INFRACTIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
1. Tabloul infractiunilor
FURTUL
FURTUL CALIFICAT
FURTUL PEDEPSIT LA PLÂNGEREA PREALABILA
ABUZUL DE ÎNCREDERE
TÂLHARIA
PIRATERIA
GESTIUNEA FRAUDULOASA
ÎNSELACIUNEA
DELAPIDAREA
ÎNSUSIREA BUNULUI GASIT
DISTRUGEREA
DISTRUGEREA CALIFICATA
DISTRUGEREA DIN CULPA
TULBURAREA DE POSESIE
TAINUIREA
Concepte-cheie
*Arme de foc. Sunt acele arme a caror functionare determina aruncarea
unuia sau mai multor proiectile, substante aprinse sau luminoase, ori împrastierea
de gaze nocive, iritante sau de neutralizare. Principiul de functionare are la baza
forta de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei case ori din explozia
unei încarcaturi.
*Substante narcotice. Sunt acele substante care actioneaza asupra centrilor
nervosi, producând pierderea cunostintei, relaxare musculara, diminuarea
sensibilitatii si a reflexelor.
*Efractie. Actiunea violenta prin care este înlaturat dispozitivul de
închidere (asigurare), ori un alt obiect care obstaculeaza autorului ajungerea la
bunul ori la locul unde se afla acesta.
*Escaladare. Actiunea de depasire (de trecere) peste sau pe sub un
obstacol care împiedica ajungerea faptuitorului la bunul pe care intentioneaza sa-l
sustraga.
*Chei mincinoase. Sunt dispozitive de deschidere a sistemelor de încuiere
(închidere) a usilor sau portilor de la imobile, a portierelor de autovehicule, a
mecanismelor cu care sunt prevazute casele de bani sau mapele tip diplomat,
dulapurile metalice ori de lemn, casetele etc.). Astfel de dispozitive sunt
confectionate special pentru folosirea la deschiderea unor multiple si diverse
sisteme, sau contrafacute dupa
modelul original, ale carui tip, dimensiune, format
15
si profil se obtin fraudulos, cel mai adesea prin presarea cheii originale pe o
suprafata maleabila si care conserva fidel amprenta (ceara, plastilina, sapun etc.).
*Gestionar. Este persoana încadrata în munca la o unitate, care are ca
atributii principale primirea, pastrarea si eliberarea bunurilor acelei unitati.
*Administrator. Persoana care, potrivit functiei sale, îndeplineste un
complex de activitati la nivel de conducere a unitatii, ce implica acte de
dispozitie asupra bunurilor apartinând acesteia (director, contabil sef, inginer sef
etc.).
2. Aspecte generale si comune
*Obiectul ocrotirii penale
Obiectul juridic generic al tuturor infractiunilor patrimoniale este format
din fasciculul de relatii sociale privitoare la patrimoniu - public si privat - ce se
vor ocrotite împotriva feluritelor actiuni cu efecte prejudiciate îndreptate
împotriva acestuia. Prin textele incriminatoare contra patrimoniului sunt însa
protejate nu numai relatiile sociale ce se formeaza în jurul dreptului de
proprietate - privata ori publica - ci, si, în egala masura, posesia si detentia -
chiar si aceea precara - a bunului. Caci, prin patrimoniu se întelege complexul de
drepturi si obligatii privind entitati care, în genere sau în particular, sunt
susceptibile a fi evaluate economic. Deci, conceptul de patrimoniu are un
continut si o sfera mult mai largi decât acela de proprietate, conceptul de
patrimoniu însumând toate drepturile reale, toate drepturile cu caracter
patrimonial, toate obligatiile, precum si orice situatie care prezinta chiar numai o
aparenta de drept.
Obiectul material al infractiunilor patrimoniale este însusi bunul asupra
caruia se îndreapta actiunea ilicita, bun care, la unele infractiuni, este întotdeauna
un bun mobil - furt, însusirea bunului mobil gasit, delapidare, tâlharie, abuz de
încredere si tainuire -, la altele poate fi mobil ori imobil - înselaciune, distrugere,
gestiune frauduloasa -, iar la infractiunea de tulburare de posesie, bunul poate fi
numai imobil. Sunt însa infractiuni în care apare ca obiect material adiacent si
corpul persoanei violentate fizic - tâlharia si pirateria.
*Subiectii
Subiectul activ nemijlocit (autorul) al acestor infractiuni este, în regula
generala, necircumstantiat de text, deci el nu trebuie sa aiba o anume calitate.
Infractiunea de delapidare are însa subiectul activ calificat - functionar -, iar la
alte infractiuni, subiect activ nemijlocit poate fi chiar proprietarul bunului - furt,
distrugere, distrugere din culpa. Infractiunile patrimoniale sunt susceptibile de
savârsire în toate formele participatiei penale - coautorat, instigare, complicitate
- cu unele exceptii.
Subiect pasiv este persoana - fizica sau juridica - care sufera o paguba în
urma infractiunii, dar, la infractiunile savârsite prin violenta, subiect pasiv va fi si
persoana agresata fizic.
16
*Latura obiectiva
Elementul material al infractiunii analizate se exprima prin actiuni - de
regula - dispuse pe o plaja larga, ce au drept consecinta afectarea patrimoniului.
Unele din aceste infractiuni au caracter complex, deoarece în continutul lor intra
- ca element constitutiv, sau circumstanta agravanta - fapte care, altminteri, sunt
incriminate distinct - tâlharia si pirateria.
Urmarea imediata consta, în regula generala, în provocarea unor daune
patrimoniului - public sau privat - si, în particular, în producerea de vatamari ale
integritatii corporale sau sanatatii, ori decesul victimei - tâlharia si pirateria.
La unele infractiuni, raportul de cauzalitate rezulta din însasi
materialitatea faptelor - ex re -, dar la altele, nex-ul cauzal dintre actiune si
consecinta trebuie dovedit.
*Latura subiectiva
Infractiunile patrimoniale se savârsesc cu intentie, unele chiar cu intentie
calificata - furtul, tâlharia, înselaciunea. În exceptie, distrugerea din culpa,
infractiune care, asa cum se desprinde din chiar denumirea ei, implica vinovatia
sub forma culpei.
*Formele infractiunii
Actele pregatitoare, desi posibil de înfaptuit, nu intra sub incidenta penala
în lipsa unor dispozitiuni legale în acest sens. Tentativa, potrivit dispozitiilor art.
222, este sanctionata la infractiunile prevazute în art. 208 - 212, 215, 2151, 217 si
218.
Consumarea infractiunilor patrimoniale survine în momentul aparitiei
urmarii periculoase, adica al provocarii pagubei materiale.
3. Analiza infractiunii de furt
*Textul incriminator
Art. 208. "Luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia, fara
consimtamântul acestuia, în scopul de a si-l însusi pe nedrept, se pedepseste cu
închisoare de la unu la 12 ani.
Se considera bunuri mobile si orice energie care are o valoare economica,
precum si înscrisurile.
Fapta constituie furt chiar daca bunul apartine în întregime sau în parte
faptuitorului, dar la momentul savârsirii acel bun se gasea în posesia sau
detinerea legitima a altei persoane.
De asemenea, constituie furt luarea, în conditiile alin. 1, a unui vehicul, cu
scopul de a-l folosi pe nedrept".
17
*Explicarea unor concepte
a. Conceptul de a lua are, în sensul art. 208 din Codul penal, întelesul de a
scoate un bun din stapânirea persoanei - fizice sau juridice - care îl are în posesie
sau detentie, adica de a-l sustrage acesteia. Prin actiunea de sustragere se
schimba, prin urmare, situatia de fapt a bunului, care trece din sfera de dispozitie
a posesorului în sfera de dispozitie a autorului faptei. Deposedarea persoanei de
acel bun si imposedarea autorului faptei se realizeaza, de regula, prin varii actiuni
- subtilizare, apucare, dosire etc. si, mai rar, prin inactiuni - retinerea unora din
bunurile pe care faptuitorul le remite celui în drept de a le detine.
b. Bun mobil. Prin acest concept se întelege lucrul care poate fi miscat
dintr-un loc în altul fara a-si pierde valoarea economica. În aceasta categorie
conceptuala intra bunurile mobile prin natura lor, cât si cele devenite astfel prin
detasarea acestora din bunuri imobile (demontarea pieselor de la un strung,
dislocarea caramizilor sau grinzilor unei constructii - operatiuni urmate de
însusirea acestor componente ale bunului mobil). Tot astfel, sunt bunuri mobile
rodul (fructul, produsele) imobilului, cât si bunurile imobile prin destinatie
(animale de munca), susceptibile de a fi sustrase.
Prin "bun", ca lucru ocrotit de dispozitia penala, se întelege orice obiect
însumat într-un patrimoniu, privat ori public, si care prezinta valoare pentru
detinatorul patrimoniului. Valoarea poate fi economica (exprimabila sau
evaluabila în bani), afectiva (fotografii, distinctii pentru anumite merite stiintifice
sau culturale, ori performante sportive), sau pur si simplu utilitara (de folosinta
pentru anumite activitati).
Corpul omului, sau anumite parti ale omului - cât omul este în viata - nu
poate fi obiect material al furtului, dar aparatele si protezele folosite de acesta
(stimulator cardiac, ochi de sticla, peruca, coroana dentara etc.) pot constitui
obiect material al infractiunii.
Nu vor constitui obiect material al furtului res nullis (lucrurile ce nu
apartin cuiva) si res derelictae (lucrurile abandonate), deoarece acestea nu apartin
unui patrimoniu.
Potrivit art. 208, alin. 2 din Codul penal, sunt considerate bunuri mobile si
energiile (electrica, nucleara, hidraulica), daca au valoare economica. De
asemenea, potrivit acelorasi dispozitii, sunt asimilate bunurilor care pot face
obiectul unei fapte de furt si înscrisurile de orice fel (corespondente - private sau
publice -, registre, albume, manuscrise s.a.), fara ca textul sa mai pretinda ca
acestea sa aiba valoare economica. În sfârsit, alin. 4 al art. 208 din Codul penal
incrimineaza fapta de sustragere a unui vehicul, dar nu în scopul însusirii lui -
pentru ca în acest caz sunt incidente dispozitiile alin. 1 -, ci, în scopul de a-l
folosi pe nedrept. Obiectul furtului în situatia data nu va mai fi "bunul", în
integralitatea acestuia, ci valoarea de întrebuintare a bunului. Furtul are, prin
urmare, un caracter temporar.
c. Posesia sau detentia altuia
c.1. Posesia. Este o stare de fapt care consta în stapânirea materiala a unui
lucru de catre o persoana, cu
intentia de a se comporta fata de acesta ca proprietar
18
sau titular al altui drept material. De cele mai multe ori, posesia este exercitata de
însusi proprietarul bunului, dar ea poate fi exercitata si de catre o persoana care
nu este titulara a acestui drept.
c.2. Detentia. Prin aceasta se întelege tot o stapânire de fapt a unui lucru,
însotita însa de obligatia de a-l restitui proprietarului. Din lectura textului se
poate desprinde cu usurinta constatarea ca legea penala nu apara împotriva unor
fapte numai proprietarul de bun, ci, în egala masura, si pe cel care îl detine în
posesie sau detentie. De fapt, textul nici nu se refera la raportul juridic de
proprietate dintre persoana si bunul respectiv, ci doar la raporturile de posesie si
detentie dintre persoana si bun. Mai mult, dispozitia legala nici macar nu pretinde
ca posesia sau detentia bunului sa fie legitima, aceasta conditie a legitimitatii
fiind necesara doar în situatia ca bunul este sustras de însusi proprietarul sau
coproprietarul acelui bun - art. 208, alin. 3 C. pen.
*Obiectul ocrotirii penale
Infractiunea de furt are ca obiect juridic special acele relatii sociale cu
caracter patrimonial, referitoare la posesia si detentia asupra bunurilor mobile.
Obiectul material al infractiunii îl constituie bunul mobil însusit de autorul faptei
din patrimoniul privat ori public.
*Subiectii
Subiectul activ este necircumstantiat de text, el poate fi, deci, orice
persoana. În varianta normativa de la alin. 3, faptuitorul are însa calitatea de
proprietar sau coproprietar al bunului sustras de la persoana care îl detine legitim
în posesie, sau detentie.
Infractiunea de furt este susceptibila de savârsire în toate formele de
participatie - coautorat, complicitate, instigare -, cu precizarea însa ca, în cazul
coautoratului si al complicitatii concomitente - deci atunci când actele sunt
executate de doua sau mai multe persoane, din care cel putin una în calitate de
autor -, fapta constituie infractiunea de furt calificat, prevazuta în art. 209, alin.
1, litera a). Asadar, formele de participatie proprii infractiunii analizate - art. 208
- sunt doar instigarea si complicitatea anterioara.
Subiectul pasiv al infractiunii este persoana - fizica sau juridica - din a
carei posesie sau detentie a fost sustras bunul mobil. Pluralitatea de subiecti
pasivi este posibila în ipoteza în care, prin aceeasi fapta - deci aceeasi actiune -
sunt sustrase bunuri apartinând unor persoane diferite, cât si în cazul când bunul
sustras este în coproprietatea mai multor persoane, ipostaza cunoscuta în doctrina
de specializat si în practica judiciara sub denumirea de unitate naturala a
infractiunii.
*Latura obiectiva
Elementul material al infractiunii se exprima, asa cum s-a aratat, printr-o
actiune (cel mai adesea), ori printr-o inactiune, prin care este sustras un bun
mobil din detentia sau posesia persoanei fizice sau juridice. În cazul când bunul
este sustras din locuinta partii
vatamate, în care autorul a patruns fara drept, sunt
19
savârsite doua infractiuni - de furt si violare de domiciliu - aflate în concurs real.
În cazul actiunii de sustragere de energie electrica, doctrina si practica judiciara
au considerat ca fapta se încadreaza în infractiunea de furt în paguba proprietatii
publice. În ce priveste furtul prevazut în alineatul final al art. 208, este de retinut
ca, prin actiunea de sustragere a vehiculului, autorul nu vizeaza însusirea lui, nu
urmareste sa-l stapâneasca, ci doar sa-l foloseasca pe nedrept.
Urmarea imediata a infractiunii consta în schimbarea starii de fapt a
bunului care este scos din posesia subiectului pasiv - deci de sub controlul si
posibilitatea acestuia de a dispune de bun - si mutat în posesia subiectului activ.
Cele doua momente - cel al deposedarii partii vatamate si cel al imposedarii
autorului faptei - nu trebuie sa se suprapuna, sa fie simultane, esential fiind doar
primul moment pentru realizarea urmarii imediate. Astfel, este produsa urmarea
imediata în situatia în care autorul faptei ridica bunul din locul initial si-l ascunde
undeva - fie chiar si în locuinta (incinta) partii vatamate - de unde, direct ori prin
intermediul altei persoane, sa-l ia ulterior pentru a intra efectiv în posesia
acestuia. Prin deposedarea de bun, victima furtului sufera o paguba materiala,
care consta în lipsirea sa de folosinta acestuia.
Legatura de cauzalitate. Între actiunea de sustragere a bunului si aparitia
urmarii imediate este o fireasca legatura de cauzalitate care rezulta din însasi
materialitatea faptei - ex re.
*Latura subiectiva
Infractiunea de furt se savârseste exclusiv cu intentie, si anume cu o
intentie calificata, întrucât intentiei îi este asociat si scopul.
Textul art. 208 din Codul penal pretinde, pentru realizarea laturii
subiective a infractiunii, ca luarea bunului de catre autor, din posesia sau detentia
unei persoane, sa fie fara consimtamântul acesteia si în scopul de a si-l însusi pe
nedrept.
Al doilea element al laturii subiective, scopul, este determinant pentru
retinerea sau nu a faptei sub incidenta textului incriminator, scopul însusirii pe
nedrept a bunului fiind de esenta acestei infractiuni. Asadar, este necesar a se
dovedi ca scopul autorului faptei a fost de a-si însusi acel bun, adica de a-l trece
definitiv în posesia lui. În cazul modalitatii normative prevazute în alin. 4, scopul
urmarit de faptuitor nu este acela de a-si însusi definitiv vehiculul, ci doar de a-si
însusi folosinta lui. Pentru realizarea infractiunii de furt este lipsit de relevanta
mobilul care l-a animat pe autor.
*Formele infractiunii
Tentativa la infractiunea de furt este incriminata prin art. 222 C. pen.
Se considera în faza de tentativa fapta unei persoane de a începe
executarea actelor de sustragere a unui bun, actiune întrerupta, desigur din motive
independente de vointa acestuia, mai înainte de a se imposeda cu acel bun.
Asadar, deposedarea victimei de bun, nesuccedata de imposedarea cu acel bun de
catre faptuitor, situeaza fapta în perimetrul tentativei si nu în acela al infractiunii
consumate. Potrivit teoriei
apropriatiunii, care guverneaza Codul nostru penal în
20
materie, furtul este consumat doar în momentul când bunul a trecut în posesia
efectiva, în stapânirea de fapt a autorului infractiunii, indiferent daca autorul a
reusit sau nu sa pastreze acea posesie, ori daca el a izbutit sau nu sa paraseasca
incinta locului de unde a sustras.
Va constitui deci tentativa la infractiunea de furt, fapta unei persoane de a
introduce mâna în buzunarul sau poseta victimei, de a prinde portmoneul si chiar
de a-l extrage din acel loc, actiune ce este întrerupta mai înainte ca bunul sa iasa
efectiv de sub controlul posesorului si sa intre sub stapânirea faptuitorului. În
raport cu aceasta delimitare de principiu, infractiunea de furt este consumata în
momentul imposedarii autorului cu bunul sustras. Furtul folosintei unui vehicul
se consuma în momentul punerii în miscare a acestuia.
Infractiunea de furt poate avea caracter continuu ori continuat.
|
