INFRACTIUNEA SUB ASPECT STRICT JURIDIC. INTRODUCERE IN ANALIZA NOTIUNII DE ACT INFRACTIONAL

INFRACTIUNEA SUB ASPECT STRICT JURIDIC. INTRODUCERE IN ANALIZA NOTIUNII DE ACT INFRACTIONAL

In acceptiunea cea mai generala a termenului, infractiunea este o fapta a omului, un act de conduita exterioara a acestuia, interzis de lege sub o sanctiune specifica, represiva care este pedeapsa.[1]

La stabilirea faptelor ce urmeaza a fi interzise, legiuitorul porneste de la constatarea ca astfel de fapte au fost candva savarsite in realitate si exista temerea ca ele ar putea fi repetate.

Odata cu interzicerea faptelor ce vatama relatiile socialem se arata membrilor societatii care actiuni le sunt interzise sau ordonate in vederea apararii valorilor sociale la care se face referire. Conduita ce trebuie urmata in societate, nu se realizeaza deci, in mod direct, prin descrierea conduitei corecte, conduitei de urmat, ci in mod indirect, prinm 636d38g descrierea conduitei negative, conduitei interzise.

Savarsirea actului de conduita interzis prin norma incriminatoare reprezinta tocmai infractiunea; care atrage aplicarea sanctiunii prevazute de legiuitor.

Definitii pentru notiunea de infractiune au fost enuntate multe. Astfel, in lucrarea "Drept penal - patrea generala- note de curs- "(Editura Hiperion XXI, Bucuresti, 1992) autorii sustin ca: "in marea majoritate, doctrina occidentala considera ca definirea notiunii de infractiune este o chestiune care priveste in exclusivitate stiinta dreptului penal. Notiunea de infractiune nu este, prin urmare, definita in cuprinsul legii penale care se limiteaza numai la a defini numai tipuri de infractiuni, de exemplu infractiunea de omor, furt, spionaj etc.

Dar si in doctrina spatiul rezervat acestei chestiuni este destul de restrans. Din acest motiv si definitiile sunt foarte concise. Astfel, potrivit profesorului J. Pradel (Droít pénal général, Paris, 1990, pag. 262), prin infractiune se intelege<<orice actiune sau omisiune (inactiune pe care societatea o interzice sub amenintarea unei pedepse)>>

Un spatiu mult mai larg s-a acordat acestei probleme in doctrina tarilor din Europa Centrala si Rasariteana, unde conceptul a primit si o consacrare legislativa."

In codurile penale din tarile occidentale nu se intalnesc, in mod traditional, dispozitii privitoare la notiunea de infractiune on general. Pe plan doctrinal, s-a justificat aceasta voita omisiune a legii cu argumentul ca elaborarea unei asemenea notiuni nu este sarcina legiuitorului, care trebuie sa se limiteze la elaborarea diferitelor infractiuni, ci a stiintei dreptului penal.

In tarile socialiste exista o conceptie potrivit careia legea penala trebuie sa cuprinda o definitie a notiunii de infractiune. Astfel si Codul Penal roman a adoptat o asemene conceptie; art. 17 din Codul Penal roman defineste infractiunea ca fiind: "fapta care prezinta pericol social, este savarsita cu vinovatie si este prevazuta de legea penala." De aici reies trasaturile caracteristice ale infractiunii in dreptul penal roman: - fapta care prezinta pericol social;

- fapta savarsita cu vinovatie;

- fapta prevazuta de legea penala.

Nu acelasi lucru se intampla si in cadrul dreptului penal al altor tari, ca de exemplu in S.U.A., unde elementele constitutive ale infractiunii sun in numar de sapte dupa cum urmeaza: 1. vartamarea; 2. lagalitatea; 3. actus reus; 4. mens rea; 5. cazele; 6. concursul de imprejurari; 7. pedeapsa.

1.1. Aspecte ale dreptului penal roman

Dupa cum am arata, infractiunea in dreptul penal roman, este necesar a indelpini trei conditii simultan pentru a constitui infractiune si pentru a fi sanctionata corespunzator

1.Pericolul social - Fapta care prezinta pericol social in intelesul legii penale este orice actiune sau inactiune prin care se aduce atingere ineia dintre valorile aratate in art.1 C.p. si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse.

Pentru existenta acestei trasaturi "trebuie, prin urmare fapta savarsita sa produca sau sa poata produce un rau. In al doilea rand, acest pericol trebuie sa fie social. Caracterul social al pericolului trebuie sa aiba si caracter penal. Astfel, toate faptele ilicite, abaterile discilinare, administrative, civile, sunt fapte care au mai mult sau mai putin un caracter socialmente periculos.

Pericolul social este variabil de la o infractiune la alta in functie de insemnatatea valorilor vatamate. In functie de gradul de pericol social al infractiunii se stabilesc pedepde coespunzatoare, mai blande ori mai aspre. De exempu "infractiunile contra sigurante statului sunt cotate infractiuni de grad zero in ierarhia nocivitatii sociale iar dificultatea apararii sau inlaturarii gravelor urmari pe care le provoaca starii de sanatate a societatii este, nu arareori insurmontabila."

Asadar exista mai multe forme de pericol social:

a) pericolul social generic- care este evaluat de organele judiciare in functie de importanta valorii vatamate, gravitatea vatamarii, calitatea faptuitorului si frecventa faptei.

b) pericolul social concret - care este evaluat de organele judiciare in functie de actiunea sau inactiunea savarsita, urmarile firesti, obiectul, subiectul, timpul si locul savarsirii invfractiunii, modul si mijloacele de savarsire.

2. Vinovatia - exista atunci cand fapta care prezinta pericol social este savarsita cu intentie sau din culpa.

Fapta este savarsita cu intentie atunci cand infractorul:

a) prevede rezultatul faptei sale urmarind producerea lui prin savarsirea acelei fapte;

b) prevede rezultatul faptei sale si desi nu-l urmareste, accepte posibilitatea producerii

lui.

Fapta este savarsita din culpa atunci cand infractorul:

a) prevede rezultatul faptei sale dar nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce;

b) nu prevede rezultatul faptei sale desi trebuia si putea sa-l prevada.

In doctrina sunt cunoscute doua conceptii importante: teoria psihologica si teoria normativa. Teoria psihologica, vede vinovatia ca pe o forma a relatiei psihice dintre infractor si fapta sa prevazuta de legea penala; teoria normativa considera ca vinovatia este "un concept normativ exprimand un raport de contrarietate intre vointa subiectului si norma de drept" si nu o relatie subiectiva, psihologica (contrar teoriei psihologice).

Formele vinovatiei sunt intentia si culpa. La randul lor, acestea au mai multe forme.Intentia poate fi directa sau indirecta ori eventuala. Culpa, poate imbraca mai multe forme: culpa cu prevedere sau cu usurinta, temeritate si culpa simpla sau greseala.

3. Prevederea legala - aceasta cerinta esentiala arata ca pentru existenta infractiunii nu este suficient sa existe o fapta care prezinta pericol social si e savarsita cu vinovatie, ci mai trebuie ca acesta fapta sa fie prevazuta ca infractiune si sanctionata ca atare. Cerinta este indeplinita atunci cand legiuitoruldescrie fapta respectiva si o interzice, sub sanctiune penala, intr-o anumita dispozitie incriminatorie. Numai din momentul prevederii in lege a faptei care prezinta pericol social si deci de la intrarea in vigoare a legii respective acea fapta devine o categorie juridica, aceea de fapt prevazuta in legea penala, susceptibila sa devina infractiune, daca se consuma in fapt existenta si a vinovatiei.

1.2. Aspecte ale dreptului penal american

In dreptul penal american exista diferente semnificative vis-a-vis de dreptul penal roman. Justitia penala americana[14] are o viziune complet diferita asupra trasaturilor definitorii ale infractiunii. De aceea, pentru ca infractiunea sa existe, trebuie sa intruneasca sapte trasaturi si anume: vatamarea, legalitatea, actus reus, mens rea, cauzele, concursul de imprejurari si pedeapsa.

1. Vatamarea - ratiunea americana considera ca simplul gand la comiterea infractiunii sau furia, starea de nervozitate accentuata ori intentia nematerializata nu ar putea o infractiune. Pentru existenta unei infractiuni, trebuiesc indeplinite niste conditii externe, sau daune.

2. Legalitatea - acest element al infractiunii cuprinde doua aspecte:

Un prim aspect al legalitatii il reprezinta acela ca vatamarea trebuie sa fie interzisa prin lege, deci sa fie legala pentru ca un comportament sa fie considerat infractiune. Comportamentele umane ce sunt considerate a fi gresite, in afara moralei, eticii sau obiceiurilor pamantului (cutumelor) nu pot constitui infractiuni atata timp cat ele nu sunt prevazute de legea penala ca fiind interzise.

Al doilea aspect al legalitatii este aratat chiar prin Constitutia S.U.A. in atricolul I, sectiunea 10.1 care interzice existenta legilor "post facto". O lege penala nu trebuie sa fie "ex post facto" adica retroactiva. O astfel de lege creeaza anumite zdruncinari in sistemul aplicarii legilor: - prevede ca apartinand de domeniul dreptului penal un act

care la data comiterii nu era reglementat ca fiind ilicit;

- creste pedeapsa unei infractiuni dupa comiterea ei;

- altereaza regulile marturiei intr-un caz perticular dupa ce infractiunea a fost comisa.

3. Actus reus - este un termen de origine latina si exprima in mod specific actiunea sau inactiunea intentionata sau neglijenta (nagandita) care din punct de vedere penal, cauzeaza o vatamare. Este evident faptul ca infractiune constituie atat actele comise (actiuni) si fiind interzise de legea penala, cat si cele necomise (inactiuni) cand conform legii ar fi trebuit actionat in consecinta pentru evitarea savarsirii infractiunii.

4. Mens rea - termenul de origine latina "mens rea" reprezinta in justitia penala amaricana intentia criminala. Este specific inactiunilor intentionate pentru a comite un act infractional si nu o neglijenta. Responsabilitatea in cazul actului comis joaca un rol extrem de important in stabilirea gradului de vinovatie intrucat in functie de "mens rea" se stabilesc de asemenea si pedepsele corespunzatoare. Infractorii carora le lipseste capacitatea sau competenta de a forma "mens rea" , nu vor fi facuti responsabili de fapta comisa, ori este considerat responsabil intr-o masura mai mica in cazul in care aceasta capacitate "mens rea" este alterata. O responsabilitate mai mica o au si infractorii care desi au avut "mens rea" in momentul comiterii infractiunii, au existat circumstante atenuante . Circumstante atenuante pot fi acelea in care infractorul:

a) a actionat din constrangere;

b) este minor;

c) nu era in deplinatatea facultatilor mintale;

d) a fost atras in cursa;

e) a actionat sub imperiul necesitatii (caz de forta majora)

5. Cauzele - reprezinta relatia cauzala intre vatamarea interzisa de lege si "actus reus".

Fapta savarsita trebuie sa aduca vatamare fara intarziere, imediata, pentru a contitui infractiune.

6. Concursul de imprejurari - pentru a fi un comportament considerat infractional trebuie sa existe convergenta intre "actus reus" si "mens rea". Asadar comportamentul criminal ("actus reus") si intentia criminala ("mens rea") sa coexiste in cadrul aceleiasi fapte.

7. Pedeapsa - pentru ca o actiune sau o inactiune sa poata fi considerata infractiune in legea penala americana, acesteia trebuie sa ii revina si o pedeapsa legala. Nu poate constitui infractiune, o fapta pentru care legea nu prevede o pedeapsa sau cel putin un avertisment pentru o viitoare abatere.