Institutii angrenate în prevenirea si combaterea evaziunii fiscale

2.1. Institutii cu atributii în prevenirea si combaterea evaziunii fiscale

2.1.1.Autoritate Nationala de Control 

Autoritatea Nationala de Control este organizata si functioneaza ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, în subordinea Guvernului si este condusa de ministrul delegat pentru coordonarea autoritatilor de control, care aplica strategia si programul Guvernului în domeniul exercitarii functiilor autoritatilor de control.

În realizarea rolului sau Autoritatea Nationala de Control îndeplineste urmatoarele atributii principale:

elaboreaza obiectivele pe termen scurt si mediu ale activitatii autoritatilor de control aflate în subordinea sau în coordonarea sa;

monitorizeaza realizarea programului de actiuni si prezinta Guvernului rapoarte periodice privind stadiul de realizare a obiectivelor;

reglementeaza si armonizeaza cadrul legislativ privind controlul specific autoritatilor aflate în subordinea sau în coordonarea sa, potrivit reglementarilor Uniunii Europene, în colaborare cu celelalte ministere, autoritati publice si institutii publice implicate;

elaboreaza politica de restructurare, responsabilizare, stimulare si sanctionare a personalului cu atributii de control;

stimuleaza, promoveaza si supravegheaza afirmarea unei conduite corecte si morale a personalului cu atributii de control;

prognozeaza, urmareste si evalueaza periodic încasarile din veniturile bugetare sau proprii rezultate din activitatea autoritatilor de control, în colaborare cu Ministerul Finantelor Publice;

asigura respectarea Cartei drepturilor si obligatiilor contribuabililor în timpul actului de control;

promoveaza o politica de dialog social pe probleme specifice activitatii de control;

promoveaza principiul ingerintei minime în activitatea contribuabililor si eficientei maxime a actului de control.

Din cadrul Autoritatii Nationale de Control fac parte urmatoarele institutii:

Garda Financiara;

Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor

Oficiul pentru protectia consumatorului

Vama;

Garda de Mediu;

Directia de Sanatate Publica;

Directia Sanitar Veterinara;

Inspectoratul Teritorial de Munca;

Ministerul Economiei si Finantelor

Reprezentatul puterii executive centrale care aplica strategia si programul guvernului în domeniul economiei si finantelor publice este Ministerul Economiei si Finantelor

Acest minister exercita administratia generala a finantelor publice si actioneaza pentru stimularea desfasurarii activitatii economice pe criterii de eficienta si echilibru economic în conformitate cu cerintele economiei de piata si prin stimularea liberei initiative la nivel microeconomic.

De asemenea, actioneaza pentru crearea cadrului concurentei loiale în economie si supravegheaza respectarea prevederilor legale în domeniul concurentei.

Ministerul Economiei si Finantelor, în numele statului, efectueaza prin aparatul propriu specializat, controlul administrarii si utilizarii mijloacelor financiare ale organelor centrale si locale ale administratiei de stat, precum si ale institutiilor de stat, si verifica respectarea reglementarilor financiar-contabile în activitatea desfasurata de catre regiile autonome, societati comerciale si alti agenti economici în legatura cu îndeplinirea obligatiilor fata de stat .

Aparatul fiscal al, Ministerul Economiei si Finantelor cuprinde, ca o componenta de baza a sa, organele financiare teritoriale.

Organele financiare teritoriale care le subordoneaza pe toate celelalte sunt Directiile Generale ale Finantelor Publice ale judetelor si municipiului Bucuresti, în componenta c& 717b13h #259;rora intra îndrumarea si controlul celorlalte organe ce îsi desfasoara activitatea pe teritoriul localitatilor (administratii financiare municipale, orasenesti si comunale).

Directia Generala a Finantelor Publice judeteana, este unitate teritoriala a Ministerul Economiei si Finantelor prin care se realizeaza, în mod unitar strategia si Programul Guvernului în domeniul finantelor publice si se aplica politica fiscala a statului.

Coordonarea la nivel central este asigurata de secretarul general al ministerului si de un secretar de stat desemnat de ministrul finantelor publice.

Directia Generala a Finantelor Publice îsi desfasoara activitatea la nivelul fiecarui judet în baza legilor, ordonantelor guvernului, ordinelor si instructiunilor elaborate de Ministerul Economiei si Finantelor, având în componenta:

Garda Financiara;

Directia controlului fiscal;

Directia metodologie si administrarea veniturilor statului;

Directia trezorerie si contabilitate publica;

Serviciul resurse umane, salarizare si pregatire profesionala;

Serviciul financiar, contabilitate, investitii si buget propriu;

Serviciul administrativ, arhiva si de gestionare a formularelor;

Serviciul tehnologia informatiei;

Compartimentul de relatii publice;

Serviciul juridic;

Serviciul solutionare contestatii

Compartimentul de audit intern;

Compartimentul de inspectie

Directia Generala a Finantelor Publice are urmatoarele atributii pe linia prevenirii si combaterii evaziunii fiscale:

o         organizeaza activitatea de înregistrare fiscala a platitorilor de impozite si taxe din judet, de impunere, urmarire si încasare a veniturilor bugetului de stat, a bugetelor locale potrivit legii si a mijloacelor din veniturile extrabugetare;

o         analizeaza si coordoneaza aplicarea de catre organele de executare din cadrul unitatilor subordonate a dispozitiilor legale în vigoare privind procedurile de executare silita a persoanelor fizice si juridice care nu-si îndeplinesc obligatiile catre bugetul de stat;

o         organizeaza actiuni de control fiscal la persoane fizice si juridice cu privire la îndeplinirea obligatiilor financiare si fiscale, evidenta si varsarea impozitelor si taxelor la bugetul de stat;

o         organizeaza în conformitate cu prevederile legale activitatea de trezorerie si contabilitate publica la nivel teritorial asigurând încasarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor pe bugete, precum si exercitarea controlului prevazut de normele legale;

o         verifica si avizeaza, potrivit legislatiei, documentele justificative prezentate de agentii economici prin care se solicita acordarea de subventii, prime, diferente de pret de la bugetul de stat;

o         administreaza contul curent al trezoreriei judetene deschis la Sucursala judeteana a Bancii Nationale a României, urmarind în mod deosebit încasarea veniturilor statului;

o         asigura primirea, verificarea si centralizarea potrivit normelor legale a bilanturilor contabile si a raportarilor contabile semestriale, respectiv a darilor de seama întocmite si depuse de agentii economici, respectiv de institutiile publice si organizatiile obstesti si analizeaza rezultatele financiare pe ansamblul judetului;

o         exercita controlul respectarii reglementarilor financiar-contabile si fiscale cu privire la calcularea, evidenta si raportarea corecta a obligatiilor fiscale de catre contribuabili, analizeaza si solutioneaza potrivit competentelor legale, obiectiunile si contestatiile formulate de contribuabili, ia masuri de prevenire, depistare si combatere a fenomenelor de evaziune fiscala si coruptie, precum si pentru protectia patrimoniului public;

o         analizeaza periodic încasarea veniturilor bugetare si dispune masuri pentru încasarea la termen a acestora si eliminarea neajunsurilor constatate;

o         asigura organizarea si functionarea sistemului informational privind activitatea de administrare a veniturilor statului, trezoreria si contabilitatea publica, control fiscal, în vederea conducerii unitare si cu un randament sporit a activitatii din toate sectoarele;

o         organizeaza activitatea de solutionare a cererilor de acordarea a înlesnirilor la plata impozitelor, taxelor si a altor venituri ale bugetului de stat, potrivit reglementarilor legale în vigoare;

o         organizeaza distinct activitatea de administrare a contribuabililor mari din judet;

o         reprezinta interesele statului în fata instantelor de judecata în litigiile legale de activitatea pe care o desfasoara, participa potrivit actelor normative în vigoare sau a mandatului primit din partea Ministerului Finantelor Publice ca reprezentant al acestuia;

o         asigura dialogul, în cadrul Comisiei de dialog social, cu partenerii sociali, în scopul informarii permanente asupra nevoilor acestora si facilitarii rezolvarii problemelor ridicate ce intra în sfera de activitate a Ministerului Economiei si Finantelor;

o         implementeaza obligatoriu aplicatiile informatice proiectate de Directia generala a tehnologiei informatiei;

o         asigura eliberarea cazierului fiscal. 

Garda Financiara, este organizata ca institutie publica de control, cu personalitate juridica, în subordinea Autoritatii Nationale de Administrare Fiscala si functioneaza pe întreg teritoriul tarii.

În vederea realizarii atributiilor sale, pentru combaterea actelor si faptelor de evaziune si frauda fiscala, Garda financiara efectueaza control operativ si inopinat cu privire la:

respectarea actelor normative în scopul prevenirii, descoperirii si combaterii oricaror acte si fapte interzise de lege;

respectarea normelor de comert, urmarind prevenirea, depistarea si înlaturarea operatiunilor ilicite;

modul de producere, depozitare, circulatie si valorificare a bunurilor, în toate locurile si spatiile în care se desfasoara activitatea agentilor economici;

participarea, în colaborare cu organele de specialitate ale altor ministere si institutii specializate, la actiuni de depistare si combatere a activitatilor ilicite care genereaza fenomene de evaziune si frauda fiscala.

Garda Financiara, în exercitarea atributiilor proprii, încheie acte de control operativ si inopinat, constata prin proces-verbal contraventiile savârsite si aplica amenzile legale.

Personalul Garzii Financiare executa:

operatiuni de control curent, care se executa operativ si inopinat, pe baza legitimatiilor de control, a insignei de împuternicire si a ordinului de serviciu;

operatiuni de control tematic, care se executa de catre comisarii Garzii Financiare în baza ordinelor date de conducerea Autoritatii Nationale de Control sau de comisarul general.

Pentru îndeplinirea atributiilor ce le revin, comisarii Garzii Financiare:

efectueaza controale în spatiile în care se produc, se depoziteaza sau se comercializeaza bunuri ori se desfasoara activitati ce cad sub incidenta actelor normative în vigoare cu privire la prevenirea, descoperirea si combaterea oricaror acte si fapte care sunt interzise de acestea;

verifica respectarea reglementarilor legale privind circulatia marfurilor pe drumurile publice, în porturi, cai ferate si fluviale, aeroporturi, în vecinatatea punctelor vamale, antrepozite, zone libere, precum si în alte locuri în care se desfasoara o asemenea activitate;

verifica legalitatea activitatilor desfasurate, existenta si autenticitatea documentelor justificative în activitatile de productie de servicii ori pe timpul transportului, depozitarii si comercializarii bunurilor si aplica sigilii pentru asigurarea integritatii bunurilor;

dispun masuri cu privire la confiscarea, în conditiile legii, a bunurilor a caror fabricatie, depozitare, transport sau desfacere este ilicita, precum si a veniturilor realizate din activitati comerciale sau prestari de servicii nelegale si ridica documentele financiar-contabile si de alta natura care pot servi la dovedirea contraventiilor sau, dupa caz, a infractiunilor;

solicita în conditiile si potrivit Codului de procedura penala, efectuarea de catre organele abilitate de lege a perchezitiilor în locurile publice sau particulare - case, curti, dependinte si gradini - daca exista indicii ca în aceste locuri sunt ascunse documente, marfuri sau se desfasoara activitati care au ca efect evaziunea sau frauda fiscala;

constata acte si fapte care au avut ca efect evaziunea si frauda fiscala, solicita organelor fiscale stabilirea obligatiilor fiscale în întregime datorate, cer organelor de executare competente, potrivit Ordonantei Guvernului nr.61/2002 privind colectarea creantelor bugetare, republicata, cu modificarile ulterioare, luarea masurilor asiguratorii ori de câte ori exista pericolul ca debitorul sa se sustraga de la urmarire sau sa îsi ascunda ori sa îsi risipeasca averea si sa sesizeze, dupa caz, organele de urmarire penala;

solicita administratorilor unitatilor controlate si persoanelor implicate explicatii, lamuriri, precizari verbale si/sau în scris, dupa caz, cu privire la faptele constatate;

solicita, potrivit legii, copii certificate de pe documentele originale, sa preleveze probe, esantioane, mostre, etc., necesare finalizarii actului de control;

constata contraventiile si aplica sanctiunile corespunzatoare, potrivit competentelor prevazute de lege;

întocmesc acte de control operativ si inopinat privind rezultatele verificarilor, aplica masurile prevazute de normele legale si sesizeaza organele competente în vederea valorificarii constatarilor;

Conform raportului Garzii Financiare la finele anului 2007 aveam urmatoarele date.

INDICATORI MACRO, AFERENŢI ANULUI 2007

1 VALORI ABSOLUTE

actiuni de control

acte de control

sanctiuni  - aplicate  lei

- încasate în cursul controlului lei

bunuri sume confiscate lei 

prejudicii constatate lei

2 375 sesizari ale organelor de cercetare penala

159 sesizari ale organelor fiscale

2 EVOLUŢIA ÎN DINAMICĂ

3 STRUCTURA PE DOMENII DE ACTIVITATE

amenzi aplicate în 2007

2.1. Controlul financiar si fiscal în România

Controlul - notiune, continut

Statul, indiferent de forma sa de organizare, si-a creat întotdeauna un sistem de control ale carui principale obiective au vizat, în cele mai multe cazuri, activitatea de urmarire si de realizare a obligatiilor financiare ale cetatenilor fata de institutiile sale.[3] Controlul a fost si continua sa fie unul dintre factorii principali care au influentat si stimulat progresul, datele istorice atestând ca, din cele mai vechi timpuri, activitatea umana a fost supusa controlului sub diferite aspecte.

Controlul este definit ca fiind "puterea recunoscuta a administratiei fiscale de a repara omisiunile, insuficientele sau erorile de impozitare comise de contribuabili".[4] Aceasta putere este cu atât mai remarcabila, cu cât, statul are prin Constitutie obligatia de a verifica sa nu fie fraudat impozitul, administratia având prerogative importante care-i permit sa puna capat sau sa corecteze neregulile fiscale.

Controlul asigura perfectionarea, cresterea profitului în conditii de concurenta libera si loiala. Controlul urmareste, în principal, functionarea unitatilor de productie la capacitatea normala, chiar maxima, pe criterii de eficienta si rentabilitate.

Obiectul controlului îl formeaza actele si operatiunile emise sau înfaptuite de agentii economici, institutiile publice, precum si de alti participanti la viata economico-financiara a statului. În timpul controlului, echipele de control trebuie sa urmareasca daca actele si operatiunile care fac obiectul examinarii îndeplinesc conditiile de legalitate, operativitate, eficienta, economicitate si realitate.

Controlul financiar este o componenta a controlului economic si are ca obiectiv cunoasterea de catre stat a modului cum sunt administrate mijloacele materiale si financiare de catre societatile comerciale publice, modul de realizare si cheltuire a banului public, asigurarea echilibrului financiar, realizarea eficientei economico-financiare, dezvoltarea economiei nationale, înfaptuirea progresului social.

Controlul financiar reprezinta un mijloc de prevenire a faptelor ilegale de identificare a deficientelor si de stabilire a masurilor necesare pentru restabilirea legalitatii.

Astfel, controlul are ca directii esentiale organizarea mai buna a muncii, întarirea ordinii si disciplinei în organizarea si desfasurarea activitatii economice, a disciplinei tehnologice, gospodarirea eficienta a mijloacelor de munca, materiale si financiare, respectarea si aplicarea ferma a legislatiei tarii de catre toti membrii societatii, organizarea si conducerea stiintifica a întregii activitati social-economice pe baza coordonatelor stabilite la elaborarea programelor de dezvoltare, buna desfasurare a procesului de transformare a deciziei în actiune si a actiunii în rezultate mai eficiente. Controlul consta în a examina daca totul se efectueaza sau este efectuat în acord cu programul fixat, dupa ordinele date si principiile stabilite. Obiectul controlului este de a rezolva erorile, abaterile, lipsurile, deficientele, pentru a le remedia si a le evita în viitor.

Ministerul Economiei si Finantelor este prevazut cu întregul aparat necesar executarii, în numele statului, a controlului financiar în economie, ceea ce atrage de la sine o mare responsabilitate în asigurarea unei bune gospodariri a banului public si în impunerea respectarii reglementarilor financiar-contabile în activitatea desfasurata de catre regii autonome, societati comerciale si alti agenti economici, în legatura cu îndeplinirea obligatiilor acestora fata de stat, actionând operativ, prin aparatul sau specializat, pentru prevenirea si combaterea fraudelor, contraventiilor si infractiunilor la regimul fiscal, vamal si de preturi. Controlul financiar al statului este realizat în principal de catre Ministerul Economiei si Finantelor, Agentia Nationala de Administrare Fiscala, si Autoritatea Nationala de Control (A.N.C.).

La judete si municipiul Bucuresti, în cadrul directiilor generale ale finantelor publice, functioneaza Structurile de Control Fiscal - Activitatea de Control Fiscal, si sectiile Garzii Financiare6 din subordinea A.N.C.

De asemenea, la nivelul Ministerului Economiei si Finantelor mai functioneaza Directia de Control Financiar Preventiv si Directia de Audit Intern care are reprezentare organizationala în teritoriu, la directiile generale ale finantelor publice judetene.

Prin urmare, controlul financiar si fiscal al statului integrat în activitatea Ministerului Economiei si Finantelor dispune de un aparat complet pentru cuprinderea si realizarea tuturor atributiilor de acest gen, ce decurg din actele normative în materie.

Directiile generale ale finantelor publice au atributii de control asupra urmatoarelor domenii: administrarea si utilizarea fondurilor de toate unitatile care beneficiaza de finantare de la buget pentru cheltuielile de functionare, precum si a fondurilor alocate realizarii unor investitii de ordin general, subventionarii de produse si activitati si alte destinatii prevazute de lege; folosirea mijloacelor si a fondurilor din dotare si respectarea reglementarilor financiar-contabile în activitatea regiilor autonome si societatilor comerciale cu capital de stat; exactitatea si realitatea înregistrarilor în evidentele prevazute de lege si de actele de constituire a societatilor comerciale si a celorlalti agenti economici urmarind stabilirea corecta a tuturor obligatiilor financiare si fiscale fata de stat.

În baza constatarilor rezultate din controalele efectuate de organele sale de specialitate, Ministerul Economiei si Finantelor are dreptul sa dispuna adoptarea de masuri în vederea înlaturarii si prevenirii neregulilor constatate, corectarea si completarea bilanturilor contabile si varsarea la buget a impozitelor si a altor venituri datorate statului, aplicarea de masuri pentru respectarea prevederilor legale în domeniul preturilor si tarifelor, precum si suspendarea aplicarii masurilor ce contravin reglementarilor financiar-contabile si fiscale.

Masurile dispuse ca urmare a controlului se comunica celor controlati în termen de 30 zile de la terminarea verificarii la sediul acestora si pot fi contestate, la Ministerul Economiei si Finantelor, în 30 de zile de la data notificarii lor. Ministerul Economiei si Finantelor este obligat prin lege sa solutioneze contestatiile si sa comunice solutiile în termen de 45 de zile. Decizia de solutionare a acestuia este executorie si poate fi atacata în termen de 30 de zile de la luarea la cunostinta, la organele judecatoresti competente.

Controlul financiar poate fi efectuat atât inopinat, cât si în mod programat pentru anumite organe, institutii, regii autonome si societati comerciale cu capital de stat sau pentru celelalte societati si agenti economici despre activitatea financiara si gestiunea carora s-au primit ori interceptat informatii din care rezulta necesitatea efectuarii acestui control financiar.7

Din acest punct de vedere al obiectului, controlul financiar de stat poate fi programat asupra întregii activitati financiar-contabile a organelor si institutiilor de stat, ca si regiilor autonome si societatilor comerciale cu capital de stat, ori numai asupra uneia dintre componentele acestei activitati, ca de exemplu actiunea baneasca si evidenta contabila a unor unitati anexe institutiilor de stat, subventionarea din bugetul statului a unor activitati si produse etc.

Actele de control financiar sunt înscrisuri în cuprinsul carora se consemneaza constatarile rezultate din operatiunile de verificare a gestiunilor, evidentelor contabile etc., deci aceste acte sunt generice, documente cu rol constatator.

Pentru atingerea scopului sau specific si realizarea functiilor sale, controlul financiar poate fi organizat în mai multe forme care se interconditioneaza si se completeaza reciproc, potrivit cu cerintele practice.

Controlul financiar-preventiv este un control specializat, prin care se verifica legalitatea si conformitatea cu regulile prestabilite a operatiunilor efectuate pe seama fondurilor publice sau patrimoniului public înainte de aprobarea acestora.

Controlul financiar concomitent se suprapune practic cu desfasurarea operatiunii respective asupra careia se exercita acest control si are ca scop evaluarea operativa si efectuarea corectiilor necesare.

Controlul financiar ulterior. Prin intermediul sau se urmareste identificarea abaterilor de la lege sau regulile prestabilite, în scopul eliminarii cauzelor care le-au generat si, în acelasi timp, reîntregirea resurselor financiare afectate.

Al doilea criteriu de clasificare are în vedere sfera de actiune, potrivit cu care controlul financiar poate fi: control financiar intern si control financiar extern.

Controlul financiar intern este un control endogen, organizat sub autoritatea conducatorului entitatii respective si se realizeaza sub forma controlului financiar preventiv propriu exercitat de contabilul-sef (sau o persoana împuternicita), prin viza de control financiar preventiv, si sub forma controlului financiar de gestiune.

Controlul financiar extern se realizeaza de organe specializate de control din afara unitatii controlate. si acest control se poate exercita sub forma controlului preventiv, cum este cazul controlului financiar preventiv realizat de Ministerul Economiei si Finantelor la principalii ordonatori de credite, precum si la alte entitati prevazute de lege.

Controlul fiscal

Prin control fiscal se întelege, conform legislatiei în vigoare, ansamblul activitatilor care au ca scop verificarea corectitudinii si exactitatii îndeplinirii obligatiilor fiscale de catre contribuabili. Sunt supuse controlului fiscal persoane fizice si juridice române si straine, care au obligatii fiscale si se numesc contribuabili.

Controlul fiscal se organizeaza si functioneaza la nivelul directiilor generale ale finantelor publice judetene si municipiului Bucuresti, potrivit componentelor teritoriale si se exercita de catre personalul cu atributii de control din cadrul directiilor de control fiscal.

Controlul fiscal are ca principal obiectiv obtinerea tuturor informatiilor necesare verificarii îndeplinirii de catre contribuabili a obligatiilor fiscale care sunt conform legii:

a) obligatia de a declara bunurile si obiectele impozabile, sau dupa caz, impozitele datorate;

b) obligatia de a calcula si a înregistra în evidentele contabile si de plata, la termenele legale, impozitele care se realizeaza prin stopaj la sursa; c) obligatia de a calcula si de a înregistra în evidentele contabile si de plata, la termenele legale, impozitele;

d) orice alte obligatii legale care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.

Controlul fiscal se programeaza, organizeaza si conduce în timpul programului normal de lucru al contribuabilului si pe cât posibil, fara perturbarea activitatii pe care acesta o desfasoara în mod obisnuit.

Inspectorul fiscal are obligatia de a prezenta contribuabilului sau persoanei autorizate sa-l reprezinte, documentele care atesta identitatea si calitatea sa oficiala, indiferent daca contribuabilul a fost sau nu înstiintat în prealabil asupra vizitei de control si sa faca cunoscute de la început obiectivele controlului.

Organele de control fiscal pentru exercitarea atributiilor ce le revin, au dreptul conform legii:

a) sa examineze orice înscrisuri, documente, registre sau evidente contabile ale contribuabililor, care pot fi relevante pentru stabilirea corecta a impozitelor datorate si pentru modul de respectare a obligatiilor fiscale de catre acestia;

b) sa solicite contribuabilului informatiile, justificarile sau explicatiile referitoare la declaratiile sau la documentele supuse controlului. În cazul în care se solicita raspunsul în scris, contribuabilii sunt obligati sa furnizeze informatiile respective în termen de 10 zile de la primirea solicitarii;

c) sa faca constatari faptice cu privire la natura activitatilor producatoare de venituri impozabile sau pentru identificarea bunurilor sau surselor impozabile;

d) sa solicite prezenta contribuabilului sau a reprezentantilor legali ai acestuia la sediul organului fiscal. Solicitarea se face în scris si cuprinde data, ora, locul întâlnirii, precum si scopul acesteia în termen cu cel putin 15 zile înaintea datei fixate pentru întâlnire;

e) sa primeasca copii dupa orice înscris, document sau înregistrare contabila;

f) sa retina în scopul protejarii împotriva înstrainarii sau distrugerii, în schimbul unei dovezi scrise si semnate de catre organul de control fiscal, orice document sau orice element material, care poate constitui proba sau dovada referitoare la determinarea impozitelor datorate statului de catre contribuabili, pe o perioada de 30 de zile;

g) sa intre în prezenta contribuabilului sau a reprezentantului legal al acestuia ori în prezenta unei alte persoane desemnate de contribuabil în orice incinta a sediului în care îsi desfasoara activitatea contribuabilul sau în locuri în care exista bunuri impozabile sau în care se desfasoara activitati producatoare de venituri. Accesul este permis în cursul programului normal de lucru al contribuabilului, iar în afara acestuia numai cu autorizarea scrisa a conducerii organului de control si cu acordul contribuabilului. În timpul desfasurarii controlului fiscal, contribuabilul poate beneficia de asistenta de specialitate sau juridica.

În scopul determinarii obligatiilor fiscale, modului de respectare a obligatiilor ce revin contribuabililor si al stabilirii exacte a impozitelor datorate prin legislatia în vigoare organele de control fiscal sunt în drept sa solicite informatii de la: 10

- persoanele fizice sau juridice care detin în pastrare sau în administrare bunuri sau sume de bani ale contribuabililor sau care au relatii de afaceri cu acestia;

- organe ale administratiei publice centrale si locale, institutii publice sau de interes public;

- institutii publice sau private care înregistreaza sub orice forma încheieri de contracte, circulatia marfurilor pe caile de comunicatie de orice fel, evidenta populatiei sau a bunurilor.

Inspectorii din cadrul unitatilor fiscale, inclusiv persoanele care nu detin aceasta calitate sunt obligati sa pastreze secretul asupra informatiilor referitoare la contribuabili, obtinute în urma desfasurarii controlului. Aceste informatii referitoare la contribuabil pot fi divulgate în urmatoarele conditii:

a) în scopul îndeplinirii unor obligatii care decurg din aplicarea unor legi fiscale ale altor autoritati cu atributii fiscale;

b) autoritatilor juridice competente conform legii;

c) pentru evitarea dublei impuneri, autoritatilor fiscale ale altor tari în baza unor conventii;

d) în scopul utilizarii informatiei la elaborarea statisticilor sau a analizelor oficialilor guvernamentali;

e) numai cu consimtamântul scris al contribuabilului.

În aceste situatii persoana care primeste informatii fiscale este obligata sa pastreze secretul fiscal. Pentru nerespectarea obligatiei de pastrare a secretului fiscal este prevazuta pedeapsa conform legii penale.

Pentru exercitarea atributiunilor inspectorului fiscal îi este permis sa faca copii dupa orice documente sau înregistrari contabile, precum si sa retina documente care pot constitui o proba sau o dovada în determinarea obligatiilor fiscale ale contribuabilului.

La solicitarea inspectorului fiscal a ajutorului din partea contribuabilului verificat sau a persoanei care îl reprezinta pentru buna desfasurare a controlului, acesta este obligat sa raspunda solicitarii facute.

Potrivit Legii 241/2003 s-au stabilit unele masuri de prevenire si combatere a infractiunilor de evaziune fiscala si a unor infractiuni aflate în legatura cu acestea. Aceste masuri constau în aplicarea de amenzi, sau în pedepse cu închisoarea, care variaza în functie de gravitatea faptelor.

se pedepseste cu amenda de la 5000 la 30000lei fapta contribuabilului care cu intentie nu reface documentele de evidenta contabila distruse în termenul înscris în documentele de control, desi acesta putea sa o faca

refuzul nejustificat al unei persoane care a fost somata de trei ori, de a prezenta organelor competente documentele si bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicarii verificarilor financiare sau fiscale se pedepseste cu închisoare de la 3 la6 ani, sau cu amenda

ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile

evidentierea în actele contabile sau în alte documente legale a unor cheltuieli care nu au la baza operatiuni reale

alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile

substituirea, degradarea sau înstrainarea de catre debitor ori de catre terte persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedura fiscala si Codului de procedura penala

constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi punerea în circulatie a banderolelor sau formularelor tipizate, utilizate în domeniul fiscal cu regim special

constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi, stabilirea cu rea-credinta de catre contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuabililor.

Daca prin faptele comise se produce un prejudiciu mai mare de 100.000 euro în echivalentul monedei nationale, limita minima si maxima a pedepsei prevazute de lege se mareste cu 2 ani.

În cazul în care, ca urmare a savârsirii unei infractiuni, nu se pot stabili pe baza evidentelor contribuabilului, sumele, datorate bugetului general consolidat ac vor fi determinate de organul competent potrivit legii, prin estimare, în conditiile Codului de procedura fiscala.

Pe lânga aceste pedepse legea are si clementa pentru contribuabilii care încearca sa repare greseala, astfel, daca prejudiciul cauzat si recuperat este mai mic de 100.000 de euro pedeapsa poate fi redusa doar la amenda.

2.2.2. Prevederi legale privind combaterea evaziunii fiscale

În sprijinul activitatii de prevenire si combatere a evaziunii fiscale în România, începând cu anul 1990 au fost emise o serie de acte normative cu ajutorul carora se doreste înlaturarea cât mai mult posibil a acestui fenomen cu influente negative asupra bugetului de stat.

Dintre reglementarile legale cele mai importante enumeram: "Legea nr.87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale" modificata prin Legea 61/2003; "Legea nr. 82/1991" - "Legea contabilitatii", republicata în 2002; "Ordonanta de Urgenta nr.28/1999 privind obligatia agentilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale",modificata prin Legea 64/2002; "Ordonanta Guvernului nr.24/2001 privind impunerea microîntreprinderilor", Legea nr. 241/2003, privind prevenirea, combaterea si sanctionarea evaziunii fiscale.

Alte reglementari legale care au fost modificate si aprobate prin Codul Fiscal - Legea 571/2003, sunt: "Legea nr.27/1994 privind impozitele si taxele locale", modificata de O.U.G. 36/2002; Legea 414/2002 privind impozitul pe profit"; "Ordonanta nr.7/2001 privind impozitul pe venit",completata de Legea nr.493/2002; O.U.G. nr.158/2002; "Legea nr.521/2002"; "Legea nr.523/2002".

2.3. Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor

Conform prevederilor cap. lll din Legea nr. 656/2002, Oficiul functioneaza ca organ de specialitate cu personalitate juridica , în subordinea guvernului având ca obiect de activitate prevenirea si combaterea spalarii banilor si a finantarii actelor de terorism, scop în care primeste, analizeaza, prelucreaza informatii si sesizeaza Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie⁴.

Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor îndeplineste standardele cerute unei astfel de institutii:

este o agentie nationala centrala;

are responsabilitati si atributii legale;

solicita, analizeaza si transmite informatii financiare referitoare la posibila spalare a banilor si finantare a terorismului;

îti desfasoara activitatea în scopul combaterii spalarii banilor si finantarii terorismului.

Oficiul primeste trei tipuri de rapoarte: pentru tranzactii suspecte , pentru depuneri si retrageri în numerar mai mari de 10.000 euro sau pentru transferuri mai mari de 10.000 euro.

Potrivit Legii nr. 230/2005 si O.U.G. nr. 135/2005, entitatile urmatoare au obligatia sa raporteze la Oficiu:

a)     bancile sucursalele bancilor straine, institutiile de credit si sucursalele din România ale institutiilor de credit straine;

b)    institutiile financiare, cum sunt: fonduri de investitii, societati de investitii, societati de servicii si investitii financiare;

c)     societatile de asigurari si reasigurari precum si sucursalele din România ale societatilor de asigurari si reasigurari straine;

d)    agentii economici care desfasoara activitati de jocuri de noroc, amanet, vânzari cumparari de obiecte de arta, turism, prestari de servicii si orice alte activitati similare care implica punerea în circulatie a valorilor;

e)     notarii publici, avocatii si alte persoane care exercita profesii juridice liberale, în cazul în care acorda asistenta în întocmirea sau perfectarea

de operatiuni pentru clientii lor;

f)      agentii imobiliari;

g)     trezoreria statului si autoritatile vamale;

h)     oficiile postale si persoanele juridice care presteaza servicii de transmitere de bani, în lei sau în valuta;

i)       casele de schimb valutar.

Entitatile raportoare, în conformitate cu standardele internationale în materie au urmatoarele obligatii:

de identificare a clientilor;

de desemnare a persoanelor cu responsabilitati în aplicarea legii si comunicarea acestora la Oficiu;

stabilirea procedurii si a metodelor adecvate de control pe linia prevenirii si combaterii spalarii banilor;

interzicerea efectuarii operatiunilor în cauza pe perioada suspendarii comunicate de Oficiu;

interzicerea avertizarii clientilor si a transmiterii informatiilor detinute în legatura cu spalarea banilor si finantarea terorismului, în afara conditiilor prevazute de lege.

Acestea sunt principalele metode de combatere a evaziunii fiscale la nivel national, dar din pacate acest fenomen nu se întâlneste numai la noi în tara, el existând la nivel international.

În acest sens, pe plan international s-au conturat mai multe forme de evaziune fiscala. Dintre acestea, cele mai des întâlnite sunt:

2.3.1. Societati fictive

Un instrument, eficient în realizarea fraudei fiscale internationale îl reprezinta societatile fictive. În ultimii ani se manifesta o tendinta de proliferare a societatilor fictive, ce au ca scop procurarea de mari sume de bani prin frauda fiscala si înselarea partenerilor de tranzactii.

De regula se creeaza, în conditii de legalitate, o societate cu aparente de soliditate si profesionalism, iar pentru a se evita verificari prealabile prea amanuntite, sediul central se stabileste în multe cazuri în paradisuri fiscale, unde regimul juridic mai putin restrictiv ofera conditii propice.

Desi mijloacele financiare ale unei asemenea societati sunt, de obicei, limitate, se deschid conturi la mai multe banci importante continând însa disponibilitati modeste si se poarta corespondenta de afaceri fara o finalitate precisa, cu firme cunoscute din întreaga lume pentru a fi creata astfel impresia unei stabilitati deosebite.

Pentru a-si însela partenerii de afaceri, societatile fictive folosesc metode extrem de rafinate care îmbina manevre disimulatoare si abilitati operationale.

O societate fictiva din domeniul exportului reuseste sa încheie contracte de valori importante cu plata prin acreditiv. Pentru aceasta reprezentantii ei se prezinta la banca însarcinata cu executarea acreditivului cu seturi de documente ce atesta încarcarea marfii, încasând astfel sume importante pentru expeditii inexistente, continuându-se operatiunea chiar dupa aparitia reclamatiilor din partea importatorilor, pe care le temporizau pretinzând ca s-au produs erori pe timpul transportului. Alteori, o astfel de societate încheie contracte de import si insista pe temeiul bonitatii sale, atesta cu documente contrafacute, sa-i fie livrata marfa pe credit ori cu plata prin casa, care nu ofera partenerului strain nici o garantie de plata în perspectiva. Multe firme fictive actioneaza ca intermediari în contractele de transport si profitând de neatentia sau insuficienta pregatire juridica a celor ce încarca marfa introduc anumite clauze si reusesc sa încaseze contravaloarea serviciilor fara a mai rambursa suma cuvenita prestatorului efectiv.

Putem concluziona ca firmele fictive aduc importante prejudicii partenerilor comerciali atunci când utilizeaza mijloacele frauduloase, dar, mai ales din punct de vedere fiscal, ele servesc la fixarea beneficiilor realizate din tari unde impunerea nu exista, este redusa sau nu se prevede obligativitatea repatrierii veniturilor încasate în strainatate.

2.3.2. Paradisurile fiscale

Momentul care a marcat cresterea importantei paradisurilor fiscale l-a reprezentat sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial, când a crescut numarul filialelor unei societati - societate mama.

Obligatiile fiscale ale contribuabililor sunt stabilite prin legislatia elaborata la nivelul fiecarei tari sau entitati independente, din punct de vedere juridico-administrativ. Evaziunea si frauda fiscala se manifesta atât în interiorul acestora, cât si în afara lor.

O practica foarte raspândita în lumea afacerilor consta în înfiintarea unor filiale în tari, în care nivelul fiscalitatii este mai redus decât în tara în care functioneaza compania-mama. Relatiile dintre sediul principal si filiala pot fi reale sau fictive. Acest procedeu permite sustragerea de la impozitare (sau impozitare cu cote reduse) a profitului realizat scriptic în oaza fiscala. La origine, filialele din aceste zone au servit extinderii societatilor - mama în strainatate, ca mijloc de refugiu pentru capitalurile destinate a fi repatriate sau reinvestite. Ulterior, au început sa fie utilizate ca mijloc de evaziuni fiscale. Pentru a servi acestui scop, filialele au fost orientate spre tari cu moneda stabila, unde nu se efectua un control al schimburilor care dispuneau de un sistem bancar fiabil si ale caror guverne încurajau investitiile straine pe teritoriul lor, tari care, în acelasi timp, practicau niveluri reduse la impozitele asupra profiturilor sau dividendelor.

Astfel, o modalitate frecvent utilizata de companiile transnationale, în vederea sustragerii de la impunere a unei parti din profit, o constituie înfiintarea unor filiale în tari unde fiscalitatea este mai redusa si organizarea unor relatii artificiale-frecvent doar scriptice -între acestea si unitatile producatoare aflate pe teritoriul altei tari, în care fiscalitatea este mai ridicata. Uneori acest tip de relatii se realizeaza pe teritoriul mai multor state. Bunaoara, filiala din Germania a unei companii transnationale cu baza în SUA vinde piesele destinate fabricarii unui produs în Marea Britanie, însa nu direct, ci prin intermediul unei alte filiale situate în Elvetia.

Vânzarea se face la un pret minim pentru a se plati impozite mai reduse fiscului din Germania. Firma Elvetiana revinde aceste piese la un pret mai mare filialei din Marea Britanie, însa va plati impozite reduse, deoarece în Elvetia fiscalitatea este mai redusa decât în celelalte tari mentionate.

Procedându-se în acest fel, partea cea mai mare a profitului apare realizata scriptic în cadrul filialelor din tarile cu un nivel redus al impozitelor, ceea ce înseamna o diminuare a sarcinii fiscale pe ansamblul corporatiei.

Evaziunea fiscala internationala este, deci, o forma a evaziunii fiscale, iar paradisul fiscal poate fi solutia de realizare. Este dificil de apreciat daca existenta paradisului fiscal este de domeniul evaziunii fiscale "legale" sau "frauduloase"; ce organisme la nivel interstatal ar putea stabili caracterul legal, ilegal acestora? Aceasta forma de evaziune, pe de o parte, nu este acceptata de guvernele acelor tari care pierd importante resurse financiare publice, iar pe de alta parte, este stimulata de guvernele altor tari prin elaborarea unor regimuri fiscale atractive si permisive, obtinând avantaje economice si sociale.

Paradisul fiscal constituie un instrument prin care se realizeaza evaziunea fiscala internationala de catre acei contribuabili care cauta un tratament fiscal mai avantajos.

A considera paradisul fiscal ca un mijloc de producere a fraudei fiscale este putin cam exagerat. Aceasta afirmatie se bazeaza pe faptul ca frauda fiscala este sanctionata pecuniar si penal, în timp ce contribuabilii care utilizeaza avantajele oferite de aceste entitati teritoriale nu sunt sanctionati. Prin urmare, este mai corect a sustine ca paradisul fiscal contituie un mijloc, un instrument prin care se realizeaza evaziunea fiscala internationala de catre contribuabilii care cauta un tratament fiscal mai avantajos.

Principalele caracteristici ale paradisului fiscal:

a. Impozitele reduse.

Multe din jurisdictiile considerate paradisuri fiscale impun impozite doar asupra unor categorii de venituri, dar acestea sunt foarte reduse comparativ cu tarile de origine ale celor ce folosesc paradisurile fiscale. În alte tari nu se pecepe nici un fel de impozit asupra veniturilor. Lipsa impozitelor pe venituri face parte dintr-o politica de atragere a banilor si corporatiilor economico-financiare din strainatate.

b. Secretul

Cele mai multe din tarile considerate paradisuri fiscale asigura protectia informatiilor bancare si comerciale, ele refuzând sa sparga zidurile din jurul secretuui bancar, chiar si când este vorba de comiterea unei grave încalcari a legilor unei tari.

Aceste jurisdictii ofera reguli restrictive de secret sau de confidentialitate persoanelor care fac tranzactii, îndeosebi cu bancile, fiind prevazute sanctiuni penale pentru încalcarea secretului bancar

c. Activitatea bancara

Activitatea bancara tinde sa joace un rol important în economia unui paradis fiscal decât în economia unei tari care este considerata ca atare. Cele mai multe tari - refugii fiscale dezvolta o politica de încurajare a activitatilor bancare externe, facând distinctie de regim juridic între acestea si cele ale locuitorilor autohtoni. În general, activitatea cetatenilor straini nu este supusa unor reguli stricte, impozitarea este mai mult simbolica, iar controalele asupra operatiunilor derulate sunt nesemnificative. Paradisurile fiscale prospera în urma acestor activitati care genereaza venituri sub forma onorariilor, se obtin câstiguri din închirierea imobilelor, din angajarea personalului autohton, din stimularea turismului.

Multe din tarile considerate paradisuri fiscale poseda excelente sisteme de comunicare (cablu telefonic, telex) care le leaga de alte tari. Dispun de servicii aeriene performante si curse aeriene non-stop între Miami si Insulele Cayman. Folosirea limbii engleze drept limba principala în jurisdictiile caraibiene si apropierea lor geografica de continentul american fac sa fie foarte atractive aceste paradisuri pentru locuitorii Statelor Unite si Canadei.

d. Publicitatea promotionala

Cele mai multe tari - paradisuri fiscale îsi fac singure publicitate pe aceasta tema datorita avantajelor pe care le reprezinta atragerea investitiior straine.

Foarte des sunt organizate seminarii internationale în cadrul carora sunt evidentiate virtutile acestor tari ca paradisuri fiscale. Insulele Bahamas au declansat o viguroasa campanie publicitara pentru a deveni centru de elita al activitatii bancare, de asigurari si înregistrari de nave.

Paradisurile fiscale reprezinta în ultim instanta o componenta importanta a crimei organizate. Ele sunt folosite pentru spalarea banilor proveniti dintr-o mare diversiune de activitati infractionale (traficul de droguri, evaziune fiscala, contrabanda, etc).

Banca americana Merrill Lynch estimeaza la peste 3.000 miliarde de dolari averile private depuse în paradisurile fiscale, adica 19% din Produsul National Brut mondial, astfel încât se poate aprecia ca paradisurile fiscale constituie o prelungire a sistemului bancar occidental, fiind parte integranta a pietei financiare mondiale.

Afacerile legale si ilegale sunt din ce în ce mai mult într-o deplina conexiune: crima organizata investeste în afaceri legale, apoi dirijeaza resursele financiare obtinute catre economia ilegala prin luare sub control a bancilor si întreprinderilor comerciale implicate în spalarea banilor murdari. Bancile pretind ca aceste tranzactii sunt efectuate cu buna-credinta si conducatorii lor ignora originea fondurilor depuse. Nu numai ca marile banci accepta sa spele banii în shimbul unor comisioane, dar ele sunt cele care acorda credite cu dobânzi ridicate grupurilor criminale în detrimentul investitiilor productive în industrie sau agricultura.

Exista o corelatie strânsa între datoria mondiala, comertul ilicit si spalarea banilor murdari. De la criza datoriilor înregistrata la începutul deceniului noua, pretul materiilor prime a scazut, determinând scaderea dramatica a veniturilor de dezvoltare.

Sub efectul masurilor de austeritate dictate de catre creditorii internationali, investitiile publice sunt înghetate, numeroase întreprinderi nationale sunt închise, se reduc drastic creditele pentru industrie si agricultura, economia intra în criza, somajul creste si salariile scad. Pe acest fond se dezvolta economia subterana care reprezinta terenul prielnic pentru crima organizata.

Privatizarile si programele de restructurare impuse de catre cei ce acorda împrumuturi din exterior au facut ca un mare numar de banci din tarile latino-americane sa treaca sun controlul bancilor occidentale si japoneze. În Ungaria de exemplu, Banca Internationala Europeana a fost cumparata de un consortiu de banci straine (italiene, germane), având acum deplina libertate de a actiona în sectorul de spalare a banirlor, fara ca guvernul sa-si poata impune controlul asupra operatiunilor efectuate de acesta.

În Bolivia si Peru, reformele sistemului bancar efectute sub tutela F.M.I au facilitat libera circulatie a banilor, ceea ce a condus la legalizarea spalarii banilor în sistemul financiar peruan. Astfel, mai multe banci private nationale au trecut sub controlul capitalurilor straine: de exemplu în anul 1994 Interbank, banca de stat, a fost achizitionata de un consortiu bancar din Insulele Cayman.

Programele de privatizare declansate în Europa de Est si fosta Uniune Sovietica stipuleaza vânzarea bancilor de stat, a serviciilor publie, a sectorului energetic, a întreprinderilor industriale si agricole, inclusiv cele din industria de aparare. Pe parcursul acestor procese, o considerabila parte din proprietatea publica a fost transferata ilegal catre protagonistii criminalitatii afacerilor.

Este tot mai evident faptul ca sistemul legislativ si puterea legitima sunt tintele predilecte ale crimei organizate. Aceasta creeaza si dezvolta o economie paralela a carei dimensiune este adesea imposibil de cuantificat, dar face ca cetatenii sa-si piarda încrederea în guvernele aflate la conducere. Crima organizata vizata prin evidenta ei perfidie are capacitatea de a compromite fundamentele democratiei. Reputatul analist american dr. Dougklas Manarchik concluziona: "Crima organizata omoara si intimideaza oamenii, îi deposedeaza de proprietate si corupe, perverteste si distorsioneaza institutiile democratice si piata libera. Ea este cea care distruge contractul social dintre cetateni si stat".[7]

Orice încercare de a clasifica paradisurile fiscale este sortita esecului, deoarece în realitate orice tara poate deveni într-o buna zi un paradis fiscal sau poate sa înceteze de a mai fi considerata astfel.

Totusi, se poate spune ca paradisurile fiscale sunt principale si secundare.

În cadrul celor principale se pot identifica sase tipuri de tari:

tari care nu aplica nici un fel de impunere asupra veniturilor si cresterilor de capital pentru persoane fizice: Bahamas, Bahrein, Bermude, Insulele Cayman, si Principatul Monaco;

tari în care impozitul pe venit sau beneficiul este stabilit pe o baza teritoriala: Costa Rica, Hong Kong, Siberia, Malayezia, Panama, Filipine, Venezuela, Marea Britanie;

tari în care cotele de impunere au un nivel scazut, datorita acordurilor fiscale privind dubla impunere: Liechenstein, Elvetia, Insulele Virgine Britanice, Antilele Olandeze, Irlanda;

tari care ofera avantaje specifice societatilor tip holding, societatilor offshore: Luxemburg, Singapore, Ţarile de Jos;

tari care ofera exonerari fiscale industriilor create în vederea dezvoltarii exporturilor: Irlanda;

tari care ofera avantaje specifice anumitor societati: Antigua, Anguilla, Grenada, Jamaica.

În cadrul paradisurilor fiscale secundare se includ atât tari mici, cât si altele industrializate care practica, în general, niveluri ridicate la diverse forme de venit, dar dispun si de unele dipozitii legale cu caracter particular, care pot fi utilizate de catre investitori în operatiunile de tax-planning.

În ceea ce priveste tarile mici, care au si o populatie redusa numeric, apeleaza la una, din urmatoarele posibilitati: aplica niveluri reduse la cotele de impozite, nu aplica nici un fel de impunere fiscala; nu impoziteaza anumite venituri ale persoanelor fizice sau juridice; acorda facilitati fiscale substantiale pentru activitatile desfasurate în anumite domenii. Dintre aceste tari fac parte: Vatican, Polinezia fraceza, Haiti, Jamaica, Taiwan, etc.

Ţarile cu economie dezvoltata, care devin ele însele atractive pentru unele activitati desfasurate de anumite societati, demonstreaza ca în viata economica primeaza interesul material. State ca Franta, Belgia, Austria, Italia, SUA acorda facilitati fiscale substantiale pentru atragerea capitalului strain sau cresterea exporturilor.

Indiferent de natura juridica a persoanei si de motivatie, atunci când aceasta decide sa recurga la avantajele oferite de un paradis fiscal, problema primordiala este aceea a obiectivelor de realizat si a costului acestora. Factorii care influenteaza selectia unui paradis fiscal se pot împarti în trei categorii: generali, particulari si specifici.

Factorii generali care trebuie analizati, prin prisma costurilor si riscurilor pe care le prezinta sunt: statutul juridic bine determinat, consensul politic, situarea geografica, stabilitatea politica si economica, structura sociala, moneda si controlul schimburilor, volumul afacerilor, costul si timpul necesar crearii unei societati, regimul fiscal, acordurile fiscale, acordarea de garantii specifice.

Factorii particulari care influenteaza alegerea unui paradis fiscal sunt determinati de motivatia si situatia individuala a persoanelor fizice si juridice. Acestia privesc: domiciliul sau rezidenta persoanelor fizice si influenta schimbarii acestora, sediul societatilor si transferul acestora, transferul capitalurilor, accesibilitatea paradisului, asigurarea secretului operatiunilor, utilizarea de reprezentanti, existenta acordurilor fiscale.

Factorii specifici tin de particularitatile extrem de diverse ale regimurilor juridice, sistemelor fiscale si de avantajele acordate de guverne.

Ansamblul factorilor analizati este extrem de divers, contribuind la cresterea complexitatii analizei riscurilor care intereseaza investitorii. Luarea deciziei privind alegerea unui paradis fiscal, în scopul obtinerii unei pozitii cât mai favorabile fiscal, necesita analiza si separarea riscurilor pe zone si obiective stabilite.

2.3.3. Practici de eludare a fiscului cu efecte internationale

Evaziunea fiscala constituie actiunea unor persoane fizice si juridice, de sustragere de la impunere a materiei impozabile, care prejudiciaza interesele statului de origine a veniturilor sau pe cele ale statului de rezidenta al beneficiarilor acestora.

În acest caz, statul apare în postura de "victima" a unor manopere frauduloase, calificate de lege drept antisociale si pedepsite ca atare.

Dar aceasta ipoteza, corecta în marea majoritate a cazurilor, nu este singura în care unele state îsi fac simtita prezenta în materie de evaziune fiscala internationala .

Sunt state care, prin reglementarile fiscale adoptate, încurajeaza imigratia anumitor categorii de persoane fizice, implantarea pe teritoriile lor a unor societati fara activitate industriala sau comerciala, atragerea fluxurilor banesti reprezentând venituri pasive, etc si favorizeaza evaziunea. Dar aceasta ipoteza este adesea trecuta cu vederea.

Evaziunea fiscala se poate realiza fie prin migrarea persoanelor interesate catre statele care le ofera un refugiu fiscal convenabil, fie prin transferul materiei impozabile în state care dispun de un sistem fiscal mai avantajos decât cel din statul de origine.

Legiferarea de catre unele state a unor sisteme cu un înalt grad de atractivitate poate avea consecinte extrem de favorabile pentru acestea: prin atragerea de persoane cu înalta calificare profesionala, oameni de stiinta si de cultura, sportivi de performanta, sau persoane care realizeaza venituri mari ori dispun de averi impresionante, statele respective economisesc importante resurse financiare pe care le-ar reclama pregatirea cadrelor respective, realizeaza o veritabila infuzie de specialisti în productie, în cercetare, în activitatea cultural-artistica, sportiva, etc.

În schimb, asemenea masuri produc efecte diametral opuse în statele de origine a emigrantilor .

În vederea sustragerii de la impunere materia impozabila este adesea transferata de cei interesati într-un alt stat, folosind în acest scop relatiile existente între societatile facând parte din acelasi grup sau creând o societate intermediara.

Atunci când o societate doreste sa-si extinda activitatea peste granita, aceasta are la îndemâna solutia constituirii de societati în alte state.

Prin participarea, într-o anumita proportie, la formarea capitalului acestor societati - fiice, societatea mama îsi asigura dreptul de control asupra activitatii acestora. Întrucât gradul de fiscalitate difera de la un stat la altul, grupul de societati va cauta sa profite de legislatia fiscala cea mai blânda, beneficiile obtinute în statele cu fiscalitate ridicata fiind transferate în statele cu fiscalitate redusa.

În acest scop, societatile facând parte din acelasi grup convin sa foloseasca drept instrumente preturile, împrumuturile, licentele, tarifele pentru diverse servicii, etc.

Preturile se folosesc în felul urmator: atunci când societatile membre ale grupului coopereaza la realizarea unui produs sau îsi livreaza reciproc marfuri achizitionate pe pietele în care îsi au sediile, ele se înteleg ca societatile din statele cu fiscalitate mai ridicata sa factureze produsele catre societatea implantata în statul cu fiscalitate redusa, la preturi mai scazute decât s-ar justifica; societatea achizitoare, la rândul sau, desface produsele respective la preturi normale .

În felul acesta, beneficiul creat în anumite societati va fi impus în statul de rezidenta al acesteia din urma. Avantajul realizat de grup reprezinta un dezavantaj pentru statele de rezidenta ale societatilor care au practicat preturi anormale la produsele livrate.

Alteori, societatile facând parte dintr-un grup utilizeaza calea acordarii de împrumuturi pentru a beneficia de avantajele diferentelor de fiscalitate existente între statele în care îsi au sediile.

Astfel, societatile situate în state cu fiscalitate mai ridicata, prin acordarea de împrumuturi cu dobânzi sub nivelul pietei societatii din statul cu fiscalitate redusa, îi transfera acesteia din urma o parte din beneficiile lor. La acelasi rezultat se poate ajunge si atunci când societatea din statul cu fiscalitate redusa acorda împrumuturi cu dobânzi majorate celorlalte societati din grup, situate în statele cu fiscalitate mai ridicata.

Plusul de dobânda suportat de o societate la împrumuturile primite de acestea îi diminueaza beneficiul, si, o data cu acesta si impozitul datorat statului de rezidenta, minusul de dobânda se reflecta exact invers, în beneficiul societatii beneficiare de împrumut.

Nu rareori, societatile membre ale unui grup folosesc brevete de inventie, marcile de fabrica sau de comert, desenele sau modelele pentru a influenta nivelul sarcinii fiscale. În acest scop, societatea proprietara a unor drepturi intelectuale le transfera celorlalte societati din grup, spre utilizare, în schimbul unei redevente subdimensionate sau supradimensionate, în functie de nivelul fiscalitatii din statele în care acestea îsi au sediile.

Transferurile de beneficii între societatile membre ale unui grup se efectueaza si prin repartizarea diferentiata a cheltuielilor generale ale sediului central. Astfel, daca cheltuielile societatii mama se repartizeaza pe societatile fiice în mod proportional, atunci vor fi încarcate cu cote mai mari societatile din statele cu fiscalitati ridicate si usurate cele din statele cu fiscalitati mai reduse.

O alta modalitate de valorificare a avantajelor pe care le ofera legislatia fiscala a unui stat consta în crearea de catre societatile unui grup a unor societati intermediare - holdinguri. O societate holding nu desfasoara o activitate industriala sau comerciala propriu-zisa ci îndeplineste anumite functii, având caracterul unor prestari de servicii pentru grupul respectiv. Astfel, ea exercita controlul asupra activitatii societatilor de productie si comercializare, în virtutea dreptului pe care i-l ofera participarea sa la capitalul acestora, asigura finantarea societatilor din grup, concentreaza beneficiile societatilor membre ale grupului, precum si veniturile din dividende, dobânzi, redevente, etc.

Între societatile intermediare, un loc aparte îl ocupa societatile holding de finantare, care au ca obiect de activitate contractarea de împrumuturi pe piata pentru procurarea resurselor necesare finantarii activitatii societatilor din grup, valorificând avantajele fiscale pe care le ofera anumite state în acest domeniu.

Astfel, daca o societate industriala sau comerciala îsi are sediul într-un stat care percepe impozite ridicate asupra veniturilor din dobânzi, si, în plus le încaseaza prin stopaj la sursa, ea este interesata sa gaseasca o solutie de finantare mai putin costisitoare. O asemenea solutie ar consta în emiterea de obligatiuni sau contractarea de împrumuturi bancare pe piata unui alt stat, care percepe dobânzi mai reduse, si nu obliga debitorul sa retina impozitul aferent din dobânzile acordate de el creditorului .

Pentru aceasta, societatea de productie sau comercializare ar trebui sa creeze o societate de finantare într-un stat cu un regim fiscal mai moderat ca nivel si mai putin sever ca modalitate de percepere.

O alta categorie de societati intermediare o constituie societatile baza. Acestea au ca obiect de activitate centralizarea profitului de la celelalte societati din grup, precum si încasarea dividendelor, dobânzilor si redeventelor.

Sunt cunoscute si alte tipuri de societati intermediare, care nu desfasoara o activitate de productie ori de comercializare, ci joaca rolul unei cutii de scrisori.

Pentru a putea finanta, este suficient ca o asemenea societate sa aiba o denumire, un anumit capital, un numar de înregistrare în registrul de comert, o adresa, un numar de cont la o banca, un consiliu de administratie care poate fi alcatuit dintr-o singura persoana.

Nu are nevoie de personal permanent decât în rare cazuri, si nici de publicitate. Rostul unei asemenea societati fictive este de a dispersa veniturile unor persoane fizice sau juridice, a le ascunde de organele fiscale, a le sustrage de la impunere.

O astfel de societate foloseste resursele de care dispune pentru a participa la formarea capitalurilor altor societati, la achizitionarea de efecte publice sau de obligatiuni ale unor societati private. Asemenea societati iau fiinta în state cu teritorii cu un regim fiscal foarte blând sau care nu impoziteaza de loc anumite categorii de venituri, daca acestea nu se distribuie asociatilor sau daca dividendele acordate nu se repartizeaza.

În plus, statele gazda dispun de reglementari care protejeaza secretul comercial si pe cel bancar, nu dau informatii despre operatiile efectuate de societatile cu sediul pe teritoriile lor nici la cererea autoritatilor publice, nici la interventia unor persoane fizice sau juridice private.