INSTANTA JUDECATOREASCA - ARBITRAL

Arbitrajul este o institutie bazata pe autonomia de vointa a partilor. Participarea instantei judecatoresti in procesul arbitrai, indiferent ca rezolva aspecte procedurale cu caracter incidental sau ca asigura controlul de legalitate a hotararii arbitrate nu este de natura a aduce vreo atingere principiului consacrat de legiuitor ci, dimpotriva, are un pronuntat caracter subsidiar, stabilind intre instanta judecatoreasca si arbitrajul in parcursul caruia aceasta intervine o relatie de complementaritate.

Interventia instantei judecatoresti in procesul arbitrai difera dupa forma de organizare a arbitrajului - ad hoc sau institutional. Calificarea corecta a formei de arbitraj prezinta un deosebit interes din punct de vedere al ariei de interventie a instantei judecatoresti, in arbitrajul institutional o mare parte din atributiile date prin lege instantei judecatoresti in cazul arbitrajului ad hoc fiind preluate de centrul permanent de arbitraj.

In aceasta sectiune ne vom limita numai la enumerarea atributiilor instantei judecatoresti in arbitraj intrucat o parte dintre acestea au fost tratate (sectiunea a I-a) iar celelalte urmeaza a fi examinate (capitolele VI, XI, XII, XIII, XVI, XVII).

Posibilitatea interventiei instantei judecatoresti in cursul desfasurarii procesului arbitrai este consacrata de dispozitiile art. 342¹ C.pr.c si vizeaza cu titlu general solutionarea situatiilor cu caracter incidental. Cu titlu particular, Cartea a IV-a prevede urmatoarele atributii pe care instanta judecatoreasca le poate exercita in cursul arbitrajului:

potrivit art. 358⁶, inaintea sau in cursul arbitrajului oricare dintre parti poate cere instantei judecatoresti competente sa incuviinteze masuri asiguratoare si masuri vremelnice cu privire ia obiectul litigiului sau sa constate anumite imprejurari de fapt. Ratiunea acestei dispozitii legale rezida in faptul ca tribunalului arbitrai, indiferent de forma in care este organizat arbitrajul, neavand imperium, nu poate ordona masuri cu caracter sanctionator sau de constrangere;

potrivit art. 358¹¹ (3) tribunalul arbitrai nu poate sa recurga la mijloace de constrangere si nici sa aplice sanctiuni martorilor sau expertilor. Pentru luarea acestor masuri partile se pot adresa instantei prevazuta de art. 342 C.pr.c

Aceste dispozitii sunt deopotriva aplicabile arbitrajului ad hoc si arbitrajului
institutional;

potrivit art. 359¹ C.pr.c, la cererea oricareia dintre parti, instanta judecatoreasca prevazuta de art. 342 C.pr.c va examina temeinicia masurilor dispuse de tribunalul arbitrai si va stabili cuantumul onorariilor arbitrilor si al celelalte cheltuieli arbitrale, precum si modalitatile de consemnare, avansare sau de plata;

potrivit art. 363¹ (1) C.pr.c in termen de 20 de zile de la data comunicarii hotararii tribunalul arbitrai va depune dosarul litigiului la instanta judecatoreasca prevazuta de art. 342, atasand si dovezile de comunicare a hotararii arbitrale.

Dispozitia legala la care am facut referire are in vedere faptul ca imediat dupa
pronuntarea hotararii tribunalul arbitrai isi inceteaza existenta, spre deosebire de
hotararea arbitrala care are de urmat un parcurs judiciar de drept comun care presupune exercitarea de catre instanta judecatoreasca a controlului de legalitate; in arbitrajul institutional hotararea arbitrala impreuna cu dosarul cauzei raman in arhiva institutiei permanente de arbitraj - art. 363¹ (2) C.pr.c:

solutionarea actiunii in daune impotriva arbitrului, pentru motivele prevazute de art. 353 C.pr.c

legiuitorul a prevazut in art. 351 (1) C.pr.c posibilitatea ca partea interesata in continuarea arbitrajului sa se adreseze instantei'judecatoresti prevazute de art. 342 C.pr.c pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi in constituirea tribunalului arbitrai - colegial sau unipersonal -,instanta judecatoreasca indeplinind astfel rolul de appointing authority;in arbitrajul institutional rolul de autoritate de nominare revine presedintelui centrului permanent de arbitraj care, in prezenta refuzului uneia dintre parti de a-si numi arbitrul, procedeaza la desemnarea unui arbitru, din oficiu. De asemenea, in cazul in care cei doi arbitri nu cad de acord cu privire la numirea supraarbitrului presedintele institutiei permanente de arbitraj este cel abilitat sa numeasca supraarbitrul;

potrivit art. 351² (2) C.pr.c cererea de recuzare formulata in cadrul unui arbitraj ad hoc se solutioneaza de instanta judecatoreasca care, in lipsa conventiei arbitrale, ar fi fost competenta sa solutioneze in fond litigiul. Cererea de recuzare se solutioneaza cu citarea partilor si a arbitrului recuzat, in termen de 10 zile de la sesizare, incheierea nefiind supusa cailor de atac;

dispozitiile art. 352 C.pr.c permit instantei judecatoresti ca, in cazul in care tribunalul arbitrai se descompleteaza prin recuzarea, abtinerea, revocarea, renuntarea sau decesul unui arbitru, sa dispuna inlocuirea acestuia; potrivit art. 364 C.pr.c hotararea arbitrala poate fi desfiintata numai prin actiune in anulare pentru motivele prevazute la punctele a - i. in esenta, instanta judecatoreasca este tinuta a verifica legalitatea hotararii arbitrale sub urmatoarele aspecte:arbitrabilitatea litigiului (art. 354 lit. a), validitatea conventiei arbitrale (art. 364 lit. b), constituirea tribunalului arbitrai in conformitate cu conventia arbitrala {art. 364 lit. c); respectarea termenului de solutionare a litigiului, astfel cum acesta a fost prevazut de parti in conventia arbitrala sau de lege (art. 364 lit. e); respectarea ordinii publice din ambele perspective: materiala si procesuala (art. 364 lit d, f, g, h,i);

- potrivit art. 367¹ C.pr.c, la cererea partii castigatoare, hotararea arbitrala se investeste cu formula executorie. Procedura de investire are, de principiu, caracter necontencios. Astfel, incheierea de investire se da de catre instanta judecatoreasca prevazuta de art. 342 C.pr.c, fara citarea partilor. Daca judecatorul investirii are indoieli cu privire la regularitatea hotararii, poate dispune citarea partilor pentru a obtine lamuririle necesare (art. 367¹ alin. 2 C.pr.c), nu insa si pentru discutarea in contradictoriu a aspectelor legate de regularitatea hotararii, procedura de investire neavand caracter contradictoriu:

1.Institutia de arbitraj propriu-zis

Dupa cum am aratat deja, potrivit art. 341¹ C.pr.c, partile pot conveni ca arbitrajul sa fie organizat si de o institutie permanenta de arbitraj. Cartea a IV-a nu defineste conceptul de arbitraj institutional dar cuprinde mai multe referiri cu privire la aceasta forma de organizare a arbitrajului in articolele 353¹, 359⁶. 363¹

In doctrina[1] s-a considerat ca, o institutie, pentru a accede la statutul de o institutie permanenta de arbitraj, trebuie sa indeplineasca, in mod cumulativ, urmatoarele conditii:

a)sa aiba in obiectul sau de activitate organizarea arbitrajului privat voluntar, prestand sau fiind apta sa presteze un ansamblu de 'servicii arbitrale' care sa faciliteze si sa monitorizeze arbitrajul spre a se finaliza printr-o hotarare definitiva si obligatorie pentru parti, susceptibila de executare silita;

b)sa aiba o structura organizatorica prestabilita, cu activitate continua sau virtual continua, cu o conducere proprie si personal care sa asigure secretariatul arbitrajului, cu o baza materiala corespunzatoare;

c)sa dispuna de un corp de arbitri, selectati pe anumite criterii, dintre care partile sa aiba facultatea de a alege arbitrii sau dintre care institutia de arbitraj sa-i nominalizeze, in conditiile conventiei arbitraie si ale reglementarilor aplicabile;

d)sa se autoreglementeze, adica sa aiba un regulament propriu de organizare si functionare, precum si reguli de procedura arbitrala.

Decretul-Lege nr. 139/1990 privind camerele de comert si industrie din Romania, prin dispozitiile cuprinse in art. 5 lit. j) si art. 11, confera camerelor de comert si industrie atributii cu privire la organizarea arbitrajului.

2. Raporturile dintre participantii la procesul arbitral

Raporturile dintre subiectii procesuali ai arbitrajului sunt guvernate de conventia arbitrala. Datorita caracterului sau contractual, conventia arbitrala este supusa regulilor de drept comun privind formarea si efectele contractului. Din perspectiva finalitatii sale, conventia arbitrafa are, dupa cum am precizat, caracterul unui act procedural, partile stabilind normele privind organizarea si desfasurarea arbitrajului[2].

Doctrina si jurisprudenta straina si romaneasca au relevat multitudinea de raporturi contractuale pe care le genereaza existenta unei conventii arbitrale, fara insa a avea o conceptie unitara cat priveste calificarea acestora:

raporturile dintre parti si arbitrii numiti de acestea;

raporturile dintre arbitrii si institutia permanenta de arbitraj (in arbitrajul institutional)[3]

raporturile dintre parti si institutia permanenta de arbitraj (in arbitrajul  institutional)[4].

Toate aceste raporturi se circumscriu contractului general de organizare a arbitrajului.[5]

3. Raporturile dintre partile litigante si arbitri. Contractul de arbitrare.

1. Natura contractuala a raporturilor dintre arbitru si parte. in timp ce judecatorul isi exercita prerogativele jurisdictionaie in virtutea unui contract social, arbitrii sunt chemati sa spuna dreptul direct de partile care ii investesc cu aceasta misiune jurisdictionala. De altfel, existenta unui contract intre arbitri si partile litigante trebuie perceputa ca fiind de esenta arbitrajului, aceasta relatie aflandu-se la originea intregii proceduri arbitrale, indiferent de tipul de arbitraj.Doctrina romana si straina sunt unanime in a conferi caracter contractual raporturilor dintre arbitru si partea care l-a numit.[6] Relatia contractuala are caracter consensual; partile, prin propria lor vointa incredinteaza solutionarea diferendului care le separa unor arbitri anume alesi in acest scop, iar arbitrii, la randul lor, isi manifesta dorinta de a primi misiunea data de parte prin acceptarea acesteia.

2. Natura, juridica a contractului dintre arbitri si partile litigante. Asadar, prin acceptarea de catre arbitru a desemnarii/investirii facuta de parte, se considera ca intre parte si arbitru s-a incheiat un contract care are o natura esentialmente civila, cu o fizionomie aparte, in virtutea caruia arbitrul este investit cu o misiune jurisdictionala speciala, aceea de a solutiona un litigiu determinat. De remarcat este faptul ca, din punct de vedere contractual, arbitrul se afla in raporturi cu fiecare dintre partile litigante si nu numai cu partea care l-a numit ceea ce inseamna ca vom avea tot atatea contracte de arbitrare cati arbitri compun tribunalul arbitral. Acest rationament porneste de la recunoasterea caracterului eminamente personal al misiunii arbitrului.[7] in sustinerea acestui rationament pot fi aduse urmatoarele argumente de drept.

potrivit art. 351¹ (1) C.pr.c arbitrul - si nu tribunalul arbitral - poate fi recuzat pentru cauze care pun la indoiala independenta si impartialitatea sa; daca am porni de la premisa ca toti arbitrii care compun tribunalul arbitrai sunt legati fata de partile litigante prin acelasi raport juridic contractual, formularea de catre una dintre partile litigante a unei cereri de recuzare, de revocare sau declaratia de abtinere provenind de la unul dintre membrii tribunalului arbitrai ar antrena in mod inevitabil caducitatea contractului de arbitrare;

potrivit art. 353 C.pr.c arbitrii - si nu tribunalul arbitrai - sunt raspunzatori de daune in cazul in care nu-si respecta obligatiile derivand din contractele de arbitrare; din punctul de vedere al raspunderii contractuale reunirea arbitrilor in cadrul aceluiasi contract de arbitrare ar da nastere unui raport contractual intre arbitrii ce compun tribunalul arbitrai si, drept urmare, arbitrii ar avea unii fata de ceilalti drepturi si obligatii astfel stabilite. Desigur, aceasta constructie este usor de demolat intrucat este cert ca, prin contractul de arbitrare fiecare arbitru isi angajeaza propria raspundere fata de fiecare parte litiganta si nu fata de coarbrtrii. Faptul ca toti arbitrii care compun tribunalul arbitrai sunt animati de acelasi interes - indeplinirea in conditii optime a misiunii jurisdictionale incredintate de parti - nu este de natura a inlatura independenta existenta intre arbitrii si, deci, implicit, autonomia contractelor de arbitrare.

3. Caracterul intuitu personae al contractului de arbitrare. Persoana arbitrului si nu arbitrul - ca notiune - constituie fundamentul alegerii facute de catre partile care consimt la rezolvarea pe calea arbitrajului a diferendelor care le separa. Cu alte cuvinte, misiunea de a judeca un litigiu determinat este incredintata intuitu personae, ceea ce inseamna ca incheierea contractului de arbitrare se face intuitu personae, numirea facuta de parte avand ca premise calitatile, aptitudinile profesionale, buna credinta a persoanei ce urmeaza a arbitra litigiul

4. Calificarea contractului dintre parti si arbitri. in doctrina problema calificarii raporturilor dintre arbitru si partea care l-a numit este inca subiect de controversa, fiind abordata din perspective diverse.

In doctrina[8] s-a sustinut ca obligatia de a face a arbitrului deriva din contractul de mandat, stabilindu-se, din acest punct de vedere, asemanari si deosebiri.

Asemanari:

arbitrul obliga pe parti ca si mandatari pe partea in numele careia
lucreaza;

ca si mandatarul, arbitrul poate renunta la misiunea ce i-a fost incredintata;

cea mai mare parte din cauzele care fac sa inceteze mandatul sunt
comune celor ce pun capat puterilor arbitrului.

Deosebiri:

Arbitrul numit sau acceptat nu impartaseste interesele partii care l-a propus sau agreat, partile fiind acelea care isi gestioneaza propriile interese, ele insele, sau prin concursul unor aparatori calificati; interesele arbitrilor au in vedere aplicarea corecta si riguroasa a legii, fiind raspunzatori in fata propriei lor constiinte de modul in care infaptuiesc actul de justitie.

Din aceasta perspectiva se poate concluziona ca arbitrii sunt mandatarii tuturor subiectilor procesuali, aflati in fata unor interese diferite si contrare. Astfel, arbitrul care acorda preferinta si protectie partii care l-a numit nesocoteste mandatul celeilalte parti.

Aceasta teza este imbratisata in doctrina elvetiana care considera contractul dintre parti si arbitri ca fiind o varietate a contractului de mandat, anumite reguli privind incheierea si finalitatea contractului de mandat fiind compatibile cu misiunea data de parti arbitrilor.[9]

In doctrina franceza aceasta calificare este considerata inacceptabila, motivat de faptul ca arbitru! nu poate fi considerat mandatarul partii care l-a numit intrucat latura jurisdictionala a investirii sale exclude orice relatie de dependenta dintre arbitru si parte, fiind incompatibila cu ideea de reprezentare a intereselor partii care l-a numit, de identificare cu interesele acesteia.[10]

Doctrina franceza analizeaza contractul dintre parti si arbitri si din perspectiva contractului de antrepriza[11], evidentiind o serie de elemente comune: prestarea de catre arbitri a unor servicii in interesul partilor beneficiare, in mod independent si remunerate corespunzator. Analiza este insa insuficienta intrucat nu releva specificul misiunii arbitrului.

In mod cert, raporturile dintre arbitru si parte nu pot fi inscrise in niste tipare contractuale civile deja consacrate, calificarea acestora fiind determinata de dubla natura a arbitrajului: contractuala prin origine si jurisdictionala prin obiectul sau.

Doctrina este aproape unanima in a considera contractul dintre arbitru si parte un contract sui generis, cu o fizionomie aparte, supus fenomenului descris de civilisti ca fiind 'specializarea progresiva a contractelor speciale'[12].

Unii autori, pentru a deosebi acest contract de conventia arbitrala, care leaga numai partile, au intitulat contractul dintre arbitru si parte contract de arbitraj ('contrat d'arbitrage', 'contratto di arbitrato')[13], altii l-au numit contact de investitura (contrat d'investiture)[14], punand astfel mai bine in evidenta obiectul contractului: insarcinarea data de parti arbitrilor, de a solutiona un litigiu determinat in limitele trasate de conventia arbitrala. O alta denumire data in literatura de specialitate acestui contract este aceea de receptam arbitrii, pe considerentul ca, prin acest contract, arbitrii accepta arbitrajul, adica sunt de acord sa solutioneze litigiul arbitrai. Cea mai putin cunoscuta denumire uzitata in doctrina este aceea de 'contract d' arbitre ' (contractul de arbitru), admitandu-se ca avantajul unei atare denumiri ar consta in punerea in evidenta a obiectului si cauzei acestui tip de contract si, deci, a individualizarii raporturilor contractuale dintre arbitri si partile care i-au numit in ansamblul arhitecturii contractuale pe care o implica organizarea unui arbitraj.[15] Consideram ca sintagma contract de arbitraj folosita pentru a delimita raporturile contractuale dintre arbitru si partea care l-a numit are un caracter mult prea generic, putand cuprinde - cel putin din punct de vedere semantic - intreaga retea contractuala care se tese in momentul declansarii procedurii arbitrale, astfel ca, pentru rigoare, ne vom opri asupra denumirii de contract de arbitrare.

Indiferent de denumirea data contractului dintre arbitru si partea care l-a numit, ceea ce intereseaza sunt efectele pe care le produce, respectiv drepturile si obligatiile pe care le genereaza acest contract atat cu privire la parti cat si cu privire la arbitri. Odata incheiat, contractul de arbitrare permite arbitrului sa-si exercite misiunea jurisdictionala ce i-a fost incredintata. Totodata, prin incheierea contractului de arbitrare partile contractante dobandesc drepturi si obligatii specifice.

5. Conditii cerute pentru incheierea valabila a contractului de arbitrare.

a)   Conditii de forma. Fiind un contract consensual, incheierea contractului de arbitrare nu este supusa unor conditii speciale de forma. Obiectul acestui contract consta in investirea arbitrului de catre parte cu o misiune cu caracter jurisdictional si acceptarea de catre arbitru a acestei investiri. Actul investirii si actul acceptarii investirii se bazeaza pe acordul exclusiv ai partilor contractante, fapt ce nu justifica instituirea unor masuri suplimentare de protectie a acestui acord in raport de regulile din dreptul comun care guverneaza contractele consensuale. S-ar putea afirma ca protectia acordului (consimtamantului) partilor litigante in cadrul acestui tip de contract este vulnerabila, motivat de posibilitatea ca partea sa constate, ulterior numirii facute si a acceptarii acesteia de catre arbitrul astfel desemnat, ca acesta nu se ridica la nivelul cerintelor avute in vedere de parte la incheierea contractului (slaba pregatire a arbitrului, lipsa de profesionalism, atitudinea partinitoare evidenta etc). Acest aspect nu trebuie sa fie perceput ca un impediment la incheierea contractului de arbitraj intrucat dreptul comun procesual ofera partilor posibilitatea de a revoca numirea facuta sau de a recuza respectivului arbitru.

b)  Conditii de fond. Din punct de vedere al conditiilor de fond contractul de arbitraj se supune regulilor de drept comun aplicabile contractului. Obiectul contractului de arbitrare il constituie drepturile si obligatiile partilor contractante. Astfel, obligatia arbitrului nu poate fi rezumata numai la pronuntarea hotararii arbitrale. intinderea obligatiei arbitrului este cu mult mai mare si mai complexa, ingloband, in fapt, toate actele infaptuite de arbitru in exercitarea misiunii saie jurisdictionale: stabilirea onorariilor in conditiile art. 359¹ (1) C.pr.c verificarea propriei competente, evaluarea cererilor de probatorii ale partilor din punctul de vedere al fortei probante a acestora, administrarea de probe, rezolvarea incidentelor procedurale, solutionarea cererilor privind incuviintarea de masuri asiguratorii si conservatoare, sesizarea instantei judecatoresti prevazute de art. 342 (1) C.pr.c si, in final, pronuntarea hotararii arbitrale. La randul lor partile litigante sunt datoare sa achite onorariile arbitrilor sau, in cazul arbitrajului institutional, taxa arbitrala, si sa manifeste o atitudine cooperanta atat prin participarea la fiecare etapa a procedurii arbitrale cat si prin nefolosirea unor manopere de obstructionare a procedurii arbitrale. Cauza sau scopul juridic al contractului de arbitrare este reprezentata de intentia partilor semnatare ale conventiei arbitrale de a solutiona diferendul ivit intre ele pe calea arbitrajului.

4. Coordonarea dintre contractul de arbitrare si conventia arbitrala

S-a aratat in doctrina ca, in timp ce investirea arbitrilor se realizeaza in urma unei inlantuiri de operatii complexe: incheierea conventiei arbitrale, numirea arbitrilor, acceptarea misiunii de arbitru[16]- acte care emana de la o pluralitate de subiecte (parti litigante si arbitri), conventia arbitrala este opera exclusiva a partilor. in mod evident intre cele doua contracte cel de arbitraj si conventia arbitrala - exista raporturi de drept care prezinta interes si din punctul de vedere al relevarii gradului de autonomie respectiv de dependenta care exista intre acestea. in timp ce conventia arbitrala determina obiectul litigiului, contractul de arbitraj are ca obiect investirea arbitrului de catre parte.

Daca investirea arbitrului este precedata in mod necesar de existenta unui litigiu determinat, nu acelasi lucru se poate spune despre reversul acestei situatii: nasterea unui litigiu nu este conditionata de investirea arbitrului, fiind premergatoare incheierii contractului de arbitrare.

Materializarea afirmarii principiului independentei conventiei arbitrale in raport de contractul de arbitrare produce, in plan juridic, o serie de consecinte

1.         Conventia arbitrala supravietuieste contractului de arbitrare, vocatia arbitrala a litigiului producand efecte erga omnes si dupa incetarea contractului de arbitrare. Practica arbitrala a relevat adesea situatii in care compunerea tribunalului arbitrai a suferit modificari pe parcursul procedurii arbitrale motivat de aparitia unor incidente cum ar fi impiedicarea, abtinerea sau recuzarea unuia sau unora dintre membrii tribunalului arbitral. Autonomia manifesta dintre conventia arbitrala si contractul de arbitrare permite partilor sa initieze o noua procedura care sa aiba ca finalitate incheierea unor noi contracte de arbitrare.

2.     Aducerea la bun sfarsit a misiunii jurisdicttonale a arbitrului nu atrage incetarea conventiei arbitrale, aceasta urmand a constitui temei al unei noi investiri pentru alte litigii derivand din contractul in care a fost inserata.

In afirmarea principiului independentei conventiei arbitraie fata de contractul de arbitraj trebuie, totusi sa facem distinctia dupa cum conventia arbitrala imbraca forma clauzei compromisorii sau a compromisului ori dupa cum partile indica in cuprinsul clauzei compromisorii numele arbitrilor.

Astfel, atunci cand conventia arbitrala imbraca forma compromisului - data fiind contemporaneitatea aparitiei litigiului si incheierii compromisului - ne aflam in prezenta unei exceptii de la principiul independentei clauzei compromisorii in raport de contractul de arbitrare. Constituie, de asemenea, exceptie de la acest principiu situatia in care prin clauza compromisorie partile indica numele arbitrilor ce compun tribunalul arbitrai.

Putem considera, daca ne raportam la situatiile mai sus enuntate, ca in conventia arbitrala se afla inclus si contractul de arbitrare? Altfel spus, se pot admite existenta si valabilitatea contractului de arbitrare urmare a mentionarii numelui arbitrului in clauza compromisorie?

Consideram ca simpla mentionare a numelui arbitrului numit de parte in conventia arbitrala este insuficienta in exercitarea de catre acesta a misiunii jurisdictionale incredintata de parte, arbitrului nefiindu-i opozabila conventia arbitrala intrucat nu este parte la aceasta.

Contractul de arbitrare este valabil incheiat in momentul in care arbitrul isi da acordul pentru primirea misiunii prin semnarea declaratiei de acceptare. Mentionarea numelui arbitrului in cadrul conventiei arbitrale trebuie perceputa ca un act de vointa al partilor litigante in sensul solutionarii litigiului numai de catre persoanele astfel indicate, cu excluderea tuturor celorlalte persoane, conventia arbitrala capatand astfel un puternic caracter intuitu personae. O asemenea clauza compromisorie este nerecomandabila intrucat eventuala imposibilitate de participare a acestora sau a unuia dintre arbitri astfel numiti la solutionarea litigiului ar determina caducitatea conventiei arbitrale si, pe cale de consecinta, competenta ar reveni instantei judecatoresti prevazuta de art. 342 (1) C.pr.c Nimic nu impiedica insa partile sa prevada in conventia arbitrala posibilitatea inlocuirii arbitrilor titulari. Situatia prezentata releva, de aceasta data, interdependenta dintre conventia de arbitrare si contractul de arbitraj.

5.Particularitatile cu privire la contractul de arbitrare in arbitrajul institutional. Contractul de organizare a arbitrajului.

In cazul arbitrajului institutional, partile incredinteaza institutiei permanente de arbitraj prevazuta in conventia arbitrala misiunea de a organiza arbitrajul, prin introducerea cererii de arbitrare, acceptand implicit regulile de procedura ale respectivei institutii de arbitraj.

Interventia unei institutii permanente in organizarea arbitrajului este de natura a altera raporturile directe, personale, dintre arbitru si partea care 1-a numit, operand modificari atat in ceea ce priveste structura contractului de arbitrare cat si in ceea ce priveste ansamblul contractual determinat de organizarea arbitrajului.

S-a afirmat in doctrina ca, apeland la o institutie permanenta de arbitraj partile realizeaza, in fapt, un transfer de incredere de la arbitru la respectiva institutie, caracterul intuitus personae fiind inlocuit cu cel de intuitus firmae[17].

Raporturile dintre parti si institutia permanenta de arbitraj sunt, de asemenea de natura contractuala si caracterizeaza contractul de organizare a arbitrajului.[18] Element al arhitecturii contractuale specifice arbitrajului si acest contract are natura civila, supunandu-se regulilor din dreptul comun al contractelor cat priveste formarea si executarea sa.

Incheierea contractului de organizare a arbitrajului este supus atat conditiilor dreptului comun in materia incheierii conventiilor cat si unor conditii particulare, specifice.Consideram ca, intocmai contractului de arbitrare, contractul de organizare a arbitrajului are un evident caracter intuitus personae, ceea ce insemna ca validitatea contractului este conditionata de catre identificarea corecta de catre parti a institutiei permanente de arbitraj.[19]

O desemnare imprecisa, eliptica, a centrului de arbitraj pune, astfel cum am mai aratat, serioase probleme de interpretare atat centrului de arbitraj si, ulterior, tribunalului arbitrai in momentul in care acesta isi verifica propria competenta in solutionarea litigiului cu care a fost investit de parti.

Pentru ca arbitrul sa poata statua, dupa controlul prealabil al centrului de arbitraj, asupra validitatii contactului de organizare a arbitrajului trebuie, in mod necesar, ca regulamentul propriu acelui centru de arbitraj sa recunoasca tribunalului arbitrai aceasta competenta sau sa prevada interconditionarea dintre contractul de arbitrare si contractul de organizarea a arbitrajului.

Cu alte cuvinte, tribunalul arbitrai nu se poate pronunta asupra unor aspecte incidentale nascute din contractul de organizare a arbitrajului, in lipsa unei interconditionari exprese convenite de parti sau de centrul de arbitraj a acestui contract cu conventia arbitrala sau cu contractul de arbitrare.

Contractul de organizare a arbitrajului se considera incheiat in momentul in care cererea partilor litigante se intalneste cu oferta centrului permanent de arbitraj. Prin adoptarea unui regulament de arbitraj si prin difuzarea acestuia, se considera ca oferta lansata de institutia de arbitraj are caracter permanent, fiind deschisa tuturor persoanelor interesate, pe termen nelimitat. Prin modul in care se incheie, contractul de organizare a arbitrajului imprumuta atributele contractului incheiat inter absenies iar, in ceea ce priveste forma, preia caracteristicile unui contract de adeziune, ceea ce inseamna ca obligatiile institutiei permanente de arbitraj sunt numai cele de care partile iau cunostinta din regulamentul de arbitraj, orice alte drepturi sau obligatii neprevazute de regulament excedand cadrul contractului de organizare a arbitrajului.

In ceea ce priveste acceptarea ofertei doctrina retine doua opinii.[20]

a)   in cadrul primei opinii acceptarea ofertei intervine in momentul incheierii conventiei arbitrale care face referire la institutia permanenta de arbitraj si la
regulamentul acestuia (in dreptul comun al contractelor, teoria emisiunii sau declaratiunii);

b)   in cadrul celei de-a doua opinii - imbratisata aproape unanim in doctrina[21] oferta se considera acceptata in momentul in care institutia permanenta de arbitraj este sesizata cu o cerere de arbitrare conform regulilor sale de procedura (teoria primirii acceptarii).

Plecand de la premisa ca efectivitatea contractului de colaborare arbitrala nu ar exista in lipsa celorlalte contracte arbitrale, am putea afirma ca determinarea momentului la care se incheie contractul de colaborare este determinat de incheierea celorlalte contracte arbitrale: conventia arbitrala, contractul de organizare a arbitrajului, contractul de arbitrare. in realitate, insa, aceste contracte au o temporalitate proprie conferita de aria contractantilor si de finalitatea urmarita. in baza acestui rationament consideram ca incheierea contractului de organizare a arbitrajului nu poate fi conceputa decat dupa legala investire de catre parti a centrului de arbitraj cu organizarea arbitrajului, respectiv a arbitrului cu solutionarea unui litigiu determinat prevazut de parti in conventia arbitrala.

Mecanismul de incheiere a contractului arbitraj si a celui de colaborare arbitrala se complica in cazul in care arbitrii nu sunt prevazuti in conventia arbitrata si una dintre parti refuza sa-si numeasca arbitrul, sau cand arbitrul ales nu accepta sau nu este disponibil. Consideram ca, in situatia in care intervine autoritatea de nominare - fie respectiv presedintele institutiei permanente de arbitraj ca este vorba de instanta judecatoreasca prevazuta de art. 342 C.pr.c in arbitrajul ad hoc, fie de cel institutional, autoritatea de nominare) are rolul unui mandatar care actioneaza in interesul partii aflate in stare de pasivitate. in aceasta situatie, insa, contractul de mandat dintre parte si autoritatea de nominare este ulterior contractului de colaborare arbitrala.

6. Contractul dintre institutia permanenta de arbitraj si arbitri. Contractul de

colaborare arbitrala

Doctrina a numit contractul intervenit intre arbitru si institutia permanenta de arbitraj contract de colaborare arbitrala. Acest contract are ca obiect reglementarea raporturilor dintre centrul de arbitraj si arbitru din perspectiva regularitatii sentintei arbitraje care trebuie data in conditiile impuse de regulamentul propriu institutiei de arbitraj. Raporturile contractuale se nasc, asadar, intre centrul de arbitraj si fiecare dintre membrii tribunalului arbitrai, fapt ce permite atat centrului de arbitraj cat si arbitrilor sa-si precizeze cu acuratete drepturile si obligatiile si, implicit, raspunderea in cazul neindeplinirii sau indeplinirii necorespunzatoare a obligatiilor derivand din contractul de colaborare.

Analiza relatiei existente intre contractul de colaborare arbitrala si celelalte contracte de arbitraj releva caracterul accesoriu al contractului de colaborare, fiind indeplinite conditiile specifice raportului principal-accesoriu: a) pe de-o parte, contractul de colaborare se incheie numai dupa incheierea valabila a celorlalte contracte de arbitraj; b) existenta contractului de colaborare arbitrala nu conditioneaza existenta celorlalte contracte de arbitraj, acestea putand fiinta independent de contractul de colaborare.

Fiind accesoriu contractului de arbitrare si contractului de organizare a arbitrajului, contractul de colaborare arbitrala este un accesoriu si al conventiei arbitrale, cauzele de invaliditate sau de caducitate ale contractelor principale urmand a afecta inevitabil si contractul accesoriu, de colaborare arbitrala. Astfel, imposibilitatea sau refuzul unui arbitru de a mai participa la judecata - in conditiile in care acesta era numit prin conventia arbitrala - antreneaza caducitatea conventiei arbitrale si implicit, lipseste de efecte contractul de colaborare arbitrala. in sens invers, caducitatea, cauzele de invaliditate ale contractului de colaborare arbitrala nu sunt de natura a afecta nici unul dintre contractele principale.

Arbitrii si institutia permanenta de arbitraj indeplinesc functii esential diferite: arbitrii judeca litigiul cu solutionarea caruia sunt investiti de catre parti iar centrul permanent de arbitraj are rolul de a organiza arbitrajul si obligatia de a se abtine de a interveni in activitatea de judecata proprie arbitrilor.

Partile, raportandu-se in conventia arbitrala la un anumit regulament de arbitraj, investesc respectiva institutie de arbitraj cu puterea de organizare a arbitrajului si nu cu o misiune jurisdictionala.

In arbitrajul institutional, refuzul arbitrului de a participa la solutionarea litigiului impiedica incheierea contractului de arbitrare. De asemenea, in situatia in care arbitrul recuzat - pentru cauze survenite dupa acceptarea misiunii incredintate de parte - se abtine de la judecarea cauzei, sau cand se admite cererea de recuzare, ori in cazul in care arbitrul nu mai poate participa la judecata, notificand celorlalti membri ai tribunalului arbitrai si partii care l-a numit cauza indisponibilitatii sale, contractul de arbitrare si cel de colaborare arbitrala inceteaza.

In cazul in care partea nu-si numeste arbitrul, acesta urmeaza a fi desemnat de autoritatea de nominare (presedintele institutiei permanente de arbitraj in arbitrajul institutional, respectiv instanta judecatoreasca in arbitrajul ad hoc). in acest caz, luand in considerare faptul ca autoritatea de nominare suplineste vointa partii aflata in stare de pasivitate, contractul de arbitrare se considera incheiat in momentul acceptarii de catre arbitru a misiunii de a judeca litigiul. In arbitrajul institutional, incheierea contractului de arbitrare, in aceste conditii, sta la baza perfectarii celorlalte contracte.

Procedura arbitrala se poate incheia si inainte de pronuntarea sentintei arbitrale, prin expirarea termenului de solutionare a arbitrajului.

Potrivit alin. 1 al art. 353³ din Cartea a IV-a, in situatia in care partile n-au prevazut altfel, tribunalul arbitral trebuie sa pronunte hotararea in termen de cei mult 5 luni de zile de la data constituirii sale. Constituirea tribunalului arbitrai are loc, in raport de dispozitiile,art. 253² C.pr.civ,, pe data ultimei acceptari a insarcinarii de arbitru, de supraarbitru sau, dupa caz, de arbitru unic. Data acceptarii este cea a expedierii prin posta a comunicarii prevazute de art. 349 C.pr.c Aceste dispozitii sunt reiterate si de RPA-CAB in art. 33 (1).

Exista insa si situatii in care perioada de solutionare a unui litigiu nu poate fi circumscrisa termenului prevazut de parti in conventia arbitrata, datorita si faptuiui ca pentru dezlegarea cauzei sunt solicitate probe extrem de complexe si a caror administrare necesita un timp mai indelungat, sau urmare a atitudinii obstructioniste pe care partile o manifesta uneori in timpul procesului, ori amanarii pentru lipsa de aparare etc. In aceasta situatie, partile pot consimti la prelungirea termenului arbitrajului iar, in lipsa unui asemenea acord, tribunalul arbitrai este acela care, pentru motive bine intemeiate, poate dispune prelungirea arbitrajului cu un termen rezonabil.

a. In sensul aratat, pentru o mai buna administrare a actului de judecata, potrivit art. 353³ (3) C.pr.c partile pot consimti in scris la prelungirea termenului arbitrajului. Aceleasi dispozitii sunt reiterate si de RPA-CAB care prevad in art. 33 (3) ca 'partile pot consimti, oricand in cursul litigiului, la prelungirea termenului arbitrajului, fie in scris, fie prin declaratie orala, data in fata tribunalului arbitrai si consemnata in incheierea de sedinta.' De remarcat este faptul ca ambele dispozitii citate prevad obligatia partilor de a materializa in forma scrisa acordul lor cu privire la prelungirea termenului arbitrajului, fara insa a li se impune restrictii cu privire la perioada pentru care termenul urmeaza a fi prelungit. Cerinta formei scrise a acestui acord este edictata de legiuitor in termeni imperativi motivat de faptul ca acest acord are functie probanta, urmand a fi opus partii care ar putea invoca, pe calea actiunii in anulare, caducitatea arbitrajului.

Caducitatea arbitrajului se invoca, potrivit art. 353³(6) C.pr.c pana la primul termen de infatisare, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a mai invoca aceasta exceptie in parcursul procesual al cauzei. Problema oportunitatii masurii de prelungire a termenului arbitrajului ar trebui sa se puna in momentul discutarii cererilor de probatorii formulate de parti intrucat administrarea unora dintre acestea necesita un timp mai indelungat.

Caducitatea arbitrajului nu poate fi invocata din oficiu de tribunalul arbitrai, ci numai de partea care s-ar considera vatamata prin expirarea termenului de arbitraj.

Invocarea acestei exceptii trebuie facuta pana la prima zi de infatisare, in caz contrar, partea fiind decazuta din dreptul de a mai invoca aceasta exceptie.[22]

b. Conform art. 353³ (4) C.pr.c tribunalul arbitrai poate dispune, pentru motive temeinice, prelungirea arbitrajului cu cel mult doua luni. Aceasta masura trebuie luata cu multa prudenta si bine motivata, pentru a nu fi considerata un abuz procesual al tribunalului arbitrai, de natura a intarzia in mod nejustificat solutionarea cauzei. Aceleasi dispozitii sunt reiterate si de art. 33 (4) din RPA-CAB.

c. Cartea a IV-a prevede si prelungirea ope legis a termenului de arbitraj.
Astfel, potrivit art. 353³ (5) C.pr.c termenul de pronuntare a hotararii arbitrale se prelungeste de drept cu doua luni in urmatoarele cazuri expres si limitativ determinate de lege: a) in cazul decesului uneia dintre parti si b) cand, intr-un tribunal format dintr-un numar par de arbitri, se iveste o divergenta si se procedeaza la numirea unui supraarbitru - situatie reglementata de art. 360³ C.pr.c

In afara celor doua situatii reglementate de art. 353³ (5) C.pr.c, RPA-CAB mai prevede in art. 33 (5) si o a treia situatie, a incetarii personalitatii juridice a uneia dintre parti.

Dupa cum am aratat, Cartea a IV-a stabileste, prin art. 353 alin. 1 C.pr.c, in lipsa unei clauze convenite de parti in conventia arbitrala, termenul de 5 luni pentru pronuntarea hotararii arbitrale. Se pune problema de a stabili care este natura acestui termen.

Din punctul de vedere al modului in care sunt stabilite, cerintele prescrise de legiuitor releva natura ambivalenta a acestui termen: legala - determinata de lipsa unei stipulatii convenite de parti cu privire la perioada de solutionare a actiunii arbitrale - si conventionala - dedusa din acordul partilor in a-si stabili termenul de pronuntare a hotararii arbitrale.

Calificarea termenului de pronuntare a hotararii arbitrale este mai dificila din punctul de vedere al sanctiunii ce intervine in caz de nerespectare a art. 353³ alin. 1 C.pr.c, intrucat dispozitiile Cartii a-lV-a permit includerea acestui termen atat in categoria termenelor procedurale absolute cat si in cea a termenelor relative.

Caracterul absolut al acestui termen este dat de sanctiunile severe prescrise de lege in cazul incalcarii lui:

anularea hotararii arbitrale in temeiul art. 364 C.pr.c (hotararea arbitrala a fost pronuntata dupa expirarea termenului arbitrajului);

antrenarea raspunderii arbitrilor pentru daune in conditiile prescrise de art. 353 lit. b) C.pr.c (arbitrii sunt raspunzatori de daune, in conditiile legii, daca, fara motiv justificat, nu pronunta hotararea in termenul stabilit de conventia arbitrala sau de lege.) in favoarea incadrarii acestui termen procedural in categoria termenelor relative pot fi aduse urmatoarele argumente:

facultatea pe care legea o acorda partilor de a prelungi termenul prin consimtamant exprimat in scris, ca o conditie ad probationem, reglementata de art. 353³ (3) C.pr.c

inaplicabilitatea sanctiunii caducitatii arbitrajului in conditiile in care aceasta exceptie nu este invocata in conditiile impuse de art. 343³ (6) C.pr.c potrivit carora trecerea termenului prevazut de art. 353³ (1) nu poate constitui motiv de caducitate, afara de cazul in care una dintre parti a notificat celeilalte parti si tribunalului arbitrai, pana la primul termen de infatisare, ca intelege sa invoce caducitatea.

Punand in balanta considerentele ce stau la baza acestei analize, inclinam
sa dam mai multa greutate tezei potrivit careia termenul de pronuntare a hotararii
arbitrale are caracter absolut, impartasind astfel opiniile exprimate in doctrina.[23]
O atare teza isi gaseste pe deplin justificarea in conditiile in care legiuitorul a
conceput acest termen ca un scut de protectie a insusi actului de judecata
arbitrala, indreptat impotriva manevrelor obstructioniste ale partii si, de ce nu, si a
arbitrilor de rea credinta.

Reglementari cu privire la termenul arbitrajului sunt prezente si in legislatiile . straine. Astfel, art. 1456 din Cartea a IV-a a NCPC prevede urmatoarele: 'Si la convention d'arbitrage ne fixe pas de delai, la mission des arbitres ne dure que six mois, a compter du jour ou le dernier d'entre eux l'a accepte.

Le delai legal ou conventionnel peut etre proroge soit par accord des parties, soit a la demande de Tune d'elles ou du tribunal arbitrai, par le president du tribunal arbitrai de grande instance ou par le president du tribunal de commerce dans le cas vise a l'article 1444 alinea.2.^u

Legea italiana a arbitrajului (Codul italian de procedura civila, Cartea a IV-a, Titlul VIII) stabileste termenul in care urmeaza a se pronunta hotararea arbitrala precum si cauzele de suspendare, de intrerupere si de prelungire a acestuia. in acest sens, art. 820 prevede urmatoarele:' Sauf previsions contraires des parties, Ies arbitres doivent rendre leur sentence dans un delai de cent quatre vingt-jours a compter de l'acceptation de leur nomination. Le delai est suspendu en cas de demande de recusation jusqu'au prononce de la decision sur cette demande; ii est interrompu lorsqu' ii y a lieu de substituer Ies arbitres.

Lorsqu' ii y a lieu de recourir a de moyens de preuve ou qu'une sentence arbitrale arbitrale non definitive a ete prononcee, Ies arbitres peuvent proroger, une fois seulement, le delai pour une duree qui ne peut etre superieure a cent quatre-vingtjours.

En cas de deces de l'une des parties le delai est prolonge de trente jours.

Les parties peuvent, si elles en sont d'accord, consentir par acrit une prorogation du delai.'

7.Locatia arbitrajului

Potrivit art. 354 C.pr.c partile sunt cele care convin asupra locului arbitrajului. in lipsa unei asemenea conventii tribunalul arbitrai este acela care stabileste locul arbitrajului. [24]

In arbitrajul intern locul arbitrajului prezinta interes din doua puncte de vedere distincte: a) din punctul de vedere al instantei judecatoresti, prevazuta de art. 342 C.pr.c, competenta sa intervina in arbitraj in cazurile enuntate expres de dispozitiile art. 351 (1), 351², 358^a (1), 358¹¹ (3), 359⁹, 363¹ C.pr.c si b) din punctul de vedere al instantei judecatoresti prevazuta de art. 342 C.pr.c sa solutioneze actiunea in anulare in conditiile art. 365 (1) C.pr.c[25]

In primul caz, instanta judecatoreasca prevazuta de art. 342 C.pr.c, competenta sa intervina pentru a inlatura piedicile ce s-ar putea ivi in cursul arbitrajului in situatiile configurate de articolele mai sus citate, este instanta de judecata care, in lipsa conventiei arbitrale, ar fi fost competenta sa judece litigiul in fond, in prima instanta, cu respectarea normelor de competenta teritoriala stabilite de legiuitor in art. 5-12 C.pr.c

In cel de-al doilea caz, instanta competenta sa solutioneze actiunea in anulare in conditiile impuse de art. 365 C.pr.c este instanta judecatoreasca imediat superioara celei prevazute de art. 342 C.pr.c, din circumscriptia careia a avut loc arbitrajul.

In practica se pot intalni cazuri in care partile litigante isi aleg in vederea desfasurarii arbitrajului o locatie, aita decat'cea de la sediul reclamantului sau al paratului. Cum normele de competenta prevazute de art. 342 si 365 C.pr.c au caracter imperativ, fiind de stricta interpretare, partile vor fi puse intr-o situatie ce! putin incomoda in aplicarea celor doua texte legale sus amintite.

Astfel, pentru rezolvarea cererilor incidente cu caracter dilatoriu, partile se vor adresa instantei judecatoresti prevazuta de art. 342 C.pr.c din circumscriptia sediului paratei sau al reclamantei iar pentru solutionarea actiunii in anulare partile se vor adresa instantei judecatoresti indicate de art. 365 C.pr.c din circumscriptia careia a avut loc arbitrajul. Cum nu intotdeauna locul arbitrajului corespunde locului instantelor judecatoresti prevazute de art. 342 si 365 C.pr.c, partile se vor afla in situatia deloc neglijabila de a aloca mai mult timp si mai multi bani in vederea satisfacerii cererilor lor - imprejurare care nu este de natura de a incuraja partile sa recurga la arbitraj.

Din aceste motive, tinand cont si de dispozitiile art. 2 lit. a) si b) C.pr.c astfel cum au fost modificate de art. J din O.U.G. nr. 58/2003, sugeram, de lege ferenda, ca alin. 1 al art. 342 C.pr.c sa aiba urmatorul continut: Pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi in organizarea si desfasurarea arbitrajului -aceasta insemnand toate cererile cu caracter incidental care nu pot fi solutionate de tribunalul arbitrai - partea interesata poate sesiza instanta competenta in circumscriptia careia are loc arbitrajul.

Dreptul partilor de a-si alege locul arbitrajului este consacrat si de Legea model UNCITRAL. in absenta unei asemenea intelegeri, tribunalul arbitrai este acela care stabileste locul arbitrajului. Astfel, potrivit dispozitiilor enuntate de art. 20 din lege 'Les parties sont libres de decider du lieu de l'arbitrage. Faute d'une telle decision, ce lieu est fixe par ie tribunal arbitrai, compte tenu des circonstances de l'affaire, y compris les convenances des parties.' Potrivit alineatului doi al aceluiasi articol, tribunalul arbitrai se poate reuni in orice loc pe care il gaseste potrivit pentru desfasurarea arbitrajului:' Nonobstant les dispositions du paragraphe 1 du present article, le tribunal arbitrai peut, sauf convention contraire des parties, se reunir en tout lieu qu'il jugera appropie pour l'organisation de consultations entre ses membres, l'audition des temoins, des experts ou des parties, ou pour l'inspection de marchandises, d'autres biens ou de pieces'.

Inspirata din Legea model UNCITRAL, legea germana a arbitrajului consacra aceleasi principii cu privire la stabilirea locului arbitrajului. Astfel, in Sectiunea a V-a, § 1043 din Cartea a X-a Codului german de procedura civila se prevede:' Les parties sont libres de decider du lieu de l'arbitrage. Faute d'une telle decision, ce lieu est fixe par le tribunal arbitrai. II tient compte des circonstances de l'affaire, y compris des convenances des parties. Nonobstant les dispositions de l'alinea 1 le tribunal arbitrai peut, sauf convention contraire des parties, se reunir en tout lieu qu'il jugera appropie pour une audience, l'audition des temoins, des experts ou des parties l'organisation de consultations entre ses membres, l'inspection des biens ou de pieces'.

Legea elvetiana a arbitrajului reitereaza principiile mai sus enuntate cu privire la locul arbitrajului in capitolul XII, art. 176.