Infractiunea
Art. 17, cod penal - infractiunea este fapta care prezinta pericol social, e savârsita cu vinovatie si e prevazuta de legea penala.
a) Fapta sa fie prevazuta de legea penala - Potrivit codului penal, se încadreaza aici orice fapta prevazuta în legi, decrete sau ordonante de urgenta.
b) Fapta sa fie savârsita cu vinovatie - Atitudinea pe care o are faptuitorul în raport de fapta pe care o comite; pentru a exista vinovatie e obligatoriu ca acesta sa actioneze fie cu intentie, fie din culpa în raport cu rezultatul faptei sale.
c) Sa existe pericol social (art. 18, cod penal) - Fapta care prezinta pericol social, în întelesul legii penale, este orice actiune sau inactiune prin care se aduce atin-gere uneia dintre valorile aratate în art. 1 si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse.
Art. 18.1 - Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege si prin continutul ei concret, fiind lipsita în mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.
Modul si mijlocul de savârsire a faptei
Scopul urmarit
Împrejurarea în care fapta a fost comisa
Urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce
Persoana si conduita faptuitorului
În ipoteza în care se aplica dispozitiile art. 18.1, fapta nu este infractiune, chiar daca este prevazuta de legea penala. Aceasta fapta va fi sanctionata fie de procuror, fie de judecator cu o sanctiune cu caracter administrativ. Aceste sanctiuni sunt urmatoarele:
a) mustrare
b) mustrare cu avertisment
c) amenda între 100.000 si 10.000.000 (nu e o amenda penala, ci una administrativa)
Criterii pentru a determina o infractiune politica:
1. Criteriul obiectiv - O fapta care, prin însusi natura ei, are un caracter politic, indiferent de mobilul sau scopul care l-a determinat pe autor sa comita fapta respectiva.
2. Criteriul subiectiv - Calificarea unei infractiuni ca fiind politica nu se face în functie de elementul obiectiv, ci ceea ce conteaza este doar mobilul sau scopul ce l-au determinat pe faptuitor sa actioneze.
3. Criteriul mixt - Nu se poate stabili ab initio caracterul unei infractiuni politice, fiind nevoie de coroborarea atât a criteriului obiectiv, cât si a criteriului subiectiv.
Nu sunt infractiuni politice:
a) Infractiunile din culpa
b) Atentatul asupra vietii unui sef de stat (clauza belgiana)
c) Infractiunile contra pacii si omenirii
d) Infractiunile contra intereselor patrimoniale ale unui stat
C. Elementele infractiunii:
1. Obiectul
2. Subiectul
3. Latura obiectiva
4. Latura subiectiva
Obiectul infractiunii
Este format din relatiile sociale ocrotite prin normele dreptului penal.
Obiectul juridic - Este format din valorile sociale prevazute în textele de incriminare, care sunt lezate prin diverse conduite periculoase.
Obiectul juridic general - Este format din totalitatea valorilor ocrotite de legea penala.
Obiectul juridic generic - Este format dintr-un manunchi de valori sociale de aceeasi natura, ocrotite prin norma de drept penal.
Obiectul juridic complex - Este format din doua sau mai multe valori aparate prin aceeasi norma penala, dar pentru lezarea carora e nevoie de actiuni diferite.
Obiectul juridic multiplu - Este format din doua sau mai multe valori ocrotite implicit prin acelasi text de incriminare, fiind suficienta comiterea unei singure actiuni pentru a le vatama pe amândoua.
Ex: Delapidarea
Obiectul material - Este format din lucrul sau fiinta care încorporeaza o valoare ocrotita de legea penala si asupra careia se îndreapta actiunea sau inactiunea prevazuta de lege.
Infractiunea putativa - Apare atunci când obiectul material nu exista.
Ex: Port ilegal de decoratii
Subiectul infractiunii
Persoana care comite fapta prevazuta sau împotriva careia este îndreptata actiunea sau inactiunea incriminata.
Subiectul activ general - Acea persoana care a împlinit vârsta de 14 ani si care comite fapta cu discernamânt.
Conditiile subiectului activ general:
a) Sa fie persoana fizica.
b) Sa fi împlinit 14 ani.
Între 14 si 16 ani, persoana fizica raspunde penal, însa este prezumata a nu avea discernamânt. Peste 16 ani, raspunde penal, fiind prezumata ca are discernamânt. Prezumtiile sunt relative, deci pot fi rasturnate prin proba contrarie.
c) Sa actioneze cu discernamânt.
Discernamântul - Consta în capacitatea biopsihosomatica de a întelege semnificatia faptelor sale, în sensul de a-si putea dirija vointa si a avea reprezentarea consecintelor pagubitoare ale conduitei sale.
Subiectul activ special - Cel pentru care legea cere o anumita calitate speciala pentru a putea fi întrunite elementele constitutive ale infractiunii.
Subiectul pasiv general - Se refera la orice persoana fizica sau juridica si chiar la stat, care poate îndeplini acest rol.
Subiectul pasiv special - Sunt anumite infractiuni care nu pot fi comise decât daca subiectul are o anumita calitate.
Ex: Pruncuciderea
Latura obiectiva
Se caracterizeaza prin manifestarea exterioara a conduitei unei persoane care produce o urmare prevazuta de legea penala, iar între manifestarea exterioara si urmare exista raport de cauzalitate.
În limbajul juridic consacrat poarta denumirea de actus reus.
Actiunea - Încalcarea, prin conduita faptuitorului, a unei norme prohibitive.
Inactiunea - Se încalca o norma onerativa (de comportament).
Ex: Infractiunea de nedenuntare
Expresia pe care o foloseste legiuitorul în definirea activitatii infractionale poarta denumirea de verbum regens.
Exista similitudine între notiunea de actiune/inactiune si notiunea de act de executare. Prin exceptie, exista situatii când actiunea prevazuta de legea penala se poate comite prin mai multe acte de executare.
B. Raportul de cauzalitate
Legatura care se stabileste si care trebuie constatata între actiune (inactiune) si urmarea prevazuta de norma de incriminare.
În cazul infractiunii de pericol nu este nevoie de constatarea acestui raport de cauzalitate. Producerea rezultatului este consecinta unei singure actiuni în cazul infractiunii de rezultat.
Exista situatii în care constatarea raportului de cauzalitate prezinta dificultati datorita faptului ca producerea rezultatului este consecinta suprapunerii mai multor cauze si conditii. Se pune problema delimitarii actiunii-cauza de cea a împrejurari-lor care au doar semnificatia unor conditii.
Conditia - Favorizeaza producerea rezultatelor
Teorii:
I. Moniste - Acelea care retin o singura împrejurare drept cauza, celelalte fiind
conditii.
a) Teoria cauzei proxime
Potrivit acestei teorii, se va retine drept cauza acea împrejurare care este situata în timp cel mai aproape de momentul producerii rezultatului.
În realitate, nu întotdeauna rezultatul este produs de acea împrejurare, fiind posibil ca în realitate cauza sa fie o actiune comisa cu mai mult timp în urma.
b) Teoria cauzei adecvate
Potrivit acestei teorii, se retine drept cauza o împrejurare care, prin natura ei, produce în mod obisnuit, frecvent, rezultatul.
Exista însa situatii în care rezultatul este produs de o actiune ce în mod obisnuit nu este susceptibila de a-l produce.
II. Pluraliste - Acelea care permit retinerea mai multor împrejurari drept cauze ale
rezultatului produs.
a) Teoria echivalentei conditiilor
Potrivit acestei teorii, vor fi retinute drept cauze toate acele împrejurari în absenta carora rezultatul nu s-ar fi produs.
Desi înlatura unele dintre neajunsurile teoriilor moniste permitând retinerea mai multor împrejurari drept cauza, ea este susceptibila, totusi, de o serie de obiectii si critici.
În primul rând, aceasta teorie înlatura distanta dintre cauza si conditie.
În al doilea rând, aceasta teorie este de natura sa împiedice în anumite împreju-rari retinerea existentei unui raport de cauzalitate.
b) Teoria conditiilor necesare
C. Urmarea
Rezultatul pe care actiunea sau inactiunea prevazuta de norma de incriminare îl produce asupra valorilor sociale ocrotite de norma penala.
Poate sa produca o modificare de natura materiala si în acest caz vorbim despre o actiune de rezultat (materiala). Urmarea poate sa îmbrace si forma unei modificari ce consta într-o stare de pericol pentru valoarea ocrotita. Este o modifi-care ce nu are caracter material si nu poate fi constatat în mod nemijlocit.
Ex: Insulta, calomnia, amenintarea, violarea secretului corespondentei - Infractiuni de pericol (formale), în cazul carora urmarea este socotita a se fi produs de îndata ce a avut loc actiunea sau inactiunea.
Infractiunea materiala se consuma în momentul producerii rezultatului.
Infractiunile de pericol nu sunt, în general, susceptibile de tentativa.
Se face distinctie între urmarea de baza (caracterisitica formei de baza a infractiunii) si urmarea calificata (caracteristica formei agravate).
D. Locul, timpul, modul si mijloacele de savârsire a infractiunii
Acestea fac parte din latura obiectiva doar atunci când sunt cerute de norma de incriminare. Uneori, aceste elemente sunt necesare pentru existenta formei de baza a infractiunii. Alteori, timpul apare ca o circumstanta agravanta.
Ex: Art. 209, cod penal - Furtul savârsit pe timpul noptii - Furt calificat
Locul comiterii actiunii poate fi element constitutiv (conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de catre o persoana aflata în stare de ebri-etate) sau poate fi circumstanta agravanta (savârsirea actiunii de tâlharie într-o locuinta).
Modul poate fi circumstanta agravanta.
Ex: Omorul savârsit prin cruzimi; distrugerea agravanta (distrugerea prin explozie, distrugerea prin incendiere)
Latura subiectiva
Are ca principal subelement vinovatia, iar ca subelemente secundare, mobilul si scopul infractiunii.
Avem vinovatie ca subelement al laturii subiective.
Nu avem vinovatie ca trasatura generala a infractiunii pentru ca vointa autorului nu a fost aceea de a încalca legea penala, ci aceea de a se apara, în condi-tiile legii, în fata unui atac.
Avem vinovatie ca trasatura generala.
Nu avem vinovatie ca subelement al laturii subiective, fiindca n-a existat intentia.
În cazul primei infractiuni (fapta comisa în legitima aparare) aceasta nu este infractiune, pentru ca asa prevede legea penala (art. 44, cod penal).
|
