Interceptarea, înregistrarea audio la cerere persoanei vatamate
1. Precizari prealabile
Exista situatii când diferite infractiuni pot fi savârsite sau pot fi pregatite prin folosirea mijloacelor de comunicatie (exemplu: santajul prevazut de art. 194 Cod penal, când infractorul obtine folosul injust prin constrângerea partii vatamate printr-un mijloc 525e43f de telecomunicatie; lipsirea de libertate în mod ilegal prevazuta de art. 189 Cod penal, când prin mijloace de telecomunicatii se cere partii vatamate obtinerea folosului material sau a oricarui alt avantaj; luare si dare de mita, prevazute de art. 254 si 255 Cod penal, traficul de influenta prevazut de art. 257 Cod penal, primirea de foloase necuvenite prevazute de art. 256 Cod penal si altele) si partea vatamata pentru a putea dovedi manifestarile infractorului care initiaza infractiunea, o pregateste si o comite în dauna sa, solicita sa-i fie interceptate si înregistrate convorbirile ce-i sunt adresate.
Pentru aceste situatii, legiuitorul a prevazut în art. 911 al. 6 Cod de procedura penala, posibilitatea ca la cererea motivata a persoanei vatamate sa fie interceptate si înregistrate comunicarile ce-i sunt adresate, cu autorizarea instantei de judecata.
2. Subiecti
persoana vatamata a unei manifestari infractionale care se pregateste ori savârseste prin folosirea mijloacelor de comunicare (exemplu: telefon, fax, etc.);
instanta de judecata
subiecti ocazionali reprezentând agenti ai organelor raspunzatoare de aplicarea legii penale care detin mijloacele adecvate efectuarii activitatii de interceptare si înregistrare, ori agenti ai caror institutii de profil pe care instanta de judecata îi asimileaza si însarcineaza pentru activitatile respective.
3. Continutul reglementarii
Conditii privind latura substantiala
sunt conditiile prevazute în art. 911 al. 1 Cod de procedura penala, adica: sa existe date sau indicii temeinice privind pregatirea sau savârsirea unei infractiuni; sa priveasca o infractiune dintre cele pentru care urmarirea penala se efectueaza din oficiu; sa se impuna pentru aflarea adevarului.
3.2. Conditii privind latura formala
1) Cererea pentru autorizarea interceptarii si înregistrarii
Initiativa interceptarii si înregistrarii audio apartine persoanei vatamate prin pregatirea sau savârsirea unei infractiuni pentru care urmarirea penala se efectueaza din oficiu si se materializeaza printr-o cerere motivata adresata instantei de judecata, mai precis presedintelui instantei competente sa judece infractiunea în prima instanta.
Din continutul cererii motivate trebuie sa rezulte: numele, prenumele, adresa, numarul telefonului sau faxului persoanei vatamate, în ce consta vatamarea care i se aduce prin comunicarile care îi sunt adresate, orice element de fapt legat de vatamarea respectiva care poate conferi utilitatea folosirii procedeelor probatorii solicitate prin cerere, alte date si indicii temeinice în legatura cu respectiva manifestare vatamatoare.
2) Autorizarea
Presedintele instantei careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta, primind cererea motivata a persoanei vatamate o examineaza, analizeaza starea de fapt rezultata din cuprinsul cererii, apreciaza asupra admisibilitatii acesteia si decide asupra admiterii ori respingerii printr-o încheiere motivata care, în caz de admitere, va cuprinde elementele prevazute de art. 911 art. 7.
În situatia admiterii cererii, emite actul de autorizare prin care dispune organelor specializate sau subiectilor ocazionali efectuarea interceptarii si înregistrarii, comunicându-le un exemplar al actului emis. Se comunica si persoanei vatamate împrejurarea admiterii ori respingerii cererii motivate formulate.
Rezultatul interceptarii si înregistrarii se valorifica în aceeasi maniera si în celelalte cazuri de folosire a acestor procedee probatorii, înscrisurile si obiectele care materializeaza activitatea având valoarea probanta recunoscuta celorlalte mijloace de proba prevazute de lege.
Actele referitoare la interceptarea si înregistrarea solicitata motivat de persoana vatamata sunt supuse acelorasi reguli si conditii exprimate în capitolele anterioare ale prezentei lucrari.
|