INFRACŢIUNEA FLAGRANTĂ
1. Necesitatea procedurii speciale în cazul unor infractiuni flagrante
Necesitatea unei proceduri speciale de urmarire si judecare a unei infractiuni flagrante se explica prin conditiile în care se savârsesc aceste infractiuni, ceea ce permite descoperirea rapida a faptei si faptuitorului, stabilirea vinovatiei acestuia pe baza de probe certe si tragerea la raspundere într-un timp mai scurt. Pe baza acestor elemente de fapt, se poate elimina aproape complet posibilitatea unor erorijudiciare, ceea ce permite o activitate procesuala penala rapida si simplificata1.
În literatura de specialitate2, instituirea procedurii speciale pentru unele infractiuni flagrante raspunde, pe de o parte, unor interese de ordin procesual, deoarece sporesc valentele principiului operativitatii, iar pe d 828k108i e alta parte, grabeste restabilirea ordinii de drept încalcate si contribuie la sporirea rolului educativ al procesului penal3.
Scurtarea duratei activitatii judiciare nu trebuie sa aduca atingerea garantiilor care asigura drepturile procesuale ale partilor si nici bunei realizari a actului de justitie4. De aceea, pe toata durata desfasurarii procesului penal trebuie respectate principiile fundamentale ale acestuia5.
2. Notiunea de infractiune flagranta
Etimologic, termenul de flagrant deriva din verbul latin flagro,-are (arde), sens în care notiunea de flagranta semnifica prinderea faptuitorului în focul actiunii sale sau imediat dupa savârsire6.
Potrivit art. 465 alin. (1), infractiunea flagranta este infractiunea descoperita în momentul savârsirii sau imediat dupa savârsire7.
1 Gr.Theodoru, L.Moldovan, op. cit., p. 335.
2 I.Neagu, op. cit., 1988, p. 696.
3 N.Iliescu, Libertatea persoanei în lumina dispozitiilor din Codul de procedura penala, S.C.J. nr. 3/1971, p. 363.
4 S. Kahane, Urmarirea si judecare unor infractiuni flagrante, R.R.D. nr. 7/1974, p. 7-14.
5 Nicu Jidovu, Drept procesual penal, Editia 2, Ed. C.H. Beck, p. 578.
I. Neagu, op. cit., 1988, p. 696.
Furtul se considera flagrant în cazul în care persoana vatamata, constatând lipsa banilor din buzunar la coborârea din mijlocul de transport, i-a urmarit imediat pe cei banuiti, care au recunoscut savârsirea sustragerii - Trib. Bucuresti, sectia I penala, decizia nr. 170/1993, Dreptul nr. 9/1994, p. 91
Este de asemenea, considerata flagranta si infractiunea al carei faptuitor, imediat dupa savârsire, este urmarit de persoana vatamata, de martorii oculari sau de strigatul publicului ori este surprins aproape de locul comiterii infractiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natura a-l presupune participant la infractiune [art. 465 alin. (2)]1.
Starea de flagranta presupune, întotdeauna, si prezenta faptuitorului, în lipsa acestuia neputându-se constata existenta infractiunii flagrante2
A. Existenta unei proceduri speciale privind urmarirea si judecata în cazul infractiunilor flagrante a fost generata de situatia particulara a descoperirii infractiunii, si anume în momentul comiterii acesteia sau imediat dupa savârsire.
Având în vedere aceste particularitati, probatiunea este mult mai usoara, datele cu privire la comiterea infractiunii fiind furnizate de persoanele care au asistat sau au luat cunostinta în mod direct de consecintele acesteia.
Distinctia pe care legiuitorul o face cu privire la infractiunile flagrante o întâlnim însa numai in Codul de procedura penala, fara a exista o asemenea distinctie si în domeniul dreptului substantial3.
Drept consecinta, nu se constata deosebiri în ceea ce priveste sistemul sanctionator între infractiunile flagrante si infractiunile neflagrante. Simplificarea procedurii în cazul urmaririi si judecarii infractiunilor flagrante duce în mod firesc si la desfasurarea într-un mod rapid a procesului penal, mai accelerat decât în cazul procedurii obisnuite, motiv pentru care este cunoscuta si sub numele de procedura urgenta4.
Aceasta simplificare si comprimare a procedurii în cazul infractiunilor flagrante este justificata de conditiile comiterii si retinerii infractiunilor flagrante, împrejurari care înlatura aproape complet posibilitatea unei erori judiciare.
Se apreciaza ca aceasta procedura este una sumara, considerându-se însa ca prin derogarile existente nu se aduce atingerea minimului de garantii necesare pentru justa solutionare a infractiunilor flagrante5.
În acest context, se apreciaza ca reglementarea speciala privind urmarirea si judecarea unor infractiuni flagrante da satisfactie sporita principiului operativitatii, grabind totodata, prin derogarile existente, restabilirea ordinii de drept perturbata prin comiterea infractiunii6.
Conceptual, notiunea de flagrant semnifica, din punct de vedere juridic, în sens larg, o infractiune descoperita în momentul comiterii, chiar provenienta notiunii sugerând acest sens: termenul de flagrant deriva din participiul flagrant-tis
1 Nicu Jidovu, Drept procesual penal, Editia 2, Ed. C.H.Beck, p. 579.
2 V.Manzini, Trattato di diritto procesuale penale, Torino, Unione, Tip. Edit Torinese, 1931, vol. V, p. 109.
3 I.Neagu, Tratat de procedura penala, Ed. Pro, Bucuresti, 1997, p. 696.
4 V.Dongoroz s.a., op. cit., p. 368-369.
5 Idem, p. 370.
I.Neagu, op. cit., p. 697.
al verbului latin flagro-flagrare (a arde) si care, folosit în contextul juridic, sugerea-za o contextualitate temporala referitoare la momentul comiterii infractiunii si prinderea presupusului autor1.
Luând în considerare întelesul notiunii de flagranta si reglementarea infractiunii flagrante data de Codul de procedura penala, se poate aprecia ca notiunea de flagranta în domeniul juridic semnifica prinderea autorului în "focul" actiunii sale sau imediat dupa aceea2.
Potrivit dispozitiilor art. 465 C. proc. pen., este flagranta infractiunea descoperita în momentul savârsirii sau imediat dupa savârsire.
Este, de asemenea, considerata flagranta si infractiunea al carei faptuitor, imediat dupa savârsire, este urmarit de persoana vatamata, de martorii oculari sau de strigatul public, ori este surprins aproape de locul comiterii infractiunii cu arme, instrumente sau alte obiecte de natura a-l presupune participant la infractiune.
În cazurile de mai sus, orice persoana are dreptul sa îl prinda pe faptuitor si sa-l conduca înaintea autoritatii.
Plecând de la aceasta reglementare cuprinsa în cele doua alineate ale art. 465 C. proc. pen., s-a considerat ca infractiunea flagranta poate fi retinuta sub doua forme, una tipica, propriu-zis, si o alta forma asimilata, cvasiflagranta3.
B. Infractiunea flagranta tipica, propriu-zisa, îmbraca forma prevazuta de art. 465 alin. (1) C. proc. pen.: este flagranta infractiunea descoperita în momentul savârsirii sau imediat dupa savârsire.
Din redactarea textului reiese ca infractiunea flagranta tipica se prezinta în doua ipoteze:
În ceea ce priveste prima ipotaza care atrage starea de flagranta, legiuitorul a fixat un cadru determinabil (descoperirea în momentul savârsirii), termenul de "savârsirii" având întelesul dat de art. 144 C. pen.4
Pentru cea de-a doua ipoteza (infractiunea descoperita imediat dupa savârsire), legiuitorul nu prevede un criteriu fix, determinabil în timp.
Asa cum sugereaza si redactarea textului, "imediat dupa savârsire" înseamna cât mai aproape de momentul savârsirii, apropierea în timp de acest moment neputând fi însa stabilita în textul de lege ca o determinanta fixa, motiv pentru care este acceptat punctul de vedere potrivit caruia organul judiciar, în functie de datele concrete, este cel care trebuie sa aprecieze starea de flagranta.
În cazul ambelor ipoteze, se presupune însa ca pentru retinerea starii de flagranta nu este necesara numai descoperirea infractiunii, ci si prinderea autorului. Prin urmare, decoperirea infractiunii în momentul savârsirii sau imediat dupa savârsire, presupune si prinderea autorului în acel moment sau imediat dupa
A.Crisu, Drept procesual penal, Partea speciala, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, p. 239
I.Neagu, op. cit., p. 697.
V.Dongoroz s.s., op. cit., p. 362.
Articolul 158 din Noul Cod penal a preluat dispozitiile art. 144 din Codul penal actual. "Prin <<savârsirea unei infractiuni>> sau <<comiterea unei infractiuni>> se întelege savârsire oricarei ditre faptele pe care legea le pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa, precum si participarea la comiterea acestora ca autor, investigator sau complice".
aceea1.
Chiar notiunea de flagranta pe plan juridic, presupune o relatie directa între descoperirea infractiunii în conditiile aratate prin prinderea autorului, lipsa acestuia excluzând retinerea ca flagranta a infractiunii.
C. Infractiunea cvasiflagranta (forma asimilata). Potrivit art.465 alin. (2) C. proc. pen., "Este, de asemenea, considerata flagranta si infractiunea al carei faptuitor imediat dupa savârsire, este urmarit de persoana vatamata, de martorii oculari sau de strigatul public,ori este surprins aproape de locul comiterii infractiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natura a-l presupune participant la infractiune".
Din redactarea textului reiese ca starea de cvasiflagranta se întâlneste în doua situatii:
a) În cazul infractiunii al carei faptuitor este urmarit imediat dupa savârsire de persoana vatamata, de martorii oculari sau de strigatul public. Se presupune deci ca, dupa savârsire, autorul a parasit locul faptei, iar din acel moment el este urmarit de persoana vatamata, martorii oculari sau strigatul public.
În textul de lege se precizeaza ca faptuitorul este urmarit de partea vatamata, martorii oculari, întrucât acestea sunt categoriile de persoane care, în mod firesc, observa comiterea faptei, oferind totodta certitudinea identitatii faptuitorului.
Prin "strigatul public" - asa cum s-a aratat si în literatura de specialitate1 - trebuie înteles strigatul de alarmare, de ajutor al celor prezenti la comiterea infractiunii sau aflati în apropierea locului faptei.
b) În cazul în care faptuitorul este surprins aproape de locul comiterii infractiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natura a-l presupune participant la infractiune. Si aceasta situatie de flagranta este conditionata de o apropiere în timp între momentul savârsirii faptei si cel al prinderii faptuitorului: folosirea în text a termenului de "surprindere" în contextul respectiv fiind sugestiva din acest punct de vedere.
Textul de lege prevede pentru retinerea starii de flagranta îndeplinirea cumulativa si altor conditii: faptuitorul sa fie surprins cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natura a-l presupune2 participant la infractiune. De precizat ca, spre deosebire de celelalte situatii care impun retinerea flagrantei, în situatia urmaririi faptuitorului imediat dupa savârsirea infractiunii se cere surprinderea cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natura a-l presupune participant la infractiune. Notiunea de participant este definita în art. 37 din Noul Cod penal, articolul ce a preluat dispozitiile art. 23 din Codul penal actual, astfel: "Participantii sunt persoanele care contribuie la savârsirea unei fapte prevayute de legea penala în calitate de autori, instigatori sau complici".
Obiectele cu care este surprins faptuitorul trebuie sa fie din categoria celor posibile a-l presupune participant la comiterea infractiunii respective, datorita caracteristicilor lor fata de rezultatul faptei respective. De exemplu, o arma în cazul
N.Volonciu, Tratat de procedura penala, Partea speciala, vol. II, Ed. Paideia, Bucuresti, 1994, p. 445.
I.Neagu, A.Crisu, A.Ciobanu, A.Zarafiru, Curs selectiv pentru licenta, Ed. All Beck, 2003, p. 210.
unui omor sau obiectul reclamat ca sustras de la partea vatamata.1
În conformitate cu dispozitiile art. 465 alin. (3), în cazul savârsirii unei infractiuni flagrante, orice persoana are dreptul sa îl prinda pe faptuitor si sa îl conduca în fata autoritatilor. Reglementarea este impusa de faptul ca de putine ori organele judiciare iau cunostinta direct de comiterea unei infractiuni flagrante, impunându-se cu necesitate prinderea si identificarea faptuitorului, în conditiile aratate
Dupa cum s-a aratat în literatura de specialitate, prinderea faptuitorului de o persoana particulara care nu apartine unui organ judiciar, abilitat sa dispuna luarea unor masuri preventive, nu are caracterul unui act procesual2.Aceasta conditie este privita ca un act de sprijin obstesc dat organelor judiciare, izvorât dintr-un sentiment de solidaritate umana si obligatii cetatenesti fata de comiterea unor acte cu caracter infractional.
Autoritatea înaintea careia este condus faptuitorul poate fi atât un organ judiciar, cât si o alta autoritate de stat, care va sesiza, la rândul sau, organul judiciar.
Reglementari similare privind infractiunea flagranta se regasesc si în alte legislatii. Astfel, în art. 382 C. proc. pen. Italian se arata ca "este starea de flagrant situatia în care o persoana este prinsa în timpul comiterii infractiunii sau care, dupa ce a comis infractiunea, este urmarita de organele de urmarire penala, de persoana vatamata sau de alte persoane sau care este surprinsa cu lucrurile sau urmele care o fac sa fie considerata ca fiind cea care a comis infractiunea"3.
Legislatia franceza în aceasta materie este asemanatoare, cuprinzând în materie de flagranta infractiunile descoperite în momentul savârsirii sau imediat dupa aceea dar si cazurile când într-un timp foarte apropiat actiunii, persoana banuita este urmarita de protestul public sau este gasita în posesia unor obiecte sau prezinta urme sau indicii care lasa sa se înteleaga ca a participat la infractiune4.
Au existat însa perioade în care pentru infractiunile flagrante era prevazut un alt regim sanctionator, mai sever. În Codul lui Hammurappi se precizeaza ca cel prins in flagrant se pedepseste cu moartea, o reglementare asemanatoare cuprinzând si Legea celor XII Table, conform careia, pentru furt flagrant, unei persoane libere i se aplica o bataie cu vergile si era transformat în sclav, iar sclavul primea o sanctiune corporala sau era aruncat de pe stânca Terpeana. Amenda era de patru ori valoarea bunului furat. Se considera furt si atunci când se gasea bunul în casa hotului.
De asemenea, în vechile reglementari din codul englez si cel francez putea fi întâlnita o agravare a pedepselor pentru infractiunile flagrante, existând însa instituite si proceduri speciale, de urgenta în urmarirea si judecarea cauzelor res-
A.Crisu, Drept procesual penal, Partea speciala, Ed. All Beck, 2005, p. 242.
2 V.Dongoroz s.a., op. cit., p. 373.
M.Pisani, A.Molari, V.Perchinunno, P.Corso, Manuale di Procedura penale, Monduzzi editore, 1994, p. 263.
Gaston Stefani, Georges Levasseur, Bernard Bouloc, Procedure penale, 16 edition, Dalloz, Paris, p. 319.
pective.
Initial, procedura flagranta a fost introdusa în legislatia franceza prin Legea din
20 mai 1963, cunoscuta sub numele de Legea micului parchet, care cuprinde reglementari speciale pentru situatiile când infractiunea a fost comisa în flagrant iar sanctiunea prevazuta de lege pentru acea infractiune era închisoarea.Potrivit art. 1 al acestei legi, orice inculpat prins asupra faptei în materie de delict este condus îndata la procuror, care-i ia interogatoriu si poate sa-l duca imediat la instanta iar în lipsa audienta poate sa îl citeze la judecata pentru a doua zi.
Institutia micului parchet este de origine engleza, fiind introdusa in anul 1750 cu scopul de a scoate infractiunile cu un grad scazut de pericol social din competenta juratilor, carora le era aplicabila o procedura lenta fara operativitate marita. Aceasta procedura simplificata, sumara, s-a extins repede, tinzând chiar sa puna în dificultate institutia juratilor. Si în legislatia noastra a existat o asemenea reglementare prin Legea din 13 aprilie 1913 denumita, de asemenea, Legea micului parchet, care a fost privita initial cu respingere pe motiv ca justitia în genere comite erori "chiar atunci când este lasata sa lucreze pe îndelete", cu atât mai mult existând acest risc într-o procedura rapida1.
3. Cazurile de aplicare a procedurii speciale de urmarire si judecare
a unor infractiuni flagrante
Asa cum reiese si din denumirea Capitolului I al Titlului IV din Codul de procedura penala, reglementarea speciala priveste urmarirea si judecarea numai a unor infractiuni flagrante.
De altfel, si din cuprinsul art. 466 C. proc. pen. reiese ca numai anumitor infractiuni flagrante, asa cum sunt definite în art. 465 C. proc. pen. li se aplica procedura speciala în faza urmaririi si judecarii, cazurile de aplicare fiind prezentate în cuprinsul acestui capitol.
Pentru a fi aplicata procedura speciala privind urmarirea si judecarea unor infractiuni flagrante trebuie îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) infractiunea sa fie flagranta
b) infractiunea sa fie pedepsita prin lege cu închisoarea mai mare de un an si cel mult 12 ani, precum si formele agravate ale acestor infractiuni2
c) sa fie savârsite în municipii sau orase, în mijloace de transport, bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi sau gari, chiar daca nu apartin unitatilor teritoriale aratate mai sus, precum si în orice loc aglomerat.
Prima conditie, starea de flagranta, se considera a fi îndeplinita în cazul în care organul judiciar constata incidenta dispozitiilor art. 465 C. proc. pen.
Cea de a doua conditie se refera la pedeapsa pe care legea o prevede pentru
I.Tanoviceanu, Curs de procedura penala româna, Atelierele grafice SOCEC, Bucuresti, 1913, p. 226.
Infractiunea flagranta de tâlharie nu poate fi urmarita si judecata potrivit procedurii speciale prevazute de art. 465 si urm., întrucât pedeapsa prevazuta de lege este mai mare de 5 ani si nu constituie o forma agravata a unei infractiuni, a carei forma simpla sa fie sanctionata cu închisoare pâna la 5 ani-Tribunalul Bucuresti, sectia a II-a penala, dec. nr. 491/1990, Culegere I, p. 155.
infractiunea respectiva. Astfel, prin dispozitiile art. 466 C. proc. pen., legiuitorul a limitat aplicarea procedurii speciale numai la o anumita categorie de infractiuni, si anume la cele sanctionate de lege cu închisoarea mai mare de un an si de cel mult 12 ani, precum si formele lor agravate.
Excluderea infractiunilor sanctionate cu o pedeapsa mai mica de un an are drept temei gradul scazut de pericol social ceea ce nu ar justifica aplicarea procedurii speciale. În ceea ce priveste infractiunile pentru care legea prevede o pedepsa cu închisoarea mai mare de 12 ani, care au un grad ridicat de pericol social, cazuri în care, de regula, si probatiunea este mai complexa, s-a considerat ca solutionarea într-un timp mai scurt ar putea genera erori judiciare.1
În varianta initiala, modul de redactare a art. 466 C. proc. pen. A generat controverse în ceea ce priveste formularea "precum si formele agravate ale acestor infractiuni", sanctionate cu închisoare mai mare de 3 luni si cel mult 5 ani.2 Unele instante au considerat ca formula se refera la infractiunile pentru care se prevede o pedeapsa între limitele prevazute în text, si anume mai mare de 3 luni si cel mult 5 ani, dar care se savârsesc în împrejurarile prevazute în art. 75 C. pen. si care constituie circumstante agravante legale sau judiciare. Alte instante au considerat ca formularea se refera la cazurile în care infractiunile sanctionate în forma simpla cu închisoare cu limitele prevazute în text sunt savârsite în conditii ce duc la încadrarea lor într-o infractiune calificata sau într-o forma agravata conform prevederilor Codului penal, Partea speciala sau ale altor legi speciale si care atrag pedepse ce pot depasi 5 ani închisoare.
În aceasta situatie, pentru asigurarea unei practici judiciare unitare, Plenul fostului Tribunal Suprem, printr-o decizie de îndrumare a considerat ca legala cea de-a doua solutie3.Astfel, s-a decis ca procedura speciala de urmarire si judecare a unor infractiuni flagrante se aplica infractiunilor sanctionate de lege cu închisoare mai mare de 3 luni si cel mult 5 ani, chiar si în cazul în care aceste infractiuni sunt savârsite în conditii ce determina încadrarea lor într-o infractiune calificata sau într-o forma agravata - conform prevederilor din Partea speciala a Codului penal sau a altor legi speciale - si care atrag, astfel, sanctiuni ce depasesc 5 ani închisoare. Se motiveaza ca desi în lege nu se arata ca limitele indicate în dispozitiile art. 466 C.proc.pen., se refera la formele simple ale infractiunilor, totusi, din faptul ca în acelasi text se mentioneaza ca procedura speciala se aplica si formelor agravate ale acelorasi infractiuni rezulta, în mod evident, ca aceste limite se refera la formele simple. Infractiunile sanctionate de lege în forma simpla cu închisoare în limitele aratate în art. 466 C. proc. pen. pot fi savârsite însa în anumite conditii agravante,prevazute în mod expres în Partea speciala a Codului penal sau în alte sau în legi speciale, altele decât cele prevazute în art. 75 C. pen., capatând astfel o forma agravata sau devenind infractiuni calificate. La aceste conditii agravante,
I.Neagu, A.Crisu, A.Ciobanu, A.Zarafiru, Curs selectiv pentru licenta, Ed.All Beck, 2003, p.212.
2 Anterior modificarii art. 466 prin Legea nr. 281/2003, procedura speciala era aplicabila infractiunilor flagrante pedepsite cu pedeapsa închisorii mai mare de 3 luni si de cel mult 5 ani.
Tribunalul Suprem, Plen, dec. de îndrumare nr. 3/25.02.1971, în R.R.D. nr. 4/1971, p. 91-93.
care califica o infractiune prin mentionarea lor în acelasi text de baza, se refera art. 466 C. proc. pen. prin notiunea "formele agravate ale aceleiasi infractiuni".
Notiunea nu se refera la circumstantele agravante prevazute de art. 75 C. pen. deoarece acestea sunt luate în considerare la individualizarea pedepsei, atât în cazul în care s-a retinut forma simpla sau agravata a unei infractiuni, cât si cazul în care s-a retinut o infractiune calificata, ceea ce înseamna ca ele nu sunt de natura sa agraveze infractiunea, ci numai pedeapsa ce urmeaza a fi aplicata.
Astfel, s-a decis ca infractiunea de tâlharie nu poate fi urmarita si judecata potrivit procedurii speciale prevazute de art. 465 si urm. C. proc. pen. deoarece nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 466: infractiunea de tâlharie este pedepsita prin lege cu închisoare mai mare de 5 ani, iar pe de alta parte, aceasta nu este o forma agravata a unei alte infractiuni, a carei forma simpla sa fie sanctionata cu inchisoarea pâna la 5 ani1.
De asemenea, faptul ca printre infractiunile flagrante concurente savârsite de inculpat este si una pentru care, potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. pen., urmarirea penala se efectueaza de procuror, nu înlatura aplicarea dispozitiilor speciale cu privire la urmarirea infractiunii flagrante, prevazute în art. 466 si urm. C. proc. pen.2.
Aplicarea dispozitiilor speciale privind urmarirea si judecarea unor infractiuni flagrante a fost mult restrânsa în ultima perioada, fapt datorat modificarilor repetate aduse în materie penala (mai ales prin Legea nr. 140/1996 de modificare a Codului penal) prin care maximul special al pedepselor a fost marit, depasind, la majoritatea infractiunilor, pragul de 5 ani pentru forma simpla prevazuta de art. 466 C. proc. pen. Prin Legea nr. 281/2003, maximul special a fost marit la 12 ani, ceea ce face practic posibila aplicarea dispozitiilor privind aceasta procedura speciala.
Cea de a treia conditie care trebuie îndeplinita pentru a se putea aplica aceasta procedura speciala priveste anumite locuri unde infractiunea urmeaza sa se comita. Astfel, aceste locuri pot fi: municipii sau orase, mijloace de transport în comun, bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi sau gari, precum si în orice loc aglomerat. În ceea ce priveste bâlciurile, târgurile, porturile, aeroporturile si garile, nu este necesar sa apartina municipiilor sau oraselor3.
În cazul mijloacelor în de transport comun, se considera4 îndeplinita conditia si atunci când se afla în deplasare între doua localitati sau chiar într-o comuna ori sat si a fost constatata infractiune flagranta.
Aplicarea procedurii flagrante cu aceasta conditionare poate fi explicata de
Tribunalul Suprem, sectia penala, sent. pen. nr. 2547/1971, în V.Papadopol,V.Dobrinoiu,M. Apetrei, Codul de procedura penal adnotat, vol. II, p. 590
Noul Cod penal reglementeaza infractiunea de tâlharie în forma simpla, respectiv calificata, sanctiunea fiind închisoarea stricta de la 3 la 12 ani, în cazul tâlhariei în forma simpla (art. 252), respectiv închisoare stricta de la 7 la 15 ani, în cazul tâlhariei calificate (art. 253 alin (1)). În cazul în care tâlharia savârsita în conditiile art. 253 alin. (1) a produs consecinte deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este detentiunea severa de la 15 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi (art. 253 alin. (2)).
Tribunalul Suprem, dec. nr. 1659/1970, în R.R.D. nr. 12/1971, p. 135.
N.Jidovu, Drept procesual penal, Editia II, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2007, p. 580.
M.Apetrei, în Gh.Nistoreanu si colab., Drept procesual penal, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1996, p. 308
faptul ca asemenea locuri aglomerate constituie un cadru favorizant care usureaza comiterea infractiunii, situatie demonstrata si statistic, caz în care reactia organului
judiciar, precum si aplicarea unei sanctiuni, trebuie sa fie cât mai rapide.
Din analiza textului reiese ca procedura speciala se aplica infractiunilor flagrante savârsite numai în municipii si orase fiind excluse deci comunele si satele, iar în cazul mijloacelor de transport în comun, bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi sau gari procedura speciala se aplica chiar daca nu apartin unitatilor teritoriale indicate în art. 466 C. proc. pen., adica municipiilor sau oraselor1.
Aplicarea procedurii speciale, tinând cont de conditia privind locul savârsirii infractiunii, urmeaza a fi apreciata de organele judiciare în functie de datele concrete ale fiecarui caz.
Astfel, furtul se considera flagrant în cazul în care persoana vatamata, careia i s-a sustras din buzunar o suma de bani, de exemplu, în timp ce se afla în tramvai, constatând lipsa banilor, la coborârea din mijlocul de transport, i-a urmarit imediat pe cei banuiti de savârsirea faptei, care au recunoscut fata de ea savârsirea sustragerii.În consecinta, în mod legal judecata s-a desfasurat dupa procedura speciala prevazuta în art. 465 si urm. C. proc. pen.2.
În practica, prin sentinta penala nr. 1164 din 5 septembrie 1995, Judecatoria Radauti a condamnat pe inculpata S.S. la 1 an si 6 luni închisoare dispunându-se suspendarea executarii pedepsei, pentru savârsirea infractiunii de furt calificat în dauna avutului particular prevazuta de art. 208 alin. 1, art. 209 lit. a si c C. pen., retinând ca la 9 octombrie 1994, ajutata de L.A. si profitând de aglomeratia existenta în piata agroalimentara din municipiul Radauti, a sustras din buzunarul partii vatamate suma de 36.000 lei.
Împotriva acestei solutii a declarat apel Parchetul de pe lânga Judecatoria Radauti, iar Tribunalul Suceava, prin decizia penala nr. 475 din octombrie 1996 a admis apelul, a desfiintat partial sentinta instantei de fond, în sensul ca a înlaturat dispozitiile privind aplicarea art. 81 C. pen.
Inculpata a declarat recurs împotriva acestei decizii, motivând ca instanta de apel a facut o gresita individualizare a pedepsei sub aspectul modalitatii de executare, motiv de casare prevazut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen.
Investita cu judecarea recursului, Curtea de Apel Suceava, Sectia penala, I-a respins ca nefondat, cu motivarea ca solutia pronuntata de instanta de apel este corecta, ca s-au avut în vedere gradul de pericol social al infractiunii, respectiv furtul din buzunare, persoana inculpatei care, desi prinsa în flagrant n-a recunoscut savârsirea infractiunii, faptul ca inculpata s-a pregatit în acest sens solicitând sa fie ajutata de L.A. cu care a plecat la piata agroalimentara, cu scopul de a fura din buzunarele cetatenilor.
Solutiile pronuntate de instanta de apel si instanta de recurs sunt legale si temeinice, acestea valorificând criteriile generale de individualizare a pedepsei prevazute de art. 72 C. pen. potrivit carora la stabilirea si aplicarea pedepselor se tine seama de dispozitiile partii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsa fixate în partea speciala, de gradul de pericol social al faptei savârsite, de persoana infractorului si de împrejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.
Conform prevederilor art. 81 C. pen., instanta poate dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o anumita durata, daca sunt întrunite urmatoarele conditii: pedeapsa aplicata este închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afara de cazul când condamnarea intra în vreunul din cazurile prevazute de art. 38; se apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fara executarea acesteia.
Instanta de fond nu a motivat temeiul de drept în baza caruia a dispus suspendarea executarii pedepsei, desi avea aceasta obligatie.
Cum inculpata s-a pregatit anume pentru savârsirea acestei infractiuni, si-a luat un ajutor în vederea savârsirii infractiunii, a fost prinsa în flagrant si pe toata durata procesului penal a avut un comportament necorespunzator prin nerecunoasterea savârsirii infractiunii, acesteia nu i s-au putut aplica prevederile art. 81 C. pen.1
|
