INTRODUCERE ÎN DREPT
Formulati si comentati definitia dreptului
Dreptul este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat, în scopul reglementarii relatiilor sociale conform vointei de stat, a carar respectare obligatorie este garantata de forta coercitiva a statului.
Din aceasta definitie reiese urmatoarele trasaturi ale dreptului:
v Caracterul social al acestora
Dreptul este creatia oamenilor pentru a reglementa relatiile dintre oameni deoarece numai oamenii pot întelege si pot accepta legile.
v Caracterul volutional
Dreptul exprima vointa statului reglementând relatiile dintre oameni în conformitate cu dorintele clasei politice.
v Caracterul obligatoriu
Nerespectarea legilor atrage sanctionarea celor vinovati, sanctiune având în aceasta situatie atât un rol de pedeapsa cât si un rol preventiv-educativ.
Normele tehnice (tehnologice)
Normele tehnice ocupa un loc deosebit datorita specificului lor în comparatie cu celelalte norme sociale, si anume: ele reglementeaza comportarea oamenilor în procesul de productie, fata de natura, fata de mijloacele de productie si uneltele de munca.
Normele tehnice sunt expresia raportului dintre legile naturii si conduita umana. Fiecare productie este o productie sociala. În productie, membrii societatii adapteaza natura nevoilor lor umane.
Scopul normelor tehnice este de a se obtine, cu minimum de efort, maximum de rezultat. Ele se formeaza ca urmare a dezvoltarii cunostintelor tehnice si a deprinderilor practice, ajutând oamenii sa obtina cât mai repede si mai economicos- rezultatul urmarit.
Normele tehnice pot fi încalcate de oameni; de aceea si acestea sunt sanctionate, prin faptul ca nerespectarea indicatiilor cuprinse în ele duce la obtinerea unui rezultat nefavorabil, diferit de cel scontat, urmarit.
Normele tehnice nu fac parte, de regula, din sistemul reglementarii juridice a relatiilor sociale. Totusi, aplicarea unor norme tehnice, prezentând un interes deosebit, este asigurata si prin forta coercitiva a statului. În acest sens normele tehnice fac corp uman cu actele normative juridice, capatând, pe lânga aspectul lor tehnic, tehnologic, un caracter juridic.
La rândul lor, normele tehnice pot fi folosite si în activitatea juridica, prin prelucrarea mecanica, cibernetica a unor date si fapte juridice, pentru a se înlesni cunoasterea si îmbunatatirea legislatiei, pentru o mai mare eficacitate în lupta împotriva elementului infractional.
Morala
Morala reprezinta un ansamblu de conceptii si reguli cu privire la bine sau la rau, drept sau nedrept, permis sau nepermis. Normele de morala sunt creatia societatii sau grupelor sociale.
Normele de morala indica oamenilor conduita necesara si arata consecintele nerespectarii acestei conduite, sanctiunile morale. Aceste sanctiuni difera în functie de faptul daca sunt reactia mediului social fa# 20520f52u 5;a de fapta imorala sau sunt un reflex al consecintei întelegerii imoralitatii faptei chiar de subiectul faptei imorale.
Problema raportului dintre morala si drept a preocupat gândirea juridica înca din antichitate. Daca în Grecia antica înca nu se facea o demarcatie categorica între cele doua categorii de norme sociale, doctrina juridica romana, preocupata de perfectionarea sistemului juridic, a facut pasi importanti în directia conceperii dreptului independent de morala.
Normele de morala nu sunt, de regula, norme scrise, ele nu sunt în mod obligatoriu cuprinse în anumite acte oficiale, fiind produsul colectivitatii sociale neorganizate. Normele de drept, în schimb, îmbraca o forma oficiala si sunt rezultatul activitatii oficiale a organelor de stat.
Respectarea normelor de morala nu este garantata, de regula, de forta coercitiva a statului, ci de actiunea unor factori sociali, a opiniei publice, a educatiei etc.
Normele organizatiilor sociale
Normele organizatiilor sociale constituie o categorie importanta a regulilor sociale. Ele sunt creatia organizatiilor sociale nestatate, a partidelor politice, a organizatiilor profesionale, economice, culturale, sportive etc.
Normele elaborate de organizatiile sociale se deosebesc de celelalte norme sociale nejuridice- cum sunt normele de morala, obiceiurile, regulile de convietuire sociala- prin faptul ca exprima vointa unei anumite organizatii, respectarea lor fiind asigurata prin fortele de care dispune aceasta organizatie. În cazul nerespectarii normelor organizatiilor sociale, se aplica sanctiunile pe care le-a stabilit organizatia, cea mai grava sanctiune fiind excluderea din organizatie.
Actele organizatiilor sociale pot fi împartite în diferite categorii, în functie de întinderea materiala a efectelor pe care le produc. Astfel, se disting normele organizatiei respective, precum si normele care se extind asupra altor categorii de cetateni. Normele cu caracter intern sunt cuprinse în statutele acestor organizatii si în alte acte elaborate de ele, cum sunt regulamentele, rezolutiile etc.
Normele organizatiilor sociale pot produce efecte juridice numai atunci când actle normative în care sunt cuprinse sunt aprobate de stat.
Aceasta aprobare poate fi de trei feluri: o aprobare prealabila, prin împuternicirea organizatiei sociale de a reglementa anumite domenii ale relatiilor sociale prin forme de reglementare juridica: elaborarea concomitenta de catre un organ de stat si o organizatie sociala a unor acte care cuprind norme juridice; aprobarea ulterioara de catre un organ de stat a unui act al organizatiei sociale, acestui act conferindu-i-se astfel caracter normativ juridic.
Actele juridice ale organizatiilor sociale nu-si pierd caracterul lor social, ele având o natura mixta de acte sociale si juridice.
Conceptul de norma juridica
Normele juridice constituie structura interna a dreptului privit în ansamblu, elementele sale constitutive. Dreptul fiind alcatuit dintr-o totalitate de norme juridice organizate în sistem, fiecare norma juridica, indiferent de continutul reglementarii pe care o prevede si de ramura de drept careia îi apartine, cuprinde unele trasaturi comune a caror cercetare este necesara pentru studiul fenomenului juridic în general.
Trasaturile normei juridice . Norma juridica este o regula de conduita generala si impersonala, stabilita sau recunoscuta de stat, care exprima vointa de stat si a carei respectare obligatorie este garantata de forta coercitiva a a statului. Ţelul normei juridice în societate este de a stabili anumite modalitati de comportare a oamenilor în directia întaririi si dezvoltarii rânduielilor si relatiilor sociale în interesul societatii sau al unui grup social, dupa caracterul democratic sau autocratic al statului. Prin norma juridica se ordoneaza si organizeaza relatiile interumane în conformitate cu aceste interese.
Normele juridice prescriu conduita tipica pe care trebuie s-o urmeze oamenii, ele stabilesc drepturile si obligatiile subiectelor raporturilor sociale, în mod generic. În felul acesta, norma juridica devine devine un factor si un criteriu unic de îndrumare a conduitei oamenilor, un etalon cu ajutorul caruia statul apreciaza conduita cetatenilor în diferite situatii concrete ca o conduita licita sau ilicita.
Normele juridice sunt menite, în principiu, sa se aplice în cazuri nelimitate. Conduita generala tipica prevazuta de norma juridica trebuie sa fie urmata, în conditiile respective, în mod continuu de toti cei vizati. Norma juridica nu-si realizeaza menirea prin aplicarea ei o singura data sau de un numar prestabilit de ori. Ea este destinata a se aplica de fiecare data când se ivesc conditiile prevazute în ipoteza ei, iar daca aceste conditii nu se ivesc în viata, normele respective nu se aplica.
Normele juridice se pot adresa tuturor cetatenilor sau tuturor locitorilor de pe teritoriul statului, chiar daca nu sunt cetatenii statului respectiv, indiferent de functie, domiciliu, stare civila etc. Aceste norme juridice sunt edictate de organele centrale ale puterii sau administratiei de stat si sunt cuprinse în legi, decrete, hotarâri ale guvernului etc. Asemenea norme, care se adreseaza tuturor cetatenilor, cum ar fi obligatsia de a respecta constitutia si legile tarii, sunt cuprinse mai ales în constitutii.
stiinta juridica moderna considera ca normele juridice nu pot fi corect analizate si interpretate daca sunt izolate unele de altele, ci numai în ansamblul lor, din care nu pot fi excluse tocmai acele prevederi principale si definitorii care le dau substanta sociala si politica, lamurindu-le scopul si finalitatea.
Trebuie sa se tina seama de faptul ca normele juridice sunt grupate în entitati - sistem, ramuri, institutii se exprima în diferite izvoare (legi, decrete, hotarâri, instructiuni etc), care se completeaza si dezvolta unul pe celalalt.
Normele juridice si dispozitiile individuale. Pentru elucidarea notiunii normei juridice o însemnatate peremptorie o are delimitarea ei de dispozitiile juridice individuale (concrete).
Între norma juridica si o dispozitie individuala exista, fara îndoiala, unele trasaturi comune, dupa cum exista însa si deosebiri calitative. Atât norma juridica, cât si dispozitia individuala prescriu o anumita comportare în conformitate cu vointa de stat, fiind aparate în realitatea lor, la nevoie, de forta coercitiva a statului.
Structura interna a normei juridice
Continutul normei juridice, o anume prescriptie stabilita potrivit vointei de stat, are o structura interna- structura logico-juridica a normei, precum si o constructie externa, data de modul de exprimare în cadrul actului normativ ori al unui alt izvor de drept, structura tehnico-juridica sau tehnico-legislativa a normei.
a) Structura logico-juridica a normei arata din ce elemente componente si reciproc dependente este logic organizata prescriptia normei, indiferent de formularea ei textuala, de ramura de drept careia îi apartine. Aceste elemente sunt ipoteza, dispozitia si sanctiunea normei juridice.
Ipoteza este acea parte a normei juridice care stabileste conditiile, împrejurarile sau faptele în prezenta carora se aplica dispozitia normei juridice, precum si categoria subiectelor la care se refera prevederile dispozitiei.
Dispozitia este acea parte, acel element al normei juridice, care prevede conduita ce trebuie urmata, în ipoteza data, deci care sunt drepturile subiective si obligatiile corespunzatoare ale persoanelor vizate de norma juridica respectiva.
b) Structura tehnico-juridica se refera la forma exterioara de exprimare a continutului si a structurii logice a normei, la redactarea ei mai concisa, sintetica sau mai dezvoltata, la modul în care normele se încadreaza în texte normative.
Normele juridice principii, normele juridice care stabilesc sarcini de plan, normele referitoare la organizarea unui organ (legi organice) nu sunt redactate în general dupa schema: ipoteza, dispozitie, sanctiune. Între acestea se numara, mai ales, normele constitutionale, normele bugetare, normele de organizare.
Indiferent însa de felul cum este formulata o norma, ea trebuie sa prevada o conduita de urmat, o dispozitie sub forma unor drepturi, îndrituiri si obligatii juridice. Tehnica legislativa nu cere însa atât formularea expresa a îndrituirii, cât si formularea obligatiei.
Sanctiunea este si ea, în ultima instanta, tot o indicatie a unei anumite comportari, dar a unei comportari nedorite, impuse numai pentru ca nu s-a respectat dispozitia si având drept scop tocmai asigurarea respectarii acesteia. Este important de subliniat caracterul individualizat al sanctiunii, adaptarea ei specificului normei pe care o apara.
Analizând structura tehnica a normelor de drept, constatam ca statul asigura traducerea în viata a tuturor normelor juridice, numai ca aceasta asigurare reprezinta un proces complex ce nu poate fi redus la o practica care concepe fiecare norma cu sanctiunea ei proprie.
Clasificarea normelor juridice
Cunoasterea temeinica a normelor de drept, corecta lor interpretare si realizare în relatiile sociale, determina necesitatea împartirii normelor de drept în anumite categorii si grupe, potrivit unor criterii date.
dupa obiectul si metoda reglementarii juridice, adica dupa ramura si institutia juridica, se disting normele de drept constitutional, civil, administrativ, penal etc;
dupa forta juridica a actului normativ în care sunt cuprinse, adica dupa izvorul de drept, normele juridice se împart în norme cuprinse în legi, decrete, hotarâri ale guvernului, ordine si instructiuni ale ministrilor;
dupa sfera aplicarii si gradul lor de generalitate- în norme generale, speciale si de exceptie;
dupa modul de redactare- în norme complete si incomplete;
dupa caracterul conduitei prescrise- în norme onerative, prohibitive si permisive.
v Normele juridice onerative sunt norme care prescriu în mod expres obligatia unei actiuni.
Normele prohibitive interzic savârsire unor
actiuni. Categoriei normelor
prohibitive îi apartin, prin excelenta, majoritatea normelor de
drept penal si, de asemenea, numeroase norme de drept administrativ,
financiar etc.
Normele permisive sunt acele norme care, fara a
obliga sau a interzice savârsirea unei actiuni, prevad
posibilitatea ca subiectul sa uzeze de anumite drepturi (de exemplu,
dreptul la recurs al partilor, dreptul sotilor de a se învoi
asupra numelui purtat în timpul casatoriei) sau stabilesc anumite
drepturi, interese, capacitati si competente.
Normele de împuternicire formuleaza anumite drepturi
ale subiectelor, stabilesc capacitatea si competenta subiectelor de
drept, posibilitatea savârsirii anumitor actiuni. Pe bza acestor
norme apar drepturile subiective.
Normele supletive sunt o categorie a normelor permisive
în care subiectului i se lasa posibilitatea sa aleaga singur una
din variantele de conduita prevazute de norma, si numai în
ipoteza ca s-a folosit de aceasta posibilitate, drepturile si
obligatiile sale vor fi stabilite de un organ de stat, desigur, în
limitele dispozitiei.
v Normele de stimulare sunt acele norme prin care se instituie decoratiile si titlurile de onoare, indicându-se conditiile în care acestea pot fi conferite de catre organele de stat competente.
v Normele de recomandare prevad o anumita conduita pe care statul o recomanda de obicei organizatiilor sociale.
v Normele de împuternicire, supletive, de stimulare si recomandare au toate ca trasatura comuna faptul ca exprima o conduita permisa, iar nu una impusa. De aceea, ele nu pot fi reunite în categoria normelor permisive.
v Normele permisive sunt uneori denumite si dispozitive, spre deosebire de normele imperative sau categorice, care nu admit nici o derogare si în care se includ normele onerative si prohibitive.
Normele juridice se clasifica dupa modul lor de redactare în norme complete si norme incomplete.
. Conceptul de izvor al dreptului. Obiceiul ca izvor de drept.
Dreptul constituie un sistem de norme care însa nu apar nude, ci îmbraca o anumita forma, denumita izvor al dreptului. Din aceasta cauza, s-a formulat în literatura juridica opinia ca notiunile de "izvor de drept" si de "forma al dreptului" ar fi sinonime. În realitate aceste notiuni nu coincid, deoarece forma de drept este plurivoca, se refera la mai multe aspecte ale dreptului.
Pluritatea izvoarelor de drept este proprie tuturor sistemelor de drept. Ea se datoreaza complexitatii relatiilor sociale reglementate, varietatii organelor de stat, ierarhiei existente în cadrul mecanismului de stat.
Obiceiul juridic ati pastreaza importanta si în dreptul modern, dar rolul lui nu este acelasi în toate statele. Astfel, el constituie un important izvor de drept (laolalta cu practica judiciara) în dreptul anglo saxon, în timp ce rolul lui este redus în dreptul de pe continent.
În dreptul român, obiceiul juridic se mentine doar în unele reglementari ale dreptului civil, unele articole din Codul civil român facând trimitere la obiceiurile locale, care în acest fel devin izvor de drept, fiind încorporate în mod indirect în reglementarea juridica respectiva.
Conceptul de izvor al dreptului. Legea ca izvor de drept.
În toate statele exista mai multe categorii de acte normative, rolul cel mai important avându-l legea.
Denumirea de lege a fost folosita în doctrina si practica juridica pentru a desemna un act normativ adoptat de organul superior al puterii de stat, fie el unipersonal, fie colegial, în functie de tipul istoric de drept si de regimul politic al statului.
În dreptul feudal importanta legii creste o data cu centralizarea vietii economice si politice si formarea de mari state feudale centralizate. Sunt edictate legi si coduri, cum au fost în Germania Codul Penal Carolina din 1532, în Franta Codul maritim din 1673 si Codul comercial din 1681, în tara noastra Pravilniceasca Condica din 1780, Codul Caragea din 1818 etc.
Conceptul de izvor al dreptului. Contractul normativ ca izvor al dreptului.
În dezvoltarea istorica a izvoarelor de drept, contractul normativ ocupa un loc secundar în comparatie cu celelalte izvoare- obiceiuri, acte normative. Contractul este, de regula un act individual care stabileste drepturile si obligatiile unor subiecte precis determinate.
Contractul normativ, ca izvor de drept, asi gaseste o larga aplicabilitate în dreptul international. Subiectele principale ale dreptului international, statele, îsi reglementeaza relatiile reciproce prin diferite acte, purtând denumirea de acord, carta, pact, tratat, conventie etc.
Conceptul de izvor al dreptului. Practica judecatoreasca ca izvor al dreptului.
Practica judiciara este un important izvor de drept si în dreptul feudal. În Europa ea capata o deosebita însemnatate mai ales în secolele XV si XVI, o data cu receptionarea dreptul roman
Conceptul de izvor al dreptului. Doctrina ca izvor al dreptului.
Doctrina juridica a manifestat un deosebit interes pentru stabilirea trasaturilor definitorii ale legii, pornind înca de la opiniile exprimate de Montesquieu si Jean Jacques Rousseau, care aratau ca legea este actul normativ care reglementeaza, la un nivel ridicat de generalitate, cele mai importante relatii sociale. De asemenea, s-a cercetat continutul volitional al legii
Actiunea actelor normative în timp
Actele normative sunt adoptate pentru a actiona asupra relatiilor sociale, pentru a determina conduita si comportamentul subiectelor de drept. Adoptarea acestor acte normative nu coincide cu începutul actiunii lor, cu intrarea lor în vigoare, deoarece aceste acte - în umra elaborarii lor - trebuie sa fie întâi aduse la cunostinta cetatenilor, organelor de stat si organizatiilor, tuturor celor chemati sa le respecte. Acestea se face , în principiu, prin publicarea actelor normative într-o publicatie oficiala, cum este în tara noastra "Monitorul Oficial".
Pentru determinarea actiuniii normei juridice în timp ce este necesar sa se stabileasca atât momentul intrarii în vigoare, cât si cel al încetarii sau iesirii din vigoare a actului normativ.
Iesirea din vigoare a actelor normative sau încetarea actiunii lor are loc, de asemenea, în forme diferite. De la bun început se impune, sub acest aspect, distinctia între doua situatii: a) când durata de timp a unui act normativ nu a fost limitata si atunci încetarea actiunii sale are loc prin una din formele abrogarii; b) când durat în timp a unui act normativ îsi înceteaza actiunea prin ajungerea la termen, fara a fi nevoie de vreo constatare sau decizie speciala în acest scop.
14. Actiunea actelor normative în spatiu
Actele normative au o actiune bine determinata nu numai în timp, dar si în spatiu, adica pe un anumit teritoriu, deoarece ele sunt produsul activitatii statului si organelor sale, care au o anumita competenta teritoriala. Desigur, aceasta actiune priveste persoanele care se afla pe un anumit teritoriu, deoarece obiectul reglementarii juridice îl reprezinta întotdeauna oamenii.
Conceptul de raport juridic
Raporturile juridice sunt o treapta necesara în realizarea functiei dreptului, prin care prescriptiile normative - exprimate în mod generic, ipotetic, impersonal - se materializeaza în anumite raporturi juridice concrete, în care participantii apar ca purtatori sau titulari ai unor drepturi si obligatii juridice corelative.
Facând parte din reteaua vasta a relatiilor sociale si având trasaturile lor generale, raporturile juridice sunt o categorie aparte a raporturilor sociale, având caractere proprii, specifice, prin care se deosebesc de celelalte categorii de relatii sociale, politice, morale, obisnuielnice, religioase etc.
a) Raporturile juridice sunt raporturi sociale, fiind raporturi dintre oameni, care se manifesta fie ca indivizi (persoane fizice), fie organizati în anumite colective. Raporturile juridice sunt legate de viata oamenilor si de activitatea oamenilor în societate
b) Traducând în viata normele juridice, expresie a vointei de stat, raporturile juridice au caracter volitional.
Natura volitionala a raporturilor juridice se manifesta, în primul rând, în faptul ca ele sunt rezultatul reglementarii relatiilor sociale, realizata de normele juridice care exprima vointa de stat.
c) Diversitatea relatiilor sociale determina si o varietate de raporturi juridice. O mare parte a raporturilor juridice exprima nemijlocit relatii economice, constituind forma, haina lor juridica. Este vorba de relatiile de proprietate, de schimb si alte relatii economice, reglementate mai ales de normele dreptului civil si economic, unde apar diferite raporturi juridice privitoare la proprietate, schimb, contracte etc.
Subiectele raportului juridic
Subiectele raporturilor juridice sunt numai oamenii, luati ca indivizi sau organizatii, conduita umana fiind unicul obiect al reglementarii juridice. Omul în sine nu este însa subiect de drept, ci numai atunci când aceasta calitate este atribuita si recunoscuta de stat, dându-i-se capacitatea de a fi subiect de drept, capacitate juridica.
Pentru ca persoanele sa poata participa într-un raport juridic, trebuie sa aiba capacitate juridica prin care întelegem aptitudinea generala si abstracta a persoanei de a avea drepturi si obligatii în cadrul raportului juridic. Capacitatea este determinata de lege si ea capata trasaturi particulare în fiecare ramura de drept. De aceea, ea se ramifica în: capacitatea civila, capacitatea administrativa, capacitatea constitutionala, capacitatea de dreptul muncii, familiei etc.
Formulati si comentati definitia statului
Statul este organizatia politica care, detinând monopolul fortei de constrângere, al elaborarii si aplicarii dreptului, exercita asupra unei comunitati umane aflata pe un anumit teritoriu puterea suverana din societatea data.
Urmatoarele particularitati esentiale si definitorii ale statului sunt:
Statul constituie o organizatie politica, o organizatie a puterii suverane.
Aceasta organizatie exercita, în cadrul unei comunitati umane de pe un anumit teritoriu, puterea politica.
Statul este unica organizatie politica care detine monopolul fortei de constrângere si se poate sprijini, în exercitarea functiilor ei, pe aceasta forta coercitiva.
Statul este o organizatie care detine monopolul elaborarii si aplicarii dreptului, a carei respectare este garantata de stat, de forta sa coercitiva.
Forma de guvernamânt a statului.
Prin forma de guvernamânt se întelege modul de organizare a puterii supreme de stat, competenta organelor supreme ale puterii de stat, caracterul autoritatii pe care ele o exercita asupra populatiei. Aceasta forma ne arata cine se afla în fruntea statului, cum este organizata institutia sefului statului, daca este eligibila sau nu etc.
Cea mai generala clasificare a statelor, dupa forma lor de guvernamânt este clasificarea în monarhii si republici.
Monarhia este o asemenea forma de guvernamânt în care seful statului este stabilit pe calea succesiunii. Monarhul, având diferite denumiri - rege, împarat, tar, sultan, faraon, sah, emir etc-, de regula nu este responsabil juridiceste si nu poate fi schimbat fara voia lui.
Republica este o alta forma de guvernamânt, în care puterea suprema apartine unui organ, ales pe un timp limitat. Persoanele care compun organul suprem al puterii de stat sunt responsabile juridiceste pentru activitatea lor. Eligibilitatea sefului statului este trasatura principala prin care forma de guvernamânt republicana se deosebeste de monarhie.
Forma de structura a statului se refera la faptul daca avem de-a face cu o singura entitate statala sau cu o grupare într-un stat a mai multor entitati statale, precum si la organizarea teritoriala a puterii de stat, la caracterul relatiilor reciproce dintre partile componente ale statului si ale fiecaruia dintre ele cu statul în întregul sau.
Formele structurii de sata pot fi simple (unitare) si compuse (complexe):
a) Statul simplu sau unitar- forma cea mai raspândita a structurii de stat- se caracterizeaza prin existenta unei singure entitati statale pe tot teritoriul tarii, reprezentata de un singur rând de organe legislative care înfaptuiesc suveranitatea de stat.
b) Statele compuse (complexe) se caracterizeaza prin existenta pe acelasi teritoriu a mai multor entitati statale, reunite întun stat suprapus lor.
Se disting diferite feluri ale structurilor de stat, dintre care cele mai cunoscute sunt de pilda, federatia si confederatia.
20. Regimul politic al statului. Conceptul democratiei.
Regimul politic este acea latura a formei de stat prin care se defineste sistemul metodelor si principiilor de înfaptuire a puterii de stat, în strânsa legatura cu situatia drepturilor si libertatilor democratice ale cetatenilor si posibilitatea lor de a determina sau influenta politica statului pe baza participarii lor la adoptarea deciziilor.
Cea mai generala clasificare a regimurilor politice este aceea în regimuri autocratice si regimuri democratice.
Regimul autocratic se caracterizeaza prin inexistenta atât a conditiilor juridice formale cât si a conditiilor reale pentru manifestarea vointei poporului. Masele populare nu au nici o posibilitate sa determine sau sa influenteze politica interna si externa a statului.
Regimul politic democratic presupune existenta unor conditii care sa faca posibila participarea maselor de cetateni la viata politica, influentarea politicii interne si externe a statului, exercitarea unui control asupra modului în care organele de stat îndeplinesc vointa lor.
Pentru o abordare stiintifica a conceptului democratiei, este necesar sa desprindem cel putin urmatoarele trei laturi ale acestui concept, aflate într-o strânsa interdependenta: a) în interesul cui se exercita puterea de stat, în interesul poporului sau a unui grup social; b) care este modul de exercitare a puterii, ce forme îmbraca sistemul politic, cum se realizeaza conducerea de stat a societatii, în ce masura masele participa la conducerea societatii si statului; c) care este conditia cetateanului în stat si societate, ce statut politico-juridic, drepturi si libertati îi sunt garantate.
Acesti trei factori se afla într-o legatura organica, desi stabilesc împreuna limitele democratiei atât la nivelul regimului politic, cât si la cel al statului politico-juridic al cetateanului.
21. Tehnica juridica
În general prin tehnica întelegem ansamblul metodelor, al procedeelor si regulilor care, îmbinate cu o anumita maiestrie personala, sunt aplicate în vederea executarii unei operatii sau lucrari ori în practicarea unei profesii oarecare. Ca orice tehnica, si tehnica juridica cuprinde anumite reguli, procedee, metode, în vederea executarii operatiunilor juridice, adica a activitatii de elaborare/sistematizare a dreptului.
Tehnica juridica are sarcina de a gasi mijloacele optime pentru a transpune în drept, în norme juridice, vointa de stat careia conducerea politica vrea sa-i dea forta juridica, sa o ridice la rangul de lege.
22. Fazele aplicarii dreptului
Varietatea actelor de aplicare nu exclude existenta unor faze sau etape în procesul aplicarii dreptului. Aceste faze constituie un proces unic, desi ele nu au aceeasi succesiune în timp la toate categoriile de norme juridice.
a) Stabilirea starii de fapt constituie prima faza a aplicarii dreptului.
b) Alegerea normei de drept constituie urmatoarea faza, care mai poarta denumirea de critica (selectionarea normei).
c) Interpretarea normelor juridice constituie o activitate la care organul de aplicare recurge pentru a stabili întelesul adevarat si deplin al normei juridice, utilizând în acest scop metode si procedee cu care opereaza tehnica interpretarii dreptului.
d) Elaborarea actului de aplicare constituie faza finala a procesului de aplicare, constând în elaborarea deciziei juridice, care va atrage dupa sine stabilirea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice concrete.
23. Formele (felurile) de interpretare a normelor juridice
Interpretarea dreptului constituie o activitate la care participa diferite subiecte, având fiecare un rol deosebit, solutiile de interpretare la care ajung neavând aceeasi importanta si forta juridica. De la aceste considerente porneste si cea mai cunoscuta clasificare a formelor de interpretare a dreptului.
A. Interpretarea oficiala sau obligatorie provine de la un organ de stat competent. Ea se subdivide, la rândul ei, în interpretare generala si interpretare cauzala.
B. Interpretarea neoficiala poarta si denumirea de interpretare facultativa sau stiintifica ori doctrinara, în functie de faptul daca se au în vedere natura sau subiectele interpretarii.
24. Metodele de interpretare a normelor juridice
Activitatea de aplicare a normelor de drept presupune o îmbinare strânsa între stiinta si tehnica interpretarii. Tehnica interpretarii dreptului cuprinde procedee de examinare a textelor normative, cu ajutorul carora organul de interpretare stabileste întelesul exact si deplin al acestui text.
Tehnica interpretarii dreptului poarta si denumirea de metodologia interpretarii, deoarece procedeele tehnice utilizate au semnificatia unor metode.
Problema metodologiei interpretarii dreptului prezinta aspecte variate si specifice în fiecare ramura de drept. Totusi, se considera ca având un caracter general - aplicabil întregului sistem de drept - un numar de patru procedee sau metode tehnice de interpretare a dreptului: interpretarea gramaticala, sistematica, istorica si logica
|
