IZVOARELE DREPTULUI PROPRIETATII INTELECTUALE
1. Categorii de izvoare
Dreptul de proprietate intelectuala cuprinde doua categorii de izvoare:
a) izvoare interne; b) izvoare internationale.
a) Izvoare interne. În sistemul nostru de drept, principalele acte
normative care reglementeaza drepturile de proprietate intelectuala sunt:
Legea nr. 64/1991 21321s186v privind brevetele de inventie, cu modificarile si
completarile ulterioare; Legea nr. 129/1992 privind protectia desenelor si
modelelor industriale; Legea nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile
geografice; Legea nr. 16/1995 privind protectia topografilor de circuite
integrate; Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe.
b) Izvoare internationale. Pe plan international, protectia proprietatii
industriale se realizeaza prin Conventia de la Paris, din 1883, iar protectia
dreptului de autor, prin Conventia de la Berna din 1886.
2. Conventia de la Paris din 1883 pentru protectia proprietatii
industriale
Legislatia destul de diferita a diverselor tari ale lumii, riscul ca o
inventie publicata într-o
dezvoltarea tot mai accentuata a unui flux de tehnologie cu caracter
international, cresterea comertului international au reprezentat cei mai
importanti factori care au determinat cursul armonizarii legilor industriale
la nivel international.
Absenta unei protectii adecvate a proprietatii industriale a devenit
vizibila cu ocazia unei expozitii internationale de inventii, care a avut loc la
Viena, în 1873. Din cauza
protectiei legale inadecvate pentru inventiile
expuse, multi inventatori straini s-au eschivat sa-si depuna inventiile la acea
expozitie. Astfel, a fost nevoie sa se organizeze un Congres, în cursul
aceluiasi an, tot la Viena, în care s-a dezbatut Reforma brevetelor de inventie.
Dupa un numar de reuniuni internationale, Conferinta internationala de
la
proprietatii industriale, care a intrat în vigoare la 7 iulie 1884. Prin aceasta
Conventie a fost creata si Uniunea Internationala pentru Protectia
Proprietatii Industriale. Conventia de la Paris are un caracter deschis. Daca,
la adoptarea ei, Conventia a fost semnata de 11 state fondatoare, la 1 ianuarie
1999 un numar de 154 de state erau membre ale Uniunii. Conventia de la
Paris a fost supusa unor revizuiri periodice.
România a aderat la Conventia de la Paris, revizuita la Bruxelles
(1897) si Washington (1911) printr-un Decret-lege din anul 1920. Ulterior, în
anul 1963, tara noastra a aderat la textele revizuite de la Haga (1925), Londra
(1934) si Lisabona (1958), iar în anul 1969, România a ratificat forma
Conventiei revizuita la Stockholm (1967).
Tarile care au aderat la Uniunea de la Paris au obligatia de a înfiinta un
serviciu special de proprietate industriala si un depozit central pentru
publicitatea brevetelor de inventie, modelelor de utilitate, desenelor si
modelelor industriale si a marcilor de fabrica sau de comert. Acest serviciu
specializat va edita o publicatie periodica speciala. În România, aceste
prevederi s-au concretizat prin înfiintarea Oficiului Special pentru Inventii si
Marci (OSIM) si prin editarea "Revistei de proprietate intelectuala".
Principalele prevederi ale Conventiei de la Paris pot fi împartite în
patru mari categorii:
- prevederi care contin reglementari de drept material ce garanteaza un
drept de baza, cunoscut ca dreptul la tratament national. Principiul
tratamentului national înseamna ca fiecare tara membra a Uniunii de la Paris
e obligata sa asigure cetatenilor celorlalte tari membre aceeasi protectie pe
care o asigura propriilor sai cetateni;
- a doua categorie de prevederi stabileste un drept de baza cunoscut ca
dreptul la prioritate. Dreptul la prioritate înseamna ca un candidat (sau
succesorul ori succesorii sai la titlu) care si-a înregistrat un drept de
proprietate industriala într-una din tarile membre ale Uniunii, trebuie sa
beneficieze de protectie în toate
celelalte tari membre;
341
- a treia categorie de prevederi cuprinde un anumit numar de
reglementari comune de drept material, care contin fie reguli privind drepturi
si obligatii ale persoanelor fizice sau juridice, fie reglementari care pretind
sau permit tarilor membre sa adopte legi potrivit acestor reglementari;
- a patra categorie de prevederi se refera la cadrul administrativ si
cuprinde clauzele finale ale Conventiei.
3. Conventia de la Berna din 1886 pentru protectia operelor
literare si artistice
La 9 septembrie 1886 s-a încheiat, la Berna, Conventia pentru protectia
operelor literare si artistice, dupa 25 de ani de lucrari pregatitoare, la care un
rol important l-a avut scriitorul Victor Hugo. Conventia de la Berna este cel
mai vechi tratat international în domeniul drepturilor de autor.
România a aderat, cu rezerve, la Conventia de la Berna în forma
revizuita la Berlin prin Legea nr. 152/1926, pentru ca în 1995 sa renunte la
rezerve. Aceste rezerve priveau în principal durata drepturilor si competenta
în litigii având ca obiect interpretarea si aplicarea Conventiei. La forma
revizuita a Conventiei prin Actul de la Paris din 1971 si modificata în 1979,
România a aderat prin Legea nr. 77/1998.
Conventia de la Berna se întemeiaza pe trei principii de baza:
- principiul tratamentului national, conform caruia operele
provenite dintr-unul din statele membre trebuie sa beneficieze în fiecare din
tarile membre de aceeasi protectie pe care tara respectiva o acorda operelor
propriilor cetateni;
- principiul protectiei automate, potrivit caruia tratamentul national nu
este conditionat de îndeplinirea vreunei formalitati. Altfel spus, protectia este
acordata automat, fara sa fie conditionata de vreo formalitate de înregistrare;
- principiul independentei protectiei, conform caruia beneficiul si
exercitarea drepturilor recunoscute nu depind de existenta protectiei în tara de
origine a operei.
4. Conventia de la Stockholm, din 1967, pentru înfiintarea
Organizatiei Mondiale a Proprietatii Intelectuale (OMPI)
OMPI este o organizatie interguvernamentala cu statut de institutie
specializata. La Conferinta
diplomatica de la
Conventia pentru constituirea
OMPI, intrata în vigoare în anul 1970.
Activitatile OMPI sunt de trei tipuri, si anume:
- activitati de înregistrare, care implica servicii directe pentru
solicitanti sau detinatori de proprietate intelectuala. Activitatile de acest gen
privesc primirea si procesarea cererilor internationale si sunt, de regula,
finantate din taxele solicitantilor, care reprezinta circa trei sferturi din bugetul
OMPI;
- activitati de cooperare interguvernamentala, care vizeaza
administrarea proprietatii intelectuale, administrarea colectiilor de documente
privind brevetele de inventie folosite pentru cercetare si comparatii, precum si
identificarea mijloacelor pentru facilitarea accesului la informatii, întretinerea
si actualizarea sistemelor de clasificare internationale etc.;
- activitatile de substanta sau programate ale OMPI, care cuprind
promovarea acceptarii mai largi a tratatelor existente, actualizarea acestor
tratate, precum si încheierea de noi tratate si participarea la activitati de
cooperare pentru dezvoltare.
|
