Utilitatea mijloacelor psihodiagnostice pentru cunoasterea individului uman în orice context al activitatii socio-profesionale nu mai trebu 24124l1120y ie demonstrata. si aceasta este valabila, desigur, si pentru domeniul psihologiei judiciare. Dar în cazul în care se ignora respectarea cerintelor si rigorilor stiintifice adresate acestor metode, ele îsi pierd din valoare si utilitate, facând serioase deservicii activitatii practice si cercetarii stiintifice. A. Binet avertiza înca de la începutul secolului XX ca testul nu este precum un simplu cântar pe care te urci si constati imediat ce greutate ai.
În felul acesta, "parintele" psihotehnicii dorea sa avertizeze din timp pe toti cei ce vor utiliza teste sa manifeste o precautie deosebita.
Mijloacele diagnostice utilizate trebuie sa raspunda pozitiv la doua cerinte majore:
a) fidelitate (reliability), adica testul trebuie sa manifeste constanta pe linia informatiei furnizate asupra unui subiect testat în momente diferite;
b) validitatea sau proprietatea testului de a masura ceea ce-si propune sa masoare, adica informatia oferita de catre test în legatura cu anumite trasaturi psihice ale subiectului trebuie sa fie confirmata de catre conduita acestuia în cadrul unei activitati viitoare în raport de care s-a facut testarea. Informatiile furnizate de teste apar în calitate de predictori, adica ei anticipa un anumit randament, o anumita conduita viitoare. Rezultatele, randamentul, conduita subiectului în etapa ulterioara a confruntarii directe cu activitatea pentru care s-a facut testarea reprezinta criteriul. Un test este valid atunci când exista o corelatie pozitiva între predictoriu si criteriu.
În cadrul psihologiei judiciare, în actiunea de masurare a psihologiei subiectilor, orice indicator al potentialului delincvential este un predictor posibil al comportamentului, iar comportamentul la rândul lui constituie criteriul. În masura în care exista o înalta corelatie între scorurile privind predictorul si scorurile privind comportamentul sau criteriul, se poate considera ca predictorul este valid. Pe de alta parte, când scorurile privind criteriul descriu în mod clar un comportament infractional, criteriul poate fi considerat valid.
Pentru a dovedi validitatea, predictorul si criteriul trebuie sa fie sigure, demne de încredere, adica sa dovedeasca fidelitate.
Un predictor dovedeste fidelitate daca scorurile sunt relativ neschimbate atunci când indivizii sunt masurati a oua oara dupa scurgerea unei anumite perioade de timp.
La rândul ei, fidelitatea este de mai multe feluri:
a) fidelitatea test - retest, care presupune aplicarea aceluiasi instrument de diagnoza în momente diferite si calcularea valorii coeficientului de corelatie pentru cele doua scoruri obtinute;
b) fidelitatea tip forma alternativa, presupune utilizarea a doua instrumente similare (forme alternante) în momente diferite. Se calculeaza corelatia dintre scorurile rezultate;
c) fidelitatea divizarii în jumatate, presupune calcularea coeficientului de corelatie dintre rezultatele obtinute la cele doua parti sau jumatati ale instrumentului de diagnoza.
În ceea ce priveste validitatea, care reprezinta cea de a doua însusire metrologica importanta a mijloacelor de diagnoza psihica, trebuie sa deosebim validitatea predictiva de validitatea concurenta. Un prim criteriu l-ar constitui timpul, în sensul ca validitatea predictiva vizeaza relatiile dintre test si criteriu (ce sunt plasate diferit în timp), iar validitatea concurenta vizeaza relatiile dintre acestea în aceeasi unitate de timp. În anumite situatii, validitatea concurenta este folosita numai ca un substituit pentru validitatea predictiva. Distinctia logica dintre cele doua tipuri de validitate este bazata nu atât pe timp, ci, mai ales, pe obiectivele testarii. Validitatea concurenta este relevanta pentru testele folosite în vederea diagnozei statutului existent, mult mai mult decât predictia unor rezultate si a unor conduite viitoare.
În domeniul psihologiei judiciare, pentru a determina validitatea predictiva este necesar sa se masoare subiectii în doua perioade de timp diferite (de exemplu în copilarie, apoi în perioada adolescentei). Pentru validitatea concurenta se masoara subiectii delincventi si cei nedelincventi. În acest caz, o masura a potentialului delincvential nu are o validitate concurenta când ea poate sa distinga între criminali cunoscuti si persoane normale.
În cercetarile efectuate de-a lungul timpului de psihologi, subiectul cel mai des întâlnit legat de cercetarea potentialului delincvential este predictia comportamentului social viitor al unor copii si adolescenti.
|
