Insusirea bunului gasit

Însusirea bunului gasit

1. Continutul legal

Aceasta infractiune este prevazuta în Codul penal la art. 216 si consta în fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun gasit autoritatilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al sau.

Conform art. 2, constituie infractiune însusirea pe nedrept a unui bun mobil ce apartine altuia, ajuns din eroare în posesia faptuitorului.

Incriminând aceasta infractiune, legiuitorul a prevazut posibilitatea reala ca anumite bunuri sa iasa fara voie din posesia proprietarului, detentorului sau pose­sorului ori ca anumite bunuri sa ajunga din eroare în posesia altor persoane si a urmarit sa realizeze o protectie a patrimoniului, în sensul instituirii obligatiei de a preda astfel de bunuri sau de a nu dispune de ele.

Prin pierderea unui bun, prin ajungerea bunului din eroare în posesia altei per­soane, evident se produce o paguba în patrimoniul detentorului sau posesorului, de aceea persoanele care iau contact material cu astfel de bunuri, în conditiile descrise anterior, trebuie sa dea dovada de buna-credinta si onestitate si sa procedeze întocmai cu 919n1319j m prevede legea penala.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic specific este reprezentat de acele relatii sociale a caror nastere, desfasurare si dezvoltare sunt conditionate de buna-credinta, cinstea si corectitudinea din partea acelora care gasesc anumite bunuri sau ajung din eroare în posesia unor asemenea bunuri.

b) Obiectul material este reprezentat de orice bun mobil cu o valoare economica susceptibil de a fi evaluat si care prin natura sa, poate fi pierdut sau poate sa ajunga din eroare în posesia sau detentia altuia.

Bunul gasit trebuie sa fi iesit din posesia altuia, fara voia acestuia, adica sa fie un bun pierdut, iar faptuitorul sa nu stie cui apartine. Bunul gasit este cel peste care faptuitorul da întâmplator, iar în acel moment bunul se afla fara supraveghere si nici o alta persoana nu avea vreun contact material cu bunul. Nu este considerat bun gasit un bun lasat temporar fara supraveghere, pentru ca proprietarul stie unde se afla acel bun si poate oricând sa intre din nou în posesia lui (de exemplu, haina de piele lasata într-un cuier în holul unui hotel, sau un geamantan lasat temporar pe peron, în timp ce posesorul acestuia lipseste, fiind plecat la casa de bilete).

Daca o persoana a pierdut un bun si îl cauta pentru a reintra în posesia lui, iar alta persoana care afla despre aceasta situatie continua chiar el cautarea, fapta nu va fi însusire a bunului gasit, ci va fi furt. De asemenea, va fi tot furt, atunci când pro­prietarul unui bun, îl uita de exemplu într-un vestiar la stadion, stiind ca l-a uitat acolo, iar alta persoana, cunoscând al cui este acel bun, si-l însuseste.

Bunul ajuns din eroare în posesia faptuitorului este acel bun predat faptuitorului datorita erorii în care s-a aflat cel care a efectuat predarea, bun primit de faptuitor crezând ca este al sau.

Nu are importanta daca cel care a ajuns în posesia bunului l-a primit nemijlocit, l-a luat singur crezând ca este al sau, sau i-a fost predat prin intermediul altei persoane.

În cazul în care cel care a predat bunul s-a gasit în eroare, datorita manoperelor dolosive ale faptuitorului, deci este vorba de o eroare provocata, atunci fapta va fi încadrata în infractiunea de înselaciune prevazuta de art. 215 C. pen.

B. Subiectii infractiunii. a) În ceea ce priveste subiectul activ al infractiunii, legea nu cere vreo calitate speciala, subiecti activi putând fi orice persoane. Savârseste aceasta infractiune acela care gasind un bun nu-l preda în termen de 10 zile auto­ritatilor sau celui care l-a pierdut sau îsi însuseste acest bun. De asemenea, comite aceasta infractiune si persoana care îsi însuseste un bun ajuns din eroare în posesia sa. Pot comite aceasta infractiune si persoanele care au o anumita calitate, dar în momentul savârsirii faptei, ei se comporta ca particulari (de exemplu, subiect activ poate fi si salariatul unui serviciu de obiecte gasite, dar care savârseste fapta în afa­ra atributiilor de serviciu, calitatea sa putând fi retinuta ca o circumstanta agravan­ta judiciara.

b) Subiect pasiv este reprezentat de persoana fizica sau juridica privata sau publica, care a pierdut bunul sau careia îi apartine bunul ajuns din eroare în posesia altuia.

Subiectul pasiv nu trebuie sa fie neaparat proprietarul, fiind necesar ca în timpul savârsirii faptei acesta, cel care a pierdut bunul, sa aiba cel putin dreptul de a poseda acel bun.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material este diferit, tinând cont de cele doua alineate ale art. 216 C. pen.

Conform situatiei descrise în art. 216 alin. (1), elementul material consta în fapta de a nu preda un bun gasit autoritatilor sau celui care l-a pierdut sau poate consta în dispunerea de acel bun pe nedrept.

Nepredarea se realizeaza, în fapt, printr-o inactiune, adica omisiunea celui care a gasit un bun, de a-l preda unei autoritati publice sau organelor de politie.

Prin lege se instituie obligatia celui ce gaseste un bun sa-l predea autoritatilor, în felul acesta putându-se lua act de bunurile pierdute si a înstiinta organele de politie competente.

Obligatia de a preda bunul celui care l-a pierdut presupune ca în prealabil fap­tuitorul sa fi cunoscut aceasta persoana.

A "dispune de un bun" înseamna a face diferite acte de dispozitie, în sensul dat cuvântului de dreptul civil, si anume, a-l vinde, a-l dona, a-l da în gaj, a-l distruge etc.

Pentru întregirea laturii obiective, în varianta nepredarii, se impune conditia înde­plinirii unui termen de 10 zile. Cu alte cuvinte, omisiunea de a preda bunul capata rele­vanta juridica, abia din momentul îndeplinirii acestui termen. Infractiunea atinge forma consumata dupa 10 zile de la gasirea bunului pierdut.

Dar elementul material al infractiunii se poate realiza si înainte de 10 zile, daca are loc dispunerea pe nedrept cu privire la bunul gasit.

În acest caz nu se mai cere sa fi trecut acel termen de 10 zile.

În varianta bunului ajuns din eroare în posesia altuia, elementul material consta în actiunea de însusire a bunului de catre posesorul din eroare.

Aceasta înseamna ca bunul se afla la posesor, dar el depaseste sfera atributiilor pe care le implica posesia, în sensul ca desfasoara activitati care evidentiaza luarea în stapânire a bunului, ca de exemplu, consumare, transformare, înstrainare, distrugere etc.

Textul art. 216 alin. (2) incrimineaza însusirea pe nedrept a unui bun ajuns din eroare în posesia lui.

Din interpretarea dispozitiilor legale s-ar ajunge la concluzia ca simpla posesie, chiar mai mare de 10 zile, nu ar constitui infractiune.

Se poate întâmpla chiar ca posesorul sa cunoasca pe adevaratul proprietar sau posesor al bunului, dar având în vedere ca el nu îsi însuseste bunul si tinând cont ca nici textul de lege nu interzice în mod expres, detinerea unui bun ajuns din eroare în posesia faptuitorului, fapta lui nici în aceasta situatie nu va fi infractiune.

Având în vedere cele prezentate, se impune o modificare a textului art. 216
alin. (2) C. pen., în sensul instituirii unui termen de restituire si în acest caz.

În lipsa unui termen de restituire sau încunostintare a autoritatilor, se poate ajunge la situatia ca, atâta vreme cât nu a fost savârsit un act de luare în stapânire a bunului ajuns din eroare în posesia faptuitorului bunul sa poata fi pastrat oricât, iar atunci când faptuitorul se complace în pasivitate, ori nefiind cunoscut nu i se cere restituirea bunului, acel bun sa nu fie chiar niciodata restituit[1].

Pentru varianta prevazuta în art. 216 alin. (2) se mai cere ca însusirea sa se faca "pe nedrept". În ipoteza în care cel ce a ajuns din eroare în posesia bunului invoca o justificare plauzibila a însusirii acelui bun, infractiunea nu se realizeaza.

De exemplu, persoana care a ajuns din eroare în posesia unui bun invoca faptul ca cel care era proprietarul bunului a luat la rândul sau, din eroare, un bun identic care apartine faptuitorului (persoanele respective si-au schimbat valorile care erau identice), ceea ce înseamna ca a aparut o compensatie[2].

b) Urmarea socialmente periculoasa în cazul savârsirii oricareia dintre modalitatile elementului material consta în crearea unei situatii de fapt, inevitabil pagubitoare pentru cel caruia i se cuvenea de drept bunul.

c) La infractiunea de însusire a bunului gasit, întotdeauna trebuie sa existe o lega­tura de cauzalitate între nepredarea bunului în termen de 10 zile, dispunerea pe ne­drept sau însusirea bunului ajuns din eroare în posesia faptuitorului si urmarea imediata.

De fapt, în toate cazurile legatura de cauzalitate rezulta din materialitatea faptei, fiind suficient sa se dovedeasca ca s-a împlinit termenul de 10 zile, nepredându-se bunul, ca s-a efectuat un act de dispozitie de catre cel care a gasit un bun, sau ca a avut loc un act de stapânire care semnifica însusirea unui bun ajuns din eroare în posesia faptuitorului.

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie cu care se savârseste aceasta infrac­tiune este intentia directa sau indirecta.

În cazul nepredarii bunului în termen de 10 zile, forma de vinovatie este tot intentia. Se impune o nuantare în acest caz, având în vedere ca elementul material este o inactiune, iar în art. 19 C. pen. se prevede ca forma de vinovatie, în cazul în care fapta este omisiva este atât intentia, cât si culpa, afara de cazul când legea incrimineaza savârsirea ei, doar cu intentie. Cu toate ca în art. 216 C. pen. nu se prevede în mod expres acest lucru, afirmam ca intentia este singura forma de vinovatie avuta în vedere de legiuitor, pornind tocmai de la denumirea marginala "însusirea bunului gasit". Este în afara oricarei îndoieli, ca un bun poate fi luat sau folosit din culpa, dar niciodata însusit decât cu intentie.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. În varianta omisiva, prin natura ei infractiunea nu este susceptibila de o desfasurare în timp.

În celelalte doua situatii, actele de pregatire si tentativa sunt posibile, dar legea nu le pedepseste.

Infractiunea se consuma în mod diferit în raport cu varianta avuta în vedere. În cazul nepredarii bunului în termen de 10 zile, infractiunea se consuma la expirarea acelui termen.

Daca termenul expira într-o zi în care autoritatile publice au serviciul suspendat, predarea bunului în urmatoarea zi va fi socotita în termen.

În varianta dispunerii sau însusirii bunului gasit, infractiunea se consuma când s-a desfasurat în întregime un act de dispozitie sau un act de luare în stapânire ce semnifica însusirea.

B. Modalitati. Infractiunea prevazuta în art. 216 C. pen. are doua modalitati nor­mative, una care se refera la un bun gasit si cealalta care se refera la un bun ajuns din eroare în posesia faptuitorului.

În cadrul primei modalitati se întâlnesc doua submodalitati, si anume: nepredarea bunului sau dispunerea de acest bun.

În cel de-al doilea caz, modalitatea consta în însusirea pe nedrept.

Pot fi întâlnite si o multitudine de modalitati normative.

C. Sanctiuni. Indiferent de variantele în care se savârseste infractiunea, pedeapsa pentru aceasta infractiune este închisoarea de la o luna la 3 luni sau amenda.