Libertate si responsabilitate in procesul de cunoastere

Libertate si responsabilitate in procesul de cunoastere

Dezvoltarea rapida a cunostintelor din stiintele naturii, pe de o parte, si progresele mai modeste din stiintele socio-umane mai intretin inca prejudecata unei rupturi in cadrul rationalitatii stiintifice si in cel al cunoasterii si actiunii rationale. Incercarile din ultimul timp de a include aspectul valoric atit in domeniul stiintelor naturale cit si in cel al stiintelor sociale sunt un argument in incetinirea rupturii intre dezvoltarea stiintifica si viata sociala, stabilirea punctelor de tangenta pentru realizarea prosperarii sociale.

Sistemele rationale se extind in prezent de la teritoriul clasic al conditiilor formale ale cunoasterii specializate la cel integrator, cuprinzind conditiile formal-rationale ale actiunii umane, cu aspecte de reglare normativa. Desi normele unei oarecare activitati sunt situate dincolo de domeniul adevarului si falsului, totusi ele se supun inca legilor logice.

Intr-o comunicare la al VI-lea Congres mondial de sociologie din 1966,  J.Piaget, semnala caracteristicile comune ale stiintelor despre om si posibilitatea existentei unor modele logice de explicare a comportamentului uman. „Logicianul poate trata axiomatic unele operatii logice, ignorind subiectul care le aplica, dar el le poate viza si ca o logica de „norme” de comportare aplicata” . Este relevanta posibilitatea existentei anumitor norme ce ar reglementa orice gen de activitate dintr-o societate, atit teoretica cit si practica.

Momentele evidentiate mai sus indica cit de diversa este activitatea subiectului cunoscator la nivel stiintific si social, iar modul pur rational de activitate se cere corelat cu norme si valori morale.

Conform conceptiei lui J.P.Sartre, subiectul are o autonomie totala in activitate, el este „condamnat sa fie liber” in decizii si actiuni. Sartre pune accentul pe ideea ca fiinta umana se orienteaza mereu in afara, fiind total raspunzatoare de actele sale, fata de sine si fata de ceilalti. Iar G.Marcel vorbeste despre conceptia tehnico-utilitarista, care rezerva omului rolul de rob al masinii si de tiran al naturii. In locul tendintei ontologice de a fi, el tinde de a avea, de a deveni posesor al cit mai multor obiecte si instrumente[2]. Aceasta si este una din cauzele care determina necesitatea reglementarii activitatii umane de norme morale si juridice.

In tendintele sale de a transforma realitatea, subiectul actioneaza asupra naturii inconjuratoare, se indreapta spre diverse nivele de organizare a materiei si devine responsabil de actiunile sale. In primul rind evidentiem actiunile omului in cadrul speciei sale. De exemplu, Wattson si Crick au facut descoperiri epocale in biologie, dar tehnologia nasterii si reproducerii pe cai artificiale ridica probleme etice deosebit de importante. Toffler se exprima in acest sens foarte clar punind asa intrebari ca: cine va hotari „rasa mai buna ? ce se va intimpla cu insusi conceptul de rasa intr-o lume care mai sufera de maladia morala a rasismului?” .

Un alt moment, dar la fel de important al activitatii subiectului este si actiunea lui asupra celorlalte vietuitoare, adica fata de biosfera si ecosistemele sale . Daca in primul caz, in relatia om-om, om-societate exista anumite tabu-uri (altceva este daca ele se respecta sau nu), legi, norme de care trebuie sa ne conducem, atunci in cazul relatiei om-natura nu avem inca un cod care ar fi respectat. Deci este necesara si in aceasta relatie o implicatie normativa (legislativa). Nu este intimplator faptul ca au inceput sa fie create asa discipline, cum ar fi dreptul ecologic s.a., care are scopul de a proteja nu numai mediul, dar si pe noi insine.

Problemele cu care se ciocnesc societatile contemporane sunt un argument pentru a pune in discutie problemele provocate de activitatea omului ca subiect al activitatii stiintifice (savant) si ca membru al societatii si naturii. Caci savantul acum trebuie sa fie mai mult ca oricind interesat de viata societatii (economica, politica, juridica, artistica). Fiindca dezvoltarea multiplelor ramuri ale stiintei obliga reinterpretarea legaturii intre libertatea actiunii si responsabilitate. Daca pina nu demult principiul libertatii a dominat activitatea stiintifica, atunci astazi acest principiu este regindit in contextul consecintelor neunivoce ale dezvoltarii stiintei.

Aspectul responsabilitatii sociale a subiectului unei activitati este o problema care are radacini in istorie. Inca Socrate s-a ocupat de studierea legaturii dintre cunostinte si facerea de bine. Autorul antic mentiona ca omul prin esenta sa tinde spre bine si face rau, pentru ca nu stie in ce consta esenta facerii de bine. Deci cunoasterea este o conditie necesara a vietii bune. Conceptia expusa de Socrate, mai tirziu, a fost pusa sub semnul intrebarii. J.J.Rousseau , de exemplu, este unul din autorii care considera ca dezvoltarea stiintei nu contribuie la progresul moral al societatii, iar progresul tehnico-stiintific este un rau social.

La vremea sa, Aristotel aratase ca activitatea de creatie a omului, spre deosebire de modul de autogenerare al naturii, anterior omului si societatii, consta in existenta unui agent care actioneaza pe baza unei perceperi creative (tehne)[6] si in vederea unui model elaborat anticipat (telos). „Deoarece, insa exista o stiinta a naturii, e limpede ca ea va fi deosebita si de stiinta practica si de cea productiva. La aceasta din urma, principiul creatiei se afla in producator (subiect), nu in materialul prelucrat si acest principiu este sau o arta oarecare, sau vreo alta putinta” . Similar este cazul stiintelor practice: miscarea exista mai degraba in agentul care actioneaza decit in obiectul actiunii, pe cind „stiinta fizicianului se ocupa de lucrurile care au in ele insele principiul miscarii” .

Tehnica, produs al activitatii umane, nu este un sistem de relatii intre lucruri, ci un sistem de relatii sociale intre oameni si lucruri sau intre oameni si oameni. Pentru a avea realitate, tehnologia depinde doar de elementul activ al sistemului tehnologic, cel ce decide ce sa se creeze, cu si pentru ce. „Fara om nu exista tehnologie, ci doar lucruri fara o semnificatie sociala”[9], mentioneaza O.Hoffman.

Plasarea subiectului, a societatii in centrul oricarui tip de activitate presupune o alta viziune asupra activitatii, care propune ca postulate: 1. Integrarea activitatii omului in sistemul general al societatii si evaluarea eficientei si eficacitatii activitatii lui pe baza efectelor teoretice si practice. 2. Gasirea unei corelatii intre toate tipurile de activitate si evaluarea acestora in dependenta de functionarea lor optima. 3. Intelegerea cerintei unei armonii om – societate - natura si crearea unei vizuini integratoare. 4. Revenirea la valori si elaborarea unui sistem explicit de valori, care sa exprime ansamblul multidimensional al activitatii umane.

Toate aceste cerinte apar in diferite domenii de activitate umana. In orice moment al vietii sale, omul actioneaza. Alternativele posibile de actiune exista din perspectiva orizonturilor ascendente ale rationalitatii, iar activitatea umana necesita o abordare convergenta, implicind multiple domenii si discipline: filosofie, axiologie, etica, drept, metodologie, etc. Evidentiind faptul ca subiectul unei activitati trebuie sa tina cont nu doar de realizarea obiectivelor sale, ci de intregul context social si, nu in ultimul rind, de moralitate, luam in consideratie si teza lui I.Kant ca oamenii „trebuie sa nu trateze niciodata persoana lor si pe aceea a tuturor celorlalti oameni ca mijloc - ci totdeauna ca scop in sine” .

In acelasi context se inscrie si Richard Hare cu remarca: „regulile, dupa care se conduce o societate nu pot fi schimbate numai prin meditatii si scrieri etice. Ridicarea la o moralitate superioara presupune atit faptul ca oamenii sa gindeasca moral, cit si faptul ca ei sa doreasca acest lucru” . Autorul implica nu doar constiinta ci si dorinta umana de a tinde spre un bine general. Integrarea rationalitatii tehnic-actionale cu scopuri, norme si valori umane, implica ameliorarea calitatii vietii sociale si individuale. Rationalitatea integratoare cuprinde in cadrul sau o amplificare a creativitatii si o promovare a valorilor in toate domeniile de activitate: economie, stiinta, cultura, arta etc. Dintr-o perspectiva filosofico-integratoare, A.Dobre distinge urmatoarele trasaturi corelate ale rationalitatii actiunii: „cea axiologica, cea stiintifico-tehnologica si cea organizational – praxiologica , intre care trebuie sa gasim o corelatie”.

In fine, rezulta ca activitatea subiectului la nivel teoretic (stiintific) trebuie corelata cu activitatea practica in baza rationalitatii subiectului. Urmatoarea concluzie la care ajungem este ca rationalitatea subiectului activitatii este un factor ce contribuie la formarea unei viziuni complexe asupra realitatii si a diferitor domenii de activitate, deoarece orice nivel de activitate presupune o incadrare intr-un nivel cu un grad mai inalt de generalitate.

Pe linga faptul ca omul are libertatea de a actiona, exista si necesitatea unei responsabilitati pentru rezultatele actiunilor noastre. Nu ne referim la o limitare a libertatii subiectului, ci la o constientizare a faptelor, deoarece in momentul in care avem drepturi exista si obligatii si avem libertatea de a alege fiind responsabili pentru alegerea facuta. Liberul arbitru implica existenta a doi reglatori: morala si dreptul, dintre care prima este interna subiectului, iar a doua este un agent extern, dar ambele au acelasi scop - apararea vietii si binelui comun.

Subiecte pentru evaluare:

Definiti termenul cunoastere.

Dati citeva caracteristici ale cunoasterii umane.

Prin ce se deosebeste gnoseologia de epistemologie.

Cre sunt temele de cercetare a epistemologiei?

Explicati termenii pozitivism, neopozitivism, postpozitivism.

Care este specificul criticismului kantian in problema cunoasterii?

Cum este posibil de a stabili conexiune intre cunoastere si adevar?

Numiti formele cunoasterii.

Explicati ce intelegeti prin cunoastere teoretica si cunoastere empirica

Cum poate fi depistata o problema de cercetare?

Care este rolul ipotezei in procesul de cunoastere?

Cum poate fi utilizata ipoteza in activitatea teoretico-practica a unui jurist?

Prin ce se caracterizeaza adevarul stiintific juridic?

Explicati termenul epistemologia dreptului.

Teoria generala a dreptului vizeaza fenomenul juridic la un nivel de maxima generalitate, deosebindu-se de abordarile cu caracter aplicat, proprii celorlalte stiinte juridice. Formulati abordari ale fenomenului juridic din perspectiva ramurilor dreptului.

Numiti dimensiunile ce exprima statutul epistemic al stiintelor juridice. Formulati explicatii.

Ce intelegeti prin termenul fenomen juridic?

Care este mecanismul prin care se realizeaza cunoasterea juridica?

Cum credeti, de ce subiectul si obiectul cunoasterii in drept se identifica?

Ce determina esenta axiologica a cunoasterii juridice?

Numiti care este problematica epistemologiei juridice ce vine in concordanta cu problematica epistemologiei generale.

Mentionati problemele specifice ale epistemologiei dreptului.

Gasiti diferente si asemanari intre filosofia dreptului si teoria generala a dreptului.

Stabiliti locul filosofiei dreptului in cadrul epistemic contemporan.

Prin ce se deosebeste un cod deontologic de specialitate (codul deontologic al jurnalistului, al judecatorului etc.) de alte coduri (penal, civil, etc.).

Cum credeti, este oare posibila existenta unor norme generale ce ar reglementa orice gen de activitate, atit teoretica cit si practica? Argumentativa raspunsul.

Interpretati afirmatia lui J. P. Sartre omul este condamnat sa fie liber in decizii si actiuni.

Cum poate fi stabilita o limita a libertatii de gindire si actiune a savantilor?

Destingeti intre rationalitatea teoretica si cea practica.

Dati apreciere juridica problemelor contemporane ale omenirii cum ar fi eutanasia, nasterea si reproducerea artificiala, probleme ecologice, etc.

Stabiliti cadrul legal in care ar putea fi inclusa relatia om-om; om – societate; om-natura.

Evaluati din perspectiva relatiei libertate/responsabilitate urmatoarea situatie: Dna X in virsta de 70 de ani, fost profesor universitar, necasatorita, a decis sa recurga la fertilizare artificiala cu scopul de a avea un copil si pentru ca sa se bucure, dupa spusele acesteea, de sentimentul de mama. In consecinta dupa 9 luni aceasta devine mama unei fiice, care sa nascut perfect sanatoasa.