Inselaciunea

Înselaciunea

1. Continutul legal

Infractiunea de înselaciune este incriminata într-o varianta tip, doua variante spe­ciale si alte doua agravate. Potrivit art. 215 alin. (1) C. pen., varianta tip consta în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, în scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust si daca s-a pricinuit o paguba.

Prima varianta speciala presupune inducerea sau mentinerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executarii unui contract, savârsita în asa fel încât, fara aceasta eroare, cel înselat nu ar fi încheiat sau executat contractul în conditiile stipulate.

A doua varianta agravata consta în emiterea unui cec asupra unei institutii de credit sau unei persoane, stiind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesara, precum si fapta de a retrage, dupa emitere, provizia, în total sau în parte, ori de a in 14414b113o terzice trasului de a plati înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul aratat în alin. (1), daca a pricinuit o paguba posesorului cecului.

Prima varianta agravata, comuna celei tip si variantelor speciale consta în înselaciunea savârsita prin folosirea de nume sau calitati mincinoase sau orice alte mijloace frauduloase.

A doua varianta agravata se realizeaza când înselaciunea a avut consecinte deosebit de grave.

Ratiunea incriminarii înselaciunii este aceea de a asigura încrederea si buna credinta în relatiile cu caracter patrimonial si de a evita producerea unui prejudiciu persoanei fizice sau juridice, mai ales în conditiile actuale, când s-au intensificat relatiile de natura patrimoniala între persoane fizice, între societati comerciale, precum si între persoane fizice si societati comerciale.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special îl constituie relatiile sociale de ordin patrimonial a caror nastere si dezvoltare este conditionata de buna-credinta si încrederea ce trebuie sa existe în raporturile juridice care au loc între subiectii acestor raporturi.

b) Obiect material al infractiunii pot fi bunurile mobile, înscrisurile cu valoare pa­tri­moniala, precum si bunurile imobile asupra carora poarta manevrele fraudu­loase ale faptuitorului.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ al infractiunii poate fi orice persoana care îndeplineste conditiile generale ale raspunderii penale.

Daca subiectul activ nemijlocit are calitatea de functionar public, iar actiunea de amagire este savârsita în exercitarea atributiilor sale de serviciu, fapta nu constituie înselaciune, ci abuz în serviciu[1].

Participatia penala este posibila în oricare dintre formele sale.

b) Subiect pasiv este persoana fizica sau juridica privata ori publica al carei patrimoniu a fost lezat, pagubit, prin savârsirea infractiunii de înselaciune.

În anumite situatii se poate distinge un subiect pasiv principal si altul secundar. Astfel, daca proprietarul anumitor bunuri mobile le încredinteaza unei alte persoane sa le pastreze, în baza unui contract de depozit, iar faptuitorul induce în eroare pe depozitar, spunându-i ca a cumparat acele bunuri de la proprietar si îl determina sa i le predea, vom avea un subiect pasiv principal, în persoana proprietarului, al carui patrimoniu a fost diminuat prin însusirea acelor bunuri de catre faptuitor si un subiect pasiv secundar, victima subsidiara a amagirii, în persoana depozitarului, daca prin fapta de înselaciune s-au produs pagube în patrimoniul sau (de exemplu, depozitarul poate fi obligat sa restituie contravaloarea bunurilor).

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material este reprezentat în oricare din varian­tele infractiunii, de o actiune frauduloasa de amagire ori inducere în eroare a victi­mei, prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate.

Prezentarea frauduloasa, denaturata sau alterata a realitatii trebuie sa fie apta de a inspira încrederea victimei si de a o induce în eroare, de a o amagi sau de a o men­tine în eroarea produsa anterior[2].

Actiunea de inducere în eroare ori mentinerea în eroare se poate realiza prin orice mijloace (chiar simplele reticente - abtinerea de a da o explicatie - pot fi un mijloc de amagire în raport cu anumite conditii concrete). Nu are relevanta daca subiectul pasiv s-a lasat mai usor ori mai greu indus în eroare.

În practica judiciara s-a retinut ca savârseste infractiunea de înselaciune acela care, prin afirmatii mincinoase, induce în eroare pe magazinerul C.F.R., reusind astfel sa-si însuseasca bunurile lasate de alta persoana la magazia de bagaje[3] ori cel ce a obtinut o suma de bani, afirmând în mod mincinos, fata de persoana vatamata, ca vine din partea fratelui acesteia, care îi solicita un împrumut sau care, promitând unei fetite ca îi va da jucarii în schimbul cerceilor din ureche, obtine astfel bunurile respective .

În aceasta situatie, fapta infractorului ar putea fi calificata chiar furt, pentru ca sunt îndeplinite conditiile acestei infractiuni: luarea în scopul însusirii, chiar daca în cazul de fata a avut loc o remitere a obiectului material, si a doua conditie referitoare la lipsa consimtamântului. Dupa parerea noastra, consimtamântul lipseste si când acesta este viciat. Faptuitorul a folosit manopere dolosive, viclene.

De asemenea, comite infractiunea de înselaciune si acela care, pretinzând ca a fost trimis de proprietarul unui autoturism lasat în incinta unui autoservice, sustrage din acel vehicul scule si accesorii[5] sau medicul care, pentru a vinde un medicament cu un pret superior celui real, îi atribuie calitati curative pe care nu le are .

Exista infractiunea de înselaciune când faptuitorul a indus sau mentinut în eroare o persoana cu prilejul încheierii sau executarii unui contract, daca fara aceasta amagire victima nu ar fi încheiat sau executat contractul în conditiile stipulate.

În practica judiciara deseori s-a pus problema încadrarii juridice a înselaciunii prin "smen", prin smen întelegându-se sustragerea banilor primiti drept plata si înlocuirea acestora cu hârtii fara valoare în timpul sau dupa efectuarea operatiunii de schimb ilegal de valuta, profitând de neatentia pagubasului potential. Încadrarea juridica corecta în acest caz este în art. 215 alin. (2) si alin. (3), având în vedere ca inducerea în eroare are loc cu prilejul încheierii unui contract (schimbul de valuta) si ca la savârsirea infractiunii se foloseste un pachet de hârtii taiate în formele unei bancnote, peste care de o parte si de alta sunt puse bancnote adevarate, considerat mijloc fraudulos.

Dar practica judiciara a dat si alte solutii. Astfel, s-a aratat ca o astfel de fapta este contraventie, conform art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 republicata, fiind exclusa existenta infractiunii.

Instanta si-a motivat solutia aratând urmatoarele:

- schimbul de valuta între persoane fizice este o operatie interzisa;

- un astfel de contract întemeiat pe o cauza ilicita este lovit de nulitate absoluta;

- din moment ce contractul de schimb este lovit de nulitate absoluta, infractiunii de înselaciune îi lipseste latura obiectiva, deoarece inducerea sau mentinerea în eroare trebuie sa se faca cu prilejul încheierii sau executarii unui contract[7].

Nu exista aceasta infractiune daca faptuitorul nu a întrebuintat mijloace frau­duloase pentru a determina încheierea contractului, iar acesta nu a putut fi executat din motive independente de vointa lui[8].

Când înselaciunea este savârsita prin folosirea de nume sau calitati mincinoase ori prin alte mijloace frauduloase se realizeaza continutul agravat al acesteia, pre­vazut în art. 215 alin. (2) C. pen.

În practica judiciara s-a retinut infractiunea de înselaciune prin folosirea unui mijloc fraudulos, în cazul în care la cumpararea unei cantitati de bunuri o persoana a folosit biletul la ordin, chiar daca nu avea acoperire la data scadenta. Biletul la ordin ca mijloc de plata difera fata de cec, pentru ca cecul capata valoare juridica în mo­mentul completarii, pe când biletul la ordin este un simplu formular care este completat de o persoana comerciant, capatând valoare juridica de abia în momentul ajungerii la scadenta.

Biletul la ordin ar putea fi considerat mijloc fraudulos, în momentul încheierii unui contract, daca faptuitorul ar avea deschis un cont la o unitate bancara si cu înde­plinirea urmatoarelor conditii:

- faptuitorul nu avea mijloace banesti în cont la data emiterii biletului la ordin;

- nu avea mijloace banesti în cont la data scadentei, pentru ca nu a virat nici o suma de bani în contul respectiv;

De asemenea, pâna la scadenta nu ar avea nici posibilitatea reala de a primi în cont suma de bani de la un eventual debitor.

- emitentul biletului la ordin avea datorii fata de mai multi creditori, asa încât chiar procedând la executarea biletului la ordin posesorul acestuia nu si-ar putea recupera paguba[9].

De asemenea, mai trebuie precizat ca pentru a se putea retine înselaciune cu prilejul încheierii sau executarii unui contract sunt necesare urmatoarele conditii:

a) sa aiba loc încheierea sau executarea unui contract;

b) cu prilejul încheierii sau executarii contractului, subiectul activ sa induca sau sa mentina în eroare subiectul pasiv;

c) actiunea de amagire sa determine pe cei indusi sau mentinuti în eroare sa încheie sau sa execute contractul în conditiile stipulate, adica în conditiile care altfel nu ar fi fost acceptate si care au creat o situatie pagubitoare pentru subiectul pasiv;

d) actiunea sa fie savârsita cu intentie[10].

Prin mijloc fraudulos trebuie înteles acel mijloc care este veridic si în mod obisnuit inspira încredere, înlatura orice banuiala, dar care în realitate este mincinos. În cate­goria unor astfel de mijloace intra neîndoielnic folosirea de nume sau calitati min­cinoase pe care si le da faptuitorul, precum si folosirea de înscrisuri care pot fi ori nu false, sau crearea unor împrejurari ce au facut mai usoara actiunea de inducere sau mentinere în eroare a victimei.

În practica judiciara s-a decis ca exista înselaciune în forma agravata [art. 215 alin. (2) C. pen.], daca pentru a induce în eroare persoana vatamata, faptuitorul se foloseste de un înscris oficial sau sub semnatura privata, cunoscând ca este fals comite aceasta infractiune si acela care uzeaza de un imprimat C.E.C., completat pe baza unui libret C.E.C. sustras; ori cel care pe baza unor scrisori ticluite, încaseaza de la o persoana sume de bani, convingând-o ca va putea fi vindecata prin vraji si rugaciuni.

În cazul în care mijlocul folosit în comiterea infractiunii constituie prin el însusi infractiune se vor aplica regulile de la concursul de infractiuni. Astfel, în ipoteza comiterii înselaciunii prin fals sau uz de fals, acestea nu se absorb în continutul înselaciunii, ci vor constitui o pluralitate de infractiuni (concurs real).

Pentru existenta infractiunii de înselaciune, prevazuta de art. 215 alin. (4), actiunea faptuitorului trebuie sa constea în emiterea unui C.E.C. asupra unei institutii de credit sau unei persoane, stiind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia necesara, precum si din retragerea, dupa emitere, a proviziei, în total sau în parte ori a interzice trasului de a plati înainte de expirarea termenului de prezentare.

"Trasul" este persoana care are mandat sau ordin de la o alta persoana numita "tragator" sa execute obligatia de plata a unei sume determinate în favoarea unei a treia persoane numita beneficiar, la împlinirea scadentei si la locul ce sunt mentionate. Trasul este, prin urmare, debitorul unei persoane (tragator) de la care poate primi ordin sa achite datoria catre o terta persoana (care este creditorul creditorilor sai), la un anumit termen, când se va prezenta beneficiarul.

Tragatorul, în concret, poate sa ceara trasului (înainte de a se prezenta bene­ficiarul sa încaseze suma la expirarea termenului prevazut în cambie) sa nu execute acest ordin spre a-l însela pe beneficiar (creditor al tragatorului).

b) Urmarea imediata consta în crearea unei situatii care a produs o paguba fie patrimoniului public, fie celui privat. Prin paguba se întelege prejudiciul material efec­tiv si cert cauzat unei persoane fizice sau juridice private sau publice. Paguba efectiv produsa va avea un rol determinant în stabilirea pericolului social concret, cât si în privinta încadrarii juridice a faptei. Daca prin actiunea de inducere în eroare s-a produs o paguba materiala mai mare de 2.000.000.000 lei sau o tulburare deosebit de grava activitatii unui organ de stat, unei institutii sau altei persoane juridice sau fizice, fapta va realiza continutul agravat al înselaciunii prevazute în art. 215 alin. (5) C. pen.

c) Legatura de cauzalitate. Pentru realizarea laturii obiective a infractiunii de înselaciune trebuie sa se constate existenta unei legaturi de cauzalitate între ele­mentul material - actiunea de amagire - si paguba produsa (urmarea imediata). În cazul în care paguba produsa se datoreaza altor cauze decât actiunii de amagire, nu va exista infractiunea de înselaciune, fiindca lipseste legatura de cauzalitate.

B. Latura subiectiva. Infractiunea de înselaciune se comite cu intentie directa, întrucât textul de incriminare cere ca actiunea ce formeaza elementul material sa se realizeze în scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul, a unui folos material injust (intentie calificata prin scop).

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Infractiunea de înselaciune este susceptibila de toate formele imper­fecte ale infractiunii. Actele pregatitoare, desi posibile, nu sunt însa pedepsite de lege, ele trebuie avute în vedere însa la individualizarea pedepsei, întrucât, de multe ori, sunt relevante cu privire la pericolul pe care îl prezinta faptuitorul. Când actele pregatitoare au fost efectuate de o alta persoana, ajutând astfel pe autor la realizarea actiunii de amagire, ele devin acte de complicitate anterioara.

Tentativa este pedepsita. Infractiunea de înselaciune poate fi comisa în oricare din modalitatile tentativei (atât cea perfecta, cât si cea imperfecta). De asemenea, este posibila tentativa relativ improprie.

Infractiunea de înselaciune se consuma în momentul în care s-a produs urmarea imediata, adica situatia pagubitoare pentru victima, concretizata în producerea unei pagube efective în patrimoniul celui înselat. Actiunea de amagire poate îmbraca uneori forma unei activitati infractionale continuate; în aceste situatii, infractiunea de înselaciune se epuizeaza în momentul efectuarii ultimului act al activitatii infrac­tionale.

B. Modalitati. Potrivit art. 215 C. pen., infractiunea de înselaciune se prezinta sub urmatoarele modalitati normative:

a) în varianta simpla, fapta este incriminata în modalitatea inducerii în eroare prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, ori prin inducerea sau mentinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii ori executarii unui contract;

b) în varianta agravata exista modalitatea normativa a prezentarii de nume, cali­tati mincinoase ori alte mijloace frauduloase legate de savârsirea oricareia din mo­dalitatile normative ale variantei simple;

c) o alta modalitate normativa este cea a emiterii de cecuri fara acoperire, a retragerii proviziei dupa emitere sau prin interzicerea trasului de a onora plata.

d) ultima modalitate normativa este cea prevazuta în art. 215 alin. (5) si se realizeaza când, ca urmare a înselaciunii în oricare din modalitatile normative enume­rate mai înainte, s-au produs consecinte deosebit de grave.

C. Sanctiuni. Infractiunea de înselaciune este sanctionata în varianta simpla, cu închisoarea de la 6 luni la 12 ani [art. 215 alin. (1) C. pen.].

În cazul primei variante agravante, când s-au folosit mijloace frauduloase, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani.

Aceleasi pedepse, dupa caz, sunt prevazute si pentru variantele speciale [art. 215 alin. (3) si 4 C. pen.].

În situatia variantei agravante prevazute de art. 215 alin. (5) C. pen., pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani.

Pedeapsa complimentara a interzicerii unor drepturi se aplica obligatoriu când fapta a avut consecinte deosebit de grave si facultativ în toate celelalte cazuri, daca pedeapsa închisorii concret stabilita de instanta este de 2 ani sau mai mare si sunt temeiuri ce justifica aplicarea acesteia.

Daca înselaciunea a fost comisa în forma tentativei, limitele pedepsei prevazute de lege se reduc la jumatate.