Īntāmpinarea este actul procedural prin intermediul caruia pārātul raspunde la pretentiile formulate de reclamant, aratānd totodata si apararile sale. Ea face parte, alaturi de cererea de chemare īn judecata si actiunea reconventionala, din categoria actelor procedurale ce se īntocmesc īn faza scrisa pregatitoare a procesului civil.
Īn sistemul nostru procesual īntāmpinarea prezinta o utilitate practica incontestabila. Ea este destinata, īn primul rānd, sa asigure un echilibru īn situatia juridica a partilor. Prin depunerea īntāmpinarii i se ofera si reclamantului posibilitatea de a lua cunostinta de apararile pārātului. Īn acelasi timp, depunerea īntāmpinarii este utila si pentru instanta de judecata. Aceasta deoarece numai astfel instanta este pusa īn situatia de a lua cunostinta, chiar din faza initiala a procesului civil, de pozitia partilor, de apararile si dovezile pe care se īntemeiaza sustinerile lor.
Fiind un act procedural important legea īi stabileste īn mod expres si continutul. Potrivit art. 114 C. proc. civ. īntāmpinarea trebuie sa cuprinda urmatoarele mentiuni:
a) Exceptiile de procedura pe care pārātul le ridica fata de pretentiile reclamantului. Prin īntāmpinare pārātul poate invoca o mare diversitate de exceptii, īncepānd de la cele de ordin strict procedural, cum sunt lipsa semnaturii de pe cererea de chemare īn judecata, necompetenta instantei sesizate, netimbrarea cererii de chemare īn judecata, pāna la exceptiile de fond, cum sunt prescriptia drept 16516s1817q ului la actiune sau puterea lucrului judecat.
Īn mod firesc īn faza initiala a procesului civil pārātul invoca cel mai adesea acele exceptii care sunt legate de modul de īnvestire a instantei si care sunt cunoscute de catre acesta pāna la prima zi de īnfatisare. Neregularitatile ivite ulterior primei zile de īnfatisare se pot invoca de īndata si oral īn fata instantei.
b) Raspunsul la toate capetele de fapt si de drept ale cererii de chemare īn judecata. Īntāmpinarea are un caracter defensiv si implica cu necesitate raspunsul pārātului la fiecare capat de cerere formulat de catre reclamant. Legea a voit prin instituirea acestei cerinte sa realizeze o mai buna aparare a pārātului si o sistematizare a sustinerilor facute de catre el īn cuprinsul īntāmpinarii. De asemenea constatam ca legea se refera la necesitatea ca raspunsul pārātului sa vizeze atāt elementele de fapt cāt si cele de drept invocate prin actul de sesizare.
c) Dovezile cu care pārātul se apara īmpotriva fiecarui capat de cerere. Indicarea dovezilor este utila pentru ca si reclamantul sa cunoasca īn mod adecvat mijloacele probatorii de care pārātul īntelege sa se serveasca īn proces. Aratarea dovezilor se impune mai cu seama īn acele īmprejurari īn care pārātul nu se limiteaza la o aparare pur defensiva, concretizata īntr-o negare pura si simpla a pretentiilor adversarului sau. Īntr-adevar, adeseori pārātul este nevoit sa treaca la o aparare activa, spre a dovedi stingerea raportului juridic invocat de reclamant sau existenta unor cauze care fac imposibila cercetarea īn fond a actiunii, cum ar fi prescriptia sau puterea lucrului judecat. Īn asemenea īmprejurari, sarcina probei revine pārātului potrivit principiului reus in excipiendo fit actor. Mijloacele de dovada se vor indica de catre pārāt īn aceleasi conditii ca si cele prevazute de lege pentru cererea de chemare īn judecata. Prin urmare, daca se invoca proba cu martori pārātul va trebui sa indice toate elementele de identificare a acestora pentru a putea fi citati īn mod efectiv; īnscrisurile se vor alatura īn copie la īntāmpinare.
d) Semnatura. Semnatura constituie si īn acest caz o formalitate esentiala, fapt pentru care lipsa ei conduce la nulitatea īntāmpinarii.
Potrivit art. 114 alin. (3) C. proc. civ. īntāmpinarea se depune de catre pārāt cu cel putin 5 zile īnainte de termenul stabilit de instanta pentru īnfatisarea partilor.
Īn sistemul procesual anterior aparitiei Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 īntāmpinarea nu era obligatorie. Aceasta solutie era enuntata īn mod expres de art. 118 C. proc. civ. Īn conditiile legislatiei anterioare se sustinea īnsa ca īntāmpinarea era obligatorie totusi īn faza apelului. Mai mult, īn opinia unor autori, īntāmpinarea era obligatorie atāt īn apel, cāt si īn recurs.
Depunerea īntāmpinarii este deosebit de utila, īntrucāt face posibila cunoasterea reciproca a pozitiei partilor īnca din faza pregatitoare a judecatii. Or, īn atare conditii se creeaza, īn general, premisele unei judecatii optime si rapide, ceea ce corespunde atāt interesului partilor, cāt si interesului general de consolidare a prestigiului justitiei īntr-o societate democratica. Sunt ratiunile pentru care, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, art. 118 alin. (1) C. proc. civ. a fost modificat īn sensul ca: "Īntāmpinarea este obligatorie, afara de cazurile īn care legea prevede īn mod expres altfel".
Daca pārātul nu depune īntāmpinare el īsi va putea arata pozitia sa pe cale orala īn fata instantei de judecata. Īn acest sens art. 118 alin. (3) C. proc. civ. precizeaza ca īn cazul īn care pārātul nu este reprezentat sau asistat de avocat, presedintele īi va pune īn vedere, la prima zi de īnfatisare, sa arate exceptiile, dovezile si toate mijloacele sale de aparare, despre care se va face vorbire īn īncheierea de sedinta; instanta va acorda, la cerere, un termen pentru pregatirea apararii si depunerea īntāmpinarii.
Textul citat reprezinta o expresie a rolului activ al judecatorului si este de natura sa garanteze realizarea unui echilibru īn cadrul "duelului" judiciar care s-a declansat ca urmare a initiativei reclamantului. Īn actuala reglementare acest rol activ al judecatorului se realizeaza numai īn ipoteza īn care pārātul nu este reprezentat sau asistat de un avocat.
Nedepunerea īntāmpinarii īl expune inevitabil pe pārāt la anumite consecinte defavorabile. Principala consecinta a nedepunerii īntāmpinarii este decaderea pārātului din dreptul de a mai invoca anumite īmprejurari de fapt si de drept īn sprijinul apararii sale. Apararea pārātului va fi limitata īn continuare la posibilitatea de a discuta īn contradictoriu faptele invocate de catre reclamant īn sprijinul cererii sale de chemare īn judecata.
Sanctiunea decaderii este incidenta atāt cu privire la mijloacele de proba ce pot fi invocate de catre pārāt, cāt si cu privire la celelalte mijloace de aparare. Astfel, pārātul nu va mai avea posibilitatea de a propune dovezi īn sprijinul apararii sale, īn afara unor situatii de exceptie strict determinate de lege (art. 138 C. proc. civ.). De asemenea, pārātul va fi decazut din dreptul de a mai invoca exceptiile procedurale care au un caracter relativ. Exceptiile de procedura care au un caracter absolut vor putea fi invocate īnsa īn orice faza a procesului civil.
O subliniere aparte trebuie totusi facuta īn cazul īn care pārātul nu depune īntāmpinare desi a fost asistat sau reprezentat de catre avocat. Īntr-o asemenea īmprejurare sanctiunea decaderii opereaza cu mare rigoare, respectiv prin simpla nedepunere a īntāmpinarii īn termenul prevazut de art. 114 alin. (2) C. proc. civ., adica cu "cel mai tārziu 5 zile īnainte de termenul stabilit pentru judecata". Socotim ca sanctiunea, īn aceasta ipoteza, este prea severa si produce consecinte iremediabile. Pe de alta parte, este de observat ca ne aflam īn prezenta unei ipoteze putin īndepartate de ceea ce se īntāmpla īn practica. Avem īn vedere faptul ca reprezentarea pārātului de avocat se realizeaza cel mai adesea de-abia de la prima zi de īnfatisare. Iar acest lucru este valabil, cu deosebire, īn privinta asistarii pārātului de catre avocat. Aceasta realitate va produce dificultati, īn practica, tocmai īn legatura cu aplicarea sanctiunii decaderii.
Cererea reconventionala
Pārātul nu este tinut sa se limiteze la o simpla aparare orala sau prin īntāmpinare īn cadrul procesului civil. El are posibilitatea de a parasi aceasta stare defensiva, spre a formula pretentii proprii fata de reclamant. Aceasta posibilitate īi este oferita de lege pārātului de art. 119 C. proc. civ. Potrivit primului alineat al textului mentionat: "Daca pārātul are pretentii īn legatura cu cererea reclamantului, el poate sa faca cerere reconventionala".
Īn considerarea dispozitiilor legale invocate putem defini cererea reconventionala ca actul procedural prin intermediul caruia pārātul urmareste valorificarea unui drept propriu fata de reclamant. Cererea reconventionala se īnfatiseaza ca o facultate procesuala pentru pārāt, acesta avānd dreptul de a alege īntre valorificarea pretentiilor sale pe cale incidenta sau printr-o actiune civila separata.
Valorificarea pretentiilor pārātului prin intermediul cererii reconventionale ofera īnsa o serie de avantaje, care nu pot fi ignorate, printre care mentionam: asigura solutionarea a doua litigii īntr-un singur cadru procesual; determina realizarea unei economii de timp si cheltuieli; ofera conditii pentru o mai buna judecata, judecatorii fiind pusi īn situatia de a cunoaste īn toata complexitatea lor raporturile juridice dintre parti; constituie o garantie īmpotriva insolvabilitatii reclamantului; evita posibilitatea pronuntarii unor hotarāri judecatoresti definitive.
Cererea reconventionala prezinta totusi dezavantajul ca poate conduce la īntārzierea judecatii si la solutionarea ei de catre o instanta care nu ar fi competenta din punct de vedere teritorial.
Din punct de vedere al naturii sale juridice cererea reconventionala are o fizionomie proprie determinata atāt de caracterul sau de actiune civila, cāt si de conditiile particulare de exercitare. Ea nu trebuie confundata, īn primul rānd, cu apararea pe care pārātul si-o face prin īntāmpinare sau oral īn fata instantei de judecata. Īntr-adevar, cererea reconventionala este mai mult decāt o simpla aparare; ea este o contra-actiune, un "contraatac" sau o "contra-ofensiva", īntrucāt prin intermediul acesteia pārātul īsi poate valorifica un drept propriu fata de reclamant. Cu alte cuvinte, prin scopul pe care-l urmareste - valorificarea unui drept propriu - cererea reconventionala trebuie considerata ca o veritabila actiune civila. Caracterul de actiune civila rezulta cu pregnanta si din conditiile prevazute de lege pentru cererea reconventionala.
Din punct de vedere al conditiilor de exercitiu cererea reconventionala trebuie sa īndeplineasca toate cerintele unei actiuni civile obisnuite. Aceste cerinte au fost deja cercetate, astfel ca nu mai revenim asupra lor. Observam īnsa ca si din punct de vedere al formei cererea reconventionala este asimilata cu o cerere de chemare īn judecata.
Īn afara conditiilor generale evocate, art. 119 alin. (1) C. proc. civ. mai impune o conditie, anume ca actiunea reconventionala sa aiba legatura cu "cererea reclamantului". Īn baza acestor dispozitii procedurale cererea reconventionala a fost promovata īn mod frecvent īn jurisprudenta īn cele mai varii domenii. Astfel, adeseori cererea reconventionala este utilizata īn actiunile cu caracter patrimonial, īn actiunile reale imobiliare si chiar īn litigiile comerciale. Legea admite folosirea cererii reconventionale si īn cadrul actiunii de divort, dar numai pentru fapte, si numai īn conditiile expres precizate de art. 608 alin. (1) C. proc. civ.
Adeseori, prin cererea reconventionala pārātul urmareste paralizarea actiunii reclamantului, spre a evita astfel condamnarea sa. Este cazul, de pilda, al actiunii pentru executarea unui contract, ipoteza īn care pārātul poate solicita, pe calea cererii reconventionale, anularea sau rezolutiunea conventiei. Alteori pārātul urmareste sa obtina, prin intermediul cererii reconventionale, o compensatie judiciara īntre pretentiile invocate de reclamant si propriile sale pretentii. Pe calea cererii reconventionale nu poate fi opusa īnsa compensatia legala, īntrucāt aceasta poate fi obtinuta pe cale de simpla aparare īn proces. Īntr-adevar, compensatia este un mod de stingere a obligatiilor ce implica creante certe, lichide si exigibile, astfel ca ea opereaza īn virtutea legii (art. 1144 C. civ.). Cu toate acestea, jurisprudenta a statuat ca atunci cānd creanta invocata de pārāt este mai mare decāt cea pretinsa de catre reclamant singura cale de valorificare a pretentiilor pentru diferenta dintre cele doua creante este cererea reconventionala. Solutia se īntemeiaza pe faptul ca, potrivit legii, compensatia opereaza numai pāna la cota egala dintre pretentiile reclamantului si ale pārātului. Pe de alta parte, īn conformitate cu principiul disponibilitatii procesuale instanta nici nu poate statua asupra diferentei dintre cele doua creante īn lipsa unei cereri exprese din partea pārātului. Cu alte cuvinte, asa cum s-a statuat constant si de jurisprudenta noastra, instanta de judecata nu-l poate obliga pe reclamant īn lipsa unei cereri reconventionale.
Cererea reconventionala este admisibila, astfel cum precizeaza expres art. 119 alin. (1) C. proc. civ., numai daca este īn legatura cu cererea principala. Aceasta conditie decurge īn mod necesar din caracterul incident al cererii reconventionale. Existenta unei asemenea legaturi urmeaza sa fie dedusa de catre instanta de judecata din chiar scopul urmarit de pārāt prin cererea reconventionala.
Legislatia noastra procesuala nu impune īnsa conditia ca pretentiile pārātului sa derive din acelasi raport juridic; pretentiile pārātului pot sa provina si din cauze diferite - ex dispari causa.
Cererea reconventionala se judeca, īn principiu, de instanta sesizata cu cererea principala. Prorogarea de competenta nu poate opera, astfel cum am aratat īn prima parte a acestei lucrari, cu nesocotirea normelor imperative privitoare la competenta.
Potrivit art. 119 alin. (3) C. proc. civ. cererea reconventionala se depune o data cu īntāmpinarea sau cel mai tārziu la prima zi de īnfatisare. Daca reclamantul īsi modifica cererea de chemare īn judecata reconventionala va putea fi depusa pāna la termenul ce se va acorda pārātului īn acest scop. Nerespectarea termenului mentionat mai sus atrage dupa sine solutionarea separata a cererii pārātului de actiunea principala. Cu toate acestea, cererea reconventionala se poate solutiona īn continuare īmpreuna cu actiunea principala daca reclamantul consimte la aceasta, dispozitiile art. 135 C. proc. civ. fiind īntru totul aplicabile. O situatie speciala īntālnim īn materia divortului. Īntr-adevar, potrivit art. 608 alin. (1) C. proc. civ. sotul pārāt poate sa faca si el cerere de despartenie, astfel cum am aratat mai sus, pāna la prima zi de īnfatisare, dar numai pentru fapte petrecute īnainte de aceasta data. Pentru faptele petrecute ulterior acestei date pārātul va putea face cerere pāna la īnceperea dezbaterilor asupra fondului, īn cererea reclamantului.
Totusi, potrivit art. 609 C. proc. civ., īn cazul cānd motivele desparteniei s-au ivit dupa īnceperea dezbaterilor la prima instanta si īn timp ce judecata primei cereri se afla īn apel, cererea pārātului va fi facuta direct la instanta īnvestita cu judecarea apelului. Din acest punct de vedere, observam ca dispozitiile art. 609 C. proc. civ. au un caracter derogatoriu de la normele dreptului comun, īn privinta datei pāna la care se poate depune actiunea reconventionala. Mai precizam ca īn materie de divort, reconventionala trebuie sa vizeze īnsasi cererea de desfacere a casatoriei. Cu alte cuvinte, īn aceasta materie nu se pot formula cereri reconventionale avānd o alta natura.
Cererea reconventionala se redacteaza, īn mod obisnuit, īntr-un īnscris separat, procedeu care este recomandabil. Ea poate fi inserata īnsa si īn cuprinsul īntāmpinarii, situatie īn care din cuprinsul acestui act procedural trebuie sa rezulte cu claritate elementele esentiale ale actiunii reconventionale.
Potrivit art. 120 alin. (1) C. proc. civ. cererea reconventionala se judeca o data cu cererea principala. Avantajele solutionarii īn acelasi cadru procesual a cererii principale si a actiunii reconventionale au fost deja subliniate. De aceea, solutia enuntata este fireasca si are un caracter de principiu.
Cu toate acestea, cererea reconventionala nu trebuie folosita ca un mijloc dilatoriu, de natura a conduce la tergiversarea judecatilor, ci ca un cadru procesual de solutionare convergenta a unor raporturi juridice conexe. Datorita acestui fapt, legea a instituit si un corectiv la regula anterior enuntata. Īn acest sens art. 120 alin. (2) C. proc. civ. precizeaza ca daca "numai cererea principala este īn stare de judecata, instanta o poate judeca separat".
Disjungerea este si trebuie sa fie o situatie de exceptie. Īn pofida acestui principiu, īn unele cazuri legea nu admite disjungerea cererii reconventionale de actiunea principala. Astfel, potrivit art. 608 alin. (2) C. proc. civ.: "Cererea pārātului se va face la aceeasi instanta si se va judeca īmpreuna cu cererea principala". Solutia legii are ratiuni depline, iar norma īnscrisa īn textul citat trebuie interpretata ca una imperativa. Īntr-adevar, īn cazul desparteniei atāt cererea principala, cāt si actiunea reconventionala sunt de competenta uneia si aceleiasi instante: instanta de la ultimul domiciliu comun al sotilor. Prin urmare, īn acest caz, nu se pune problema transgresarii unor norme de competenta. Pe de alta parte, o buna administratie a justitiei impune solutionarea īn acelasi cadru procesual a cererilor ce au un obiect identic, īn special a acelora prin care se urmareste aceeasi finalitate (īn cazul analizat desfacerea casatoriei).
Asupra actiunii principale si asupra cererii reconventionale formulate de pārāt instanta trebuie sa se pronunte printr-o singura hotarāre, care va cuprinde solutii cu privire la toate pretentiile.
|
