ÎNCEPEREA URMĂRIRII PENALE
A. Începerea urmaririi penale si consemnarea acesteia în scris
Activitatea de urmarire penala se poate declansa numai daca organul de urmarire penala a fost încunostiintat de comiterea unei infractiuni. Fara aceasta încunostiintare nu se pot initia activitatile de descoperire si identificare a faptuitorilor, de strângere a probelor pentru stabilirea raspunderii acestora, nu se pot lua masuri preventive si nu se poate dispune trimiterea în judecata.
Limita initiala a urmaririi penale se confunda cu momentul declansarii procesului penal. Urmarirea începe -dupa sesizarea organului de urmarire penala- prin luarea hotarârii de a porni cercetarea.
Sesizarea constituie astfel o conditie indispensabila pentru efectuarea urmaririi penale, fiind temeiul si punctul de plecare al procesului penal si în acelasi timp un act dinamizator care poate determina declansarea urmaririi penale, dar si tem 222q163c eiul legal al activitatilor procesuale si procedurale specifice ale organului judiciar.
Primind o sesizare facuta în conditiile art.221 C.P.P., sau dupa efectuarea actelor premergatoare, daca organul de urmarire penala constata ca nu exista nici un caz de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale prevazute de art.10 C.P.P., dispune începerea urmaririi penale, aceasta constituind asa cum am precizat si mai sus momentul declansarii procesului penal si implicit al aparitiei unor drepturi si obligatii pentru subiectii procesuali ce urmeaza sa participe la proces.
Asadar, pentru a se începe urmarirea penala trebuie sa existe doua conditii, una pozitiva si una negativa si anume:
conditia pozitiva: din actul de sesizare sau din actele premergatoare efectuate sa rezulte un minimum de date care sa duca la concluzia posibilitatii comiterii unei infractiuni;
conditia negativa: sa nu existe nici unul din cazurile de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale prevazute în art.10 C.P.P.
Ţinând cont de importanta acestui moment si pentru a se cunoaste ca urmarirea penala a fost începuta, legea procesual penala statueaza necesitatea fixarii acesteia în anumite forme scrise. Astfel trebuie întocmit procesul verbal de începere a urmaririi penale sau a rezolutiei prin care organul de urmarire penala dispune acest lucru. Exemplificam consemnarea în scris a începerii urmaririi penale prin doua modele, unul de rezolutie si altul de proces-verbal de începere a urmaririi penale(Modelul nr. 12, Modelul nr. 13);
B. Aducerea la cunostinta faptuitorului a învinuirii
Indiferent de actul prin care se consemneaza în scris începerea urmaririi penale
adiacent acestuia se consemneaza în scris ti aducerea la cunostinta persoanei în cauza a învinuirii si a dreptului la aparare, exemplificat prin Modelul nr. 14.
Acest proces verbal trebuie sa contina datele organului de politie, locul în care se desfasoara activitatea, datele persoanei în cauza, învinuirea ce i se aduce, precum si urmatoarele aspecte:
prevederile art. 6 C.P.P. privind dreptul la aparare si ca în tot cursul procesului penal pare dreptul sa fie asistat de un aparator (din oficiu sau ales);
prevederile art. 143 alin.1 din Legea 281/2003 care modifica si completeaza Codul de Procedura Penala, referitor la faptul ca are dreptul de a nu face nici o declaratie, atragându-i-se atentia ca ceea ce declara poate fi folosit împotriva sa;
daca întelege sau nu învinuirea ce i se aduce;
daca doreste sau nu aparator.
C. Declaratiile învinuitului
Dupa încheierea acestui proces verbal, deci dupa ce persoana în cauza ia la cunostinta de învinuire, un alt moment foarte important în desfasurarea urmaririi penale este luarea si consemnarea în scris de catre organul de urmarire penala a declaratiei verbale a persoanei în cauza, care între timp a dobândit calitatea de învinuit.
Notiuni generale despre declaratiile învinuitului
Declaratiile învinuitului constituie unul din mijloacele de proba
prevazute de Art. 64 C. proc. pen. Prin care se constata elemente de fapt ce pot servi ca proba în procesul penal, organele de cercetare penala având obligatia de a le obtine în orice cauza penala.
Organele de cercetare penala ale politiei, vor proceda la ascultarea învinuitului ori de câte ori va fi necesar.
Învinuitul trebuie ascultat întotdeauna, cu o exceptie, a situatiei când acesta se sustrage de la desfasurarea procesului penal.
Declaratia învinuitului poate contribui la aflarea adevarului dar numai daca se coroboreaza cu alte probe, numai declaratia de recunoastere a acestuia, nu este suficienta pentru a dovedi existenta infractiuni.
Calitatii ale persoanelor ce savârsesc o infractiune.
a) Faptuitor - din momentul savârsirii infractiuni, pâna când începe urmarirea penala.
b) Învinuitul - din momentul începerii urmaririi penale, pâna în momentul, începerii actiunii penale.
c) Inculpatul - din momentul începerii actiunii penale, pâna în momentul, ramânerii definitive a hotarârii judecatoreasca
d) Condamnat - pâna când începe executarea
e) Detinut - pe timpul executarii
Drepturile si obligatiile învinuitului în procesul penal
Din constitutie - egalitatea în drepturi a tuturor cetatenilor, indiferent de nationalitate, sex, rasa, religie, în fata legii si a autoritatilor publice fara privilegii si discriminari, singurul criteriu de discriminare putând fi numai fapta savârsita.
Dreptul de petitionare - în virtutea caruia organul statului, în care intra si organul judiciar, au obligatia sa raspunda la petitie, în termenele si conditiile prevazute de lege, ( pe care le depun la organ ).
Dreptul de aparare - este garantat pe tot parcursul procesului penal, partile având dreptul sa fie asistate de un avocat ales sau din oficiu.
Înainte de a fi ascultat învinuitul i se aduce la cunostinta, fapta care formeaza obiectul cauzei si încadrarea juridica a acestuia.
În favoarea învinuitului opereaza prezumtia de nevinovatie, (învinuitul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa), dar poate sa probeze lipsa de temeinicie a probelor aduse de organul de cercetare penala.
Învinuitul are dreptul sa fie asistat de un aparator în tot cursul urmaririi penale si a judecatii;
a) organele judiciare sunt obligate sa-i aduca învinuitului la cunostinta acest fapt.
b) asistenta juridica este obligatorie în cazul în care învinuitul este ( minor, militar în termen, militar cu termen redus , elev al scoli militare, ce-i internati în scoli de munca si reeducare, ce-i arestati.
c) învinuitul nu poate fi constrâns în nici un fel pentru a da declaratii.
d) în tot cursul procesului penal învinuitul are dreptul de-a propune probe si de a cere administrarea lor.
e) învinuitul are dreptul sa formuleze declaratiile asa cum doreste, fiind-ui astfel consemnata în scris, dar putând reveni asupra declaratiei completate.
f) inculpatul arestat poate lua legatura cu aparatorul în mod exceptional, când interesul urmaririi penale o cere. Procurorul din oficiu sau la propunerea organului de cercetare penala poate dispune prin ordonanta motivata interzicerea lorii de contact a inculpatului arestat cu aparatorul o singura data pe durata de ce-l mult 5 zile.
Învinuitul are dreptul sa faca cerere de refuzare privind persoana care efectueaza cercetarea penala, cerere care se adreseaza fie organului de cercetare penala fie procurorului.
Obligatii ale învinuitului
Sa se prezinte la locul, ziua si ora indicata în citatie s-au în mandatul de aducere, când nu se prezinta de buna voie.
Sa anunte ori ce schimbare de adresa pentru a putea fi citat.
Sa raspunda constiincios la întrebarile puse de organul de cercetare penala.
Tactica ascultarii învinuitului:
Pregatirea în vederea ascultarii:
studierea materialelor existente în dosar;
Problema cea mai importanta în vederea rezolvarii unei cauze penale este cunoasterea ei sub toate aspectele. Pentru a putea sti ce sa-l întrebe pe învinuit, ce probleme trebuie sa lamureasca prin ascultarea lui, organul de cercetare penala trebuie sa cunoasca bine dosarul în cauza si dispozitiile legale ce reglementeaza acea infractiune.
Studierea dosarului presupune cunoasterea modului cum s-a comis infractiunea si cine a savârsit-o; mijloacele de proba existente (ex. martorii identificati si relatarile acestora, declaratiile altor învinuiti participanti la infractiune) si chiar studierea unor probleme de specialitate, daca infractiunea s-a comis într-un domeniu de activitate deosebit.
Este indicat ca organul de cercetare penala, cu ocazia studierii materialului sa-si noteze problemele ce trebuie clarificate la cercetari, notele servindu-i la întocmirea ulterioara a planului de ascultare sau a chestionarului.
strângerea de date în legatura cu persoana ce urmeaza a fi ascultata ca învinuit;
Cu privire la persoana învinuitului, organul de cercetare penala, pentru o mai buna ascultare, trebuie sa detina cât mai multe date despre: starea civila a acestuia; daca a suferit condamnari; ce atitudine si comportament a avut cu prilejul altor cercetari; cum este cunoscut în societate; caracterul si temperamentul; studiile; profesia si ocupatia; locul de munca; domiciliul; viciile si pasiunile; persoanele care pot exercita influente negative sau pozitive asupra sa; eventualele relatii extraconjugale etc.
Ca modalitati de obtinere a acestor date enumeram investigatiile, verificarea antecedentelor penale, ascultarea unor persoane, consultarea unor evidente s.a.
Fiind în posesia datelor respective, organul de cercetare penala este obligat sa nu le faca publice, mai ales când ele privesc viata intima a persoanei.
Cunoscându-le poate câstiga o pozitie de superioritate (psihologica) fata de învinuit, îl poate domina pe acesta si afla cum trebuie sa-l asculte, stie ce metoda trebuie sa foloseasca pentru a putea obtine de la el marturisiri complete referitoare la fapta ce se cerceteaza si legaturile sale infractionale.
întocmirea planului de ascultare sau a chestionarului;
Dupa derularea activitatilor pregatitoare mentionate se întocmeste planul de ascultare pentru cauzele mai complexe si care în general, va cuprinde urmatoarele rubrici: numarul curent; probleme ce trebuie lamurite; întrebari ce se vor adresa învinuitului si observatii. L a sfârsitul planului, se va prevede locul unde se face ascultarea, când si cine a întocmit planul.
Chestionarul se întocmeste în cauze penale simple si cuprinde doar întrebarile la care trebuie sa raspunda învinuitul pentru rezolvarea cauzei penale.
Atât planul de ascultare, cât si chestionarul au caracter dinamic adica unele dintre probleme sau întrebari constituie puncte de plecare pentru formularea altora, pot fi completate si reformulate pentru a se realiza scopul principal al ascultarii învinuitului obtinerea unei marturisiri cât mai completa.
Întrebarile trebuie sa fie clare, formulate în termeni precisi, pe întelesul învinuitului, sa nu fie sugestive si sa nu oblige la raspunsuri prin "da" sau "nu". Practic, ele urmeaza o ordine logica si cronologica fireasca, corespunzatoare activitatilor desfasurate de catre învinuit.
Atunci când este cazul, întrebarile trebuie sa fie neasteptate (surprinzatoare) pentru ca învinuitul sa fie scos din firul logic al explicatiilor pe care se presupune sa le-a pregatit minutios.
stabilirea modului de citare, a timpului si a locului unde se va efectua ascultarea;
Invitarea învinuitului la organul de cercetare penala se face prin citatie scrisa, nota telefonica sau telegrafica ori prin mandat de aducere.
La alegerea momentului oportun ascultarii, în functie de care se stabileste timpul ascultarii, este necesar sa se aiba în vedere si probele de care dispune organul de cercetare penala la un moment dat. Ascultarea învinuitului se va face numai în momentul vând exista probe de vinovatie împotriva acestuia despre savârsirea infractiunii. Pe de alta parte se va avea în vedere ca învinuitii cercetati în stare de libertate, sa fie invitati pentru ascultare de regula în timpul orelor de program existente la unitatea de politie unde se desfasoara cercetarea. Pentru învinuitii cercetati în stare de arest timpul si locul ascultarii nu ridica probleme deosebite.
De regula, ascultarea se face la sediul organului de cercetare penala.
Potrivit art. 74 C.proc.pen. atunci când învinuitul se gaseste în imposibilitatea de a se prezenta pentru a fi ascultat, organul de urmarire penala procedeaza la ascultarea acestuia la locul unde se afla ca de exemplu:
penitenciar, spital, locuinta persoanei când aceasta este netransportabila sau situatia o cere; locul de munca sau locul unde s-au produs anumite evenimente (accidente de circulatie cu urmari grave,incendii s.a.).
alte activitati referitoare la pregatirea în vederea ascultarii învinuitului.
Acestea se refera dupa caz la:
- invitarea unui aparator, interpret, traducator, tutore, învatator, parinte, profesor, medic etc. în raport de persoana ce trebuie ascultata;
- pregatirea materialelor necesare pentru ascultare, ca de exemplu:
mijloacele materiale de proba ce se prezinta învinuitului, materialele necesare scrisului etc.
Ascultarea învinuitului:
întrebari si lamuriri prealabile;
Dupa ce învinuitul s-a prezentat la locul unde urmeaza a fi ascultat, organul de cercetare penala îi solicita citatia si buletinul de identitate,cartea de identitate, sau orice alte acte din care sa rezulte identitatea sa, în situatia când se afla în stare de libertate. Daca este arestat, verificarea identitatii se face si dupa actele existente la dosar.
În continuare, învinuitul este întrebat cu privire la nume, prenume, porecla, date si locul nasterii, numele si prenumele parintilor, cetatenia, studii, situatia militara, loc de munca, ocupatia, adresa, antecedente penale si alte date pentru stabilirea situatiei sale personale (art.70 alin. 1 C.proc.pen.). Raspunsurile se compara cu datele din acte si se completeaza concomitent, formularul tip al declaratiei învinuitului cu aceste date.
Dupa aceea, i se aduce la cunostinta fapta care formeaza obiectul cauzei si i se pune în vedere sa declare tot ce stie cu privire la fapta si învinuirea ce i se aduce în legatura cu aceasta (art.70 alin.2 C.proc.pen.).
Înainte de i se lua prima declaratie organele de cercetare penala au obligatia sa încunostinteze pe învinuit despre dreptul de a fi asistat de un aparator, ales sau numit din oficiu, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare (art. 6 alin 5 C.proc. pen.).
De asemenea, tot înainte de a-l asculta pe învinuit conform art. 70 alin. Ultim C. proc. pen., organul de urmarire penala cere acestuia sa dea o declaratie scrisa personal cu privire la învinuirea ce i se aduce.
În cazul când învinuitul nu poate scrie declaratia (din cauza unei infirmitati fizice, de exemplu), sau refuza s-o dea (motivat sau nemotivat), se întocmeste un proces-verbal în care se consemneaza situatia respectiva (model nr. .)
ascultarea relatarii libere a învinuitului;
În aceasta etapa, învinuitul este lasat sa relateze liber ce are de spus în legatura cu învinuirea ce i se aduce cu privire la acea fapta (art. 71 alin. 3 C.proc.pen.) nefiind întrerupt decât în cazul când iese complet din subiectul cauzei în care este ascultat. Într-o asemenea situatie, învinuitului i se pun întrebari suplimentare, combatându-se încercarea de ascundere a adevarului si i se prezinta corpurile delicte existente în cauza.
Ascultarea învinuitului se face separat, fara a mai fi de fata alti învinuiti (art. 71 alin 1 C.proc.pen.).
Învinuitul trebuie ascultat cu atentie si rabdare, fara a i se cere nejustificat sa-si scurteze relatarea, pentru a putea sa reproduca aspectele infractiunii în înlantuirea lor fireasca. Este lasat sa-si reaminteasca unele fapte care sunt legate în memorie de o serie de alte fapte, ce nu întotdeauna au legatura cu faptele incriminate.
Ascultarea învinuitului nu poate începe cu citirea sau reamintirea declaratiilor pe care acesta le-a dat anterior în cauza ( art. 71 alin.4 C. proc. pen.).
Învinuitul nu poate prezenta ori citi o declaratie scrisa mai înainte, dar se poate servi de însemnarile aspra amanuntelor greu de retinut (art. 71 alin. ultim C. proc.pen.).
În timpul relatarii, organul de cercetare penala poate sa-si noteze succint fie unele probleme necesare relatarii declaratiei, fie problemele neabordate complet de învinuit pentru a-si putea formula cât mai exact întrebarile pe care le socoteste necesare pentru lamurirea unor aspecte contradictorii, confuze, incomplete ori neverosimile.
Daca declaratia învinuitului este apreciata a fi completa si clara în urma relatarii libere, ascultarea (propriu-zisa) este considerata terminata.
În cazul în care declaratia nu este completa, învinuitul i se adreseaza întrebari pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele.
Este întrebat obligatoriu în finalul relatarilor daca mai are ceva de declarat. Daca este prezent aparatorul si acesta poate sa-i puna întrebari.
Învinuitul are dreptul sa refuze sa faca declaratii, poate tagadui faptele comise, poate prezenta un alibi (scuze, justificate) iar organului de cercetare penala îi este interzis sa foloseasca violente, amenintari ori alte mijloace de constrângere, precum si promisiuni de usurare a situatiei acestuia sau îndemnuri pentru a obtine probe (art. 68 alin 1 C.proc. pen.).
Organul de cercetare penala care întrebuinteaza astfel de actiuni se poate face vinovat dupa caz, de savârsirea infractiunilor de cercetare abuziva (art.266 alin. 2 C.pen.), supunerea la rele tratamente (art.267 C.pen.) sau tortura (art.267/1 C.pen.).
Învinuitul nu poate fi ascultat când se afla sub influenta unor narcotice, în stare de hipnoza sau ebrietate.
Organul de cercetare penala este obligat sa-l întrebe, pe învinuit despre probele pe care întelege sa le propuna în apararea sa (art.72 C. proc. pen.). ( de asemenea organul de cercetare penala trebuie sa aiba întotdeauna în vedere, de al întreba pe învinuit daca a mai savârsit infractiuni sau cunoaste persoane care au savârsit infractiun.).
consemnarea declaratiei învinuitului.
Declaratia învinuitului se consemneaza în scris de organul de cercetare penala pe formular tipizat, la persoana I singular, i se citeste acestuia, iar daca cere, i se da sa o citeasca. Când este de acord cu continutul ei, o semneaza pe fiecare pagina si la sfârsit scrie personal " Aceasta îmi este declaratia pe care o dau , sustin si o semnez dupa ce am citit-o sau( mi-a fost citita) si am constatat ca cele scrise corespund celor relatate verbal de mine" iar daca nu poate sau refuza sa semneze, se face mentiune despre acest lucru în declaratia scrisa (art.73 alin. 1 si 2 C. proc. pen.).
Desi regula este ca declaratia învinuitului se prezinta sub forma unei naratiuni, uneori aceasta va contine întrebari scrise sub care se vor insera raspunsurile date (atunci când învinuitul are o pozitie oscilanta în timpul ascultarii).
Daca învinuitul revine asupra vreuneia din declaratiile sale sau are de facut completari, rectificari sau precizari, acestea se consemneaza si semneaza în conditiile aratate (pe declaratii separate sau pe cele anterioare, în continuare). Pentru corelarea corespunzatoare cu celelalte probe ale cauzei, declaratiile trebuie date exacte. Declaratia va fi semnata pe fiecare pagina si la sfârsit de organul de cercetare penala, de învinuit precum si de interpret (traducator) atunci când a fost în prezenta acestuia sau de aparator, în conditiile legii.
Procedee tactice de ascultare:
1. punerea întrebarilor de detaliu;
2. prezentarea probelor de vinovatie(progresiv sau frontal);
3. ascultarea unui învinuit în legatura cu activitatile altor învinuiti;
4. ascultarea repetata;
5. ascultarea încrucisata;
6. înregistrarea pe banda magnetica a relatarii acestuia
|
