Infractiunea
Art. 17, cod penal - infractiunea este fapta care prezinta pericol social, e savārsita cu vinovatie si e prevazuta de legea penala.
a) Fapta sa fie prevazuta de legea penala - Potrivit codului penal, se īncadreaza aici orice fapta prevazuta īn legi, decrete sau ordonante de urgenta.
b) Fapta sa fie savārsita cu vinovatie - Atitudinea pe care o are faptuitorul īn raport de fapta pe care o comite; pentru a exista vinovatie e obligatoriu ca acesta sa actioneze fie cu intentie, fie din culpa īn raport cu rezultatul faptei sale.
c) Sa existe pericol social (art. 18, cod penal) - Fapta care prezinta pericol social, īn īntelesul legii penale, este orice actiune sau inactiune prin care se aduce atin-gere uneia dintre valorile aratate īn art. 1 si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse.
Art. 18.1 - Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege si prin continutul ei concret, fiind lipsita īn mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.
Modul si mijlocul de savārsire a faptei
Scopul urmarit
Īmprejurarea īn care fapta a fost comisa
Urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce
Persoana si conduita faptuitorului
Īn ipoteza īn care se aplica dispozitiile art. 18.1, fapta nu este infractiune, chiar daca este prevazuta de legea penala. Aceasta fapta va fi sanctionata fie de procuror, fie de judecator cu o sanctiune cu caracter administrativ. Aceste sanctiuni sunt urmatoarele:
a) mustrare
b) mustrare cu avertisment
c) amenda īntre 100.000 si 10.000.000 (nu e o amenda penala, ci una administrativa)
Criterii pentru a determina o infractiune politica:
1. Criteriul obiectiv - O fapta care, prin īnsusi natura ei, are un caracter politic, indiferent de mobilul sau scopul care l-a determinat pe autor sa comita fapta respectiva.
2. Criteriul subiectiv - Calificarea unei infractiuni ca fiind politica nu se face īn functie de elementul obiectiv, ci ceea ce conteaza este doar mobilul sau scopul ce l-au determinat pe faptuitor sa actioneze.
3. Criteriul mixt - Nu se poate stabili ab initio caracterul unei infractiuni politice, fiind nevoie de coroborarea atāt a criteriului obiectiv, cāt si a criteriului subiectiv.
Nu sunt infractiuni politice:
a) Infractiunile din culpa
b) Atentatul asupra vietii unui sef de stat (clauza belgiana)
c) Infractiunile contra pacii si omenirii
d) Infractiunile contra intereselor patrimoniale ale unui stat
C. Elementele infractiunii:
1. Obiectul
2. Subiectul
3. Latura obiectiva
4. Latura subiectiva
Obiectul infractiunii
Este format din relatiile sociale ocrotite prin normele dreptului penal.
Obiectul juridic - Este format din valorile sociale prevazute īn textele de incriminare, care sunt lezate prin diverse conduite periculoase.
Obiectul juridic general - Este format din totalitatea valorilor ocrotite de legea penala.
Obiectul juridic generic - Este format dintr-un manunchi de valori sociale de aceeasi natura, ocrotite prin norma de drept penal.
Obiectul juridic complex - Este format din doua sau mai multe valori aparate prin aceeasi norma penala, dar pentru lezarea carora e nevoie de actiuni diferite.
Obiectul juridic multiplu - Este format din doua sau mai multe valori ocrotite implicit prin acelasi text de incriminare, fiind suficienta comiterea unei singure actiuni pentru a le vatama pe amāndoua.
Ex: Delapidarea
Obiectul material - Este format din lucrul sau fiinta care īncorporeaza o valoare ocrotita de legea penala si asupra careia se īndreapta actiunea sau inactiunea prevazuta de lege.
Infractiunea putativa - Apare atunci cānd obiectul material nu exista.
Ex: Port ilegal de decoratii
Subiectul infractiunii
Persoana care comite fapta prevazuta sau īmpotriva careia este īndreptata actiunea sau inactiunea incriminata.
Subiectul activ general - Acea persoana care a īmplinit vārsta de 14 ani si care comite fapta cu discernamānt.
Conditiile subiectului activ general:
a) Sa fie persoana fizica.
b) Sa fi īmplinit 14 ani.
Īntre 14 si 16 ani, persoana fizica raspunde penal, īnsa este prezumata a nu avea discernamānt. Peste 16 ani, raspunde penal, fiind prezumata ca are discernamānt. Prezumtiile sunt relative, deci pot fi rasturnate prin proba contrarie.
c) Sa actioneze cu discernamānt.
Discernamāntul - Consta īn capacitatea biopsihosomatica de a īntelege semnificatia faptelor sale, īn sensul de a-si putea dirija vointa si a avea reprezentarea consecintelor pagubitoare ale conduitei sale.
Subiectul activ special - Cel pentru care legea cere o anumita calitate speciala pentru a putea fi īntrunite elementele constitutive ale infractiunii.
Subiectul pasiv general - Se refera la orice persoana fizica sau juridica si chiar la stat, care poate īndeplini acest rol.
Subiectul pasiv special - Sunt anumite infractiuni care nu pot fi comise decāt daca subiectul are o anumita calitate.
Ex: Pruncuciderea
Latura obiectiva
Se caracterizeaza prin manifestarea exterioara a conduitei unei persoane care produce o urmare prevazuta de legea penala, iar īntre manifestarea exterioara si urmare exista raport de cauzalitate.
Īn limbajul juridic consacrat poarta denumirea de actus reus.
Actiunea - Īncalcarea, prin conduita faptuitorului, a unei norme prohibitive.
Inactiunea - Se īncalca o norma onerativa (de comportament).
Ex: Infractiunea de nedenuntare
Expresia pe care o foloseste legiuitorul īn definirea activitatii infractionale poarta denumirea de verbum regens.
Exista similitudine īntre notiunea de actiune/inactiune si notiunea de act de executare. Prin exceptie, exista situatii cānd actiunea prevazuta de legea penala se poate comite prin mai multe acte de executare.
B. Raportul de cauzalitate
Legatura care se stabileste si care trebuie constatata īntre actiune (inactiune) si urmarea prevazuta de norma de incriminare.
Īn cazul infractiunii de pericol nu este nevoie de constatarea acestui raport de cauzalitate. Producerea rezultatului este consecinta unei singure actiuni īn cazul infractiunii de rezultat.
Exista situatii īn care constatarea raportului de cauzalitate prezinta dificultati datorita faptului ca producerea rezultatului este consecinta suprapunerii mai multor cauze si conditii. Se pune problema delimitarii actiunii-cauza de cea a īmprejurari-lor care au doar semnificatia unor conditii.
Conditia - Favorizeaza producerea rezultatelor
Teorii:
I. Moniste - Acelea care retin o singura īmprejurare drept cauza, celelalte fiind
conditii.
a) Teoria cauzei proxime
Potrivit acestei teorii, se va retine drept cauza acea īmprejurare care este situata īn timp cel mai aproape de momentul producerii rezultatului.
Īn realitate, nu īntotdeauna rezultatul este produs de acea īmprejurare, fiind posibil ca īn realitate cauza sa fie o actiune comisa cu mai mult timp īn urma.
b) Teoria cauzei adecvate
Potrivit acestei teorii, se retine drept cauza o īmprejurare care, prin natura ei, produce īn mod obisnuit, frecvent, rezultatul.
Exista īnsa situatii īn care rezultatul este produs de o actiune ce īn mod obisnuit nu este susceptibila de a-l produce.
II. Pluraliste - Acelea care permit retinerea mai multor īmprejurari drept cauze ale
rezultatului produs.
a) Teoria echivalentei conditiilor
Potrivit acestei teorii, vor fi retinute drept cauze toate acele īmprejurari īn absenta carora rezultatul nu s-ar fi produs.
Desi īnlatura unele dintre neajunsurile teoriilor moniste permitānd retinerea mai multor īmprejurari drept cauza, ea este susceptibila, totusi, de o serie de obiectii si critici.
Īn primul rānd, aceasta teorie īnlatura distanta dintre cauza si conditie.
Īn al doilea rānd, aceasta teorie este de natura sa īmpiedice īn anumite īmpreju-rari retinerea existentei unui raport de cauzalitate.
b) Teoria conditiilor necesare
C. Urmarea
Rezultatul pe care actiunea sau inactiunea prevazuta de norma de incriminare īl produce asupra valorilor sociale ocrotite de norma penala.
Poate sa produca o modificare de natura materiala si īn acest caz vorbim despre o actiune de rezultat (materiala). Urmarea poate sa īmbrace si forma unei modificari ce consta īntr-o stare de pericol pentru valoarea ocrotita. Este o modifi-care ce nu are caracter material si nu poate fi constatat īn mod nemijlocit.
Ex: Insulta, calomnia, amenintarea, violarea secretului corespondentei - Infractiuni de pericol (formale), īn cazul carora urmarea este socotita a se fi produs de īndata ce a avut loc actiunea sau inactiunea.
Infractiunea materiala se consuma īn momentul producerii rezultatului.
Infractiunile de pericol nu sunt, īn general, susceptibile de tentativa.
Se face distinctie īntre urmarea de baza (caracterisitica formei de baza a infractiunii) si urmarea calificata (caracteristica formei agravate).
D. Locul, timpul, modul si mijloacele de savārsire a infractiunii
Acestea fac parte din latura obiectiva doar atunci cānd sunt cerute de norma de incriminare. Uneori, aceste elemente sunt necesare pentru existenta formei de baza a infractiunii. Alteori, timpul apare ca o circumstanta agravanta.
Ex: Art. 209, cod penal - Furtul savārsit pe timpul noptii - Furt calificat
Locul comiterii actiunii poate fi element constitutiv (conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de catre o persoana aflata īn stare de ebri-etate) sau poate fi circumstanta agravanta (savārsirea actiunii de tālharie īntr-o locuinta).
Modul poate fi circumstanta agravanta.
Ex: Omorul savārsit prin cruzimi; distrugerea agravanta (distrugerea prin explozie, distrugerea prin incendiere)
Latura subiectiva
Are ca principal subelement vinovatia, iar ca subelemente secundare, mobilul si scopul infractiunii.
Avem vinovatie ca subelement al laturii subiective.
Nu avem vinovatie ca trasatura generala a infractiunii pentru ca vointa autorului nu a fost aceea de a īncalca legea penala, ci aceea de a se apara, īn condi-tiile legii, īn fata unui atac.
Avem vinovatie ca trasatura generala.
Nu avem vinovatie ca subelement al laturii subiective, fiindca n-a existat intentia.
Īn cazul primei infractiuni (fapta comisa īn legitima aparare) aceasta nu este infractiune, pentru ca asa prevede legea penala (art. 44, cod penal).
|
