlaturarea de obstacole etc.
b) Complicitatea morala consta în acte de sprijin moral, în vederea
realizarii laturii subiective a infractiunii ca: promisiunea de tainuire a
I
i bunurilor si de favorizare a infractorului, procurarea de date, informatii cu
privire la locul, timpul unde urmeaza sa fie savârsita infractiunea, întarirea si mentinerea hotarârii infractionale etc.
2. Dupa momentul în care se acorda ajutorul la comiterea infractiunii
complicitatea poate fi:
a) Complicitate la pregatirea infractiunii si priveste activitatile complicelui pentru pregatirea infractiunii, acte care pot fi la rândul lor de natura morala sau materiala. Complicitatea la pregatirea infractiunii mai este
36 D'y'Zlatescu, Infractiunea deomisiune a denuntarii, în J.N. DT. 6, 1968, pag.l033; C.Bulai, op.cit., pag. 201. 37 T.S. col p.d DT. 1966-1968, în C.D., 1968, pag. 247-248.
cut1oscuta si sub denumirea de complicitate anterioara.
b) Complicitatea la executarea infractiunii si priveste actele executate de complice prin care se da sprijin autorului, în momentul savârsirii infractiunii ca de ex.: încurajarea infractorului, deschiderea unei usi, oferirea
unei arme etc.
când contributia complicelui priveste ajutorul dat la executarea
infractiunii, complicitatea se mai numeste si concomitenta38.
3. Dupa modul direct sau indirect În care se realizeaza contributia
complicelui la savârsirea infractiunii se disting:
a) complicitate nemijlocita în care complicele acorda sprijin direct
autorului;
b) complicitate mediata când sprijinul este dat prin intermediul altui
participant (instigator sau alt complice).
4. Dupa aspectul dinamic39 al contributiei complicelui la savârsirea
faptei prevazuta de legea penala se disting:
a) complicitatea prin actiune (comisiva), când complicele acorda ajutor
prin actiune ca de ex.: aduna informatii, ofera instrumente etc.
b) complicitatea prin inactiune, când ajutorul complicelui consta în neindeplinirea unor obligatii legale ca: neânchiderea unei ferestre prin care autorul sa patrunda într-o încapere pentru a fura.
5. Dupa forma de vinovatie cu care autorul savârseste fapta,
complicitatea poate fi:
a) proprie, când si autorul savârseste fapta cu intentie, când se
38 V.Dongoroz, si colectivul, op. cit, pag. 206. 39 C.Bulai, QP. cit, pag. 209.
realizeaza coeziunea psihica între complice si autor;
b) improprie, când autorul savârseste fapta din culPa sau fara vinovatie.
SECTIUNEA a II-a: ELEMENTE DE DIFERENTIERE ÎNTRE
, ,
T ĂINUIRE sI COMPLICITATE.
Unele dificultati în a delimita tainuirea de complicitate se datoreaza
faptului ca în ambele cazuri apare ideea de ajutor dat la savârsirea unei fapte prevazute de legea penala. Totusi, daca la complicitate ajutorul este dat înainte sau în timpul savârsirii faptei, la tainuire acest ajutor este întotdeauna ulterior savârsirii faptei principale. Mai mult, pentru existenta inftactiunii de tainuire este necesar ca faptuitorul sa nu fi promis ajutorul înainte sau în
timpul savârsirii faptei. În caz contrar, fapta va avea semnificatia unei complicitati si nu a unei tainuiri, în conformitate cu dispozitiile alt. 26 teza TI
C.pen..
Tainuitorul nu va putea niciodata participant la savârsirea infractiunii principale. Spre exemplu, daca în cazul unei infractiuni de furt, daca un participant asigura paza la locul savârsirii faptei si apoi primeste o parte din
bunurile sustrase, el nu va fi considerat tainuitor prin raportare la infractiunea principala de furt, ci va raspunde pentru complicitate morala concomitenta la aceasta. Nu se vor putea retine în concurs complicitate la furt si tainuire în
raport cu aceeasi fapta. Calitatea de tainuitor nu mai exista în aceste împrejurari4O.
De asemenea, nu comite inftactiunea de tainuire, ci complicitate morala, acela care primeste în mod obisnuit pentru a ascunde sau valorifica bunuri dobândite prin furturi repetate savârsite de aceeasi persoana41. Solutia
se impune deoarece tainuirea repetata echivaleaza cu o promisiune anticipata : de tainuire si este un mijloc de a-l sprijini pe autorul sustragerii, acesta având un plus de siguranta în savârsirea faptelor urmatoare, stiind ca îsi va putea
I valorifica imediat bunurile sustrase.
I
Se poate, deci concluziona ca esentiale în stabilirea diferentei dintre tainuire si favorizare este cunoasterea cu exactitate a doua moment:
momentul în care a fost dat efectiv ajutorul la savârsirea faPtei prevazute de legea penala si momentul în care a intervenit întelegerea în legatura cu acest ajutor.
În acelasi !l:em: decJ1I'-1l42Ll9_L-SJ . !I:eCti:q:X_l1ala,-În B.JJ1996,-pag. 129-130.
TJ. Timii, dec. pen. M. 1043/1983, in C. Bulai, G.Antoniu. op. cit, voI m. pag. 145-146.
BffiLIOGRAFIE
1) Constitutia României;
2) Codul penal român;
3) Codul de procedura penala al României;
4) V. Dongoroz, S Kahane, 1. Oancea, I. Fodor, N. TIiescu, C, Bulai, R. Stanoiu, Explicatii teoretice ale Codului penal român, voI. ill, partea speciala, Ed. Academiei, Bucuresti, 1971;
5) V. Dobrinoiu, Gh. Nistoreanu, I. Pascu, 1 Molnar, Al. Boroi, V.
Lazar, Drept penal, partea speciala, Ed. Europa Nova, Bucuresti,
1997 ;
6) C. Mitrache, Drept penal român, partea generala, Casa de editura si
presa sansa SRL, Bucuresti. 1994;
7) O. Loghin, A. Filipas, Drept pena, partea speciala, Ed. Didactica si
pedagogica, Bucuresti, 1983;
8) C. Bulai, Drept penal, partea generala, Ed. Didactica si
pedagogica, Bucuresti,1992;
9) M. Basarab, Drept penal, partea generala, Ed. Didactica si
pedagogica, Bucuresti, 1983;
10) I. Oancea, Drept penal, partea generala, Ed. Didactica si
pedagogica, Bucuresti, 1971;
Il) V. Papadopol, codul penal comentat si adnotat, voI 1, parte
generala, Ed. stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1972;
12)Tudor Popescu-Braila, Drept civil, voI. 1, Imprimat la Romcart,
Bucuresti, 1993;
13)Gh. Beleiu, Drept civil român, Casa de editura si presa sansa
S.R.L., Bucuresti, 1995;
stefan Cocos, Drept roman, voI. 1, Ed. Aris Press, Bucuresti, 1996; 15)I.P.Filipescu, Drept civil, Ed. ActamÎ, Bucuresti, 1996;
16)D.Pavel, Unele probleme privind favorizarea infractorilor si
omisiunea denuntarii în materia infractiunilor continui si continuate, în J.N. nr.3/1964;
17)D.V. ZIatescu, Infractiunea de omisiune a nedenuntarii, în J.N.
nr.6/1968;
18)Paul Cosmoc, Consideratii generale asupra patrimoniului, în Studii
de drept românesc,nr.l /1993;
19)G. Antoniu, C. Bulai, Practica judiciara penala, voI. III, parte
speciala, Ed. Academiei, Bucuresti, 1992;
20)R.R.D. DT.: 3/1971, 7/1971, 2/1973, 5/1975, 11/1979, 5/1983,
3/1985, 7/1988;
21)Buletinul Jurisprudentei culegere de decizii a C.S.J./1996.
|
Powered by https://www.preferatele.com/ cel mai complet site cu referate |
|
