În perioada de început a feudalismului si dupa constituirea celor trei tari românesti ( Moldova, Voievodatul Transilvaniei si Ţara Româneasca ) normele care reglementau aspectele privind judecata penala erau cuprinse într-un ansamblu normativ cunoscut sub denumirea de " LegeaŢarii " sau " Obiceiul Ţarii ".

" Legea Ţarii " nu avea o forma scrisa, formarea sa a avut loc pe baza obiceiurilor împamântenite în cursul formarii poporului român si mai târziu dupa aparitia statelor românesti. Se remarca, în privinta procedurii de judecata, un caracter unitar în toate cele trei tari românesti[1].

Organizarea statala româneasca nu a cunoscut în aceasta perioada principiul separatiei puterilor, ea se caracteriza prin contopirea functiilor administrative cu cele judecatoresti. Ca sef al statului, Domnul avea competente judecatoresti generale, materiale si teritoriale. Domnul judeca toate pricinile care i se înfatisau împreuna cu sfatul sau. Pentru pricini mai complicate, Domnul delega pe unii membrii ai sfatului sa faca cercetari pe baza carora se pronuntau apoi hotarârile în cauza.

În calitate de judecator , fie ca judeca împreuna cu sfatul sau singur, Domnul dadea întotdeauna hotarârile judecatoresti numai pe baza probelor administrate, orale sau scrise.

Prin delegare de la Domn toti marii dregatori aveau drept de judecata potrivit competentelor lor în materie administrativa. Marii Vornici si Marele Ban aveau competenta în partile de tara aflate sub cârmuirea lor.

Vornicii , pârcalabii si banii care conduceau judetele si tinuturile judecau în circumscriptiile lor administrative. În târguri si orase, pricinile se judecau de catre soltuzi Guzi ) si 12 pârgari peste care se puteau suprapune dregatorii de stat.

La sate s-au pastrat instantele formate din oameni buni si batrâni. Nu exista apel sau alte grade de jurisdictie, dar partile nemultumite de o hotarâre data puteau sa redeschida procesul la aceeasi instanta sau la organele de stat superioare. Nu exista autoritate de lucru judecat, dar se încerca o îngreunare în redeschiderea proceselor prin introducerea unor amenzi ( zaveasca, gloaba, prada ) aplicate partii care ataca hotarârea.

Procedura de judecata se derula dupa conceptia ca judecata trebuie sa se realizeze dupa dreptate si dupa obiceiul tarii. Probele puteau fi scrise si orale; cele scrise erau cele oficiale ( hrisoavele, direstele si cartile domnesti) si particulare ( zapisele ).

Probele orale constau din marturia simpla, juratorii si juramântul cu brazda.

În epoca feudalismului dezvoltat " legea tarii " a fost principalul izvor de drept, dar în paralel s-a aplicat si dreptul scris, în forma pravilelor laice ori bisericesti sau a codificarii unor obiceiuri juridice.

Prima codificare legislativa cu caracter laic din istoria dreptului nostru a fost " Cartea Româneasca de Învatatura ", întocmita din ordinul lui Vasile Lupu ( în Moldova ) în anul 1646.

În Ţara Româneasca în 1652 din porunca domnului Matei Basarab a fost tiparita " Pravila cea Mare " sau " Îndreptarea Legii ". " Îndreptarea Legii" era inspirata din " Cartea Româneasca de Învatatura " precum si alte acte sau nomocanoane bizantine.

Dispozitiile celor doua pravile sunt în linii generale asemanatoare. În partea a II-a sunt cuprinse reglementari de drept civil, penal si procesual[2].

În privinta instantelor judecatoresti, acestea erau laice si bisericesti. Activitatea judiciara era marcata de confuzia atributiilor judecatoresti si administrative si de inexistenta specializarii instantelor, toate procesele , indiferent daca erau civile sau penale, erau solutionate de aceeasi dregatori.

Mijloacele de proba prevazute de pravile erau: înscrisurile, martorii, juramântul si expertizele. Judecatorul avea dreptul sa aprecieze marturiile în functie de conditia speciala a persoanelor.

Desi nu era constituit înca sistemul apelului , partea care se declara nemultumita putea sa se adreseze unui judecator superior.

În Transilvania, în anul 1517, a aparut o importanta lucrare de drept intitulata " Tripartitul lui Verboczi ", aceasta a fost aplicata în practica instantelor din Transilvania pâna în anul 1848 . Institutiile dreptului penal si procesual prezentau o serie de asemanari cu cele din Ţara Româneasca si Moldova.

În perioada regimului fanariot o contributie importanta privind reforma în justitie a avut-o Constantin Mavrocordat , care a domnit succesiv din 1730 pâna în 1769 (de sase ori în Ţara Româneasca si de patru ori în Moldova ).

Acesta, prin reformele înfaptuite a delimitat atributiile judecatoresti ale dregatoriei fata de cele administrative, a restrâns dreptul de judecata al stapânilor de mosii asupra locuitorilor din satele respective, a precizat atributiile judecatoresti ale divanului domnesc si a celorlalti dregatori cu atributii de judecata, inclusiv a ispravnicilor.

Au fost numiti judecatori dintre marii boieri fara slujbe si a fost introdusa procedura scrisa a cartilor de judecata.

Reformele lui Constantin Mavrocordat cuprinse în asezamântul publicat în Mercurede France ( 1742 ) contin si un capitol cu privire la reorganizarea justitiei.

Divanul domnesc era cea mai înalta instanta de judecata a tarii. Acesta era condus de catre domnitor, fie personal, fie prin delegati.

Când era prezidat de catre reprezentantii domnesti se numea Sfat sau Consiliu Domnesc. Divanul putea judeca , atât ca instanta de fond , cât si ca instanta de apel.

În tinuturi, judecatorii principali erau ispravnicii care aveau atributii precise. Marii boieri ( marele logofat , marii vornici , marele hatman , marele vistier ,

marele spatar), aveau si competenta de judecata , în raport de atributiile administrativ pe care le îndeplineau.

Organizarea judecatoreasca si procedura de judecata concepute de Constantin Mavrocordat aveau la baza controlul domnesc în materie, procedura scrisa si consemnarea în scris a hotarârilor judecatoresti, care urmau sa fie comunicate celor judecati .

Judecatorii aveau obligatia de a solutiona pricinile care la erau aduse la cunostinta, iar daca inculpatul nu se prezenta în instanta, era adus cu forta.

Hotarârile judecatoresti date de divan erau aduse la îndeplinire prin dispozitie domneasca.

Reforma începuta de Constantin Mavrocordat a fost dusa la capat de Alexandru Ipsilante. Acesta a emis un hrisov în anul 1775 intitulat " Pentru rânduiala departamenturilor de judecati " care se regaseste în Codul din 1780 sub numele de " Pravilniceasca Condica " .

Reglementarile cu privire la organizarea instantelor judecatoresti sunt cuprinse în primele cinci titluri din " Pravilniceasca Condica ". În aceasta lucrare instantele erau organizate într-un sistem ierarhic având loc o delimitare precisa a competentelor diferitelor grade de jurisdictie, precum si o delimitare clara a competentelor judecatoresti ale diferitelor organe de cele administrative.

Divanul domnesc era instanta suprema de judecata compus din boierii veliti, aflat sub

conducerea domnului, având competenta generala în materie civila si penala.

Acesta putea judeca atât ca prima instanta cât si ca instanta de apel. Erau stabilite zilele de lucru ca instanta de fond si zilele de lucru ca instanta de apel.

Departamenturile functionau ca instante civile si penale, ca instante de fond si de apel.

Existau patru departamenturi, unul functiona ca instanta penala, iar celelalte ca instante civile. Departamentul ce judeca pricini penale era compus din boieri mazili.

La toate departamenturile au fost introduse condice, unde se tinea evidenta hotarârilor judecatoresti, care erau date numai în scris.

În cadrul personalului din departamente erau încadrati logofeti, care aveau cunostinte juridice.

Instantele speciale, constituite pe lânga spatarie si agie care judecau cauze de furt, bataie, injurii, produse pe raza de competenta a spatariilor si agiilor (acestea judecau si unele fapte savârsite de ostasi) .

Pricinile penale de mai mica importanta erau judecate în fiecare judet, unde exista câte un judecator ajutat de un logofat.

Infractiunile mai grave erau judecate de instante superioare.

Ispravnicii judetelor aveau competenta de judecata, fie singuri, fie împreuna cu judecatorul orânduit pentru judecati.

Institutiile juridice din Moldova au suferit transformari în perioada ocupatiei tariste ( 1769 - 1774 ) astfel ca trupele tariste au înfiintat un Departament de Justitie compus din marele logofat , marii vornici si boieri care aveau cunostinte juridice si practice în materie.

Departamentul justitiei functiona independent de Divanul domnesc si avea competenta civila sau penala. Departamentul avea si atributii de supraveghere a comportamentului tuturor judecatorilor .

În ceea ce priveste procedura de judecata a acestui Departament, existau unele dispozitii cu privire la semnarea de catre parti a proceselor verbale încheiate cu ocazia judecatilor, motivarea hotarârilor si indicarea articolelor din pravile pe care se întemeiaza hotarârea, opiniile separate ale unor judecatori trebuiau sa fie consemnate în scris si motivate.

Hotarârile judecatoresti se aduceau la cunostinta partilor care le puteau contesta la Divan.

În jurul anului 1789 a fost înfiintat un Departament criminalicesc care judeca numai procesele penale.

Fata de Codul lui Scarlat Calimach ( 1817 Moldova ) care cuprindea numai norme de drept civil , Legiunea Caragea ( 1818 Muntenia ) cuprindea pe lânga normele civile si dispozitii de organizare judecatoreasca , procedura de judecata si probe.

Cu privire la procedura de judecata si mijloacele de probatiune s-au adus unele elemente noi: au fost reorganizate instantele, procedura scrisa, a condicelor de evidenta a hotarârilor , declaratiile martorilor oculari si cercetarile instantei, astfel ca au fost înlaturate vechile practici privind probele care aveau un caracter mistic.

Institutiile procedurale învechite, cum ar fi: zaveasca, ferasa, juratorii trece pe plan secundar sau sunt înlaturate din practica instantelor de judecata.

În Ţara Româneasca este introdusa si Condica siretilor privind evidente din cazierul judiciar. Martorii mincinosi care erau trecuti în Condica siretilor nu mai puteau aparea drept martori în viitor.

În Moldova, în anii 1820 si 1826, a fost adoptata Condica Criminaliceasca cu procedura penala aferenta. Necesitatea acestei legi se impunea deoarece nu existau dispozitii de drept penal si de procedura penala.

Spre deosebire de Ţara Româneasca unde era aplicata Legiunea Caragea, care cuprindea si astfel de dispozitii, în Moldova Codul Calimach nu continea asemenea dispozitii.

Condica criminaliceasca era formata din doua parti: prima parte compusa din 166 articole continea dispozitii de procedura penala, iar partea a doua cu 97de articole de dispozitii penale.

Erau cuprinse câteva principii de procedura care trebuiau sa asigure un minim de legalitate cu privire la sanctionarea infractorilor.

Orice denunt trebuia sa fie confirmat prin împrejurarile faptei; banuitul putea avea un garant; interogatoriile trebuiau facute în mod lamurit pentru ca dupa ele sa se poata face judecata; conservarea corpurilor delicte si prezentarea lor la judecata; depunerea juramântului de catre martori,etc.

Faptuitorul urma sa fie judecat unde era prins.

Dupa adoptarea Regulamentelor Organice ( la 1 iulie 1831 în Ţara Româneasca si la 1 ianuarie 1822 în Moldova ) organizarea judecatoreasca a suferit unele modificari.

Au fost delimitate mult mai clar functiile de stat, astfel ca activitatea judiciara a fost separata de cea administrativa, instantele judecatoresti au fost constituite în mod ierarhic si specializate pe domenii de competente.

Prin aceste regulamente s-a stabilit inamovibilitatea magistratilor, numirea judecatorilor se facea pe o perioada de trei ani cu posibilitatea prelungirii acestei perioade cu înca trei ani daca dovedeau capacitate si competenta în functie.

În materia procedurii penale au fost introduse noi aspecte cu privire la actiune care nu mai trebuia sustinuta prin juramânt fiind supravegheata de procuror. Era garantata inviolabilitatea persoanei prin introducerea mandatului de arestare si a obligatiei de a proceda la cercetarea celui arestat în termen de 24 de ore de la aducere.

Regulamentele organice au introdus , pentru prima oara în legislatia româneasca, principiul autoritatii lucrului judecat (acest principiu se aplica hotarârilor pronuntate de catre Divanul domnesc si confirmate de catre Domn.

Principiul egalitatii în fata legilor nu a putut fi aplicat decât partial în conditiile de atunci.

Sistemul judiciar introdus prin Regulamentele Organice era urmatorul:

Ispravnicii judetelor si zapcii tinuturilor aveau pe lânga atributii administrative si atributii judiciare , solutionarea pricinii politienesti, fiscale sau abateri ale slujbasilor.

Tribunalele politiei îndreptatoare - aceste instante erau compuse dintr-un presedinte si din judecatori având competenta de a judeca pricinile mai mici (înjuraturi, batai si alte fapte care tulburau linistea publica). Ele functionau la Bucuresti si lasi.

Tribunalele de întâie instanta de la tinuturi (în Ţara Româneasca se numeau judecatorii de judet ) erau compuse dintr-un presedinte si doi judecatori, cu competenta generala.

Divanurile judecatoresti: cu o sectie civila si una criminala care functionau în Ţara Româneasca la Bucuresti si la Craiova, ca instante de apel, judecând apelurile facute contra hotarârilor date de tribunalele judetene. În Moldova ca instanta de apel era un singur Divan judecatoresc la lasi ( Divan de apelatie ).

Înaltul Divan ca instanta suprema ( la Bucuresti si lasi ) era compus dintr-un presedinte si sase membrii numiti de Domn, si judeca procesele venite în apel de la divanurile judecatoresti. Judecatorii erau alesi pe trei ani, din rândul boierilor, timp în care erau inamovibili.

În Moldova a functionat si Divanul Domnesc prezidat de catre Domn, ce solutiona cazurile de gresita aplicare a legii.

Din 1833 Divanul Domnesc a fost contopit cu înaltul Divan aflat sub presedintia Domnului.

În Ţara Româneasca, în anul 1832 a fost publicat " Asezamântul ostasesc pentru straja pamânteasca a Valahiei ", primul cod penal militar care a fost alcatuit dupa introducerea Regulamentelor Organice.

Conform asezamântului ostasesc, abaterile militarilor erau clasificate în doua categorii: abateri disciplinare si infractiuni grave.

Infractiunile grave erau judecate de instante specializate ( judecata cea mare ) si erau pedepsite cu destituirea, bataia sau munca silnica.

Acest cod a fost completat în 1852 sub titlul " Condica penala ostaseasca cu procedura ei si osebit supliment pentru starea de împresurare" ( lucrare inspirata din Codul militar francez ) .

Lucrarea contine doua carti si un supliment.

Cartea întâi era alcatuita din trei parti ce cuprindeau dispozitii generale privind clasificarea abaterilor disciplinare, a infractiunilor si pedepselor, cauzele care apara de raspundere penala, modul de executare a pedepselor, etc.

În cartea a doua erau cuprinse patru parti care contineau dispozitii de procedura pentru instantele militare.

Instantele de judecata pentru militari erau comisiile ostasesti la unitati si o comisie criminala la comandamentul armate 313f524d i.

Pentru revizuirea hotarârilor date de instantele militare era constituita o comisie de revizie pe întreaga armata.

Comisia penala ostaseasca din anul 1852 a fost extinsa si în Moldova în anul 1860 si a ramas în vigoare pâna în anul 1873 când a fost publicat un nou cod penal militar, ce cuprindea si dispozitii de procedura penala.

În Ţara Româneasca a mai fost publicata în anul 1852 " Condica Criminaliceasca cu procedura ei ", compusa din doua parti distincte:

- în prima parte, compusa din trei carti, erau stabilite faptele care constituiau crime si pedepsele aplicate faptuitorului;

- în partea a doua, împartita în doua carti, erau stabilite procedurile privind descoperirea, instrumentarea si judecarea faptuitorilor.

Condica criminaliceasca cu procedura ei cu mici modificari a fost aplicata în Ţara Româneasca pâna în anul 1865 la intrarea în vigoare a Codului penal si Codului de procedura penala.

Vasta opera legislativa a lui Alexandru loan Cuza a cuprins si adoptarea unui cod de procedura penala intrat în vigoare la 1 mai 1865, inspirat din Codul de instructie criminala francez ( adoptat la 1808 ), compus din:

Cartea l-a - " Despre politia judiciara ";

Cartea a ll-a - " Despre judecata ".

Cartea l -a reglementa atributiile persoanelor investite de stat cu urmarirea, descoperirea faptelor considerate infractiuni, cu strângerea probelor si trimiterea faptuitorilor în judecata tribunalelor.

Cartea a ll-a se refera la procedura de judecata în fata instantelor penale.

Codul prevedea ca instante de judecata judecatoriile de plasa, tribunalele de judet, curtile cu juri si înalta Curte de Casatie si Justitie.

Judecatoriile de plasa nu au functionat, atributiile lor fiind încredintate subprefectilor care administrau plasele respective.

Delictele erau de competenta tribunalelor iar crimele de competenta curtilor cu juri. Curtile cu juri erau compuse dintr-un complet de judecata si un juriu format din cetateni.

Juriul era chemat sa raspunda prin da sau nu la doua întrebari: daca persoana este sau nu vinovata, iar în cazul în care era gasita vinovata, daca merita sau nu circumstante atenuante.

Judecatorii faceau încadrarea faptei în textul de lege corespunzator si fixau pedeapsa în conformitate cu dispozitiile legii si parerea juriului cu privire la circumstantele atenuante.

Juratii deliberau prin vot secret dupa procedura de interogare a învinuitului, a martorilor, ascultarea aparatorului si a reprezentantului ministerului public.

Caile de atac prevazute de codul de procedura penala din 1865 erau: apelul, prin care erau atacate hotarârile judecatoriilor si ale tribunalelor, recursul înaintat la Curtea de Casatie si revizuirea unei hotarâri ramase definitiva. în codul penal de la 1865 sistemul vechi de tip inchizitorial s-a mentinut numai pentru prima faza a procesului ; în faza a doua (cea a judecatii) s-au introdus principiile moderne: publicitatea dezbaterilor, principiul oralitatii, principiul contradictorialitatii în virtutea carora partile luau cunostinta de probe si le analizau în contradictoriu, în cadrul dezbaterilor orale si publice.

În anul 1913 a fost adusa o importanta modificare Codului de procedura penala prin intrarea în vigoare a Legii privitoare la instructiunea si judecata în fata instantelor corectionale a flagrantelor delicte ( Legea micului parchet ). În conformitate cu prevederile acestei legi, persoanele prinse în momentul comiterii unor infractiuni de drept comun în orasele resedinta de judet puteau fi arestate pe loc si aduse în fata procuraturii care le interoga si le trimitea în fata judecatorilor de ocoale sau a tribunalelor.

Judecarea cauzei se facea în regim de urgenta cu pronuntarea unei hotarâri în

aceeasi zi fara parcurgerea fazelor premergatoare pe care le prevedea Codul de Procedura Penala.

În anul 1873 a fost adoptat Codul de justitie militara, care a suferit numeroase modificari fiind abrogat în 1937.

Justitia militara era împartita în urmatoarele instante judiciare:

a) în timp de pace: comisiile de disciplina care functionau pe lânga batalioanele de vânatoare si marina militara cu diviziile de Mare si Dunare.

Comisiile de disciplina aveau competenta strict limitata prin lege si judecau nesupunerile la chemare în tara în timp de pace si infractiunile privitoare la pregatirea mobilizarii savârsite numai de gradele inferioare la toate categoriile si în împrejurarile expres prevazute în textele Codului de justitie militara.

b) Comisiile permanente de razboi care functionau pe
lânga comandamentele corpurilor de armata iar atunci
când era nevoie legea prevedea posibilitatea functionarii
si pe lânga comandamentele de divizii.

Aceste instante erau formate din 5 judecatori luati în ordinea vechimii. La formarea completului de judecata se tinea seama de gradul acuzatului, astfel ca gradele judecatorilor variau dupa gradul acestuia.

Sentintele acestor consilii erau supuse recursului unui Consiliu superior de revizie al armatei format dintr-un general sau colonel presedinte, doi colonei sau locotenenti-colonei si doi maiori membri judecatori.

Codul de justitie militara din anul 1937 a fost structurat în 4 carti:

Cartea I - Organizarea,

Cartea a doua - Competenta,

Cartea a treia - Procedura

Cartea a IV-a - Infractiuni'si pedepse.

Acest cod a fost republicat în 1948 si abrogat prin Legea 30/1968.

Instantele militare erau: Comisiile de judecata, Tribunalele militare, si Curtea militara de casatie si justitie.

Pe lânga fiecare regiment, precum si pe lânga fiecare batalion, divizion sau orice imitate echivalenta constituita în corp aparte, functiona câte un Consiliu de judecata.

La resedinta fiecarei regiuni militare functiona un Tribunal militar, cu una sau mai multe sectii.

Tribunalele militare se înfiintau prin decret, care se fixau prin decizie ministeriala.

Prin lege, era instituita obligatia ca judecatorii sa fie cel putin egali în grad si functie cu inculpatul.

Curtea militara de casatie si justitie functiona în capitala tarii si se compunea din: un presedinte magistrat militar si patru consilieri magistrati militari numiti prin decret la propunerea Ministerului Apararii Nationale. Presedintele era general magistrat iar cei patru consilieri colonei magistrati.

Curtea militara de casatie si justitie judeca toate recursurile împotriva sentintelor pronuntate de tribunalele militare.

În anul 1935 a fost adoptat un nou cod de procedura penala care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1937.

Noul cod de procedura penala continea dispozitii din codul de procedura penala din 1865 dar a prevazut si unele reglementari moderne. Prima faza a procesului si-a pastrat caracterul inchizitorial, iar faza de judecata pe cel acuzatorial.

Actiunea era pusa în miscare de catre Ministerul Public iar acuzarea se facea cu respectarea principiilor legalitatii, oralitatii, individualitatii si revocabilitatii. În solutionarea cauzelor penale au fost pastrate achitarea si condamnarea dar au fost introduse încetarea si anularea urmaririi penale.

Contraventiile erau de competenta tribunalelor iar crimele de competenta curtilor cu juri. Curtile cu juri judecau si delictele politice, dar si pe cele de presa. Curtile cu juri se compuneau dintr-un consiliu de la Curtea de Apel, doi judecatori si din jurati.

Sentinta era pronuntata în faza de judecata de judecator, pe baza liberei convingeri motivate si cu dreptul de a administra din oficiu probe.

Fata de aceste prevederi referitoare la existenta Curtilor cu Juri, Constitutia din 1938 prevedea o dispozitie referitoare la desfiintarea acestora (art. 73 alin. 3 Constitutia României, 1938).

Prin asa zisa reforma a justitiei din România din 1948, a fost introdus principiul ca în compunerea instantelor alaturi de juristii de meserie sa fie prezenti si cetateni oarecare, ca reprezentanti ai poporului fiind numiti asesori sau judecatori populari.

Acestia se deosebeau de jurati prin aceea ca intrau în completul de judecata propriu-zis cu aceleasi obligatii în solutionarea cauzei. Legea de organizare judecatoreasca si Codul de procedura penala a prevazut participarea asesorilor populari si toate nivelurile instantelor judecatoresti si în toate formele de judecata ( prima instanta, recurs, alte cai de atac ) .

Totusi Constitutia din 1948, în art. 88 interzicea participarea asesorilor populari la Curtea Suprema de Justitie. Existau dispozitii referitoare la garantarea dreptului de aparare în fata tuturor instantelor (art. 92 Constitutia din 1948), dezbaterile erau publice cu unele exceptii prevazute de lege.

O modificare importanta a fost facuta prin eliminarea apelului din sistemul gradelor de jurisdictie, sistem care a functionat pâna la adoptarea Legii 92/1992.

Legea de organizare judecatoreasca care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969 si noul Cod de procedura penala din 1968 au limitat participarea asesorilor la anumite cauze.

Asesorii nu intrau în componenta completului de judecata decât la judecatorii, tribunale judetene si instantele militare, dar exclusiv la judecata în prima instanta si într-un numar redus de cazuri.

Fata de Constitutia din anul 1965 care continea, în art. 108, dispozitii cu privire la participarea asesorilor populari, Constitutia din anul 1991 nu mai cuprindea o asemenea dispozitie.

Legea 45/1991 privind modificarea unor dispozitii referitoare la activitatea de judecata a statuat expres în articolul 1 ca la judecatorii si tribunalele judetene completele sa fie formate exclusiv din judecatori.

Prin dispozitiile Legii 45/1991 asesorii populari erau scosi din compunerea oricarei instante.

Dispozitiile referitoare la judecata din codul de procedura penala publicat în 1968 au suferit numeroase modificari în anii 1970, 1971, 1973, 1974, 1987, 1993 si 1996 când, prin Legea nr. 141/1996 s-a dispus prin Legea nr, 281 din 1 iulie 2003 modificata succesiv, Codul de procedura penala a introdus importante dispozitii referitoare la arestare si interceptarea convorbirilor telefonice.

Este demn de relevant ca, la data de 6 iunie 2006 Camera Deputatilor, în calitate de camera; decizionala a adoptat Legea pentru modificarea si completarea Codului penal, a Codului de procedura penala, precum si altor legi.

Pe cale de consecinta, dispozitiile modificatoare ale legilor sus mentionate urmeaza sa intre în vigoare în raport de termenele stabilite de art. VIII din noul Cod penal, respectiv art. III din noul Cod de procedura penala.

CAPITOLUL II

COMPETENŢA

A. Notiunea de competenta în procesul penal

Notiunea de competenta

Art 126 pct.1 din Constitutie prevede ca în România justitia se realizeaza prin Înalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege .

Legea care reglementeaza organizarea judecatoreasca - Leg. 304/2004 , republicata , arata ca instantele judecatoresti sunt: judecatoriile , tribunalele , curtile de apel si Înalta Curte de Casatie si Justitie.

Ca instante penale mai functioneaza potrivit Legii 304/2004 , republicata , sectiile maritime si fluviale infiintate pe lânga judecatoriile si tribunalele Constanta si Galati.

Competenta instantelor judecatoresti îmbraca mai multe forme :

competenta functionala

competenta materiala

competenta teritoriala

Acestea sunt forme fundamentale ale competentei , la care se adauga si forme secundare :

competenta personala

competenta speciala

competenta exceptionala .

Prin competenta în general, ca notiune juridica, se intelege îndrituirea (capacitatea, aptitudinea) data de lege unei autoritati publice de a desfasura anumite activitati si atributiile ce le are pentru realizarea lor.

În procesul penal , sub acest aspect, Ministerul Public are capacitatea de a efectua urmarirea penala, de a supraveghea cercetarile penale, de a finaliza urmarirea penala prin trimiterea în judecata a persoanelor vinovate de comiterea unei infractiuni, de a participa la judecarea cauzelor penale.

Instantele judecatoresti au puterea de jurisdictie, de a judeca si condamna pe cei pe care îi gasesc vinovati de savârsirea unei infractiuni.

Efectuarea unei urmariri judicioase si eficiente si judecarea cauzelor penale temeinic si legal nu se poate face fara o organizare fiind necesara impartirea cauzelor penale între parchete si între instantele judecatoresti, atât pe plan vertical, în raport de gradul ierarhic, cât si pe plan orizontal, în raport de circumscriptia teritoriala în care activeaza.

Notiunea de competenta are în materie procesual penala sensul de îndrituirea (capacitatea, aptitudinea) recunoscuta de lege unui organ judiciar de a urmari, respectiv de a judeca si solutiona o anumita cauza penala, cu excluderea de la aceasta activitate judiciara a celorlalte organe de urmarire penala sau judecatoresti.

Sub aspect obiectiv competenta penala a unei instante judecatoresti reprezinta totalitatea cauzelor penale pe care aceasta este îndrituita a le judeca si solutiona.

Sub aspect subiectiv, competenta este îndrituirea - obligatia pe care o are o instanta de judecata si solutiona o anumita cauza concreta.

Aceste delimitari sunt valabile si pentru organele de urmarire si cercetare penala cu precizarea ca aici functioneaza principiul "cine poate mai mult poate si mai putin" si organul ierarhic superior va putea îndeplini orice act al organului ierarhic inferior, iar procurorul va putea indeplini orice act de urmarire penala sau chiar sa preia întreaga cauza , fapt nepermis la instantele de judecata.

Majoritatea dispozitiilor privind competenta se refera la competenta functionala care împarte atributiile si cauzele între organele judiciare si între organele judiciare din acelasi sistem.

Astfel, organele de cercetare si procurorul efectueaza urmarirea penala iar organele judecatoresti judeca.

Pe de alta parte, fiecare parchet sau instanta judecatoreasca, de o anumita categorie - civila, militara - si de un anumit grad ierarhic, avându-si stabilita, prin lege, sfera de cauze penale pe care le poate urmari sau judeca.

CAPITOLUL III

Felurile competentei

Problema felurilor competentei nu a fost tratata uniform în literatura de specialitate. Unii autori sustin ca sunt trei feluri fundamentale de competenta:

materiala;

personala si

teritoriala , iar altii ca sunt patru forme :

materiala, personala, teritoriala si functionala.

Vom trata toate cele patru forme de competenta deoarece în ce priveste competenta instantelor judecatoresti, competenta functionala are o deosebita importanta.

Competenta materiala este determinata de repartitia cauzelor penale între organele Ministerului Public si între diversele organe judecatoresti în raport de natura sau gravitatea infractiunilor care fac obiectul acelor cauze.

Legea stabileste competenta instantelor civile si militare si între ele pe verticala, aceasta competenta atragând si competenta parchetelor din Ministerul Public.

Prin intermediul acestei competente se face repartitia pe linie verticala a cauzelor.

Competenta personala este data de repartizarea cauzelor penale între organele Ministerului Public pe de-o parte, între diferitele categorii de organe de cercetare pe de alta parte si intre instantele judecatoresti, separat, în raport de anumite calitati pe care le au faptuitorii în momentul savârsirii infractiunilor care fac obiectul acelor cauze. Competenta personala se refera la judecata în prima instanta si constituie o exceptie de la principiul egalitatii în fata legii.

Competenta teritoriala este data de repartitia cauzelor penale între diversele organe judiciare de acelasi fel, având aceeasi competenta materiala si personala, în raport de corelatia dintre locul savârsirii faptei (sau alte circumstante de loc) si circumscriptia teritoriala în care organul judiciar îsi exercita autoritatea.

Competenta teritoriala se refera atât la judecata în prima instanta cât si la organul de cercetare care a intstrumentat cauza care poate determina competenta teritoriala.

Competenta functionala este data de functiile specifice conferite diferitelor organe judiciare în raport de diversele faze sau etape ale procesului penal.

Pentru a ajuta la atingerea scopului procesului penal, organelor judiciare li s-au atribuit functiile specifice, de unde si denumirea de "competenta dupa atributii".

Competenta materiala si cea teritoriala sunt forme generale si necesare de competenta , orice legislatie stabilind pentru fiecare organ judecatoresc, sfera de cauze penale pe care este abilitata sa le judece, în raport de natura si gravitatea infractiunii, precum si circumscriptia sa teritoriala.

Aceste doua forme de competenta sunt concurente pentru ca trebuiesc stabilite deodata atunci când se savârseste o infractiune si se pune problema care instanta este competenta sa judece în prima instanta.

În cazul în care faptuitorul avea în momentul comiterii faptei o calitate care atrage modificarea competentei de a judeca în prima instanta, competenta dupa calitatea persoanei , ia locul competentei materiale devenind concurenta cu competenta teritoriala.

O alta clasificare a competentei este în :

- ordinara ;

- speciala si

- extraordinara.

Competenta ordinara

-desemneaza în general instantele de baza, care, în principiu, au dreptul de a judeca toate infractiunile.

Competenta speciala

- desemneaza celelalte instante care sunt îndrituite, prin exceptie, anumite infractiuni prevazute în mod expres de lege.

Dupa unii autori , competenta speciala este cea care apartine instantelor speciale, înfiintate pentru judecarea unor infractiuni dintr-o anumita ramura de activitate, care este astfel în mod special proteguita (de exemplu: instantele militare, instantele pentru cai maritime si fluviale).

Competenta este extraordinara atunci când judecarea unor cauze este încredintata, datorita unor împrejurari speciale si pe o perioada limitata, altor instante judecatoresti decât cele care judeca în mod obisnuit. Aratam ca în România infiintarea unor astfel de instante este interzisa prin Constitutie.

Normele de competenta materiala si personala sunt absolut imperative (art. 197 al. 2) încalcarea lor atragând sanctiunea nulitatii absolute.

Au acelasi caracter si normele care reglementeaza competenta functionala. Încalcarea poate fi invocata oricând (art. 39 al. 1).

Normele care reglementeaza competenta teritoriala sunt relativ imperative. Invocarea incalcarii competentei teritoriale trebuie facuta cel mai târziu pâna la citirea actului de sesizare a instantei (art. 39 al. 2).

1. Competenta materiala a instantelor de judecata

Reprezinta criteriul cu ajutorul caruia se determina competenta acestora în functie de obiectul cauzelor penale ce urmeaza a fi solutionate .

Se realizeaza astfel o determinare pe linie verticala a competentei prin repartizarea cauzelor penale între instante de grade diferite.

Aceasta repartizare se realizeaza fie printr-o delimitare abstracta (cum este de exemplu cea determinata de art.25 C.proc.pen.: - judecatoria judeca în prima instanta toate infractiunile , cu exceptia celor date prin lege în competenta altor instante) , fie printr-o determinare concreta , când se enumera concret toate infractiunile judecate în prima instanta de tribunale , curti de apel sau Înalta Curte de Casatie si Justitie).

Încalcarea dispozitiilor legale privind competenta materiala se sanctioneaza cu nulitatea absoluta (art. 197,al.2 C.proc.pen.)

2. Competenta teritoriala a instantelor de judecata

Reprezinta criteriul cu ajutorul caruia se distribuie cauzele penale între instantele de acelasi grad.

Competenta teritoriala a instantelor judecatoresti împarte cauzele între acestea pe linie orizontala .

Criteriul care sta la baza acestei repartizari este cel teritorial.

În raport de organizarea administrativ teritoriala , pe cuprinsul tarii exista mai multe circumscriptii judiciare în limitele carora îsi desfasoara activitatea fiecare instanta judecatoreasca.

Legea 304/2004 , republicata , pentru organizarea judecatoreasca prevede ca judecatoriile functioneaza în fiecare judet si în Mun. Bucuresti , iar circumscriptiile lor teritoriale se stabilesc prin hotarare a Guvernului la propunerea Ministerului Justitiei .

În fiecare judet functioneaza câte un tribunal avâd sediul în localitatea de resedinta a acelui judet.

În Bucuresti functioneaza , deasemenea, un tribunal .

În circumscriptia fiecarui tribunal sunt cuprinse toate judecatoriile din judet sau din Mun. Bucuresti.

În privinta Curtilor de apel , acestea îsi exercita competenta în toata circumscriptie cuprinzând mai multe tribunale.

3. Competenta personala a instantei de judecata

Este o forma subsidiara a competentei si reprezinta criteriul legal prin care instanta de judecata solutioneaza cauzele penale în raport de anumite calitati pe care le au faptuitorii.

Competenta personala reprezinta o exceptie de la competenta comuna determinata de calitatea faptuitorului.

Aceasta exceptie nu determina o inegalitate a cetatenilor în fata legii, ea reprezinta doar o masura suplimentara pentru asigurarea legalitatii în procesul penal. Exista o competenta personala a instantelor de judecata cu privire la calitatea de militar (cu exceptia elevilor din liceele militare), în cazul infractiunilor comise de judecatori, procurori si notari care fac obiectul judecarii în fata unor instante superioare în grad.

Exista competenta personala si fata de calitatile de presedinte al României, deputat, senator si membru al guvernului, calitati ce implica competenta Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

De asemenea , Înalta Curte de Casatie si Justitie, judeca pe toti cei care au comis fapte penale si au calitatea de judecatori la Curtea Constitutionala, membrii ai Curtii de Conturi, judecatori, procurori si controlori financiari de la aceasta Curte, presedintele Consiliului Legislativ, sefii cultelor religioase si ceilalti membri ai clerului cu rang de arhiereu sau echivalentul acestuia.

Pentru a fi aplicate dispozitiile privitoare la competenta personala este necesar ca faptuitorul sa aiba calitatea ceruta de lege în momentul savârsirii infractiunii, încalcarea normelor privitoare la competenta personala atrage nulitatea absoluta, exceptia de necompetenta dupa calitatea persoanei putând fi ridicata în tot cursul judecatii pâna la pronuntarea hotarârii .

4. Competenta speciala a instantelor judecatoresti

Este competenta pe care o au organele special înfiintate în legatura cu infractiuni dintr-un anumit domeniu si care de regula necesita o specializare.

Competenta speciala o putem întâlni în cazul sectiilor maritime si fluviale ale instantelor din Constanta si Galati ce privesc infractiuni savârsite în legatura cu regimul navigatiei maritime si fluviale.

Exista competenta speciala si în cazul instantelor militare, în cazul savârsirii de infractiuni tipic militare (dezertare, insubordonare, calcarea de consemn, lovirea superiorului, etc.) întâlnim o împletire a competentei personale cu cea speciala. Un exemplu tipic de competenta speciala exista pentru instantele militare în cazul savârsirii de infractiuni care privesc capacitatea de aparare a tarii (defetismul, neprezentarea la încorporare, etc.) deoarece în acest caz nu exista competenta personala având în vedere ca faptuitorul este civil.

5. Competenta exceptionala a instantelor judecatoresti

Se întâlneste în situatii exceptionale cum ar fi: starea de razboi, starea de asediu sau alta situatie cu total deosebita. în aceste conditii anumite instante judecatoresti primesc spre solutionare cauze penale pe care nu le au în competenta lor în mod obisnuit.

Competenta exceptionala are caracter de temporar, ce dureaza pe toata durata situatiei exceptionale care a impus-o.

Constitutia României, în art. 126 pct. 5 interzice înfiintarea de instante extraordinare. Un exemplu elocvent în ceea ce priveste competenta exceptionala este dat de înfiintarea tribunalelor militare extraordinare prin Decretul Lege nr. 7/1990, care au fost constituite pentru judecarea si pedepsirea actelor teroriste comise în perioada revolutiei din decembrie 1989 .

Dupa cel de-al doilea razboi mondial în România au fost înfiintate tribunale ale poporului (la Bucuresti si Cluj) care au judecat, între anii 1945-1947, crime de razboi si crime contra pacii si omenirii (membrii completului de multe ori nu aveau calitatea de magistrati).

CAPITOLUL IV

Competenta functionala, materiala si personala a instantelor penale

1. Competenta judecatoriei

Sub aspectul competentei functionale, judecatoria judeca numai în prima instanta, ea nu poate judeca ca instanta de apel sau recurs. art. 25 C. proc. pen. dispune ca judecatoria judeca în prima instanta toate infractiunile, cu exceptia celor date prin lege în competenta altor instante. Rezulta o competenta materiala generala pentru judecatorii.

2.Competenta tribunalului militar

Competenta functionala a tribunalului militar este limitata numai la judecarea cauzelor penale în prima instanta.

Ca si judecatoria, tribunalul militar nu poate judeca în apel sau în recurs. art. 26 C. proc. pen. determina competenta materiala si personala a acestei instante, astfel ca tribunalul militar judeca în prima instanta :

a) infractiunile savârsite de militari pâna la gradul de capitan inclusiv, cu exceptia celor date prin lege în competenta altor instante (de exemplu infractiunea de omor, infractiunea de tradare comisa de un militar cu gradul mentionat mai sus).

În practica s-a decis ca, în cazul în care dupa savârsirea infractiunii inculpatul a fost avansat la gradul de maior, aceasta nu atrage schimbarea competentei de solutionare a cauzei în prima instanta.

Legiuitorul a înteles sa instituie un criteriu obiectiv pentru determinarea competentei dupa calitatea persoanei, si acesta nu poate fi altul decât data savârsirii infractiunii.

b)urmatoarele infractiuni savârsite de civili:

- infractiunile contra bunurilor aflate în proprietatea,

- administrarea sau folosinta Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de Interne, Ministerul Justitiei, Serviciul Român de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Telecomunicatii Speciale si Serviciul de Protectie si Paza, care prin natura sau destinatia lor au un caracter militar sau intereseaza capacitatea de aparare ori siguranta statului.

- infractiunile prevazute în art. 348-354 din Codul Penal si anume: sustragerea de la serviciul militar (art. 348), defetismul (art. 349), jefuirea celor cazuti pe câmpul de lupta (art. 350) folosirea emblemei Crucii Rosii în timpul operatiilor militare (art. 351), sustragerea de la rechizitii militare (art. 352), sustragerea de la recrutare (art. 353), neprezentarea la încorporare sau concentrare (art. 354).

În aceste cazuri calitatea faptuitorului nu influenteaza competenta instantei.

c) - infractiunile savârsite în legatura cu serviciul de catre salariatii civili din Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne, Ministerul Justitiei, Serviciul Român de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Telecomunicatii Speciale si Serviciul de Protectie si Paza, cu exceptia celor date de lege în competenta altor instante.

În aceasta ipoteza competenta materiala se îmbina cu cea personala (se cere calitatea de salariat civil).

În legatura cu aceasta ultima ipoteza, în practica judiciara s-a admis ca art. 26 pct. c din C. proc. pen. se refera la exercitarea oricarei atributii de serviciu a salariatului civil, nu numai la infractiunile de serviciu sau în legatura cu serviciul prevazute în titlul IV cap. I C. Pen.

3. Competenta tribunalului

În privinta competentei functionale, tribunalul poate judeca, atât în prima instanta, cât si ca instanta de apel sau recurs, de asemenea solutioneaza conflictele de
competenta care se ivesc între judecatoriile din raza sa teritoriala. Articolul 27 C. proc. pen. Determina competenta materiala a tribunalului, astfel ca acesta judeca :

- în prima instanta:

a) infractiunile prevazute de Codul penal în art. 174 - 177 (Omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav, pruncuciderea), art. 179 (Determinarea sau înlesnirea sinuciderii ), art. 189 alin. 3 (Lipsirea de libertate în mod ilegal, daca pentru eliberarea persoanei se cere, în orice mod, ca statul, o persoana juridica, o organizatie internationala interguvernamentala sau un grup de persoane sa îndeplineasca sau sa nu îndeplineasca un anumit act), art. 197 alin. 2 si 3 (Violul când fapta a fost savârsita de doua sau mai multe persoane împreuna ori victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul faptuitorului sau s-a cauzat victimei o vatamare grava a integritatii corporale sau a sanatatii, de asemenea cazul în care victima nu a împlinit vârsta de 14 ani sau daca fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei), art. 209 alin. 3 (Furtul calificat în cazul când acesta a produs consecinte deosebit de grave), art. 211 alin. 2 si 3 (Tâlharia savârsita în urmatoarele împrejurari: de doua sau mai multe persoane împreuna; de o persoana având asupra sa o arma sau substanta narcotica; de o persoana mascata, deghizata sau travestita; în timpul noptii; într-un loc public sau într-un mijloc de transport; într-o locuinta sau în dependintele acesteia; în timpul unei calamitati sau când a avut vreuna dintre urmarile aratate în art. 182). De asemenea este cuprinsa si varianta de la art. 3 (când tâlharia a produs consecinte deosebit de grave), art. 212 (Pirateria), art. 215 alin. 2 (Delapidarea care a produs consecinte deosebit de grave), art. 215 alin. 5 (înselaciunea care a produs consecinte deosebit de grave), art. 218 (Distrugerea calificata), art. 219 alin. 3 si 4 (Distrugerea din culpa daca fapta a avut ca urmare un dezastru ori când dezastrul sau consecintele deosebit de grave s-au produs ca urmare a parasirii postului, sau a savârsirii oricarei alte fapte de catre personalul de conducere a unui mijloc de transport în comun ori de catre personalul care asigura direct securitatea unor asemenea transporturi), art. 238 (Ofensa adusa autoritatii), art. 239 alin. 3 (Ultrajul, când faptele prevazute în alin. 1 si 2 sunt savârsite împotriva unui magistrat, politist sau jandarm ori alt militar), art. 248 (Abuzul în serviciu în forma calificata), ai. 252 (Neglijenta în pastrarea secretului de stat), art. 254 (Luarea de mita), art. 255 (Darea de mita), art. 257 (Traficul de influenta), art. 266 (Arestarea nelegala si cercetarea abuziva), art. 267 (Supunerea la rele tratamente), art, 267¹ (tortura), art. 268 (Represiunea nedreapta), art. 269 (Evadarea), 270 (înlesnirea evadarii), art. 273 alin. 2 (Neîndeplinirea îndatoririlor deserviciu sau îndeplinirea lor defectuoasa din culpa când s-a cauzat o tulburare în activitatea de transport pe calea ferata sau un accident de cale ferata), art. 274 alin. 2 (Neîndeplinirea cu stiinta a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasa când s-a cauzat o tulburare în activitatea de transport pe calea ferata sau un accident de cale ferata ori s-a produs o catastrofa de cale ferata), art. 275 alin. 3 (Parasirea postului si prezenta la serviciu în stare de ebrietate când s-a produs o tulburare în activitatea de transport pe calea ferata sau un accident de cale ferata ori s-a produs o catastrofa de cale ferata), art. 276 (distrugerea si semnalizarea falsa), art. 279 alin. 3 (Nerespectarea regimului armelor si munitiilor în variantele agravante de la alin. 3), art. 279 (Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive), art. 280 (Nerespectarea regimului materialelor explozive), art. 280 (Nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri), art. 282 (Falsificarea de monede sau de alte valori), art. 283 (Falsificarea de timbre, marci sau bilete de transport), art. 284 (Falsificarea de valori straine), art. 285 (Detinerea de instrumente în vederea falsificarii de valori), art. 298 (Divulgarea secretului economic), art. 302¹ (Deturnarea de fonduri), art. 312 (Traficul de stupefiante) si art. 317 (Propaganda nationalist-sovina) precum si infractiunea de contrabanda daca a avut ca obiect arme, munitii sau materii explozive ori radioactive.

În practica s-a hotarât ca daca în urma unei infractiuni de tâlharie persoana vatamata a avut nevoie pentru vindecarea leziunilor de îngrijiri medicale timp de 15 zile în mod gresit tribunalul a procedat la judecarea cauzei în loc sa-si decline competenta în favoarea judecatoriei.

Solutia este corecta având în vedere ca tribunalul este competent sa judece infractiunea de tâlharie în ipoteza prevazuta în art. 211 alin. 2 lit. h C. pen. daca vatamarea a avut vreuna din urmarile aratate în art. 182 C. pen., ori în cazul prevazut în speta urmarile produse prin savârsirea infractiunii de tâlharie erau cele din art. 180 alin. 2 C. pen. care nu intra în competenta materiala a tribunalului.

b) Infractiunile savârsite cu intentie care au avut ca urmare moartea unei persoane. în acest caz legiuitorul vizeaza acele infractiuni care intra în categoria infractiunilor praeterintentionate.

Exemple de astfel de infractiuni: loviturile sau vatamarile cauzatoare de moarte (art. 183 C. proc. pen.), încaierarea (art. 322 alin. 3), provocarea ilegala a avortului (art. 185 alin. 3), raportul sexual cu o minora (art. 198 alin. 4).

Infractiuni privind siguranta nationala a României prevazute de legi speciale (de exemplu Legea nr. 51/1991). Infractiunea de organizare de activitati informative care pericliteaza siguranta statului, abuzul în serviciu de natura sa pericliteze siguranta statului, divulgarea de informatii confidentiale care pericliteaza siguranta statului.

Infractiunea de trecere frauduloasa a frontierei de stat minimul special al pedepsei este de doi ani sau mai mare.

Infractiunea de bancruta frauduloasa daca fapta priveste sistemul bancar.

c) Alte infractiuni date prin lege în competente sa.

În practica s-a decis ca fata de prevederile art. 197 alin. 2 si 3 C. proc. pen. - potrivit caruia dispozitiile relative la competenta dupa materie sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii, care nu poate fi înlaturata în nici un mod, putând fi invocata în orice stare a procesului si chiar luându-se în considerare din oficiu - se impune a se constata ca actele de procedura sunt lovite de nulitate absoluta¹.

- Ca instanta de apel, Tribunalul judeca apelurile împotriva hotarârilor pronuntate de judecatorii în prima instanta, cu exceptia celor privind infractiunile mentionate în art. 279 alin. 2, lit. a (în cazul în care plângerea prealabila se adreseaza direct instantei de judecata).

- Ca instanta de recurs, judeca recursurile împotriva hotarârilor penale pronuntate de judecatorii, în cazul infractiunilor mentionate în art. 279 alin. 2, lit. a), precum si în alte cazuri anume prevazute de lege.
- Solutioneaza conflictele de competenta ivite între judecatoriile din raza sa teritoriala.

4. Competenta tribunalului militar teritorial

Competenta functionala a tribunalului militar teritorial este la fel cu cea a tribunalelor, astfel ca tribunalul militar teritorial judeca în prima instanta, în apel, în recurs si solutioneaza conflictele de competenta ivite între tribunalele militare. Legea delimiteaza, atât competenta materiala, cât si pe cea personala, astfel ca art. 28 C. proc. pen. prevede ca tribunalul militar judeca :

- în prima instanta:

Infractiunile savârsite de ofiteri superiori cu exceptia celor date prin lege în competenta altor instante.

Infractiunile mentionate în art. 27 pct. I lit. a, b si c (cu privire la competenta tribunalului) savârsite de militari[13] pâna la gradul de capitan inclusiv, ori savârsite în legatura cu serviciul de catre salariatii civili din Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne, Ministrul Justitiei, Serviciul Român de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Telecomunicatii Speciale si Serviciul de Protectie si Paza, alte infractiuni date prin lege în competenta sa.

În aceste situatii competenta materiala se întrepatrunde cu cea personala, având în vedere calitatea ceruta faptuitorului de catre lege. Daca o persoana oarecare este judecata de aceasta instanta în cazul prevazut la lit. c vom avea doar o competenta materiala fara implicarea celei personale.

În practica s-a aratat ca, în cazul în care un ofiter de politie, aflat în concediu de odihna, îndeplineste în virtutea functiei pe care o are acte de cercetare penala în cadrul carora savârseste o infractiune în legatura cu aceasta activitate, cauza este de competenta instantei militare, chiar daca dupa savârsirea ei inculpatul nu mai are acea calitate, deoarece fapta are legatura cu atributiile de serviciu ale faptuitorului.

Ca instanta de apel, tribunalul militar teritorial judeca apelurile împotriva hotarârilor pronuntate în prima instanta de tribunalele militare, cu exceptia infractiunilor mentionate în art. 279 alin. 2 lit. a (în cazul când plângerea prealabila se adreseaza direct instantei de judecata) si a infractiunilor contra ordinii si disciplinei militare mentionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani.

Ca instanta de recurs judeca recursurile împotriva hotarârilor pronuntate de tribunalele militare în cazul infractiunilor mentionate în art. 279 alin. 2 lit. a si al infractiunilor contra ordinii si disciplinei militare sanctionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani, precum si alte cazuri prevazute de lege, solutioneaza conflictele de competente ivite între tribunalele militare din raza sa teritoriala.

5. Competenta Curtii de Apel

Sub aspectul competentei functionale, Curtea de Apel judeca în prima instanta, în apel, în recurs si solutioneaza conflictele de competenta care se ivesc între tribunale sau între judecatorii si tribunale aflate în raza sa teritoriala ori între judecatoriile din circumscriptiile unor tribunale diferite care se gasesc în raza teritoriala ori între judecatoriile din circumscriptiile unor tribunale diferite care se gasesc în raza teritoriala a Curtii.

Articolul 28¹ C. proc. pen. prevede o competenta materiala dar si competenta personala în cazul Curtii de Apel, astfel ca aceasta judeca:
- în prima instanta:

a) Infractiunile prevazute în codul penal în art. 155 (Tradarea), art. 156 (Tradarea prin ajutarea inamicului), art. 157 (Tradarea prin transmiterea de secrete), art. 158 (actiunile dusmanoase contra statului), art. 159 (Spionajul), art. 160 (Atentatul care pune în pericol securitatea statului), art. 161 (Atentatul contra unei colectivitati), art. 163 (Actele de diversiune), art. 165 (Subminarea economiei nationale, art. 167 (Complotul), art. 168 (Compromiterea unor interese de stat), art. 168¹(Comunicarea de informatii false), art. 169 (Divulgarea secretului care pericliteaza securitatea statului), art. 170 (Nedenuntarea infractiunilor prevazute în art. 155, 163, 165, 166¹ si 167), art. 171 (Unele cauze de nepedepsire sau de reducere a pedepsei), art. 173 (Sanctionarea tentativei, tainuirii si favorizarii privitoare la infractiunile prevazute în Titlul I, care aduc atingere sigurantei statului), art. 356 (Propaganda pentru razboi), art. 357 (Genocidul), art. 358 (Tratamente neomenoase), art. 359 (Distrugerea unor obiective si însusirea unor bunuri), art. 360 (Distrugerea, jefuirea sau însusirea unor valori culturale), art. 361 (Sanctionarea tentativei, tainuirii si favorizarii privitoare la infractiunile prevazute în Titlul XI -Infractiuni contra pacii si omenirii).

Aceste infractiuni se caracterizeaza printr-un grad sporit de periculozitate sociala, ele aduc atingere unor valori primordiale recunoscute de statul nostru. în acest caz prezinta relevanta doar competenta materiala, cea personala nu prezinta importanta.

Infractiuni savârsite de judecatorii de la judecatorii si tribunale, de procurorii de la parchetele de pe lânga aceste instante, precum si de notarii publici. Se poate observa ca exista o competenta personala determinata de calitatea faptuitorului (judecator, procuror, notar).

Infractiunile savârsite de judecatorii, procurorii si controlorii financiari ai camerelor de conturi judetene.

Alte infractiuni date prin lege în competenta sa.

- Ca instanta de apel judeca apelurile împotriva hotarârilor penale pronuntate în prima instanta de tribunale.

- Ca instanta de recurs, judeca recursurile împotriva hotarârilor penale pronuntate de tribunale în apel, precum si în alte cazuri anume prevazute de lege.

- Solutioneaza conflictele de competenta ivite între tribunale sau între judecatorii si tribunale aflate în raza sa teritoriala ori între judecatorii din circumscriptia unor tribunale diferite, aflate în raza teritoriala a Curtii.

6. Competenta Curtii militare de Apel

Potrivit competentei sale functionale, Curtea Militara de Apel judeca în prima instanta în apel si recurs si anumite conflicte de competenta (cele ivite între tribunalele militare teritoriale sau între tribunalele militare si tribunalele militare teritoriale ori între tribunalele militare din raza de competenta a unor tribunalele militare teritoriale diferite. Conform art. 28² C. proc. pen., Curtea Militara de Apel judeca:

În prima instanta:

a) Infractiunile prevazute de Codul Penal în art. 155 - 173 (care aduc atingere sigurantei statului) si art. 356 - 361 (ce privesc infractiuni contra pacii si omenirii) savârsite de militari ori savârsite în legatura cu serviciul de catre salariatii civili din Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne, Ministrul Justitiei, Serviciul Român de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Telecomunicatii Speciale si Serviciul de Protectie si Paza.

b) Infractiunile savârsite de judecatorii tribunalelor militare si ai tribunalelor militare teritoriale precum si de procurorii militari de la parchetele de pe lânga aceste instante.

c) Alte infractiuni date prin lege în competenta sa.

Ca instanta de apel, judeca apelurile împotriva hotarârilor pronuntate în prima instanta de tribunalelor militare teritoriale.

Ca instanta de recurs, judeca recursurile împotriva hotarârilor penale pronuntate de tribunalele militare teritoriale în apel, precum si în alte cazuri anume prevazute de lege.

Solutioneaza conflictele de competenta ivite între tribunalele militare teritoriale sau între tribunalele militare si tribunalele militare teritoriale ori între tribunalele militare din raza de competenta a unor tribunalele militare teritoriale diferite.

7. Competenta înaltei Curti de Casatie si Justitie

Sub aspect functional, Înalta Curte de Casatie si Justitie , judeca în prima instantî si în recurs, judeca recursurile în interesul legii, solutioneaza conflictele de competenta în cazul în care este instanta superioara comuna, solutioneaza cazurile în care cursul justitiei este întrerupt precum si cererile de stramutare.

Înalta Curte de Casatie si Justitie nu poate judeca în apel.

Conform art. 29 C. proc. pen. înalta Curte de Casatie si Justitie judeca:

- în prima instanta:

a) Infractiunile savârsite de senatori si deputati;

b) Infractiunile savârsite de membrii guvernului;

c) Infractiunile savârsite de judecatorii Curtii Constitutionale, membrii, judecatorii, procurorii si controlorii financiari ai Curtii de Conturi si de presedintele Consiliului Legislativ;

d) Infractiunile savârsite de maresali, amirali si generali;

e) Infractiunile savârsite de sefii cultelor religioase organizate în conditiile legii si de ceilalti membrii ai înaltului Cler, care au cel putin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;

f) Infractiunile savârsite de judecatorii si magistratii asistenti de la înalta Curte de Casatie si Justitie, de judecatorii de la Curtile de Apel si Curtea Militara de Apel precum si de procurorii militari de la parchetele de pe lânga aceste instante;

g) Alte cauze date prin lege în competenta sa.
Ca prima instanta înalta Curte de Casatie si Justitie are numai o competenta personala, determinata de calitatile faptuitorilor.

Din prevederile art. 29 C. proc. pen. se constata lipsa unor dispozitii referitoare la competenta înaltei Curti de Casatie si Justitie în cazul savârsirii de catre Presedintele României a unor infractiuni având în vedere ca în art. 84 alin. 3 din Constitutie se prevede competenta personala a Înaltei Curti de Casatie si Justitie pentru Presedintele României.

Aceasta omisiune se poate acoperi totusi prin intermediul dispozitiilor prevazute în art. 29 lit. g C. proc. pen. în care se prevede ca instanta suprema judeca în prima instanta si alte cauze date de lege în competenta sa.

Ca instanta de recurs, Înalta Curte de Casatie si Justitie , judeca :

a) recursurile împotriva hotarârilor penale pronuntate, în prima instanta, de curtile de apel.

b) recursurile împotriva hotarârilor penale pronuntate, ca instante de apel, de Curtile de Apel.

c) recursurile împotriva hotarârilor penale pronuntate, în prima instanta, de Sectia penala a înaltei Curti de Casatie si Justitie.

d) recursurile în interesul legii.

e) Înalta Curte de Casatie si Justitie solutioneaza:

1) conflictele de competenta, în cazurile în care Înalta Curte de Casatie si Justitie este instanta superioara comuna;

2) cazurile în care cursul justitiei este întrerupt;

3) cererile de stramutare.

8. Competenta sectiilor maritime si fluviale

Legea româna prevede dispozitii speciale în Legea nr. 304/2004, republicata, pentru sectiile maritime si fluviale la judecatoriile si tribunalele judetene din Constanta si Galati. Se recunoaste o competenta speciala acestor instante impusa de necesitatea rezolvarii în cele mai bune conditii a unor cauze penale ce prezinta anumite aspecte speciale.

9. Competenta sectiei maritime si fluviale de la judecatorie

În ceea ce priveste competenta functionala a acestei sectii, aceasta poate judeca doar în prima instanta.

Se are în vedere pe lânga competenta materiala atribuita acestor organe si o competenta personala impusa de calitatea faptuitorului (marinar sau persoana care face parte din personalul marinei civile.

În conformitate cu Legea nr. 304/2004, republicata, sectiile maritime si fluviale de la judecatoriile Constanta si Galati judeca în prima instanta urmatoarele cauze:

a ) Infractiunile contra sigurantei navigatiei pe apa, contra disciplinei si ordinii de bord si alte infractiuni în legatura cu activitatea marinei civile prevazute în Decretul nr. 443/1973 privind navigatia civila.

b ) Infractiunile contra sigurantei navigatiei pe apa, contra disciplinei si ordinii de bord si alte infractiuni în legatura cu activitatea marinei civile;

c) Infractiunile împotriva protectiei muncii savârsite de personalul navigatiei civile.

d) Infractiunile de serviciu sau în legatura cu serviciul prevazute în Codul Penal savârsite de personalul marinei civile, cu exceptia infractiunilor prevazute în art. 252 C. proc. pen. (neglijenta în pastrarea secretului de stat).

e) Infractiunile contra avutului public prevazute în Codul Penal referitoare la bunuri aflate în administrarea sau folosinta unitatilor marinei civile, ori încredintarea acestora pentru expeditie, transport sau pastrare, savârsite de personalul marinei civile.

f) Infractiunile contra avutului public prevazute în Codul Penal referitoare la bunuri aflate în administrarea sau folosinta unitatilor marinei civile, în cazul în care fapta a pus sau ar fi putut pune în pericol nave, utilaje portuare, instalatii de încarcare-descarcare sau manipulare a marfurilor în port sau a creat o stare de pericol pentru siguranta navigatiei ori a avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport maritima sau fluviala.

10. Competenta sectiilor maritime si fluviale ale tribunalului judetean

Legea 304/2004, republicata, prevede o competenta speciala în cazul sectiilor maritime si fluviale ale tribunalelor Constanta si Galati. Sectia maritima si fluviala a tribunalului judeca în prima instanta:

Infractiunile contra sigurantei navigatiei pe apa, constând în abordaj cu consecinte materiale importante, avarierea grava a unei nave de orice fel, infractiunea de stânjenire a echipajului în conducerea unei nave, daca prin aceasta s-a pus în pericol siguranta navei sau de preluare fara drept a controlului navei direct sau indirect, precum si omisiunea denuntarii acestei infractiuni.

Infractiunile de delapidare, furt, tâlharie, piraterie, înselaciune, distrugere din culpa în forme grave, referitoare la bunuri aflate în administrarea sau folosinta unitatilor marinei civile ori încredintarea acestora spre expeditie, transport sau pastrare si infractiunea de abuz în serviciu (art. 248 C. proc. pen.) savârsite de personalul marinei civile.

Infractiunile contra avutului public mentionate la lit. b referitoare la bunuri aflate în administrarea sau folosinta unitatilor marinei civile daca consecintele grave ale acestora constau din punerea în pericol a navelor, utilajelor portuare, instalatiile de încarcare, descarcare si manipulare a marfurilor în port ori în crearea unei stari de pericol pentru siguranta navigatiei sau tulburarea activitatii de transport maritim sau fluvial.

Ca instanta de recurs sectiile maritime si fluviale ale tribunalelor Constanta si Galati judeca recursurile declarate împotriva hotarârilor pronuntate în prima instanta de catre sectiile maritime si fluviale ale judecatoriilor din cele doua localitati.

Se impune o precizare: articolele 223-235 C. pen. referitoare la infractiuni contra avutului public au fost abrogate prin L 140/1996, astfel ca se vor lua în calcul doar infractiunile care aduc atingere bunurilor publice.

11. Competenta teritoriala a instantelor judecatoresti

Codul de procedura penala prevede o competenta teritoriala diferita pentru infractiunile savârsite în tara fata de cele savârsite în strainatate.

Circumscriptiile instantelor judecatoresti sunt determinate de Legea 304/2004, republicata, privind organizarea judecatoreasca, astfel ca în fiecare judet exista un numar de judecatorii care variaza de la 6 judecatori pe judet (de exemplu Judetul Hunedoara, Judetul Suceava) la doua judecatorii pentru judetul Giurgiu, în raport de numarul locuitorilor din judetul respectiv. în Bucuresti exista 6 judecatorii pentru fiecare sector.

În raport cu numarul cauzelor înregistrate la judecatoriile din municipiile de judet, Ministerul Justitiei poate înfiinta sedii secundare cu activitate.

Legea 304/2004, republicata, prevede ca în fiecare judet functioneaza un tribunal cu sediul în localitatea de resedinta a judetului, iar în Municipiul Bucuresti functioneaza, de asemenea, un tribunal. în circumscriptia fiecarui tribunal sunt cuprinse toate judecatoriile din judet sau din municipiul Bucuresti.

În privinta Curtilor de Apel, se prevede ca acestea sunt în numar de 15, iar fiecare curte de apel îsi exercita competenta într-o circumscriptie cuprinzând mai multe tribunale.

Înstantele militare sunt mai putine ca numar, astfel ca Legea 304/2004, republicata, prevede un numar de 4 tribunale militare care functioneaza în Municipiul Bucuresti, Cluj Napoca, lasi si Timisoara.

Referitor la tribunalul militar teritorial, acesta functioneaza doar în Bucuresti, unde functioneaza de altfel si Curtea Militara de Apel. Prin lege se pot înfiinta si alte tribunale militare.

Pentru infractiunile savârsite pe teritoriul national art. 30 C. proc. pen. prevede ca determinarea competentei teritoriale se face dupa urmatoarele criterii:

- locul unde a fost savârsita infractiunea;

- locul unde a fost prins faptuitorul;

- locul unde locuieste faptuitorul;

- locul unde locuieste persoana cautata.

Prin "locul savârsirii infractiunii" se întelege locul unde s-a desfasurat activitatea infractionala în totul sau în parte ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia (art. 30, alin. 4 C. proc. pen).

Se constata în acest caz aplicarea teoriei ubicuitatii.

Instanta competenta teritorial pentru judecarea cauzei penale este determinata de prevederile art. 30 alin. I C. proc. pen., în a carei raza teritoriala s-a efectuat urmarirea penala.

Daca urmarirea penala se efectueaza de catre parchetul General de pe lânga Curtea Suprema de justitie sau de catre parchetele de pa lânga Curtile de Apel ori de pe lânga tribunale ori de catre un organ de cercetare penala central ori judetean, procurorul prin rechizitoriu stabileste careia dintre instante îi revine competenta de a o judeca potrivit regulilor generale de competenta teritoriala, tinând seama ca, în raport de împrejurarile cauzei, sa se asigure buna desfasurare a procesului penal. Trimiterea în judecata nu se poate face decât catre o instanta care se afla la unul din locurile prevazute în.art. 30 alin. I C. proc. pen.

12. Competenta privind infractiunile savârsite în strainatate

Art. 31 C. proc. pen. prevede o competenta diferita fata de cea prevazuta în art. 30 alin. I pentru infractiunile savârsite în afara granitelor tarii noastre, pe o nava sau aeronava româna aflata într-o zona nesupusa suveranitatii unui stat (marea libera). Astfel:

Infractiunile savârsite în afara teritoriului tarii se judeca, dupa caz, de catre instantele civile sau militare în a caror raza teritoriala îsi are domiciliul sau locuieste faptuitorul.

Daca acesta nu are domiciliul si nici nu locuieste în România si fapta este de competenta judecatoriei, se judeca de catre judecatoria sectorului 2, iar în celelalte cazuri de instanta competenta dupa materie si calitatea persoanei din Municipiul Bucuresti (art. 3 alin. I)

Infractiunea savârsita pe o nava este de competenta instantei în a carei raze teritoriala se afla primul port român în care ancoreaza nava, în afara de cazul în care prin lege se dispune altfel (art. 31 alin. 2).

Infractiunea savârsita pe o aeronava este de competenta instantei în a carei raza teritoriala se afla primul loc de aterizare pe teritoriul român (art. 31 alin. 3).

Daca nava nu ancoreaza într-un port român sau daca aeronava nu aterizeaza pe teritoriu român, competenta este cea prevazuta în alin. I, în afara de cazul în care prin lege se dispune altfel (art. 31 alin. 4).

Se constata deosebiri cu privire la corelatia dintre competentele organelor de urmarire penala si competenta teritoriala a instantelor de judecata, dupa cum infractiunile sunt savârsite în tara sau în strainatate.

Atunci când infractiunile sunt savârsite în tara competenta în materia urmaririi penale este determinanta în aceasta corelatie. Aceasta rezulta din prevederile art. 31 alin. 1 C. pen. în care se afirma ca judecarea cauzei revine instantei în a carei raza teritoriala s-a efectuat urmarirea penala.

Când infractiunea este savârsita în strainatate determinarea functioneaza dinspre organul de judecata catre cel de urmarire penala deoarece art. 45 alin. 5 C. proc. pen. prevede ca urmarirea penala a infractiunilor savârsite în conditiile art. 31 C. proc. pen. se efectueaza de catre organul de urmarire din raza teritoriala a instantei competente sa judece cauza.

- Aspecte deosebite pot fi formulate în privinta împartirii teritoriului tarii între sectiile maritime si fluviale ale judecatoriilor si tribunalelor judetene Constanta si Galati.

Raza teritoriala a sectiilor maritime si fluviale din Constanta cuprinde: judetele Constanta si Tulcea, marea teritoriala si Dunarea de la varsare în amonte pâna la mila maritima 64 inclusiv. Raza teritoriala a sectiilor maritime si fluviale din Galati cuprinde: celelalte judete, Dunarea de la mila maritima 64 în amonte pâna la kilometrul 1075.

Nerespectarea normelor de competenta teritoriala atrage sanctiunea nulitatii relative. Exceptia de necompetenta poate fi ridicata de procuror sau oricare dintre parti pâna la momentul citirii actului de sesizare în fata primei instante de judecata.

CAPITOLUL V

Probleme legate de competenta penala a instantelor de judecata

Prorogarea de competenta

Prorogarea de competenta consta în prelungirea, extinderea competentei normale a organelor judiciare asupra unor cauze care în mod normal revin altor organe judiciare.

Aceasta prorogare opereaza numai în favoarea organelor superioare în grad.

Cazurile în care se poate proroga competenta sunt stabilite de legea procesual penala, nu se admite prorogarea competenta conventional.

Prorogarea de competenta este reglementata de art. 35 C. proc. pen. care prevede ca în caz de indivizibilitate sau conexitate, daca competenta în raport cu diferiti faptuitori ori diferite fapte apartine - potrivit legii - mai multor instante de grad diferit, competenta de a o judeca revine instantei mai întâi sesizate, iar daca competenta dupa natura faptelor sau dupa calitatea persoanelor apartine unor instante de grad diferit competenta de a judeca toate cauzele revine instantei superioare în grad.

În cazul în care dintre instante una este civila si cealalta militara, competenta revine instantei militare.

Daca instanta civila este superioara în grad, competenta revine instantei militare echivalente în grad cu instanta civila. În legatura cu prorogarea de competenta, legea prevede ca va ramâne competenta instanta în favoarea careia s-a prorogat cauza, chiar daca pentru fapta sau pentru faptuitorul care a determinat competenta acestei instante s-a dispus încetarea procesului penal sau s-a pronuntat achitarea.

În cazul tainuirii, favorizarii ori nedenuntarii infractorului competenta revine instantei care judeca infractiunea la care acestea se refera. în doctrina s-a sustinut ca stramutarea este un caz de prorogare judiciara de competenta, desi ratiunile celor doua reglementari sunt diferite. în cazul prorogarii extinderea presupune un element de legatura între cauza primita si o alta cauza, care prin extindere se reuneste cu cealalta, în cazul stramutarii se produce doar un transfer de competenta de la o instanta la alta, determinata de cauze diverse: obiectivitatea instantei, evitarea unor tensiuni sociale.

Instanta sesizata cu judecarea unei infractiuni ramâne competenta de a o judeca chiar daca constata dupa efectuarea cercetarii ca infractiunea este de competenta unei instante inferioare. Daca în cursul judecatii calificarea faptei sufera o schimbare datorata unei legi noi, instanta nu devine incompetenta decât daca legea dispune.

Situatiile în care se impune prorogarea competentei în materie penala le întâlnim în cazul conexitatii, indivizibilitatii, chestiunilor prealabile si în cazul schimbarii încadrarii juridice sau a calificarii faptei ce face obiectul judecatii.

Conexitatea

Cazurile de conexitate sunt prevazute de art. 34 C. proc. pen., care prevede ca exista conexitate:

- când doua sau mai multe infractiuni sunt savârsite prin acte diferite de una sau mai multe persoane împreuna în acelasi timp si în acelasi loc;

- când doua sau mai multe infractiuni sunt savârsite în timp sau în loc diferit dupa o prealabila întelegere între infractori;

- când o infractiune este savârsita pentru a pregati sau a ascunde comiterea altei infractiuni, ori pentru a înlesni sau a asigura sustragerea de la raspunderea penala a faptuitorului comiterea altei infractiuni;

- când între doua sau mai multe infractiuni exista legatura si reunirea cauzelor se impune pentru o buna înfaptuire a justitiei.

În cazurile de conexitate, cauzele sunt reunite daca ele se afla în fata instantei de judecata, chiar dupa desfiintarea hotarârii de trimitere în apel sau dupa casarea cu trimitere în recurs.

Cauzele se reunesc si la instantele de apel precum si la cele de recurs de acelasi grad daca se afla în acelasi stadiu de judecata.

Conexitatea implica o legatura reala între doua sau mai multe fapte, legatura care rezulta din complexul împrejurarilor în care faptele sunt savârsite. Conexitatea se impune deoarece se poate realiza o operativitate si economie în activitatea procesuala, se evita solutii contradictorii si se creeaza posibilitatea organului judiciar de a avea o viziune de ansamblu cu privire la toate aspectele aflate în legatura si prin care se asigura o judecata mai buna.

Regulile dupa care se proroga competenta în caz de conexitate sunt urmatoarele:

- prioritatea cronologica: atunci când competenta apartine unor organe de acelasi grad solutionarea intra în competenta organului care a fost primul sesizat;

- prioritatea ierarhica: atunci când competenta apartine unor organe de grade diferite solutionarea intra în competenta organului superior în grad;

- prioritatea functionala: daca între organele competente exista si un organ militar, competenta de rezolvare a cauzelor reunite este data de lege organului militar;

- prioritatea ierarhica si functionala: daca organul civil este superior în grad, competenta revine organului militar echivalent în grad cu cel civil¹.

Reunirea cauzelor se hotaraste de instanta careia îi revine competenta de judecata potrivit dispozitiilor art. 35 C. proc. pen., art. 36 alin. I C. proc. pen. în cazul prevazut de art. 35 alin. 3 când exista doua instante, una civila si una militara iar instanta civila este superioara în grad, reunirea cauzei revine instantei civile care trimite dosarul instantei militare competente egala în grad cu cea civila.

Indivizibilitatea

Daca în cazul conexitatii reunirea si impunerea în cazul mai multor infractiuni ce reprezinta fiecare o unitate distincta, în ceea ce priveste indivizibilitatea, avem o singura infractiune care este savârsita de mai multe persoane, ori mai multe infractiuni se savârsesc prin acelasi act, fie în cazul infractiunilor continuate când mai multe acte alcatuiesc latura obiectiva a unei singure infractiuni.

Cauzele de indivizibilitate sunt prevazute de art. 33 C. proc. pen.:

- în cazul savârsirii unei infractiuni la care au participat mai multe persoane

- când doua sau mai multe infractiuni au fost savârsite prin acelasi act

- în cazul infractiunilor continuate sau în orice alte cazuri când doua sau mai multe acte materiale alcatuiesc o singura infractiune.

Momentul pâna la care se pot reuni cazurile penale este determinat de art. 37 C. proc. pen., astfel ca în caz de conexitate precum si în cazurile de indivizibilitate prevazute la art. 33 lit. a) si b) C. proc. pen. cauzele sunt reunite daca ele se afla în fata primei instante de judecata chiar dupa desfiintarea hotarârii cu trimitere de catre instanta de apel sau dupa casarea cu trimitere de catre instanta de recurs.

Cauzele se reunesc si la instantele de apel precum si la cele de recurs de acelasi grad daca se afla în acelasi stadiu de judecata.

În cazul de indivizibilitate prevazut de art. 33 lit. c C. proc. pen. (în cazul infractiunilor continuate, complexe si de obicei) cauzele trebuie sa fie reunite întotdeauna).

Disjungerea

Daca în cazul conexitatii si indivizibilitatii se procedeaza la reunirea cauzelor în cazul disjungerii cauzele se despart, operatie inversa fata de cea a reunirii cauzelor penale.

Interesul unei mai bune judecati primeaza si în cazul disjungerii acest lucru se desprinde din interpretarea art. 38 C. proc. pen. ce prevede cauzele în care are loc disjungerea.

Disjungerea este posibila în cazul de indivizibilitate prevazut de art. 33 lit. a), când la savârsirea unei infractiuni au participat mai multe persoane, precum si în toate cazurile de conexitate în interesul unei mai bune judecati. Disjungerea poate fi dispusa numai de catre instanta de judecata care poate hotarî ca judecarea unor infractori sau a unora dintre infractiuni sa se faca separat. Disjungerea poate avea si un caracter mai restrâns în cazul în care instanta dispune disjungerea actiunii civile si amânarea judecarii ei în alta sedinta, în cazul în care rezolvarea pretentiilor civile ar provoca interzicerea solutionarii penale (art. 347 C. proc. pen.).

Dispozitiile prevazute în art. 38 cu privire la disjungerea au caracter general; în Codul de procedura penala se pot gasi si dispozitii speciale cu privire la disjungere: de exemplu, în cazul unui concurs de infractiuni, dintre care unele sunt flagrante iar altele nu, atunci când este posibil se va dispune disjungerea cauzelor pentru supunerea la o procedura speciala a infractiunilor flagrante iar a celorlalte la o procedura obisnuita (art. 478 C. proc. pen.). Art. 293 C. proc. pen. prevede un alt caz de disjungere, atunci când în cauzele deduse judecatii exista inculpati liberi si inculpati arestati preventiv, astfel ca judecata în cauzele în care sunt inculpati arestati preventiv se face de urgenta si cu precadere.

Judecata se face cu precadere si atunci când unii dintre inculpati sunt detinuti în alta cauza.

Când instanta gaseste necesar si este posibil va dispune disjungerea cauzelor.

art. 44 C. proc. pen. prevede ca instanta penala este competenta sa judece orice chestiuni prealabila de care depinde solutionarea cauzei, chiar daca prin natura ei acea chestiune este de competenta altei instante.

Astfel se impune ca chestiunea prealabila sa fie indispensabila pentru solutionarea cauzei.

Obiectul chestiunii prealabile trebuie sa se refere la: cerinte esentiale din continutul constitutiv al infractiunii, înlaturarea caracterului penal al faptei, corecta încadrare a faptei si orice alte aspecte care se refera la rezolvarea fondului cauzei.

Chestiunile prealabile pot avea ca obiect probleme foarte variate ce apartin oricarei ramuri de drept (drept administrativ, penal, civil, dreptul familiei, etc).

Art. 44 alin. 2 C. proc. pen. dispune ca competenta de a judeca chestiunea prealabila apartine instantei penale potrivit regulilor si mijloacelor de proba privitoare la materia careia apartine acea chestiune.

În cazul chestiunilor prealabile, prorogarea de competenta opereaza în favoarea instantei mai mici în grad decât instanta competenta sa solutioneze în mod normal problema care face obiectul chestiunii prealabile; acest lucru este posibil fiind vorba de aspecte de natura civila si nu penala.

Legea prevede ca hotarârea definitiva a instantei civile asupra unei împrejurari ce constituie o chestiune prealabila în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în fata instantei penale (art. 44 alin. ultim C. proc. pen.).

Schimbarea încadrarii juridice si schimbarea calificarii faptei

Potrivit art. 41 alin. I C. proc. pen., instanta sesizata cu judecarea unei infractiuni ramâne competenta de a o judeca chiar daca constata dupa efectuarea cercetarii judecatoresti ca infractiunea este de competenta instantei inferioare.

Prorogarea de competenta intervine numai daca instanta constata în cursul cercetarii judecatoresti ca în cazul schimbarii încadrarii juridice sau a calificarii faptei este competenta o instanta inferioara pentru solutionarea cauzei, nu si atunci când instanta putea înca de la început sa constate ca nu este competenta pentru a solutiona cauza.

Prorogarea în situatiile de schimbare a încadrarii juridice opereaza în raport de competenta materiala a instantei de judecata. Pentru celelalte forme ale competentei penale se impune declinarea competentei.

În art. 41 alin. 2 se prevede ca schimbarea calificarii faptei printr-o lege noua, intervenita în cursul judecarii cauzei, nu atrage incompetenta instantei de judecata, în afara de cazul când prin acea lege s-ar dispune altfel.

Daca procesul nu a ajuns în faza judecatii schimbarea calificarii faptei va atrage în toate cazurile trimiterea în judecata la instanta competenta potrivit calificarii date de legea noua.

Declinarea de competenta si conflictele de competenta în fata instantei de judecata

Înainte de a trece la solutionarea cauzei instanta de judecata îsi verifica competenta cu privire la acea cauza, daca constata ca nu este competenta în solutionarea acelei cauze îsi va declina competenta printr-o hotarâre de declinare de competenta si va trimite dosarul instantei competente pentru solutionare (art. 42 C. proc. pen.).

Având în vedere ca este posibil ca instanta initial sesizata sa fi îndeplinit anumite acte sau sa fi luat anumite masuri procesuale legea prevede mentinerea acestora în cazul declinarii de competenta (art. 42 alin. 3).

Daca declinarea a fost determinata de competenta materiala sau dupa calitatea persoanei instanta careia i s-a transmis cauza poate folosi actele îndeplinite si poate mentine masurile dispuse de instanta desesizata. Se observa în acest caz ca, instanta competenta nu este obligata sa mentina actele si masurile procesuale adoptate de instanta necompetenta.

Pentru a respecta principiul celeritatii si în aceasta faza a procesului penal legea procesual penala prevede în art. 42 alin. ultim ca hotarârea de declinare de competenta nu poate fi supusa apelului si nici recursului.

Conflictul de competenta intervine între doua sau mai multe instante atunci când acestea se recunosc deopotriva competente sa judece cauza respectiva, în acest caz avem un conflict pozitiv de competenta, ori instantele respective îsi declina competenta reciproc, existând în acest caz un conflict negativ de competenta.

Art. 43 alin. 1 C. proc. pen. prevede ca în cazul în care exista un conflict pozitiv sau negativ de competenta solutionarea acestuia revine instantei ierarhic superioara comuna instantelor respective.

Când conflictul de competenta se iveste între o instanta civila si una militara solutionarea conflictului este de competenta înaltei Curti de Casatie si Justitie.

Sesizarea instantei competente sa rezolve conflictul se face de catre instanta care s-a declarat cea din urma competenta în caz de conflict pozitiv de competenta. în cazul conflictului negativ de competenta sesizarea se face de catre instanta care si-a declinat cea din urma competenta.

În art. 43 alin. 3 C. proc. pen. se prevede posibilitatea sesizarii instantei competente sa rezolve conflictul si de catre procuror sau de catre parti. Cu exceptia actelor care reclama urgenta, ce trebuie efectuate de îndata, legea procesual penala prevede ca judecata se suspenda pâna la solutionarea conflictului de competenta. Actele care reclama urgenta sunt efectuate de catre instanta care si-a declinat cea din urma competenta (art. 43 alin. 5 C. proc. pen.). Atunci când instanta superioara hotaraste asupra conflictului de competenta citarea partilor este obligatorie.

Instanta care a primit prin hotarâre cauza spre solutionare nu se mai poate declara necompetenta, cu exceptia situatiei în care, în urma completarii cercetarii judecatoresti, rezulta o alta situatie de fapt ce pune în discutie problema competentei¹. în cazul în care cu ocazia solutionarii conflictului de competenta se constata ca nici una dintre instantele aflate în conflict nu este competenta, competenta revenind unei instante fata de care instanta de judecata care rezolva conflictul nu este nici superioara nici comuna, aceasta va trimite dosarul instantei superioare comune (art. 44 alin. 8 C. proc. pen.).

Instanta de judecata în favoarea careia s-a solutionat conflictul are obligatia de a mentine masurile dispuse ori actele îndeplinite daca conflictul a fost declarat în legatura cu competenta teritoriala.

Stramutarea cauzelor penale

În conditii normale o cauza penala se judeca la instanta competenta însa legea prevede ca în anumite situatii exceptional sa se poata produce o derogare de la competenta teritoriala normala prin intermediul institutiei stramutarii.

Stramutarea presupune o derogare, deviatie de la competenta teritoriala normala. Competenta teritoriala legala se schimba cu una judiciara delegata.

Potrivit art. 55 C. proc. pen., care reglementeaza temeiul stramutarii, stramutarea cauzei se dispune de nalta Curte de Casatie si Justitie, pentru judecarea unei cauze, de la instanta competenta la o alta instanta egala în grad în cazul în care apreciind temeinicia motivelor de stramutare, considera ca prin aceasta se asigura desfasurarea normala a procesului penal.

Necesitatea stramutarii poate sa se datoreze unor cauze diverse; obiectivitatea instantei, evitarea unor temeiuri sociale etc.

Legea prevede ca stramutarea poate fi facuta de catre partea interesata, de catre procuror sau de catre Ministerul Justitiei. Cererea de stramutare se adreseaza Înaltei Curti de Casatie si Justitie si trebuie motivata. în cazul în care cererea de stramutare este facuta de Ministerul Justitiei sau de procurorul general, judecata penala este suspendata de drept. în celelalte cazuri cererea nu suspenda judecata penala de drept ci poate fi dispusa de catre Presedintele înaltei Curti de Casatie si Justitie la primirea cererii sau de înalta Curte de Casatie si Justitie dupa investire.

Daca dupa introducerea cererii de stramutare si înainte de solutionarea acesteia instanta unde se afla cauza pronunta o hotarâre. în cazul admiterii cererii si stramutarea judecatii cauzei la o alta instanta, hotarârea pronuntata este desfiintata conform art. 60 alin. 4 C. proc. pen. si judecata se reia la instanta unde s-a stramutat judecata.

Admiterea sau respingerea cererii de stramutare se dispune de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, fara aratarea motivelor care au dus la acest rezultat (art. 60 alin. I C. proc. pen.).

Repetarea cererii nu se admite în cazul respingerii acesteia, decât pentru motive necunoscute la data înaintarii cererii anterioare la Inalta Curte de Casatie si Justitie (art. 61 C. proc. pen.).

În doctrina se ridica o problema în cazul stramutarii daca opereaza o prorogare de competenta sau un transfer de competenta.

Într-o opinie se sustine ideea ca prin stramutare opereaza o prorogare dispusa de înalta Curte de Casatie si Justitie.

Într-o alta opinie se sustine ca în cazul dispunerii stramutarii cauzei de catre înalta Curte de Casatie si Justitie opereaza un transfer de competenta de la o instanta la alta egala în grad cu prima². într-adevar, prorogarea presupune un element de legatura între cauza primita si o alta cauza, în cazul stramutarii temeiurile care stau la baza transferului de competenta sunt diferite.

Incompatibilitatea, abtinerea si recuzarea

Incompatibilitatea este institutia care impune înlaturarea persoanelor care, facând parte din organele care desfasoara procesul penal sau ajuta la solutionarea acestuia, pot fi suspectate datorita unor împrejurari personale, de natura a pune la îndoiala obiectivitatea lor în solutionarea unei anumite cauze penale .

Legea prevede ca pot fi incompatibile urmatoarele persoane: judecatorul, procurorul, grefierul de sedinta, organul de cercetare, expertul si interpretul .

În conformitate cu prevederile art. 46-48 C. proc. pen. sunt prevazute urmatoarele cauze de incompatibilitate:

- Judecatorii care sunt soti sau rude apropiate între ei nu pot face parte din acelasi complet de judecata (art. 46 C. proc. pen.).

- Judecatorul care a luat parte la solutionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiasi cauze într-o instanta superioara sau la judecarea cauzei dupa desfiintarea hotarârii sau dupa casarea cu trimitere în apel sau dupa casarea cu trimitere în recurs (art. 47 alin. I C. proc. pen.).

- Judecatorul care si-a exprimat anterior parerea cu privire la solutia ce ar putea fi data în cauza (art. 47 alin. 2 C. proc. pen.).

- Judecatorul care în cauza respectiva a pus în miscare actiunea penala, a emis mandatul de arestare, a dispus trimiterea în judecata sau a pus concluzii, în fond în calitate de procuror la instanta de judecata (art. 48 lit. e C. proc. pen.).

- Judecatorul care a fost reprezentant sau aparator al uneia dintre parti (art. 48 lit. b C. proc. pen.).

- Judecatorul care a fost expert sau martor în cauza respectiva (art. 48 lit. c C. proc. pen.).

Ori de câte ori exista împrejurari din care rezulta ca este interesat sub orice forma, el, sotul sau vreo ruda apropiata.

În practica, s-a decis ca judecatorul care si-a exprimat parerea referitoare la vinovatia inculpatului, printr-o hotarâre prin care a solutionat o infractiune conexa, devine incompatibil conform art. 47 C. proc. Pen.

Fata de procuror sau grefier opereaza cazurile de incompatibilitate prevazute în art. 46 referitoare la rudenie (când sunt rude între ei sau cu unul din membrii completului de judecata) si în cazurile prevazute în art. 48 lit. b), c) si d).

Procurorul care a participat ca judecator la solutionarea cauzei în prima instanta, nu poate pune concluzii la judecarea ei în apel sau recurs (art. 49 alin. 3 C. proc. pen.).

În cazul în care completarea sau refacerea urmaririi penale este dispusa de instanta de judecata persoana care a efectuat urmarirea penala este incompatibila pentru completarea sau refacerea acesteia.

Expertul si interpretul sunt incompatibili atunci când intervin ultimele patru cazuri de incompatibilitate, dispozitii care se aplica corespunzator calitatii lor.

În legatura cu incompatibilitatea expertului si interpretului art. 54 C. proc. pen. trebuie facute urmatoarele precizari:

- calitatea de expert este incompatibila cu cea de martor în aceeasi cauza, ultima având întâietate.

Participarea ca expert sau interpret într-o cauza nu atrage incompatibilitatea daca s-ar solicita de mai multe ori exercitarea acelorasi atributiuni.

Abtinerea

Abtinerea reprezinta acel remediu procesual prin care cel aflat în cazurile de incompatibilitate prevazute de lege, care sa fie înlocuit cu o alta persoana cu aceeasi calitate. Abtinerea constituie o auto-recuzare a organului, prin ea se previne recuzarea. Simpla declaratie a abtinerii nu produce nici un efect juridic, ca urmare persoana incompatibila este obligata sa declare presedintelui instantei (în cursul judecatii) ca se abtine de la a participa la judecata, cu aratarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul abtinerii.

Aceasta declaratie se face de îndata ce persoana obligata la aceasta a luat cunostinta de existenta cazului de incompatibilitate (art. 50 alin. 2 C. proc. pen.).

În cazul în care persoana obligata sa se abtina nu a facut aceasta desi cunostea ca se gaseste în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevazute de lege, aceasta poate fi sanctionata disciplinar.

În cursul judecatii cererea de abtinere a judecatorului, a procurorului sau a grefierului se solutioneaza de un alt complet decât cel ce judeca cauza. Aceasta se va face în cadrul unei sedinte secrete fara participarea celui ce declara ca se abtine (art. 52 C. proc. pen.).

Examinarea cererii de abtinere se face de îndata, cu ascultarea procurorului daca este prezent în instanta, iar daca se gaseste necesar, si a partilor precum si a persoanei care se abtine.

Instanta are obligatia ca în caz de admitere a cererii de abtinere sa se pronunte asupra mentinerii actelor îndeplinite sau masurilor dispuse de cel ce se abtine.

Încheierea prin care instanta de judecata admite sau respinge abtinerea nu este supusa nici unei cai de atac.

Recuzarea

Recuzarea este o institutie prin intermediul careia partile pot înlatura din activitatea procesuala persoanele incompatibile.

Aceasta masura intervine în cazul în care persoana incompatibila nu s-a abtinut de la participarea în cadrul procesului penal.

Recuzarea poate fi formulata oral sau în scris, cu aratarea cazului de incompatibilitate, ce constituie motivul recuzarii (art. 51 alin. 2 C. proc. pen.)

Procedura de solutionare a recuzarii este aceeasi ca în cazul abtinerii.

În cazul în care cererea de recuzare sau de abtinere se îndreapta împotriva unei instante în întregime, ea se solutioneaza de catre instanta ierarhic superioara.

Daca cererea se admite instanta ierarhic superioara desemneaza o alta instanta egala în grad cu cea în fata careia s-a produs recuzarea, în vederea judecarii cauzei (art. 52 alin. 5 C. proc. pen.).

CAPITOLUL VI

1.Criterii de determinare a felurilor de competenta

1.1 Criterii de determinare a competentei dupa materie

Criteriul folosit de legiuitor pentru a repartiza cauzele penale între diferite instante judecatoresti este dupa natura sau gravitatea infractiunilor care fac obiectul acelor cauze.

Sub aspectul ei obiectiv, competenta materiala este îndrituirea - îndatorirea unei instante de a judeca si solutiona cauzele penale care i-au fost repartizate prin lege.

Sub aspect subiectiv, competenta materiala este îndrituirea - îndatorirea unei instante de a judeca si solutiona în concret o anumita cauza penala din cele repartizate de lege.

Sub ambele aspecte, competenta este determinata de obiectul cauzei penale, adica de fapta savârsita si prevazuta de legea penala, fapta care a provocat conflictul de drept penal.

Ratiunea acestei împartiri o gasim în împrejurarea ca nu toate faptele penale au acelasi grad de periculozitate si de complexitate si sa simtit nevoia ca judecarea lor sa fie atribuita unor instante diferite, în raport de pregatirea si exprerienta magistratilor, pentru a se asigura o corecta înfaptuire a justitiei penale.

Determinarea competentei materiale în raport de natura infractiunii are în vedere, în principal, valoarea sociala ocrotita prin incriminarea faptei respective, cu alte cuvinte relatiile sociale care formeaza obiectul juridic specific al infractiunii. Acest mod de determinare constituie criteriul calitativ al competentei materiale.

Determinarea competentei materiale în raport cu gravitatea infractiunii are în vedere gravitatea pedepsei prevazute de lege pentru acea infractiune, întrucât gradul de pericol social al infractiunii se reflecta în pedeapsa.

Acest mod de determinare constituie criteriul calitativ al competentei materiale.

Natura si gravitatea infractiunilor stabilesc competenta, în primul rând, între categoriile de instante judecatoresti - civile si militare, apoi, si în cadrul fiecareia dintre aceste categorii, între instante judecatoresti de grade ierarhice deosebite.

Competenta materiala se refera la judecata in prima instanta (in prim grad), si imparte cauzele penale, in cadrul fiecarei categorii de instante judecatoresti. Astfel, in cadrul instantelor judecatoresti ordinare, competenta materiala stabileste care vor fi instantele care vor judeca in prima instanta o anumita infractiune: judecatoria, tribunalul sau curtea de apel.

Pentru determinarea competentei materiale pe linie verticala pot folosi criterii obiective si subiective.

Criteriile obiective se refera la natura si gravitatea infractiunii din actul de incriminare iar criteriile subiective se refera la infractiunea concreta savârsita si posibila pedeapsa care ar urma sa se aplice inculpatului.

În legislatia româna actuala determinarea competentei materiale se face numai pe criterii obiective având avantajul stabilirii cu usurinta a instantei competente daca s-a stabilit încadrarea juridica corecta.

Determinarea competentei dupa calitatea persoanei

Criteriul de determinare al competentei dupa calitatea peroanei este calitatea pe care a avut-o faptuitorul în momentul comiterii faptei.

Desi principiul egalitatii în fata legii exprima cerinta ca toti infractorii sa fie judecati de aceleasi instante, indiferent de calitatea pe care o au în momentul comiterii infractiunii, toate legislatiile din lume admit ca în anumite situatii, competenta trebuie stabilita si în raport de persoana faptuitorului.

Din aceasta reglementare, de exceptie, se asigura o mai buna înfaptuire a justitiei în cazul savârsirii unor infractiuni la disciplina militara cazul competentei dupa calitatea de militar sau angajat al unei unitati militare care a savârsit o fapta în legatura cu serviciul - când revine instantelor militare si a judecarii unor demnitari, ministri, senatori, deputati sau magistrati, când competenta revine unor instante de grad înalt, pentru a fi ferita justitia de orice fel de influentele locale si pentru a conferi hotarârii adoptate o mai mare valoare morala.

În unele tari exista si instante speciale pentru minori, deci calitatea persoanei determina competenta instantei.

În cadrul instantelor militare poate influenta competenta pe verticala si gradul persoanei. La fel si instantele civile, apartenenta magistratului la o anumita instanta, poate determina competenta instantei de fond, influentând distributia cauzelor pe verticala.

De regula , competenta dupa calitatea persoanei atrage competenta unei instante indiferent de infractiunea savârsita.

Sunt si exceptii când aceasta competenta opereaza numai în cazul infractiunilor savârsite în legatura cu calitatea detinuta.

Pentru a se atrage competenta unei instante, dupa calitatea persoanei, este necesar ca persoana respectiva sa fi avut calitatea prevazuta de lege la data comiterii faptei, fara a avea importanta dobândirea ulterioara a calitatii, ori pierderea ei. Legea poate totusi deroga de la aceasta regula.

2. Criterii de determinare a competentei teritoriale

Criteriul este dat de repartitia cauzelor penale între diversele instante judecatoresti, având aceeasi competenta materiala, în raport de corelatia dintre locul savârsirii infractiunii (si alte circumstante de loc) si circumscriptiile teritoriale în care instantele îsi exercita jurisdictia.

Competenta jurisdictionala se refera la judecata în prima instanta deoarece, cu exceptia Curtii Supreme de Justitie si a Curtii Militare de Apel care, fiind unice pe tara, au competenta teritoriala pe întreg teritoriul tarii, celelalte instante judecatoresti au o circumscriptie teritoriala.

Astfel o curte de apel si tribunalele militare cuprind mai multe judete, tribunalele cuprind un judet sau Municipiul Bucuresti, iar judecatoriile au o circumscriptie teritoriala mai mica decât un judet, stabilita prin Hotarare a Guvernului.

Repartizarea competentei dupa criterii teritoriale are în vedere corelatia dintre locul savârsirii faptei (sau alte locuri de rezonanta sociala) si circumscriptia teritoriala în care instanta îsi exercita jurisdictia. Împartirea cauzelor se face pe orizontala.

Aceste criterii sunt:

Primul criteriul, unanim admis, este locul savârsirii infractiunii.

Asfel, potrivit acestui criteriu în competenta teritoriala a unei instante intra toate infractiunile - de competenta ei materiala - ce se savârsesc în circumscriptia teritoriala în care si îsi exercita jurisdictia.

Acest criteriu are ratiunea în împrejurarea ca la locul savârsirii infractiunii se produce cu maximum de intensitate tulburarea ordinii publice, aici se gasesc cu mai multa usurinta probele si judecata penala îsi produce cu maxima eficacitate efectele.

Un alt criteriu este al locului unde a fost prins faptuitorul.

Acest criteriu se justifica pe necesitatea de ordin practic, ca prime masuri privind persoana infractorului sa fie intreprinse, imediat de organele de cercetare si de judecata de la locul prinderii.

Criteriul locului unde locuieste (are domiciliul sau resedinta) faptuitorul. Includerea acestui criteriu între celelalte privind competenta teritoriala are în vedere faptul ca persoana infractorului este mai bine cunoscuta unde locuieste si se asigura mai usor prezentarea faptuitorului în fata justitiei iar hotarârea judecatoreasca are alta rezonanta în colectivitatea din care face parte acesta.

Criteriul locului unde domiciliaza persoana vatamata.

Acest criteriu se justifica pe consideratii de politica judiciara deoarece înlesneste accesul la justitie al pesoanei vatamate, mai ales, în cazul în care punerea în miscare a actiunii penale se face la plângerea prealabila.

În cazul în care coexista mai multe criterii alegerea competentei se face dupa mai multe sisteme. Se poate fixa o scara prioritara impunând competenta într-o anumita ordine a criteriilor.

În alt sistem se considera competente în aceeasi masura toate instantele judecatoresti în a carei circumscriptie se afla realizat un criteriu de loc.

Sistemul adoptat de legislatia noastra este cel mixt, în care desi legea fixeaza mai multe criterii , cu aceeasi valoare, instituirea competentei instantei în a carei raza s-a efectuat urmarirea penala si o regula suplimentara.

Astfel, când urmarirea se efectueaza de catre Parchetul General de pe lânga Curtea Suprema de Justitie sau de catre alte parchete de pe lânga curtile de apel ori de pe lânga tribunale sau de catre un organ de cercetare central ori judetean, procurorul, prin rechizitoriu, stabileste careia din instante competente dupa criteriile generale o sa-i revina competenta de a judeca, tinând seama ca, în raport cu împrejurarile cauzei, sa fie asigurata buna desfasurare a procesului penal.

Pentru infractiunile savârsite în afara teritoriului tarii se stabilesc alte criterii:

- daca faptuitorul nu are domiciliul sau nu locuieste în România, competenta este instanta din municipiul Bucuresti, competenta sa judece cauza în prima instanta;

- daca fapta a fost comisa la bordul unei nave sau aeronave, competenta revine instantei în a carei raza teritoriala se afla primul port român în care se ancoreaza nava sau în a carei raza teritoriala se afla primul loc de aterizare pe teritoriul român;

- daca nava nu ancoreaza într-un port român sau daca aeronava nu aterizeaza pe teritoriul român, competenta revine, daca faptuitorul nu îsi are domiciliul sau nu locuieste în tara, unei instante din municipiul Bucuresti.

Când trebuie stabilit " locul savârsirii infractiunii " se va avea în vedere locul unde s-a desfasurat activitatea infractionala, în total sau în parte, si locul unde s-a produs rezultatul acesteia.

3. Criteriul de determinare a competentei functionale

Criteriul de determinare a competentei functionale este dat de functiile specifice conferite diferitelor organe judiciare în raport de diversele faze sau etape ale procesului penal.

Ratiunea acestei diviziuni se gaseste în necesitatea specializarii organelor care participa la procesul penal.

În cazul instantelor judecatoresti, ratiunea organizarii competentei functionale mai rezulta si necesitatea de a se stabili garantii suplimentare corenspunzatoare solutionarii unor cauze în prima instanta si în caile de atac.

Prin actuala lege de organizare judecatoreasca s-a stabilit ca judecatoria si tribunalul militar judeca numai în prima instanta, tribunalele si curtile de apel judeca în prima instanta, dar si în apel si recurs iar Curtea Suprema de Justitie judeca în prima instanta, în recurs si recurs de anulare.

Competenta functionala ca si competenta materiala si personala are un caracter absolut, încalcarea acestor dispozitii fiind sanctionata cu nulitate absoluta.

CAPITOLUL VII

Competenta instantelor judecatoresti în România

Competenta materiala si personala a instantelor judecatoresti

Competenta judecatoriei (art. 25).

Judecatoria are competenta generala de judecata în prima instanta cu exceptia infractiunilor date în competenta altor instante. Aceasta competenta este dobândita si pentru infractiunile ce se vor incrimina în viitor daca legea nu va prevedea altfel. Judecatoriile Constanta si Galati judeca si infractiunile prevazute în art. 2 lit. a - e din Decretul nr. 203 din 31 octombrie 1974 pentru înfîintarea si functionarea sectiei maritime si fluviale.

Aceste cazuri sunt:

- infractiuni contra sigurantei navigatiei pe apa, contra disciplinei si ordinii de bord si alte infractiuni în legatura cu activitatea marinei civile prevazute în Decretul nr. 443/1972 privind navigatia civila;

- infractiunile împotriva protectiei muncii savârsite de personalul navigatiei civile;

- infractiunile de serviciu sau în legatura cu serviciul prevazute în Codul Penal, savârsite de personalul marinei civile, cu exceptia infractiunilor prevazute în art. 251 - 253 c.pen.;

- infractiunile contra avutului public prevazute în Codul Penal referitoare la bunurile aflate în administrarea sau folosinta unitatilor marine civile, ori încredintate acestora pentru expeditie, transport sau pastrare, savârsite de personalul marinei civile;

- infractiunile contra avutului public prevazute în Codul Penal referitoare la bunurile aflate în administratia sau folosinta unitatilor marinei civile, în cazul în care fapta a pus sau ar fi putut pune în pericol nave, utilaje portuare, instalatii de încarcare, descarcare sau manipulare a marfurilor în port, sau a creat o stare de pericol pentru siguranta navigatiei ori a avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport maritima sau fluviala.

Competenta tribunalului (art. 27).

Tribunalul judeca în prima instanta, în apel si în recurs si solutioneaza unele conflicte de competenta.

a) În prima instanta judeca infractiunile mai grave si care presupun o mai buna pregatire în lamurirea lor.

Acestea sunt desemnate prin: enumerarea articolelor si aliniatelor, desemnarea infractiunii, a urmarilor acesteia, indicarea obiectului juridic lezat prin infractiune, si trimiterea la o lege care prevede o asemenea competenta.

În art. 27 se stabileste urmatoarea competenta:

- infractiunile prevazute în Codul Penal in art. 174 - 177, 179 (omorul calificat, omorul deosebit de grav, pruncuciderea, determinarea sau înlesnirea sinuciderii), art. 189 al. 3 (lipsirea de libertate în mod ilegal cu santaj asupra unei autoritati sau grup de persoane), art. 190 (sclavia), art. 197 al. 2 - 3 (violul în forme agravante), art 209 al. 3 (furtul care a produs consecinte deosebit de grave), art. 211 al. 2 si 3 ( tâlharia în forme agravante), art. 212 (pirateria), art. 215 al. 5 ( înselaciunea cu consecinte deosebit de grave), art. 218 (distrugerea calificata), art. 219 al. 3 ( distrugerea din culpa ) daca fapta a avut ca urmare un dezastru si alin. 4, art. 238 ( ofensa adusa autoritatii ), art. 239 al. 3 (ultrajul savârsit împotriva unui magistrat, politist sau jandarm ori un alt militar ), art. 248¹ (abuzul in serviciu în forma calificata ) , art. 252 (neglijenta în pastrarea secretului de stat ), art. 254 (luarea de mita ), art 255 ( darea de mita ), art. 257 (traficul de influenta ), art. 266 - 270 (arestarea si cercetarea abuziva, supunerea la rele tratamente, tortura, represiunea nedreapta, evadarea, înlesnirea evadarii), art. 273 al. 3 ( neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasa din culpa la regimul circulatiei pe caile ferate cu consecinte grave), art. 274 al. 2, art. 275 alin. 3, art. 276 ( infractiuni intentionate contra sigurantei circulatiei pe caile ferate ), art. 279¹ ( nerespectarea regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive), art. 280 (nerespectarea regimului materiilor explosive), art. 280¹ (nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri), art. 282 - 285 (falsificarea de monede, timbre sau alte valori), art. 298 (divulgarea secretului economic), art. 302² (nerespectarea dispozitiilor privind importul de deseuri si reziduri), art. 312 ( traficul de stupefiante), si art. 317 (propaganda nationalist sovina ), precum si infractiunea de contrabanda, daca a avut ca obiect arme, munitii sau materiale explozive ori radioactive;

- infractiunile savârsite cu intentie care au avut ca urmare moartea unei persoane. Acestea sunt infractiunile praeter intentionate cum sunt cele prevazute de art. 183, 197 al. 3, 198 al. 3, 200 al. 4, 211 al. 3;

- infractiunile privind siguranta nationala a României prevazute în legi speciale (art. 19 din Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a României);

- infractiunea de trecere frauduloasa a frontierei de stat, în cazurile în care minimul special al pedepsei este de 2 ani sau mai mare;

- infractiunea de bancruta frauduloasa, daca fapta priveste sistemul bancar;

- alte infractiuni date prin lege în competenta sa.

Se prevede o astfel de competenta în Decretul nr. 516-1953 - Codul aerian (art. 107² si 107³), în Decretul nr. 443-1972 privind navigatia civila (art. 115, 123 si 124). De asemenea, prin Decretul nr. 203-1974 au fost date în Competenta sectiilor maritime si fluviale de la tribunalele Constanta si Galati urmatoarele infractiuni:

- infractiunile contra sigurantei navigatiei pe apa care au avut ca urmare un accident de navigatie, constând în abordaj cu consecinte materiale importante, avariarea grava a unei nave ori distrugerea si degradarea importanta de instalatii si bunuri de orice fel, infractiunea de stânjenire a echipajului în conducerea unei nave, daca prin aceasta s-ar pune în pericol siguranta navei sau de preluare fara drept a controlului navei direct sau indirect, precum si omisiunea denuntarii acestei infractiuni;

- infractiunile de delapidare, furt, tâlharie, piraterie, înselaciune, distrugere si distrugere din culpa, în forme grave, referitoare la bunurile aflate în administrarea sau folosinta unitatilor marinei civile ori încredintate acestora spre expeditie, transport sau pastrare si infractiunea de abuz în serviciu ( art. 248 al. 2 c.pen.) savârsite de personalul marinei civile;

- infractiunile contra avutului public mentinute anterior referitoare la bunuri aflate în administrarea sau folosinta unitatilor marinei civile, daca consecintele grave ale acestora constau în punerea în pericol a vaselor, utilajelor portuare, instalatiilor de încarcare, descarcare si manipulare a marfurilor în port, ori în crearea unei stari de pericol pentru siguranta navigatiei sau tulburarea activitatii de transport maritim sau fluvial.

b) Ca instanta de apel, tribunalul judeca apelurile împotriva hotarârilor penale pronuntate în prima instanta de judecatoriile din circumscriptia sa teritoriala, cu exceptia celor privind infractiunile prevazute de art. 279 alin. 2 lit. A, ce nu pot fi atacate cu apel.

c) Ca instanta de recurs, tribunalul judeca:

- recursurile impotriva hotarârilor penale pronuntate de judecatorii în cazul infractiunilor mentionate în art. 279 alin. 2 lit. A. Aceste infractiuni sunt: art. 180 (lovirea sau alte violente), art. 184 alin. 1 (vatamarea corporala din culpa), art. 193 (amenintarea), art. 205 (insulta), art. 206 (calomnia), art. 210 (furtul la plângerea prealabila), art. 213 (abuzul de încredere în dauna proprietatii private), art. 220 ( tulburarea de posesie), precum si infractiunile prevazute de art. 193, 205 si 206 din Codul Penal, savârsite prin presa sau orice mijloace de comunicare în masa.

- recursurile împotriva unor sentinte penale sau încheieri ale primei instante pentru care legea prevede ca pot fi atacate numai cu recurs (de ex. sentintele de restituire a cauzei la procuror: art. 332, 333, 335 - 357, sau încheierile privind luarea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a masurilor preventive (art. 141), încheierea prin care s-a hotarât asupra arestarii preventive (art. 159 al. 7) s.a.

d) Conflictele de competenta ivite între judecatoriile din circumscriptia sa teritoriala.

Competenta curtilor de apel (art 28¹).

Curtile de apel judeca în prima instanta , în apel, în recurs si solutioneaza unele conflicte de competenta.

a) În prima instanta, curtea de apel judeca:

- dupa materie, infractiunile prevazute de Codul Penal in art. 155 - 173 (infractiuni contra sigurantei statului) si de art. 356 - 361 (infractiuni contra pacii si omenirii);

- dupa calitatea persoanei, curtea de apel judeca infractiunile savârsite de: - judecatorii de la judecatorii si tribunale, de procurorii de la parchetele de pe lânga aceste instante, de notarii publici, si de judecatorii, procurorii si controlorii financiari ai camerelor de conturi judetene;

- alte infractiuni date prin lege în competenta sa.

b) Ca instanta de apel curtea de apel judeca apelurile declarate împotriva hotarârilor penale pronuntate în prima instanta de tribunale - recursurile declarate împotriva deciziilor pronuntate de tribunale în apel;

c ) Recursurile împotriva sentintelor si încheierilor date în prima instanta de tribunale care nu pot fi atacate cu apel numai cu recurs cum sunt sentintele de restituire a acuzei la procuror, încheierile privind luarea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a masurilor preventive (art. 141), încheierea prin care s-a hotarât asupra pregatirii arestarii preventive (art. 159 al. 7), încheierile de suspendarea judecatii (art. 303) s.a.

d) Solutioneaza conflictele de competenta ivite între judecatoriile de pe raza teritoriala a doua tribunale din circumscriptia curtii de apel sau între doua tribunale ori o judecatorie si un tribunal din raza curtii de apel.

Competenta tribunalului militar (art. 26).

Tribunalul militar judeca numai în prima instanta

- dupa calitatea persoanei judeca : infractiunile savârsite de militari pâna la gradul de capitan inclusiv, cu exceptia data prin lege altor instante.

În aceasta categorie intra infractiunile la ordinea militara dar si infractiunile de competenta ordinara a judecatoriei.

1. Dupa materie judeca în prima instanta si urmatoarele infractiuni savârsite de civili:

- infractiunile contra bunurilor aflate în proprietatea, administrarea sau folosinta Ministerului Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Justitiei - Directia Generala a Penitenciarelor, Serviciul Român de Informatii, Serviciul de Telecomunicatii Speciale si Serviciul de Protectie si Paza, care prin natura sau destinatia lor au un caracter militar sau intereseaza capacitatea de aparare sau siguranta statului;

- infractiuni prevazute în art. 348-354 C. Penal (capitolul Infractiuni contra capacitatii de aparare a României).

2. În raport de competenta dupa calitatea persoanei dar si dupa comptenta materiala tribunalului militar judeca infractiunile savârsite de salariatii civili, din unitatile militare desemnate mai sus, savârsite în legatura cu serviciul, daca, în raport de gravitatea lor cad în competenta judecatoriei.

Infractiunile în legatura cu serviciul pot fi prevazute de orice lege penala (de ex. infractiunea prevazuta de art. 21 din Legea nr. 51/91, privind siguranta nationala a Romaniei).

Competenta tribunalului militar teritorial (art. 28)

Dupa competenta functionala, tribunalul militar teritorial judeca în prima instanta, în apel , în recurs si solutioneaza unele conflicte de competenta cum urmeaza :

- în prima instanta :

dupa calitatea persoanei, tribunalul militar teritorial judeca infractiunile savârsite de ofiterii superiori, cu exceptia celor date în competenta Curtii Militare de Apel (infractiunile contra pacii si omenirii ); de asemenea judeca infractiunile date în competenta tribunalului mentionate în art. 27 lit. a si b, savârsite de militari pâna la gradul de capitan inclusiv, ori savârsite în legatura cu serviciul de catre salariatii civili din M.Ap.N., M.A.I., M.J.-D.G.P., S.R.I., S.I.E., S.T.S., si S.P.P.

Ca instanta de apel tribunalul militar teriorial judeca apelurile împotriva hotarârilor pronuntate în prima instanta de tribunalele militare, cu executia celor ce nu pot fi atacate în recurs.

Aceste hotarâri sunt:

- infractiunile prevazute în art. 279 al. 2 lit. a savârsite de militari pâna la gradul de capitan inclusiv;

- infractiunile contra ordinii si disciplinei militare sanctionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult doi ani, savârsite de militari pâna la gradul de capitan inclusiv.

- ca instanta de recurs judeca recursurile:

- împotriva hotarârilor pronuntate de tribunalele militare, în prima instanta, nesusceptibile de apel, mentionate în art 279, alin 2;

- împotriva sentintelor si încheierilor pronuntate de tribunalele militare, pentru care legea prevede numai calea de atac a recursului ( sentinte si încheieri aratate la competenta tribunalului).

- solutioneaza conflictele de competenta nascute între tribunalele militare din raza teritoriala.

Competenta Curtii Militare de Apel (art. 28²)

Curtea Militara de Apel, fiind egala în grad cu curtea de apel are o competenta functionala similara, judecând în prima instanta, în apel si în recurs si solutioneaza si unele conflicte de competenta .

În prima instanta, judeca:

- infractiunile prevazute în Codul Penal în art. 155-173 ( infractiuni contra sigurantei statului) si art. 356 - 361 ( infractiuni contra pacii si omenirii ) savârsite de militari ori savârsite în legatura cu serviciul de catre salariatii civili din M.A.N., M.A.I., M.J.-D.G.P., S.R.I., S.I.E., S.T.S. si S.P.P.

- infractiunile savârsite de judecatorii tribunalelor militare si ai tribunalului militar teritorial, precum si de procurorii militari de la parchetele de pe lânga aceste instante.

Se prevede si posibilitatea stabilirii prin lege de alte infractiuni în competenta Curtii Militare de Apel.

Ca instanta de apel, Curtea Militara de Apel judeca apelurile pronuntate în prima instanta de tribunalul militar teritorial.

Ca instanta de recurs Curtea Militara de Apel judeca :

- recursurile împotriva hotarârilor pronuntate în apel de tribunalul militar teritorial;

- recursurile împotriva sentintelor si încheierilor date de tribunalul militar teritorial când legea prevede ca sunt supuse numai recursului.

Solutioneaza conflictele de competenta , în prezent, ivite între tribunalul militar teritorial si tribunalul militar.

Competenta Curtii Supreme de Justitie (art. 29)

Competenta functionala a Curtii Supreme de Justitie cuprinde potrivit art. 29 si art. 21 - 26 din Legea Curtii Supreme de Justitie (nr. 56/1993), judecata în prima instanta, în recurs în anulare si în recurs în interesul legii, precum si solutionarea unor cereri si conflicte de competenta .

În materie penala, Curtea Suprema de Justitie judeca prin sectia penala, inclusiv cauzele privind pe militari, iar în unele cazuri si prin Sectiile Unite.

În prima instanta judeca dupa calitatea persoanei

- sectia penala : - infractiunile savârsite de senatori si deputati, membrii Guvernului , judecatorii Curtii Constitutionale, membrii, judecatorii, procurorii si controlorii financiari ai Curtii de Conturi, presedintele Consiliului Legislativ, sefii cultelor religioase organizate în conditiile legii si de ceilalti membrii ai Înaltului Cler, care au cel putin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia, judecatorii si magistratii asistenti de la Curtea Suprema de Justitie, de judecatori de la curtile de apel si de la Curtea Militara de Apel, precum si de procurorii de la parchetele de pe lânga aceste instante.

Infractiunile savârsite de maresali, amirali si generali, judecatorii si magistratii asistenti militari de la Curtea Suprema de Justitie si de la Curtea Militara de Apel, precum si procurorii militari de la parchetele de pe lânga aceste instante.

Curtea Suprema de Justitie poate judeca si alte cauze pe care le da legea în competenta sa, cum este cea prevazuta în art. 84, al. 3 al Constitutiei, care se refera la judecarea Presedintelui României.

Ca instanta de recurs Curtea Suprema de Justitie judeca prin sectia penala, dupa caz urmatoarele:

- recursurile împotriva hotarârilor penale pronuntate în prima instanta de curtile de apel si Curtea Militara de Apel;

- recursurile împotriva hotarârilor penale pronuntate, ca instanta de apel, de curtile de apel si de curtea Militara de Apel.

Sectiile Unite al Curtii Supreme de Justitie judeca recursurile împotriva hotarârilor penale pronuntate în prima instanta de sectia penala a Curtii.

Curtea Suprema de Justitie, prin sectii sau Sectii Unite, judeca în exclusivitate, recursurile în anulare.

Sectiile Unite ale Curtii Supreme de Justitie judeca în exclusivitate, recursurile în interesul legii.

Prin sectia penala solutioneaza:

- conflictele de competenta în cazurile în care este instanta superioara comuna. Conflictele pot fi între instante de aceeasi natura sau între instante civile si militare; cazurile în care cursul justitiei este întrerupt; cererile de stramutare (art. 55 - 61).

În aceste ultime cazuri , competenta de solutionare a Curtii Supreme de Justitie este exclusiva.

Criterii de stabilire a competentei dupa calitatea persoanei

Pentru ca o anumita calitate sa poata determina o alta competenta decât cea obisnuita este necesar sa fie îndeplinite conditiile:

- calitatea sa fie întrunita în persoana inculpatului;

- calitatea sa fie dobândita în momentul savârsirii infractiunii potrivit dispozitiilor legale.

Momentul dobândirii si pierderii calitatii este determinat de legea care reglementeaza aceste calitati; dobândirea calitatii dupa savârsirea infractiunii nu determina schimbarea competentei. Momentul savârsirii infractiunii se stabileste potrivit legii penale.

Instanta a carei competenta a fost determinata de calitatea persoanei inculpatului, ramâne competenta a judeca, chiar daca inculpatul dupa savârsirea infractiunii nu mai are aceea calitate.

Competenta teritoriala a instantelor judecatoresti

Criteriile de determinare a competentei teritoriale (art. 30).

Instantele judecatoresti sunt competente sa judece o cauza penala numai daca unul din criteriile de loc se realizeaza în circumscriptia sa teritoriala. Aceste criterii, deja enuntate, se afla înscrise în art. 30, si sunt: locul unde a fost savârsita infractiunea (forum delicti comissi), locul unde a fost prins faptuitorul (forum deprehens onis), locul unde locuieste faptuitorul (forum domicilii) si locul unde locuieste persoana vatamata.

Aceste criterii au valoare egala. Pentru a disciplina folosirea celui mai potrivit criteriu mai potrivit criteriu, în art. 30 al. 2 se stabileste regula, potrivit careia judecarea cauzei revine instantei competente dupa oricare din cele patru criterii, în a carei raza teritoriala s-a efectuat urmarirea. Deci organul de cercetare penala si parchetul care întocmeste rechizitoriul trebuie sa fie competent teritorial când sesizeaza instanta de pe lânga care functioneaza.

Când urmarirea penala s-a efectuat de un organ central, interjudetean sau judetean, si sunt competente mai multe instante potrivit celor patru criterii indicate, procurorul care întocmeste rechizitoriul are dreptul sa stabileasca care din aceste instante urmeaza sa judece cauza, astfel încât, în raport de împrejurari, sa se asigure o mai buna desfasurare a judecatii. Deci sesizarea nu se poate face la o instanta care nu îndeplineste unul din cele patru criterii stabilite de lege.

Competenta teritoriala a sectiilor maritime de la tribunalele si curtile de apel din Galati si Constanta :

- sectiile maritime si fluviale Constanta au, ca circumscriptie teritoriala, judetele Constanta si Tulcea, marea teritoriala, Dunarea pâna la mila 64 inclusiv:

- sectiile maritime si fluviale Galati, au în competenta pentru celelalte judete, Dunarea de la mila maritima 64 în amonte pâna la km 1075.

În cazul în care sesizarea instantei se face prin plângere prealabila , este competenta si poate fi sesizata oricare instanta care realizeaza unul din cele patru criterii de loc, daca legea nu dispune altfel.

Competenta dupa teritoriu în cazul infractiunilor savârsite în strainatate (art. 31).

Infractiunea savârsita în afara teritoriului tarii , se judeca, dupa competenta materiala si personala, de instantele civile sau militare dupa urmatoarea distinctie:

- daca faptuitorul domiciliaza în tara este competenta instanta în a carei raza teritoriala îsi are domiciliul sau locuieste faptuitorul;

- daca faptuitorul nu îsi are domiciliul si nici nu locuieste în tara, competenta revine instantelor din Municipiul Bucuresti. Daca aceasta este a judecatoriei, competenta revine Judecatoriei sectorului;

- daca infractiunea s-a savârsit pe o nava aflata în afara apelor românesti, competenta revine instantei în a carei raza teritoriala se afla primul port român în care ancoreaza nava;

- daca infractiunea s-a savârsit pe o aeronava , competenta revine instantei în a carei raza teritoriala se afla primul loc de aterizare pe teritoriul român .

Daca nava nu ancoreaza într-un port român sau daca aeronava nu aterizeaza pe teritoriul român, competenta revine instantelor din Municipiul Bucuresti dupa criteriile aratate, în afara de cazul în care prin lege nu se dispune altfel , ca în cazul competentei sectiilor marine si fluviale.

CAPITOLUL VIII

Prorograrea de competenta

Indivizibilitatea si conexitatea

1. Notiunea de prorogare de competenta

Aceasta notiune nu este prevazuta în Codul de Procedura penal însa sunt reglementate mai multe situatii cunoscute sub aceasta denumire.

În sensul general acceptat prorograrea de competenta consta în extinderea competentei unui organ judiciar si asupra unor infractiuni sau persoane care nu îi sunt date . Competenta este o prelungire a competentei unor organe judiciare doar în legatura cu aspectele care tin de competenta inferioara . Un organ judiciar nu va putea prin prorograre de competenta sa preia în competenta sa , cauze care revin organelor superioare ci numai celor inferioare sau egale în grad.

Cazurile de prorogare de competenta sunt prevazute de lege, nefiind posibila prorograrea conventionala.

Cele mai des întâlnite cazuri de prorograre de competenta sunt indivizibilitatea si conexiunea.

Indivizibilitatea

- este o stare de legatura între cauza generata de anumite împrejurari care, prin natura lor sau vointa legii, formeaza o unitate care impune judecarea întregului complex faptic si de inculpati de o singura instanta.

Unitatea naturala exista atunci când o singura actiune sau inactiune constituie mai multe infractiuni si unitatea legala când mai multe fapte penale constituie o singura infractiune.

Sunt trei cazuri de indivizibilitate si anume:

1. - când la savârsirea unei infractiuni au participat mai multe persoane. Cazul se refera la participatia penala când exista unitate infractionala cu pluritate de infractori - coautori, instigatori, complici - care trebuie judecati împreuna pentru o buna administrare a probelor si pentru o justa proportionalizare a pedepselor în functie de contributia fiecaruia la comiterea faptei

2. - când doua sau mai multe infractiuni au fost savârsite prin acelasi act. Este cazul concursului formal de infractiuni, când datorita existentei unei singure actiuni sau inactiuni, care datorita împrejurarilor în care a avut loc sau urmaririlor pe care le-a produs, întruneste elementele a doua sau mai multe infractiuni, se impune judecarea într-o singura cauza.

3.- când mai multe acte materiale alcatuiesc, prin vointa legii, o singura infractiune, cum este infractiunea continuata, complexa sau din obisnuinta. În acest caz legea impune ca actele materiale ce intra în componenta unei infractiuni sa fie tratate ca un întreg indivizibil pentru care se aplica o singura sanctiune.

Conexitatea

- este o stare de legatura între mai multe cauze penale care impune reunirea lor pentru a fi solutionate împreuna.

Legaturile între cauze pot fi subiective, referindu-se la persoana celui care a savârsit toate infractiunile, altele sunt obiective, creând o unitate de timp, de loc, sau o dependenta între infractiuni. în alte cazuri legatura de conexitate este mixta, referindu-se, pe de-o parte, la acea persoana care a savârsit mai multe infractiuni, iar pe de alta parte la existenta unei legaturi între infractiuni.

Cazurile de conexitate sunt în numar de patru:

1. - când doua sau mai multe infractiuni sunt savârsite prin acte diferite de una sau de mai multe persoane împreuna, în acelasi timp si în acelasi loc;

2. - când doua sau mai multe infractiuni sunt savârsite în timp ori în loc diferit, dupa o prealabila întelegere între infractori. Elementul de conexitate consta în întelegerea între infractori care organizeaza comiterea infractiunilor si pentru judecarea lor se impune o cunoastere a întregului;

3. - când o infractiune este savârsita pentru a pregati, a înlesni sau ascunde comiterea altei infractiuni, ori este savârsita pentru a înlesni sau asigura sustragerea de la raspundere penala a faptuitorului altei infractiuni. Conexitatea este data de faptul ca trebuie judecate împreuna infractiunea mijloc cu infractiunea scop (de ex. infractiunea de fals cu infractiunea de înselaciune) si infractiunea savârsita si cea prin care se încearca ascunderea ei (favorizare, tainuire, omisiunea denuntarii);

4. - când între doua sau mai multe infractiuni exista legatura si reunirea cauzelor se impune pentru o buna înfaptuire a justitiei. Motivele de reunire pot fi multiple dar urmaresc un singur scop, o mai buna înfaptuire a justitiei (de exemplu o persoana a savârsit mai multe infractiuni, în concurs, fara legatura între ele sau o persoana vatamata a fost prejudiciata prin infractiuni diferite si prejudiciul trebuie delimitate).

2. Prorogarea competentei în caz de conexitate si indivizibilitate

În cazurile de indivizibilitate sau conexitate, când cauzele se afla în fata aceluiasi organ nu exista probleme cu privire la reunirea acestora, procedându-se la conexarea acestora. Când cauzele se afla în fata unor organe deosebite, a caror competenta este diferita dupa materie, dupa calitatea persoanei sau dupa teritoriu sunt stabilite urmatoarele reguli de determinare a competentei prin prorogare:

a) când competenta în raport de diferiti faptuitori ori de diferite fapte, apartine mai multor instante de grad egal, competenta de a judeca toate faptele si pe toti faptuitorii revine instantei mai întâi sesizate (art. 35 al. 1 teza I). Aceasta dispozitie se aplica si în cursul urmaririi penale (prioritate cronologica)[19];

b) când competenta dupa natura faptelor sau dupa calitatea persoanelor apartine unor instante de grad diferit, competenta de a judeca toate cauzele reunite revi -ne instantei superioare în grad (prioritate ierarhica).

În cadrul urmaririi penale aceasta dispozitie se aplica numai organelor Ministerului Public, competenta revenind parchetului de pe lânga instanta competenta sa judece cauze-le reunite;

c) când cauzele sunt de competenta a doua instante de acelasi grad dar una este civila iar alta militara, competenta revine instantei militare. Aceasta regula este valabila si în cadrul urmaririi penale când este un parchet civil si unul militar de acelasi grad în concurs;

d) când instanta civila este superioara în grad, competenta revine instantei militare echivalenta în grad cu instanta civila. Regula este valabila si pentru organele
Ministerului Public.

În cazul concursului de competenta între o instanta civila si una maritima, datorat indivizibilitatii sau conexitatii, prorogarea de competenta se face dupa aceleasi reguli, competenta de solutionare fiind data sectiilor maritime si fluviale. În raport cu o instanta militara, sectiile maritime si fluviale au statutul unei instante civile.

Potrivit art. 35 al. 4, competenta de a judeca cauzele reunite prin prorogare de competenta, ramâne dobândita instantei, chiar daca pentru fapta sau faptuitorul care a determinat competenta acestei instante s-a dispus încetarea procesului penal sau achitarea.

Aceasta dispozitie se impune deoarece odata desfasurata întreaga judecata nu mai este justificata declinarea ce ar declansa o noua judecata cu toate consecintele pentru parti.

Pentru o mai buna administrare a justitiei, instanta competenta judece infractiunea principala, în urma prorogarii de competenta, este obligata sa judece si tainuirea, favorizarea infractorului si nedenuntarea infractiunii la care acestea se refera (art. 35 alin. ultim).

3. Procedura de reunire a cauzelor (art. 36-37)

Reunirea cauzelor în faza de judecata se face diferentiat, în raport de stadiul judecatii:

a) daca toate cauzele se afla în acelasi stadiu de judecata, ele se reunesc astfel:

- pentru situatiile de indivizibilitate prevazute în art. 33 lit. a (când la savârsirea unei infractiuni au participat mai multe persoane) si b (când doua sau mai multe infractiuni au fost savârsite prin acelasi act), cauzele sunt reunite, daca ele se afla în fata primei instante de judecata, chiar dupa desfiintarea hotarârii cu trimitere în apel sau dupa clasarea cu trimitere în recurs ;

- pentru aceleasi situatii de indivizibilitate, cauzele se reunesc si la instantele de apel, precum si la cele de recurs de acelasi grad, daca se afla în acelasi stadiu de judecata;

b) în cazul de indivizibilitate prevazut de art. 33 lit. a,reunirea cauzelor este obligatorie, indiferent de gradul sau felul instantelor. Cauzele trebuie sa fie reunite întotdeauna, în acest caz deoarece se judeca o singura infractiune continuata, complexa sau din obisnuinta, si nu pot fi date mai multe solutii, numai una singura.

În art. 335 al. 2 se prevede un caz, aparte, când reunirea este obligatorie, pentru aceste infractiuni, chiar daca pentru unele acte materiale s-a pronuntat o hotarâre definitiva.

O hotarâre definitiva nu poate fi desfiintata de o instanta ordinara decât într-o cale extraordinara de atac, dar, în acest caz instanta va reuni procesul în curs cu hotarârea definitiva, pronuntând o singura hotarâre pentru toate actele materiale ce intra în continutul aceleiasi infractiuni.

Reunirea cauzelor, daca se afla în etape diferite de judecata sau nu sunt în fata unor instante de apel sau de recurs de acelasi grad ori în acelasi stadiu de judecata, cu exceptia mai sus prezentata (indivizibilitate pe temei de existenta unei infractiuni continuate complexe sau din obisnuinta), nu va mai avea loc, urmând a fi dispusa daca în desfasurarea ulterioara a procesului se îndeplinesc conditiile prevazute de art. 37 alin. 1-2.

Instanta competenta sa dispuna reunirea cauzelor este aceea careia îi revine competenta de judecata potrivit criteriilor aratate. Daca instanta civila este superioara în grad instantei militare, reunirea cauzelor se hotareste de catre instanta civila, care trimite cauza instantei militare careia îi revine competenta.

4. Disjungerea (art. 38)

Cu ocazia solutionarii unei cauze pot sa apara diferite situatii care ar îngreuna solutionarea operativa a acesteia cum ar fi: îmbolnavirea grava a unuia dintre inculpati care nu mai poate lua parte la proces sau pentru elucidarea tuturor aspectelor privind una dintre infractiunile din dosar se impune administrarea unui probat vast (trebuie audiati sute de martori, trebuie efectuate expertize ample-complexe, s.a.).

Pentru a se trece de aceste impedimente, în cazul de indivizibilitate prevazut în art. 33 lit. a (când la savârsirea unei infractiuni au participat mai multe persoane) , precum si în toate cazurile de conexitate, instanta poate dispune, în interesul unei bune judecati, disjungerea cauzei (fragmentarea ei) astfel ca judecarea unora dintre infractori sau dintre infractiuni sa se faca separat.

Instanta penala este competenta sa judece orice chestiune prealabila de care depinde solutionarea cauzei, chiar daca prin natura ei aceea chestiune este de competenta altei instante.

Disjungerea are caracter facultativ si se poate face din oficiu la cererea Ministerului Public sau a partii interesate. În caz de disjungere aceeasi instanta ramâne competenta sa judece toate infractiunile si pe toti inculpatii cu care a fost sesizata pentru a se evita adoptarea de solutii contrare.

5. Alte cazuri de prorogare de competenta

1.Competenta în cazul schimbarii încadrarii juridice a faptei în cursul judecatii (art. 41 al. 2)

În cazul în care dupa efectuarea cercetarii judecatoresti, se constata ca se impune schimbarea încadrarii juridice a faptei, cu care a fost sesizata instanta, într-o infractiune care este de competenta instantei inferioare, prin prorogare de competenta, acea ramâne competenta sa solutioneze cauza.

Prorogarea de competenta este posibila numai daca schimbarea încadrarii apare necesara ca urmare a administrarii de probe (de ex. tribunalul a fost sesizat pentru judecarea infractiunii de tentativa de omor si în urma administrarii de probe se constata ca fapta întruneste elementele constitutive ale infractiunii de vatamare a integritatii corporale, care este de competenta judecatoriei).

În cazul în care se constata de la începutul judecatii ca faptei trebuie sa i se dea o alta încadrare se va proceda la declinarea cauzei în favoarea instantei competente.

Prorogarea competentei prin schimbarea încadrarii juridice se poate face numai în favoarea instantei superioare în grad celei competente sa judece cauza în fond.

2. Competenta în caz de schimbare a calificarii juridice

Este posibil ca în cursul judecatii sa apara o lege care sa califice altfel faptele cu care a fost sesizata instanta. în aceasta situatie, potrivit art. 41 al. 2, schimbarea calificarii faptei printr-o lege noua, intervenita în cursul judecarii cauzei, nu atrage incompetenta instantei de judecata, afara de cazul când prin acea lege s-ar dispune altfel.

În cazul în care schimbarea calificarii a avut loc în cursul urmaririi penale cauza se va declina organului de urmarire penala competent care va sesiza instanta competenta în raport de noua lege (dispozitiile art. 41 nu sunt aplicabile la urmarirea penala - v. art. 45 alin. 1 ).

3. Prorogarea competentei în cazul chestiunilor prealabile

Uneori, pentru solutionarea unor cauze penale este necesara rezolvarea, în prealabil, a unor chestiuni de care depinde: existenta unei infractiuni, înlaturarea caracterului penal al faptei, înlaturarea raspunderii penale, corecta încadrare juridica sau alte aspecte de care depinde rezolvarea fondului cauzei.

Obiectul chestiunilor prealabile difera de la cauza la cauza si poate apartine oricarei ramuri de drept: dreptului familiei - pentru a stabili daca o casatorie este nula sau este în vigoare, dreptului muncii - pentru a stabili calitatea de functionar, dreptului constitutional - pentru a stabili calitatea de cetatean român sau strain, dreptului civil - pentru a stabili existenta posesiunii sau proprietati asupra unui bun, existenta unui contract civil s.a.

Aceste chestiuni sunt extrapenale.

Potrivit art. 44. instanta penala este competenta sa judece orice chestiune prealabila de care depinde solutionarea cauzei, chiar daca prin natura ci acea chestiune este de competenta altei instante (inferioare.[23] )

Prorogarea de competenta consta în extinderea puterii instantei penale de a solutiona, cu respectarea dispozitiilor legale din ramura respectiva, o chestiune prealabila care, prin natura sa, este a unei instante civile. Dovedirea chestiunii prealabile se va face prin mijloacele de proba admisibile în materia respectiva.

De la aceasta regula se face o exceptie: atunci când este o hotarâre definitiva a instantei civile, asupra unei împrejurari ce constituie o chestiune prealabila în procesul penal, aceasta are autoritate de lucru judecat în fata instantei penale.

6. Stramutarea judecarii cauzelor penale (art. 55-61)

Temeiul stramutarii.

Stramutarea judecarii cauzei penale este o forma a prorogarii de competenta, stabilita de lege, pentru situatiile când exista unele motive care ar putea împiedica desfasurarea normala a procesului în fata instantei competente si este preferabil sa fie transferata judecata la alta instanta care, desi nu este competenta teritorial, ar asigura judecarea cauzei în conditii mai bune.

Motivele de stramutare pot fi diverse ele nefiind prevazute de actuala reglementare. În codul de procedura penala din 1936, în art. 47 erau prevazute doua motive de stramutare: siguranta publica si suspiciunea legitima .

Trecerea cauzei penale de la instanta competenta la o alta instanta se poate face numai prin transferarea competentei la o instanta de aceeasi categorie si de acelasi grad, prorogarea competentei fiind teritoriala.

Instanta competenta sa dispuna prorogarea de competenta teritoriala este Curtea Suprema de Justitie.

Procedura stramutarii

Pentru declansarea procedurii de stramutare se adreseaza o cerere motivata de stramutare Curtii Supreme de Justitie. La cerere se alatura si înscrisurile pe care se sprijina, când sunt detinute de partea care cere stramutarea, în cerere se va mentiona daca sunt arestati în cauza.

Cererea are efect suspensiv de drept asupra judecarii cauzei daca este facuta de ministrul justitiei sau procurorul general. În celelalte cazuri, suspendarea judecarii cauzei poate fi dispusa de presedintele Curtii Supreme de Justitie la primirea cererii, sau de catre Curtea Suprema de Justitie dupa ce aceasta a fost investita.

Înalta Curte de Casatie si Justitie stramuta judecarea unei cauze de la instanta competenta la o alta instanta egala în grad, în cazul în care , impartialitatea judecatorilor ar putea fi stirbita datorita împrejurarilor cauzei, dusmaniilor locale sau calitatii partilor, când exista pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre parti are o ruda sau un afin pâna la gradul patru inclusiv printre judecatori sau grefierii instantei.[26]

În vederea examinarii cererii de stramutare Presedintele Curtii Supreme de Justitie cere pentru lamurirea instantei, informatii de la presedintele instantei ierarhic superioare celei la care se afla cauza a carei stramutare se cere. Când Curtea Suprema de Justitie este instanta ierarhic superioara, relatiile se cer de la Ministerul Justitiei. Cu aceasta ocazie se comunica si termenul fixat pentru judecarea cererii în vederea primirii informatii lor la timp.

Nu este obligatorie solicitarea de informatii în cazul introducerii unei noi cereri de stramutare cu privire la aceeasi cauza, evitându-se tergiversarea judecarii cauzei pe aceasta cale.

Partile sunt încunostintate asupra termenului fixat de Curtea Suprema de Justitie de catre presedintele instantei ierarhic superioare celei la care se afla cauza cu mentiunea ca pot trimite memorii si se pot prezenta la termenul fixat pentru solutionarea cererii.

Când în cauza a carei stramutare sunt arestati presedintele instantei superioare, celei competenta sa judece cauza, dispune desenarea unui aparator din oficiu.

Examinarea cererii de stramutare se face în sedinta secreta, în prezenta procurorului si a partilor prezente, cu ascultarea concluziilor acestora.

În cazul admiterii cât si a respingerii cererii de stramutare, nu se vor arata motivele care au determinat hotarârea luata.

Daca se gaseste cererea întemeiata, dispunând stramutarea cauzei Curtea Suprema de Justitie va hotarî în ce masura actele îndeplinite în fata instantei de la care a fost stramutata cauza se mentin.

Aceasta instanta va fi înstiintata de îndata despre admiterea cererii de stramutare

În cazul în care instanta sesizata cu solutionarea cauzei a procedat între timp la solutionarea cauzei pronuntând o hotarâre penala, aceasta hotarâre este desfiintata prin efectul deciziei de stramutare.

O noua cerere de stramutare nu poate fi admisa afara de cazul când noua cerere se întemeiaza pe împrejurari necunoscute Curtii Supreme de Justitie, la solutionarea cererii anterioare sau ivite dupa aceasta. Poate fi cazul în care s-a respins cererea de stramutare sau când se cere stramutarea si de ia instanta nou stabilita în urma admiterii cererii de stramutare.

7. Exceptiile de necompetenta si conflictele de competenta

1. Exceptiile de necompetenta

Verificarea competentei prin exceptiile de necompetenta.

Organele judiciare au obligatia înainte de a efectua actele procesuale ce le revin sa-si verifice competenta: materiala, personala, teritoriala si functionala.

Daca în ce priveste instanta de judecata, aceasta de regula corect investita deoarece sesizarea o face procurorul prin rechizitor, legea o obliga totusi sa-si verifice competenta. Daca constata gresita sesizarea ea va declina cauza instantei competente sau va restitui cauza procurorului, dupa caz .

O verificare obligatorie se declanseaza în urma ridicarii exceptiei de necompetenta, de oricare din parti sau de catre Ministerul Public.

Odata sesizata cu o exceptie de necompetenta instanta este obligata sa întrerupa judecarea cauzei si sa se pronunte asupra acesteia. Este gresita practica unor instante de a uni exceptia cu fondul.

Exceptiile au un regim diferentiat atât în ce priveste timpul în care ele pot fi ridicate cât si sanctiunea procesuala. Astfel, exceptia de necompetenta materiala si cea de necompetenta de calitatea persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal pâna la pronuntarea hotarârii definitive.

Sanctiunea procesuala a acestor încalcari este nulitatea absoluta a hotarârii. În cazul în care hotarârea a ramas definitiva, încalcarea competentei materiale si pe calitatea persoanei este motiv de recurs în anulare (art. 410 pct. II/1). Necompetenta teritoriala, având regimul unei nulitati relativ poate fi ridicata pe calea exceptiei de necompetenta, în tot cursul urmaririi penale iar în fata primei instante de judecata pâna la citirea actului de sesizare.

Când exceptia de necompetenta se respinge ca neîntemeiata sau tardiva instanta se pronunta prin încheiere. Daca admite exceptia se întrerupe judecarea cauzei pâna la sesizarea instantei competente prin hotarârea de declinare a competentei.

Daca în urma examinarii exceptiei de necompetenta instanta o admite, declinând competenta trimite dosarul instantei de judecata aratata ca fiind competenta prin hotarârea de declinare. Hotarârea de declinare producând desesizarea instantei de judecata nu este pusa cailor de atac ordinare.

O problema importanta este a actelor deja îndeplinite a masurilor dispuse de instanta desesizata. Regimul acestora este diferit: daca declinarea a fost determinata de competenta materiala sau dupa calitatea persoanei, instanta careia i s-a trimis cauza poate folosi actele îndeplinite si poate mentine masurile dispuse daca decimarea a fost determinata de necompetenta teritoriala, actele îndeplinite ori masurile dispuse se mentin.

Instanta care a fost sesizata prin declinarea de competenta este obligata la rându-i sa verifice competenta .

2. Conflictele de competenta (art. 43)

Întrucât împotriva hotarârilor de declinare de competenta sau a situatiilor când doua sau mai multe instante se recunosc competente sa judece aceeasi cauza (situatii mai rare), nu se pot exercita cai de atac ordinare, calea permisa pentru rezolvarea acestor incidente este a conflictului de competenta. Conflictele care se pot ivi sunt pozitive si negative .

Conflictele pozitive apar când doua sau mai multe instante se recunosc competente a judeca aceeasi cauza.

Conflictul negativ apare când doua sau mai multe instante judecatoresti îsi declina competenta una în favoarea celeilalte.

Rezolvarea conflictelor de competenta se face de catre instanta ierarhic superioara comuna. In cazul în care conflictul se iveste între o instanta civila si una militara. Solutionarea conflictului este de competenta Curtii Supreme de Justitie.

Sesizarea instantei superioare comune se face, în caz de conflict pozitiv, de instanta care s-a declarat competenta ultima, iar în caz de conflict negativ de competenta, de ultima instanta care si-a declinat competenta.

Daca procedura de solutionare a conflictului nu este declansata partile si Ministerul Public o pot face din proprie initiativa.

În cazul conflictului pozitiv de competenta, pentru a nu se efectua acte procesuale contradictorii sau care ar leza partile, se suspenda judecata.

În toate cazurile de conflict, ultima instanta ia masurile si efectueaza actele ce reclama urgenta.

Judecarea conflictului de competenta se face cu citarea partilor si ascultarea concluziilor Ministerului Public si partilor.

Daca cu acest prilej instanta sesizata cu solutionarea conflictului de competenta constata ca acea cauza este de competenta altei instante decât cele între care a intervenit conflictul si fata de care nu este instanta superioara comuna trimite dosarul instantei superioare comune.

Instanta careia i s-a trimis cauza prin hotarârea de stabilire a competentei este obligata sa o respecte, fiind a unei instante superioare, ne mai putându-se declara necompetenta, afara de cazul In care, urma completarii cercetarii judecatoresti se schimba situatia de fapt cu care a fost sesizata si se constata ca fapta constituie o infractiune data de lege în competenta altei instante.

Pentru a nu se repeta anumite acte si masurile luate pâna în momentul stabilirii competentei, instanta careia i s-a trimis cauza spre solutionare poate dispune mentinerea lor.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

- Prof. Adrian stefan Tulbure -Procedura Penala Româna -Partea generala vol I , Editura Omnia Uni - S.A.S.T.1998.

- Adrian stefan Tulbure si Maria Angela Tatu - Tratat de drept procesual penal Editura C.H.Beck.

- Alexandru Vasiliu - Teoria generala a actelor de procedura penala - Editura C.H.Beck - 2005.

- Abraham P. - Conventii Europene în materie penala - Bucuresti 2001

- Boroi Alexandru - Drept procesual penal - Editura C.H.Beck -2005

- Vintila Dongoroz - Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala Român - Editura C.H.Bech - 2003

- Crisu Atanasiu - Drept penal - Curs selectiv - Editura CH.Beck-2004.

- George Antoniu - N. Volonciu, Practica Judiciara Penala, vol. IV.

- Grigore Theodoru - Drept procesual penal - partea generala

- Grigore Teodoru - Drept procesual penal - Editura Cugetarea - Iasi 1998. Explicatii teoretice ale Codului de Procedura Penala Român - Vol.I si II.

- Ion Neagu - Tratat de procedura penala - Editura Global Lex - 2004

- Ion Neagu - Drept procesual penal Editura Universul juridic

- N. Volonciu - Tratat de procedura penala - Parte generala - vol. I

- Nicolae Volonciu - Tratat de procedura penala - Bucuresti 2001

- Theodor Mrejeru si Bogdan Mrejeru - Judecata penala în prima instanta -aspecte teoretice si jurisprudensa în materie - Editura Universul Juridic - Bucuresti 2006

- V. Ramureanu - Competenta penala a organelor judiciare în materie penala

- V. Ramureanu - Caile de atac în procesul penal

- Codul de procedura penala a României

- Constitutia României

CUPRINS

Capitolul I

Norma juridica în materie penala .......... pagina 2

Capitolul II

Competenta .......................................... pagina 15

Capitolul III

Felurile competentei .......... ..... ...... .......... ..... ...... ................ pagina 17

Capitolul IV

Competenta functionala, materiala si personala a instantelor penale ... pagina 23

Capitolul V

Probleme legate de competenta penala a instantelor de judecata ....... pagina 38

Capitolul VI

Criterii de determinare a felurilor de competenta .......... ..... ...... . pagina 50

Capitolul VII

Competenta instantelor judecatoresti în România .......... ..... ...... . pagina 56

Capitolul VIII

Prorograrea de competenta .......... ..... ...... .......... ..... ...... ..... pagina 67

Bibliografie selectiva .......... ..... ...... .......... ..... ...... ........................ pagina 79

Gh.Bobos, "Statul si dreptul în

conexiunea lor dialectica si relativa lor independenta"

Cu privire la aceasta a se vedea Tr.Ionascu, E.Barasch, "Despre relativa independenta a unor aspecte

ale formei în drept. Problema constantelor dreptului" în "Studii si cercetari juridice" nr.3/1964; I.Vida,

continutul politic al dreptului", în "Studii si cercetari juridice" nr.2/1978; Gh.Bobos, "Statul si dreptul în

conexiunea lor dialectica si relativa lor independenta" în "Studii si cercetari juridice" nr. 2/1983.

Constitutia României,art.126 pct.1

Prof. Adrian stefan Tulbure -Procedura Penala Româna -Partea generala vol I , Editura Omnia Uni

C.proc.pen.art.197,alin.2

V. Ramureanu - Competenta penala a organelor judiciare în materie penala

Ion Neagu - Tratat de procedura penala - Editura Global Lex - 2004

Ion Neagu - Drept procesual penal Editura Universul juridic

Theodor Mrejeru si Bogdan Mrejeru - Judecata penala în prima instanta -aspecte teoretice si jurisprudensa în materie - Editura Universul Juridic - Bucuresti 2006

Constitutia României,art.126.pct.5

Theodor Mrejeru si Bogdan Mrejeru - Judecata penala în prima instanta -aspecte teoretice si jurisprudensa în materie - Editura Universul Juridic - Bucuresti 2006

Adrian stefan Tulbure si Maria Angela Tatu - Tratat de drept procesual penal Editura C.H.Beck

George Antoniu - N. Volonciu, Practica Judiciara Penala

Boroi Alexandru - Drept procesual penal - Editura C.H.Beck

Vintila Dongoroz - Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala Român - Editura C.H.Bech

George Antoniu - N. Volonciu, Practica Judiciara Penala

C.proc.pen.,art.51.alin.2

Vintila Dongoroz - Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala Român - Editura C.H.Bech

Adrian stefan Tulbure si Maria Angela Tatu - Tratat de drept procesual penal Editura C.H.Beck

C.proc.pen.art.44,alin.1

C.proc.pen.,art.41.alin.1

C. proc.pen.,art.42

Adrian stefan Tulbure si Maria Angela Tatu - Tratat de drept procesual penal Editura C.H.Beck

C.proc.pen.,art.55.alin.1

C.proc pen,art.60.alin.1

Adrian stefan Tulbure si Maria Angela Tatu - Tratat de drept procesual penal Editura C.H.Beck

Boroi Alexandru - Drept procesual penal - Editura C.H.Beck

Document Info

Accesari: 5206
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta

Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul:
in pagina web a site-ului tau.

eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare