Izvoarele dreptului international

Izvoarele dreptului international

În ceea ce priveste izvoarele dreptului international exista o serie de caracteristici care îl disting de dreptul intern, întrucât sistemul normativ al celor doua sisteme de drept este diferit[1].

Astfel, în literatura de specialitate se folosesc, pe lânga termenul de "izvoare" si alti termeni precum: "cauze", "baza", "dovada" a dreptului international.

Spre deosebire de dreptul intern, care emana de la un anumit stat, normele dreptului international sunt rezultatul acordului de vointa a doua sau mai multe state, element distinctiv, propriu acestei ramuri de drept. Prin acordul de vointa al statelor se ajunge la mijloace s 15215q1615p pecifice de exprimare a normelor dreptului international (tratat, cutuma s.a.) .

Art. 38 din Statutul Curtii Internationale de Justitie are urmatoarea formulare: "(1) Curtea, a carei misiune este de a solutiona conform dreptului international diferendele care îi sunt supuse, va aplica: (a) conventiile internationale, fie generale, fie speciale, care stabilesc reguli recunoscute în mod expres de statele în litigiu; (b) cutuma internationala, ca dovada a unei practici generale, acceptata ca drept; (c) principiile generale de drept recunoscute de natiunile civilizate; (d) sub rezerva dispozitiilor art. 59, hotarârile judecatoresti si doctrina specialistilor celor mai calificati în dreptul public ai diferitelor natiuni, ca mijloace auxiliare de determinare a regulilor de drept; (2) Prezenta dispozitie nu va aduce atingere dreptului Curtii de a solutiona o cauza ex aequo et bono, daca partile nu sunt de acord cu aceasta".

Extragem de aici ideea ca izvoarele principalele dreptului international sunt: tratatele, cutuma si principiile generale de drept.

3.1. Tratatul este cel mai important izvor al dreptului international[3], atât din punctul de vedere al procesului sau de formare, cât si al frecventei cu care intervine în relatiile internationale.

Începând cu a doua jumatate a sec. XIX-lea, dar mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial, tratatele internationale devin treptat mijlocul cel mai frecvent de formare al unor norme de drept international , fapt ce se explica prin sporirea numarului statelor si aparitia a numeroase organizatii internationale.

În doctrina, se discuta daca un tratat ilicit poate fi izvor al dreptului international, adica acel trata care contravine normelor imperative ale dreptului international ius congens si cele care sunt lovite de nulitate ca urmare a unor vicii de consimtamânt. S-a sustinut astfel ca doar tratatele licite sunt considerate a fi izvoare ale dreptului international, în timp ce tratatele internationale ilicite nu pot fi invocare ca izvoare ale unor asemenea norme[6].

Trebuie, însa, subliniata importanta Cartei Natiunilor Unite, care este socotita "constitutia" acestei organizatii. A. Bolintineanu si M. Malita arata ca "ea reprezinta un instrument juridic fundamental al comunitatii internationale contemporane, care are în vedere scoaterea relatiilor dintre state de sub imperiul fortei si arbitrariului si asezarea lor pe postulatele dreptului si moralei, ale respectului existentei, egalitatii si libertatii fiecarei natiuni"[7]

3.2. Cutuma internationala, alaturi de tratat, reprezinta un important izvor de drept international public. În prima perioada a evolutiei dreptului international, formarea pe cale cutumiara a unor norme ale acestui drept, reprezenta modalitatea cea mai frecventa de exprimare a acestora.

În Statutul Curtii Internationale gasim cutuma definita ca fiind "dovada unei practici generale acceptata de drept". Ea este recunoscuta de state ca având forta juridica obligatorie (opinio iuris sive necessitatis)[8]. Enumerarea cutumei internationale dupa tratat, în art. 38 al acestui act, nu implica o ierarhizare a izvoarelor în dreptul international, cutuma si tratatul având aceeasi valoare juridica

Pentru a avea statutul de regula generala, regula nescrisa trebuie sa recunoscuta în toate regiunile lumii si de toate categoriile de state, diferentiate, în prezent, mai ales prin nivelul lor inegal de dezvoltare[10].

Tratatul si cutuma sunt independente unul fata de cealalta. Exista tratate care abroga o cutuma, cu conditia ca aceasta sa nu aiba caracterul de norma imperativa (ius cogens) dar si cutume care abroga tratate .

Cutuma internationala nu trebuie confundata cu uzantele, care sunt o practica îndelungata, dar fara a fi considerata obligatorie pentru state, din punct de vedere juridic.

3.3. Principiile generale de drept

si în dreptul international sintagma "principiile generale de drept" se refera la ansamblul regulilor cele mai generale care stau la baza functionarii oricarui sistem de drept, national si international. În dreptul international, între principiile de drept se înscriu de exemplu: principiul bunei-credinte în îndeplinirea obligatiilor conventionale, autoritatea de lucru judecat, principiul raspunderii pentru prejudiciile cauzate, respectarea egalitatii partilor si dreptul la aparate în cadrul solutionarii oricarui diferend.

În acceptiunea art. 38 alin.1 din statutul Curtii Internationale de Justitie prin "principiile generale de drept", ca izvoare ale dreptului international, se au în vedere "ansamblul principiilor comune marilor sisteme juridice contemporane, susceptibile sa fie aplicate si în ordinea juridica internationala"[12].

Ian Brownlie arata ca "În fapt, tribunalele internationale recurg la elemente ale rationamentului juridic, în general, si la analogii cu dreptul privat, pentru a face din dreptul international un sistem viabil în cadrul proceselor jurisdictionale"[13].

Recunoasterea acestor principii ca izvoare de drept international acopera, în general, anumite lacune ale acestui drept, ele constituind, asadar, si norme independente.