JURISPRUDENTA

Sectiunea 1. Delapidarea sau gestiunea frauduloasa

In speta[1], instanta Judecatoriei Ploiesti, a retinut ca inculpatul in calitate de administrator al asociatiei de proprietari, in baza aceleasi rezolutii infractionale, si-a insusit din banii gestionati suma de 7.159lei. Pentru acesta fapta prima instanta a condamnat pe incuplat in temeiul art.214 alin.2 (gestiune frauduloasa), cu explicarea art.41 alin. 2 si art.74,76 lit.c Cod penal, dispunand suspendarea conditionata a executarii pedepsei conform art.81 Cod penal.

Ceea ce diferentiaza infractiunea de gestiune frauduloasa de cea prevazuta la art.215¹ Cod penal(delapidarea), este calitatea subiectului activ al infractiunii. In timp ce infractiunea de gestiune frauduloasa poate fi comisa de orice persoana, infractiunea de delapidare nu poate fi savarsita decat de un functionar cu atributii de gestionare. Potrivit art.147 alin.2 Cod penal, prin “functionar” se intelege persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investita, o insarcinare de orice natura, retribuita sau nu, in serviciul unei unitati din cele la care se refera art.145, precum si orice alt salar 454f55e iat care exercita o insarcinare in serviciul unei alte persoane juridice decat cele prevazute in acel alineat.

Asadar, din cele doua alineate ale art.147 Cod penal, rezulta ca in cazul unei persoane juridice de drept privat functionarul trebuie sa fie “un salariat”, adica un angajat al persoanei juridice care isi desfasoara activitatea in baza unui contract de munca. In speta, inculpatul fiind administrator al asociatiei de proprietari si angajat pe baza de contract de munca, avea calitatea de salariat, si de functionar in sensul art.147 alin.2 Cod penal.

In sustinerea opiniei conform careia administratorul asociatiei de locatari sau de proprietari este functionar in sensul art.147, se invoca si art.16 din “statutul privind organizarea si functionarea asociatiei de locatari, aprobat prin Decretul nr. 387/1977, potrivit caruia aceasta are atributii specifice de gestionar, raspunzand pentru buna functionare si integritatea partilor si instalatiilor de folosinta comuna de mijloace materiale si de utilizare in bune conditii a acestora; asigura listele lunare de plata si incaseaza cotele de contributie la cheltuielile commune; asigura intocmirea si pastrarea evidentelor asociatiei.

Subiectul activ al infractiunii din speta avand calitatea de functionar si de administrator, infractiunea comisa nu poate fi decat aceea de delapidare potrivit art.215¹ Cod penal, care se savarseste prin insusirea, folosirea, sau traficarea de catre un functionar in interesul sau sau pentru altul de bani, bunuri sau alte valori pe care le gestioneaza sau le administreaza.

In consecinta, fapta administratorului asociatiei de proprietari sau de locatari care corespunde modalitatilor normative ale elementului material al art.215¹ Cod penal prevazute alternativ, intra sub incidenta sanctiunii prevazut de aceasta norma penala.

Fata de Solutia Judecatoriei Ploiesti , de condamnare a inculpatului pentru infractiunea de gestiune frauduloasa aparent este nelegala si se impune schimbarea incadrarii juridice in infractiunea de delapidare.

Sectiunea 2. Subiectul activ al infractiunii de delapidare

Prin decizia penala nr.3954/1999 s-a admis recursul in anulare introdus de Procurorul General al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, s-a casat sedinta penala nr.243/1998 a Judecatoriei Adjud si in fond s-a schimbat incadrarea juridica a faptei din abuz de incredere prevazuta de art.213, in delapidare prevazuta in art.215¹alin.1 Cod penal, pentru care a fost condamnat inculpatei. S-a retinut ca aceasta, in perioada 15 septembrie 1997-1 februarie 1998, lucrand fara contract de munca in calitate de facturier- incasator platit la o societate comerciala cu raspundere limitata si-a insusit suma de 870.404 de lei. Instanta a motivate ca, desi inculpata nu avea contract de munca, atata vreme cat efectua operatiuni de incasare de la clienti a sumelor de bani reprezentand contravaloarea marfurilor livrate, ea era gestionara a acestor sume din momentul primirii si pana la predarea lor la casierie . Aceasta motivare readuce in discutie problema subiectului activ al infractiunii de delapidare, si anume daca acesta trebuie sa fie numai gestionarul de drept, sau ar putea fi si gestionarul de fapt, teza dupa care acesta din urma este asimilat gestionarului de drept ori de cate ori a efectuat acte de gestiune, chiar daca nu avea calitatea juridica de gestionar.

Mentiunea care se refera la functionarul public(art.147 alin 1),care ar putea fi orice persoana “care exercita temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investita, o insarcinare de orice natura, retribuita sau nu” folosita in alin.1 al art.147 Cod penal, nu mai este repetata si in cazul “simplului” functionar, din ipoteza a 2-a din alin.2 al art.147. ca urmare, functionarul, altul decat functionarul public, trebuie sa fie intotdeuna un salariat, adica o persoana juridica decat cea prevazuta in art.145 Cod penal.

Administratorul sau salariatul unei societati comerciale cu raspundere limitata face parte din categoria functionarilor simpli, deoarece el nu se afla in serviciul unei unitati dintre cele la care se refera art.145 Cod penal.

In aceste conditii daca o persoana nu este salariatul unei societati comerciale cu raspundere limitata, pentru ca nu are contract individual de munca cu aceasta, dar efectueaza pentru aceasta operatiuni de primire, pastrare si eliberare de bunuri si valori, specifice calitatii de gestionar, sau are un drept general de dispozitie specific notiunii de adminstrare, n-ar putea sa fie subiect activ al infractiunii de delapidare prevazuta in art.215¹ Cod penal, lipsind calitatile cerute de lege, aceea de avea ca atributie de servicii gestionarea sau administrarea unor bunuri sau valori.

Cele doua conditii, si anume de a fi functionar si sa aiba ca atributii de serviciu gestionarea sau adminstrarea de bunuri sau valori sunt cumulative, alternative fiind doar gestionarea sau administrarea.

Asadar, chiar daca persoana respectiva efectueaza operatiuni de gestionare sau administrare, nu poate fi subiect activ al infractiunii de delapidare, pentru ca-I lipseste cealalta conditie, si anume aceea de a fi salariatul acelei societati comerciale.[6]O asemenea persoana ar putea raspunde pentru abuz de incredere sau gestiune frauduloasa prevazuta in art.213 sau 214 Cod penal. Deci persoana care primeste, pastreaza si elibereaza bunuri si valori pentru o persoana juridica, alta decat cea prevazuta in art.145 Cod penal, cu care nu se afla intr-un raport de munca derivate dintr-un contract de munca individual, nu poate fi subiect activ al infractiunii de delapidare, avand ca obiect material bunurile sau valorile respective.

Sectiunea 3. Infractiunea de gestiune frauduloasa. Mandat general comercial . Soti cu calitatea de asociati ai unei societati comerciale cu raspundere limitata

In speta[7], partea vatamata M.C.R-cetatean strain a sesizat organele de urmarire penala solicitand, printre altele, cercetarea sotului sau R.T-cetatean roman, pentru savarsirea infractiunii de gestiune frauduloasa, fapta prevazuta si pedepsita de art.214 alin.2 din Codul penal. In anul 1988 M.C s-a casatorit cu invinuitul R.T. Pana in anul 1992 sotii au locuit in strainatate. In anul 1993 au decis sa-si stabileasca domiciliul comun si sa faca investitii in Romania. In acest scop au hotarat sa infiinteze doua societati cu raspundere limitata, in care fiecare dintre soti era asociat unic.

Intrucat numai invinuitul R.T urma sa revina in tara, partea vatamata i-a dat sotului sau un mandat general prin care il imputernicea sa se ocupe de infiintarea si administrarea societatii comerciale al carei asociat unic devenea. In baza acestui mandat, invinuitul a infiintat o societate comerciala cu raspundere limitata avand ca asociat unic pe partea vatamata si un capital social de 10 000lei. De administrarea acesteia s-a ocupat numai el.

In ianuarie 1995, partea vatamata, care locuia in continuare in strainatate, i-a dat invinuitului un nou mandat general prin care il imputernicea sa “ o reprezinte in fata puterii si administratiei de stat, in fata organizatiilor de orice fel, sa reprezinte si sa administreze societatea comerciala si sa intocmeasca acte de orice natura”.

Dupa aparitia Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.32/1997 pentru modificarea si completarea Legii nr.31/1990, prin care se impunea societatilor comerciale cu raspundere limitata sa-si majoreze capitalul social la suma de 1 000 000 lei, invinuitul, in baza mandatului general primit de la partea vatamata, a decis majorarea capitalului social al societatii si schimbarea structurii acesteia. In acest sens a intocmit un act aditional prin care se hotara: primirea in societate a unui nou asociat in persoana invinuitului, majorarea capitalului social de la suma de 100 000lei la suma de 70 100 000lei, din care 70 000 000 lei reprezenta aportul in natura adus de invinuit (respectiv un autoturism), majorarea valorii partilor sociale de la 5000 lei la 100 000 lei si repartizarea acestora pe asociati, respective 700 parti sociale pentru invinuit, reprezentand 99,8% din capitalul social si o parte sociala pentru partea vatamata, reprezentand 0,2% din capitalul social, precum si numirea invinuitului in calitate de administrator al societatii.

Partea vatamata a sustinut ca invinuitul prin intocmirea actului aditional in termenii mentionati a depasit limitele mandatului pe care i l-a incredintat, aducandu-i prejudicii prin diminuarea cotei sale de participare la capitalul social al societatii.

Parchetul de pe langa Curtea de Apel Galati a dispuns scoaterea de sub urmarirea penala a invinuitului pentru aceasta fapta, retinand ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de gestiune frauduloasa, intrucat , pe de o parte, mandatul general dat invinuitului avea un caracter comercial, aspect ce-i conferea acestuia posibilitatea sa incheie acte ca cele prezentate mai sus, iar pe de alta parte, ca actiunile invinuitului nu au fost de natura a o prejudicia pe partea vatamata.

Rezolutia de scoatere de sub urmarire penala a fost infirmata de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. In ordonanta de infirmare s-a apreciat ca, sub aspectul laturii obiective, sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de gestiune frauduloasa motivate de urmatoarele: mandatul de catre partea vatamata are caracterul unui mandat civil ori, prin intocmirea actului aditional in care se hotara majorarea capitalului social, modificarea structurii societatii si desemnarea administratorului, invinuitul a depasit limitele mandatului intrucat pentru acesta era necesar un mandat cu caracter special; in mod nelegal invinuitul a stabilit cota sa de participare la capitalul social de 99.8% intrucat bunul adus cu titlul de aport in natura avea calitatea de bun comun, fiind dobandit in timpul casatoriei.

In cadrul infractiunii de gestiune frauduloasa raportul juridic dintre inculpate si persoana vatamata este creat printr-un contract de mandat, in baza caruia mandatarul se obliga sa administreze sau sa conserve bunurile mandatului.

Elementul material al acestei infractiuni consta in orice actiune sau inactiune pagubitoare efectuata de cel insarcinat contra sau peste ceea ce ii este ingaduit sa faca potrivit limitelor impuse prin mandat.

Prin urmare, este necesar sa se stabileasca daca mandatele primite de invinuit de la partea vatamata aveau caracter comercial sau civil. Din interpretarea normelor speciale care sunt cuprinse in dispozitiile art.374-391 din Codul comercial poate fi definit ca fiind acel contract in temeiul caruia o persoana (mandatarul) se obliga sa incheie in numele si pe seama altei persoane care i-a dat imputernicire (mandantul) anumite acte juridice care pentru mandat sunt fapte de comert.

Mandatul comercial poate fi cu reprezentare sau fara reprezentare (contractul de comision este o forma tipica a mandatului fara reprezentare reglementata de Codul comercial).

Din analiza continutului celor doua procuri cu caracter general reiese ca suntem in prezenta unor mandate comerciale cu reprezentare reglementate de dipozitiile art.374 si urmatoarele. Din Codul comercial, intrucat in ambele acte imputernicirea este data invinuitului pentru a o reprezenta pe partea vatamata in raporturile juridice stabilite cu ocazia constituirii si functionarii unei societati comerciale care, potrivit art.1 din Legea nr.31/1990, are ca obiect efectuarea unor operatiuni calificate de Codul comercial drept fapte de comert.

Institutia civila a mandatului se aseamana, prin structura, cu institutia comerciala a acestui tip de contract, dar se deosebeste prin functia indeplinita. Diferenta dintre mandatul civil reglementat de dispozitiile art.1536 si urmatoarele din Codul civil si madatul comercial consta, printre altele, in aceea ca mandatul comercial general confera mandatarului o mai mare libertate de actiune si independenta, reclamate de exigentele activitatii comerciale.

Intrucat actele necesare infiintarii si functionarii unei societati comerciale au natura juridica de acte comerciale, se considera ca invinuitul, prin incheierea actului aditional si a actului constitutiv al societatii, nu a depasit limitele mandatului general comercial ce i-a fost dat de partea vatamata.

Alte probleme ce vizeaza speta , sunt acelea de a se stabili in ce masura se impunea incheierea actului aditional si daca invinuitul, in implinirea obligatiilor asumate prin mandat, a actionat sau nu in scopul de a prejudicia partea vatamata. Majorarea capitalului social al societatii a fost determinata de dispozitiile art.1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului Nr.32/1997 care a modificat dispozitiile art.1 din legea societatilor comerciale. Potrivit art.6 alin.5 din ordonanta, sanctiunea nerespectarii acestei obligatii era aceea a dizolvarii societatii. Din probe a reiesit ca partea vatamata, in acea perioada, nu locuia in tara iar de administrarea societatii se ocupa in exclusivitate invinuitul. De asemenea , din sustinerile partii vatamate a rezultat ca invinuitul i-a facut cunoscute dispozitiile legale care impuneau majorarea capitalului social.

Majorarea capitalului social s-a facut de catre invinuit printr-un aport in natura, constand intr-un autoturism evaluat la suma de 70 000 000lei. Modificarea capitalului social, prin aportul in natura adus de invinuit in numele sau, a condus si la modificarea structurii societatii, in sensul ca invinuitul a devenit asociat cu participarea de 99,8% participare ce era proportionala cu valoarea aportului sau la capitalul social.

In ordonanta de infirmare s-a sustinut ca invinuitul se face vinovat de savarsirea infractiunii de gestiune frauduloasa intrucat, in mod nelegal, si-a majorat cota de participare la capitalul social desi bunul adus cu titlul de aport in natura avea caracterul unui bun comun, fiind dobandit in timpul casatoriei.

Dat fiind ca legea societatilor comerciale este o lege speciala in raport cu Codul familiei, se apreciaza ca in acesta situatie trebuie sa se aplice principiul specilia generalibus derogat; astfel, nominalizarea partilor sociale trebuie sa se faca pentru fiecare asociat in parte in functie de valoarea aportului adus si nu in functie de natura juridica a valorii sau bunului ce constituie capitalul social.[8]

In schimb beneficiile realizate de catre sotul asociat, devin intotdeuna bunuri comune. Prin urmare actiunea invinuitului de a deveni asociat cu o participare la capitalul social de 99,8% nu poate fi calificat drept element material al infractiunii de gestiune frauduloasa, intrucat nu reprezinta o incalcare a legii si nici o depasire a limitelor mandatului incredintat.

De asemenea, in speta nu se putea sustine nici faptul ca actiunea invinuitului a produs urmarea imediata ceruta de latura obiectiva a infractiunii de gestiune frauduloasa cata vreme partea vatamata avea posibilitate ca, in cadrul procesului civil de partaj, sa rezolve aspectele legate de natura juridica a bunului ce a reprezentat aportul la capitalul social si de consecintele patrimoniale ale folosirii lui.

Sectiunea 4. Delapidarea sau abuzul de incredere

Prin sentinta penala nr.892/1998 a Judecatoriei Sibiu inculpatul a fost condamnat in baza art.215¹ alin.1, cu aplicarea art.41 alin.2 Codul penal la o pedepsa cu inchisoarea pentru savarsirea infractiunii de delapidare.

S-a retinut ca inculpatul a lucrat in cadrul S.C „ROM WEST EURO” S.R.L ca agent comercial; in prima parte a perioadei, nefiind angajat, a functionat de proba, apoi i s-a incheiat contractual de munca. Atributiile inculpatului au fost aceleasi pentru intreaga perioada in care si-a desfasurat activitatea in cadrul firmei, si anume de a prelua marfuri din depozitul societatii pe care apoi le distribuia la alti agenti comerciali carora le intocmea avize de expediere a marfii si o factura de livrare de la furnizor la beneficiar, incasa suma reprezentand contravaloarea marfurilor vandute si completa o chitanta in trei exemplare, dintre care una revenea beneficiarului, una se depunea la contabilitatea societatii unde era angajat, impreuna cu banii incasati, iar una ramanea la cotorul chitantierului.

In perioada cat a lucrat (16 aprilie-28 iulie 1997) inculpatul a incasat sume de bani pentru diferite marfuri, a eliberat beneficiarilor chitante, insa nu a predat banii, ci si i-a insusit.

Apelul inculpatului a fost resprins. Prin recursul declarat a cerut sa se constate ca fapta comisa de el intruneste elementele constitutive ale infractiunii de abuz de incredere, si nu ale delapidarii. Recursul a fost respins cu motivarea ca in speta s-a retinut corect savarsirea infractiunii de delapidare si nu a celei de abuz de incredere, pentru ce inculpatul si-a insusit sumele de bani avand calitatea de functionar cu atributii de gestionare a bunurilor incredintate.

Asemanarea care duce uneori la gresita incadrare juridica a celor doua infractiuni o putem constata la actiunea de insusire a bunului, actiune care constituie elementul material al laturii obiective, pentru ca la ambele infractiuni faptuitorul( in modalitatea insusirii) isi apropie bunul detinut, trecandu-l in stapanirea sa ilicita. Desigur ca celalalte actiuni, de folosire sau traficare la infractiunea de delapidare si de dispunere pe nedrept de acel bun sau de refuz al restituirii acestuia, la infractiunea de abuz de incredere, diferentiaza cele doua infractiuni.

Este de esenta, asadar, ca desi ambele infractiuni sunt contra patrimoniului, care se pot savarsi prin actiuni de insusire a bunului detinut licit de catre faptuitor, in situatia in care bunul se gaseste in posesia faptuitorului (este functionar) ca urmare a indatoririi de serviciu de a-l gestiona sau administra (si este insusit) el va comite infractiunea de delapidare, iar in situatia in care faptuitorului (care poate fi orice persoana, fara o anumita calitate) are bunul in posesia si in virtutea oricarui titlu (si-l insuseste) va comite infractiunea de abuz de incredere.

CONCLUZII

O conditie de baza a existentei   oricarei societati a costituit-o si o constituie, respectarea valorilor importante pe care se fundamenteaza aceasta societate; una dintre aceste conditii reprezentand-o si protectia penala a patrimoniului.

O retrospectiva succinta a evolutiei cadrului de incriminare a faptelor contra patrimoniului, de la adoptarea Codului penal in vigoare si pana in prezent, evidentiaza preocuparea legiuitorului de a-l adopta la conditiile sociale-politice, conditii care au un rol determinant in ce priveste importanta care se acorda patrimoniului si locul pe care acesta il ocupa in ierarhia valorilor sociale in conditiile unei economii de piata si a unei societati democratice. In cuprinsul acestei lucrari, am dorit sa aduc in prim plan criteriile de diferentiere intre infractiunile de delapidare si gestiune frauduloasa, dar si sa extrag din analiza acestora noi directii privind viitoarea lor reglementare. Chiar daca sunt unite prin obiectul juridic generic comun de aparare a patrimoniului, care privesc atat bunurile proprietate publica cat si bunurile proprietate privata, drept forme fundamentale de proprietate consacrate de Constitutie in art.135, la infractiunea de delapidare obiectului material, de regula, consta, in bunuri mobile, precis determinate, toate apartinand exclusiv unei persoane juridice,pe cand in cazul gestiunii frauduloase obiectul material poate consta atat in bunuri mobile cat si in bunuri imobile, inclusiv intr-o universalitate de bunuri a carui coproprietar, poate fi insusi faptuitorul si poate apartine atat unei persoane juridice cat si unei persoane fizice.

De retinut, este faptul ca in cazul subiectului activ la delapidare, el nu poate fi savarsit decat de o persoana care are calitatea de functionar, si care gestioneaza sau administreaza bani. Insa, ceea ce mi-a atras atentia in decursul conceperii acestei lucrari, a fost, art.147 din practica si doctrina judiciara dinainte de introducerea art.215¹ prin Legea nr.140/1996, cu privire la teza “ gestionarului de fapt “ care a declansat un controversat sir de discutii.

Astfel, s-a subliniat ca gestionarul de fapt poate fi orice persoana, indiferent daca este sau nu incadrata in munca in unitatea careia ii apartin bunurile , fiind suficient sa indeplineasca in fapt activitatile de primire, pastare si eliberare de bunuri, cu conditia ca institutia publica, agentul public sau autoritatea sa aiba cunostinta de efectuarea in fapt, de acte de gestiune in locul gestionarului de drept. Ori, in actuala reglementare functionarul este asimilat cu salariatul care presteaza o munca in baza unui contract individual de munca cu drepturi si obligatii strict prevazute de lege.

Fata de modul de redactare a art.215¹ in raport cu art.147 alin.(1) si (2) gestionar nu poate fii decat de drept, deoarece presupune cu titlu imperativ ca angajatul sa indeplinesca o functie prin care a dobandit potrivit legii aceasta calitatea de gestionar. In docrina si practica, s-a enuntat in general, acceptarea largirii continutului subiectului activ al infractiunii de delapidare, prin includerea gestionarului de fapt dar cu anumite limite.

Asadar, infractiunea de delapidarea incriminata in Titlul III, intitulat “Infractiuni contra patrimoniului” de art.215¹ sunt de parere ca intr-o reglementare viitoare va trebui sa-si gasesca locul in capitolul denumit „Infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul” deoarece ne aflam in prezenta unei fapte de insusire, folosire sau traficare savarsita de catre insusi functionarul, avand ca atributii de serviciu gestionarea sau administrarea unor bunuri, indiferent daca apartin avutului public sau privat. Prin comiterea ei se vatama, mai intai relatia sociala de serviciu si in secundar se afecteaza patrimoniul unei persoane juridice.

De altfel, si in Codul penal anterior, infractiunea de delapidarea era prevazuta in art.236, in capitolul intitulat “crime si delicte savarsite de functionari publici “, alaturi de alte infractiuni de serviciu.

Un alt argument in sprijinul unei viitoare reglementari, ar fi acela ca inaspriri regimului sanctionator al infractiunilor contra patrimoniului nu a constituit o solutie eficienta in combaterea fenomenului criminalitatii in domeniul patrimoniului.

Conform statisticilor existente, infractiunile contra patrimoniului au cunoscut o crestere si o anumita constanta in fenomenul criminalitatii, ocupand un procent de cel putin 50% dintre infractiunile descoperite sau judecate. Multiplicarea variantelor de incriminare a faptelor contra patrimoniului, cu siguranta nu va duce la o reducere a fenomenului infractional contra patrimoniului, dar va realiza o mai riguroasa individualizare legala a pedepselor in raport cu pericolul social diferit al faptelor si, implicit, o mai buna corelare a normelor de incriminare cu realitatea vietii sociale intr-un stat democratic.

In ceea ce priveste infractiunea de gestiune frauduloasa, intr-o reglementare viitoare aceasta o sa-si gaseasca locul tot alaturi de infractiunile impotriva patrimoniului, deoarece comiterea acestei infractiuni presupune existenta unui raport juridic in temeiul caruia faptuitorul a primit insarcinarea de a administra sau conserva bunurile persoanei vatamate, privind in special instututiile curatelei, tutelei, procedurii sechestrului etc.

O alta chestiune importanta ce vizeaza cele doua infractiuni, o reprezinta si legatura reglementarilor interne in raport cu contextul european prin care se impune o reglementare a unei proceduri unice, cu fixarea unor termene scurte facand mult mai operativa acesta institutie; armonizarea dreptului penal roman cu sistemele celorlalte state membre ale Uniunii Europene, ca o premisa a cooperarii judiciare in materie penala bazata pe recunoastere si ajutor reciproc; simplificarea textelor de incriminare evitarea suprapunerilor cu norme in vigoare existente in Codul Penal si in legi speciale, transpunerea in cadrul legislativ national a reglementarilor adoptate la nivelul Uniunii Europene.

Dreptul penal asigura ocrotirea patrimoniului prin combaterea faptelor indreptate direct sau indirect impotriva lucrurilor exterioare asupra carora se exercita drepturilor patrimoniale, adica asupra acelor lucruri care, in materialitaea lor, ar putea fi sustrase, insusite, distruse sau tulbura posesiunea lor.

BIBLIOGRAFIE

Carti, tratate, monografii

1.Gheorghe Nistoreanu,Alexandru Boroi, Ioan Molnar, Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, Valerica Lazar,”Drept penal.Parte Speciala”, Ed. Continent XXI, Buc.1996

2.V.Dobrinoiu, “Drept penal.Partea Speciala. Teorie si practica judiciara . vol.I , editie revizuita si adaugita, Editura Lumina Lex, Bucuresti

3.Constantin Barbu, „Infractiunea de delapidare in paguba avutului obstesc”, Ed. Stiintifica Bucuresti,1973

4.Alexandru Ionas, „Aspecte teoretice ale dreptului penal roman.Parte Speciala”, Ed. Romprint, 2007

5.Avram Filipas, Constantin Mitrache,”Institutii de drept penal”Curs selectiv pentru licenta, Ed. Trei

6.Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal roman, Parte generala, Ed.Universul Juridic, Buc.2007, Editia a VI a revazuta si adaugita

7.Ioan Lascu “Spete, solutii, comentarii. Din practica juridica.” Ed. Alma Mater, vol. II, 2003

8. Lidia Barac, Constantele si variabilele dreptului penal: Partea generala Partea special, 2001

9.Gheorghe Vizitiu, Delapidarea, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001

10.D.Pavel, Infractiunea de delapidare, Ed.Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1959

11.C.Birsan, Drept civil. Drepturi reale, Universitatea Bucuresti, 1998, pg4

12.Octavian Loghin. Tudorel Toader, Drept penal roman.Parte Speciala, Ed. Casa de editura si presa Sansa S.R.L Bucuresti

Articole de revista

13.Ioan lascu, “Gestiunea Frauduloasa si delapidarea.Criterii de diferentiere”, Dreptul nr.7/2002

14.Gheorghita Mateut „Consideratii teoretice si practice privind continutul constitutiv al infractiunii de delapidare in actuala reglementare”. Dreptul nr.10/2002

15.I.Dumitru, „Stabilirea legii penale mai favorabile pentru faptele de delapidare savarsite pana la data intrarii in vigoare a Legii nr.140/1996”, Dreptul nr.3/1998

16.D. Ciuncan „Evolutia practicii supremei instante in legatura cu crearea de plusuri in gestiune prin practicarea de preturi superioare”, Dreptul nr.1/1993

17.Horia Diaconescu, Criterii de diferentiere intre infractiunile de gestiune frauduloasa si delapidarea. Revista Dreptul nr. 11/1998

18.I.P.Filipescu, in “Regimul juridic al bunurilor si datoriilor sotilor in lumina legii societatilor comerciale”,Dreptul, nr.11/1992

19.Ilie Pascu, “ Infractiuni contra patrimoniului.Drept comparat”. RDP nr.1/2007,Anul XIV, Ianuarie-Martie, Buc., Ed. “Monitorul Oficial “ R.

20.George Antoniu, “Infractiuni contra patrimoniului. Generalitati”, RDP nr 4/2000, Anul VII, Octombrie-Decembrie, Buc. Ed. “Monitorul Oficial” R.A

21.Silviu Crin Grosu,”Delapidarea si gestiunea frauduloasa”, RDP , Anul X nr.4 , Octombrie- Decembrie, Buc 2003

22.Gheorghe Voinea, “Subiectul activ al infractiunii de delapidare”, RDP nr.1/2007,Anul XIV, Ianuarie-Martie, Buc., Ed. “Monitorul Oficial “ R.A

23.Emilia Catana,” Delapidarea sau abuzul de incredere”, RDP nr.4 /2000 Anul VI

24.Al. Paicu “Gestiunea frauduloasa. Asociatie de locatari. Delapidarea. Fals in inscrisuri sub semnatura privata. Fals in inscrisuri oficiale. Elemente distincte.” Revista Romana de Drept, nr.12/1970

25.Gh.Tigaeru, Gestionarea bunurilor. Legislatie si comentarii, ed.a 6a revazuta si adaugita, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001

26.M.Grigore, Notiunile de „functionar public” si „functionar” definite de art.147 Cod penal si art.1 din Legea nr.22-1969, in Dreptul nr.7-1997,

27.V.Saramet, D.Ciuncan, Infractiunea de delapidare. Fapta functionarului de banca de a-si insusi din sumele de bani pe care le manuieste, in Pro Lege nr.1-1997

28.O.Rendl, nota la dec. Pen .nr.314/1974 a Tribunalului Jud. Brasov, in Revista Romana de Drept, nr.6/1985

Legislatie

29 Matei Basarab, Viorel Pasca, Gheorghita Mateut, Tiberiu Medeanu, Constantin Butiuc, Mircea Badila, Radu Bodea, Petre Dungan, Valentin Mirisan, Ramiro, Mancas, Cristian Mihes, Codul Penal comentat, vol.II.Partea speciala, Ed. Hamangiu, 2008

30.V.Dongoroz, Gestiune frauduloasa in “Explicatii teoretice ale Codului Penal roman “, vol.III, Ed. Academiei; Bucuresti, 1971

31.Codul penal si 10 legi uzuale, Codul civil, Editura Hamangiu, 2007

32.Pavel Abraham, Emil Derdisan, Codul penal al Romaniei, Grupul Editorial Nationale, Bucuresti 2002

33.Legea nr.22/18 noiembrie 1969 “privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestionarea bunurilor agentilor economici; autoritatilor sau institutiilor publice

34.Trib.Jud.Bihor, dec.pen.nr 179/1981, in „Repertoriul alfabetic de practica judiciara in materia penala pe anii 1981-1985

35.Decretul nr. 387/1977,”Statutul privind organizarea si functionarea asociatiei de locatari”

Site-uri internet

36.www.cdep.ro

37.www.constitutia.ro

38.www.euroavocatura.ro

39.www.juris.ro