Lipsirea de libertate in mod ilegal

Lipsirea de libertate în mod ilegal[1]

1. Continutul legal

Potrivit art. 189 C. pen., aceasta infractiune consta în lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal. Fapta este mai grava daca este savârsita prin simulare de calitati oficiale, prin rapire, de o persoana înarmata, de doua sau mai multe persoane împreuna sau daca în schimbul eliberarii se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum si în cazul în care victima este minora sau este supusa unor sufe rinte ori sanatatea sau viata îi este pusa în pericol [alin. (2)].

De asemenea, este considerata ca având o gravitate sporita lipsirea de libertate a unei persoane savârsita în scopul de a o obliga la practicarea prostitutiei [alin. (3)].

Fapta este mai grava daca pentru eliberarea persoanei se cere, în orice mod, ca statul, o persoana juridica, o organizatie internationala interguvernamentala sau un grup de persoane sa înde­plineasca sau sa nu îndeplineasca un anumit act [alin. (4)].

De asemenea, au caracter mai grav faptele prevazute în alin. (1)-(4) daca sunt savârsite de o persoana care face parte dintr-un grup organizat [alin. (5)].

Fapta prezinta maximum de gravitate daca a avut ca urmare moartea sau sinu­ciderea victimei [alin. (6)].

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special al infractiunii îl constituie relatiile sociale a caror existenta si normala desfasurare depind de ocrotirea libertatii fizice a persoanei, adica a posibilitatii acesteia de a se misca, de a circula, de a actio­na dupa vointa sa si în limitele admise de lege. Libertatea fizica a persoanei, ca manifestare a starii de libertate a omului, constituie o importanta valoare sociala, deoarece numai în conditiile respectarii acestui "statut" de libertate al membrilor societatii, este posibila dezvoltarea personalitatii sale creatoare[2]. În cazul formelor agravate ale infractiunii, vom avea si un obiect juridic secundar, care va consta în relatiile sociale referitoare la integritatea corporala si sanatatea persoanei - daca a fost pusa în pericol sanatatea subiectului pasiv - sau 444l1116e în relatiile sociale privitoare la dreptul la viata al persoanei - daca urmarea imediata va consta în moartea victimei.

b) Prin savârsirea faptei, libertatea fizica a persoanei este stirbita, astfel ca obiec tul material al infractiunii va fi reprezentat de corpul victimei[3].

În doctrina, unii autori apreciaza ca, întrucât consideram totusi ca fiind stirbit un drept subiectiv, în forma simpla nu va exista obiect material. În cazul formelor agra vate, vom avea un obiect material, constând în corpul victimei (de ex., în ipoteza su­punerii la suferinta a subiectului pasiv).

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ al infractiunii poate fi orice persoana, deoa­rece legea nu cere o anume calitate; infractiunea poate fi comisa si de mai multe persoane în orice forma de participatie (coautorat, instigare, complicitate).

Fapta prevazuta în alin. (5) este susceptibila de a fi savârsita si sub forma plura litatii constituite de infractori.

b) Subiect pasiv al infractiunii poate fi orice persoana care îndeplineste conditiile generale prevazute de lege. Daca fapta se savârseste contra unui minor, va opera agravanta prevazuta în art. 189 alin. (2) C. pen.

Nu exista cerinte speciale cu privire la locul si timpul savârsirii infrac­tiunii.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material al laturii obiective consta într-o actiune sau inactiune prin care se produce, în orice modalitate, lipsirea de libertate a persoanei, de miscare în raport cu propria vointa. Legea nu prevede o împiedicare absoluta de miscare a victimei, adica o restrângere totala care priveste libertatea de miscare a acesteia, ci se poate înfatisa si ca o restrângere partiala, în raport cu o activitate, cu o actiune determinata pe care victima vrea sa o realizeze[4]. De aseme­nea, restrângerea libertatii se poate manifesta nu numai ca o împiedicare a victimei de a se misca, dar si ca o constrângere a victimei de a se misca, desi aceasta ar fi dorit sa nu se deplaseze.

Nu are relevanta penala timpul sau locul savârsirii faptei. Astfel, subiectul pasiv poa te fi lipsit de libertate în propria sa locuinta sau în alt loc, pe timp de zi sau de noapte. De asemenea, nu intereseaza mijloacele folosite de faptuitor, care poate utiliza forta, constrân­gerea, inducerea în eroare etc. Totusi, daca mijlocul utilizat de faptuitor consti­tuie prin el însusi o infractiune, vor fi aplicate regulile de la concursul de infractiuni.

Nu intereseaza nici daca victima a avut parte de un tratament bun, civilizat ori i
s-a aplicat un tratament dur, în aceasta ultima situatie putându-se retine o cir­cum­stan­­ta agravanta.

În mod obligatoriu, lipsirea de libertate a persoanei trebuie sa aiba caracter ilegal, adica sa nu fie expres sau implicit admisa de lege. Daca lipsirea de libertate are caracter legal, fapta nu constituie infractiune. Nu vom fi în prezenta unei infractiuni de exemplu, în cazul persoanelor atinse de boli contagioase si care au fost internate pentru tratament împotriva vointei lor, al persoanelor retinute în carantina, al copiilor minori în privinta carora s-au luat masuri corectionale si justificate de restrângere a libertatii de catre parinti sau de catre cei asimilati acestora[5] etc.

Nu atrage raspunderea penala nici restrângerea libertatii impusa de activitatea desfasurata de subiect, ca în cazul militarilor care trebuie sa stea în cazarma, a sportivilor care trebuie sa ramâna în cantonamente sau al personalului stiintific care efectueaza cercetari în conditii de izolare si consimtite de catre subiecti.

b) Ca urmare a actiunii (inactiunii), faptuitorul trebuie sa produca lipsirea de liber­tate a victimei, imposibilitatea acesteia de a se manifesta potrivit vointei sale. Lipsirea de libertate (ca urmare imediata a infractiunii) trebuie sa dureze atât cât sa rezulte ca persoana a fost efectiv împiedicata de a se deplasa si actiona în conformitate cu vointa sa[6].

c) Între actiunea faptuitorului si urmarea imediata aratata mai sus trebuie sa existe o legatura de cauzalitate, care trebuie demonstrata de fiecare data.

Este posibil ca lipsirea de libertate a persoanei sa fie absorbita în mod natural de o alta infractiune, pierzându-si, astfel, autonomia, existând astfel o singura infrac­tiu­ne, si anume, cea absorbanta. Astfel, în cazul lipsirii de libertate a persoanei de sex feminin ca modalitate de constrângere la raport sexual, inculpatul va raspunde numai pentru infractiunea de viol. Daca, însa, dupa viol inculpatul a continuat sa retina vic­tima (de exemplu, a încuiat-o în camera, luându-i rochia, geanta si actele de identi­ta­te, pentru a o constrânge sa nu paraseasca încaperea câteva ore), va exista infrac­tiu­nea prevazuta de art. 189 C. pen. în concurs cu aceea de viol, deoarece prima nu se absoarbe în aceasta din urma infractiune[7].

În ipoteza în care faptuitorul, prin actiunile sau inactiunile sale a privat de libertate mai multe persoane, vom fi în prezenta atâtor infractiuni câte victime au fost lezate.

B. Latura subiectiva. Infractiunea de lipsire de libertate în mod ilegal se savâr­ses­te cu intentie directa sau indirecta. Daca fapta a avut ca urmare moartea sau sinuci­de­rea victimei, vinovatia se prezinta sub forma praeterintentiei.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Tentativa faptelor prevazute în art. 189 alin (1)-(4) se pedepseste. Legea asimileaza actelor de executare si producerea sau procurarea mijloacelor, a instrumentelor sau luarea de masuri în vederea comiterii, dar numai în cazul mo­da­litatii agravate prevazute în art. 189 alin. (4), care obisnuit constituie doar acte pre­ga­titoare. Asemenea acte, potrivit legii, vor atrage raspunderea pentru tentativa la infractiune, daca au fost comise în conditiile art. 189 alin. (4).

Asa cum rezulta din interpretarea textului, infractiunea se consuma în momentul în care se produce urmarea imediata - lipsirea de libertate, subiectul pasiv fiind adus în situatia de a nu se putea misca si actiona în mod liber, conform vointei sale; daca lipsirea de libertate continua dupa consumare fapta va avea caracterul unei infractiuni continue pâna la redarea libertatii victimei. Fiind o infractiune continua, infractiunea va avea, prin urmare, si forma epuizarii activitatii delictuoase: aceasta se produce când starea de lipsire de libertate a încetat.

B. Modalitati. Dispozitia din alin. (1) al art. 189 C. pen. incrimineaza fapta în modalitatea simpla. În dispozitiile din alin. (2)-(6) sunt prevazute modalitati agravate ale infractiunii de lipsire de libertate în mod ilegal; acestea sunt particularizate prin anumite situatii care sporesc gradul de pericol social, ceea ce justifica o înasprire a pedepsei. Circumstantele care agraveaza infractiunea vizeaza fie latura sa obiectiva (simularea de calitati oficiale, rapire etc.), fie latura sa subiectiva (urmarirea unui anumit scop), fie subiectul activ sau pasiv al infractiunii (savârsirea faptei de o pluralitate de faptuitori si cazul când subiectul pasiv este minor).

Prima modalitate agravata consta, potrivit art. 189 alin. (2) C. pen., în savârsirea faptei prin simularea de calitati oficiale. Simularea unei calitati oficiale exista atunci când faptuitorul, fara a avea o calitate oficiala, pretinde ca ar detine o asemenea calitate. Inducerea în eroare are efect intimidant asupra victimei, care nu opune rezistenta faptuitorului. Pentru a produce acest efect, faptuitorul trebuie sa simuleze una dintre acele calitati oficiale care, daca ar fi reala, i-ar da dreptul de a lipsi per­soana de libertate (calitatea de procuror, ofiter de politie, lucrator sanitar însarcinat cu depistarea bolilor contagioase)[8]. Daca faptuitorul îsi declina o alta calitate oficiala (de ex., notar, profesor, director etc.) agravanta nu va deveni incidenta.

Lipsirea de libertate este, de asemenea, mai grava, potrivit aceluiasi text, atunci când fapta a fost savârsita prin rapire. În cazul acestei modalitati, victima este luata de obicei prin violenta fizica ori, mai rar, prin înselaciune, din locul unde se afla, spre a fi dusa în alta parte, împotriva vointei sale.

Privarea ilegala de libertate dobândeste un pericol sporit si când este comisa de o persoana înarmata. Legea [art. 189 alin. (2) C. pen.] nu cere ca autorul sa fi între­buintat arma aflata asupra sa pentru a înlesni savârsirea infractiunii, fiind suficient ca autorul sa fie înarmat. În ceea ce priveste faptul daca arma trebuie sa fie vizibila sau nu pentru victima, trebuie sa facem unele distinctii în raport cu prevederile art. 151
C. pen. Potrivit textului citat, prin "persoana înarmata" trebuie sa întelegem persoana care are asupra sa un instrument, piesa sau dispozitiv declarat arma prin lege, pre­cum si persoana care are asupra sa orice obiect de natura a putea fi folosit ca arma si pe care îl întrebuinteaza în mod efectiv pentru atac. În primul caz, fiind vorba des­pre o arma propriu-zisa, este suficient ca, în momentul savârsirii faptei, faptuitorul sa aiba asupra sa o astfel de arma, care sa fie vizibila pentru victima. În al doilea caz, fiind vorba de un obiect care devine arma numai prin folosire, este necesar ca fap­tuitorul sa foloseasca efectiv acel obiect împotriva victimei. Efectul intimidant pe care îl produce asupra victimei arma propriu-zisa detinuta de faptuitor, cât si folosirea de catre acesta a obiectului susceptibil a servi ca arma fac ca fapta sa fie savârsita mai usor[9].

Savârsirea infractiunii de doua sau mai multe persoane împreuna reprezinta o alta forma agravata de comitere a faptei. Fapta dobândeste un pericol sporit când este realizata în aceste circumstante, deoarece prezenta mai multor persoane care ac­tio­nea­za împreuna este de natura sa faca mai dificila rezistenta victimei, sa o inti­mideze, pe lânga faptul ca aceasta cooperare mareste îndrazneala faptuitorilor. Nu intereseaza daca printre cei care actioneaza împreuna se gaseau si persoane care nu raspund penal, deoarece legea are în vedere numai o cooperare materiala.[10] Exis­tenta acestei agravante va înlatura aplicarea agravantei prevazute de art. 75 lit. a) C. pen., constând în comiterea faptei de trei sau mai multe persoane împreuna, deoarece circumstanta speciala se aplica cu prioritate fata de cea generala.

O alta circumstanta agravanta, prevazuta tot în art. 189 alin. (2) C. pen. si care vizeaza latura subiectiva a infractiunii, consta în solicitarea unui folos material sau a oricarui alt avantaj, în schimbul eliberarii. Într-o prima ipoteza, autorul cere în schim­bul eliberarii un folos material. Textul de lege nu precizeaza valoarea acestui folos si nici forma sub care se pretinde (bani, bunuri etc.)[11]. Nu are nici o importanta daca s-a acceptat sau nu acest schimb ori daca faptuitorul a ramas cu folosul do bândit. Daca cererea este satisfacuta si faptuitorul dobândeste folosul, nu exista si infractiunea de santaj, deoarece aceasta infractiune este absorbita ca circumstanta agravanta în in­frac­tiunea de lipsire de libertate în mod ilegal[12]. Într-o alta ipostaza, împrejurarea agra­vanta exista daca în schimbul eliberarii se cere orice alt avantaj, bineînteles care nu este un folos material. Este suficient deci, ca solicitarea unui folos material sau a altui avantaj sa fi venit din partea autorului, pentru existenta infractiunii.

Minoritatea subiectului pasiv reprezinta o alta forma agravanta a infractiunii. Sta­rea de minoritate a victimei (sub 18 ani) trebuie sa existe în momentul savârsirii faptei si sa fie cunoscuta sau prevazuta de autor. Infractiunea este, în acest caz, mai grava, deoarece fapta poate avea consecinte deosebit de daunatoare asupra dezvoltarii fizice si psihice a victimei. Daca faptuitorul nu a avut posibilitatea sa prevada mino­rita tea victimei, agravanta nu va fi incidenta.

Tot astfel, fapta este mai grava - conform prevederilor art. 189 alin. (2) C. pen. - când victima este supusa unor suferinte. Suferintele provocate pot fi fizice sau psihi­ce si se evidentiaza din modul în care s-a executat infractiunea sau din tratamentul aplicat victimei. Suferinte fizice pot fi - de exemplu - expunerea victimei la sete, foame sau imposibilitatea satisfacerii necesitatilor fiziologice. Constituie suferinte psi­hi­ce atingerea grava a demnitatii sau onoarei victimei, expunerea acesteia la batjo­cura etc. Se are în vedere numai supunerea victimei unor suferinte, nu si prici­nui­rea vreunei vatamari corporale sau a sanatatii acesteia, altfel devenind incidente preve­derile referitoare la concursul de infractiuni.

Lipsirea de libertate este mai grava si atunci când victimei îi sunt puse în pericol sanatatea sau viata. Exista aceasta agravanta atunci când s-a creat posibilitatea ca victima sa sufere o vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii ori ca ea sa-si piarda viata. Starea de pericol poate rezulta din modul cum s-a executat infractiunea sau din tratamentul la care a fost supusa victima. Daca victima sufera o vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii, va exista concurs de infractiuni.

De asemenea, se pedepseste mai grav lipsirea de libertate a unei persoane în scopul de a o obliga la practicarea prostitutiei [alin. (3)].

O varianta agravata, dar de o gravitate sporita în raport cu cele de mai sus - a infractiunii de lipsire de libertate în mod ilegal - exista si atunci când pentru elibe­rarea persoanei se cere, în orice mod, ca statul, o persoana juridica, o organizatie internationala interguvernamentala sau un grup de persoane sa îndeplineasca sau sa nu îndeplineasca un anumit act [art. 189 alin. (4)], modalitate agravata introdusa prin Legea nr. 112/1990[13].

O alta varianta agravata o constituie savârsirea faptelor descrise mai sus de catre o persoana care face parte dintr-un grup organizat.

În sfârsit, prin dispozitii recente [art. 189 alin. (4) C. pen.] a fost reglementata ca forma agravata situatia în care fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, situatie în care altfel ar fi existat un concurs de infractiuni[14].

C. Sanctiuni. În modalitatea simpla sau tipica, lipsirea de libertate în mod ilegal se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 10 ani. În formele agravate, fapta se pedep seste, dupa caz, cu închisoare de la 7 la 15 ani [alin. (2) si (3)] si 7-18 ani [alin. (4)]. Daca faptele prevazute în alin. (1)-(4) se savârsesc de o persoana care face parte dintr-un grup organizat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, în cazul alin. (1), închisoarea de la 7 la 18 ani, în cazul alin. (2) si (3), închisoarea de la 10 la 20 ani, în cazul alin. (4).

Daca fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este în chisoarea de la 15 la 25 de ani.