Legea penala
I. Norma penala - are aceeasi structura ca norma juridica:
- 15315b19p ; 15315b19p ; Ipoteza
- 15315b19p ; 15315b19p ; Dispozitie
- 15315b19p ; 15315b19p ; Sanctiune
Se pot clasifica în:
1) 15315b19p ; Norme penale complete - Normele în cadrul carora exista toate cele trei parti (ipoteza, dispozitie, sanctiune)
2) 15315b19p ; Norme penale incomplete - Cele carora le lipsesc una dintre parti. Se pot clasifica astfel:
a) 15315b19p ; Norme cadru (în alb)
b) 15315b19p ; Norme de trimitere
c) 15315b19p ; Norme de referire
Sunt acele norme ce contin o incriminare generica, ele urmând a fi completate de prevederile altor acte normative, uneori, chiar de forta juridica inferioara legii.
Ex: Infractiunea prevazuta de art. 281, cod penal, care se refera la exercitarea fara drept a unei profesii.
Aplicarea ei depinde de existenta unei alte norme care sa prevada ca exercitarea fara drept a unei anumite profesii se sanctioneaza potrivit legii penale.
De exemplu, legea 51/1995 cu privire la exercitarea profesiei de avocat, prevede ca exercitarea fara drept a profesiei de avocat se sanctioneaza potrivit legii penale. Aceasta dispozitie nu contine sanctiunea, are doar ipoteza si dispozitie.
Uneori, norma penala cadru face trimitere la un act de forta juridica inferioara legii. De exemplu, art. 1, lit. m, legea 12/1990, incrimineaza fapta de comercializare a unor produse cu depasirea adaosului comercial maxim, stabilit prin hotarâre de guvern. În masura în care guvernul limiteaza adaosul comercial practicabil, norma penala devine incidenta. În masura în care guvernul nu mai stabileste o limta maxima a adaosului, legea ramâne fara aplicabilitate.
Acest procedeu al normei penale cadru este criticabil, pentru ca, pe aceasta cale, se ajunge în cele din urma, la a transfera competenta de a interveni în domeniul penal altor organe decât cele prevazute de Constitutie. Are loc o delegare de a interveni în domeniul dreptului penal.
Acest procedeu pune problema sub aspectul cunoasterii legii penale, deoarece, daca exista o prezumtie absoluta de cunoastere a legii penale, aceasta prezumtie nu functioneaza în domeniul penal atunci când este vorba de norme de alta natura.
Acele norme incomplete care împrumuta un element din structura altei norme, devenind apoi independenta de aceasta.
Ex: Decretul 210/1960 si Decretul 244/1968
Decretul 210/1960 privitor la regimul mijloacelor de plata straine incrimina, în art. 37, mai multe infractiuni si stabilea pedeapsa pentru acestea. Decretul 244/1968 privitor la regimul metalelor si pietrelor pretioase incrimina, în art. 50, mai multe infractiuni, fara sa prevada o sanctiune pentru acestea. Un alt text din acelasi decret arata ca infractiunile prevazute de art. 50 se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de art. 37 din decretul 210/1960.
Prin decretul-lege 9/1990, decretul 210/1960 a fost în întregime abrogat, ramânând însa în vigoare decretul 244/1968. Infractiunile prevazute de art. 50 si-au luat sanctiunile din art. 37, devenind, ulterior, independente de acestea,a stfel încât art. 50 continua sa se aplice indiferent ce se întâmpla cu normele din art. 37. Cu alte cuvine, pedeapsa prevazuta pentru art. 50 va ramâne, întotdeauna, cea prevazuta de art. 37 din decretul 210/1960, asa cum era ea la data adoptarii decretului 244/1968.
c) 15315b19p ; Norme de referire
Spre deosebire de normele de trimitere, normele de referire împrumuta un element din structura unei alte norme, ramânând legate de aceasta.
Asadar, orice modificare efectuata la norma la care s-a facut referinta se rasfrânge, în mod nemijlocit, asupra normei de referire.
Ex: Art. 239 (1) - Ultraj
Este o norma de referire, pentru ca ea se completeaza cu normele care incrimineaza faptele de calomnie, insulta si amenintare (art. 205, 206 si 193). Daca se modifica continutul acestor articole, acestea produc consecinte si continutului normei de referire.
Norma de trimitere împrumuta, de regula, sanctiunea din structura unei norme, în vreme ce norma de referire împrumuta elementele specifice ipotezei sau dispozitiei.
II. Aplicarea legii penale române în spatiu
Aceasta este guvernata de un principiu de baza care se completeaza cu alte trei principii de aplicare subsidiara. Principiul fundamental în materia aplicarii legii penale române în spatiu este principiul teritorialitatii, prevazut de art. 3, cod penal, articol în conformitate cu care legea penala româna se aplica infractiunilor comise pe teritoriul Ţarii.
Elementul care determina incidenta legii penale române este locul comiterii infractiunii. Nu are importanta nici cetatenia infractorului, nici cea a victimei, nici valoarea sociala împotriva careia se îndreapta actiunea. Tot ceea ce intereseaza este ca infractiunea sa fi fost savârsita pe teritoriul Românei.
Teritoriul tarii este definit de art. 142, cod penal. Potrivit aln. 1 al acestui articol, se considera infractiune savârsita pe teritoriul tarii si infractiunea savârsita pe o nava sau aeronava româna. O infractiune savârsita la bordul unor nave sau aeronave ramâne o infractiune savârsita pe teritoriul tarii, chiar daca ele sunt în afara teritoriului tarii. Aceste nave si aeronave nu fac parte din teritoriul tarii, nu sunt o extindere a teritoriului, ci o extindere a legii penale în cazul infractiunilor savârsite pe acestea.
În
schimb, fac parte din teritoriul României localurile misiunilor diplomatice
si consulare straine existente în
Regula ubicuitatii (art. 143, Cod penal) - O infractiune se socoteste a fi comisa pe teritoriul tarii atunci când pe acel teritoriu ori pe o nava sau aeronava a avut loc actiunea ori s-a produs rezultatul. Aceasta regula are drept scop evitarea situatiei de nepedepsire, care ar decurge din deplasarea victimelor dintr-un stat în altul.
a) 15315b19p ; Principiul personalitatii legii penale române
b) 15315b19p ; Principiul realitatii legii penale române
c) 15315b19p ; Principiul universalitatii legii penale române
Acest principiu este formulat de art. 4, cod penal si, potrivit acestuia, legea penala româna se aplica infractiunilor savârsite în afara teritoriului tarii de cetatenii români sau de persoanele apatride care îsi au domiciliul în România.
În ceea ce priveste calitatea (sfera) persoanelor, dispozitia din art. 4 este clara: cetatenii români si cei apatrizi, domiciliati în România. Potrivit dispozitiilor Constitutiei, apatrzii pot fi extradati fara nici o distinctie, dupa cum îsi au sau nu domiciliul în România. Acestia nu mai beneficiaza, în strainatate, de protectia statului român. Astfel, sfera persoanelor care intra sub incidenta legii penale române, în baza principiului personalitatii, se restrânge la cetatenii români.
Potrivit OUG 112/30.08.2001 sunt incriminate faptele savârsite în strainatate de cetatenii români sau de persoanele fara cetatenie, domiciliate în România. Potrivit art. 1 din OUG mentionata, intrarea sau iesirea dintr-un stat strain, prin trecerea ilegala a frontierei acestuia, savârsita de un cetatean român sau de o persoana apatrida domiciliata în România, constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
Doctrina considera ca cetatenia trebuie sa existe în momentul savârsirii infractiunii, dar ca este posibil aplicarea legii penale române în baza principiului personalitatii si atunci când cetatenia a fost dobândita dupa savârsirea infractiunii.
Sanctionarea unei persoane care nu ar avea cetatenie româna la data infractiunii ar însemna stabilirea, în mod retroactiv, a obligatiei de a respecta legea penala româna în sarcina unei persoane care la data comiterii infractunii nu avea nici o legatura cu statul nostru. Legea penala se poate, deci, aplica, doar daca la data comiterii infractiunii persoana care a comis-o avea cetatenie româna.
Sanctionarea persoanei în cauza se face potrivit dispozitiilor înscrise în tratatele si conventiile de asistenta juridica în materie penala, încheiate de România cu alte state. În textele acestor tratate exista o clauza în conformitate cu care, atunci când se refuza extradarea, statul solicitat (Ex. România) are obligatia de a judeca în conformitate cu legea nationala, infractiunea savârsita pe teritoriul celuilalt stat de catre persoana a carei extradare s-a refuzat.
De lege lata, el este incident indiferent de legile penale ale statului pe teritoriul caruia s-a comis infractiunea. Doctrina sustine ca ar trebui conditionata aplicarea legii penale române în baza acestui principiu de dubla incriminare. Legea penala ar trebui sa se aplice doar daca infractiunea este prevazuta si de legea penala a statului unde a fost comisa.
b) 15315b19p ; Principiul realitatii legii penale române
Elementul de legatura este valoarea împotriva careia se îndreapta infractiunea.
Potrivit art. 5, cod penal, legea penala româna se aplica infractiunii savârsite în afara teritoriului tarii de catre un cetatean strain, în cazul în care infractiunea este îndreptata împotriva sigurantei statului român ori împotriva vietii sau integritatii corporale a unui cetatean român. Legea penala româna se aplica în acest caz, indiferent daca legea statului în care a fost comisa infractiunea o prevede sau nu.
Deoarece este necesara o cooperare cu organele statului în care a fost comisa infractiunea, punerea în miscare a actiunii penale este conditionata de autorizatia prealabila a procurorului general al Parchetului de pe lânga Curtea Suprema de Justitie. În acest caz, nu este suficienta sesizarea din oficiu.
c) 15315b19p ; Principiul universalitatii legii penale române
Potrivit acestui principiu, legea penala româna se aplica sanctiunii savârsite în strainatate de cetateni straini, sub rezerva a doua conditii:
- 15315b19p ; 15315b19p ; Fapta sa fie incriminata atât de legea penala româna, cât si de legea penala a statului unde a fost savârsita.
- 15315b19p ; 15315b19p ; Infractorul sa se afle benevol pe teritoriul României.
Acest principiu este consacrat în foarte putine legislatii, întrucât statele refuza sa încarce autoritatea nationala cu cauze care nu au nici o legatura cu statul.
E greu de aplicat acest text, fiindca:
- 15315b19p ; 15315b19p ; Limiteaza competenta organelor de cercetare române la acele ipoteze în care infractorul se afla benevol pe teritoriul statului nostru.
- 15315b19p ; 15315b19p ; Caracterul subsidiar fata de conventiile internationale privind extradarea.
În ipoteza în care exista o cerere de extradare care vizeaza persoana în cauza, autoritatile române vor da prioritate cererii de extradare, fara a refuza extradarea pe motiv ca ar avea competenta în judecarea infractorului.
Art. 6 (2), cod penal prevede ca legea penala româna poate fi aplicata infractiunilor savârsite în afara teritoriului tarii de un cetatean strain, atunci când aceste infractiuni au fost comise împotriva intereselor statului român ori împotriva intereselor unui cetatean român. În cazul acestor fapte, legea penala româna se aplica doar daca s-a obtinut extradarea persoanei în cauza.
O persoana poate fi judecata doar pentru infractiunea pentru care a fost extradata. Aceasta dispozitie nu instituie o exceptie de la principiul extradarii, ci instituie o exceptie de la regimul aflarii benevole a infractorului pe teritoriul tarii noastre.
În materia aplicarii legii penale în spatiu sunt incidente imunitatile de jurisdictie penala.
Imunitatea de jurisdictie penala
Constituie o exceptie de la aplicarea în spatiu a legii penale române, indiferent de principiul care ar face incidenta aceasta lege. Se considera ca acestea sunt o exceptie de la principiul teritorialitatii, însa sfera e mult mai larga.
Aceste imunitati au caracter general, dar nu absolut. Ele au caracter general, pentru ca exclud în toate situatiile aplicarea legii penale române, dar nu au caracter absolut, pentru ca nu exonereaza de raspundere persoana care a comis fapta. În baza conventiilor internationale, statul al carui cetatean este cel ce a comis infractiunea are obligatia de a-l trage la raspundere pentru fapta savârsita.
Categorii de functionari care beneficieaza de imunitate de jurisdictie penala:
a) 15315b19p ; agentii diplomatici si consulari acreditati în România
b) 15315b19p ; reprezentantii organizatiilor internationale aflate pe teritoriul tarii noastre
c) 15315b19p ; sefii statelor straine, membrii guvernelor straine, precum si alte categorii de functionari stabiliti prin conventii internationale sau pe baza de reciprocitate, atunci când se afla pe teritoriul României
d) 15315b19p ; personalul fortelor armate straine stationate sau aflate în tranzit pe teritoriul statului român cu acordul autoritatilor române
e) 15315b19p ; personalul navelor si aeronavelor militare straine precum si personalul navelor si aeronavelor utilizate în scopuri guvernamentale
Aceste imunitati, legate de personalul navelor si aeronavelor, vizeaza atât infractiunile savârsite la bordul lor, cât si infractiunile savârsite de personalul acestora pe teritoriul României.
Spre deosebire de navele si aeronavele mai sus amintite, cele folosite în scopuri comerciale nu beneficiaza de imunitate de jurisdictie, atunci când sunt stationate în porturi sau aeroporturi sau în marea teritoriala. În schimb, navele comerciale aflate în tranzit prin marea teritoriala beneficiaza de imunitate de jurisdictie penala.
Legea penala româna se va aplica infractiunilor savârsite la bordul acestor nave, în urmatoarele situatii:
a) 15315b19p ; Când infractiunea a fost comisa de un cetatean român sau fara cetatenie domiciliat în România.
b) 15315b19p ; Când infractiunea a fost îndreptata împotriva intereselor României sau împotriva unui cetatean român sau a unei persoane rezidente pe teritoriul României.
c) 15315b19p ; Când infractiunea este de natura sa tulbure linistea si ordinea publica din tara sau marea teritoriala.
d) 15315b19p ; Când exercitarea jurisdictiei autoritatilor române este necesara pentru a pune capat unei activitati de trafic de stupefiante.
e) 15315b19p ; Când interventia autoritatilor române a fost ceruta în scris de capitanul navei sau de un agent diplomatic sau consular al statului al carui pavilion îl abordeaza.
Categoria imunitatilor interne
- 15315b19p ; 15315b19p ; Imunitatea parlamentara
- 15315b19p ; 15315b19p ; Imunitatea sefului statului
(a se vedea curs constitutional)
|
