INFRACTIUNI CONTRA AUTORITATII
1. Tabloul infractiunilor
Art. 236 Ofensa adusa unor însemne
Art. 2361 Defaimarea tarii sau a natiunii
Art. 237 Abrogat
Art. 238 Abrogat
Art. 239 Ultrajul
Art. 240 Uzurparea de calitati oficiale
Art. 241 Portul nelegal de decoratii sau însemne distinctive
Art. 242 Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri
Art. 243 Ruperea de sigilii
Concepte-cheie
*Autoritate. Într-un prim sens, prin autoritate se întelege prestigiul
(consideratia, reputatia, influenta de care se bucura, prestanta) unei institutii
publice în raporturile cu indivizii din raza sa de competenta. Într-un alt sens,
conceptul are întelesul de putere (drept, capacitate) a unei institutii publice de a
da dispozitii, de a impu 12112q1615m ne ascultare tuturor indivizilor carora se adreseaza
activitatea respectivei institutii. Conceptul mai are si întelesul de institutie
publica, adica de structura institutionala prin care se exercita puterea de stat.
*Însemne. Conceptul desemneaza acele însemne distinctive ale Statului
român - simbolurile nationale. Potrivit art. 12 din Constitutie, simbolurile
nationale ale statului sunt drapelul, stema si sigiliul, precum si imnul national.
*Calitate oficiala. Este acea calitate conferita unei persoane de catre o
autoritate sau institutie publica de stat, în virtutea careia titularul ei poate
reprezenta autoritatea sau institutia respectiva, sau poate actiona în numele
acesteia.
Înscrisuri care prezinta valoare artistica, stiintifica, istorica, arhivistica.
Înscrisurile din primele trei categorii de valori sunt cele reglementate prin Legea
nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural national mobil, iar
înscrisurile din ultima categorie sunt cele reglementate prin Legea nr. 16/1996 -
Legea arhivelor nationale.
22
2. Aspecte generale si comune
*Obiectul ocrotirii penale
Obiectul juridic generic al infractiunilor reglementate în Titlul V îl
constituie relatiile sociale referitoare la autoritatea institutiilor publice, al caror
prestigiu se impune a fi asigurat si ocrotit.
Majoritatea infractiunilor au ca obiect material corpul victimei, respectiv
bunurile asupra carora se îndreapta actiunea ilicita; este însa lipsita de obiect
material infractiunea de uzurpare de calitati oficiale.
*Subiectii
Subiectul activ nemijlocit (autor) al infractiunii este necircumstantiat de
text. La unele infractiuni, legea prevede o anumita calitate a faptuitorului -
functionar, alt salariat - ca modalitate de agravare a raspunderii.
Participatia este posibila, de regula, în toate formele acesteia - coautorat,
instigare, complicitate. În exceptie, infractiunea de port nelegal de decoratii sau
semne distinctive, care poate fi savârsita doar în persoana proprie si, deci, este
susceptibila de participatie numai în forma instigarii si complicitatii.
Subiectul pasiv principal este reprezentat de autoritatea publica al carei
prestigiu a fost periclitat. În particular, poate aparea si un subiect pasiv adiacent -
functionarul asupra caruia se rasfrânge actiunea ilicita.
*Latura obiectiva
Elementul material consta în crearea unei stari primejdioase pentru
valoarea sociala ocrotita de lege - autoritatea institutiilor publice.
Raportul de cauzalitate, ca la toate infractiunile de pericol, rezulta ex re.
*Latura subiectiva
Toate infractiunile contra autoritatii se savârsesc cu intentie, directa sau
indirecta. La una dintre modalitatile de savârsire a infractiunii de sustragere sau
distrugere de înscrisuri (art. 242, alin. 2), forma de vinovatie este culpa.
Scopul si mobilul nu prezinta interes pentru realizarea infractiunii.
*Formele infractiunilor
Tentativa este pedepsita doar în cazul infractiunii de sustragere sau
distrugere de înscrisuri.
Toate infractiunile contra autoritatii se consuma în momentul comiterii
actiunii incriminate, care coincide cu acela al aparitiei starii primejdioase pentru
autoritatea institutiilor publice.
3. Analiza infractiunii de ultraj
*Obiectul ocrotirii penale
23
Obiectul juridic special este complex, fiind alcatuit, în principal, din
relatiile sociale care privesc autoritatea statului si, în secundar, din relatiile
sociale referitoare la onoarea, libertatea ori integritatea corporala sau sanatatea
functionarului care reprezinta acea institutie publica.
Obiectul material. În modalitatea tip prevazuta în alin. 1 al art. 239,
infractiunea este lipsita de obiect material, dar în modalitatea reglementata în
alin. 2 - comiterea faptei prin loviri sau alte acte de violenta -, infractiunea are ca
obiect corpul functionarului ultragiat.
*Subiectii
Subiectul activ nemijlocit (autor) al infractiunii nu este circumstantiat de
text.
Participatia penala este posibila în toate modalitatile sale.
Subiectul pasiv este însa calificat si complex, fiind reprezentat, pe de o
parte si în principal, de institutia care exercita autoritatea publica, pe de alta parte
si adiacent, de functionarul care îndeplineste o functie ce implica exercitiul
autoritatii de stat.
*Latura obiectiva
Elementul material al infractiunii în forma tip de la alin. 1 si 2 se exprima
prin actiuni de insulta, calomnie sau amenintare, în vreme ce la forma agravata,
de la alin. 3, actiunile sunt de lovire sau alte acte violente. O cerinta esentiala
pentru realizarea infractiunii este ca actiunea ilicita sa fie întreprinsa împotriva
functionarului "aflat în exercitiul functiunii", ori "pentru fapte îndeplinite în
exercitiul functiunii".
Urmarea imediata consta în crearea unei stari de pericol pentru autoritatea
publica reprezentata de functionarul ultragiat, dar si într-o vatamare cauzata
victimei în ipoteza în care infractiunea este savârsita în modalitatea sa agravata.
Raportul de cauzalitate rezulta ex re.
*Latura subiectiva
Infractiunea de ultraj se savârseste cu intentie, directa sau indirecta. Pentru
existenta intentiei este însa necesar a se stabili ca autorul faptei a avut
reprezentarea ca persoana agresata - psihic sau fizic - are calitatea de
reprezentant, în functie, al unei autoritati de stat.
Scopul si mobilul nu sunt implicate în realizarea infractiunii.
*Formele infractiunii
Tentativa este pedepsita de lege, iar consumarea acesteia survine în
momentul efectuarii actiunii care naste urmarea periculoasa a faptei.
|
