"Magna Charta" este o constitutie edictata īn Anglia[1], la 15 iunie 1215. Acest document continea elemente care au inspirat evolutia teoriilor drepturilor omului. Totodata continea norme ce au inspirat documente precum "The Petitions of Rights" (1628) si "Habeas Corpus Act", lege impusa de Parlamentul englez la 26 mai 1679, considerata ca o a doua constitutie a Angliei dupa "Magna Charta".
"Bill of Rights" a reprezentat o īncercare de aplicare la scara larga a principiilor enuntate īn actele anterioare. Se arata astfel ca, puterea monarhica emana din vointa poporului, fiind totodata proclamate anumite drepturi fundamentale ale individului, printre care interzicerea pedepselor ilegale si crude, obligatia de a se comunica imediat unui detinut motivele arestarii, eliberarea pe cautiune, etc. Aceste documente contineau drepturi care se regasesc si astazi īn cele mai multe dintre instrumentele privitoare la drepturile omului[5].
Īn secolul urmator, "Declaratia de Independenta a Statelor Unite" din anul 1776 statueaza ca toti oamenii se nasc liberi si apara libertatile fundamentale precum, libertatea de credinta, libertatea cuvāntului, libertatea presei, etc.
Documentul juridic care a consacrat, īn maniera cea mai completa, conceptul drepturilor si libertatilor fundamentale, a fost Declaratia franceza a drepturilor omului si cetateanului din 1789, care a reprezentat premisa unui spirit nou si o formulare moderna a drepturilor omului. Erau enuntate drepturi imprescriptibile ce priveau libertatea[7], proprietatea, siguranta, etc .
Totusi, transpunerea acestor drepturi īn practica s-a dovedit destul de anevoioasa. De exemplu, au trebuit sa mai treaca foarte multi ani pāna la abolirea sclaviei, sau de asemenea a trebuit sa se astepte si mai mult pentru ca femeia sa obtina dreptul de vot si sa-i fie recunoscute, īn toate domeniile, drepturi egale cu ale barbatului[9]. Dar, pe masura ce societatea a evoluat, si īn viata popoarelor au aparut noi probleme, importante corective suferind si conceptiile cu privire la drepturile omului. Īn acest context, au aparut teorii sociale care au cautat sa legitimeze prerogativa statului de a interveni pentru apararea drepturilor oamenilor, dat fiind ca statul actioneaza ca exponent si reprezentant al īntregii societati.
Problematica drepturilor omului a īnceput sa dobāndeasca o importanta aparte si sa se institutionalizeze īn practica internationala, mai ales īn perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial cānd, datorita atrocitatilor comise īmpotriva fiintei umane, s-a nascut convingerea generalizata ca respectarea universala a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului constituie unul din tronsoanele principale ale sistemului de relatii internationale. Aceasta idee-deziderat, a facut ca, īn anul 1945, anumite state (īn numar de 51) sa semneze Carta de Constituire a O.N.U.
Astfel, se poate spune ca 10 decembrie 1948 este o data istorica, pentru ca marcheaza momentul nasterii dreptului modern al drepturilor omului. La aceasta data a fost proclamata de catre Adunarea Generala a O.N.U, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care pentru prima data, a enuntat consensul comunitatii internationale īntr-un "ideal comun ce trebuie atins de toate popoarele si toate natiunile" īn domeniul drepturilor omului. Trebuie sa amintim aici si importanta Pactului international privind drepturile economice, sociale si culturale (PIDESC) care a intrat īn vigoare la 3 ianuarie 1976 si a Pactului international privind drepturile civile si politice (PIDCP) care a intrat īn vigoare la 23 martie 1976.
Declaratia a constituit modelul si sursa de inspiratie a numeroaselor instrumente īn materie, care astazi alcatuiesc edificiul juridic al protectiei omului[12].
Pe plan european au fost adoptate o serie de acte, īn care problematica drepturilor este amplu reglementata, cum ar fi Actul final de la Helsinki din 1975, Documentul de la Viena din 1986, Carta de la Paris din anul 1990, Declaratia de la Copenhaga din 1992 etc.
Totodata, pe plan european un important organism īn cadrul caruia s-au adoptat de catre tarile membre instrumente care formeaza baza formala a drepturilor omului este Consiliul Europei[13].
Statutul Consiliului Europei prevede si o serie de conditii pe care trebuie sa le īndeplineasca statele care doresc sa devina membre ale acestei organizatii. De exemplu, fiecare membru al Consiliului Europei trebuie sa accepte principiile statului de drept si principiul īn virtutea caruia fiecare persoana aflata sub jurisdictia sa trebuie sa se bucure de drepturile si libertatile fundamentale ale omului.
Ideile generoase cuprinse īn Statutul Consiliului Europei, care au calauzit aceasta prestigioasa organizatie de la constituirea sa, si-au gasit concretizarea si materializarea īn Conventia Europeana pentru protectia drepturilor omului[14].
Un alt instrument cu larg impact asupra ariei europene a drepturilor omului este Tratatul asupra Uniunii Europene din 7 februarie 1992, enuntānd ca Uniunea respecta drepturile fundamentale, cele care sunt garantate de CEDO si cele care rezulta din traditiile constitutionale comune ale statelor membre, "īn calitate de principii generale ale dreptului comunitar".
Īn ceea ce priveste aria americana, problema nerespectarii drepturilor omului a fost ridicata de nenumarate ori īn acest perimetru, mai ales īn America-Latina, unde situatiile de fapt[15] au dus la īncalcari grave ale drepturilor fundamentale. Īn cadrul organizatiei statelor americane si a cooperarii interamericane a avut loc punerea īn practica a unui mecanism de protectie sofisticat, apropiat ca si conceptie de cel european.
De exemplu, la a IX-a Conferinta internationala americana, din 30 aprilie 1948, a fost adoptata Declaratia americana a drepturilor si datoriilor omului. Aceasta are ca particularitate stabilirea unei legaturi īntre drepturile si īndatoririle omului. Totodata, a fost adoptata la 22 noiembrie 1969, la San Jose, Conventia americana a drepturilor omului, care prezinta similitudini cu Conventia europeana.
La 25 mai 1963 a fost adoptata la Addis-Abeba, Carta Unitatii Africane. Problema drepturilor omului nu este perceputa īn Carta decāt prin prisma drepturilor popoarelor de a dispune de ele īnsele si a interzicerii discriminarii rasiale.
Un alt document de prim plan pentru problematica drepturilor omului a fost adoptat la 28 iunie 1981 la Nairobi sub numele de Carta africana a drepturilor omului si popoarelor.
La initiativa Consiliului islamic pentru Europa, a fost proclamata, la Paris, Declaratia islamica universala a drepturilor omului. Declaratia fondeaza drepturile omului pe o dorinta divina.
La 15 septembrie 1994 a fost adoptata Carta araba a drepturilor omului, ce da un loc aparte dreptului popoarelor de a dispune de ele īnsele[16].
Īn indexul pregatit de Institutul de Documentare Juridica din Roma figureaza 138 de drepturi ale omului, iar īn lista īntocmita de Sistemul international de informare si documentare īn domeniul drepturilor omului, 115. Dintre acestea unele au un fundament conventional sau cutumiar, dar altele reprezinta simple deziderate[17].
Evolutia ideilor si a institutiilor la nivel intern si international a dus la o conceptie moderna a drepturilor omului, īn sensul ca aceste drepturi nu au vocatia de a ramāne īn stare de simple enunturi sau deziderate, pentru ca functia lor sociala este de a deveni componente esentiale ale vietii juridice, politice si sociale ale fiecarui stat pe baza unei actiuni deliberate, incluse īntr-un program de guvernare, stiut fiind ca, īn concret, protectia si promovarea drepturilor omului trebuie sa fie īnainte de toate o activitate nationala, īn raport cu care fiecare stat sa fie responsabil.
Acest document continea īntr-o forma rudimentara, interzicerea arestarii arbitrare si principiul legalitatii, care au devenit cu timpul piatra unghiulara a notiunii de norma de drept. A se vedea, īn acest sens Ionel Closca, Ion Suceava, op. cit., p. 29.
Aceasta lege stabilea, printre altele, ca: 1. Omul liber nu poate fi obligat sa plateasca impozit fara consimtamāntul Parlamentului. 2. Omul liber nu poate fi citat īmpotriva legii. 3. Soldatii si marinarii nu pot patrunde īn case particulare. 4. Īn timp de pace, soldatii si marinarii nu pot fi pedepsiti.
Titulatura completa a acestui act este: "An Act Declaring the Rights and Liberties of the Subject And Settling the Succession of the Crown".
Īn alta ordine de idei, ele au stat la baza operelor lui Voltaire, Condorcet, care la rāndul lor au constituit piatra de temelie a declaratiilor americane si franceze cu privire la drepturile omului. A se vedea, Florian Coman, Nicolae Purda, "Protectia juridica a drepturilor omului", Editura Era, 1999, p. 1.
Potrivit art. 17 din Declaratie: "Libertate consta īn a face tot ceea ce nu este daunator altuia; exercitarea drepturilor naturale ale fiecarui om nu are alte limite decāt cele ce asigura celorlalti membrii ai societatii satisfacerea acestor drepturi. Aceste limite, nu pot fi determinate decāt de lege".
Totodata sunt īnscrise prevederi exprese referitoare la cadrul legal al exercitarii drepturilor omului, dreptul de a participa direct sau prin reprezentanti la elaborarea legilor, ca expresie a vointei generale (art. 6), prevederi referitoare la retinere, arestare si acuzare (art. 7), la prezumtia de nevinovatie (art. 8), libertatea cuvāntului (art. 9), libertatea presei (art. 10), etc.
Toate aceste documente elaborate īn Anglia, Franta si S.U.A. au reprezentat la timpul lor, manifestari curajoase ale tendintei de a proteja drepturile legitime ale cetateanului, īmpotriva tentativelor puterii de a-si extinde prerogativele īn pofida drepturilor oamenilor si īn detrimentul acestora. A se vedea, Victor Duculescu, "Protectia juridica a drepturilor omului - mijloace interne si internationale", Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998, p. 24.
Pactul a fost ratificat de Romānia prin Decretul nr. 212 din 31 octombrie 1974, publicat īn, "Buletinul Oficial" nr. 146/1974.
Pactul a fost ratificat de Romānia tot prin Decretul nr. 212 din 31 octombrie 1974, publicat īn, "Buletinul Oficial" nr. 146/1974.
Cu titlu de exemplu amintim: cele doua Pacte din 1966 relative (Pactul referitor la drepturile civile si politice, respectiv, Pactul referitor la drepturile economice, sociale si culturale), Conventia americana a drepturile omului, adoptata īn anul 1969, Carta africana a drepturilor omului si popoarelor adoptata la Nairobi, īn anul 1981.
Conventia a fost ratificata de Romānia prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicata īn, M. Of. nr. 135/1994.
Exista o contradictie radicala īntre drepturile omului proclamate pe plan universal si normele musulmane. Astfel, chiar daca tortura si tratamentele inumane, precum si pedeapsa cu moartea sunt interzise prin textele universale, dreptul penal musulman prevede pedeapsa cu moartea īn anumite ipostaze, precum si pedepse cu amputarea, lapidarea sau flagelarea.
|
