Infractiuni contra demnitatii

Infractiuni contra demnitãtii

Subsectiunea I. Insulta[1]

1. Continutul legal

Insulta este incriminata în art. 205 C. pen. într-o varianta tip si una asimilata.

Varianta tip consta în atingerea adusa onoarei ori reputatiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura [art. 205 alin. (1) C. pen.].

Varianta asimilata exista în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special îl constituie relatiile sociale care se refera la onoarea si reputatia fiintei umane, valori sociale importante pentru aceasta[2]. Prin onoare se întelege sentimentul de pretuire morala pe care persoana îl are despre sine însasi, determinat de pretuirea propriei persoane, de suma calitatilor si însusirilor pe care fiecare persoana si le atribuie. Prin reputatie întelegem stima si consideratia de care fiecare individ se bucura din partea semenilor sai ; reputatia ar constitui aspectul obiectiv, special al demnitatii, adica parerea pe care o are colectivitatea despre un individ.

Infractiunea nu are obiect material.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ al infractiunii de insulta poate fi orice persoana fizica responsabila.

Participatia penala este posibila, de regula, sub forma instigarii si complicitatii. Coautoratul devine posibil numai atunci când infractiunea se realizeaza pe alta cale decât cea orala.

b) Subiect pasiv al infractiunii de insulta poate fi orice persoana fizica. În ipoteza în care subiectul pasiv ar avea o anumita calitate, fapta ar putea fi incriminata ca ultraj, insulta superiorului, insulta inferiorului, insulta reprezentantului unui stat strain sau ar putea constitui o circumstanta agravanta ori atenuanta judecatoreasca[4].

Vom fi în prezenta acestei infractiuni si atunci când colectivitatea avea asupra subiectului pasiv o apreciere tot atât de defavorabila ca si cea pe care o provoaca actiunea ofensatoare[5], deoarece orice persoana, chiar cele care au proasta reputatie, inclusiv infractorii, se bucura de ocrotirea legii penale.

Daca autorul insulta mai multe persoane, exista mai multi subiecti pasivi si deci, tot atâtea infractiuni de insulta.

Nu exista cerinte speciale cu privire la locul si timpul comiterii infractiunii.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Infractiunea de insulta este o infractiune comisiva, care are continuturi alternative si se realizeaza, sub aspectul elementului material, fie printr-o actiune sau inactiune de atingere a onoarei sau reputatiei unei persoane, fie printr-o actiune de atribuire unei persoane a unui defect, boala sau infirmitate.

Atingerea onoarei unei persoane se realizeaza prin savârsirea de acte care lovesc în sentimentul de pretuire pe care fiecare om îl are despre sine însusi; atin­gerea reputatiei persoanei se înfaptuieste prin acte care lovesc în bunul renume al persoanei, în consideratia de care aceasta se bucura din partea semenilor sai. Spre deosebire de sentimentul onoarei, pe care legea îl considera existent la fiecare per­soana, reputatia este o valoare morala pe care un individ­ o câstiga în mod efectiv prin conduita si meritele sale în cadrul societatii.

Elementul material al infractiunii de insulta se realizeaza si prin atribuirea unui defect, a unei boli sau a unei infirmitati care, chiar reale fiind, nu trebuie relevate. A atribui unei persoane un defect, o boala sau o infirmitate înseamna a-i imputa sau reprosa o stare fizica sau psihica anormala.

În acest fel, demnitatea victimei poate fi grav afectata de umilinta la care este supusa sau de ridicolul creat în jurul persoanei sale. Nu intereseaza daca defectul, boala sau infirmitatea atribuite sunt sau nu reale. Daca sunt reale, ele trebuie sa fie dintre acelea care nu trebuie relevate[6].

Infractiunea de insulta exista atunci când afirmatia sau imputarea prin care se aduce atingere onoarei sau reputatiei unei persoane nu întruneste conditiile cerute pentru a fi caracterizata drept calomnie. Asa de pilda, daca inculpatul a facut afirmatii generale, si anume, ca reclamantul e un hot, ori ca reclamanta este o femeie de moravuri usoare[7], fapta va constitui insulta, si nu calomnie. În acelasi sens, în prac­tica judiciara s-a decis ca împrejurarea ca faptuitorul a rostit cuvinte jignitoare în pu­blic (de pilda, într-un compartiment de tren, de fata cu alti calatori) nu transforma insulta în calomnie, atâta vreme cât prin acele cuvinte nu s-a imputat victimei o fapta determinata .

De asemenea, s-a decis ca nu exista infractiunea de insulta daca avocatul a folosit expresii jignitoare la adresa partii adverse în concluziile orale din fata instantei. S-a motivat corect ca avocatul are obligatia profesionala sa foloseasca o exprimare adecvata în fata instantei ori în notele scrise cu concluzii adresate instantei si sa nu jigneasca partea adversa; daca acesta totusi încalca îndatorirea mentionata ar putea fi, cel mult, sanctionat disciplinar. Situatia specifica în care se gasesc partile într-un litigiu, fiecare urmând sa-si argumenteze cât mai convingator pozitia, chiar abatându-se de la preocuparea de a gasi cele mai potrivite expresii, justifica solutia înfatisata[9]. Pentru existenta infractiunii este necesar ca oricare dintre actiunile incriminate prin care se realizeaza elementul material sa priveasca o persoana determinata sau de­ter­minabila pe baza celor afirmate de faptuitor. Actiunea se poate referi la un fapt determinat sau nedeterminat. Daca se refera la un fapt determinat, conditia pu­blicitatii nu trebuie îndeplinita, în caz contrar, fiind în prezenta infractiunii de calomnie.

De asemenea, pentru existenta infractiunii, actiunea ofensatoare trebuie sa se refere la fapte sau aprecieri pentru care nu se admite proba veritatii. Daca este admisa aceasta proba, faptele sau aprecierile facute trebuie sa fie neadevarate.

Insulta este absorbita în infractiunile de calomnie[10] si denuntare calomnioasa ; de asemenea, si în infractiunea de purtare abuziva.

Fapta de insulta poate fi savârsita prin orice mijloace: oral, în scris, prin acte, fapte, gesturi sau simboluri[12] si în diferite moduri; direct, indirect, mascat, oblic.

b) Urmarea imediata a infractiunii consta în atingerea adusa onoarei sau repu tatiei unei persoane.

B. Latura subiectiva. Infractiunea de insulta se savârseste cu intentie directa sau indirecta. Nu intereseaza mobilul sau scopul actiunii, deoarece va exista insulta chiar comisa în gluma ori pentru a dojeni pe cineva sau a consola.

Nu poate fi retinuta infractiunea de insulta daca afirmarea sau imputarea co­respunde realitatii, iar fapta a fost savârsita pentru apararea unui interes legitim. Sub acest aspect, cauza care exclude infractiunea prevazuta în art. 207 (proba veritatii) opereaza si în materie de insulta.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Desi sunt posibile forme imperfecte ale infractiunii, legea nu pedep­seste nici actul de pregatire, nici tentativa la infractiune. Consumarea infractiunii are loc instantaneu, o data cu efectuarea actiunii ofensatoare în una din modalitatile prevazute de lege.

B. Modalitati. În raport cu elementul material, insulta are urmatoarele modalitati normative: atingerea adusa onoarei unei persoane, atingerea adusa reputatiei unei persoane, atribuirea unui defect, a unei boli sau infirmitati, precum si expunerea la batjocura, realizate prin orice mijloace, inclusiv prin presa scrisa sau audio-vizuala; în raport cu fiecare din aceste modalitati, pot exista o varietate de modalitati faptice.

C. Sanctiuni. În varianta tip, insulta se pedepseste cu amenda de la 1.500.000 lei la 100.000.000 lei, iar în varianta asimilata, cu închisoarea de la o luna la 2 ani sau cu amenda. Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate. Împacarea partilor înlatura raspunderea penala.