Utilitatea mijloacelor psihodiagnostice pentru cunoasterea individului uman īn orice context al activitatii socio-profesionale nu mai trebu 24124l1120y ie demonstrata. si aceasta este valabila, desigur, si pentru domeniul psihologiei judiciare. Dar īn cazul īn care se ignora respectarea cerintelor si rigorilor stiintifice adresate acestor metode, ele īsi pierd din valoare si utilitate, facānd serioase deservicii activitatii practice si cercetarii stiintifice. A. Binet avertiza īnca de la īnceputul secolului XX ca testul nu este precum un simplu cāntar pe care te urci si constati imediat ce greutate ai.
Īn felul acesta, "parintele" psihotehnicii dorea sa avertizeze din timp pe toti cei ce vor utiliza teste sa manifeste o precautie deosebita.
Mijloacele diagnostice utilizate trebuie sa raspunda pozitiv la doua cerinte majore:
a) fidelitate (reliability), adica testul trebuie sa manifeste constanta pe linia informatiei furnizate asupra unui subiect testat īn momente diferite;
b) validitatea sau proprietatea testului de a masura ceea ce-si propune sa masoare, adica informatia oferita de catre test īn legatura cu anumite trasaturi psihice ale subiectului trebuie sa fie confirmata de catre conduita acestuia īn cadrul unei activitati viitoare īn raport de care s-a facut testarea. Informatiile furnizate de teste apar īn calitate de predictori, adica ei anticipa un anumit randament, o anumita conduita viitoare. Rezultatele, randamentul, conduita subiectului īn etapa ulterioara a confruntarii directe cu activitatea pentru care s-a facut testarea reprezinta criteriul. Un test este valid atunci cānd exista o corelatie pozitiva īntre predictoriu si criteriu.
Īn cadrul psihologiei judiciare, īn actiunea de masurare a psihologiei subiectilor, orice indicator al potentialului delincvential este un predictor posibil al comportamentului, iar comportamentul la rāndul lui constituie criteriul. Īn masura īn care exista o īnalta corelatie īntre scorurile privind predictorul si scorurile privind comportamentul sau criteriul, se poate considera ca predictorul este valid. Pe de alta parte, cānd scorurile privind criteriul descriu īn mod clar un comportament infractional, criteriul poate fi considerat valid.
Pentru a dovedi validitatea, predictorul si criteriul trebuie sa fie sigure, demne de īncredere, adica sa dovedeasca fidelitate.
Un predictor dovedeste fidelitate daca scorurile sunt relativ neschimbate atunci cānd indivizii sunt masurati a oua oara dupa scurgerea unei anumite perioade de timp.
La rāndul ei, fidelitatea este de mai multe feluri:
a) fidelitatea test - retest, care presupune aplicarea aceluiasi instrument de diagnoza īn momente diferite si calcularea valorii coeficientului de corelatie pentru cele doua scoruri obtinute;
b) fidelitatea tip forma alternativa, presupune utilizarea a doua instrumente similare (forme alternante) īn momente diferite. Se calculeaza corelatia dintre scorurile rezultate;
c) fidelitatea divizarii īn jumatate, presupune calcularea coeficientului de corelatie dintre rezultatele obtinute la cele doua parti sau jumatati ale instrumentului de diagnoza.
Īn ceea ce priveste validitatea, care reprezinta cea de a doua īnsusire metrologica importanta a mijloacelor de diagnoza psihica, trebuie sa deosebim validitatea predictiva de validitatea concurenta. Un prim criteriu l-ar constitui timpul, īn sensul ca validitatea predictiva vizeaza relatiile dintre test si criteriu (ce sunt plasate diferit īn timp), iar validitatea concurenta vizeaza relatiile dintre acestea īn aceeasi unitate de timp. Īn anumite situatii, validitatea concurenta este folosita numai ca un substituit pentru validitatea predictiva. Distinctia logica dintre cele doua tipuri de validitate este bazata nu atāt pe timp, ci, mai ales, pe obiectivele testarii. Validitatea concurenta este relevanta pentru testele folosite īn vederea diagnozei statutului existent, mult mai mult decāt predictia unor rezultate si a unor conduite viitoare.
Īn domeniul psihologiei judiciare, pentru a determina validitatea predictiva este necesar sa se masoare subiectii īn doua perioade de timp diferite (de exemplu īn copilarie, apoi īn perioada adolescentei). Pentru validitatea concurenta se masoara subiectii delincventi si cei nedelincventi. Īn acest caz, o masura a potentialului delincvential nu are o validitate concurenta cānd ea poate sa distinga īntre criminali cunoscuti si persoane normale.
Īn cercetarile efectuate de-a lungul timpului de psihologi, subiectul cel mai des īntālnit legat de cercetarea potentialului delincvential este predictia comportamentului social viitor al unor copii si adolescenti.
|
