MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI sI INTERNELOR
ACADEMIA DE POLIŢIE "ALEXANDRU IOAN CUZA
FACULTATEA DE DREPT
DISCIPLINA: CRIMINALISTICA
TEMA: ASPECTE CRIMINALISTICE ÎN CERCETAREA DOCUMENTELOR FALSIFICATE
B u c u r e s t i
CUPRINS
Introducere....................4
Capitolul I
Notiuni introductive
1.1. Scurt istoric..................7
1.2. Documentul ca obiect de materializare a falsului.....9
1.3. Studierea si examinarea documentelor.........11
1.3.1. Stabilirea autenticitatii ............12
1.3.2. Stabilirea vechimii documentelor .......14
Capitolul II
Notiuni introductive privind falsul în documente
2.1. Notiunea de fals..................32
2.2. Falsul din perspectiva dreptului civil si a dreptului penal..33
2.3. Elemente de drept penal si procesual penal privitoare la infractiunea de fals.......................36
Capitolul III
Metode de comitere a falsului si examinarea criminalistica a documentelor falsificate.
3.1. Falsul prin înlaturare de text..............39
3.1.1. Înlaturarea textului pe cale mecanica........39
3.1.1.1. Stabilirea locului în care a fost înlaturat textul.
3.1.1.2. Refacerea textului înlaturat...........42
3.1.2. Înlaturarea textului pe cale chimica........51
3.1.2.1. Stabilirea locului în care s-a produs corodarea si spalarea...........................52
3.1.2.2. Refacerea textului înlaturat.......52
3.2. Falsul în documente executat prin adaugire de text......53
3.2.1. Metoda chimica................54
3.2.2. Examinarea microscopica.............56
3.2.3. Analiza cromatografica.............58
3.2.4. Diferentierea cromatica.............59
3.2.5. Copiabilitatea materialelor de scriere.......61
3.2.6. Comportarea fata de radiatiile invizibile
3.2.7. Determinarea succesiunii trasaturilor intersectate...62
3.3. Falsul în documente prin acoperire cu cerneala sau cu alte substante..........................66
Capitolul IV
Particularitati în cercetarea criminalistica a unor categorii de falsuri
4.1. Falsul în cartile de credit si alte mijloace de plata..........71
4.2. Falsul cu ajutorul copiatoarelor si a tehnicii de calcul............83
4.3. Falsul în acte de identitate si de calatorie........87
Încheiere
Bibliografie
INTRODUCERE
Dezvoltarea social-economica si atingerea unor noi performante în toate
sferele vietii României si a altor tari este imposibil de efectuat fara o lupta activa cu criminalitatea, inclusiv cu falsificatorii de documente.
Pe acest "câmp de lupta" continua, unde nu exista timp de pace, nu de acum ci de mii de ani, se înfrunta doua tabere ireconciliabile: de o parte a baricadei sunt autoritatile statului - si aici putem aminti pe emitenti, legiuitori, autoritatea judecatoreasca si poate chiar în primul rând politia, cea care este menita sa vegheze la respectarea legii - si "adversarii" acestora, falsificatorii.
Fiecare dintre cei aflati de partea "dreapta" a baricadei îsi are sarcina de dezvoltare a mijloacelor si metodelor de examinare si probare a falsului si contrafacerii, concentrându-se pe "lucrarea" faptuitorului.
În general, mijloacele de care dispun infractorii sunt în pas cu cele mai noi descoperiri tehnice, ceea ce face inevitabila cresterea permanenta a masurilor în replica.
Cu toate ca nivelul cultural de dezvoltare al omenirii în prezent este destul de înalt, falsificarea înscrisurilor este o problema actuala. Deseori, pentru satisfacerea cerintelor, unele persoane recurg la falsificarea documentelor de tot felul. În prezent se observa o crestere a numarului cazurilor de falsificare completa sau partiala a actelor. Falsul devine mai perfect. Este de mentionat, ca activitatea de falsificare, tot mai des, are un caracter international.
stiinta si tehnica, care a dat posibilitate de a folosi sau chiar a procura aparate de copiat si multiplicat, contribuie la faptul ca numarul documentelor falsificate sa fie în crestere, la faptul ca falsificarile sa fie tot mai greu de depistat sau de deosebit de actele eliberate de organele competente.
Marimea pagubei aduse societatii este si ea în crestere, atât tinând seama de continutul falsului, cât si de numarul documentelor falsificate.
Pentru îndeplinirea scopului de înlaturare a încalcarilor de drept si lichidarea criminalitatii în tara noastra este necesar permanent de perfectionat metodele de descoperire a infractiunii si pe cât posibil de repede de a le încadra în practica organelor de drept. Un rol important în acest context îi revine criminalisticii. Ea este stiinta care acorda lucratorilor practici metode efective de descoperire a infractiunilor, întretinând astfel aplicarea corecta a legii penale. Metodele si mijloacele tehnice criminalistice se folosesc de asemenea în scopul preîntâmpinarii infractiunilor.
Procesul identificarii unor persoane sau obiecte - propriu tuturor domeniilor stiintei - se constituie în elementul definitoriu al investigarii criminalistice. Acest proces are la baza posibilitatea recunoasterii obiectelor lumii materiale, prin fixarea în planul gândirii a caracteristicilor acestora si datorita neschimbarii relative a lor, cel putin pentru un anumit timp. Spre deosebire de alte domenii ale cunoasterii umane, identificarea criminalistica reclama recunoasterea unor elemente concrete, cu însusiri de natura sa le apropie de alte obiecte asemanatoare, dar care se deosebesc de acestea prin anumite trasaturi ce le fac sa fie identice numai cu ele însele. Problemele complexe ale vietii economico-sociale, multitudinea operatiunilor întreprinse în activitatea curenta impun utilizarea celor mai diverse înscrisuri, cunoscute sub denumirea generica de documente. Sfera larga de documente cuprinde o multitudine de acte, începând cu cele care atesta identitatea unei persoane, studiile acesteia, actele de proprietate, cele ce vizeaza activitatea financiar - contabila etc. si terminând cu înscrisurile neoficiale.
Lucrarea cu tema "Aspectele criminalistice în cercetarea documentelor falsificate", are menirea de a prezenta date cu privire la analiza falsurilor în înscrisuri. Prin studiul de fata tindem sa contribuim la micsorarea numarului de falsuri în documente. În lucrare sunt aratate modalitatile practice în care se poate realiza falsul de documente, masurile de protectie si siguranta care pot fi luate de organele emitente pentru a face imposibila sau greu de realizat falsificarea, dar mai ales posibilitatea de a depista prin diferite metode un document fals.
Lucrarea e structurata pe 4 capitole contine date si informatii cu privire la :
▫ notiunea de documentul
▫ stabilirea autenticitatii
▫ stabilirea vechimii documentelor
▫ notiunea de fals
▫ falsul din perspectiva dreptului civil si a dreptului penal
▫ elemente de drept penal si procesual penal privitoare la infractiunea de fals
▫ metode de comitere a falsului si examinarea criminalistica a documentelor falsificate
▫ falsul în cartile de credit si alte mijloace de plata
▫ falsul cu ajutorul copiatoarelor si a tehnicii de calcul
▫ falsul în acte de identitate si de calatorie
CAPITOLUL I
NOŢIUNI INTRODUCTIVE
1.1. Scurt istoric
Documentele reprezinta un capitol important în istoria de milenii a omenirii. De-a lungul timpului documentele apar ca înscrisuri de o însemnatate deosebita, înca de la aparitia lor acestea au început a fi falsificate. Istoria României retine falsificari celebre începând cu domnia lui stefan cel Mare. Pâna în secolul XVII falsificarile de documente erau pedepsite aspru, pedepse ca taierea mâinii, pierderea capului sau arderea pe rug.
Un
document plasat în domnia lui stefan cel Mare a fost scris de cel mai
cunoscut diac al cancelariei Moldovei dintre 1458-1460, un anume Stetco. Falsul
a fost depistat de specialisti la studierea amprentei sigilare, care nu
respecta standardele. În epoca în care el ar fi trebuit sa fie
realizat, daca dam crezare scrisului de pe el, pecetea ar trebui
sa fie confectionata fie din ceara naturala, fie
dintr-o capsula metalica, fie dintr-o capsula de lemn în
interiorul careia sa se gaseasca ceara rosie, în care
urma sa fie imprimat sigiliul domnitorului, cum este
O categorie anume de falsuri a fost numita
de slavistul Ioan Bogdan "Noi falsificate basarabene".Sunt în numar de 30,
au fost create dupa ce Basarabia a cazut
Falsificatorii instruiti nu îsi permiteau sa faca falsuri sub forma originala. Aceste documente nu reuseau sa se impuna ca autentice. Exista un întreg proces ce verificare a autenticitatii unui document. O cercetare porneste de la suport, de la scris si de la însemnele de validare,ori falsificatorii cunosteau aceste lucruri. Un falsificator ilustru? Bogdan Petriceicu Hasdeu. El a creat doua falsuri, unul este "Diploma Bârladeanu", care ar fi fost elaborata în 19419b110t 1134 si prin care se confereau unor negustori dreptul de a face comert în Moldova fara a plati taxe, acest fals intrând în categoria falsurilor patriotice sau falsuri pentru marirea neamului. Al doilea fals al lui B.P.Hasdeu este "Hrisovul lui Iurg Koriatovici".În acest hrisov el a încercat sa puna pe tronul Moldovei acel personaj Iurg, pe care l-ar fi gasit într-o cronica lituana, dar negasind documentele care sa dovedeasca si ceea ce sustine el, si-a permis luxul sa creeze un hrisov. stiind ca nu are pergament din vremea lui stefan cel Mare, ca nu are cerneala de atunci, ca n-are matrita sigilara sa obtina amprenta sigilara ca într-un document de atunci, el a prezentat falsurile sub forma de copii. Falsurile sub forma de copii nu se pot depista usor pe baza elementelor externe, falsul trebuie supus criticii interne, pentru a vedea institutiile, persoanele, limba si continutul lor de idei.
Un alt fals celebru este cel referitor la orasul Târgoviste. Târgoviste a fost un oras domnesc, liber, nu era închinat unor boieri sau manastiri. Matei Basarab ar fi dat un hrisov în care confirma ca mosia este libera. În 1818, Alexandru sutu îsi marita fata si îi da zestre mosia lui de la orasul Târgoviste pentru ca sfatuitorii îi spuneau ca tot ceea ce este liber este domnesc. În acel moment târgovistenii se vor rascula. Dupa începerea revolutiei mosia va fi restituita târgovistenilor dar acestia cer hrisovul, pentru a dovedi alta data daca se va mai pune problema. Apare falsificatorul, Vlasceanu, care realizeaza falsul. Hrisovul, facându-se analiza interna deoarece s-a pastrat numai sub forma de copie, s-a vazut ca este un fals. A fost creat dupa 1821-1822. Târgovistenii au platit lui Vlasceanu pentru hrisov, dar la un moment dat s-a dovedit ca e fals, acesta fiind condamnat la câtiva ani de închisoare.
1.2. Documentul ca obiect de materializare a falsului
Cuvântul document provine din limba latina si anume de la cuvântul documentum ce înseamna certificat, indiciu, dovada.
Uitându-ne în dictionarul explicativ al limbii române vom observa ca documentul este un act prin care se adevereste, se constata sau se preconizeaza un fapt, se confera un drept, se recunoaste o obligatie. O alta explicatie ar fi ca este un text scris sau tiparit, inscriptie sau alta marturie servind la cunoasterea unui fapt real actual sau din trecut.
Codul penal foloseste termenul de înscris, fata de legislatia anterioara care folosea termenul de act. Pe lânga cei doi termeni, mai exista si acela de document, care poate desemna atât un înscris, cât si orice obiect destinat sa ateste fapte de natura juridica sau istorica. De aici rezulta ca aceeasi notiune poate fi redata fie prin termenul de înscris, fie prin cel de act sau document, mai ales daca acestora li se adauga cuvântul scris:act scris, document scris.
Termenul document este mai cuprinzator, înglobând întreaga problematica a cercetarilor criminalistice. Având în vedere ca termenul de "document" are o circulatie mai larga, în lucrare se va folosi cu predilectie acesta.
Termenul de înscris are sens restrâns, facând distinctie între infractiunile de fals în înscrisuri si falsificarea de monede, timbre si alte valori.[2]si în examinarea criminalistica trebuie facuta delimitarea între cercetarea propriu-zisa a falsurilor în înscrisuri - inclusiv a celor dactilografiate si cercetarea altor categorii de falsuri: monede, marci postale, instrumente de marcare si de autentificare .
Actul scris reprezinta mai întâi de toate o scriere, ca modalitate de exprimare a gândirii, fixata pe un anumit suport, care în mod obisnuit este hârtia, dar poate fi si pergamentul, pânza, lemn, materiale plastice etc.
Textul scris, ca expresie grafica a unei manifestari sau declaratii de vointa ori a atestarii unui fapt, reda continutul actului si poate cuprinde fapte, împrejurari, evenimente, stari, actiuni de care legea penala leaga anumite consecinte juridice. Lipsa textului scris înseamna inexistenta actului.
Ioan Mircea ne da urmatoarea definitie a documentului: orice scris tiparit, dactilografiat, manuscris, schita, desen prin care se atesta starea civila, identitatea persoanei, pregatirea scolara si profesionala, încheierea de diferite contracte, declaratii, bilete de banca, timbre etc.[4].
În sens larg, termenul de document, cuprinde diverse obiecte materiale confectionate si destinate fixarii în timp si spatiu a ideilor, gândirii si vointei umane. Astfel sub incidenta termenului de document este si filmul, fotografia, audio - videogramele si alte modalitati de înregistrare. Toate aceste feluri de înregistrare pot fi si sânt folosite pentru pastrarea datelor în diferite scopuri inclusiv juridice.
În procesul judiciar, actele scrise pot interesa nu numai ca mijloace de proba, dar si pentru reconstituirea împrejurarilor în care au fost întocmite. În asemenea situatii, ele sunt considerate probe materiale, având acest regim si în cadrul expertizei criminalistice. Actul scris se considera mijloc de proba atât timp cât veridicitatea sa nu este contestata. Din momentul contestarii acesta devine proba materiala. Actul nu va mai avea atunci rolul de atestare a anumitor raporturi juridice, ci va servi la dovedirea falsului si stabilirea autorului acestuia, precum si la elucidarea altor împrejurari revelatoare sub aspectul judiciar.
Ca mijloc de proba, actului îi este proprie concordanta între ceea ce comunica si faptul respectiv, pe când actul - proba materiala este lipsit de o asemenea concordanta.
1.3. Studierea si examinarea documentelor
A examina sau a cerceta un document, înseamna a analiza din toate punctele de vedere, a supune unui examen, a studia, a investiga un act prin care se adevereste, se constata sau se preconizeaza un fapt, se confera un drept, se recunoaste o obligatie.
Sfera notiunii de cercetare criminalistica a documentelor nu este identica cu sfera cercetarii judiciare a acestora, ci este mult mai restrânsa, prima incluzându-se în cea de a doua.
În cadrul cercetarii judiciare, actele scrise sunt supuse unor cercetari diferite, care pot fi de natura contabila, financiara, criminalistica etc. Cu alte cuvinte cercetarea criminalistica a documentelor scrise este numai un aspect din cercetarea judiciara a acestora.
Ca obiect al cercetarii criminalistice sunt datele reflectate în continutul textual al documentelor, care ne da adeseori posibilitate sa deducem importante concluzii cu caracter procedural, care se refera la împrejurarile ce trebuiesc dovedite. Obiecte a cercetarii criminalistice a documentelor pot fi atât acte de volum mare cum ar fi: zilnice, scrisori s.a., cât si acte scurte ca semnaturi, cifre, însemnari în care se individualizeaza caracteristicile si deprinderile de a scrie. În unele cazuri ca obiect poate fi si suportul de scriere si materialul cu care s-a scris.
Krîlov considera ca atunci când este vorba de stabilirea executorului documentului si autorul acestuia studierea documentului o putem numi cercetarea criminalistica a documentului, refacerea documentului fals s.a. este vorba de cercetarea tehnico-criminalistica a documentului[5].
Dupa domnii Emilan Stancu, Camil Suciu, Fratila Adrian, Pasescu Gheorghe cercetarea documentelor are doua obiective importante[6]: cercetarea tehnica a actelor scrise, destinata în special descoperirii falsului ori contrafacerilor de documente; cercetarea criminalistica a scrisului de mâna, având drept scop stabilirea autenticitatii scrisului unei persoane ori identificarea persoanei scriptorului.
La analiza criminalistica a documentelor se pot ridica urmatoarele probleme: stabilirea autenticitatii documentului;refacerea si examinarea documentelor distruse;identificarea materialului din care este facut actul scris; stabilirea vechimii documentului scris; stabilirea falsului în documente; cercetarea stampilelor si a sigiliilor; cercetarea biletelor de banca si a timbrelor; identificarea textelor dactilografiate; identificarea persoanelor dupa scris.
1.3.1. Stabilirea autenticitatii documentului
Determinarea autenticitatii unui document se constituie într-o activitate curenta a organelor judiciare. Aceste organe procedeaza la verificarea si ridicarea unor înscrisuri ce prezinta suspiciuni în ceea ce priveste forma, continutul, culoarea substantei de scriere etc. De regula, cele mai frecvente cazuri se refera la stabilirea autenticitatii documentelor de identitate,pasapoarte, altor acte de stare civila, actelor de studii, adeverintelor, certificatelor etc.[7]
Printre elementele ce trebuie avute în vedere la stabilirea autenticitatii unui document se înscriu:
modul în care sunt respectate cerintele legale privitoare la forma si continutul documentului, inclusiv sub aspectul datarii, semnarii, sigilarii ori aplicarii timbrului sec, înregistrarii si, eventual, al numerotarii acestuia;
termenul de valabilitate,cunoscut fiind faptul ca multe din documentele vizate au termen de valabilitate limitat;
existenta unei corespondente între fizionomia unei persoane si fotografia aplicata pe documentul în cauza, inclusiv între datele de stare civila ale persoanei si cele înscrise în actul de identitate cu care aceasta se legitimeaza;
existenta anumitor elemente de protectie sau de securitate ale documentului,destinate sa ateste autenticitatea acestuia si sa previna falsificarea ori contrafacerea.
În esenta, examinarea criminalistica a unui document, sub aspectul autenticitatii sale, vizeaza stabilirea unor aspecte de natura sa puna la îndoiala veridicitatea sa, concretizate în:
existenta unor urme vizibile de stergere sau hasurare
suprapunerea ori acoperirea scrisului
modificarea unor cifre
comprimarea grafismelor ori a distantelor dintre rânduri
pozitia normala a semnaturii în raport cu scrisul existent pe document
absenta contururilor nete si a formei regulate la impresiunile stampilei.
Stabilirea autenticitatii de catre organul judiciar trebuie sa se limiteze numai la elementele mentionate, determinarea falsificarilor si contrafacerilor putând fi facute numai în conditii de laborator.
În practica criminalistica sau semnalat frecvente cazuri de contrafacere a unor documente atât de bine realizate si cu aparenta de autenticitate atât de mare încât este practic imposibil depistarea falsurilor,fara apelarea la cunostintele de specialitate si dotarea tehnica din laboratoarele de criminalistica. Exista cazuri în care infractorii au recurs chiar la falsificarea elementelor de siguranta menite sa asigure protectia documentelor.
1.3.2. Stabilirea vechimii documentelor
Un numar apreciabil de documente propuse ca mijloace materiale de proba sunt pregatite fraudulos, fiind redactate fie în întregime, fie partial, la o data ulterioara celei înscrise în continutul lor. Data la care a fost întocmit un document are importanta majora în privinta consecintelor juridice pe care le produce, fiind necesar sa se determine vechimea lui absoluta, sau perioadele de timp în care a fost redactat (daca redactarea s-a facut în etape distincte). Majoritatea problemelor de datare sunt dificil, daca nu chiar imposibil de rezolvat într-o maniera complet satisfacatoare[9].
Determinarea vechimii absolute a unui document se impune de regula, atunci când acesta este suspectat de contrafacere în întregul sau. Stabilirea vechimii maxime a actului nu este întotdeauna posibila. Dar nu în toate situatiile este necesara o asemenea determinare, fiind suficient sa se demonstreze ca actul nu a fost întocmit la o anumita data, sau sa se stabileasca un anumit interval de timp în limitele caruia el putea fi întocmit. Relevanta juridica a unei atare determinari relative este adesea egala cu aceea a unei determinari absolute .
În cazul actelor originale, vechimea intereseaza numai în masura în care ele nu sunt datate, ori atunci când data este stearsa, ilizibila ori alterata ca urmare a actiunii accidentale a unor factori de mediu.
Stabilirea datei reale este uneori singura modalitate de demonstrare a falsului, mai ales atunci când nu pot fi examinate alte elemente materiale pe baza carora sa se poata concluziona asupra autenticitatii documentului. Falsificarea partiala prin modificarea datei de pe înscrisurile autentice se poate face prin stergere, corodare, retusare etc. În acest caz cercetarile sunt îndreptate în directia reconstituirii cifrelor initiale, prin aplicarea unor metode specifice de laborator.
În cazul contrafacerilor, examinarile vizeaza cu precadere materialele din care sunt constituite actele (materialele de scriere si suportul folosit la redactarea lor), continutul textului - în special terminologia folosita - tipul caracterelor - în cazul textelor dactilografiate etc.
Determinarea vechimii prin examinarea materialelor de scriere. Pentru stabilirea vechimii documentelor, materialele de scriere sunt cercetate atât sub aspectul constituentilor înglobati în masa lor, cât si prin prisma transformarilor pe care acestia le sufera ca urmare a scurgerii a timpului, ori a conditiilor de mediu în care au fost pastrate actele.
Datarea actelor scrise cu creionul este destul de dificila, deoarece trecerea timpului nu influenteaza în mod semnificativ stabilitatea substantelor care intra în compozitia minei. Singurele modificari vizeaza aspectul confuz al trasaturilor, cauzat de frecarile la care sunt supuse, si de migrarea carbonului în pagina. Aceasta stare de fapt ajuta la diferentierea lor de mentiunile recente, care au un contur clar, bine precizat.
Textele scrise cu creion copiativ sunt de data mai recenta decât cele executate cu creion obisnuit. Creionul copiativ a fost comercializat pentru prima data în ultimul sfert al secolului al XIX-lea. Identificarea colorantului din traseele grafice executate cu creionul copiativ permite limitarea si mai mare a perioadei de timp în care au fost redactate actele. În acest sens, de un real folos sunt informatiile obtinute cu privire la data introducerii în procesul de fabricatie a unui tip sau altul de colorant. Dupa aceleasi criterii pot fi datate (în mod relativ) si scrisurile realizate cu diverse creioane colorate. De asemenea, actele la a caror redactare s-au folosit creioane cu mina "lichida", au o vechime mai mica decât cele executate cu creion obisnuit, deoarece ele au fost inventate si introduse în uz dupa anul 1955.
În cazul actelor scrise cu cerneala carbon, expertul trebuie sa aiba în vedere ca acest tip de cerneala a fost folosit de foarte multa vreme la scriere, datarea parând la prima vedere imposibil de rezolvat. Cerneala sufera putine modificari odata cu trecerea timpului, întrucât carbonul este una din substantele cele mai stabile. Singura schimbare de natura sa contribuie la stabilirea vechimii, intereseaza nuanta cernelii. Totusi, stabilirea limitei maxime de vechime devine posibila prin cercetarea diverselor tipuri de coloranti utilizati pentru corectarea nuantei de cafeniu specifica carbonului, precum si a liantilor (altii decât traditionala gelatina animala), cunoscut fiind faptul ca acestia au fost folositi în procesul de fabricatie a cernelii la date precis determinate.
Datarea actelor scrise cu cerneala de diferite culori (albastra, violeta, verde, rosie etc.) este de asemenea dificila, întrucât începând cu ultimul sfert al secolului al XIX-lea, în mod practic, toate cernelurile au fost produse pe baza de coloranti. Singurul element care serveste la stabilirea datei relative este pierderea stralucirii nuantei, ca urmare a scurgerii timpului. Uneori, la aceasta se adauga decolorarea completa a cernelii.
În cazul actelor scrise cu cerneala pe baza de galatonat de fier, trebuie sa se aiba în vedere ca cerneala proaspata prezinta de regula culoarea specifica materiei colorante ce intra în compozitia ei. Aceasta este însa o culoare temporara (de obicei, albastru stralucitor) care sufera serioase transformari odata cu trecerea timpului, datorita proceselor de oxidare a constituentilor ei. Oxidarea este destul de lenta, ea fiind completa dupa aproximativ doi ani, când cerneala dobândeste o culoare neagra si devine foarte putin solubila în apa si nu mai este afectata de actiunea acesteia. Culoarea neagra aparuta dupa încetarea procesului de oxidare poate ramâne neschimbata ani de zile, uneori chiar secole, daca actul este pastrat în conditii optime. În unele situatii (mai rare) cerneala se îngalbeneste pe masura ce se învecheste, datorita decolorarii provocate de descompunerea colorantilor si a compusilor organici de fier. Aprecierea vechimii documentelor în functie de evolutia culorii cernelurilor, de la albastru stralucitor pâna la negru sau galben, trebuie facuta însa cu prudenta, deoarece aceste modificari se pot datora nu numai trecerii timpului, ci si temperaturilor ridicate, compozitiei specifice a hârtiei pe care s-a executat scrierea, ori introducerii în cerneala a unor substante destinate executarii scrisurilor invizibile (de exemplu, saliva). Astfel, cerneala îsi poate pastra culoarea albastru stralucitor timp de câtiva ani, daca hârtia pe care s-a scris are în componenta sa alaun de potasiu. În cazul hârtiilor cu o anumita încarcatura alcalina, procesul de oxidare este mult mai accelerat si provoaca înnegrirea în numai câteva zile .
Vechimea actelor scrise cu cerneala pe baza de galatonat de fier se poate determina si prin analiza solubilitatii ei si a gradului de migrare a fierului.
Aprecierea vechimii prin analiza solubilitatii cernelii Sub actiunea apei, la actele de data recenta, cerneala se scurge si pateaza destul de serios suportul pe care s-a scris, deoarece componentele solide ale acesteia sunt neoxidate si îsi pastreaza solubilitatea. Odata cu îmbatrânirea scrisului, solubilitatea particulelor solide din cerneala se reduce considerabil, dizolvabil ramânând doar colorantul care, desi mai greu, se desprinde totusi din compusii insolubili de fier în care este integrat. Stabilirea gradului de solubilitate se face prin tratarea actelor cu solutii acide cu concentratie de 5% (solutii ale acidului oxalic sau clorhidric). Metoda are însa anumite limite, deoarece solubilitatea este influentata si de conditiile în care a fost pastrat documentul si prin urmare, ea trebuie privita cu anumite rezerve. Aprecieri mai apropiate de realitate se fac numai atunci când se examineaza comparativ scrisuri executate cu aceeasi cerneala, daca ele au fost pastrate în aceleasi conditii ca si documentele litigioase.
Analiza gradului de migrare în masa de hârtie a componentelor de clor si sulf din cerneala, conduce la obtinerea unor date importante pentru datarea documentelor. Migrarea clorurilor dureaza aproximativ 2 ani, în timp ce a sulfatilor se întinde pe o perioada ce depaseste 10 ani[12]. Singurul factor de mediu care poate influenta rezultatele acestui tip de analiza, este umiditatea crescuta din locul de depozitare. Umiditatea favorizeaza difuzia accentuata a cernelii, facând imposibila aprecierea vechimii unui înscris, mai ales atunci când nu exista nici un fel de informatii cu privire la istoricul lui. În toate celelalte situatii, nivelul de migrare în masa hârtiei este încetinit, permitând formularea unor concluzii precise privitoare la vechimea scrisului.
Actele scrise cu cerneala alcalina nu puteau fi redactate înainte de anul 1927, când a fost fabricat si folosit pe scara larga acest tip de cerneala. Unele cerneluri alcaline, respectiv cele care contin compusi de vanadiu sau cupru, sunt de data mult mai recenta, fiind produse si livrate începând cu anul 1949. Cercetarea modificarilor intervenite ca urmare a oxidarii produse de trecerea timpului nu ofera date relevante pentru aprecierea vechimii documentelor. Informatii orientative sunt obtinute totusi atunci când expertul este solicitat sa raspunda la întrebarea daca scrisul este sau nu de data recenta, prin examinarea solubilitatii si gradului de migrare a cernelurilor în masa hârtiei.
Alte categorii de examinari care se întreprind în vederea stabilirii vechimii documentelor scrise cu cerneala, au în vedere gradul de copiabilitate si viteza de reactie a cernelii la tratarea cu diversi reactivi chimici.
Gradul de copiabilitate se poate determina prin punerea actului scris în contact direct cu partea gelatinoasa a unei hârtii fotografice, din emulsia careia au fost îndepartate halogenurile de argint prin tratarea într-o baie de fixator. Cerneala va adera la hârtia fotografica într-o masura mai mare sau mai mica, în raport cu vechimea actului, gradul de aderenta descrescând odata cu scurgerea timpului.
Viteza de reactie a cernelii la tratarea cu diversi reactivi scade odata cu trecerea timpului, cerneala veche având o reactie mai lenta decât cea proaspata. Observarea reactiei se face sub lupa sau microscop, iar viteza cu care se desfasoara poate fi cronometrata[13]. În acest sens, ca reactiv se foloseste un agent oxidant în solutii diluate de perhidrol sau clorura de var. Astfel, cerneala cu o vechime de câteva zile, daca este tratata în clorura de var dispare în 6 minute, cea veche de 6 luni în 9-12 minute, iar cea veche de 1 an, în 20 minute. Trasaturile cu o vechime de 2 ani dispar doar partial, cele de 14 ani sunt usor afectate, iar cele mai vechi de 22 ani nu se modifica deloc în primele 20 minute de interactionare cu solutia amintita. Desi datele obtinute sunt doar orientative, procedeul poate fi folosit pentru orice tip de cerneala, indiferent de conditiile de executare si pastrare a documentului .
Datarea actelor scrise cu stilou cu bila. Cercetarea scrisurilor executate cu stiloul cu bila în vederea stabilirii vechimii lor este deosebit de dificila, mai ales când este vorba de documente redactate cu primele cerneluri de acest fel. Dificultatea examinarilor este determinata de faptul ca acestea se decolorau sub actiunea luminii solare directe (îndeosebi cernelurile verzi si rosii) iar unele dintre ele se stergeau complet (de exemplu, cernelurile care contineau albastru "Victoria"). Vechimea nu poate fi raportata la gradul de decolorare a scrisului, deoarece acesta este mai mult sau mai putin accentuat, în functie de compozitia hârtiei si de conditiile de lumina, temperatura si umiditate existente în locul de depozitare. Totusi, în cazul falsului prin adaugare de text, daca cercetarea se desfasoara într-un moment nu prea îndepartat de cel al executarii scrisului, se pot constata elemente semnificative pentru a concluziona ca documentul a fost redactat în perioade de timp distincte. Astfel, spre deosebire de scrisul preexistent, care este decolorat, adaugirile au o culoare mult mai pronuntata, locurile în care sunt prezente putând fi identificate relativ usor. Daca examinarea se face dupa un interval de timp relativ lung, scrisul adaugat nu mai poate fi identificat în acest fel, întrucât el se decoloreaza în aceeasi masura ca scrisul initial, fiind practic imposibil sa se faca distinctia între ele.
Spre deosebire de primele cerneluri folosite la stilourile cu bila, cernelurile actuale sunt net superioare sub aspect calitativ si au o rezistenta foarte mare la decolorare. De aceea, stabilirea vechimii relative a paragrafelor dintr-un act scris este de cele mai multe ori imposibila, exceptie facând cazurile în care la scriere s-au folosit cerneluri de aceeasi culoare, dar diferite ca nuanta.
Expertul criminalist, dar si organul judiciar trebuie sa cunoasca faptul ca documentele redactate cu stilou cu bila nu pot avea o vechime anterioara anului 1946, an în care a fost produs si comercializat pentru prima data un asemenea instrument de scris.
Un procedeu relativ simplu folosit în stabilirea vechimii relative a scrisurilor consta în aplicarea peste trasaturile de pasta a unui strat de grafit si apoi ridicarea acestuia cu o pelicula adeziva de folio. Pasta proaspata retine mai mult grafit decât cea veche. Acest procedeu ajuta sa se stabileasca daca scrisul cu pasta este foarte recent (de o zi-doua) sau mai vechi[15].
Datarea actelor scrise cu hârtie copiativa se face arareori si numai cu titlu de exceptie, atunci când originalele acestora nu pot fi procurate si puse la dispozitia specialistului sau expertului criminalist. Vechimea unor asemenea acte nu este prea mare, deoarece hârtia copiativa a fost larg întrebuintata abia în a doua jumatate a secolului al XIX-lea, odata cu inventarea masinii de scris. Cercetarea se face asupra carbonului (dar numai dupa ce actul a fost examinat prin intermediul altor metode nedistructive) si este destinata identificarii nuantei de fond care se adauga pentru a îmbunatati culoarea hârtiei copiative. În cazul hârtiei copiative de culoare albastra, identificarea se face prin tratarea cu clorura de metil sau cloroform. Reactivii sunt total contraindicati pentru hârtiile copiative care au în componenta lor albastru de fier sau ultramarin, deoarece acesti coloranti se foloseau în mod curent cu mult timp înainte de fabricarea hârtiei copiative. Daca hârtia copiativa contine ftalocianine de cupru, se poate concluziona ca ea a fost facuta cel mai devreme la sfârsitul secolului al XIX-lea.
Determinarea vechimii prin examinarea hârtiei pe care este depus scrisul.
Examinarile destinate stabilirii sortului de hârtie permit obtinerea unor informatii importante despre vechimea maxima a documentelor, îndeosebi atunci când se pretinde ca ele sunt foarte vechi. Hârtia se cerceteaza sub aspectul constituentilor sai, avându-se în vedere natura fibrelor, materialelor de umplere si de încleiere, a colorantilor, tratamentul aplicat la suprafata ei etc.
Atunci când obiectul examinarilor îl constituie documente contemporane, cercetarea naturii hârtiei ofera un numar restrâns de informatii pentru datare, deoarece principiile de baza si tehnicile de fabricare au ramas, cu mici exceptii, neschimbate înca din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. De asemenea, perfectionarile aduse procesului de fabricare pentru obtinerea unor hârtii calitativ superioare, nu au revolutionat tehnicile clasice, astfel ca ele aduc prea putine elemente ce pot servi la datarea actelor scrise.
Hârtia din paie a fost produsa pentru prima data în anul 1860 si era de calitate foarte slaba, fiind folosita cu precadere la împachetat. Nici îmbunatatirile care i-au fost aduse ulterior prin adaugarea fibrelor textile, nu au permis folosirea ei la întocmirea documentelor, decât într-o foarte mica masura. Cercetarea prezinta totusi importanta, daca se are în vedere ca în timpul celui de-al doilea razboi mondial, datorita scaderii rapide a altor surse de celuloza, ea a fost folosita pe scara mai mare la redactarea actelor. Atunci când suportul unui act este constituit din hârtie de calitate satisfacatoare, care contine proportii apreciabile de paie, se poate afirma ca actul a fost redactat cel mai devreme în anul 1940, fiind putin probabil ca vechimea lui sa fie mai mare[16].
Hârtia esparto a fost produsa cu precadere dupa anul 1861 si avea o serie de calitati (putin voluminoasa, aderenta buna la tusul tipografic) care au determinat folosirea ei la tiparirea unor opere literare. Anul 1861 are semnificatii aparte pentru datarea unor publicatii, interesând cu deosebire la stabilirea falsului în primele editii (cu un tiraj mic) ale unor opere literare valoroase. Daca ele poarta o data anterioara acestui an, iar tiparirea a fost facuta pe un asemenea sort de hârtie, existenta falsului este de necontestat.
Hârtia din pulpa de lemn a fost obtinuta dupa 1856, an care permite stabilirea unei limite maxime de vechime pentru orice document care are ca suport un astfel de tip de hârtie. Asadar, documentele "foarte vechi", întocmite pe hârtie care are în componenta ei fibre lemnoase, în mod cert sunt contrafacute, ele neputând fi mai vechi decât data la care a fost produsa pentru prima data hârtia din pulpa de lemn. Aceasta a fost fabricata ulterior în mai multe sorturi de calitate superioara, cea mai larga raspândire având-o hârtia "Kraft", aparuta în anul 1930. Datorita rezistentei mecanice deosebite pe care o avea, hârtia "Kraft" a fost folosita în alte scopuri, fiind utilizata destul de rar la scrierea unor documente. Este prin urmare putin probabil ca un act scris pe o astfel de hârtie sa fie autentic.
Hârtia de ziar pe baza de pulpa "mecanica" de lemn a fost inventata în anul 1843, însa s-a produs în cantitati mari începând cu anul 1869, data care ofera cercetarii de laborator elemente valoroase pentru datare si deci pentru descoperirea falsurilor.
Hârtia din amestecuri de fibre contine mai multe fibre de natura diferita, a caror identificare serveste la stabilirea datei relative la care a fost întocmit documentul. Astfel, hârtia care contine fibre de celuloza din esparto în amestec cu fibre textile, a fost produsa între anii 1861-1890. Ulterior s-a utilizat aproape invariabil, amestecul de fibre din esparto si pulpa chimica din lemn.
Dupa anul 1930, când a fost obtinuta hârtia "Kraft", procesul de fabricare a hârtiei a înregistrat putine modificari care sa poata servi la datarea documentelor. Practic, o singura schimbare poate fi relevanta la stabilirea vechimii relative a unor înscrisuri. Este vorba de utilizarea - începând cu mijlocul secolului al XX-lea - a pulberilor chimice derivate din lemn de esenta tare .
Compusii coloranti introdusi în procesul de fabricare a hârtiei pentru a schimba culoarea acesteia (alba, vernila, albastra, roz etc.) ofera date edificatoare pentru aprecierea vechimii maxime a documentelor. Astfel, "albastrul de fier" a fost folosit în mod curent de la începutul secolului al XVIII-lea, ultramarinul din anul 1828, iar materialele colorante sintetice s-au introdus în masa hârtiei la sfârsitul secolului al XVIII-lea. Prin urmare, hârtiilor care au în alcatuirea lor astfel de compusi coloranti li se poate stabili fie o anumita limita de vechime, fie o data destul de precisa daca specialistul sau expertul dispune de informatii despre data brevetarii unor astfel de materii colorante.
Prezenta înalbitorilor optici constituie un element sigur ca hârtia a fost fabricata în perioada postbelica.
Tratamentul efectuat la suprafata hârtiei pentru a-i îmbunatati calitatea prezinta de asemenea interes pentru datarea documentelor, mai ales daca ele au fost redactate pe hârtii moderne. De exemplu, hârtia a carei suprafata a fost tratata cu rasina de melamina, nu poate fi mai veche de anul 1945. Daca hârtia a fost tratata cu materii plastice sau diverse rasini sintetice, este suficient sa se cunoasca anul producerii si comercializarii acestora.
Filigranarea ofera date importante despre vechimea documentelor (în special a titlurilor de valoare, bancnotelor, documentelor emise de diverse autoritati publice etc.), însa aceasta trebuie apreciata cu rezerva în cazul actelor scrise, deoarece pâna nu de mult, putine sorturi de hârtie folosite ca suport de scriere au fost marcate în acest fel. Pentru datarea documentelor dupa filigranul cu care este protejata o hârtie sau alta, este necesar ca specialistul sa dispuna de anuarele comertului de hârtie, de registrele cu marcile de fabricatie sau de alte publicatii în domeniu, din care sa culeaga informatii despre filigranele folosite de diversi fabricanti.
Liantii folositi la încleiere aduc un numar mic de date utile stabilirii vechimii relative a documentelor, întrucât prin cercetarea lor se poate stabili cel mult perioada cea mai timpurie la care au fost introdusi în compozitia hârtiei.
Cercetarea anteturilor pune deseori în lumina existenta unor neconcordante referitoare la denumirea institutiilor, firmelor ori societatilor comerciale, organizatiilor publice etc.
Timbrele si marcile aplicate pe documente, n functie de data emiterii si perioada de timp cât s-au aflat în circulatie, furnizeaza pretioase indicii despre posibilitatea sau imposibilitatea întocmirii actului la data înserata în el. Existenta pe act a unor timbre sau marci ce înca nu fusesera emise la data pe care o poarta acel act, constituie o dovada peremptorie a fictivitatii sale[19].
Examinarea documentelor care contin un numar mai mare de pagini legate între ele, furnizeaza indicii despre procedeul de legare, modul de perforare, tipul capselor si clemelor folosite, etc. Atunci când data înscrisa în continutul acestora este anterioara momentului utilizarii unui anumit procedeu de legare, sau introducerii în uz a anumitor materiale de capsare, se poate concluziona ca suntem în prezenta unui fals, daca din verificarile efectuate de organul judiciar rezulta ca documentele nu au fost supuse unor operatiuni ulterioare de restaurare.
În ceea ce priveste impresiunile de stampila si parafele, este necesar sa se obtina mai întâi informatii despre data confectionarii lor (putându-se stabili ca nu existau la data prevazuta în act), si apoi sa se cerceteze particularitatile aparute ca urmare a uzurii cliseelor de imprimare. Se examineaza comparativ impresiunea de stampila în litigiu cu impresiuni existente pe documente autentice redactate în aceeasi perioada de timp, putându-se determina neconcordanta dintre caracteristicile individuale care se compara. "Scrisul, gradul sau de evolutie, modul de executare, stadiul scrierii, reprezinta alte criterii importante de apreciere a vechimii unui document" . "Stilul si ortografia sunt limitate la anumite epoci, iar unele forme învechite pot dainui în vocabularul unor persoane" , însa anumiti termeni tehnici, precum si neologismele intrate în circulatie la o anumita data, nu puteau fi cunoscute în momentul redactarii.
Stabilirea diferentelor de vechime în cadrul aceluiasi text se face prin examinarea microscopica a traseelor grafice interferate, cunoscut fiind faptul ca la documentele autentice, traseele grafice din rândurile inferioare se suprapun peste cele din rândurile superioare. Daca aceasta ordine cronologica de executare este inversata, atunci cu siguranta documentul a fost modificat ulterior prin adaugare de text, fiind posibil ca el sa fi fost falsificat. De asemenea, se studiaza intersectia dintre trasaturile de cerneala si pliurile documentelor, urmarindu-se difuzia anormala a cernelii, ceea ce demonstreaza înscrierea ulterioara a unor mentiuni.
Textele dactilografiate ofera un numar mai mare de elemente pentru determinarea vechimii documentelor. Astfel, pentru a verifica realitatea datei înscrise în actul dactilografiat, este necesar sa se stabileasca în primul rând, tipul si modelul masinii de scris si daca aceasta exista la acea data[22]. În al doilea rând, se cerceteaza caracteristicile de uzura ale literelor din complexul semnelor de pe claviatura, fiecare masina de scris având din acest punct de vedere, istoria propriei sale deteriorari. Momentul aparitiei defectiunilor si intervalul de timp cât au durat acestea se constata prin examinarea comparativa cu acte dactilografiate redactate în aceeasi perioada de timp cu cea în care se presupune ca s-a întocmit actul în litigiu . Existenta unor neconcordante evidente, atesta irealitatea datei inserate în actul supus examinarii. Acest lucru poate fi pus în evidenta si prin studierea actului sub actiunea radiatiilor ultraviolete, care vor proba deosebirile de culoare ale panglicii. Relativ recent, au aparut panglici confectionate din mase plastice. Constatarea dactilografierii prin intermediul acestora reprezinta un indiciu ca actul a fost întocmit la o data relativ nu prea îndepartata .
Semnificative pentru datare sunt si caracterele semnelor din complexul claviaturii masinii de scris. Pentru obtinerea unor informatii despre momentul utilizarii unui tip sau altul de caractere trebuie sa se consulte cataloagele întocmite de fabricanti (exceptie fac masinile Imperial, la care caracterele nu au fost modificate, ele fiind pastrate în forma initiala de când au fost comercializate pentru prima data). Unele masini de scris care au caractere de tip pica si elite, în special cele americane, sunt prevazute cu un anumit numar de litere cheie, pe baza carora se poate identifica fabricantul si vechimea lor.
Valoarea potentiala a oricaruia dintre criteriile de datare analizate, poate fi fructificata numai daca specialistul dispune de colectii complete de hârtie, instrumente scripturale, texte dactilografiate, stampile, timbre etc. sau de date precise despre momentul aparitiei si cel în care au încetat sa mai fie fabricate. Colectiile furnizeaza informatii inclusiv despre data omologarii unuia sau altuia dintre produsele ori piesele care intereseaza expertiza, despre elementele componente ale fiecaruia si tehnologia lor de fabricatie.
Examinarea criminalistica a cernelii, tusului si pastei de scris.
Desi cerneala, tusul sau pasta de scris depuse sub forma de trasee grafice sau pete uscate prezinta numai o parte din caracteristicile materialelor folosite initial la fabricarea lor, identificarea criminalistica a naturii acestora este posibila daca se aplica o metodologie adecvata[25].
Examinarea se face prin intermediul unor metode si procedee fizice sau chimice care pun în evidenta atât caracteristicile morfologice comune tuturor trasaturilor executate cu astfel de materiale de scriere, cât si colorantii aflati în compunerea lor. În acest scop se folosesc: examinarea în spectrul vizibil, ultraviolet si infrarosu, examinarea microscopica si stereomicroscopica, cromatografia în strat subtire sau pe hârtie, reactiile prin picurare, microscopia electronica, spectrofotometria în ultraviolet si infrarosu etc.
Examinarea în spectrul vizibil este destinata stabilirii unor caracteristici referitoare la culoarea si nuanta materialului de scris, precum si a aspectului morfologic al traseelor grafice (latime, stralucire, mod de formare în zonele de curbura si terminale). Ca procedee de cercetare a traseelor de cerneala, se foloseste iluminarea incidenta sau prin transmisie, utilizându-se de la caz la caz întreaga componenta spectrala fasciculului luminos sau numai anumite lungimi de unda ale acestuia, selectate cu ajutorul filtrelor de culoare sau a monocromatoarelor.
Examinarea trasaturilor de cerneala în lumina transmisa este indicata pentru studierea pigmentatiei cernelii si identificarii corpurilor straine, cum sunt urmele de praf de diferite proveniente. În unele cazuri, praful patruns în cerneala sau depus pe trasatura în timpul scrierii ajuta la stabilirea locului în care s-a scris textul, ori a celui în care a fost pastrata cerneala [26].
Examinarea microscopica si stereomicroscopica urmareste evidentierea formelor si structurii traseelor grafice, a nuantei si omogenitatii colorantului si a gradului de difuziune a acestuia în straturile inferioare ale hârtiei, precum si a reliefului trasaturilor în zonele de curbura si terminale. Microscopia electronica de scanning îsi gaseste o larga aplicabilitate în cercetarea urmelor invizibile de migrare a cernelii sau tusului în masa hârtiei, facând posibila evidentierea urmelor de cerneala ale scrisului înlaturat pe cale mecanica, precum si stabilirea instrumentului scriptural folosit. Examenul microscopic evidentiaza si alte caracteristici ale traseelor grafice, acestea diferentiindu-se între ele în raport cu natura materialelor de scriere folosite. Aceste caracteristici se refera la:
- latimea trasaturilor. La cerneala ea este mai îngusta, iar trasaturile au un aspect neuniform, în special în punctele de curbura a semnelor grafice, în care se observa acumulari mai mari de cerneala. La tus si pasta de scris, ele au o latime mai mare si uniforma;
- forma pe care o au marginile trasaturilor. În timp ce traseele de cerneala au un aspect crenelat datorita difuzarii colorantului de-a lungul fibrelor de hârtie, la tus ele sunt drepte. La pasta de scris se constata zone necolorate si întreruperi, provocate de faptul ca aceasta nu a aderat la suport;
- luciul de la suprafata trasaturilor. Spre deosebire de cerneala care are un aspect aproximativ mat, tusul si pasta de scris sunt lucioase;
- coloratia trasaturilor. Scrierea executata cu cerneala sau tus are o culoare uniforma iar cea realizata cu pasta prezinta zone decolorate ce alterneaza cu aglomeratii de material colorant. Totodata, trasaturile efectuate cu stiloul cu bila prezinta de-a lungul traseului un sant caracteristic, sesizabil uneori chiar cu ochiul liber.
Examinarea în spectrul ultraviolet se foloseste la diferentierea materialelor de scriere, prin observarea modului în care se comporta sub incidenta acestui gen de radiatii. Astfel, unele sunt fluorescente, în timp ce altele devin fluorescente numai dupa ce sunt diluate cu apa. În acest sens, este important sa se stie ca[27]:
- fluorescenta este influentata în mare masura de calitatea hârtiei si cantitatea de material de scriere; o gama larga de cerneluri indigene, respectiv cele de tip "Pescarus", "Super", "Normala", nu sunt fluorescente. În schimb dupa diluare, cerneala rosie "Normala" dobândeste o fluorescenta galbena;
- tusurile indigene pentru desen de culoare albastru închis, marca "Student", au o fluorescenta bleu; cele de culoare verde-galbuie, violeta, sepia si carmin, nu prezinta fluorescenta. Dupa diluare, carminul prezinta o fluorescenta portocalie. Dintre tusurile pentru desen marca "Super", cele de culoare galbena au o fluorescenta galbena, iar cel cinabru, portocalie. Dupa diluare cu apa, fluorescenta se mentine. Tusul alb si portocaliu nu prezinta fluorescenta;
- tusurile pentru stampile marca "Super" de culoare violeta, rosie si neagra nu prezinta fluorescenta; cel rosu are o fluorescenta galben-portocalie doar dupa diluare cu apa;
- pastele de scris de culoare verde, albastra si neagra nu prezinta fluorescenta.
Cromatografia în strat subtire prezinta avantajul ca necesita o cantitate redusa de material, dar se poate aplica numai daca acesta este adus în stare lichida. În acest sens, se recolteaza prin razuire o cantitate mica de material de scriere, care se trateaza cu 2-3 picaturi de solvent . Solutia astfel obtinuta se spoteaza de 10-30 ori în acelasi punct pe placa cromatografica, iar dupa uscare, placa se introduce într-o cuva în care se afla solventul utilizat ca mediu de migrare a materialului de scriere. Dupa migrare, placa se examineaza în lumina vizibila si în UV, atât în stare umeda, cât si uscata. Cromatografia în strat subtire permite diferentierea scrisurilor executate cu cerneala, tus sau pasta de scris precum si stabilirea marcii respectivului produs.
Cromatografia pe hârtie. Metoda necesita o cantitate mai mare de material de scriere si foloseste ca suport hârtia cromatografica, iar pentru migrare, oricare din solventii de la cromatografia în strat subtire. Trebuie avut în vedere ca la cernelurile albastre indigene nu se poate stabili marca, deoarece ele contin acelasi colorant.
Spectrofotometria în UV, IR si de fluorescenta este utilizabila numai atunci când exista o cantitate suficienta de material de scriere. Se folosesc extractele obtinute prin dizolvarea petelor, traseelor grafice sau urmelor uscate din calimari, sticlute sau de pe penite. Când examinarea se face prin spectrofotometrie în UV, materialele de scriere aflate în stare uscata, se solubilizeaza cu alcool etilic, apa sau cu un amestec din acestea în proportii egale. La interpretarea rezultatelor trebuie sa se tina seama de faptul ca imaginea spectrala este o caracteristica îndeosebi a colorantilor extrasi cu ajutorul solutiei de solubilizare si mai putin a celorlalte componente din materialului de scriere. De aceea, este posibil sa se obtina imagini spectrale asemanatoare chiar si atunci când la scriere s-au folosit materiale diferite, daca acestea contin acelasi colorant. Spectrofotometria în IR se foloseste destul de rar, întrucât necesita o cantitate mult mai mare de material. Spectrofotometria de fluorescenta se aplica la materialele de scriere care prezinta fluorescenta în stare uscata sau lichida.
Reactiile prin picurare sunt metode orientative de analiza si constau în tratarea trasaturilor de cerneala, tus sau pasta de scris, cu diversi reactivi chimici care se picura pe suprafata lor. Reactivii provoaca aparitia sau disparitia unor coloranti. Cercetarea se face de regula sub microscop sau cu ajutorul lupei, în primele 15 minute de la picurare. Ca reactivi se folosesc solutii acide, bazice, cu actiune reducatoare sau oxidanta etc., cum sunt: acidul azotic concentrat sau în solutie 10%; solutia de permanganat de potasiu 2%, urmata de tratarea ulterioara cu acid oxalic 5%; hidroxid de sodiu 5%; fluoroglucina; solutia apoasa si alcoolica de cloramina etc.
Fiecare din metodele chimice prezentate presupune solubilizarea materiilor de scriere cu diversi solventi. Gradul de dizolvare a acestora este diferit si permite obtinerea unor informatii utile procesului de identificare. Astfel, spre deosebire de pasta de scris, cerneala sau tusul de aceeasi culoare se dizolva în apa. Pe de alta parte, pastele uscate se deosebesc de cele grase, primele neputând fi dizolvate în benzina si eter de petrol. Solubilitatea poate fi studiata si prin observarea gradului de copiabilitate pe hârtie de filtru, vata sau emulsie fotografica umectate cu solventi.
Bombardarea nucleara cu ajutorul izotopilor radioactivi diferentiaza cernelurile atât dupa compozitia, cât si dupa vechimea lor. Colorantii acizi absorb mult mai bine radiatiile radioactive decât colorantii alcalini[29].
Prin spectroscopie gamma se identifica impuritatile sau alte substante, chiar daca acestea se gasesc în materialele de scriere într-o cantitate foarte mica[30].
CAPITOLUL II
NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND
FALSUL ÎN DOCUMENTE
2.1. Notiunea de fals
Notiunea de fals nu este precizata printr-o definitie legala. În majoritatea legislatiilor se face o enumerare a diferitelor feluri de fals,dar fara a se da o definitie generala si completa,care sa delimiteze caracteristicile acestei infractiuni.
Literatura de specialitate enumera urmatoarele elemente esentiale ale falsului în acte, aratând ca aceasta prezinta trei caracteristici principale, si anume: alterarea adevarului continut într-un act, producerea sau posibilitatea producerii unor consecinte juridice, savârsirea faptei cu intentie. Astfel se poate spune ca prin fals în acte urmeaza a se întelege orice alterare a adevarului privitor la forma sau continutul unui act scris, oficial sau neoficial, savârsita cu intentie si care poate produce consecinte socialmente periculoase. Pentru a fi considerat oficial, înscrisul trebuie sa faca parte din categoria celor întocmite, emanate sau întarite de o autoritate. Constituie înscrisuri oficiale toate actele scrise provenind de la autoritatile publice, institutiile publice, institutiile sau alte persoane juridice de interes public ori care fac parte din actele de procedura scrisa si de documentare ale institutiilor sau organizatiilor publice respective. Pe de alta parte, sunt considerate înscrisuri oficiale atât exemplarele originale, cât si copiile legalizate sau certificate ale acestora, daca sunt susceptibile de produce consecinte juridice, fiind lipsit de relevanta faptul ca sunt redactate în limba româna ori într-o alta limba.
În cazul înscrisurilor sub semnatura privata, un astfel de înscris fiind caracterizat prin continut cu relevanta juridica, semnatura, data redactarii etc. Un înscris sub semnatura privata devine înscris oficial din momentul în care a fost supus autentificarii.[31]
Alterarea adevarului cuprins într-un act are loc, în principal, prin actiune, fiind posibil ca ea sa se produca si prin inactiune .
Exista doua forme principale de fals: intelectual si material.
Falsul intelectual consta în atestarea unor fapte sau împrejurari care nu corespund adevarului ori prin omisiunea cu stiinta de a însera unele date sau împrejurari. Un asa act desi dupa forma poate fi corect este fals din punct de vedere a continutului.
Falsul material consta fie în contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în orice mod, de natura sa produca consecinte juridice .
2.2. Falsul din perspectiva dreptului civil si a dreptului penal
Practic, este de neconceput desfasurarea normala a relatiilor sociale fara nasterea, modificarea si stingerea unor raporturi juridice. De aceea, normele legale impun întocmirea acestor acte juridice într-o anumita forma, mergând pâna la neadmiterea probei testimoniale. Acest lucru poate fi exemplificat prin dispozitiile legii civile care statuteaza obligativitatea formei scrise în cazul actelor juridice având ca obiect bunuri cu valoare mare, declaratiile martorilor nefiind admise ca mijloc de proba în proces. Fiind mijloace de proba cerute de dispozitiile legale, aceste acte trebuie sa prevada exact atât drepturile partilor si întinderea acestora, cât si obligatiile ce le revin si sa nu fie alterate în nici un mod.
Alterarea unui înscris ce consfinteste un raport juridic se întâlneste atât în cazul înscrisurilor oficiale, cât si în cazul celor sub semnatura privata.
Potrivit opiniilor doctrinare, între actele oficiale si cele sub semnatura privata exista unele deosebiri, din care :
în cazul actelor oficiale, obiectul juridic generic al ocrotirii-penale sau civile-este format din relatiile sociale a caror existenta implica protejarea încrederii publice. Consecintele produse de actul oficial sunt garantate de functionarul public, competent sa-l autentifice.
înscrisurile sub semnatura privata, nefiind întocmite în fata functionarului public, nu sunt garantate decât de simpla semnatura a partilor. Aceasta înseamna ca un astfel de înscris se constituie în propriul sau martor, persoana care îl invoca neavând alta garantie decât semnaturile depuse pe el.
înscrisurile sub semnatura privata nu se pot impune cu aceeasi autoritate ca si înscrisurile oficiale. Conventiile nu produc efecte decât numai între parti.
în materia dreptului civil, constatarea ca printr-un înscris s-a atestat o conventie care în realitate nu a avut loc constituie un neadevar, dar nu în mod obligatoriu si un fals. Nu trebuie confundat falsul cu simularea,deoarece în cazul falsului este atacat înscrisul invocat, pentru a înlatura operatia pe care el o constata si despre care se pretinde ca nu a avut loc, operând prezumtia ca din moment ce exista un înscris înseamna ca operatiunea pe care înscrisul o proba este necesara atacarea înscrisului - ca instrument al acesteia - legea civila nepermitând administrarea altei probe contrarii ori a unei probe peste ceea ce contine un act scris. În cazul unei simulari, atunci când partile au posibilitatea evidentierii foloaselor ilicite dobândite prin dovedirea faptului ca un anumit act stipuleaza o operatie diferita fata de cea care a avut loc în realitate. În practica sunt suficiente cazuri de întocmiri de acte de vânzare - cumparare, când în realitate a fost vorba de o donatie. Chiar daca un asemenea act contine un neadevar, el nu constituie un fals.
din punct de vedere al legii penale un înscris oficial poate fi întocmit de un functionar public care confirma sub semnatura, în mod mincinos, o operatiune care nu a avut loc.[33]Este posibil ca un act sa nu aiba decât o aparenta de înscris oficial, în realitate el fiind întocmit în mod fraudulos de catre o persoana care consemnând fapte imaginare îi da forma unui înscris oficial.
chiar în sens restrâns, falsul este privit diferit în dreptul penal fata de dreptul civil, urmând proceduri de cercetare diferite. Notiunea de fals, în acceptiunea restrânsa desemneaza o actiune de contrafacere sau de alterare a unui înscris. În materia dreptului penal, cercetarea presupune atât dovedirea falsului, cât si a vinovatiei persoanei implicate, procedurile având un caracter represiv.În materia dreptului civil, asa cum am mentionat, se poate vorbi de fals pâna la proba contrarie,numai în masura în care înscrisul prezentat în proces este contestat de partea careia i se opune.
spre deosebire de dreptul penal, în materie civila este prevazuta expres procedura verificarii de scripete. În materie civila, instantei de judecata îi revine obligatia de a dispune verificarea unui înscris sub semnatura privata contestat de una sau mai multe parti ori în cazul în care mostenitorii sau urmasii în drepturi ai persoanei despre care se pretinde ca a redactat înscrisul declara ca nu cunosc nici scrisul si nici semnatura acesteia.
finalizarea actiunii de dovedire a falsului are momente diferite în dreptul civil fata de dreptul penal. Daca în dreptul civil actiunea declansata de prezentarea unui înscris se încheie în momentul în care s-a dovedit ca acesta este fals, în dreptul penal nu se finalizeaza decât dupa ce s-a realizat identificarea si s-a dovedit vinovatia autorului falsului. Uneori, la împlinirea termenului de prescriptie a faptei penale, precum si atunci când actiunea penala nu poate fi pusa în miscare sau nu poate fi exercitata, calea falsului ramâne singura deschisa.
Indiferent daca falsul este abordat din perspectiva dreptului civil ori a dreptului penal, notiunea de fals în înscrisuri nu trebuie confundata cu notiunea de fals tehnic. Falsul tehnic are o arie de cuprindere mult mai diversificata, cuprinzând pe lânga manoperele frauduloase executate pentru alterarea înscrisului, si actiunile - voluntare ori involuntare - efectuate asupra actelor, fara ca prin aceasta sa se urmareasca producerea unor consecinte juridice.
Elemente de drept penal si procesual penal privitoare la infractiunea de fals
În legislatia româna, faptele încriminate sub denumirea de "infractiuni de fals" se constituie într-o categorie bine particularizata în sfera vasta a faptelor socotite ca social periculoase. Este neconceput o relatie sociala fara existenta bunei - credinte reciproce a partilor implicate, fara îndatorirea de respect fata de adevar si fara sentimentul de încredere ca este efectiv respectat.
Sfera faptelor de natura penala prin care se altereaza adevarul, este deosebit de cuprinzatoare, continând categorii variate, diferentiate fie datorita specificului relatiilor sociale lezate, fie datorita naturii încrederii care este acordat adevarului, presupus ca fiind respectat. Ceea ce trebuie subliniat este faptul ca la grupul social al infractiunilor de fals alterarea adevarului se face asupra unor lucruri - carora li se atribuie juridic însusirea si functiunea de a servi drept proba a adevarului pe care îl exprima sau îl atesta cu prilejul diverselor relatii sociale: înscrisuri, titluri de credit, instrumente de marcat, monede, timbre s.a.
Conform
art.
Falsul prevazut în aliniatul precedent, savârsit de un functionar în exercitiul atributiilor de serviciu, se pedepseste cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Sunt asimilate cu înscrisurile oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producatoare de consecinte juridice.
Tentativa se pedepseste.
Este adevarat ca în cazul infractiunilor de fals alterarea adevarului se realizeaza prin activitatea infractionala a uneia sau mai multor persoane.
În raport cu rezultatul activitatii infractionale, înselarea încrederii se realizeaza prin produsul actiunii frauduloase, independent de persoana ori persoanele care au pus în aplicare rezolutia infractionala.
Din acest considerent este pe deplin justificata incriminarea infractiunilor de fals într-un grup aparte de infractiuni.
În incriminarea acestor infractiuni [34]legiuitorul român utilizeaza notiunile de fals ,falsificare si încredere,întelegând prin acestea urmatoarele :
Fals - în sensul larg al cuvântului este tot ceea ce nu corespunde adevarului.
Falsificarea - reprezinta operatia prin care actiunea de alterare a adevarului.
Încrederea - este privita ca stare psihica generala de prezumtia de buna-credinta pe care si-o acorda persoanele în relatiile dintre ele,precum si prezumtia de veracitate privind existenta si valoarea lucrurilor.
În referire la aspectele comune infractiunilor de fals, cu privire speciala asupra falsului material în înscrisei oficiale, falsului intelectual si uzului de fals, facem urmatoarele precizari:
Obiectul juridic generic al ocrotirii penale este valoarea sociala protejata, respectiv încrederea publica în lucrurile - entitatile ce au calitatea legala de a se constitui în proba.
Infractiunile de fals implica referirea la un anumit adevar aparent, presupus ca fiind dovedit, dar care în realitate este alterat prin savârsirea falsului.
Autor - subiect activ nemijlocit - al infractiunilor în discutie poate fi, în principiu, orice persoana, legea neprevazând vre-o calificare a acesteia; calitatea subiectului activ va putea constitui o circumstanta agravanta când savârsirea falsului a fost înlesnita de acea calitate[35].
Cu privire la aspectul laturii materiale toate infractiunile de fals sunt fapte comisive.
Din punct de vedere al laturii subiective, infractiunile de fals sunt savârsite cu intentie.
Sub aspect procesual penal la toate infractiunile de fals actiunea penala se porneste si se executa din oficiu.
CAPITOLUL III
METODE DE COMITERE A FALSULUI
sI EXAMINAREA CRIMINALISTICĂ A FALSULUI
3.1. Falsul prin înlaturare de text
Falsificarea prin înlaturare a actelor poate fi efectuata prin metodele: mecanica si chimica.
Metoda mecanica este si ea de doua feluri: prin radiere si prin razuire. Prin radiere se întelege înlaturarea scrisului pe cale mecanica cu folosirea gumei, miezului de pâine s.a. Prin razuire - înlaturarea scrisului cu lama, cutitul si alte obiecte de felul acesta.
Metoda chimica poate fi efectuata prin corodare sau spalare. Corodarea consta în decolorarea scrisului prin atacare cu substante chimice. La spalare scrisul se decoloreaza si în acelasi timp se dizolva, total sau partial. Orice metoda aplicata va înlatura scrisul total sau partial si astfel în unele cazuri va putea fi relevat iar în celelalte, nu.
3.1.1. Înlaturarea textului pe cale mecanica
În cazul înlaturarii textului pe cale mecanica textul se îndeparteaza printr-o actiune de stergere, constând în fie în razuire, fie în radiere, executata cu o guma, lama de ras, orice obiect ascutit sau miez de pâine. Înlaturarea mecanica a textului poate sa fie urmata sau nu de înscrierea unor noi mentiuni în locul celor existente initial.
Elemente ce atesta falsificarea partiala prin înlaturarea mecanica :
scamosarea hârtiei
subtierea hârtiei,urmata de cresterea porozitatii si a transparentei în locurile unde s-a actionat prin razuire sau radiere.
alterarea trasaturilor grafice învecinate
difuzia mare a cernelii în locurile unde a fost alterata hârtia
aparitia unor zone de alta culoare sau a unor zone,în locurile unde s-a încercat refacerea satinajului
resturi de coloranti sau trasee grafice, incomplet înlaturate prin radiere ori razuire
existenta unei fluorescente accentuate - sau de alta culoare - comparativ cu fluorescenta generala a înscrisului examinat.
Examinarea criminalistica a falsului partial pin înlaturare de text parcurge doua faze :
► Stabilirea locului în care a fost înlaturat textul
► Refacerea textului înlaturat
Stabilirea locului în care a fost înlaturat textul
Determinarea locului în care s-a înlaturat textul pe cale mecanica - radiere sau razuire - se realizeaza prin mai multe metode :
Examinarea prin transparenta
Pentru a se realiza examinarea prin transparenta se procedeaza la observarea înscrisului în lumina naturala sau în fata unei surse puternice de lumina artificiala. Se va observa modificarea grosimii hârtiei si cresterea transparentei. Stabilirea locului unde s-a actionat se face pe cale fotografica, procedându-se la expunerea unei hârtii fotografice la lumina transmisa prin înscrisul examinat. În locul unde s-a actionat se va observa o înnegrire mai accentuata a hârtiei la developare datorita trecerii unei cantitati mai mari de lumina.
Examinarea în lumina incidenta
Examinarea se face cu ajutorul unei surse de lumina, dirijata pe suprafata înscrisului sub un anumit unghi sau paralela cu aceasta. Scamosarea hârtiei se va observa prin jocul de lumini si umbre produse de microrelieful suprafetei acesteia.
Examinarea în radiatii infrarosii si ultraviolete
Examinarea în radiatii infrarosii se foloseste mai rar,fiind conditionata de faptul ca materialele de scriere de pe înscrisul analizat se comporta diferit fata de acestea. Radiatiile u.v., în schimb, pun în evidenta locul unde s-a actionat, locul razuit aparând sub forma unei pete cu o fluorescenta mai accentuata si uneori chiar cu o culoare diferita de cea a înscrisului.
Examinarea microscopica
Daca cercetarea în lumina incidenta si cea prin transparenta nu a dat rezultate se recurge la acest gen de cercetare. Înscrisul se examineaza în lumina dirijata, folosindu-se o putere mica de marire, oferind posibilitatea evidentierii atât a dispunerii dezordonate a fibrelor, cât si lipsa unor particule de hârtie.
Examinarea fosforescentei materialelor de scriere
Spre deosebire de fluorescenta, fosforescenta se pastreaza o anumita perioada de timp, chiar dupa încetarea izvorului de energie luminoasa utilizat. Capacitatea anumitor materiale de scriere de a fi fosforescente ofera posibilitatea identificarii urmelor provenite din scrisul razuit, acestea fiind evidentiate atât la suprafata, cât si în profunzimea hârtiei.
Tratarea înscrisului cu pulbere de grafit,negru de antimoniu sau miniu de plumb
Se foloseste în cazul în care înscrisul examinat a fost redactat pe hârtie de calitate superioara, lucioasa. Datorita scamosarii hârtiei, pulberea fina de grafit, negru de antimoniu sau miniu de plumb adera într-o cantitate mai mare, locul unde a fost razuit înscrisul fiind pus în evidenta sub forma unor pete de culoare neagra. Pulberea depusa în exces trebuie înlaturata, fie cu un curente de aer, fie cu plastilina înmuiata, prin tamponarea usoara a suprafetelor înnegrite.
Tratarea înscrisului cu vapori de iod
Procedeul consta în expunerea suprafetei hârtiei la actiunea vaporilor de iod. Vaporii de iod se obtin prin încalzirea granulelor de iod metalic, într-un creuzet sau cu ajutorul unui vaporizator în care se afla cristale de iod, acesta fiind tinut în podul palmei timp de circa un minut. Datorita vaporilor de iod, locurile unde a fost înlaturat textul se vor îmbiba mai mult, portiunile alterate capatând o culoare galbena. Fotografierea trebuie facuta rapid întrucât culoarea dispare repede din cauza sublimarii stratului de iod pe suprafata hârtiei.
Exista si alte metode cum ar fi :tratarea înscrisului cu un solvent organic, examinarea holografica, tratarea cu solutie moser, betagrafia.
3.1.1.2. Refacerea textului înlaturat
Relevarea scrisului înlaturat pe cale mecanica se face atât dupa urmele elementului scriptural, cât si dupa urmele materialului de scriere ramas în hârtia înscrisului examinat. Aceasta relevare este conditionata de natura si vechimea materialelor de scriere, precum si de calitatea hârtiei. Pentru punerea în evidenta a scrisului preexistent sunt utilizate atât metode fizice, cât si metode chimice.
Metode fizice
relevarea scrisului cu ajutorul fotografiei de contrast;
relevarea scrisului prin întarirea electronica a contrastului
metoda examinarii în radiatii invizibile
evidentierea scrisului prin fotografia separatoare de culori
Relevarea scrisului cu ajutorul fotografiei de contrast
În cadrul acestei metode, întarirea contrastului se realizeaza în procesul reproducerii fotografice, folosindu-se materialele negative si pozitive adecvate si respectându-se anumite conditii de developare, precum si prin aplicarea unor procedee speciale.
Principalul neajuns al procedeului mentionat îl constituie faptul ca paralel cu marirea contrastului are loc si o crestere daunatoare a contrastului. Totodata, se reduce calitatea imaginii datorita difuzarii luminii în limitele de contact a celor doua emulsii. În obtinerea contrastului necesar relevarii scrisului, o larga aplicare o au filtrele de lumina, care sunt transparente pentru lumina propriei culori si opace pentru lumina culorii complimentare.
O metoda eficace de întarire a contrastului, aplicata însa rar în practica, datorita operatiunilor anevoioase pe care le necesita este acea a suprapunerii emulsiilor fotografice[36]. Ea are la baza principiul cresterii transparentelor în progresie aritmetica, iar a opacitatilor în progresie geometrica; suprapunând mai multe emulsii fotografice continând fiecare aceeasi imagine, opacitatile vor creste mai rapid decât transparentele, determinând contrastarea imaginii. Metoda a fost initiata de Burinski, care a propus doua modalitati de lucru:
fotografierea actului pe emulsie de coloid turnata pe o placa de sticla, deasupra careia dupa developare se aplica un alt strat de coloid, se fotografiaza si se developeaza din nou, operatia repetându-se pâna la obtinerea contrastului necesar;
fotografierea actului pe mai multe placi, în conditii absolut similare, dupa prelucrarea si uscarea acestora emulsiile se desprind si se suprapun între doua placi de sticla, urmând copierea sau marirea imaginii pe hârtie fotografica.
Metoda consta în producerea pe cale artificiala a unui contrast de stralucire sau de culoare de natura sa conduca la evidentierea scrisului pe fondul pe care a fost depus initial . În acest scop se foloseste urmatoarele
materialele fotografice - pozitive si negative - cu un coeficient de contrast foarte ridicat ;
revelatori cu actiune energica în prelucrarea imaginii;
suprapunerea imaginilor;
contratiparirea;
ozobromarea;
La prelucrarea revelatorilor se foloseste hidrochinona iar pentru atenuarea efectului voalat al imaginii se introduce în solutie în cantitate mai mare de bromura de potasiu.
Relevarea scrisului prin întarirea electronica a contrastului
Aceasta metoda se aseamana cu obtinerea copiei pozitive dupa doua sau mai multe negative suprapuse. Deosebirea consta în aceia ca întarirea contrastului nu se realizeaza prin mijloace optice, ci prin amplificare electronica. Dezavantajul acestei metode consta, pe de o parte, în aceia ca are o sensibilitate mica în sesizarea densitatilor optice, iar, pe de alta parte, datorita câmpului vizual redus al aparatului , nu este posibila examinarea unei suprafete mai mari din înscris.
La elaborarea metodei electronice de stabilire a contrastului s-a pornit de la ideea suprapunerii emulsiilor fotografice. Metodei electronice îi este caracteristic faptul ca suprapunerea imaginilor scrisului cercetat se face pe cale optica, prin
amplificare electronica. Cel mai simplu aparat de intensificare a contrastului are la baza principiul fototelegrafiei si cel cinescopic. Procesul de accentuare a imaginii cuprinde câteva etape[37]. Cele mai importante sunt: descompunerea imaginii, înregistrarea sa fragmentara, reproducerea imaginilor fragmentare într-o singura imagine, transformarea diferentei de stralucire a urmelor scrisului si fondului hârtiei în dependenta de impulsuri electrice, transformarea semnalelor electrice în semnale luminoase.
Metoda expusa are urmatoarele avantaje:
timp putin pentru executare;
posibilitatea de a fi supusa controlului la diferite etape de desfasurare;
Dezavantaje:
suprafata câmpului vizual este mica;
sensibilitate scazuta de diferentiere a densitatilor optice.
Metoda examinarii în radiatii invizibile
Stabilirea scrisului anterior existent poate fi facuta si prin examinarea documentului în radiatii invizibile, de exemplu în radiatii infrarosii, ultraviolete si roentgen. Aceasta metoda este rar aplicata datorita dificultatii sale si datorita faptului ca scrisul îndepartat prin înlaturare foarte rar poate fi detectat cu ajutorul metodei date. Meritul radiatiilor invizibile este acela ca au proprietatea de a fi absorbite de substantele folosite pentru scriere si îndeosebi care contin coloranti organici, al tusurilor si creioanelor de culoare rosie, galbena si verde. Rezultate îmbucuratoare se obtin la relevarea scrisului alterat prin stergere chimica, adica prin spalare sau corodare.
Obtinerea imaginii se face prin corelarea corespunzatoare a sursei de radiatie, a filtrului asezat în fata obiectivului fotografic si a materialului negativ.
Este cunoscut faptul ca focarul razelor ultraviolete se afla mai aproape de obiectiv decât cel al razelor care se pot observa. Iata de ce este necesar sa apropiem obiectivul aparatului fotografic de emulsia fotografica. Corectarea o facem prin experiment, coeficientul ei fiind cu atât mai ridicat cu cât mai scurta este lungimea de unda a radiatiilor ultraviolete ce trec prin filtru aflat în fata obiectivului si cât mai mare este scara imaginii. Situatia se poate clarifica si cu ajutorul unui ecran fluorescent care se aseaza în locul sticlei mate, stratul fluorescent fiind îndreptat spre obiectiv. De obicei ca ecran se foloseste o solutie apoasa de suflat de chinina, sau o solutie apoasa de fluoresceina, sau un fixator fotografic oxidizat.
Pentru stabilirea a ceea ce a fost scris anterior se pot aplica si razele Roentgen. Ele se aplica rar datorita faptului ca putine substante sunt transparente la astfel de radiatie. Ca filtru în asa situatii se pot folosi cele ce contin saruri metalice, brom, talc, coloranti minerali, eozina s.a. Aceste substante au un numar atomic relativ mare si absorb radiatiile Roentgen moi si se evidentiaza cu ajutorul roentgenografiei, roentgenoscopiei sau fotoelectronografiei.
Rontgenografia se obtine prin suprapunerea actului cu materialul fotografic si se introduc într-o caseta confectionata dintr-un material prin care nu patrund radiatiile, dar cu partea superioara transparenta pentru radiatiile Roentgen si netransparenta pentru radiatiile spectrului vizibil. Trebuie de explicat ca actul trebuie sa fie deasupra filmului, iar ca material opac trebuie folosita o placa subtire de aluminiu sau o hârtie rezistenta acoperita cu un strat de zaponlac. Iradiind caseta cu raze Roentgen numite si X, care vor penetra doar hârtia, impresionând materialul fotografic, iar trasaturile scrisului sters vor ramâne neimprimate.
Roentgenoscopia se face prin plasarea în locul materialului fotografic a unui ecran fluorescent, iar restul este ca si la roentgenografie. Caseta cu actul care urmeaza a fi examinat si ecranul fluorescent se monteaza, de regula, într-un dispozitiv conic de observare. Imaginea trebuie urmarita prin partea superioara a conului.
Dupa cum am mentionat fotoelectonografia constituie un alt mijloc de descifrare a continutului preexistent falsificarii actului. Cunoastem ca anumite obiecte care au fost supuse radierii cu raze X emit electroni. Aceasta si este pus la baza electronografiei. În literatura întâlnim doua procedee de obtinere a fotoelectronografiei. Unul consta în faptul ca electronii sunt emisi de o placa de plumb slefuita. Actul banuit îl punem între placa de plumb, despre care am vorbit si un material fotografic negativ, presându-se bine între ele. Radiatia la care va fi supusa caseta va trece mai întâi prin film, apoi prin act, iar ajungând la placa de plumb se va întoarce înapoi, traversând actul si imprimând cu o intensitate mai redusa, în dreptul scrisului sters, o imagine pe materialul fotografic. Acest procedeu se aplica mai des în cazul scrisului executat pe hârtie foarte subtire. A doua metoda se bazeaza pe emiterea fotoelectronilor de ramasitele materialului de scriere. La acest procedeu nu se foloseste placa de plumb, iar în rest totul este la fel. Razele X trec prin materialul fotografic si ajung la act de unde se degaja electroni. Fotoelectronii se degaja mai intens acolo unde exista urme a materialului de scriere si vor actiona asupra peliculei fotografice de unde vom putea citi continutul preexistent al actului.
Fotoelectonografia
are neajunsul urmator: razele X au actiune fotografica si
densitatea optica a filmului este conditionat fasciculul
radiatiei Roentgen. Pentru reducerea acestui efect se folosesc raze X mai
dure, care sunt slab absorbite de emulsia materialului fotografic.
Totodata se foloseste, ca filtru, o placa de plumb groasa
de 0,2-
Evidentierea scrisului prin fotografia separatoare de culori
Aceasta metoda utilizeaza filtrele de lumina si se bazeaza pe faptul ca filtrele lasa sa treaca lumina specifica culorii pe care o au, retinând ori atenuând lumina culorilor complementare. Folosirea acestor filtre colorate este recomandata în cazul când este necesara corectarea contrastelor, în sensul atenuarii contrastului daunator si întaririi contrastului util, mai ales când scrisul este mascat de imaginea cromatica înconjuratoare.
Rezultatul folosirii fotografiei separatoare de culori se concretizeaza prin colorarea scrisului de pe negativ într-o nuanta mai întunecata pe fond deschis, pe pozitiv scrisul aparând într-o nuanta mai deschisa pe fond întunecat.
Metode chimice
►relevarea scrisului pe baza urmelor de presiune ale elementului scriptural
► metoda difuzo-copiativa
► Relevarea scrisului pe baza urmelor de presiune ale elementului scriptural
Evidentierea scrisului dupa urmele de presiune ale instrumentului sciptural este utila, în special în cazul înscrisurilor redactate cu stiloul cu bila sau cu creionul.
Instrumentele scripturale lasa pe versoul hârtiei urme de apasare. Din acest motiv, scrisul poate fi evidentiat prin tratare prin fotografia de umbre sau prin frecarea usoara a versoului cu hârtie carbon, în scopul colorarii proeminentelor existente pe suprafata acestuia.
Intensitatea pronuntarii urmelor de presiune are o mare importanta pentru posibilitatea aplicarii metodei date. Evidentierea unor asemenea urme se face prin diverse metode de examinare cum sunt: tratare cu vapori de iod sau cu solutii pe baza de iod, crearea contrastului de umbra, tratarea cu substante pulverizate si ridicarea cu ajutorul mulajului.
Crearea contrastului de umbra se face cu ajutorul surselor de lumina si prin iluminarea unei singure parti a zonelor falsificate, din diferite unghiuri. Unghiurile sunt direct proportionale cu intensitatea urmelor de apasare. Ele sunt mai mari cu cât mai mare este adâncitura lasata pe hârtie.
Prelucrarea cu vapori de iod sau cu solutii pe baza de iod da îmbucuratoare rezultate si atunci când apasarile pe hârtie sunt neînsemnate. Urmele grafismului sters vor fi conturate de iod mai pronuntat în locurile unde hârtia a fost presata.
Solutiile de baza care sunt folosite la stabilirea scrisului dupa urmele de presiune sunt:
solutie apoasa cu un continut de 16,7% clorura de sodiu, 13,3% iodura de potasiu, 6,7% clorura anhidrica de aluminiu, 11,7% glicerina si 35% iod;
solutie de iod (0,4 gr), solutie de clorura de magneziu (50 gr în 25 ml apa), iodura de potasiu (10gr) si apa (10ml);
amestecul a doua solutii: una formata di 1 gr de iod, 2 gr de iodura potasiu, 97 ml de apa, iar a doua solutie saturata de clorura de calciu (70%);
iod (1 gr), iodura de potasiu (4 gr), glicerina (20 ml), apa (8 ml).
Dupa ce alegem solutia, aceasta se aplica cu ajutorul unui tampon de vata înmuiat în solutie. Colorarea urmelor scrisului este pe putin timp si din aceasta cauza este necesar fotografierea actului. La tratarea actului, cu solutia potrivita, apar niste pete ce pot fi înlaturate prin tratare cu hiposulfit de sodiu sau numit si fixator fotografic.
Mai este
cunoscuta o metoda de stabilire a scrisului preexistent dupa
trasaturi, este vorba de metoda ridicarii urmelor cu ajutorul
mulajelor, care sunt de obicei materiale plastice. La aceasta
metoda sunt mai multe procedee de
aplicare. Un procedeu mai simplu este urmatorul: luam o pelicula
de vinilin si acoperim suprafata alterata a actului, peste
aceasta pelicula se aplica o placa de sticla, iar de
asupra sticlei se aseaza o bucata de plumb scobit. Pelicula de
vinilin trebuie sa aiba o grosime de
Autorii mai mentioneaza faptul de a realiza mulaje optice, folosind substante care se topesc usor, cum ar fi: aliajul "Lipovitz" cu temperatura de topire la 47,2 C. El este compus din 5% cadmiu, 8% staniu, 19% indiu, 23% plumb si 45% bismut.
Mulajul dupa întindere se vopseste cu tus si se apasa usor pe o hârtie alba pe care se vor desena urmele de presiune.
Scrisul sters poate fi relevat dupa urmele de presiune lasate pe alte suprafete decât a actului si anume pe masa ori alte obiecte. Deseori scrisul este relevat prin aceasta metoda dupa urmele produse pe o alta hârtie care se afla sub act în timpul scrierii. Procedeele care sunt aplicate în asa situatii sunt acelea pe care le-am descris mai sus. Încercarea de a releva scrisul pe asa cale se face, de cele mai dese ori, în situatiile când stabilirea scrisului, care a fost sters, nu a putut fi facuta prin alta procedura.
► Metoda difuzo-copiativa
Se bazeaza pe efectul de sensibilizare si desensibilizare optica a materialelor fotografice. Actul modificat se pune în contact cu o hârtie fotografica. Urmele scrisului sters vor actiona asupra materialului fotografic, provocând acestuia schimbari. Aceasta metoda este mai eficace la relevarea scrisurilor înlaturate pe cale mecanica. Falsificarile prin folosirea substantelor chimice pot fi depistate pe aceasta cale mai rar, deoarece colorantul materialului de scriere este decolorat sau este întins pe o suprafata mare de hârtie.
Cu un mare succes putem releva pe aceasta cale scrisurile care sunt executate cu materiale ce contin coloranti solubili în apa. Exemplu de asa materiale: cernelurile si creioanele chimice preparate cu albastru sau violet de metil, cernelurile de anilina etc. Executarea acestei metode cuprinde trei faze principale: copierea; prelucrarea materialului fotografic; reproducerea imaginii.
Copierea trebuie efectuata într-o camera în care sa nu patrunda alta lumina decât lumina rosie. Este necesar sa cunoastem ca desi unii autori propun folosirea placii fotografice este totusi mai potrivit a folosi hârtia fotografica. Bine se primeste operatia data cu folosirea hârtiei de contrast normal sau ridicat. Preventiv contactarii actului cu materialul fotografic ultimul se tine în apa distilata cu o temperatura de 18-20 de grade timp de 1-5 minute, pentru ca stratul gelatinos sa se înmoaie. Ca sa marim gradul de dizolvare a colorantului organic adaugam în apa distilata solutie de amoniac. Cantitatea de amoniac este de 10-15 picaturi la 1000 ml de apa. Introducerea hârtiei fotografice în alcool etilic usor acidulat va da acelasi rezultat. Factorul de umezeala mare se poate îndeparta cu ajutorul hârtiei de filtru. Vorbind de timpul de contact a actului cu hârtia fotografica trebuie de mentionat ca el poate fi de la doua pâna la zece minute. Variatia data este în dependenta de mai multi factori ca gradul de umectare a emulsiei fotografice, cantitatea colorantului, felul hârtiei, proprietatea colorantului etc.
Dupa desprinderea hârtiei fotografice de pe act prima trebuie lasata sa se usuce pentru o mai buna fixare si pentru ca sa nu aiba loc raspândirea particulelor copiate pe hârtia fotografica. Dupa aceasta hârtia fotografica se developeaza sub actiunea unei lumini speciale. Ceea ce apare este imaginea negativa a scrisului, dupa care prin copiere se poate obtine imaginea pozitiva.
3.1.2. Înlaturarea textului pe cale chimica
Corodarea si spalarea reprezinta înlaturare de text datorata actiunii unui agent chimic. Agentul chimic intra în reactie cu colorantii existenti în substanta de scriere, formând saruri incolore.
Potrivit literaturii de specialitate pentru înlaturarea textului sunt folosite mai multe procedee, dintre care :
introducerea si tinerea înscrisului în apa fierbinte,pâna la disparitia scrisului
tinerea înscrisului nemiscat în apa rece, timp de 2-3 zile
tamponarea textului cu vata îmbibata în diversi solventi chimici, urmata de spalare si uscare fortata s.a.
Cunoasterea substantelor folosite la corodarea înscrisului este necesara, în raport cu acestea alegându-se reactivul adecvat pentru refacerea scrisului înlaturat.
Solventii folositi pentru corodare si spalare provoaca o serie de transformari ale hârtiei si materialelor de scriere. Alterarea chimica poate fi recunoscuta dupa :
pierderea luciului hârtiei si aparitia unor portiuni mate
existenta unor pete albe albicioase sau galbene
cresterea porozitatii si fragilitatii hârtiei
deteriorarea liniaturii imprimate si a desenului de protectie corodat,precum si a mentiunilor executate ulterior corodarii
existenta unor fragmente din traseele grafice ale scrisului initial
fluorescenta diferita a locurilor alterate fata de fluorescenta generala a înscrisului.
Examinarea criminalistica a falsului partial pin înlaturare de text pe cale chimica parcurge doua faze :
► Stabilirea locului în care s-a produs corodarea si spalarea
► Refacerea textului înlaturat
3.1.2.1. Stabilirea locului în care s-a produs corodarea si spalarea
În afara de metodele folosite la stabilirea locului unde a fost înlaturat textul pe cale mecanica, în cazul alterarii pe cale chimica se utilizeaza si metode specifice, mergând pâna la identificarea substantelor cu care s-a realizat corodarea.
Acestea sunt :
tratarea cu hârtie de turnesol
tratarea cu acid citric
tratarea cu vapori de sulfat de amoniu
tratarea cu nitrat de argint
tratarea cu solutie diluata de hipermanganat de sodiu
tratarea cu vapori de ionidina
alte metode si procedee.
3.1.2.2. Refacerea textului înlaturat
Fiind o operatie destul de dificila, la refacerea scrisului sters cu agenti chimici se folosesc atât metode fizice cât si chimice.
Metodele chimice de relevare a textului înlaturat, desi prezinta riscul deteriorarii grave a înscrisului,se dovedesc eficace în cazul în care cerneala stearsa a avut un continut redus de fier.
Metode chimice utilizate :
tratarea scrisului cu eosina
tratarea înscrisului cu vapori de acid tiocianic
tratarea înscrisului cu izotopi radioactivi
alte metode.
3.2. Falsul în documente executat prin adaugire de text.
Adaugirile de text sunt specifice falsului partial, pot fi de cele mai diferite feluri, începând de la un semn de punctuatie si terminând cu un fragment din text. Aceste adaugiri pot fi stabilite dupa mai multe criterii. În primul rând dupa criteriile fizico-grafice si fizico-chimice. De asemenea este cunoscuta si metoda ordinii cronologice a trasaturilor.
Adaugirea de text constituie, de multe ori, o continuare a actiunii de falsificare, faptuitorul vizând fie modificarea continutului întregului scris, fie doar schimbarea sensului unor fraze.
Un element evident de adaugire îl constituie scrierea unor mentiuni pe act de catre alta persoana decât cea care a scris restul textului. Stabilirea adaugirii este posibila si în cazurile când ea se face de catre aceeasi persoana care a scris textul initial. Scrisul adaugat poate prezenta deosebiri fata de cel anterior, datorita executarii sale în alt moment si în alte conditii. La fel se stabilesc adaugirile si datorita pozitiei semnelor grafice fata de axa verticala, valorilor dimensionale, spatiilor dintre ele, gradului de presiune, calibrului trasaturilor etc.
Schimbarile din documente sunt deseori observate datorita pozitiei convexe ori concave a rândurilor. Mai pot fi observate prescurtari neobisnuite de cuvinte, rasfirari sau comprimari de litere s.a.
Stabilirea adaugirii poate fi efectuata si dupa elementele grafice furnizate de instrumentul de scriere[39]. Adaugirea efectuata cu un alt stilou decât cel cu care s-a scris va putea fi stabilita dupa particularitatile morfologice ale trasaturilor. Asa particularitati sînt: zgârieturile produse pe suportul de scriere, cantitatea de substanta depusa pe foaie, grosimea trasaturilor. O sarcina usoara este deosebirea trasaturilor efectuate cu stilou cu penita si stilou cu bila. Dificil este sa deosebim semnele grafice efectuate cu stilou de acelasi fel sau cu acelasi stilou, dar în perioade de timp diferit.
Aspecte aparte prezinta completarile deasupra semnaturilor autentice. Uneori, acestea sunt date în alb, deasupra lor completându-se un alt text decât cel voit de semnatar. Mai frecvente însa sunt situatiile de obtinere a semnaturii unei persoane prin surprindere, de scriere în spatiul liber aflat deasupra semnaturii existente pe un original sau de stergere a întregului text aflat deasupra semnaturii autentice. În toate aceste cazuri se vor examina dimensiunile hârtiei, marginile ei, eventualele urme de înlaturare, o atentie deosebita acordându-se, de asemenea elementelor de ordin topografic, cum ar fi ocolirea extremitatilor superioare ale semnaturii si comprimarea rândurilor.
Stabilirea adaugirilor dupa criterii fizico-chimice. Aplicarea metodelor grafice nu întotdeauna dau rezultate. Dupa cum am aratat mai sus deseori elementele grafice trebuie sa fie combinate cu altele cum ar fi cele fizico-chimice. Daca particularitatile fizico-chimice ale unui text difera de ale altui text va fi clar ca scrierea s-a efectuat cu materiale diferite. Este greu a aplica aceasta metoda când se scrie cu cerneala de aceeasi culoare sau natura.
Metodele de analiza a materialelor de scriere în vederea diferentierii lor sunt diverse, completându-se una pe alta. Se vor aplica cu prioritate metodele fizice de examinare, care sa nu afecteze în vre-un fel actul. Specifice stabilirii adaugirilor sunt procedeele de examinare a comportarii materialelor de scriere, analiza cromatografica, diferentiere cromatica, metoda copierii si examinarea comportarii fata de radiatiile invizibile a materialelor de scriere.
3.2.1. Metoda chimica
Un procedeu frecvent întrebuintat în expertiza criminalistica pentru stabilirea adaugirilor, îndeosebi la scrisurile executate cu cerneala, consta în tratarea scrisului presupus adaugit si a celui initial cu diversi solventi si urmarirea reactiilor ce se produc la decolorarea materialului de scriere, schimbarea nuantei sale de culoare, întinderea rapida pe hârtia sau pe suportul pe care a fost transferat etc. . Comportarea diferita a scrisurilor comparate fata de aceeasi reactivi chimici dovedeste ca s-a scris cu acelasi material, pentru elucidarea situatiei fiind necesare si alte investigatii.
Examinarea se poate face direct pe act ori pe o parte a materialului de scriere, desprinsa din trasaturi. În primul caz, se aplica o picatura a solventului cu ajutorul unei baghete sau a unei pipete, observându-se cu lupa sau microscop, comportarea materialului de scriere. Extractia se realizeaza prin aplicarea unui dizolvant, de regula un amestec de spirt si apa distilata, pe trasatura de cerneala si absorbirea sa cu un tub foarte îngust de sticla, continutul aplicându-se pe lamela. Operatia se repeta pâna când dizolvantul capata pe lamela culoarea cernelii respective. Dupa ce dizolvantul se evapora, se actioneaza asupra materialului de scriere cu solventi chimici si se urmaresc reactiile ce au loc. Extractia cu dizolvant nu da întotdeauna rezultate bune, deoarece hârtiile de calitate inferioara, cu un grad de încleiere redus, îl absorb înainte ca el sa solubilizeze cerneala. În asemenea situatii se recomanda transferul materialului de scriere pe lamela, prin razuire cu vârful unui ac ori cu lama. Gama reactivilor chimici ce se folosesc în scopul aratat este larg.
Diferenta trasaturilor de creion si trasaturilor obtinute cu hârtia indigo se poate realiza prin folosirea însusirii silicatilor ce intra în componenta creioanelor colorate de a absorbi colorantii organici din solutii. S-a constatat ca atunci când asupra trasaturilor de creion colorat si de hârtie indigo se actioneaza cu un colorant organic de culoare complementara celei pe care o au trasaturile, scrisul executat cu creion se coloreaza în culoarea solutiei cu care a fost tratat, în timp ce scrisul executat prin intermediul hârtiei indigo îsi pastreaza culoarea initiala. Scrisurile comparate se trateaza în prealabil cu dicloretan si acetona, în vederea înlaturarii constituentilor si a liantilor. Metoda este ineficienta în cazul scrisului executat cu creion negru si a celui executat prin intermediul hârtiei indigo de culoare neagra.
Absorbtia mai intensa a iodului de catre trasaturile de creion colorat în comparatie cu trasaturile executate prin intermediul hârtiei indigo, constituie un alt mijloc de deosebire a acestora[41]. La trasaturile de creion colorat prelucrate în prealabil cu dicloretan si acetona, si tratate apoi cu vapori de iod, prezenta iodului se constata si dupa o luna de la operatia respectiva. La trasaturile executate prin intermediul hârtiei indigo, prelucrate cu aceeasi dizolvanti, iodul dispare dupa câteva ore.
3.2.2. Examinarea microscopica
O astfel de metoda are o sfera larga de aplicabilitate, mai ales când adaugirile au fost executate cu cerneala. Ea ofera posibilitatea diferentierii trasaturilor executate cu cerneala,tus si creion,prin studierea constituentilor si a modului în care aceste materiale de scriere au fost depuse pe înscrisul în litigiu. Cu ocazia analizelor constituentilor cernelurilor, tusurilor, examenul microscopic pune în evidenta atât particulele straine a unor amestecuri întâmplatoare, cât si gradul diferit de coagulare al colorantilor, datorat adaugirilor executate la intervale mari de timp. Datorita acestui fapt, traseele grafice se diferentiaza între ele prin nuanta de culoare - mai închisa ori mai deschisa - în raport cu timpul când au fost executate.[42]
Eficace este si microfotografia în radiatii infrarosii, care ne permite sa stabilim - comparativ - daca particulele sunt ori nu opace la aceste radiatii.
Examinarea microscopica constituie principalul mijloc de diferentiere a trasaturilor de creion. Pe aceasta cale se stabileste densitatea optica a trasaturilor executate cu creion de grafit, ea fiind direct proportionala cu cantitatea materialului depus pe hârtie[43]. Cantitatea depusa este dependenta, la rândul ei de taria mâinii, de presiune si de calitatea hârtiei.
În practica se întâlnesc adesea cazuri când adaugirea efectuata pe un exemplar al actului executat prin intermediul hârtiei indigo se face cu un creion de culoarea acelei hârtii[44]. Examinarea microscopica constituie o metoda eficienta de diferentiere a celor doua materiale. Trasaturile de creion vor prezenta un anume luciu, iar particulele masei sale vor fi orientate pe directia scrisului, înregistrându-se uneori si striatii produse de constituentii mai duri. Trasaturile executate prin intermediul hârtiei indigo apar în imaginea microscopica mate, fara stralucire si cu particulele fara a fi orientate în vre-o directie. În plus, marginile lor nu sunt bine conturate, iar colorantul este repartizat de obicei uniform, fara a prezenta variatii ca la trasaturile de creion.
Adaugirile operate cu cerneala ori cu creionul se pot depista si cu ajutorul microscopului electronic. În cazul cernelurilor de pilda, se reuseste sa se stabileasca natura si caracterul diverselor amestecuri sau a corpurilor straine. La microscopul electronic se pot observa doua imagini ale acelasi probe de cerneala si anume imaginea electronomicroscopica si imaginea difractiei (electronografia). Observarea imaginii electronomicroscopie are loc în câmp luminos si în câmp întunecat. În prima faza, se stabileste forma si dimensiunea particulelor materialului examinat, iar în a doua se face distinctia între particulele cristaline si cele amorfe. Electronografia, stabilirea indicelui de difractie, serveste la deosebirea particulelor cristaline în functie de structura lor interna, ceea ce constituie un mijloc în plus de separare a materialelor de scriere comparate. Examinarea necesita circa 0, 00001 gr material de scriere. Este indicat sa se efectueze 6-8 examinari din diferite portiuni ale scrisurilor comparate, pentru a se constata daca rezultatele sunt constante.
3.2.3. Analiza cromatografica
Cromatografia consta în separarea componentilor unui amestec de substante dizolvate, prin trecerea lor printr-o coloana din material solid. Ea este o metoda de separare si de analiza a unui mare numar de compusi organici si anorganici. Metoda si-a gasit aplicabilitate, în primul rând la compararea cernelurilor.
Desi eficienta si simpla, metoda nu a cunoscut o dezvoltare prea mare. Locul ei a fost luat în practica de expertiza, de cromatografia pe hârtie. Ea da rezultate foarte bune când cernelurile comparate sunt de tipuri diferite sau când acestea au în compozitia lor si alti coloranti decât cei de baza. Când însa ele nu au un singur colorant si acesta nu difera, delimitarea numai pe baza cromatografiei este dificila. Metoda consta, în esenta, în migrarea constituentilor cernelii - antrenati de un solvent - pe hârtia de filtru. În functie de directia de migrare, se disting patru tipuri de cromatografie pe hârtie: orizontala, descendenta, ascendenta si circulara (radiala). Mai utile pentru compararea cernelurilor si a altor materiale de scriere s-au dovedit a fi procedeele cromatografiei ascendente si a celei radiale.
Cromatografia
ascendenta se bazeaza pe fenomenul capilaritatii fibrelor hârtie de filtru. Pentru aceasta ,hârtia trebuie sa se afle în
pozitie verticala, suspendata. Totodata se cere ca
spatiul în care se desfasoara procesul migrarii sa fie saturat cu componentele
solventului întrebuintat la antrenarea pe hârtie a colorantului. De aceea,
hârtia de filtru se acopera cu un clopot de sticla ori cu un vas de
sticla paralelipipedic (înalt de circa
Linia de start se
trage cu un creion de grafit la circa
Elementele care se urmaresc si se compara sunt forma, dimensiunea, nuanta culorii si nivelul petelor formate pe hârtia de filtru. Un alt indiciu de comparare îl constituie valoarea Rf-ului, care reprezinta raportul între distanta parcursa de colorant si solvent. Deosebirile nete dintre imaginile obtinute pe hârtia de filtru denota ca materialele de scriere comparate sunt diferite. În cazul când cromatogramele sunt asemanatoare sau apropiate, este necesar sa se repete întregul proces, însa cu un alt element, mai acid ori mai amoniacal, pentru a urmari daca se mentine acelasi tablou. Asemanarea cromatogramelor a doi coloranti înca nu face dovada ca cernelurile comparate sunt identice, ci doar ca ele sunt de acelasi tip, având aceeasi apartenenta generica.
Cromatografia radiala pe hârtie are o arie de raspândire mai redusa, desi rezultatele ce se obtin nu sunt inferioare celor oferite de cromatografia ascendenta.
3.2.4. Diferentierea cromatica
Lumina vizibila cuprinde diferite culori spectrale, care difera unele de altele prin lungimea lor de unda. Prin examinare directa cu ochiul liber se deosebesc relativ usor culorile pure, dar nu si nuantele apropiate ale aceleiasi culori[46]. Tocmai asemenea situatii se întâlnesc în cazul alterarii actelor prin adaugiri, scrierea ulterioara fara a prezenta vre-o deosebire vizuala fata de cea initiala. Limita de diferentiere a nuantei de culoare de catre ochiul omenesc se poate depasi prin aplicarea de procedee tehnice.
Selectarea razelor
cu anumite lungimi de unda se realizeaza cu ajutorul filtrelor de lumina.
Cu filtrele obisnuite de lumina se delimiteaza zone de circa
Culorile se pot diferentia si prin masuratori calorimetrice si fotometrice, aprecierea coeficientului de reflexie a luminii obtinându-se cu ajutorul termoelementelor sau fotoelementelor.
Întarirea contrastului de culoare se poate realiza si prin marirea saturatiei culorilor sau prin transformarea acestora. Procedeul consta în fotografierea scrisului presupus adaugit si a celui initial, pe materiale fotografice alb-negru cu sensibilitate spectrala diferita si cu filtre de culori diferite. Negativele finale se proiecteaza succesiv pe o hârtie fotografica color, care dupa developare va reda imaginea scrisurilor în aceleasi culori, dar mai saturate, sau în alte culori - transformate.
3.2.5. Copiabilitatea materialelor de scriere
În functie de natura lor, de compozitia si de timpul scurs de la aplicarea pe hârtie, materialele de scriere se copiaza în mod diferit pe diferite suporturi. Fenomenul este influentat totodata de gradul difuzarii coloritului în masa hârtiei, de calitatea acesteia precum si proprietatile suportului. Comparând scrisul presupus adaugat cu scrisul initial, se poate constatat ca ele nu au aceeasi capacitate de copiere, ceea ce constituie un indiciu de executare cu materiale de scriere diferite sau în momente diferite. Compararea se face între trasaturi de aceeasi grosime si intensitate.
Ca suporturi pentru copiere se folosesc hârtia, straturile gelatinoase fotografice sau pelicula de polivinil. Hârtia întrebuintata în acest scop trebuie sa fie foarte subtire, neteda si alba, din celuloza curata. Materialele fotografice se elibereaza în prealabil de sarurile sensibile la lumina, respectiv de halogenuri, prin tratare cu hiposulfit si se mentin înainte de întrebuintare în apa distilata, pentru înmuierea stratului gelatinos. În cazul folosirii peliculei de polivinil, aceasta se înmoaie în dicloretan, excesul de umiditate înlaturându-se cu hârtie de filtru. Timpul de contact cu actul este circa 5 min., când se întrebuinteaza hârtie, si de circa 1 min., când se întrebuinteaza materiale fotografice sau pelicule de polivinil.
3.2.6. Comportarea fata de radiatiile invizibile
În functie de constituentii materialelor de scriere, acestea au opacitate si permeabilitate diferita fata de radiatiile invizibile. Doua materiale de aceeasi culoare se pot deosebi între ele prin felul cum absorb sau reflecta radiatiile respective. Un larg câmp de aplicare îl au în acest sens radiatiile infrarosii si ultraviolete. Examinând de pilda un act în radiatii infrarosii si constatând ca o parte a grafismului este penetrata iar alta opaca, vom avea dovada certa a scrierii actului în doua etape, cu materiale de scriere diferite.
Comportarea materialelor de scriere fata de radiatiile infrarosii se poate înregistra nu numai pe cale fotografica sau cu ajutorul convertizorului electrono-optic, dar si prin masurari fotometrice, care ofera valoarea cantitativa a absorbtiei si permeabilitatii.
Metoda fotografierii în radiatii infrarosii este anevoioasa. Din aceasta cauza cercetarile au fost orientate spre electronica. Astfel pot fi folosite convertizoarele bazate pe fenomenul "efectul fotoelectric exterior" sau pe fenomenul de stingere a luminescentei[49].
Luminescenta infrarosie s-a dovedit a fi un element de seama în deosebirea cernelurilor de acelasi tip, însa aplicate pe hârtie în momente diferite. Exista o serie de factori de natura sa particularizeze o anumita cerneala si sa favorizeze în acest fel analiza prin luminescenta.
3.2.7. Determinarea succesiunii trasaturilor intersectate
Determinarea succesiunii trasaturilor intersectate cere o mare experienta si ridica mari dificultati. Deseori când cercetam un document observam ca unele trasaturi se suprapun. În mod normal pot sa se suprapuna peste trasaturile posterioare. Liniatura grafica a semnaturii la suprapunere trebuie sa fie în partea de deasupra deoarece semnatura se pune dupa ce textul documentului este scris. Devierea de la aceste reguli va dovedi ca actul a fost falsificat prin adaugire.
Stabilirea ordinii depunerii trasaturilor nu este un lucru simplu, însa aceasta nu înseamna ca este ceva imposibil de realizat. Rezultatul final depinde de starea documentului cercetat si de metodele aplicate. Solutionarea acestei întrebari este posibila deoarece la intersectia a doua trasaturi au loc unele schimbari. Sunt cunoscute trei grupuri de schimbari: cele provocate de instrumentul scriptural prin modificarea stratului superior al hârtiei, schimbarile efectuate de a doua trasatura fata de prima; a doua trasatura este influentata de modificarile anterioare ale hârtiei si de prima trasatura.
Schimbarile despre care am vorbit mai sus sunt în mare dependenta de calitatea hârtiei. De hârtie depinde în mare masura si gradul de dificultate a stabilirii ordinii trasaturilor.
Importanta sa, vizavi de problema studiata, si-o are si instrumentul scriptural si materialul de scriere. Influenteaza asupra trasaturilor si conditiile de scriere ca si timpul scurs între executarea primei trasaturi si a doua.
În cele mai dese cazuri, daca deasupra unei trasaturi de creion se va executa o trasatura de cerneala ultima va fi neîntrerupta. Cu cât intensitatea scrierii scade cu atât mai greu este de observat întreruperea trasaturii de creion. Daca presiunea de scriere cu creionul este mare si în cazul când prima trasatura este executata cu materiale de scriere care contin grasimi, trasatura de cerneala executata ulterior va fi întrerupta.
La cercetarea scrisului efectuat cu masina de tapat, cu pasta, cu creion întretaiat cu o imprimare de stampila, în cele mai dese cazuri, vom observa întreruperea impresiunii de stampila, chiar daca aceasta a fost depusa la urma.
În urma depunerii unor materiale de scriere pe foaie si pe suportul de sub ea, ramân urme de presiune. Studierea acestora, ca studierea trasaturilor, ne poate demonstra dupa aceleasi principii al continuitatii, ce a fost scris pentru început.
Sânt cunoscute metode de aflare a ordinii executarii trasaturilor care sunt specifice doar pentru documentele scrise prin tragere. Asa procedee sunt: dupa deplasarea unor particule din materialul trasaturii anterioare pe directia miscarii instrumentului scriptural cu care s-a executat trasatura ulterioara si dupa orientarea fibrelor de hârtie în directia trasaturii ulterioare.
La intersectarea primei linii cu una de pe hârtie putem atrage atentia pentru stabilirea ordinii trasaturii, la inundarea trasaturii aflate dedesubt. Faptele ce influenteaza difuzia sunt: debitul cernelii pe penita în momentul intersectarii cu trasatura precedenta, calitatea hârtiei, fluiditatea cernelii.
Aplicarea iluminarii pentru cercetarea intersectiilor trasaturilor se face pe scara larga. Vom ilumina actul sub diferite unghiuri si alegând pozitia necesara. Trasaturile de creion le vom ilumina oblic.
Daca la iluminare obtinem umbre, care necesita a fi înlaturate, vom plasa un microscop astfel ca fasciculul de lumina sa ilumineze actul prin obiectivul acestuia. La aceste operatii decurgem mai des când una din trasaturile intersectate este executata cu cerneala ori prin intermediul hârtiei indigo. Observarea inundarii cernelii liniei doi pe linia depusa prima o facem sub o lumina perpendiculara. Sub unghi de 90 de grade, dintre fasciculul de lumina si act. Cercetam documentul pentru a observa continuitatea trasaturii depuse ultima pe act.
O alta metoda de stabilire a succesiunii trasaturilor intersectate, mai cu seama intersectarile materiale de diferite culori, consta în masurarea lungimii de unda a materialelor de scriere.
Producerea de catre materialele de scriere a luminescentei este de folos si pentru aplicarea unei alte metode de stabilire a succesiunii trasaturilor. Pentru a putea fi aplicata aceasta metoda este necesar ca unul din materialele folosite la scriere sa fie luminiscent sau daca ambele materiale sunt luminescente atunci luminiscenta trebuie sa fie diferita.
Intersectarea a doua linii dintre care una contine grafit permite a aplica pentru stabilirea ordinii intersectarii trasaturilor aplicarea unei noi metode. Metoda data se bazeaza pe proprietatea grafitului de a reflecta radiatiile ultraviolete cu un grad înalt. La macrofotografiere trasatura de creion va apare de culoare deschisa, astfel în dependenta de continuitatea trasaturii albicioase vom întelege care linie este depusa prima si care ultima.
Cronologia trasaturilor poate fi stabilita si prin macrofotografiere cu ajutorul filtrelor de lumina. Deoarece compozitia materialelor de scriere este diferita una din ele poate aparea pe negativ mai închisa sau mai deschisa, iar densitatea optica diferita va determina continuitatea sau întreruperea trasaturii.
O metoda de determinare a succesiunilor trasaturilor include folosirea tehnologiilor de scoatere si examinare a intersectiilor utilizând electronic-video microscopul, pentru a determina structura santului de intersectie, comparatorul video spectral pentru analize ce utilizeaza lumina de excitatie, negativari, integrari. Cu ajutorul VSC 5000 are loc o scanare completa cu filtre de lungime de unda de la 400 la 1000 si indicarea unui raport de intensitate de la 0 la maxim 120%. Marea majoritate a cernelurilor, examinate în laboratoare, este albastra, atentia fiind focalizata pe tehnologia independenta de culoare, dar de la care structura poate fi definita.[50]
O metoda mult discutata de stabilire a ordinii executarii trasaturilor este examinarea microscopica a muchiei hârtiei taiate cu lama, ori la microtom sub un unghi de circa 45 de grade în partea intersectiei. Daca suprafetele taiate nu vor fi suficient de netede, din cauza constituentilor hârtiei, nu vom obtine nici un rezultat[51].
Ordinea executarii trasaturilor intersectate se evidentiaza si prin examinare stereomicroscopica, cu ajutorul careia se obtin imagini în relief.
Odata cu aplicarea oricarei metode examinate mai sus este necesar sa fixam rezultatul prin fotografiere.
3.3. Falsul în documente prin acoperire cu cerneala sau cu alte substante
Falsificarea actelor se face deseori prin acoperirea semnelor de pe act, fie a unei cifre, litere cu diferite materiale (tus, cerneala) sau prin hasurare cu tocul, creionul etc. Stabilirea scrisului acoperit depinde de asa factori: volumul scrisului alterat si nealterat, marimea intervalului de timp care a trecut de la executarea scrisului si pâna la acoperire, gradul de presiune exercitat la scriere, calitatea hârtiei si calitatea acesteia, prezenta altui text sau a altei pete pe versul hârtiei, natura si culoarea materialului de scriere si de acoperire.
Mai usor se releva scrisul care a fost acoperit cu un material de alta natura si culoare decât acela cu care s-a scris. Contribuie la usurarea lucrului si scurgerea unei perioade de timp mai mare între aplicarea pe hârtie a ce lor doua materiale, presiunea mare cu care s-a actionat în momentul scrierii, absenta altui scris pe versul actului, volumul mare a actului. Volumul mare a actului permite studierea particularitatilor scrisului, reconstituirea sa dupa fragmentele care n-au fost acoperite si dupa sensul textului.
Examinarea actului pe ambele parti cu lumina unilaterala si prin transparenta este metoda cea mai simpla prin care se poate citi scrisul acoperit[52]. E recomandabil ca examinarea sa se faca într-o camera obscura. Partea opusa a actului se acopera cu o hârtie neagra cu exceptia locurilor afectate. Imaginea obtinuta trebuie fotografiata, negativul si pozitivul putându-se prelucra pentru accentuarea contrastului.
Diferenta culorilor materialului de scriere si a materialului cu care s-a acoperit scrisul se obtine cu folosirea filtrelor de lumina adecvata. Pot fi folosite doua filtre de lumina odata, unul care sa micsoreze culoarea petei, iar altul sa mareasca intensitatea culorii materialului de scriere. Mai poate fi folosit si un filtru care sa micsoreze intensitatea culorii fondului hârtiei.
Folosirea radiatiilor infrarosii la fotografiere ne va da rezultate bune daca materialul de scriere va fi opac pentru ele, iar cel care le acopera, penetrabil. Deoarece ziarul a fost acoperit cu culoare neagra, iar fotografierea în radiatii infrarosii ne-a dat rezultatul dorit. Daca la acoperirea scrisului se va folosi cerneala obisnuita si daca la scriere s-a folosit creion de grafit, tus negru, cerneala tipografica vom putea aplica acest mod de relevare. Cernelurile care au în componenta lor coloranti sintetici sunt în genere transparente la radiatii infrarosii, însa daca ele au o concentratie mai mare, pot deveni opace si deci irelevabile pe aceasta cale.
Scrisul care este necesar a fi relevat daca are în componenta sa substante cu un numar atomic mai mare de 24-25, poate fi stabilit cu ajutorul razelor X.
Aplicând prima metoda fotoelectronografica si metoda roentgenografica, pe care le-am descris mai sus, obtinem rezultate pozitive chiar daca scrisul a fost acoperit cu aceeasi pasta cu care s-a scris. Aceasta metoda poate fi aplicata, deoarece în locurile unde avem semne grafice la acoperire se formeaza straturi mai groase. Este recomandabil acest procedeu si pentru a citi scrisul executat cu creioane colorate, care contin coloranti minerali si talc, ce absorb razele X moi si acoperite cu creion de grafit, care este transparent la aceste raze.
Daca între scriere si acoperire s-a scurs mult timp, pentru relevarea scrisului putem aplica si metoda difuzo-copiativa[53]. La aceasta metoda mai avem nevoie ca materialul de acoperire sa fie inert. Scrisul efectuat cu cerneluri care contin violet si albastru de metil, cu creioane chimice, creioane de grafit, tus negru sau alte materiale ce nu pot fi eliminate optic cu ajutorul filtrelor ori a radiatiilor infrarosii, pot fi stabilite la fel prin aceasta metoda.
Scrisurile acoperite cu acelasi material cu care au fost executate pot fi relevate cu ajutorul fenomenului de stingere a luminiscentei. La aceasta metoda materialul trebuie sa aiba capacitatea de a absorbi solutia fluorescenta ce se aplica deasupra petei. Solutia data este compusa din 0,04 gr bromura de argint, 0,1 gr metol, 0,5-1 gr sulfat de sodiu, 0,5-1 gr carbonat de sodiu, 10 ml de apa distilata sau 0,005 gr de fluoresceina, doua picaturi de amoniac, 10 ml apa distilata. În continuare actul se va supunea radiatiei ultraviolete dar nu înainte de a întinde solutia fluorescenta si uscarea ei. Grafismul apare de o culoare mata pe un fond stralucitor sau cu o luminescenta mult mai redusa decât cea a hârtiei. Aceasta se întâmpla datorita concentratiei mai mare a materialului de scriere în locurile unde se afla trasaturile grafice. Pentru fixare din nou apelam la fotografie.
Daca procedeele explicate mai sus nu dau rezultatele scontate, atunci se procedeaza la înlaturarea petelor pe cale chimica sau mecanica.
Scopul eliminarii chimice a petei este de a dizolva pata, iar scrisul sa nu fie înlaturat sau sa se dizolve cât mai putin posibil. Ca solvent se foloseste în cele mai dese cazuri solutia oxidanta si reducatoare. De exemplu tusurile se dizolva cu alcool etilic sau cu piridina, coloranti de anilina, cu exceptia eozinei si nigrozinei, se dizolva cu permanganatul de potasiu; colorantii acizi se dizolva cu solutie de amoniac de 10%.
La înlaturarea petelor pe cale chimica trebuie sa tinem cont de faptul ca dizolvantul sa nu dizolve si trasaturile grafice ale scrisului. De exemplu, pasta neagra care se foloseste la fabricarea stilourilor cu bila, se dizolva cu detilformiamida HCON(C2H5)2 . Aceasta substanta dizolva alte materiale, dar nu dizolva scrisul executat prin intermediul hârtiei indigo, fie de culoare albastra sau neagra . Inactiv fata de materialele de scriere obisnuite si dizolva majoritatea pastelor cu care se încarca stilourile cu bila, este amestecul din doua parti de alcool butilic si o parte de alcool etilic, iata de ce unii autori o propun pentru dizolvarea pastei ce acopera scrisul. Stabilirea materialului chimic de decolorare se face pe cale experimentala, prin aplicarea substantelor pe rând pe partea actului care a fost citita. La experiment se aplica pe rând apa, alcool, benzenul, tetraclorura de carbon, terebentina, toluenul, xilenul, acetatul de amil. Substanta folosita la acoperire se extrage de pe act cu hârtie de filtru, care se înlocuiesc tot timpul dupa îmbibare. Mai trebuie sa cunoastem ca solventul trebuie aplicat pe versul actului.
Stabilirea scrisului acoperit se face si cu ajutorul electroforezei. Neajunsul acestei metode este ca poate fi aplicata numai daca la scriere s-au folosit substante bazice, iar la acoperire substante acide sau invers. Procedeul dat consta în deplasarea particulelor spre polul opus încarcaturii lor. De aici întelegem ca colorantii bazici sânt antrenati spre catod, iar cei acizi spre anod. Avem nevoie de doi electrozi care se vor lega la sursa de curent. La unul din ei se va pune o hârtie de filtru îmbibata cu electrolit aplicata deasupra petei. Particulele scrisului se vor deplasa spre hârtia de filtru si se vor fixa pe aceasta. Electrolitul folosit este compus din solutie de acid acetic si acid boric în proportie de 2:1.
O alta metoda de înlaturare a materialului ce acopera scrisul este cea mecanica. La procedura data apelam când aplicarea primei metode n-a dat rezultatele scontate. Actiunile urmatoare depind de natura petei si de calitatea hârtiei. Prelucrarea mecanica a petei de pe materialele ca suport de scriere calitative se face cu hârtie fotografica nedevelopata si nefixata. La început înmuiem stratul de gelatina apoi taiem în fâsii de dimensiunea petei si le aplicam pe rând de 10-15 ori. În caz ca pe una din ultimele hârtii fotografice vor ramâne si trasaturile grafice le vom citi cu ajutorul oglinzii.
Pata aplicata pe un act din hârtie de calitate inferioara se înlatura cu un material care sa nu fie prea adeziv fata de fibrele hârtiei. Este recomandabil de a se folosi albusul de ou fiert. Mai putem folosi si plastilina alba pe care o aplicam pe act prin rulare pentru a nu desprinde fibrele de hârtie.
Relevarea scrisului acoperit cu creion simplu de grafit se face cu ajutorul cauciucului brut. Cauciucul al aplicam de mai multe ori pe partea actului acoperit si-l presam usor. Aceste actiuni le efectuam pâna la capatarea rezultatului dorit.
Este cunoscuta si metoda ultrasunetului care trebuie sa aiba o frecventa nu mai mica de 20000 Hz. La ultrasunet apelam mai ales când scrisul este acoperit cu tus negru. Operatia se efectueaza într-un mediu lichid, deoarece într-un asemenea mediu ea este însotita de fenomenul bulelor de aer care produc pulsatii de presiune egala cu sute de atmosfere, în stare sa provoace distrugerea suprafetei de corp solid, aflat în zona de spargere a bulelor, iar în cazul nostru, tusul ce acopera scrisul.
Unii savanti în domeniu propun boraxul ca substanta pentru crearea mediului umed[55]. Mai putem folosi si asa compusi ca: alcoolul etilic, tetrametafosfatul de sodiu trisubstituit, clorura de amoniu, morfolina si clorhidrina, care actioneaza nu numai mecanic dar si chimic, ceea ce scurteaza timpul necesar pentru aceasta.
Pentru a înlatura riscul de deteriorarea întregului document este necesar a separa fragmentul de hârtie cu scrisul acoperit prin decupare. Partea decupata pentru o perioada de 3 min. max., o introducem într-un vas cu una din solutiile aratate mai sus. La fel în acest vas mai introducem si generatorul de ultrasunete. Se obtin rezultate înalte daca scrisul a fost executat cu pasta, cu creion de grafit, dactilografiat sau scris prin intermediul hârtiei indigo, deoarece este inactiv fata de lichidul folosit ca mediu. Se poate întâmpla ca compusul sa dizolve mai repede urmele scrisului decât tusul si în asa conditii va ramâne un fond mai deschis a scrisului pe pata întunecata.
CAPITOLUL IV
PARTICULARITĂŢI ÎN CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A UNOR CATEGORII DE FALSURI
4.1. Falsul în cartile de credit si alte mijloace de plata
Cartea de credit se constituie în cel mai modern mijloc de plata, oferind detinatorului legal posibilitatea de a achizitiona bunuri sau servicii fara prezenta efectiva a numerarului.
În prima jumatate a secolului XX mai multe hoteluri, magazine universale si statii de benzina au preluat ideea si au emis carti de credit pentru clientii lor.
Faptul ca o carte de credit sa fie acceptata de mai multi comercianti s-a realizat în anul 1950, când a fost introdusa cartea de credit "DINERS CLUB".
Posesorii acesteia erau încasati lunar pentru sumele cheltuite, achitând factura în întregime, iar de la comercianti era retinut un mic procent drept "reducere", considerat ca o compensatie pentru rolul cartii de credit în vânzarea produselor.
VISA nu este de fapt o companie de carti de credit, ci mai degraba un sistem electronic de plata care a evoluat totusi dintr-o astfel de companie.
În anul 1951, Banca Nationala Franklin din Long Island a emis o carte de credit care a fost acceptata de comerciantii locali, iar, la scurt timp, aproape o suta de alte banci au început sa emita carti de credit. Posesorilor nu li se cereau taxe sau dobânzi - lucru deosebit de atractiv pentru americani - dar ei erau obligati sa achite factura în întregime, iar de la comercianti se încasa o taxa pentru tranzactiile facute prin cartile de credit.
Datorita faptului ca acest sistem se aplica în plan local, el nu putea genera un profit suficient de atractiv pentru banci. Bank of America avea însa drept piata întreg statul California. Ea a emis un instrument de plata denumit "americard", care s-a bucurat de un mare succes, pentru ca oferea posesorilor un element nou - creditul. Acestia aveau posibilitatea de a plati în rate suma din cont, cu o dobânda aplicata restului de plata.
În anul 1965 Bank of America a stabilit întelegeri cu banci din afara Californiei, autorizându-le sa emita americard-uri. În acest timp, mai multe banci din Illinois, de pe coasta de est si din California s-au unit, formând "MASTER CHARDE".
În anul 1970 Bank of America renunta sa mai controleze programul Bank Americard initiat de ea, iar bancile care alcatuiau acest program au format NATIONAL BANK AMERICARD Inc. (NBI), o corporatie independenta care va administra, promova si dezvolta sistemul pe întreg teritoriul S.U.A., denumita ulterior "VISA USA".
În afara Statelor Unite, Bank of America a continuat sa autorizeze alte banci sa emita americard-uri. În 1997 s-a format IBANCO, o corporatie multinationala care va administra programul international al americard-ului, denumita apoi VISA INTERNATIONAL.
În prezent sistemul VISA este unul dintre cele mai puternice din lume si alaturi - sau în concurenta - cu MASTER CARD, AMERICAN EXPRESS si DISCOVER, monopolizeaza industria cartilor de credit[56].
Cartea de credit este un card din material plastic care împuterniceste pe detinator sa cumpere produse ori sa achite servicii, în limita unui credit stabilit de emitent. Ea nu este transmisibila, iar limita creditului este stabilita individual, functie de veniturile detinatorului si de credibilitatea acestuia. Sunt si cazuri de exceptie, când pentru persoane publice sau cunoscute ca bogate, cardurile nu sunt prevazute cu un plafon de creditare, mizându-se pe solvabilitatea presupusa a acestora.
Elemente de protectie ale cartilor de credit
Bancile emitente doteaza cardurile cu diverse elemente de protectie pentru a îngreuna cât mai mult falsificarea ori contrafacerea si pentru a le personaliza. O parte a elementelor de protectie cu care sunt înzestrate cartile de credit sunt comune si altor tipuri de instrumente de plata sau documente de valoare - microtext, elemente fluorescente, holograma etc. Specifice cardurilor sunt banda magnetica si numarul de identificare a bancii emitente - BIN-ul.
Banda magnetica este fixata pe reversul cartii de credit sau debit în momentul fabricarii si contine informatii codificate ce includ numele detinatorului, numarul contului, numarul personal de identificare si limitele tranzactiilor ce pot fi efectuate. Aceste informatii sunt vulnerabile si pot fi realizate pe carti de credit pierdute sau furate. În efortul de a proteja banda magnetica, industria cartilor de credit a introdus câmpuri de verificare a datelor ca protectie împotriva falsificarii.
Numarul de identificare a bancii este specific fiecarui emitent si este depus la începutul grupului de cifre care formeaza contul. Prezint în continuare numerele de identificare si numarul de cifre pe care le contin conturile principalilor emitenti:
VISA - prima cifra este 4, cont format din 16 cifre;
MASTER CARD - prima cifra este 5, cont format din 15 cifre;
DISCOVER - primele cifre sunt 6011, cont format din 16 cifre;
AMERICAN EXPRESS - primele cifre sunt 37, cont format din 15 cifre.
Daca o carte de credit poarta logo-ul VISA si numarul de cont începe cu alta cifra decât ,,4", acesta este un indiciu sigur ca ea a fost falsificata.
Urmatoarele cifre din cont indica concret banca emitenta a cardului si localitatea în care se afla aceasta.
Tot ca element de protectie trebuie considerat si modul specific de redare în relief, la unele tipuri de carduri, a cifrelor si literelor ce reprezinta numarul contului, durata de valabilitate si numele detinatorului. Redarea în relief a acestor date are însa ca scop principal obtinerea instantanee a chitantelor la casele de marcaj din magazinele ce nu sunt dotate cu terminale electronice. Printr-un dispozitiv simplu, hârtia autocopiativa este presata pe card, imprimâdu-se literele si cifrele depuse în relief. Sistemul a functionat o mare perioada de timp în Statele Unite ale Americii, dar acum este pe cale de disparitie, datorita ieftinirii cititoarelor electronice ale informatiilor depuse pe benzile magnetice.
Acest mod de imprimare nu protejeaza cardul, deoarece dispozitive care realizeaza imprimarea în relief pe suport din material plastic se gasesc în spitale, biblioteci, institutii de învatamânt, pentru realizarea de ecusoane, fise, clasoare etc.
Un alt element de protectie este tiparirea specifica a spatiului destinat depunerii semnaturii detinatorului - panel - de pe reversul cardurilor. Prevazut cu liniatura sau texte, acest spatiu este foarte sensibil la radiere, spalare sau corodare, operatiuni folosite la îndepartarea semnaturii, manoperele frauduloase fiind usor de depistat, fara folosirea unor metode sau aparaturi speciale.
Prezentam, în continuare, elementele de protectie a unor carduri, cu indicarea plasamentului acestora pe avers si revers, cu mentiunea ca atât plasamentul cât si chiar continutul unora dintre ele poate fi diferit la fiecare tip de card, chiar daca se afla sub egida aceleiasi corporatii.
De exemplu, cardurile AMERICAN EXPRESS de tipul ,,OPTIMA" si ,,CORPORATE" au pe revers microtext liniar format din scris continuu si fara spatii
,,AMERICANEXPRESSWORD-SERVICE...", iar pe avers elemente fluorescente formate din majusculele AM - EX între care este plasat desenul centurionului. Grafica aversului si cromatica sunt diferite - argintiu cu albastru, respectiv verde - dar si microtextul. Astfel, cardul OPTIMA are microtext plasat la delimitarea argintiului de albastru si în partea inferioara, sub forma de bordura, iar cardul CORPORATE are microtext similar celui de pe revers.
Toate cardurile VISA au acelasi logo încadrat de microtext, aceiasi holograma reprezentând porumbelul în zbor si acelasi element fluorescent, care reda imaginea din holograma, cu fluorescenta.
Cardurile Master Card au logo-ul format dintr-un cerc rosu si unul galben care se intersecteaza, holograma reda globul pamântesc în doua imagini care cuprind toate continentele, iar ca elemente fluorescente majusculele ,,M" si ,,C" dispuse departat.
Modalitati de falsificare si contrafacere
Falsul în domeniul cartilor de credit îmbraca cele doua aspecte de baza ale acestui domeniu:
falsificarea - alterarea partiala prin modificarea unor date;
contrafacerea - reprezentând falsul total;
Trebuie mentionat ca falsificarea, în sens larg, a cartilor de credit are unele elemente specifice, referitoare la aflarea unui numar de cont valabil, stergerea si reînscrierea benzii magnetice, complicitatea comerciantilor etc.
Prima modalitate de falsificare a cartilor de credit furate sau pierdute a fost denumita generic "razuire si lipire". Aceasta schema cuprindea stergerea informatiilor imprimate în relief de pe aversul cartilor de credit "procurate", prin taiere cu un instrument foarte ascutit, dupa care erau lipite litere si cifre scoase prin acelasi procedeu de pe alte carduri. Pe masura ce delincventii au început sa cunoasca mai mult despre cartile de credit, ei au procedat la atacarea sistemului prin contactarea telefonica a institutiilor de autorizare bancara, dându-se drept comercianti, iar printr-o serie de convorbiri puteau sa afle numere de cont valabile. Aceste numere erau apoi lipite pe cartile de credit pierdute ori furate.
Metoda descrisa a fost aproape abandonata, ea fiind totusi rudimentara si usor de pus în evidenta la o examinare sumara. Infractorii au descoperit ca daca o carte de credit este expusa la caldura, datele amboasate pot fi aplatizate prin presare, pe suportul respectiv putând fi imprimate altele, folosind o masina de imprimare în relief a carei vânzare si cumparare nu se supun nici unui control.
Infractorii pot falsifica si datele electronice înscrise pe reversul cardului, prin recodificarea benzii magnetice, dupa care cartea de credit va fi folosita la cumpararea de bunuri din magazinele la care autorizarile - acceptarea tranzactiei - sunt obtinute electronic si nu prin telefon. Recodificarea benzii magnetice se poate realiza prin folosirea unui decodor conectat la calculator.
O metoda mai noua de falsificare este aceea a îndepartarii prin razuire a unor cifre si litere de pe cartile de credit la a caror tiparire se foloseste identarea, urmata de imprimarea altora, folosind, de obicei, o imprimanta cu transfer termic. Un astfel de procedeu este prezentat în ultimul capitol al lucrarii. Acest tip de fals este sensibil la manipulare, grafismele nou imprimate nefiind rezistente la frecare, deteriorându-se usor, deoarece nu sunt imprimate în masa suportului din material plastic. Manopera frauduloasa este însotita de stergerea datelor initiale de pe banda magnetica si imprimarea altora având la baza un numar de cont deja alocat.
Se apeleaza de multe ori la contrafacerea partiala a unor carti de credit, metoda fiind cunoscuta sub denumirea de "frauda cu plastic alb". Plasticul alb este un termen generic care desemneaza orice bucata de material plastic, indiferent de culoare, pe care s-a imprimat în relief un numar de cont, data expirarii si numele detinatorului, si care este folosita într-o tranzactie. Acest plastic alb nu are nici o asemanare cu vreo carte de credit autentica, în afara de dimensiuni si de datele imprimate în relief. Acceptarea lui presupune o întelegere stabilita între falsificatori si comerciant, care va imprima facturi pentru vânzari fictive, ce vor fi încarcate în contul sau, banii obtinuti fraudulos se împart apoi între cei doi infractori.
Se întâlnesc si cazuri de contrafaceri în adevaratul sens al cuvântului. Pentru acestea sunt folosite bucati din material plastic, pe care se imprima, prin tiparire sau cu ajutorul unei imprimante, grafica specifica unui tip de carte de credit, încercându-se reproducerea cât mai fidela a unor elemente de protectie caracteristice acestuia.
Se poate pune pe buna dreptate întrebarea: cum intra retelele de falsificatori în posesia unor numere personale de identificare sau a unor numere de cont valabile, incluzând numarul de identificare a bancii emitente?
Din cele
descrise de catre reprezentantii Departamentului International
Trading din cadrul Serviciului Secret al Statelor Unite ale Americii cu ocazia
unor simpozioane desfasurate
Un prim procedeu consta în plasarea unui grup de supraveghere în apropierea unui bancomat, pentru a observa PIN-ul tastat de o persoana care scoate numerar. Daca s-a reusit retinerea PIN-ului, dupa persoana respectiva este pusa în miscare o grupa de hoti din buzunare, care are sarcina de a fura cartea de credit utilizata, iar cu aceasta se lichideaza contul rapid, pâna a se raporta furtul cardului, astfel încât tranzactiile sa fie blocate. În aceste actiuni sunt folosite autovehicule, camere de luat vederi cu teleobiectiv, binocluri, oglinzi retrovizoare etc.
Pentru aflarea unor numere de cont valabile, este necesara complicitatea unor persoane care lucreaza în cadrul unor restaurante, magazine mici sau hoteluri. Astfel, când la un restaurant se achita consumatia cu cartea de credit (lucru foarte obisnuit în Occident), în drum spre casa de marcaj ospatarul poate trece cardul printr-un cititor de dimensiuni mici pe care îl tine în buzunar, acesta decodând si memorând datele imprimate pe banda magnetica. Dupa aceasta, cititorul, care poate avea dimensiunile a doua pachete de tigari puse cap la cap, este conectat la un calculator si datele din cardul "citit" fraudulos sunt afisate pe monitor, urmând a fi folosite la contrafacerea de carduri.
Tot asa, un casier sau un receptioner necinstit, poate conecta camuflat la casa de marcaj un calculator, care va retine datele electronice ale cardurilor folosite la efectuarea de plati în ziua respectiva. Cu ajutorul cardurilor contrafacute având la baza datele astfel obtinute, conturile pot fi debitate cu sume mici o mare perioada de timp, atunci când detinatorii dispun de sume mari de bani si nu baga de seama ca platesc facturi cu valori mai mari decât ale tranzactiilor efectuate.
Examinarea criminalistica a cardurilor
Examinarea cardurilor suspecte de contrafacere ori falsificare se realizeaza prin metodele generale folosite la cercetarea înscrisurilor, cu unele particularitati date de elementele de protectie specifice si tinând cont de tipul substantelor folosite la imprimare.
Ele vor fi astfel examinate la comparatorul video-spectral VSC 5000, la comparatorul spectral FORAM, la microscop, în lumina incidentala si în radiatii ultraviolete, pentru efectuarea de masuratori ale dimensiunilor si unghiurilor, efectuarea de suprapuneri si juxtapuneri fiind folosit programul LUCIA FORENSIC.
Pentru a stabili daca un card este falsificat, el va fi examinat la microscop pentru a pune în evidenta eventualele urme de radiere sau corodare, ce au avut drept scop îndepartarea unor date înscrise initial pe acesta. Examinarile au ca obiect literele si cifrele amboasate sau identate pe suportul din material plastic, panelul destinat depunerii semnaturii si zona benzii magnetice.
Pot fi întâlnite situatii în care numarul de identificare al cardului (BIN), numarul de cont si data expirarii sa fie realizate în plan, prin depunere de substanta sub forma unei pelicule autocolante, care se poate deteriora si desprinde foarte usor la frecare. Imprimarea originala a cardurilor de catre bancile emitente se realizeaza ori prin amboasare, situatie în care, caracterele sunt redate în relief pe avers, fie prin indentare, caz în care traseele sunt redate usor în adâncime, substanta scripturala aderând la suport prin încalzire. În ambele cazuri, atât numarul de cont, cât si numele titularului sunt imprimate prin acelasi procedeu.
În fotograma urmatoare sunt marcate cu sageti elementele care atesta falsificarea unui card în litigiu:
1-tiparire offset;
2-BIN-ul aplicat cu pelicula autocolanta;
3-BIN-ul preidentat al bancii emitente;
4-deteriorari ale peliculei
autocolante.
 |
La examinarea macroscopica efectuata asupra cardului în cauza s-a constatat ca în zona de depunere a peliculei autocolante, suportul din plastic prezinta usoare adâncituri care redau contururile unor cifre. Prin examinari sub diferite unghiuri de lumina dirijata, s-a reusit identificarea BIN-ului si numarului de cont înscrise initial.
În fotograma urmatoare sunt ilustrate urmele de adâncime ale cifrelor "1" si "9" înscrise initial.
În cazul cardurilor suspecte de contrafacere, examinarea se va face progresiv, în sensul ca nu vom apela la aparatura si procedee complicate atunci când se pot pune usor în evidenta lipsa ori redarea necorespunzatoare a elementelor de protectie specifice.
Într-o prima faza se va face o examinare în lumina incidentala pentru a verifica holograma. La cardurile autentice aceasta este formata dintr-un suport metalic pe care se imprima cu ajutorul tehnicii laser diferite desene, realizate sub unghiuri diferite, iar la schimbarea unghiurilor de examinare si iluminare, ele vor aparea alternativ si îsi vor schimba culoarea în toate componentele spectrului vizibil: rosu, oraj, galben, verde, albastru, indigo si violet.
Hologramele cardurilor contrafacute nu au, în cele mai multe cazuri, proprietatile descrise mai sus, aspecte care sunt ilustrate în fotogramele urmatoare:
LITIGIU COMPARAŢIE
În continuare se procedeaza la examinarea în radiatii u.v., pentru a se pune în evidenta prezenta ori absenta elementelor fluorescente. În marea lor majoritate, cardurile contrafacute nu contin elemente fluorescente specifice celor originale, aspect prezentat în urmatoarele fotograme.
LITIGIU
COMPARAŢIE
Atunci când cardul în litigiu contine holograma si elementele fluorescente, chiar daca acestea nu sunt redate fidel, iar efectuarea unei demonstratii convingatoare în raportul de expertiza trebuie întarita, se apeleaza la examinarea macroscopica, pentru a se examina si alte elemente de protectie.
Examinarea macroscopica va fi efectuata obligatoriu atunci când organul de cercetare penala care a dispus efectuarea expertizei solicita sa se stabileasca si procedeul prin care s-a realizat contrafacerea. Prin aceasta examinare se poate stabili daca elementele grafice ale cardului în cauza au fost executate prin tiparire sau prin editare la imprimanta.
Atunci când se cere a se stabili daca doua sau mai multe carduri au fost imprimate cu aceiasi substanta scripturala, documentele în cauza vor fi examinate cu comparatorul video-spectral VSC 500 care dispune de o gama larga de metode si surse de iluminare, pentru a lamuri si ilustra aceste aspecte.
Dintre celelalte mijloace de plata, cele mai reprezentative sunt cecurile de calatorie.
Elementele de protectie ale unor astfel de cecuri constau în:
tiparire intaglio[57], cu textele si desenele imprimate pe avers, de culoare mov închis.
microtext,cu valoarea nominala a cecului înscrisa într-un chenar.
imagine latenta, constând în aceea ca în ovalul de culoare bleu din dreapta a aversului, la schimbarea unghiului de examinare, se observa, succesiv,imaginea globului pamântesc si textul AMEX.
elemente fluorescente, distribuite în ovalul cu imaginea latenta.
filigran, plasat în ovalul imprimat din partea dreapta a aversului.
filigran de siguranta, încorporat continuu, plasat central stânga si inscriptionat repetat AMEX , cu spatii etc.
Contrafacerea cecurilor de calatorie se realizeaza prin :
► prin tiparire, se executa prin tiparire offset. Falsul este usor de sesizat întrucât o asemenea tehnica de tiparire nu va conduce la obtinere pe avers a imaginii în relief.
► prin copiere, se realizeaza cu ajutorul copiatoarelor color. Prin copiere nu pot fi reproduse în relief caracteristicile grafice ale cecului, examinarea cu aparatele optice de marire pun în evidenta depuneri de substanta de culoare galben si magenta, sub forma de puncte combinate.
► prin scanare, dupa scanarea digitala se procedeaza la procesarea computerizata a imaginii si tiparirea la o imprimanta color, procedeul oferind avantajul obtinerii unor serii diferite si a reproducerii elementelor de securitate în conditii acceptabile.
. Falsul cu ajutorul copiatoarelor si a tehnicii de calcul
Este cunoscut ca, fotocopiatoarele sunt dispozitive de reproducere a imaginii înscrisurilor, functionând pe baza fenomenului electrostatic si al fenomenului fotoconductibilitatii.
Exista doua tipuri de copiatoare :
- copiatoare monocrome ;
- copiatoare policrome;
Copiatoarele policrome utilizeaza anumite sisteme optice care descompun în culori imaginea înscrisului ce urmeaza a fi copiat si multiplicat si apoi, prin combinarea pulberilor de toner de culori diferite, recompun imaginea respectiva în nuantele cromatice initiale.
Copiile obtinute cu ajutorul copiatoarelor sunt de foarte buna calitate. Aceste performante ale copiatoarelor au oferit o mare posibilitate a falsificarii unor înscrisuri, fie falsificate partial, fie contrafacere , cu toate consecintele care decurg din aceasta stare de lucru.
Din aceste procedee de falsificare partiala în activitatea de expertiza criminalistica:
modificarea termenului de valabilitate a unui înscris
Acest procedeu consta în radierea, adaugirea ori retusarea cifrelor de pe înscrisul autentic, apoi se realizeaza o copie cu ajutorul unui copiator monocron sau color. Depistarea falsului este anevoioasa, pentru ca copia nu retine o mare parte a caracteristicilor necesare pentru identificare, acestea sunt:
- inexistenta scamosarii hârtiei;
- imposibilitatea diferentierii materialelor de scriere dupa natura lor si nuanta de culoare;
- imposibilitatea examinarii în ultraviolet ori pe cale chimica si.a.
Un rezultat concludent al acestei examinari nu poate fi obtinut decât prin examinarea comparativa a înscrisului autentic cu acel în litigiu.
înlocuirea partiala sau integrala a textului din înscrisul autentic
Un asemenea fals se aseamana cu falsul prin acoperire de text. Pentru realizarea acestui fals se procedeaza la mascarea textului ce doreste a fi eliminat, folosindu-se în acest scop o banda de hârtie alba - de forma si dimensiuni corespunzatoare. Dupa executarea xerocopiei, copia este prezentata ca fiind autentica. Mentionam elemente ce indica falsul comis prin acest procedeu:
- diferente între scrisul nou integrat si cel depus initial pe înscris, puse în evidenta printr-o examinare grafica comparativa.
- conservarea conturului straifului utilizat pentru îndepartarea textului.
- existenta pe copia xeroxata a unor fragmente din scrisul initial, neînlaturate complet de catre falsificator.
transferarea impresiunilor de stampila sau a semnaturilor de pe înscrisul autentic pe cel fals
Transferarea - fie a impresiunilor de stampila, fie a semnaturilor - se poate realiza prin doua modalitati:
- decuparea suprafetei ocupata de semnatura sau de impresiunea de stampila de pe înscrisul autentic si lipirea lor pe actul fals ;
- acoperirea textului initial cu o coala albade hârtie în care s-a efectuat o "fereastra", de forma si dimensiunile corespunzatoare ,semnatura si stampila ramase neacoperite - sunt xerocopiate pe o alta coala, completata ulterior cu scris de mana, dactilografiat.
De obicei este dificil sau chiar imposibil de evidentiat falsul, dar este posibil atunci când colajul a fost transferat pe un formular tipizat este posibil ca imaginea liniaturii imprimate[59] sa fie ocupata de semnatura ori impresiunea de stampila, ceea ce constituie un indiciu clar de falsificare. si la examinarea conturului de stampila, acesta prezumându-se, de multe ori, neregulat, fapt datorat decuparii.
Falsurile totale - contrafacerile - pot fi realizate atât cu ajutorul copiatoarelor monocrome, cât si cu cele color. De regula, se recurge la falsul total în cazul actelor de studii si a altor mijloacelor de plata, imaginile acestor înscrisuri contrafacute prezentând un grad ridicat de naturalete.
Aceste falsuri sunt puse în evidenta prin examinarea microscopica,oczie cu care se constata o serie de diferente fata de înscrisul autentic astfel :
■ imaginea de ansamblu a contrafacerii are un contrast mai accentuat
■ traseele de culoare neagra contin si particule cu o alta nuanta cromatica
■ desenele sunt descrise fragmentar si au o expresivitate scazuta, ele fiind formate din granule de toner variate ca forma si inegale ca dimensiuni
■ culorile specifice ale elementelor din grafica unor desene nu sunt pure, fapt explicat prin aceea ca ele sunt rezultatul combinarii pulberilor de toner divers colorate
datorita imperfectiunii de la suprafata tamburului, spatiile albe prezinta, uneori, depuneri accidentale de toner
■ din cauza particulelor minuscule de toner dispuse pe margini, laturile liniare ale trasaturilor au un aspect zimtat
■ anumite defecte existente pe suprafata înscrisului autentic se vor regasisi pe copie s.a.
Fata de falsurile realizate cu ajutorul copiatoarelor, cele executate prin tehnica de calcul prezinta o serie de particularitati,generate de performantele de ordin tehnic ale acestora si de posibilitatile de evidentiere si de dovedire a falsului.
Reproducerea unui înscris cu ajutorul tehnicii de calcul se realizeaza prin intermediul unui dispozitiv de achizitionare a imaginii - scanner - , a unui calculator si a unei imprimante, acesta transformând impulsurile electronice primite de la calculator, într-un text ori reprezentare grafica, pe care le tipareste pe hârtie.
Indiferent de tipul de imprimanta folosit, examinarea microscopica este metoda cea mai eficienta de descoperire a falsurilor. Trebuie retinut ca o reproducere obtinuta la imprimanta prezinta structura trasaturilor grafice complet diferita de cea a manuscrisurilor, a textelor tiparite sau dactilografiate, inclusiv a imaginilor obtinute cu ajutorul copiatoarelor.
Examinarea comparativa a actului autentic si a celui în litigiu ofera posibilitatea stabilirii falsului. La înscrisurile falsificate se constata urmatoarele :
inexistenta urmelor de adâncime lasate în masa hârtiei
raspândirea neuniforma a materialului de imprimare pe întreaga suprafata a traseelor
o structura policroma a culorii dominante a traseelor, culoarea fiind redata prin puncte colorate diferit[60]
marginile traseelor grafice prezinta un traseu zimtat ori în scara, în raport cu tipul de imprimanta folosit
prezenta unor puncte izolate, colorate diferit, între spatiile albe ce separa trasaturile grafice s.a.
4.3. Falsul în acte de identitate si de calatorie
În categoria actelor de identitate si de calatorie includem:
► buletinele de identitate si cartile de identitate;
► pasapoartele.
Buletinele de identitate si cartile de identitate
În conformitate cu dispozitiile legale în vigoare, cetatenii români care domiciliaza în România sunt pusi în legalitate de urmatoarele acte de identitate :
buletin ori carte de identitate;
adeverinta de identitate sau carte de identitate provizorie.
Printre metodele de falsificare a actelor de identitate, întâlnite frecvent în activitatea practica, mentionam:
- înlocuirea fotografiei;
- înlocuirea unor file din buletin;
- îndepartarea scrisului din rubricile privitoare la datele personale si înscrierea altor mentiuni s.a.
Specificul acestui fals este ca se îndreapta asupra scrisului care completeaza rubricile în care sunt mentionate urmatoarele date : nume, prenume, data nasterii etc. În afara falsului prin înlaturare sau adaugire de text, aceste acte de identitate sunt frecvent falsificate prin înlocuirea fotografiei, substituirea putând fi pusa în evidenta la o examinare de rutina în lumina u.v.
Elemente de securitate :
suportul pentru text, fotografie si alte inscriptionari este înglobat între doua straturi transparente, cele trei straturi ale cartii de identitate formând un tot unitar;
drapelul tarii este pozitionat central, la o
distanta de
sigla, reprezentata de un oval în care se afla inscriptia evp, este încadrata la stânga de codul formatiunii de evidenta a populatiei si la dreapta de simbolul judetului;
cartea de identitate prezinta o zona de citire automata, cu urmatoarele particularitati :
fonta de siguranta este asemanatoare cu cea aplicata pe bancnote
procedeul de imprimare, desenul complex si combinatia de culori asigura o protectie sporita
întreaga zona prezinta caractere identificabile optic.
Pasapoartele
Pasaportul este un document international de calatorie, acest document confera titularului dreptul de a trece frontiera de stat. În cazul pasapoartelor situatia este mult mai complexa, cu o mare varietate de modalitati de falsificare.
Pentru prevenirea falsificarii ori contrafacerii pasapoartelor, autoritatile eminente au luat o serie de masuri de securitate, elemente ce atesta existenta falsului, astfel:
coperta este confectionata din diferite materiale - carton, piele, p.v.c., pergamoid, etc., continând, în anumite cazuri, anumite desene si mentiuni: denumirea statului eminent si stema acestuia, felul pasaportului si cetatenia titularului.
hârtia filelor pasaportului este de calitate superioara, cu o mare rezistenta mecanica si prevazuta cu o serie de elemente de siguranta :
- elasticitate - fonta de siguranta
- nuanta de culoare - brosarea
- filigranul - caserarea
tiparirea si completarea pasapoartelor se realizeaza cu ajutorul a diferite tipare - tiparul adânc, tiparul în relief si tiparul în acelasi plan, înscrierea seriei fiind facuta fie prin tiparirea prin perforarea paginilor, fie cu ajutorul unor masini speciale în care grafismele sunt redate din puncte si linii punctate.
modul de aplicare a fotografiei pe pasaport, acesta putând consta dupa caz în:
- lipirea la cald - lipirea cu adeziv
- prinderea fotografiei numai prin capsare - lipirea la rece sau la cald
Unele elemente de siguranta sunt prezentate în urmatoarele fotografii :
Dintre metodele si mijloacele de falsificare si de contrafacere a pasapoartelor,ce pot fi puse în evidenta prin examinarea criminalistica,avem
Contrafacerea pasapoartelor
În categoria falsului total sunt incluse documente emise de anumite organisme sau organizatii fie inexistente sau fanteziste, fie nerecunoscute de autoritatile române.
Alteori, falsul total este realizat de anumite persoane sau organizatii specializate în contrafacerea de pasapoarte cu siglele unor state recunoscute de tara noastra .
Pentru depistarea acestor contrafaceri - unele cu evidenta aparenta de autencititate - este necesara, identificarea deosebirilor privitoare la :
dimensiunile , culoarea si materialul din care sunt confectionate copertile;
forma si continutul mentiunilor, desenelor si siglelor de pe coperta;
calitatea hârtiei filelor - sub aspectul grosimii, elasticitatii, densitatii, filigranul, modul de brosare, caserarea, impresiunile fluorescente si celelalte elemente de siguranta.
modul de tiparire.
continutul si forma impresiunilor de stampila si de timbru sec.
vizele si stampilele de intrare iesire[63].
Fila contrafacuta a unui pasaport românesc :
LITIGIU COMPARAŢIE
LITIGIU COMPARAŢIE
Falsul partial comis prin mijloace mecanice, chimice, acoperiri sau adaugiri de text.
În general, la acest gen de fals actiunea falsificatorului este îndreptata asupra urmatoarelor date : nume, si prenume, data nasterii, semnalmente, semne particulare, valabilitatea pasaportului, numele si prenumele însotitorului, data acordarii vizei, stampila de intrare în tara - data aplicarii, indicativul zilei, facsimil, seria si numarul pasaportului s.a.
Falsul prin înlocuirea fotografiei
Este cel mai frecvent întâlnit si totodata cel mai rapid si mai comod procedeu de schimbare a identitatii. Fara a intra în prea multe detalii, principale procedee utilizate pentru înlocuirea fotografiei de pe pasaport, astfel:
► înlocuirea fotografiei aplicata prin capsare
Falsul comis în acest mod poate fi pus în evidenta de urmatoarele elemente
gelatina fotografiei aplicate ulterior se deterioreaza în juurul capselor din cauza fortarii în momentul fixarii
deteriorarea fontei de siguranta în momentul desprinderii fotografiei originale
fixarea insuficienta a noii fotografii, aceasta miscându-se la palpare
uneori, capsele prezinta marginile deformate,fapt datorat actiunii de represare a lor
plierea filei pe care este aplicata noua fotografie, falsificatorul nereusind sa fixeze coordonatele orificiilor si sa le suprapuna perfect pe centrele capselor.
► înlocuirea fotografiei aplicate cu adeziv si capse
○ taierea si apoi dezlipirea fotografiei titularului, pe fila pasaportului ramânând numai fragmentul ce contine secventa impresiunii de stampila ori de timbru sec.
○ smulgerea fotografiei initiale si înlocuirea ei cu o alta fotografie
○ suprapunerea peste fotografia originala a stratului de gelatina desprins de pe noua fotografie aplicata
○ contrafacerea pe fotografia aplicata a celorlalte elemente de siguranta - stampila si timbru sec
○ înlocuirea fotografiei aplicate sub folia laminata
○ înlocuirea fotografiei de pe coperta pasaportului
○ înlocuirea fotografiei integrate,realizate cu ajutorul tehnicilor de vârf ce fac posibila reproducerea aproape exacta a oricarui tip de fotografie
○ falsul prin înlocuirea foliei laminate ce contine fotografia si datele de identitate.
Falsul executat prin înlocuirea fotografiei:
LITIGIU COMPARAŢIE
LITIGIU
COMPARAŢIE
Pasaportul electronic
Aderarea
României
pentru începerea introducerii în pasapoarte, în format electronic, a datelor personale si imaginii faciale.
pentru introducerea amprentelor digitale în format electronic.
Biometria este o metoda traditionala de identificare a individului cu ajutorul mijloacelor tehnico-stiintifice moderne, pe baza caracteristicilor anatomice si comportamentale ale acestuia. Aceste caracteristici trebuie sa fie universale, unice, permanente, colectabile si masurabile. Finalitatea sistemului biometric consta în verificarea si autentificarea, identificarea ori codarea datelor care ajuta la obtinerea unor chei biometrice. Astfel, se poate vorbi despre biometria pentru autentificare si biometria pentru identificare.
Biometria pentru autentificare consta în cautarea unui individ "unu contra unu" pentru demonstrarea faptului ca un purtator de document este titularul legitim. Daca amprenta unei persoane figureaza pe o cartela biometrica, cu siguranta persoana care prezinta cartela este adevaratul posesor al acesteia. Aceasta utilizare a datelor biometrice nu asigura unicitatea identitatii, acelasi individ putând avea mai multe identitati. Pornind de la identitatea unei persoane este posibil sa se regaseasca datele biometrice. Eliberarea sau schimbarea unui act constituie o activitate simplificata si securizata, selectionând identitatea persoanei se poate obtine o caracteristica biometrica care este comparata cu cea a purtatorului. De asemenea, unicitatea eliberarii actului este asigurata în momentul eliberarii acestuia. Daca individul are un alt act eliberat sub o alta identitate, datele biometrice ale acestuia sunt deja înregistrate în baza de date si sistemul îl detecteaza.
Biometria pentru identificare consta în compararea datelor biometrice anonime cu cele continute în baza de date, cu scopul de a regasi identitatea persoanei într-o asa-zisa cautare "unu contra unu". Sistemele de identificare asigura unicitatea identitatii, dar pot avea si alte utilizari:
identificarea unei persoane amnezice, a unei persoane dezorientate, pe fuga ori disparuta sau a cadavrelor, în cazul catastrofelor naturale majore;
identificarea unei persoane care refuza sa prezinte documente de identitate, în cazul unui control;
identificarea unei persoane pornind de la urmele gasite la fata locului, în cazul unei infractiuni.
Tehnici biometrice se clasifica în trei categorii, si anume:
tehnici biometrice bazate pe analiza urmelor biologice (miros, saliva, urina, ADN, sânge etc.);
tehnici biometrice bazate pe analiza comportamentala (semnatura, mod de apasare a tastaturii);
tehnici biometrice bazate pe analiza morfologica (amprenta papilara, forma mâinii, trasaturile fetei, iris si retina);
Odata cu intrarea, în anul 2006, se apreciaza o dublare a tarilor care vor introduce sistemul pasaportului electronic, cunoscut si sub numele de e-passport. ICAO (Organizatia Internationala a Aviatiei Civile) indicat ca absolut toate pasapoartele trebuie sa fie prezentate în format electronic (citire electronica a informatiilor stocate) pâna în aprilie 2010. Acest lucru presupune ca pasapoartele sa contina un cod alfa numeric în partea inferioara a paginii cu datele de identificare a titularului, conform structurii descrise de ICAO în documentul 9303, partea 1.
ÎNCHEIERE
Astazi, riscurile si amenintarile cu care se confrunta un stat au din ce în ce mai mult un caracter transfrontalier si pot fi tinute sub control numai prin o cooperare activa a statelor. Falsificarea sau contrafacerea documentelor de calatorie, a vizelor, cecurilor si valutei, a timbrelor postale, certificatelor de valoare si a altor titluri de valoare emise de catre state, a cartilor de credit si mijloacelor de plata sunt infractiuni grave care apartin, în cele mai multe cazuri, unor retele de crima organizata transfrontaliere.
Documentele apar ca înscrisuri de o însemnatate deosebita, de aceea cercetarea criminalistica a documentelor este importanta dar si dificila în acelasi timp. În general, mijloacele de care dispun infractorii sunt în pas cu cele mai noi descoperiri tehnice, ceea ce face inevitabila cresterea permanenta a nivelului tehnologic, al masurilor în replica. Organele de expertiza din toate tarile au nevoie de dotari informationale si mijloace moderne de investigare criminalistica a documentelor. La acest capitol datele tehnice si stiintifice necesita o înnoire sistematica, deoarece metodele si procedeele de falsificare se schimba, apar noi posibilitati de alterare a documentelor. Aceasta este si ratiunea pentru care s-a obtinut dotarea noastra cu sisteme moderne de investigare stiintifica a documentelor, asistate de soft-uri specializate, cum sunt SISTEMUL FORAM 685-2 si COMPARATORUL VIDEOSPECTRAL VSC 5000.
În ciuda nivelului înalt de dezvoltare al omenirii, falsificarea documentelor ramâne o problema actuala, infractiune ce capata, tot mai mult, un caracter international, care ar facilita savârsirea altor infractiuni grave cum ar fi traficul de fiinte umane, traficul de stupefiante s.a. Sub amenintarea tot mai mare a terorismului sau a altor infractiuni ce pun în pericol comunitatea internationala e necesara implementarea unor masuri de siguranta atât la punctele de trecere a frontierei cât si respectarea si perfectionarea elementelor de siguranta, în ceea ce priveste eliberarea documentelor.
BIBLIOGRAFIE
ACTE NORMATIVE:
Constitutia României
Codul Penal al României
Codul de Procedura Penala
AUTORI, LUCRĂRI sI PUBLICAŢII:
Berchesan V., Marin Ruiu, "Tratat de tehnica criminalistica", Bucuresti 2004.
Crîlov I.F., "Criminalistica" , Leningrad, 1976.
Doras S.G., "Cercetarea criminalistica a documentelor", Chisinau, 1974.
Doras S.G., "Criminalistica" , Chisinau, 1996.
Iablokov, Koldin, "Criminalistica" , Moscova, 1990.
JarovN.А.,"Filtru de lumina universal" , Моscova, 1961.
Manca V., Badici I., Florea P., "Consideratii asupra stabilirii primordialitatii traseelor interferate", Bucuresti, 1978.
Mircea I., "Criminalistica" , Bucuresti, 1999.
Mocsy L., "Metoda chimica pentru relevarea mentiunilor modificate sau acoperite cu pasta de scris" , Bucuresti, 1970.
Munteanu I., "Metode fizico-chimice folosite în expertiza criminalistica pentru diferentierea scrisurilor executate prin intermediul hârtiei de copiat de scrisurile executate cu creioane de culori asemanatoare", vol.1 - Bucuresti, 1964.
Papadopo V., "Probleme generale privind infractiunile de fals în înscrisuri", 1994.
Saltevski М.V., Colosniac V.L., "Folosirea filtrelor de lumina interferente în expertiza criminalistica a documentelor pentru diferentierea colorantilor", Моscova, 1962.
Sandu D., "Falsul în acte" Cluj-Napoca,1977.
Stancu E., "Criminalistica", vol. 1 , Bucuresti, 1995.
Suciu C., "Criminalistica" , Bucuresti, 1963.
Tamas V.P., "Lectii de criminalistica" ,Bucuresti, 1971.
Dictionar explicativ , Bucuresti, 1996.
Gheorghe Popa, Buzatu Nicolae , "Examinarea cartilor de credit suspecte de contrafacere ori falsificare", Comunicare stiintifica.
Revista "Criminalistica",nr.4,iulie 2002,anul IV.
Revista "Criminalistica",nr.1,februarie 2006,anul VIII.
Revista "Criminalistica",nr.2,aprilie 2006,anul VIII.
Jurnalul National,7 octombrie,2005.
E. Stancu, Tratat de criminalistica, Editia a II-a revazuta si adaugita, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2002, p. 27.
Stancu Emilian, Criminalistica, Vol. 1 - Bucuresti, 1995, p.313; Suciu Camil, Criminalistica -Bucuresti, 1963, p.487 si Fratil Adrian, Pasescu Gheorghe, Expertiza criminalistica a semnaturii, Bucuresti, 1997, p.14-15.
În acest sens, a se vedea E. Locard - Les faux en écriture et leur expertise - Editure Payot, Paris, 1959, pag. 345 si urmatoarele; C. Suciu - opere citate, pag. 470-471.
Edmond Locard - Les faux en écriture et leur expertise, Editure Payot, Paris, 1959, pag. 345-349; C. E. O'Hara si J. W. Osterburg - An introduction of Criminalistics, New York, 1960, pag 357 si urmatoarele.
Teodor Barbuc, Examinarea actelor nedatate sau cu datare falsa, în Tratat practic de criminalistica, vol. III, pag 272, Editura Ministerului de Interne, Bucuresti, 1980.
W. R. Harrison - Suspects Documents, their scientific examination, London, 1958, traducere în limba româna, vol. II, pag. 337.
Lemnul de esenta tare a fost astfel denumit, nu în raport cu calitatea sa fizica, ci dupa copacii cu frunze mari din care se obtinea pulpa de lemn.
Acestia constau din mici cantitati de substante fluorescente incolore introduse în masa hârtiei pentru a-i îmbunatati aspectul exterior.
Prima masina de scris
comercializata în
A.S.
Osborn, Questioned Documents, Second edition,
Ilona Buta - Expertiza urmelor de cerneala, tus sau pasta de scris - în Tratat practic de criminalistica, vol. III, Editura Ministerului de Interne, Bucuresti, 1980, pag. 486.
De regula, se razuie din textul scris un numar de 8-10 semne, iar daca materialul de scris se afla în forma lichida, sunt suficiente 8-10 picaturi. Ca solventi se folosesc: solutia de apa-alcool (etilic, metilic, benzilic) în proportie de 3:1 sau 1:1, destinata solubilizarii cernelurilor; pentru pastele de scris si tusuri, rezultate bune se obtin cu amestecul apa-acetona (7:3) sau cu solutia preparata din 8 parti cloroform si 2 parti alcool metilic (acestea pot fi folosite si la cerneluri).
EismanA.A., Malîsev I.A. , Aparat electronic pentru marirea contrastelor si delimitari de culoare Criminalistica sovetica în serviciu urmaririi penale editia 6.
Craciun V., Folosirea polimerilor în criminalistica, în "Probleme de medicina judiciara si de criminalistica", vol.3 - Bucuresti, 1965, p.141.
Chaic E., Florea P., Procedee de evidentiere a traseelor de apasare latenta - Bucuresti, 1970, p.124.
Ziuscin N.M., Cocegura N.M., Folosirea transformatorului electrono-opticе în domeniu spectrului u.v.«Probleme de criminalistica», nr.1-2, Моscova1961.
Saltevschi M.V., Colosneac V.L.,Folosire filtrelor interferentiale în expertiza criminalistica a documantelor pentru coloranti, în "Probleme criminalistice", nr.3 - Моscova, 1962
Malîsev I.A. isman A.A. Metode EleCtronooptice de cercetare probelor materiale în Criminalistica sovetica în serviciu urmaririi editia
Moscy L., Metoda chimica pentru relevarea mentiunilor modificate sau acoperite cu pasta de scris - Bucuresti, 1970, p.57.
Munteanu I., Metode fizico-chimice folosite în expertiza criminalistica pentru diferentierea scrisurilor executate prin intermediul hârtiei indigo de scrisurile executate cu creioane de culori asemanatoare, în "Probleme de medicina judiciara si criminalistica", vol. 1 - Bucuresti, 1964, p.139.
Iurghin G.S. Problema posibilitatii aplicarii ultrasunetului în cercetarile criminalistice în Criminalistica sovetica în serviciu urmaririi penale"_14 editia
Corespunzator cernelurilor din a caror amestecare a fost obtinuta,Tratat de tehnica criminalistica,Vasile Berchesan,Marin Ruiu.
|
