Instrumente juridice comunitare

Instrumente juridice comunitare

Instrumentele juridice comunitare reprezinta ansamblul actelor cu caracter normativ emise de catre institutiile comunitare, în principal de catre Consiliul UE si Comisia Europeana, în 22122h713w cursul exercitarii competentelor ce le sunt atribuite prin Tratate. Tratatul CEE enumera cinci astfel de instrumente: regulamente, directive, decizii, recomandari si opinii. Pe lânga acestea, practica institutionala a dezvoltat si alte acte nementionate în Tratat: avize, acorduri, rezolutii, programe, concluzii.

Regulamentele sunt cele mai importante acte juridice ce pot fi adoptate de catre institutiile UE, deoarece ele se aplica integral si obligatoriu în toate statele membre, iar aplicabilitatea lor este directa (nu este necesar sa fie încorporate prin alte acte normative în legislatia nationala pentru a avea caracter obligatoriu).

Un regulament trebuie sa întruneasca trei caracteristici:

sa fie de aplicabilitate generala, ceea ce presupune caracterul nedeterminat, neindividualizat al situatiilor la care se aplica si al efectelor produse sub raportul subiectelor juridice carora li se adreseaza, persoane juridice si fizice si statele membre;

sa fie obligatorii în toate elementele lor, fapt care le deosebeste de directive, întrucât acestea sunt obligatorii pentru state numai în ceea ce priveste rezultatul obtinut. Regulamentele obliga nu numai statele, ci si societatile comerciale, fiind creatoare de drepturi subiective în beneficiul particularilor;

sa fie direct aplicabil în fiecare stat membru. Aplicabilitatea directa înseamna ca nu este necesara vreo actiune legislativa din partea statelor membre pentru ca ele sa intre în vigoare.

Directivele reprezinta a doua forma a legislatiei comunitare cu efecte obligatorii. Ele se adreseaza statelor membre, uneori tuturor, alteori doar unora dintre ele, fixând obiectivele ce trebuiesc atinse, dar lasând autoritatilor nationale competenta de a identifica mijloacele de transpunere în practica. Ele permit astfel statelor membre sa aplice dreptul comunitar tinând cont de conditiile concrete din fiecare tara.

Directivele au forta obligatorie pentru fiecare stat membru caruia i se adreseaza numai în ce priveste rezultatul de atins, lasându-se autoritatilor nationale posibilitatea (competenta) alegerii formelor si mijloacelor de aplicare a lor.

Directivele, în cele mai multe cazuri, nu cuprind prevederi care pot fi aplicate imediat si nu au o sfera mai larga decât în cazul regulamentelor si deciziilor, dar, în ce priveste rezultatul de atins, ele au un carater obligatoriu similar.

Posibilitatea de a invoca o obligatie impusa prin directiva nu poate fi exclusa în ce priveste persoanele, având în vedere efectul obligatoriu atribuit directivelor.

Directivele se adreseaza numai statelor membre si, ca atare, numai acestora le pot fi impuse obligatii, adresabilitatea lor fiind, deci, limitata.

Directivele nu pot fi invocate în raporturile dintre particulari, ci numai contra unui stat membru caruia îi este adresata, ea neputând sa impuna obligatii persoanelor.

Directivele sunt destinate sa promoveze armonizarea sau coordonarea legislatiilor nationale, tinzând sa îngradeasca în anumite domenii autoritatea statelor în materie de reglementare juridica prin stabilirea în sarcina lor a unor obligatii de a face, a unor restrictii sau a unor interdictii.

Dreptul de interventie al Comunitatii pe calea directivelor este general consacrat în cazul apropierii dispozitiilor legislative, regulamentare si administrative ale statelor membre cu o incidenta directa asupra stabilitatii sau functionarii pietei comune.

Deciziile sunt masuri administrative direct aplicabile ce se adreseaza unui stat membru ori unei persoane fizice sau juridice. Decizia este mijlocul legal prin care institutiile comunitare pot ordona ca un caz individual sa fie solutionat într-un anumit fel.

Deciziile sunt obligatorii în întregul lor pentru cei carora li se adreseaza. Ele sunt numai acte administrative, individuae, prin care dreptul comunitar este aplicat. Deciziile difera, deci, de regulamente prin caracterul lor individual, fiind mentionate în chiar cuprinsul lor cei carora li se adreseaza. Altfel spus, un criteriu esential de diferentiere îl constituie limitarea numarului celor care sunt identificati sau care sunt identificabili. Deciziile sunt mai putin numeroase decât regulamentele care se adopta la nivel comunitar.

Deciziile pot lua forma, de exemplu, a unei autorizari a statelor sau persoanelor juridice sa faca ceva, ca în catzul în care se permite utilizarea clauzei de salvgardare de catre state sau prin ele se pot acorda exceptari de la interdictie a acordurilor, deciziilor sau practicilor concertate ale întreprinderilor sau asociatiilor de întreprinderi.

Opiniile si recomandarile sunt masuri legale ce permit institutiilor UE sa-si prezinte punctele de vedere în fata statelor membre sau chiar a persoanelor fizice si juridice, fara ca acestea sa fie obligate sa se conformeze solutiei propuse de administratia comunitara. Opiniile sunt oferite atunci când institutiilor comunitare li se cere sa-si exprime pozitia fata de o situatie curenta sau în caz particular aparut pe teritoriul unui stat membru, în timp ce recomandarile pot fi date si din proprie initiativa. Semnificatia reala a opiniilor si recomandarilor este de natura morala si politica, iar ele nu sunt adoptate prin procedura legislativa obisnuita, ci reprezinta doar pozitia institutiei de la care emana.

V. 1. Procedura de adoptare a actelor comunitare

Actele obligatorii ale institutiilor comunitare sunt adoptate potrivit unor proceduri asa cum sunt ele prevazute de tratatele comunitare în functie de obiectul reglementarii.

O prima procedura specifica este dreptul de co-decizie al Parlamentului. În acest caz, Comisia prezinta o propunere Parlamentului european si Consiliului. Consiliul, statuând cu majoritate calificata, dupa ce a luat avizul Parlamentului, hotaraste o pozitie comuna. Aceasta pozitie este apoi înaintata Parlamentului. Consiliul informaza Parlamentul despre ratiunile care l-au condus la adoptarea unei pozitii comune. De asemenea, o informare completa a Parlamentului este asigurata si de catre Comisie (în mod separat, independent) în legatura cu pozitia sa.

Parlamentul, în urmatoarele trei luni de la transmiterea pozitiei comune, poate actiona astfel:

1. sa aprobe pozitia comuna, Consiliul fiind în situatia de a hotarî definitiv actul în cauza conform acelei pozitii comune;
2. sa nu se pronunte, ceea ce înseamna abstentiunea sau tacerea sa, care conduce la adoptarea de catre Consiliu a actului în cauza potrivit pozitiei comune;
3. sa indice, cu majoritate absoluta a membrilor sai, ca are intentia de a respinge pozitia comuna, fapt despre care va informa imediat Consiliul, care poate sa convoace un comitet de conciliere, compus din membrii ai Consiliului sau din reprezentantii lor si din reprezentanti ai Aprlamentului, cu misiunea de a junge la un acord asupra unui proiect comun, cu majoritate calificata a membrilor Consiliului sau a reprezentantilor lor si majoritatea reprezentantilor Parlamentului. La lucrarile acestui comitet participa si Comisia. Daca, în termen de sase saptamâni dupa convocarea sa, comitetul de conciliere aproba un proiect comun, Parlamentul si Consiliul dispun de un termen de sase saptamâni de la data acestei aprobari pentru a hotarî actul respectiv conform proiectului comun, cu majoritatea absoluta a voturilor exprimate, în cazul Parlamentului, si cu majoritate calificata în cazul Consiliului. În absenta aprobarii din partea uneia dintre aceste doua institutii, propunerea de act este considerata neadoptata. Când comitetul de consiliere nu aproba proiectul comun, propunerea de act este considerata neadoptata, afara daca, statuând cu majoritate calificata în termen de sase saptamâni de la expirarea termenului acordat comitetului de conciliere, Consiliul confirma pozitia comuna asupra careia el htarâse acordul sau înaintea deschiderii procedurii de conciliere, eventual însotita de amendamente propose de Parlament. În acest caz actul respectiv este decisi definitiv, afara de cazul când Parlamentul, în termen de sase saptamâni de la data confirmarii Consiliului, respinge textul cu majoritatea absoluta a membrilor sai, caz în care propunerea de este considerata neadoptata.
4. sa propuna cu majoritatea absoluta a membrilor ce îl compun amendamente la pozitia comuna, textul astfel amendat urmând sa fie transmis Consiliului si Comisiei, care emite un aviz asupra acestor amendamente.

Daca, în termen de trei luni de la primirea amendamentelor Parlamentului, Consiliul, statuând cu majoritate calificata, aproba toate aceste amendamente, el va modifica, în consecinta, pozitia sa comuna si decide actul respectiv. Totusi, Consiliul statueaza în unanimitate asupra amendamentelor facând obiectul unui aviz negativ al Comisiei. În cazul când Consiliul nu hotaraste actul în cauza, presedintele Consiliului, în acord cu presedintele Parlamentului, va convoca fara întârziere comitetul de conciliere mentionat.

Într-o alta procedura de adoptare a actelor comunitare sunt parcurse urmatoarele etape esentiale:

1. Consiliul, statuând cu majoritate calificata asupra pozitiei comune si dupa ce s-a luat avizul Parlamentului, hotaraste o pozitie comuna;
2. Pozitia comuna a Consiliului este transmisa Parlamentului, Consiliului si Comisia informaza Parlamentul despre ratiunile care au condus Consiliul în adoptarea pozitiei sale comune ca si despre pozitia Comisiei. Daca, în termen de trei luni de la aceasta comunicare, Parlamentul aproba aceasta pozitie comuna ori daca el nu s-a pronuntat în acest termen, Consiliul decide definitiv actul respectiv conform pozitiei comune;
3. Parlamentul poate, cu majoritate absoluta a membrilor ce îl compun, sa propuna amendamente la pozitia comuna a Consiliului. Rezultatul deliberarilor este transmis Consiliului si Comisiei. Daca Parlamentul a respins pozitia comuna, Consiliul nu poate sa statueze în a doua lectura decât în unanimitate;
4. Comisia reexamineaza, în termen de o luna, propunerea pe baza careia Consiliul a hotarât pozitia sa comuna plecând de la amendamentele propuse de Parlament. Comisia va transmite Consiliului în acelasi timp cu propunerea sa reexaminata, amendamentele pe care ea nu le-a reluat, exprimând avizul sau în aceasta privinta;
5. Consiliul, statuând cu majoritate calificata, adopta propunerea reexaminata de Comisie. El nu poate modifica propunerea reexaminata de Comisie decât cu unanimitate;
6. Consiliul este tinut sa decida într-un termen de trei luni. Daca nu ia o decizie în acest termen, propunerea Comisiei este considerata neadoptata.

V. 2. Actele Comisiei

Asa cum am aratat, hotarârile Comisiei se iau cu votul majoritatii. Într-o serie de cazuri este necesara o procedura de consultare cu alte organisme comunitare - obligatie ce rezulta fie din tratatele comunitare, fie din alte acte comunitare. Astfel, uneori, consultarea Consiliului este obligatorie, iar în alte situatii este necesar chiar consimtamântul Consiliului în luarea unei hotarâri.

În exercitarea puterilor sale, Comisia trebuie sa procedeze la consultarea nu numai a altor organisme comunitare, dar si a statelor membre sau a unor comitete compuse din reprezentanti ai acestor state, experti sau reprezentanti ai partilor interesate.

Comisia trebuie sa respecte trei proceduri specifice în luarea hotarârilor sale, fiind implicate, comitete consultative (advisory commitee), comitete de administrare (managing commitee) si comitete de reglementare (regulatory commitee).

În prima procedura Comisia este asistata de un comitet consultativ compus din reprezenantii statelor membre si compus de reprezentantul Comisiei care prezinta masurile proiectate comitetului. Acesta va emite opinia sa într-un termen prestabilit de presedinte potrivit cu urgenta problemei si, daca este cazul, ea va fi stabilita prin vot. Comisia trebuie sa ia în considerare opinia si va informa comitetul asupra modului în care aceasta a fost luata în considerare.

În cea de-a doua procedura opinia comitetului trebuie sa fie adoptata cu majoritate calificata, Comisia urmând sa ia masuri aplicabile imediat. Daca aceste masuri nu sunt conforme cu opinia, Comisia va trebui sa le comunice imediat Consiliului.

Într-o a treia procedura este ceruta, de asemenea, majoritate calificata în emiterea opiniei. Comisia va adopta masurile respective daca ele sunt conforme cu opinia comitetului. Daca nu exista conformitate sau daca nu este furnizata nici o opinie atunci Comisia va prezenta Consiliului, fara întârziere, o propunere asupra masurii de luat. Consiliul va hotarî cu majoritate calificata în legatura cu propunerea.

V. 3. Actele Consiliului. Rolul Comisiei

Pentru adoptarea hotarârilor Consiliului este necesar sa se întruneasca conditia majoritatii absolute a membrilor sai în favoarea actului propus, daca nu este altfel prevazut în Tratat.

Toate tratatele comunitare fundamentale mai prevad cerinta realizarii unanimitatii sau a unei majoritati calificate în unele ipoteze.

Comisia detine un rol important în adoptarea hotarârilor Consiliului prin efectuarea de propuneri. Ea are drept de initiativa în cvasi-unanimitatea cazurilor în care Consiliul urmaeza sa decida, indiferent daca se cere conditia majoritatii calificate sau cea a unanimitatii.

Comisia îsi poate modifica propriile propuneri facute Consiliului sau chiar le poate retrage, în timpul procedurilor care conduc la adoptarea unui act comunitar atâta vreme cât Consiliul nu a decis înca. Este lipsit de consecinta faptul ca, în rpocedurile de adoptare a unui regulament, propunerea din partea Comisiei, modificata conform cu acordul politic acceptat de membrul competent în numele Comisiei la sedinta Consiliului si aporbat de colegiul Comisarilor, nu este formulata în scris. Consiliul va decide în unanimitate când actul în cauza instituie un amendament al propunerii Comisiei.

În concret, propunerile sunt pregatite de serviciile Comisiei compuse din experti numiti de guvernele statelor membre si actionând în nume propriu. Pot fi consultate si partile interesate sau orice ala parte. Dupa ce au loc mai multe sedinte de lucru, Comisia va putea adopta decizia sa care va fi prezentata Consiliului sub forma propunerii. Daca este cazul vor fi consultati Parlamentul, Comitetul economic si social si alte comitete, dupa caz, care se vor pronunta în consecinta dupa ce va fi audiata Comisia.

Având în vedere propunerea Comisiei si avezele pe care Consiliul le va primi, decizia Consiliului va fi pregatita în cadrul COREPER. În cadrul discutiilor de aici pot fi prezentate amendamente de catre administratiile nationale prin reprezentantii lor care pot fi avute în vedere de Comisie sau pot fi refuzate. COREPER va decide dupa deliberari daca va înainta propunerea Comisiei în forma initiala sau amendata, anexând totodata amendamentele propuse si orice alte avize ale institutiilor consultate.

V. 4. Publicitatea si intrarea în vigoare

Trebuie facute distinctii în ce proveste publicarea în functie de natura actului de publicat sau de procedura sa de adoptare, astfel:

regulamentele, directivele si deciziile adoptate conform procedurii, semnate de presedintele Parlamentului si de presedintele Consiliului, sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, intrând în vigoare din a douasprezencea zi urmatoare acestei publicari, daca nu s-a prevazut un termen expres în chiar cuprinsul actului. Nu este exclus ca data intrarii în vigoare sa coincida cu data publicarii, potrivit unei dispozitii specifice. Mai mult, unele acte pot produce efecte chiar anterior publicarii, daca nu sunt vatamate drepturile si interesele legale ale celor carora li se adreseaza;

regulamentele Consiliului si ale Comisiei, precum si directivele acestor institutii care sunt adresate tuturor statelor membre sunt publicate si intra în vigoare în aceleasi conditii mentionate mai sus;

celelalte directive, precum si deciziile sunt notificate destinatarilor lor si au efect prin aceasta notificare.

Actele comunitare sunt intangibile în sensul ca nu sunt admisibile modificari care sa fie efectuate ulterior adoptarii si care depasesc limita de toleranta a corectiilor de ordin ortografic sau gramatical. Principiul intangibilitatii este absolut, el constituind, în opinia Curtii de justitie, un factor esential de securitate juridica si de stabilitate a situatiilor juridice în ordinea comunitara.